Scrisoarea lu’ Gheorghe - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Monday, 09 September 2019 17:59

Balanța sacrificărilor de animale

În comparație cu luna iunie 2019, în iulie a.c., numărul de bovine sacrificate în unităţile industriale (abatoare) a scăzut cu 11,1%, iar cel al ovinelor şi al caprinelor abatorizate, cu 19,1% în aceeaşi perioadă, conform datelor date publicității luni, 9 septembrie 2019, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În contrapartidă, numărul de porcine şi de păsări sacrificate în abatoare a crescut cu 10,7%, respectiv cu 13,9%, în iulie, faţă de iunie 2019.

Față de aceeași lună a anului trecut, în iulie 2019, abatorizarea ovinelor şi a caprinelor a crescut cu 26,8%, iar sacrificările de păsări, cu 10,6%. În scădere, în acest interval, au fost bovinele, cu 2%, şi porcinele, cu 22,5%.

Greutatea în carcasă a bovinelor sacrificate în abatoare a scăzut, în luna iulie 2019, cu 9,2% faţă de luna anterioară a anului, iar greutatea în carcasă a ovinelor şi a caprinelor s-a diminuat cu 17,3% în iulie 2019, față de aceeaşi perioadă, potrivit sursei.

Creşteri ale greutăţii în carcasă, în iulie 2019 faţă de iunie a anului curent, s-au înregistrat la porcine, cu 7,2%, şi la păsări, cu 11,4%.

Comparativ cu luna iulie a anului 2018, în iulie anul curent, s-au înregistrat creşteri ale greutăţii în carcasă a ovinelor şi a caprinelor, cu 34,3%, şi ale greutăţii în carcasă a păsărilor, cu 9,3%, în timp ce greutatea porcinelor a scăzut cu 22%, iar greutatea bovinelor a scăzut cu 6,5%, precizează sursa citată.

Potrivit anunțului făcut de dr. ing. Dumitru Manole, vineri, 30 august 2019, cu ocazia conferinței „Adaptarea tehnologiilor de cultură din Dobrogea la schimbările climatice”, la data de 21 august a.c., a fost înființată Asociația pentru Cultura Florii-Soarelui, cu sediul la Stațiunea de Cercetări pentru Culturi Irigate „Dobrogea” – SCCI, Valul lui Traian.

Pe lângă fostul asociat al Sport Agra SRL și First Grain SRL, printre membrii fondatori ai noii organizații se mai regăsesc Joița Maria Păcureanu, vicepreședinte, laureată a premiului Pustovoit, în anul 2016, la Universitatea Trakya, din Turcia, prof. Ioan Viorel, prodecan USAMV, precum și Neculai Pârvu și Vasile Jinga, expert FAO, membru al Asociației Internaționale a Florii Soarelui cu sediul la Paris.

„La 21 august 2019, a fost înregistrată, la Judecătoria Constanța, Asociația pentru Cultura Florii-Soarelui. De unde a venit această idee – eram la o conferință internațională, la Universitatea Trakia, de la Edirne, când o personalitate mondială în cultura florii-soarelui, evident, o respect și nu-i dau numele, a încercat să ne dea lecții privind neonicotinoidele și arealele geografice ale răspândirii Tanymecusului în România (n.r. - Tanymecus Dilaticollis). De ce nu, în 1965, când regretatul profesor Alexandru Viorel Vrânceanu a creat soiul Record, iar eu am beneficiat, din partea Departamentului Agriculturii de Stat, la acea vreme din 1969, de un premiu din partea ministrului Ion Teșu, de 10 000 de lei, realizând cea mai mare producție de floarea-soarelui pe suprafața de 520 de hectare. Atunci n-a fost o producție prea mare – 2 850 de kilograme/ha. Mai este o motivație – Dobrogea ocupă, în cadrul structurii suprafețelor din România, undeva între 15 și 20 la sută. Din acest punct de vedere, avem foarte multe de discutat legat de cultura florii-soarelui. Mulțumesc ASAS și domnului director Ion Bulică pentru că sediul Asociației este la Statiunea de Cercetari pentru Culturi Irigate „Dobrogea” – SCCI, Valul lui Traian. Această asociație își propune creșterea performanței la hibrizii de floarea-soarelui. De asemenea, ne propunem programe de cooperare cu partenerii externi”, a precizat Manole, în cadrul conferinței.

