Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) este îngrijorată cu privire la soarta sectorului agricol din țara noastră în următoarea perioadă, în care subfinanțarea și restricțiile la care este supus pot duce la o recesiune puternică și pot afecta grav șansele fermierilor români de a continua să producă hrană.
„Deși Guvernul României a anunțat victorios semnarea documentelor Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), protestăm împotriva neincluderii irigațiilor în acest proiect de țară care ar fi dat o șansă tocmai creșterii autonomiei producătorilor agricoli într-un moment în care schimbările climatice, producția de hrană, sănătatea și energia se află în fața unor imense provocări. Protestăm energic și ne manifestăm public dezaprobarea față de modul defectuos în care a circulat dosarul irigațiilor între cabinetele MADR, MIPE și Cancelaria Primului Ministru, fiecare instituție nefăcând altceva decât să înregistreze la registratură scrisorile repetate si proiectele depuse de Alianța fermierilor din România și, într-un dispreț total, să se derobeze de orice responsabilitate, indicând solicitanților, pe parcursul a câtorva luni, să se adreseze altor instanțe”, transmite APPR.
Marți, 19 octombrie 2021, Parlamentul European a votat în sesiune plenară la Strasbourg propriul raport menit să mărească nivelul de ambiție în implementarea strategiei „De la fermă la consumator”. APPR trage un semnal de alarmă asupra rezultatelor studiilor de impact și asupra măsurilor care să ducă la atingerea țintelor prevăzute în această strategie, studii publicate în decursul ultimelor luni. Concluziile la care au ajuns mai multe universități europene prestigioase, asociații de industrie, precum și Centrul Comun de Cercetare (Joint Research Center, JRC) al Comisiei Europene prefigurează un scenariu sumbru pentru producția de hrană și energie a UE, atât pentru cei care produc, cât și pentru cei care consumă. „Cele două strategii, ale căror ținte cantitative sunt reflectate deja în recomandările Comisiei către statele membre cu privire la construirea viitoarelor Planuri Naționale Strategice (PNS), au un mare potențial de a afecta mediul agricol și producția”, susține APPR. Analiza include utilizarea pesticidelor, o reducere a excedentului de nutrienți, o creștere a suprafeței în agricultura ecologică și o creștere a suprafeței dedicate elementelor de peisaj pentru creșterea biodiversității. Indiferent de scenariile luate în considerare, efectul acestor strategii va fi o reducere fără precedent a capacității de producție a UE (cel puțin între 5 și 15%, în funcție de sector) și a veniturilor fermierilor, din cauza unei creșteri nete a costurilor de producție cu 10%. De asemenea, se estimează măriri importante ale prețurilor la consumator, fără a mai vorbi de faptul că aceste strategii ar putea duce la o reducere de 28% a emisiilor de GES din sectorul agricol până în 2030, dar mai mult de jumătate din acesta va duce la scurgeri de durabilitate echivalente către țări terțe, din cauza pierderii producției în UE.
Sute de milioane de euro pot fi pierdute anual de România
Sectorul cerealelor va fi cel mai afectat, spun specialiștii. Producătorii agricoli din Uniunea Europeană nu vor putea continua să producă hrană în Europa, iar UE va deveni importator net de produse agricole si alimentare.
„Consumatorii din întregul bloc UE ar trebui informați clar că, dincolo de vocabularul de plastic care umple spațiul public, din care nu lipsesc termeni precum sustenabilitate, reziliență, arhitectură de înverzire…, de fapt li se cere să-și modifice drastic dieta și să plătească prețuri mai mari pentru ceea ce consumă. În mod special ar trebui avertizați consumatorii din statele membre cu un PIB/capital scăzut, precum România, în care cheltuielile totale ale gospodăriei pentru produse alimentare ajunge, conform Eurostat, la 27%, adică dublu față de majoritatea vechilor state membre. Nu în ultimul rând, ne manifestăm profunda îngrijorare cu privire la modul în care obligațiile legate de alocări pentru mediu și climă vor fi transpuse în măsuri legislative. Rămânem foarte vigilenți în ceea ce privește condiționalitatea, astfel încât să nu se excludă zonele productive de la producția agricolă, ci să se dezvolte infrastructuri agroecologice la un nivel adecvat, pentru a încuraja desfășurarea acestora”, arată Asociația Producătorilor de Porumb.
În ceea ce privește ecoschemele, care vor avea o alocare obligatorie de 25% din totalul fondurilor din Pilonul I (Plăți directe), acestea reprezintă un punct critic în noua PAC, deoarece, dacă nu sunt concepute adecvat și adaptat pentru realitatea pedoclimatică, socială și economică din România, pot duce la neutilizarea a peste 400 milioane euro anual. Mai mult, deși statele membre trebuie să finalizeze propunerile pentru Planurile Naționale Strategice până la sfârșitul anului, în România, dialogul civil asupra ecoschemelor încă nu a început, iar experiența arată că procesul de consultare a părților este complex și cere timp. Piederea acestei finanțări, parte integrantă din plățile directe, poate avea efecte devastatoare asupra fiecărei exploatații agricole, în condițiile în care plata de bază pentru susținerea veniturilor continuă să se situeze sub media UE până la sfârșitul întregii perioade de programare.
„Subliniem că APPR nu vrea să renunțe la obiectivele stabilite clar în serviciul unei agriculturi durabile, capabile să facă față provocărilor climatice, ci dorește ca instituțiile UE să aibă o abordare echilibrată, pragmatică, care să protejeze agricultura europeană și să înceteze să penalizeze proprii producătorii prin distorsionarea concurenței. Tragem, așadar, un puternic semnal de alarmă și reiterăm faptul că refuzăm să ne sacrificăm capacitatea de a furniza hrană Europei asistând pasivi la scoaterea noastră de pe piață! Dați agriculturii europene șansa de a-și exploata potențialul! Astăzi, mai mult ca niciodată, și consumatorii trebuie să se exprime și să înțeleagă că doar împreună putem găsi soluții pentru a garanta securitatea și siguranța alimentară.”
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Next Gen Farming anunță că a încheiat un parteneriat cu Nuseed pentru comercializarea hibrizilor de floarea-soarelui și sorg în România. Sunt culturi a căror importanță crește în mod constant datorită profilului agronomic cu cerințe mai reduse pentru resurse și o amprentă mai mică asupra mediului (de exemplu, emisiile de CO2).
Cooperarea dintre Next Gen Farming și Nuseed va implica puternic ambele companii în agricultura durabilă într-o zonă geografică extinsă și va consolida ambiția și realizările comune, transmit reprezentanții parteneriatului.
Pentru piețele de floarea-soarelui destinate procesării uleiului, decorticării și consumului, Nuseed dezvoltă hibrizi de calitate superioară având la bază germoplasmă din SUA pentru a satisface cerințele pieței și pentru a oferi performanțe agronomice de top și producții ridicate. Acest parteneriat oferă un portofoliu competitiv pentru liniile Linolenic, High Oleic și pentru consum, utilizând întreaga gamă de tehnologii erbicide, Clearfield, Clearfield Plus și Express.
Programul Nuseed pentru dezvoltarea sorgului este fruntaș în ceea ce privește productivitatea, maturitatea, digestibilitatea, toleranța la secetă și salinitate. Hibrizii de sorg timpurii și ultratimpurii permit chiar extinderea în noi regiuni climatice în care cultivarea nu a fost posibilă.
„La Next Gen Farming suntem dedicați ecosistemului agroalimentar , folosind soluții inovatoare care susțin agricultura, procesarea și comercializarea, cu un accent puternic pe sustenabilitate. Colaborările strategice și produsele de top stau la baza businessului nostru.”