Locul I în Europa

Anul trecut, țara noastră înregistrat o productie de peste 3,062 de milioane de tone de floarea-soarelui, mai mare cu 149 947 de tone, față de 2017. Astfel, România a ocupat locul I la producția de floarea-soarelui, la nivelul blocului comunitar (UE28), fiind urmată de Bulgaria, Ungaria, Franța și Spania, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Trei județe asigură aproape 25% din totalul producției, și anume județele Constanța (9,7%), Brăila (8,2%), respectiv Teleorman (7,5%).

Concret, în județul Constanța, producția a atins 296 518 tone (plus 37 908 tone), cu o medie la hectar de 3 715 kg, în timp ce, în Brăila, s-a înregistrat o cantitate de 252 635 de tone (minus 24 359 de tone), cu o medie de 2.953 kg/ha. Nu în ultimul rând, în Teleorman, recolta a fost de 228 300 de tone (plus 53.841), cu o producție medie de 3 591 kg/ha.

Județele cu cele mai mari producții medii la hectar au fost Vaslui (+28,8%), Călărași (+23,2%), Constanța (+22,2%), Mehedinți (+21,6%), respectiv Teleorman (+18,1%), potrivit datelor INS.

Pe de altă parte, diminuările cele mai semnificative au fost consemnate în Ilfov (-28,8%), Dâmbovița (-28,9%), Bistrița-Năsăud (-29,9%), Bihor (-32%) și Prahova (-32,8%).

În urma apariției în spațiul public a unor informații potrivit cărora România încalcă o serie de norme europene privind exportul de animale vii, Ministerul Agriculturii face următoarele precizări, printr-un comunicat de presă transmis la redacție vineri, 30 august 2019, „pentru corecta informare a opiniei publice”.

Concret, MADR precizează că „Anterior realizării transportului de ovine în Golful Persic, ANSVSA, autoritatea competentă pentru exportul animalelor, a transmis căpitanului navei instrucțiuni tehnice privind transportul în siguranță al animalelor, cu respectarea regulamentelor europene în domeniu. În premieră, pentru exporturile de animale efectuate din România către ţări terțe, sănătatea și bunăstarea animalelor au fost monitorizate pe întreaga durată a călătoriei de către un medic veterinar, care a asigurat şi asistența sanitară veterinară pentru animalele transportate.

Nava Al Shuwaikh, încărcată cu 66 000 de capete tineret ovin, a plecat din portul Midia, județul Constanța în data de 14 iulie 2019 și si-a încheiat călătoria în data de 6 august 2019, în portul Muscat, din Oman. Durata călătoriei a fost de 23 de zile, perioadă în care s-a înregistrat un procent de mortalitate de 0,5 % din totalul animalelor îmbarcate, procent care se încadrează în limita acceptată în astfel de situații, de maximum 1,5 % mortalitate tehnologic admisă.

ANSVSA a primit raportări zilnice privind starea de sănătate a animalelor, semnate de medicul veterinar prezent la bord, precum şi un raport final, întocmit de căpitanul navei. Animalele transportate pe punțile superioare nu s-au aflat sub acţiunea directă a razelor solare, acestea fiind acoperite. Temperatura a fost monitorizată zilnic, în toate zonele unde au fost cazate animalele, rapoartele veterinare indicând faptul că pe nicio punte nu a fost depăşit pragul de 35 de grade Celsius. Din datele incluse în aceste raportări, precum şi din fotografiile realizate pe durata călătoriei (atașate) a reieșit faptul că nu au fost înregistrate probleme majore privind sănătatea şi bunăstarea animalelor. Nu au fost semnalate astfel de probleme nici la destinație, unde s-a făcut debarcarea animalelor. Toate informațiile de mai sus sunt bazate pe documente semnate și asumate de către medicul veterinar care a însoțit transportul și de căpitanul navei.

De asemenea, pe toata durata transportului de ovine, au fost respectate normele referitoare la regimul de temperatură, de furajare și la necesarul de apă al animalelor.

România este a treia țară din Uniunea Europeană în sectorul creșterii ovinelor. De asemenea, exportul reprezintă un element important pentru acest sector, la nivelul anului 2018 exportându-se 48,5 mii de tone de carne de ovine. Interzicerea exportului către țările din zona Golfului Persic ar afecta grav interesele crescătorilor și ale exportatorilor de animale, având implicații sociale și economice greu de cuantificat”.

Potrivit studiului economic realizat de economistul Claudiu Cazacu, la cererea Animals Internațional, prin înlocuirea exportului de animale cu carnea congelată, țara noastră ar putea crea până la 5 311 locuri de muncă, valoarea adăugată brută prin crearea acestor locuri de muncă fiind estimată la 46,26 de milioane euro, anual.

Calculele sunt realizate în cazul scenariului care presupune o încetare a tuturor livrărilor internaționale (UE sau non-UE) pentru ovine și bovine, în mod etapizat, pe parcursul a patru ani.

Aceasta ar putea reprezenta o soluție pentru autoritățile de la București, în plin scandal al coșmarului a devenit realitate pentru oile din România exportate în Golful Persic.

Mai exact, Animals International cere infringement împotriva autorităților române care au trimis 66 000 de oi în miezul verii în țări de la Golful Persic, cel mai fierbinte loc de pe Planetă, în ciuda avertismentului Comisiei Europene (CE), care a cerut ca vaporul să nu părăsească România.

Într-o scrisoare recentă parvenită Animal International, ANSVSA susține că densitatea obișnuită a fost redusă cu 20% pe Al Suwaikh, vaporul reclamat. Dar dovezile prezentate deja de o organizație a CE dezvăluie că densitatea nu mai contează atunci când stresul termic depășește o anumită limită și că sute de animale au clacat la destinație. Investigatorii ONG-ului de protecția animalelor descrie „mormanul de animale moarte” filmat la punctul de descărcare din Golf. Aceștia au surprins și oi bătute la debarcare, când temperatura depășea 40 grade Celsius. Chiar dacă destinația inițială era Kuweit, vaporul a făcut alte patru opriri în Arabia Saudită, Dubai, Qatar și Oman.

Comisarul european Vytenis Andriukaitis i-a cerut ministrului Agriculturii din România, Petre Daea, să furnizeze rapoarte zilnice de călătorie.

„Aceste rapoarte nu pot fi adevărate. Al Shuwaikh este o vechitură sub standardele internaționale care, de exemplu, nu mai are voie să ia animale din Australia, începând cu ianuarie, pentru că accesul la animale este anevoios și ventilația proastă. Chiar dacă ar pune o singură oaie pe etaj, aceasta va suferi de stres termic, odată ce temperatura și umiditatea cresc pe vapor. Sistemele de ventilație de pe vapoare nu sunt capabile să reducă temperatura și umiditatea sub temperatura ambientală. De fapt, pe vapor sunt mereu cu 2 până la 6 grade mai mult decât afară. Puteau să reducă densitatea și cu 50%, și animalele tot erau expuse la condiții insuportabile de stres termic în lunile de vară de pe Marea Roșie și Golful Persic”, a spus Gabriel Păun, Directorul UE al Animals International.

Potrivit ministerului de resort de la noi din țară, acesta a fost primul transport. Peste un million de oi ar urma să fie în total exportate în Golf, anul acesta, pe lângă alte cel puțin un milion exportate spre Libia și Iordania. Aceste rute expun animalele la o combinație de umiditate și căldură care pot duce la colaps, iar în multe cazuri oile se coc de vii în propria piele în structurile metalice ale vaporului.

„Avem dovezi și filmări cu scene îngrozitoare adunate de-a lungul întregii călătorii, fără a menționa uciderea animalelor care s-a făcut fără asomare. Animalele acestea provin de pe pajiști verzi din Carpați. Un contrast inimaginabil cu locurile din Golf pe care oile trebuie să le îndure”, a adăugat Păun.

La capătul tunelului se arată, în sfârșit, o luminiță. Este vorba de un proiect de lege înregistrat la Parlamentul României chiar înainte de vacanță. Proiectul prevede, printre altele, că exporturile vor fi interzise pe timpul verii.

„Astăzi, am lansat petiția prin care toți parlamentarii sunt rugați să susțină această lege de bun simț. Măcar atât se poate face într-o primă fază”, a adăugat Păun.