Next Gen Farming SRL este o companie nou-înființată care activează în domeniul distribuției de inputuri pentru agricultură și al comerțului cu fructe, legume și produse alimentare. Compania utilizează soluții inovatoare care susțin agricultura, depozitarea, procesarea și comerțul cu un accent puternic pe sustenabilitate. Misiunea companiei este de a sprijini partenerii cu o ofertă diferențiată de soluții pentru o dezvoltare durabilă a sectorului agricol.Nuseed dezvoltă hibrizi de floarea-soarelui, rapiță și sorg cu caracteristici unice, producții ridicate și conținut de uleiuri și proteine cu beneficii specifice pentru consumatori. Prin programele de cercetare, Nuseed creează, de asemenea, valoare adăugată și noi piețe. În prezent, Nuseed are vânzări în aproximativ 30 de țări și studii avansate în Australia, Europa, America de Nord și America de Sud.Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidurile solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar prin submăsurile 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale și 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se va desfășura în intervalul 29 octombrie 2021, ora 9:00 – 31 ianuarie 2022, ora 16:00 pentru submăsura 6.2, iar pentru submăsura 6.4. în intervalul 2 noiembrie 2021, ora 9:00 – 1 februarie 2022, ora 16:00.
Pentru submăsura 6.2 - Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale suma totală disponibilă pentru investiții este de 50 de milioane de euro. Solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar sunt fermierii sau membrii unei gospodării agricole care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități neagricole pentru prima dată în spațiul rural (autorizați cu statut minim de PFA). Totodată, sunt eligibile microîntreprinderile şi întreprinderile mici existente din spațiul rural, care își propun activități neagricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sprijin, precum și microîntreprinderi şi întreprinderi mici noi, înființate în anul depunerii Cererii de finanțare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii acesteia (start-up).
Sprijinul public nerambursabil se acordă sub formă de sumă forfetară, în funcție de tipul investiției. Valoarea acestuia este de 50.000 de euro per proiect, cu excepția activităților de producție, pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro pentru un proiect.
Activitățile pentru care se solicită finanțare prin submăsura 6.2 trebuie să se regăsească în Lista codurilor CAEN eligibile, respectiv în Anexa 7 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producția de țesături etc.
Pentru submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 100 de milioane de euro.
Solicitanții eligibili pentru sprijin sunt micro-întreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înfiinţate, adică start-up-urile din spaţiul rural. Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizaţi cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici. Excepție fac persoanelor fizice neautorizate.
Sprijinul public va reprezenta 90% sau 70% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile va fi de maximum 200.000 de euro, cu respectarea condițiilor ajutorului de minimis. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanțat prin această submăsură este de 10.000 de euro, această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.
Pentru a beneficia de intensitatea sprijinului de 90%, toate codurile CAEN propuse spre finanțare trebuie să fie aferente unor activități de producție. Activitățile pentru care se solicită finanțare prin submăsura 6.4 trebuie să se regăsească în Lista codurilor CAEN eligibile, respectiv în Anexa 7 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: investiții noi în unităţile de primire turistică de tipul: parcuri de rulote, camping, bungalow, fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie şi carton, fabricarea produselor chimice, farmaceutice, fabricare produse electrice, electronice etc.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Prin urmare, fermierii pot obține finanțare pentru investițiile în exploatațiile agricole.
Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se desfășoară în intervalul 25 octombrie 2021, ora 9:00 – 25 ianuarie 2022, ora 16:00. Suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 760 de milioane de euro.
Solicitanții eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole sunt fermierii a căror exploatație se situează pe teritoriul României și care desfășoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului.
Cuantumul sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.
Astfel, pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 8.000 – 250.000 euro SO (standard output) și pentru cele zootehnice cu dimensiunea economică până la 500.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea sprijinului pornește de la 350.000.000 euro și poate ajunge la un milion de euro pentru anumite tipuri de investiții. Pentru aceste categorii de ferme și pentru anumite tipuri de investiții, intensitatea se va putea majora cu 20 puncte procentuale, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 70%.
În cazul fermelor vegetale cu dimensiunea economică între 250.000 – 500.000 euro SO și a celor zootehnice cu dimensiunea economică între 500.000 – 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi, de asemenea, de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, însă valoarea sprijinului pleacă de la 400.000.000 euro și poate ajunge până la 1,5 milioane euro.
Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică peste 500.000 euro SO și pentru fermele zootehnice cu dimensiunea economică peste 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 30%, iar valoarea sprijinului poate ajunge la 1,5 milioane euro, în funcție de investițiile propuse a se realiza prin proiect.
În ceea ce privește beneficiarii cooperative, grupuri de producători și organizații de producători, rata sprijinului public nerambursabil va fi de maximum 90% și va putea ajunge până la 1.500.000 euro indiferent de tipul investiției și de dimensiunea fermei. Intensitatea sprijinului pleacă de la 50% și se va putea majora cu câte 20 puncte procentuale pentru anumite tipuri de investiții, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 90%.
Investițiile pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele realizate de tinerii fermieri, cele legate de agromediu și de agricultură ecologică, investițiile în zone care se confruntă cu constrângeri naturale și cu alte constrângeri specifice sau pentru investițiile colective.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Luni, 18 octombrie 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a dat startul Campaniei de plăți în avans 2021. Suma totală autorizată în prima zi este 160.995.060,92 euro, iar 39.623 de fermieri beneficiază de avansul subvențiilor acordate prin APIA.
Schema de plată unică pe suprafață este în valoare de 95,4751 euro/ha.
Plată redistributivă pentru primul interval:1-5 ha inclusiv este 5 euro/ha, iar pentru al doilea interval: 5-30 ha inclusiv este 48,1457 euro/ha.
Plata pentru înverzire are valoarea de 57,8931 euro/ha.
Plata pentru tineri fermieri este de 40,4514 euro/ha.
Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic categoria ovine (SCZ - ovine) este de 17,2430 euro/cap animal.
Sprijin cuplat în sectorul zootehnic categoria caprine (SCZ – caprine) este de 17,2430 euro/cap animal.
„Toate aceste măsuri sunt autorizate prin Regulamentul (UE) nr. 1295 din 4 august 2021, care stipulează că statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul FEGA și de până la 85%, în cazul FEADR”, precizează Adrian Pintea, director general APIA.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Alianța pentru Agricultură și Cooperare a trimis o scrisoare deschisă politicienilor, cu privire la raportul voluntar al Parlamentului European asupra Strategiei „Farm to Fork”. O redăm mai jos.
Scrisoare deschisă
Domnului președinte al PE David Maria Sassoli
Doamnelor și Domnilor președinți ai grupurilor politice parlamentare:
PPE: Manfred WEBER - Președinte
S&D GROUP: Iratxe García Pérez - Președinte
RENEW: Malik Azmani - Vicepreședinte
GREENS/EFA: Ska Keller, Co-președinte & Philippe Lamberts, Co-Președinte
ID - Identity and Democracy - Marco Zanni, Președinte
ECR Group: Raffaele FITTO & Ryszard Antoni LEGUTKO, Co-Președinți
GUE/NGL: Martin Schirdewan & Manon Aubry, Co-Președinți
Doamnelor și Domnilor eurodeputați ai României
Stimate doamne și stimați domni,
Aveți în mâinile dvs. soarta agriculturii UE, care poate fi o șansă ca aceasta să continue să producă și să furnizeze bunul cel mai de preț, securitatea alimentară a populației, sau, dimpotrivă, o condamnare la faliment a întregului sector.
Ne adresăm dvs., înaintea votului din plenul PE asupra raportului voluntar privind strategia „Farm to Fork” (F2F).
Suntem responsabili pentru ceea ce afirmăm, ideea aceasta fiind susținută de numeroase studii privind țintele propuse în F2F, ale căror concluzii, profund îngrijorătoare, converg și prefigurează un scenariu sumbru: scoaterea agriculturii UE în afara zonei de competitivitate printr-o micșorare cu 10-15-25% a capacității de producție a diferitelor sectoare, scăderi semnificative ale veniturilor fermierilor și creșteri puternice ale prețurilor de consum. Se estimează o scurgere de sustenabilitate către alte continente, odată cu produsele importate din țări terțe, care vor substitui produsele de origine UE, care se va reflecta direct în pierderi de locuri de muncă. Credibilitatea celor menționate anterior este susținută fără echivoc de studii ale Joint Research Center (JRC) al Comisiei Europene, de Universitatea Wageningen sau de Universitatea din Kiel, grupurile de industrie (COCEREAL), raportul Serviciului de Cercetare al Departamentului american de agricultură, USDA. În acest context, secretarul de stat pentru agricultură al SUA, Tom Visack, a declarat că va crea o coaliție internațională pentru a contracara impactul modelului de producție promovat de UE.
VĂ SOLICITĂM IMPERATIV ȘI RESPONSABIL SĂ NU SUSȚINEȚI AMENDAMENTELE DE COMPROMIS: CA4, CA18, CA25, CA27, CA28, CA33!
Cel mai problematic amendament de compromis este CA4 - țintele cantitative ale F2F. Fermierii nu pot fi de acord cu obiectivele de reducere a utilizării pesticidelor și îngrășămintelor stabilite de strategia Farm to Fork și mai ales, cu introducerea lor în legislație, care le-ar face obligatorii.
Cu titlu de exemplu, în România consumul mediu pe unitatea de suprafață la substanțe fito-sanitare și la îngrășăminte reprezintă 1/3 din consumul mediu la nivelul UE. Cum ar putea continua să producă eficient și să-și protejeze culturile fermierii din țara noastră dacă vor fi obligați să reducă cu 50% utilizarea pesticidelor până în 2030?
Potrivit EU Agricultural Markets Briefs No 15 | June 2019, volumul total de îngrășăminte utilizate în UE, reprezintă doar 10% din utilizarea totală la nivel global!
În ceea ce privește poziția României, avem cel mai mic consum din U.E.-27 in 2019 - 48,62 kg /ha ! Am adăugat la finalul acestei scrisori câteva statistici relevante.
Ținta de a reduce cu 20% cantitatea de îngrășăminte, în mod egal, la nivelul tuturor statelor UE, indiferent de consum, în condițiile în care restul continentelor nu fac niciun efort, deși au consumuri cu mult mai mari, nu va aduce decât vulnerabilitate economică în fermele europene și nicidecum reducerea poluării datorită aplicării îngrășămintelor chimice!
Noi, fermierii Români, suntem pregătiți să acceptăm schimbări ale sectorului agricol pentru a deveni performant, însă nu putem accepta sacrificarea capacității de producție prin adoptarea unor măsuri ce pot fi contraproductive, un veritabil dumping climatic ce poate determina dispariția unui sector vital - cel al hranei.
Produsele fitosanitare (pesticidele), alături de îngrășămintele chimice, reprezintă echivalentul, pentru organismul uman, al medicamentelor și suplimentelor alimentare, venind să protejeze plantele de cultură de atacul din ce în ce mai intens al bolilor și dăunătorilor sau, după caz, să le asigure hrana fără a sărăci solul, pentru ca acestea să-și poată atinge potențialul de producție.
VOTUL DOMNIILOR VOASTRE ESTE ISTORIC!
El poate asigura dezvoltare și progres sau scoaterea agriculturii Uniunii Europene de pe harta de competitivitatea lumii.
Cunoaștem faptul că și alte Asociații din țări ale UE v-au înaintat cereri asemănătoare!
NU CONDAMNAȚI ROMÂNIA ȘI UE LA SĂRĂCIE ȘI ÎNFOMETARE!
Cu considerație,
|
PRO AGRO |
Ionel ARION |
|
LAPAR |
Nicolae VASILE |
|
UNCSV |
Mircea BĂLUȚĂ |
|
APPR |
Nicolae SITARU |
DLG InterMarketing, organizatorul renumitelor târguri Agraria și AgriPlanta-RomAgroTec, în asociere cu Agritechnica, a organizat evenimentul în câmp DEMO DAY, pe 7 octombrie 2021. Au fost prezentate tehnologii de ultimă generaţie destinate sectorului vegetal: tehnică de recoltat, tehnică de transport şi tehnică de depozitare. Demonstraţia s-a desfăşurat pe o solă cultivată cu porumb la Chiciu – județul Călărași, aparţinând Fermei Baciu. Peste 250 de participanţi au luat parte la spectacolul oferit de cele șapte combine puse la treabă pe câmpul călărășean. Demonstraţiile au fost comentate de conf. dr. ing. Ovidiu Ranta, de la USAMV Cluj-Napoca, expert DLG InterMarketing.

Demonstrație de forță și tehnologie performantă în câmp
Evenimentul DEMO DAY se înscrie într-un calendar internaţional foarte important pentru lumea agricolă, ne-a spus Corina Mareș, director general DLG InterMarketing, care a continuat: „Ne referim la AGRITECHNICA ON TOUR. Anul acesta, România are onoarea, alături de alte nouă ţări, să fie ţară parteneră a celui mai mare târg de maşini agricole din lume, AGRITECHNICA. Din cauza situaţiei pandemice actuale, expoziţia a fost reprogramată pentru anul viitor şi se va desfăşura în perioada 27 februarie - 5 martie 2022. Vom derula în perioada următoare o campanie continuă de promovare a târgului de la Hanovra, pentru a aduce în atenţia dumneavoastră ceea ce se va întâmpla la Agritechnica, printr-o nouă platformă online - DLG Connect”. La DEMO DAY s-a vorbit despre tehnologii şi tehnică de ultimă generaţie, despre digitalizare, despre culturi agricole, în special porumb, care a și fost recoltat în demonstraţie, împreună cu fermieri, cu asociaţiile profesionale, cu presa de specialitate, universităţile de profil, cu specialişti şi reprezentanţi ai unor companii şi branduri de renume.
Ovidiu Ranta, expert mecanizare DLG InterMarketing, cadru didactic USAMV Cluj-Napoca, a completat: „La DEMO DAY am adus în faţa celor prezenți tehnologii de recoltare a porumbului, dar şi tehnică de transport, condiţionare şi depozitare. Am prezentat şapte combine în lucru, fiecare având alocată câte o parcelă proprie. După terminarea recoltării, toate combinele au descărcat concomitent în lăzi marcate pentru a se putea vedea materialul recoltat, iar ulterior a avut loc descărcarea în remorcile aduse de cei doi parteneri furnizori de tehnică de transport. Este necesar de urmărit fiecare combină în parte pentru a putea adapta nevoilor fermei parametri ca: sistemul de rulare pe şenile sau pe roţi pentru diverse condiţii de teren şi de umiditate; distanţa între rânduri, înălţimea de tăiere; modul de tocare a paielor sau de lăsare a resturilor vegetale după trecerea combinei, dar şi materialul de recoltat. Este important ca la recoltat, mai ales atunci când avem cantităţi mari pe unitatea de suprafaţă, să avem pregătită şi flota pentru transport, dimensionată şi corelată cu capacitatea de preluare a gropilor de recepţie, a sistemelor de uscare, a sistemelor de transport, condiţionare, silozurile tampon şi depozitarea”.
Prezent la eveniment, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Nicu Vasile, a declarat: „Fermierii români fac parte de un an de zile din cea mai mare familie a fermierilor europeni. Suntem zece milioane de fermieri la nivel european, dar noi, românii, suntem cei mai mulţi şi, spun eu, cei mai buni. Tocmai de aceea, şi mai ales în aceste vremuri dificile pentru viitorul agriculturii şi al politicilor agricole europene, afirm încă o dată că ar trebui să fim mai uniţi, şi nu doar declarativ, ci şi faptic”.
Tehnică de recoltat
Şapte combine de ultimă generaţie au răspuns chemării la „MAREA RECOLTARE”.
Combina Case IH Axial-Flow 7250
Heder porumb: Olimac Drago GT de 12 rânduri
Capacitate buncăr: 11.100 litri
Motor: 6 cilindri, 11.100 cmc, 500 CP
Caracteristici:
Diametru şi lungime rotor: 762 / 2,638 mm;
Suprafaţă totală de separare: 2,98 mm;
Debit de descărcare buncăr: 152 l/s;
Transmisie Hidrostatica cu 2 trepte de viteză, cu schimbare hidraulică din mers pe treapta high/low.

Noile combine Axial-Flow® din seria 250 sunt de înaltă performanţă pentru câmpurile europene. Construite pentru a face faţă dificultăţilor asociate cu schimbările climatice, culturile cu randament ridicat şi necesitatea de a fi tot mai eficienţi, aceste combine schimbă peisajul tehnologiei de recoltare. Cu tehnologia de treierare îmbunătăţită, puterea motorului şi cabina modernă specifice, modelele din seria 250 sunt dezvoltate în jurul clienţilor noştri şi pentru aceştia. Nou pentru această serie este sistemul AFS Harvest CommandTM - ce reprezintă un pachet de funcții automate, concepute pentru a îmbunătăți productivitatea operatorilor și a combinelor.
Prezentată în demonstraţie de: Titan Machinery România
Combina Deutz-Fahr C6205 TS
Heder porumb: Olimac de 6 rânduri
Capacitate buncăr: 7.000 litri
Motor: Deutz TCD 6.1 L6, 6 cilindri, 6.1 litri
Combina este de 250 CP, cu 5 scuturători şi cu buncăr de 7.000 litri care are viteza de descărcare de 75 l/sec.

Pentru un rezultat eficient la recoltat porumbul, este echipată cu header de porumb marca Olimac Drago pe 6 randuri cu tocător cu tăiere dublă şi cu două cutii de viteze în baie de ulei amplasate pe laterale.
Combina Deutz Fahr C6205 TS îmbină cu succes designul elegant cu funcţionalitatea extraordinară pentru performanţe de recoltare în toate tipurile de culturi, are un consum redus de combustibil, costuri de operare scăzute şi întreţinere simplă.
Prezentată în demonstraţie de: NHR Agropartners
Combina New Holland CR 9.90
Heder porumb: Geringhoff MSH 1600B, cadru fix, 16 rânduri x 70 cm, plăci depănuşătoare reglabile
Capacitate buncăr: 14.500 litri
Motor: FPT Industrial Cursor 13, putere maximă 600 CP

Combina CR 9.90 cu șenile face parte din ultima generație de combine CR Revelation și continuă linia superlativelor caracteristice combinelor bi-axiale pure. Este echipată cu sistem IntelliSense, cu palete ale rotoarelor reglabile de la distanță, tehnologie Dynamic Feed Roll și noul sistem Opti-Spread.
Prezentată în demonstraţie de: AgroConcept Impex
Combina John Deere S770i
Heder porumb: Geringhoff MSH 800Bi.G7 de 8 rânduri
Capacitate buncăr: 10.600 litri
Motor: 9.0 litri, 397 CP nominali, 455 CP maxim

Caracteristici:
Asigură recoltarea pe o lățime de tăiere maximă, crește numărul de ha/oră cu până la 20%, reduce nivelul pierderilor, sporește confortul în orele lungi de recoltare;
Flux axial cu un singur rotor: alimentare-separare-curățare;
Productivitate mare, calitate a boabelor, capacitate de adaptare la diferite tipuri de culturi;
Rotor excentric cu diametrul de 834 mm;
Mai multă inerție, pentru performanțe de separare ridicate la turații mai reduse, nivel de boabe sparte redus;
Suprafața de curățare (site): 5,2 mp;
Capacitate mare de curățare, nivel de pierderi redus;
AutoTrac SF6000 SF1.
Prezentată în demonstraţie de: IPSO Agricultură
Combina Rostselmash RSM 161
Heder porumb: Argus de 8 rânduri
Capacitate buncăr: 10.500 litri
Motor: Cummins QSL 9/St-V, 380 CP
Combina Rostselmash RSM 161 are o productivitate de aproximativ 45t/h care face posibilă procesarea de până la 2.000 de hectare pe sezon, în condiții de confort.

Este echipată cu: transmisie hidrostatică, elevator central cu sistem electrohidraulic de copiere a solului, sistem batere TETRA Processor brevetat de către Rostselmash, diametru bătător / al doilea bătător: 800/750 mm, viteză bătător: 210-970 rpm, suprafață batere TETRA Processor: 3,3 mp, număr de căișori scuturători: 6, suprafața de separare căișori: 6.1 mp, suprafața de cernere: 7.1 mp, tocător și kit împrăștiere pleavă.
Prezentată în demonstraţie de: APAN Agriculture Equipments
Combina Claas Trion 750 Terra Trac
Heder porumb: Culegător porumb CORIO 870 FC, 8 rânduri (lățime rând 70 cm), lățime de lucru 5,83 m, rabatabil (lățime de transport 3 m)
Capacitate buncăr: 12.000 litri
Motor: Cummins/L9, putere maximă 320 kW/435 CP

Combina TRION 750, vârful de gamă, este echipat cu sistemul de treierat APS HYBRID cu 2 rotori. APS HYBRID reprezintă combinația între două tehnologii excepționale: sistemul de treierat tangențial APS și separarea secundară axială ROTO PLUS, o combinație de sisteme găsită doar la CLAAS. Sistemul de curățare JET STREAM curăță boabele intens, iar curățarea 3D asigură compensarea pentru suprafețele înclinate.
Sistemele de asistență pentru operator, precum CEMOS AUTOMATIC, optimizează utilajul până la limitele tehnice de performanță.
Buncărul de boabe, cu capacitate de 12.000 litri, poate fi golit cu un debit de până la 130 l/s. Procesul de descărcare a fost și el îmbunătățit datorită capătului pivotant al tubului de descărcare, care poate fi reglat prin intermediul manetei multifuncționale CMOTION.
Șenilele TERRA TRAC exercită o presiune asupra solului cu până la 66% mai mică în comparație cu utilajele cu roți. În plus, utilajele dotate cu acest sistem de șenile au tracțiune mai bună în porumb, în condiții umede și pe teren înclinat, precum și un confort ridicat în timpul conducerii.
Prezentată în demonstraţie de: CLAAS Regional Center South East Europe
Combina Massey Ferguson IDEAL 9T
Heder porumb: Ziegler Corn Champion Professional Drive, 12 rânduri
Capacitate buncăr: 17.100 litri
Motor: MAN 647 CP, stagiul 5, cilindree 15.2 litri

Caracteristici:
Rezervor carburant 1500 litri;
Rezervor AdBlue 180 litri;
Sistem de răcire Air Sense;
Debit de descărcare 210 l/s;
Șnec 9.15 m şi pliabil hidraulic;
Transmisie hidrostatică Motion Shift;
Transmisie variabilă heder 135KW.
Combina MF IDEAL 9T este echipată cu sistem de autoreglare IDEAL Harvest, colectare de date în timp real şi interpretare, 100% control automat al procesului de lucru, aplicaţie de conectivitate IDEAL Harvest, aplicaţie de conectivitate Smart Connect, sistem de telemetrie MF Connect cu abonament inclus pe 5 ani, sistem de cântărire şi măsurare a umidităţii.
Prezentată în demonstraţie de: SIGMA CVM România
Tehnică de transport
Remorca Pronar T700XL cu tractorul Case IH Puma 185 STAGE V
Caracteristici remorcă:
Greutate totală - 22 tone;
Capacitate de încărcare - 15,7 tone;
Volum - 26,6 m³;
Viteza maximă de deplasare - 40 km/h;
Necesar minim de putere - 136,7 CP.
Prezentată în demonstraţie de: Titan Machinery România
Remorca tandem Vaia NL 144 și Remorca cu peridoc Randazzo R 146 PT
Importator oficial al mărcii Vaia și Randazzo în România este compania Itagri Macchine, care oferă soluții de transport cereale prin diferite modele de remorci cu capacitate de la 10 la 35 tone.
Itagri Macchine a adus în demonstrație o remorcă Tandem Marca Vaia NL 144 cu capacitate de 20 mc cu basculare pe spate și o remorcă cu peridoc marca Randazzo model R 146 PT cu capacitate de 25 mc cu descărcare trilaterală.
Prezentate în demonstraţie de: TOMIT Agri Macchine
Tehnică de depozitare
La DEMO DAY au fost expuse şi prezentate soluţii de depozitare Schmelzer şi Himel.
Racheta de aerare cereale Schmelzer Air-Lance
Caracteristici:
Utilizabil ca sistem de absorbție sau de suflare a aerului;
Pentru ventilarea simplă și rapidă a cerealelor și a rapiței;
Potrivit pentru eliminarea cuiburilor de căldură;
Perforații de 1,5 mm: potrivit și la rapiță;
Tubul cu filet este ușor de fixat în magazia de depozitare;
Performanța motorului - 1.5 kW;
Cantitatea de aer - 2500 m³/h;
Diametrul tubului - 150 mm;
Presiune - 1200 Pa;
Lungimea perforată - 1.5 m;
Diametrul orificiilor - 1.5 mm (și pentru rapiță);
Lungime totală (cu ventilator) - 3 m;
Greutate (aprox.) - 36 kg.
Echipament prezentat de: TOPZON
Remorci, instalaţii pentru peletizat biomasă, soluţii pentru prepararea furajelor Himel
Soluţii standardizate pentru prepararea de furaje în exploataţiile zootehnice de suine, taurine, păsări sau alte specii cu capacităţi de producţie de la 500 kg/h până la 5.000kg/h sau soluţii de tip industrial de până la 20.000kg/h.
Soluţii standardizate şi optimizate pentru depozite de cereale, de exemplu de la 100 de tone până la 10.000 de tone.
Remorci şi utilaje tehnologice pentru prepararea şi transportul furajului grosier, pentru exploataţiile de taurine şi alte rumegătoare.
Instalaţii staţionare şi mobile pentru peletizat biomasă, cu capacităţi de la 1 la 4t/h şi soluţii standardizate pentru procesarea păioaselor cu capacităţi de la 1 la 10t/h.
Utilaje, echipamente şi instalaţii prezentate de: HIMEL Maschinen

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
În zilele de 30 și 31 octombrie 2021, la Domeniul Manasia are loc evenimentul „Roadele Toamnei”, ajuns la cea de-a șaptea ediție. Grupurile de Acțiune Locală Danubius Ialomița – Brăila și Naparis sunt implicate încă de la început în organizarea evenimentului de la vestitul conac din județul Ialomița, aflat la 50 km de București. Domeniul Manasia este o bijuterie de patrimoniu unică în peisajul Bărăganului, inclusă în Ansamblul Conacului Hagianoff. Domeniul include conacul boieresc, parcul de două hectare și crama de sub conac, monumente înnobilate de istoricul aristocratic al moșiei.
De șapte ani, în fiecare toamnă la Domeniul Manasia sunt sărbătorite belșugul pământului, obiceiurile culinare și tradițiile locale. Evenimentul „Roadele Toamnei” reunește anul acesta mici producători din Bărăgan, în cadrul Farmer’s Market, un târg în aer liber care promovează micile afaceri locale, vizitatorii putând cumpăra produsele expuse.
În jur de 20 de mici producători locali vor aduce la conac legume (roșii, ardei capia „urechi de elefant”, broccoli, fenicul, castraveți sau pepenași pentru murături sau vinete pufoase), fructe de sezon (mere, gutui sau căpșuni celebre), brânzeturi de fermă sau miere, toate produse ecologic în Bărăgan. De asemenea, cei care trec pragul Domeniului Manasia vor descoperi covoare țesute tradițional la război, accesorii handmade, produse pe bază de lavandă sau chiar vor putea pleca acasă cu o tuie de pepinieră. Preparatele culinare ale Domeniului Manasia vor fi și ele prezente la târg în ziua de sâmbătă – 30 octombrie, sau vor putea fi savurate în cadrul dejunului de duminică – 31 octombrie. Dintre producătorii locali prezenți la conac, amintim: Anaeli Atelier de Cofetărie (Urziceni); Cristea Valentin (Roșiori); Ferma Baciu; Ionuț Drăgan; Las Căpșuni (Fierbinții de jos); Lavandă Ialomița (Scînteia); Lucian Dumitru (Dridu); Lungu Costin; Maria Stancu (Urziceni); Mirelaxa (Luciu); Roxana Roșculeț (Jilavele); Rural Creativ (Giurgeni); Toma Cătălin; Tuia Bărboșelul (Jilavele); Vichi Berbec etc.
În cele două zile în care se sărbătoresc roadele toamnei, oaspeții Domeniului Manasia vor avea parte și de un program artisitc susținut de Ansamblul Doina Bărăganului și Corala„Sfântul Mare Mucenic Mina” aProtopopiatului Slobozia.
Pentru doritori, se organizează un tur ghidat al conacului și cramei subterane.
Vă invităm, împreună cu organizatorii, să descoperiți rezultatele muncii unor oameni pasionați, să savurați preparate tradiționale de sezon, să vă bucurați de folclor popular și povești aristocrate, la „Roadele Toamnei” de la Domeniul Manasia. Pentru toate detaliile, accesați link-ul: https://domeniulmanasia.ro/roadele-toamnei-editia-7/
Foto: Domeniul Manasia
În aceste zile se hotărăște soarta agriculturii europene, pe 18 octombrie 2021 având loc o sesiune plenară a Parlamentului European privind strategia „Farm To Fork” sau „De la fermă la consumator”. Asociația „Grânarii – Dă-te pe brazdă” consideră că agricultura românească în ansamblul ei, și cu atât mai mult cea din zona Moldovei, nu poate face față rigorilor strategiei europene. „Vom fi condamnați la faliment și înfometare”, susțin reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) din județul Iași.
Numeroase studii arată că o îmbunătățire prin protejarea mediului la nivel european prin implementarea măsurilor prevăzute de strategia „De la fermă la consumator” ar crea de fapt un dezechilibru la nivel mondial prin suprasolicitarea celorlalte continente și țări care vor asigura necesarul de produse cerealiere (America de Sud, Rusia, Ucraina).
„Suntem responsabili pentru ceea ce afirmăm, această idee fiind susținută și de cele mai importante organizații profesionale ale fermierilor din Uniunea Europeană (declarația COPA-COGECA semnată de cele mai importante structuri asociative ale fermierilor europeni) și în acest sens, există deja state ale Uniunii Europene care au transmis către Parlamentul European poziții directe privind incapacitatea agriculturii din aceste țări de a face față măsurilor implementate prin strategia „Farm To Fork”. Rugăm toate instituțiile de presă să sensibilizeze opinia publică și europarlamentarii români privind soluțiile care vor constrânge fermierii să ia măsuri în defavoarea lor și să deschidă poarta importurilor către Europa a produselor cerealiere din alte țări. Noi fermierii, reprezentanți ai sectorului agricol, suntem pregătiți să acceptăm schimbări ale sectorului nostru, atâta timp cât vor fi graduale și adaptate nevoilor noastre, fără a determina dispariția unui sector vital - cel al hranei”, transmite, în numele Consiliului Director al Patronatului „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași, președintele Emil Bălteanu.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Calitatea furajelor însilozate poate fi păstrată și îmbunătățită cu ajutorul inoculanților furajeri Pioneer®, astfel încât întreaga energie colectată în câmp și conservată în silozuri să ajungă în hrana animalului.
Inoculanții Pioneer® au fost testați în ferme în condiții optime de recoltare, iar rezultatele experiențelor arată că aceștia îmbunătățesc calitatea însilozării și scad pierderile, chiar și atunci când condițiile de mediu și de recoltare ale culturilor nu sunt foarte bune.
În cazul microorganismelor prezente în siloz, dirijarea factorilor de mediu este realizată de cele mai multe ori de om în sensul dorit, astfel încât să stimuleze activitatea celor utile și să inhibe sau să le distrugă pe cele care se fac răspunzătoare de apariția modificărilor de miros, gust, culoare, textură, structură, valoare nutritivă.
Rolul inoculanților este acela de a asigura stabilitatea aerobă în masa silozului și a frontului de tăiere după deschiderea silozului, de a reduce supraîncălzirea silozului, de a îmbunătăți fermentația din siloz. Totodată, inoculanții duc la scăderea pH-ului, asigură o digestibilitate mai bună a fibrelor, permit deschiderea mai rapidă a furajelor însilozate.
Fiber Technology, inoculanți pentru porumb, lucernă și graminee
Fiber Technology este tehnologia înglobată în inoculanții 11CFT (pentru porumb), 11AFT (pentru lucernă) și 11GFT (pentru graminee), dezvoltați de compania Corteva Agriscience pentru a asigura o digestibilitate îmbunătățită a fibrelor din silozul de porumb, lucernă și de cereale. În toți acești inoculanți se găsește tulpina de Lactobacillus Buchneri unică, descoperită de cercetătorii companiei și brevetata în America sub nr. 7799551.
Produsele Fiber Technology asigură o eficiență a fermentării, o reducere semnificativă a microorganismelor patogene, o stabilitate aerobă, o temperatură scăzută în siloz și bineînțeles, o digestibilitate a fibrei îmbunătățită cu 14%.
Tulpina de Lactobacillus Buchneri care se regăsește în inoculanții Pioneer® din cadrul tehnologiei Fiber Technology se distinge față de toate celelalte tulpini prezente pe piață prin capacitatea de a produce enzime (ferulați și acetil esterase) care destructurează lignina din fibre permițând bacteriilor din rumen o digerare cât mai rapidă. Decuplarea polizaharidelor fibroase din lignină modifică structura tridimensională și mărește accesul bacteriilor din rumen la aceste polizaharide. Lignina nu se degradează, astfel cantitatea de furaj este aceeași.
În stânga imaginii, siloz netratat, iar în dreapta - siloz tratat cu inoculanți Fiber Technology
Tulpina de Lactobacilus Buchneri din produsele Fiber Technology este diferită, specifică și unică pentru fiecare inoculant în funcție de tipul de siloz. Astfel, avem inoculant 11CFT pentru cultura de porumb, 11AFT pentru cultura de lucernă și 11GFT pentru cultura de cereale. În acest fel putem să asigurăm o creștere a digestibilității în funcție de fiecare tip și structură a fibrelor. Tulpina brevetată de Lactobacillus Buchneri din produsele Fiber Technology produc enzime specifice în urma fermentării. Nu se cunoaște nici un alt produs comercial care să conțină bacterii fermentative ce pot să producă în mod specific enzime pentru creșterea digestibilități fibrelor, ci doar aditivi cu adăugare de enzime care sunt costisitori și care nu pot avea rezultate în condiții de pH scăzut.
Silozul tratat cu inoculanți Fiber Technology trebuie să fie lăsat să fermenteze cel puțin 60 de zile pentru a-i permite tulpinii de Lactobacillus Buchneri producerea de enzime și alți produși finali ai fermentării.
Inoculanții Fiber Technology au un efect pozitiv asupra raportului dintre veniturile și costurile de furajare prin îmbunătățirea digestibilității fibrelor, având astfel un furaj de calitate superioară. Fiecare produs Fiber Technology a fost dezvoltat în mod specific cu bacterii suplimentare pentru a se potrivi în mod optim fiecărei culturi.
Pe lângă digestibilitatea crescută, furajele tratate cu inoculanții Pioneer® au și rol probiotic datorită tulpinilor de Lactobacillus Plantarum asigurănd astfel un echilibru în rumenul animalelor, îmbunătățind astfel condiția corporală și bineînteles, producția de lapte. În siloz, tulpinile din inoculanții Fiber Technology domină populația microbiană în 48 de ore, reducând astfel dezvoltarea bacteriilor și a mucegaiurilor. Cercetările indică faptul că produsele Fiber Technology reduc încălzirea după deschiderea silozului.
Analiza producției de gaze ca urmare a furajării cu siloz inoculat cu produse Fiber Technology sugerează că atunci când lignina este destructurată și digerarea carbohidraților (cum ar fi fibra și amidonul) crește și producția de gaze scade.

Articol scris de: ADRIAN GĂGEANU, REPREZENTANT PROIECT SILOZ REGIUNEA MUNTENIA - CORTEVA AGRISCIENCE ROMÂNIA
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Beneficiarii publici ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) trebuie să actualizeze bugetul indicativ aferent contractelor de finanțare, în conformitate cu prevederile OUG 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare cu impact asupra contractelor de achiziție publică de lucrări prin ajustarea prețului raportat la creșterea prețului materialelor de construcții, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Actualizarea se realizează de către beneficiarii publici care au contracte de finanțare încheiate cu AFIR pentru proiectele de investiții finanțate din fonduri publice, aflate în derulare și care se încadrează în prevederile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr.15/2021. Pentru acești beneficiari prețul contractelor de achiziție publică aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței se ajustează, în condițiile descrise în ordonanță, prin actualizarea prețurilor aferente materialelor, prin aplicarea unui coeficient de ajustare, pentru a ține seama de orice creștere sau diminuare a costului materialelor pe baza căruia s-a fundamentat prețul contractelor.
Ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică se realizează la fiecare solicitare de plată, pe întreaga perioadă de derulare a contractului, exclusiv pentru restul rămas de executat la data intrării în vigoare a ordonanței, până la finalizarea şi recepționarea lucrărilor aferente obiectivelor sau proiectelor de investiții, potrivit prevederilor legale în vigoare la data efectuării recepției, pe baza situațiilor de lucrări însușite de executant, diriginte de șantier şi autoritatea sau entitatea contractantă, ca urmare a unei solicitări justificate din partea contractantului. Cheltuielile cu materialele pentru lucrările executate până la data intrării în vigoare a ordonanței și nesolicitate la plată nu se ajustează.
Costurile suplimentare generate de ajustarea prețurilor nu fac obiectul finanțării din fondurile eligibile FEADR, ci se suportă din fondurile proprii ale beneficiarilor și vor fi evidențiate pe neeligibil, pe linia bugetară actualizări din bugetul indicativ. AFIR precizează că valoarea totală eligibilă a proiectului care face obiectul finanțării nerambursabile rămâne neschimbată.
Autoritățile publice, beneficiari ai PNDR 2020, care se încadrează în prevederile ordonanței au posibilitatea să solicite Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) de la care aparțin modificarea contractului de finanțare.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a încheiat, până în prezent, protocoalele cu nouă instituții financiare pentru a sprijini solicitanții și beneficiarii fondurilor europene disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), în perioada de tranziție 2021 – 2022.
Protocoalele încheiate de AFIR stabilesc, în funcție de fiecare dintre instituțiile financiare semnatare, condiții mai avantajoase față de cele standard pentru beneficiarii finanțărilor acordate de AFIR. Dintre acestea, amintim: aplicarea de marje de dobândă reduse față de costurile standard practicate de bancă, eliberarea scrisorii de garanție bancară pentru restituire a avansului, linie de TVA aferentă cheltuielilor eligibile și neeligibile, acceptarea la plată a avansurilor direct către furnizori sau prestatori, finanțare în lei și în euro.
În plus, titularii proiectelor finanțate de AFIR beneficiază de termene de utilizare și rambursare a creditelor acordate pentru finanțarea unui proiect în funcție de durata de implementare a proiectului și de prelungirea acestora.
Totodată, clienții pot aduce în garanție, cu notificarea AFIR, potrivit contractului de finanțare, sub forma gajării sau a ipotecării, bunurile achiziționate sau realizate în cadrul proiectului/planului de afaceri finanțat, precum și garanții acordate de fondurile de garantare.
De asemenea, pentru proiectele aferente submăsurilor forfetare, finanțarea se va putea asigura prin acordarea unui credit punte pe termen mediu, reprezentând până la 100% din tranșa a doua de plată și care se stinge la data încasării acestei tranșe de către beneficiar.
„Demersul AFIR a presupus obținerea de măsuri și soluții concrete în colaborare directă cu instituțiile financiare, care să sprijine beneficiarii pentru asigurarea cofinanțării private, dar și pentru prefinanțarea sau capitalul de rulaj al investiției finanțate prin PNDR 2020, astfel încât implementarea proiectului să fie finalizată fără întârzieri. Suntem preocupați în permanență de identificarea unor soluții reale pentru a sprijini solicitanții în procesul de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Aceste demersuri vin în întâmpinarea nevoii de cofinanțare și de capital de lucru pe care mulți dintre solicitanți și beneficiari o resimt acut în ultima perioadă. Continuăm să identificăm soluții pentru a facilita absorbția fondurilor și implicit pentru a contribui semnificativ la modernizarea mediului rural românesc”, a declarat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.
Toate protocoalele încheiate de AFIR cu băncile sunt publice și pot fi consultate pe site-ul Agenției, la secțiunea Informații Utile – Protocoale de colaborare.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Fungul Macrophomina phaseolina și-a făcut simțită prezența în acest an la floarea-soarelui cultivată în județul Timiș. Am primit la laborator plante de floarea-soarelui infectate. O solă întreagă a fost distrusă de patogen, plantele fiind compromise în totalitate (căzute la sol).

Tulpinile și rădăcinile de floarea-soarelui analizate erau pline de microscleroții ciupercii Macrophomina phaseolina. Am găsit și picnidii, deși ele se formează mai rar. Măduva lipsea în treimea inferioară a multor tulpini, iar în altele era plină de scleroți, comprimată, cu aspect de „farfurii etajate” în secțiune. Tulpinile prezentau o decolorare cenușie - argintie la bază, tipică ciupercii. Epiderma se desfăcea cu ușurință de pe tulpini. Pe suprafața epidermei și sub ea, numeroși scleroți erau formați. Rădăcinile erau pline de scleroți și foarte slab dezvoltate, aspect ce indică o înrădăcinare defectuoasă a plantelor. Numeroase pete de culoare rozacee erau prezente pe rădăcina principală, dar și pe cele secundare. Pe secțiunile de rădăcină puse pe mediul de cultură în incubator au crescut micelii de Fusarium sp., semn că rădăcinile au fost colonizate probabil înainte de realizarea infecției de către fungul M. phaseolina.
Iată cum, pe fondul modificărilor climatice la care asistăm neputincioși, al creșterii temperaturilor peste mediile multianuale, Macrophomina phaseolina și-ar putea face simțită prezența în culturile de floarea-soarelui din Banat în fiecare an. Asta nu ar fi bine deloc, deoarece patogenul este greu de ținut sub control.
La condițiile de climă putem adăuga condițiile de sol, înrădăcinarea defectuoasă a plantelor, carențele de bor, știut fiind că patogenul se instalează cu ușurință pe plantele afectate de fiziopatii. Este bine ca fermierii să fie atenți la planta premergătoare (să nu fie gazdă, deși este foarte greu, având în vedere numărul mare de gazde ale patogenului) și la semințele pe care le cumpără (să fie libere de microscleroți).
În cele ce urmează, câteva informații despre acest fung extrem de periculos al florii-soarelui.
Tulpină golită de măduvă în treimea inferioară. Se observă microscleroții numeroși pe pereții tulpinii
Macrophomina phaseolina (Tassi) Goidanich cu forma microscleroțială Rhizoctonia bataticola (Taubenhaus) E. J. Butler
Macrophomina phaseolina este un fung polifag, putând infecta peste 500 de plante cultivate și sălbatice. Numărul mare de plante gazdă arată că este un patogen nespecific (Indera et al., 1986). La floarea-soarelui, M. phaseolina este un patogen foarte important, capabil să producă pagube mari în producție și chiar să compromită întreaga cultură uneori. Patogenul este deosebit de periculos în zonele aride ale lumii, unde produce pagube în mod constant (Hoes, 1985). Pierderile de producție datorate putrezirii cărbunoase pot ajunge la 60% (Steven et al., 1987). În anii cu condiții favorabile patogeniei s-au raportat pierderi totale ale culturilor de floarea-soarelui (Jimenes et al., 1983; Damtea et Ojiewo, 2016).
Recunoașterea bolii în câmp, simptome
La floarea-soarelui, fungul M. phaseolina infectează plantele în primele stadii de dezvoltare. Cu toate acestea, simptomele nu apar decât spre sfârșitul perioadei de înflorire (Meyer et al., 1974; Docea et Severin, 1990). Faptul că primele simptome apar la maturitatea plantelor indică o infecție latentă. De regulă, plantele care aparent prezintă o bună dezvoltare în primele stadii vor prezenta simptome severe la maturitate. Din cauza infecției, plantele se maturează timpuriu, vor avea calatidii mai mici, uneori deformate și un număr redus de achene. În zona centrală a calatidiului multe flori sunt avortate (EPPO, 2000).
Spre sfârșitul stadiului de înflorire al florii-soarelui, apar și primele simptome produse de patogen pe tulpini și rădăcini. De regulă, tulpinile sunt afectate în zona bazală sau în treimea inferioară (Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005). La suprafața tulpinilor atacate apare o decolorare cenușie cu reflexe argintii uneori, tipică acestui agent patogen. În țesuturile atacate ciuperca va forma numeroși microscleroți de culoare neagră, ce dau aspect cenușiu - negricios, asemănat de unii autori cu o pulbere fină de cărbune. Măduva din zona inferioară a tulpinilor capătă aspect negricios din cauza microscleroților (Yang et Owen, 1982; Kolte, 1985; Khan, 2007). Uneori, în zona afectată tulpina este golită de măduvă, alteori măduva nu este distrusă în totalitate, dar este desfăcută în discuri cu aspect de „farfurii etajate” (Docea et Severin, 1990; Popescu, 2005). Epiderma bolnavă se desprinde cu ușurință de tulpină. La suprafața epidermei bolnave, dar și sub ea se formează microscleroți negri din abundență, ce conferă aspect negru-cenușiu, cărbunos (Sinclair, 1982; Kolte, 1985). După Csüllög et al. (2020), tulpinile atacate au aspect carbonizat, iar epiderma se desprinde. Pe lângă microscleroți, ciuperca poate forma picnidii pe tulpini, dar asta se întâmplă mai rar în condiții naturale. Aceeași autori arată că, în prima etapă a infecției, plantele de floarea-soarelui prezintă simptome de ofilire. Apare îngălbenirea și senescența frunzelor care rămân atașate de tulpini (Smith et Carvil, 1997).
Rădăcină bolnavă, putredă

În același mod sunt infectate și rădăcinile. Fungul pătrunde în rădăcinile secundare și terțiare după care ajunge în rădăcina primară. Infectând sistemul fibrovascular al rădăcinilor și internodurilor bazale, fungul blochează transportul nutrienților și al apei. Din cauza sistemului radicular distrus, plantele bolnave pot fi smulse cu ușurință din sol și pier în cele din urmă. Pe rădăcinile bolnave se formează microscleroți de culoare neagră (Ahmad et Burney, 1990; Docea et Severin, 1990). Ofilirea plantelor poate începe în stadiul de înflorire și continuă până la maturitatea plantelor. În astfel de situații pierderile de producție pot fi foarte mari (Prioletta et Bazzalo, 1998).
Patogenie și epidemiologie
Fungul poate rezista sub formă de microscleroți în sol, pe resturile vegetale, dar și în masa de semințe (EPPO, 2000; Csüllög et al., 2020; Popescu, 2005; Docea et Severin, 1990). Există studii care arată corelații pozitive între nivelul inoculului din masa de semințe și severitatea infecției (Ahmed et al., 1991; Khan, 2007). Microscleroții pot supraviețui în sol de la 10 până la 15 ani (Gupta et al., 2012; Csüllög et al., 2020).
Ciuperca atacă plantele mai ales în perioadele secetoase și cu temperaturi ridicate. Temperatura, umiditatea atmosferică și cea disponibilă sunt foarte importante în realizarea infecțiilor cu Macrophomina phaseolina. Microscleroții germinează la temperaturi cuprinse între 30 - 350C (Marquez et al., 2021). Atacul fungului este influențat în principal de temperatură, mai ales de temperaturile solului de peste 280C și de precipitații (EPPO, 2000).
În primele stadii de dezvoltare a plantelor, fungul are capacitatea de a ocupa gazda în 24 - 48 ore în condiții de temperatură scăzută și umiditate ridicată. De obicei, în această fenofază simptomele nu sunt vizibile, iar ciuperca evoluează lent în plantele atacate până la formarea achenelor. În perioada de formare a semințelor, când umiditatea este scăzută și temperatura ridicată, simptomele tipice bolii devin vizibile (Ahmed, 1996).
După Popescu (2005), fungul infectează în general plantele cu afecțiuni fiziopatice, la care creșterea rădăcinii principale este oprită, iar rădăcinile secundare încep să îmbătrânească. La astfel de plante, sistemul radicular va fi ocupat de Fusarium sp., dar și de alte ciuperci care pregătesc astfel țesuturile radiculare pentru infecția cu Macrophomina phaseolina. Leziunile mecanice, densitatea ridicată, atacul insectelor sunt factori care favorizează instalarea patogenului (Shiekh et Ghaffar, 1984; Ahmed et al., 1991).
Măduvă cu microscleroți

Putem combate acest patogen?
Patogenul este foarte greu de ținut sub control, în principal datorită capacității extraordinare de supraviețuire a microscleroților în sol. Din acest motiv, controlul chimic al bolii este extrem de dificil și neeconomic. Prin urmare, măsurile de prevenție constituie abordarea corectă pentru combaterea acestui agent patogen (Hafeez și Ahmad, 1997). Se recomandă: utilizarea hibrizilor rezistenți, irigarea culturilor în condiții de secetă și temperaturi ridicate, distrugerea resturilor vegetale infectate, înființarea culturilor în terenuri cu textură corespunzătoare, rotația culturilor. Despre rotația culturilor se poate spune că nu dă rezultatele dorite întotdeauna, din cauza polifagiei ciupercii (infectează peste 300 de plante cultivate și buruieni) - Francl et al., 1988; EPPO, 2000; Popescu, 2005. Docea et Severin (1990) recomandă utilizarea la semănat de sămânță liberă de microscleroți, lucrări ale solului de calitate superioară, igiena culturală, rotația culturilor.
Controlul chimic al fungului Macrophomina phaseolina este extrem de dificil, deoarece nu există fungicide care să controleze patogenul la nivelul rădăcinii. În prezent numeroase studii se fac pe această temă (Chamorro et al., 2015a; Lokesh et al., 2020; Marquez et al., 2021). Într-un studiu efectuat în laborator, Csüllög et Tarcali (2020) arată că nu există fungicide eficiente împotriva acestui fung. Ei au testat câteva fungicide: azoxystrobin, ciproconazol, procloraz și piraclostrobin. Dintre ele, doar proclorazul a oprit creșterea hifelor și a microscleroților. Concluzia studiului este că doar rezistența genetică ar putea da rezultate în combatere.
În solurile infectate se pot face fumigări cu substanțe aprobate. Această metodă este destul de costisitoare și poluantă, fiind utilizată pe scară redusă (Lokesh et al., 2020). O metodă non - poluantă ce poate fi utilizată este solarizarea terenului infectat. Greu de aplicat și această metodă pe suprafețe mari. Pe lângă asta, terenul nu poate fi cultivat pe perioada solarizării.
Interes există și în combaterea biologică prin utilizarea antagoniștilor (fungi și bacterii), dar și a micorizelor. În acest sens se fac multe testări în laborator cu privire la eficacitatea lor în combatere.
Epiderma de culoare cenușie - argintie în zona bazală plină de microscleroți
Bibliografie
Ahmad I., Burney K., 1990 - Macrophomina phaseolina infection and charcoal rot development in sunflower and field conditions. 3rd International Conference Plant Protection in tropics. March 20 - 23, Grantings, Islands Paeau, Malaysia.Ahmad I., Burney K., Asad S., 1991 - Current status of sunflower diseases in Pakistan. National Symposium on Status of Plant Pathology in Pakistan. December 3 - 5, 1991, Karachi, P. 53.Ahmad Y., 1996 - Biology and control of corn stalk rot. Ph.D. Thesis, Department of Biological Science, Quaid-i-Azam University, Islamabad, Pakistan.Chamorro, M., Domínguez, P., Medina, J. J., Miranda, L., Soria, C., Romero, F., et al., 2015a - Assessment of chemical and biosolarization treatments for the control of Macrophomina phaseolina in strawberries. Sci. Hortic. (Amsterdam) 192, 361 – 368. doi: 10.1016/j.scienta.2015.03.029Csüllög K., Tarcali G., 2020 - Examination of different fungicides against Macrophomina phaseolina in laboratory conditions, Acta Agraria Debreceniensis 2020 - 2, 65 - 69, DOI: 10.34101/ACTAAGRAR/2/3768.Csüllög K., Racz E. D., Tarcali G., 2020 - The Charcoal rot disease (Macrophomina phaseolina (Tassi) Goid.) in Hungary, Characterization of Macrophomina phaseolina fungus, National Seminar on Recent Advances in Fungal Diversity, Plant - Microbes Interaction and Disease Management At: Banaras Hindu University, Varanasi, India. https://www.researchgate.net/publication/340686511_The_Charcoal_rot_disease_Macrophomina_phaseolina_Tassi_Goid_in_Hungary_Characterization_of_Macrophomina_phaseolina_fungus?fbclid=IwAR1uq8IrubcE5fFJ1RHUnqP7gxSo1jrV9snIuk8o3ed33Mzf6PQDnfMnxzQDamtea T., Ojiewo C. O., 2016 - Current status of wilt/root rot diseases in major chickpea growing areas of Ethiopia. Archives of Phytopathology and Plant Protection, 49: 222 – 238.Docea E., Severin V., 1990 - Ghie pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole, Editura Ceres, București, p. 137, 320 p.Francl L. J., Wyllie T. D., and Rosenbrock S. M., 1988 - Influence of crop rotation on population density of Macrophomina phaseolina in soil infested with Heterodera glycines. Plant Dis. 72, 760 – 764.Gupta G. K., Sharma S. K., and Ramteke R., 2012 - Biology, epidemiology and management of the pathogenic fungus Macrophomina phaseolina (Tassi) goid with special reference to charcoal rot of soybean (Glycine max (L.) Merrill). J. Phytopathol. 160, 167–180. doi: 10.1111/j.1439-0434.2012.01884.xHafeez A., Ahmad S., 1997 - Screening of sunflower germplasm for resistance to charcoal rot in Pakistan. Pak. J. of Phytopathology 9:74 - 76.Hoes J. A., 1985 - Macrophomina phaseolina causal agent of charcoal rot of sunflower and other crops. Agriculture Research Station, Modren Manitoba, Canada.Jimenez D. R. M., Blance L. M. A., Sackston W. E., 1983 - Incidence and distribution of charcoal rot of sunflower caused by Macrophomina phaseolina in Spain. Plant Disease 67: 1033 - 1036.Indera K., Singh T., Machado C.C., Sinclair J.B., 1986 - Histopathology of soybean seed infection by Macrophomina phaseolina. Phytopathology 76: 532 - 535.Khan S. N., 2007 - Macrophomina phaseolina as causal agent for charcoal rot of sunflower, Mycopath (2007) 5(2): 111 - 118.Kolte, S. J., 1985 - Diseases of annual edible oilseed crops. Vol. II. Boca Raton, Florida: CRC Press, p. 33 – 44.Lokesh R., Rakholiya K. B., and Thesiya M. R., 2020 - Evaluation of different fungicides against Macrophomina phaseolina (Tassi) goid. causing dry root rot of chickpea (Cicer arietinum L.) in vitro. Artic. Int. J. Curr. Microbiol. Appl. Sci. 9, 1 – 11. doi: 10.20546/ijcmas.2020.907Marquez N., Giachero M. L., Declerck S. and Ducasse D. A., 2021 - Macrophomina phaseolina: General Characteristics of Pathogenicity and Methods of Control. Front. Plant Sci. 12:634397. doi: 10.3389/fpls.2021.634397.Popescu G., 2005 - Tratat de patologia plantelor, vol II, Agricultură, Editura Eurobit, p. 143, 341 p.Prioletta S., Bazallo M. E., 1998 - Sunflower basal stalk rot (Sclerotium bataticola): Its relationship with some yield component reduction. Hellia 21: 33 - 44.Sinclair J. B., 1982 - Compendium of Soybean disease. 2nd Ed. by American Phytopathology Society, St. Paul, Minnesota, USA.Shiekh A. H., Ghaffar A., 1984 - Reduction in variety of sclerotia of Macrophomina phaseolina with polyethylene mulching of soil. Soil Biology and Biochemistry 16: 77 - 79.Smith G. S., and Carvil O. N., 1997 - Field screening of commercial and experimental soybean cultivars for their reaction to Macrophomina phaseolina. Plant Dis. 81, 363 – 368.Steven M., Rana M. A., Mirza M. S., Khan M. A., 1987 - The survey of sunflower crop in Pakistan, oilseed programme, NARC, Islamabad.Yang S. M., Owen D. F., 1982 - Symptomology and detection of Macrophomina phaseolina in sunflower plants parasitized by Cylendrocopturus adspersus larvae. Phytopathology 72: 819 - 821.***EPPO Standard, European and Mediterranean Plant Protection Organization PP 2/21(1), 2000 - Guidelines on good plant protection practice - Sunflower, 9 p.Fusarium crescut pe rădăcini bolnave
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură aferentă trimestrului II din anul 2021 (1 aprilie – 30 iunie 2021).
Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare care se plătește este de 174.543.800 lei pentru un număr de 17.181 beneficiari (din sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare) cu cantitățile de motorină determinate cu acciza redusă de 111.310.132,873 litri.

Abonamente Revista Fermierului -ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html