LINK PETIȚIE: https://www.animalsinternational.org/take_action/eid-festival-2019/

Animals International a depus un raport complet de investigații la CE și a cerut demararea procedurii de infringement împotriva autorităților române.

Autoritățile sanitare veterinare din județul Dolj au anunțat că au fost depistate alte focare de pestă porcină africană (PPA) în comuna Călărași, miercuri, 7 august 2019.

Astfel, sunt confirmate în acest moment nouă focare de PPA și au fost sacrificaţi 259 de porci.

„Miercuri, am avut acţiune în satul Sărata, din comuna Călăraşi, şi au fost ucişi 259 de porci. S-au descoperit opt-nouă focare în sat şi, astfel, am decis în Centrul Local de Combatere a Bolilor să luăm măsura uciderii tuturor animalelor. Majoritatea localităţilor afectate sunt pe Valea Dunării, în total sunt 24 – 25 de localităţi în care s-a identificat existenţa virusului”, conform anunțului făcut, joi, 8 august 2019, de purtătorul de cuvânt al DSVSA Dolj, Costică Retea.

De la începutul apariţiei pestei porcine în Dolj, în acest an, au fost sacrificaţi aproape 3 000 de porci.

Medicii spun că virusul este foarte rezistent şi se aşteaptă ca, de la o zi la alta, să apară noi focare.

Prin vocile sale autorizate, Prefectura Galați a anunțat apariția unui nou focar de pestă porcină (PPA) într-o gospodărie din comuna Negrilești, aproape de granița cu Republica Moldova, motiv pentru care s-a demarat eutanasierea tuturor suinelor din exploatații, miercuri, 7 august 2019.

„S-a decis, astfel, uciderea preventivă a suinelor din această localitate; interzicerea ieșirii din exploatații a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, a ustensilelor și a altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieșirii animalelor din specia suine din exploatațiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploatației, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar etc.”, afirmă reprezentanții Executivului în teritoriu.

La Negrilești sunt înregistrate 143 de curți, cu un efectiv de 464 de porci.

În această vară, în județul Galați au fost eutanasiați peste 500 de porci ca măsură de prevenire a răspândirii pestei porcine.

Ca urmare a controalelor efectuate în cursul lunii iulie, inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 857 600 lei în unităţi din industria agroalimentară, anunță vocile autorizate ale Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Verificările s-au desfășurat în unităţile care desfăşoară activităţi în domenii precum fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi a produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, precum şi unităţi de depozitare - alimentare, seminţe, legume fructe.

„Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate, precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii”, precizează ANSVSA.

Cele mai mari amenzi au fost aplicate în judeţele Sibiu - 169 500 de lei (corpuri străine în pâine, igienă, etichetare, depozitare, trasabilitate necorespunzătoare, întreţinere spaţii), Bistriţa-Năsăud - 155 000 de lei (igienă necorespunzătoare, pereţi cu porţiuni degradate, porţiuni cu mucegai, recipiente neigienizate, ustensile depozitate necorespunzător, lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, lipsă echipament de protecţie, stare de sănătate neatestată, lipsă dezinfectanţi, produse alimentare fără elemente de identificare sau etichete nelizibile, produse modificate organoleptic, lipsă înregistrări temperatură, lipsă efectuare acţiuni de dezinsecţie-deratizare) şi Cluj - 114 800 de lei (lipsă document de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, igienă necorespunzătoare navete, depozitare şi etichetare necorespunzătoare).

Totodată, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, a contaminanţilor, a aditivilor şi a substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

Tractorul românesc poate fi unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton, consideră ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea, după o vizită la o companie românească, în cadrul căreia a omologat un nou tractor de concepţie proprie.

„IRUM - o companie românească, a omologat noul tractor de concepţie proprie. Familia Oltean a investit în centrul de cercetare-dezvoltare, pariind pe creativitatea inginerilor autohtoni. Unii s-au întors chiar din Italia. Şi au reuşit. I-am vizitat cu un scop precis. Să le propun atacarea pieţelor tradiţionale, unde tractorul românesc este cunoscut şi apreciat pentru robusteţea lui. Lucrul acesta poate fi realizat inclusiv cu sprijinul consilierilor economici prezenţi pe aceste pieţe şi prin intermediul programelor de promovarea a exportului sau a misiunilor economice. Cred că tractorul românesc poate fi unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton. Mizând pe această reușită, Reghinul poate deveni un nou pol de dezvoltare. În jurul unei linii de asamblare, pe o rază de 100 de kilometri, de obicei, apar investițiile firmelor furnizoare de subansamble. Deci și alte companii pot profita de succesul tractorului românesc”, a scris ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat pe pagina de Facebook a instituţiei.

Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în primele patru luni ale acestui an, țara noastră a importat tractoare în valoare de 230,462 de milioane euro, în scădere cu 3% faţă de perioada similară din 2018 (237,427 milioane euro).

În ianuarie 2019, importurile de tractoare au totalizat 44,178 de milioane de euro, în februarie 57,862 de milioane de euro, în martie 69,025 de milioane de euro şi în aprilie 59,397 de milioane de euro, şi au reprezentat 0,8% din totalul importurilor.

Importurile de tractoare au crescut anul trecut cu 3,7%, de la 688,452 de milioane de euro în 2017, la 714,121 milioane de euro.

Agricultura României avea, la finele anului trecut, peste 209 000 de tractoare, conform datelor prezentate de ministrul Agriculturii, Petre Daea, în noiembrie 2018.

Independent de gama anunțată oficial la începutul anului, Stihl aduce pe piața din România două noi motocoase de mare putere - FS 120 și FS 230 - destinate utilizatorilor profesioniști, fiind dotate cu motoare de mare putere, testate pentru nivelul de anduranță impus de condițiile de lucru din țara noastră.

„Este recunoscut faptul că, atât în zona utilizatorilor privați, cât și în sectorul profesional, astfel de utilaje sunt folosite în mod intensiv, astfel că în proiectarea lor trebuie prevăzute anumite elemente-cheie menite să facă față celor mai grele situații”, se precizează într-un comunicat de presă al companiei.

În primul rând, se menționează în document, puterea motorului trebuie adaptată la tipul de activitate. Astfel, inginerii germani au avut grijă să doteze atât FS 120, cât și FS 230 cu motoare de putere mare de 1,7 cai putere (CP), respectiv 2 CP. În al doilea rând, proiectanții au avut în vedere creșterea fiabilității motorului și scăderea nivelului de poluare în timpul funcționării. Ambele motocoase au primit motoare de generație nouă cu tehnologie 2-MIX, care asigură o scădere a noxelor cu până la 70% și a consumului de combustibil cu 20 de procente, față de motoarele clasice. În al treilea rând, pentru un astfel de utilaj, ergonomia este esențială. FS 120 și FS 230 au în dotare cunoscutul mâner dublu sau, popular denumit, „coarne de bicicletă”, cu toate comenzile la îndemână. Ambele modele suportă toate tipurile de cap tăietor (cu fir sau cu cuțit).

FS 120 și FS 230 sunt două modele de motocoase concepute special pentru piețe cum este cea din România, având în componență înaltă tehnologie, calitate, precum și un preț competitiv.

În prezent, gamele de motocoase cu motor pe benzină de la producătorul german sunt împărțite în funcție de tipul de utilizare. Astfel, în gama hobby sunt motocoasele destinate uzului casnic, pentru cosmetizarea gazonului. Pentru lucrări mai complexe, de cosire a ierbii și a buruienilor din preajma casei și din grădini, firma germană a configurat o gamă separată. Lucrările de întreținere a pajiștilor și a zonei peisagistice au primit o gamă separată de motocoase pentru utilizare profesională. Și, nu în ultimul rând, cele mai puternice motocoase sunt dedicate lucrătorilor forestieri, peisagiștilor sau celor care întrețin spațiile rutiere. În total, gamele de motocoase cu motor pe benzină cuprind nu mai puțin de 18 modele, pentru fiecare tip de utilizare.

La nivel mondial, Stihl a raportat recent o creștere a business-ului de 1,5%, atingând un nivel de 3,78 de miliarde de euro, în 2018. În același timp, nivelul investițiilor realizate a fost de 324 de milioane de euro. Filiala din țara noastră este o companie deținută 100% de firma-mamă și a fost înființată în 1997. Compania-mamă a fost înființată, în 1926, de Andreas Stihl.

Atât producătorii români de legume și fructe, cât și pescarii care vor lucra cu Casa de Comerț Agroalimentar „Unirea” ar urma să primească telefoane mobile cu un soft dedicat, menite să gestioneze date vitale privind trasabilitatea materiei prime furnizate, a anunțat luni, 29 iulie 2018, Adrian Izvoranu, președintele instituției, în cadrul unui briefing de presă organizat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

„Vă mai fac o dezvăluire la care lucrăm acum: fermierii cu care vom lucra vor avea un mobil, dacă nu au ei, le oferim noi, un mobil cu un soft, care e gata, trebuie doar să îl omologăm şi care va conţine toate datele de trasabilitate. Veţi avea un produs furnizat de Casă, cu QR Code, nu cu cod de bare - e o diferenţă - şi acesta va permite să scanaţi şi să aflaţi instantaneu, pe telefon, de cine e produs, cine l-a pescuit, cât a stat la congelat. Va fi varianta de peşte şi de legume”, a explicat şeful Casei de Comerţ.

El a și dat un exemplu în ceea ce privește trasabilitatea îndoielnică a peștelui comercializat de un retailer cunoscut, cu care s-a încercat o colaborare și a încercat să promoveze calitatea calcanului românesc de captură.

„Am expus o ofertă, acum o lună, de calcan de la noi, la aproape 27 de lei/kg, preţ la care pleacă peştele, captură din Marea Neagră, un peşte absolut special. Mi-a răspuns un mare lanţ de magazine care ar fi putut să ia toată cantitatea ca ofertă, dar mi-a spus că nu e bună, că e prea scumpă. Am întrebat care este contraoferta dvs.? 16 lei. Este o diferenţă mare de la 27, la 16 lei. Am trimis agentul în magazinele acelui lanţ. Cât costă calcanul în acel lanţ? 86 de lei/kg. Ştiţi ce am decis atunci? Nu mai pleacă un peşte în reţeaua acelui lanţ - că nu toate sunt la fel - care vor să dea un tun, ci vor merge în magazinele pe care le face Casa, şi o să meargă cu 26 de lei. Este un preţ bun şi pentru pescar, că şi acela munceşte ca să prindă peştele, plus un maximum de 30%, adică o să fie undeva la 40 de lei/kg, adică la jumătate din preţ. Dacă aveţi plăcerea să luaţi un calcan despre care nu ştiţi de unde vine, la 86 de lei, luaţi de la ei, iar dacă aveţi plăcerea să luaţi calcan românesc, garantat, la preţ la jumătate, şi bun, şi proaspăt, luaţi de la Casă. Cam asta face Bursa de Peşte”, a exemplificat şeful Casei de Comerţ „Unirea”.

Chestionat de jurnaliști de unde aduce calcanul acel retailer, Izvoranu a răspuns doar că „asta este o bună întrebare”.

„Mă obligaţi să vă spun anumite lucruri, pe care nu ar trebui să le fac într-o conferinţă de presă. Să vă mai dau o explicaţie: v-aţi întrebat vreodată cum naiba ajunge un pepene din Brazilia la un leu kilogramul într-un magazin românesc? Dacă cineva poate să îmi explice şi mie, pentru că eu toată viaţa cu asta m-am ocupat, cu preţul, cu partea economică... ”, a subliniat directorul Casei.

Casa Română de Comerţ Agroalimentar „Unirea” este cel mai mare proiect al Ministerului Agriculturii, care trebuie să rezolve valorificarea producţiei pe care fermierii mici o realizează, a adăugat la rândul său ministrul de resort, Petre Daea.

„Este cel mai mare proiect pe care şi l-a propus MADR şi pe care l-a lansat, pur şi simplu. Trebuie să rezolve cea mai importantă şi cea mai grea situaţie: să valorifice producţia pe care fermierii mici o realizează printr-o muncă grea şi care nu are o valorificare, pentru că nu exista o asemenea verigă”, a spus Daea, în cadrul briefingului.

În cadrul evenimentului în care a prezentat detalii despre modul în care va funcţiona Casa de Comerţ, Izvoranu „s-a aplecat” foarte mult pe zona de valorificare a peştelui, care este unul dintre obiectivele acestei societăţi nou înfiinţate.

sursa: https://sursesiresurse.ro/

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista