Grup Șerban Holding, companie românească activă în mai multe domenii din agricultură, anunță intenția de listare pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Compania are în plan să se listeze la BVB sub simbolul bursier GSH până la sfârșitul acestui an.

În vederea accelerării planurilor sale de extindere, în luna noiembrie, Grup Șerban Holding va realiza un plasament privat pentru acțiuni, intermediat de TradeVille, prin care intenționează să atragă de la investitori, în cadrul unei majorări de capital, suma de 25 de milioane de lei.

„Piața de capital reprezintă o opțiune viabilă de dezvoltare a afacerilor din domeniul agriculturii. Analizăm de ceva vreme potențiala listare a companiei la Bursa de Valori București și sunt convins că în acest moment suntem pregătiți pentru acest pas. În anul 2019, am demarat un proces investițional complex în cadrul companiei, vizând dezvoltarea tuturor liniilor de business ale Grup Șerban Holding. Investițiile urmăresc creșterea producției legumicole, mărirea capacităților de depozitare, extinderea suprafețelor pentru ferma avicolă și sporirea capacității de producție a produselor de panificație. Astfel, prin listarea la bursă ne dorim să aducem alături de noi investitori care să ne sprijine în accelerarea și finalizarea acestor investiții”, a precizat Nicolae Șerban, fondator Grup Șerban Holding.

Grup Șerban Holding și-a început activitatea în anul 1994, în Onești. În prezent, afacerile grupului sunt extinse pe mai multe direcții de dezvoltare, precum agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban, distribuție și transport. Grupul are peste 400 de angajați angrenați în proiectele de valorificare a brandului companiei la nivel național.

Compania exploatează în prezent peste 12.000 de hectare de teren arabil, în județele Vaslui, Vrancea și Bacău, pe care sunt cultivate cereale, ca grâu și porumb, precum și plante oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță). De asemenea, Grup Șerban Holding deține și exploatează peste 133.000 de tone capacitate totală de depozitare a cerealelor și plantelor oleaginoase în opt baze localizate în Orbeni, Filipești și Valea Seacă (județul Bacău), Simila, Zorleni și Găgești (județul Vaslui), Târgu Frumos - județul Iași. În cadrul acestor depozite, pot fi recepționate 500 de tone de cereale pe oră, iar capacitatea de uscare a acestora este de 2.000 de tone în 24 de ore.

Începând cu anul 2004, Grup Șerban Holding a dezvoltat o nouă linie de business, creșterea de păsări, iar astăzi deține cinci ferme proprii, în trei locații, cu o capacitate de 880.000 de capete per serie, situate în județele Bacău și Vaslui. De asemenea, în anul 2008, compania și-a diversificat afacerile prin crearea unei linii de business în domeniul panificației, patiseriei și cofetăriei. În prezent, grupul deține o brutărie, un laborator de cofetărie și cinci magazine sub brandul Băcănia Șerban. Capacitatea totală de producție a produselor de panificație-patiserie este de 15 tone pe zi. Produsele de panificație se găsesc atât în magazinele proprii, Băcăniile Șerban, cât și în aproape toate supermarketurile din țară, sub brandul Granero Șerban. Grupul mai are în portofoliul de servicii o linie business dedicată cultivării terenurilor deținute și transportului materiilor prime și al cerealelor.

Proiecte de dezvoltare

Capitalul atras în cadrul plasamentului privat va contribui la continuarea proiectelor de dezvoltare ale grupului. Pentru producția vegetală, compania are în vedere dezvoltarea legumicolă în rotație, cartofi, cereale și alte legume inclusiv sfecla de zahăr, rezultând o capacitate de producție de 1.500 ha în sistem irigat, pentru anul agricol 2021-2022, având încheiate contracte pentru cartoful pentru industrializare cu PepsiCo.

Pentru zona de capacități de depozitare, Grup Șerban Holding are ca obiectiv dezvoltarea unui depozit cu ventilație și temperatură controlată pentru legume în vrac și cutii cu o capacitate de depozitare de până la 4.000 de tone până în trimestrul al treilea din 2022. În cadrul fermei avicole, compania își propune extinderea suprafețelor de creștere a păsărilor, de la 44.000 mp la 80.000 mp, prin demararea lucrărilor de ridicare a unor module avicole, situate în localitatea Sascut, județul Bacău, având expertiză în procesul tehnologic al puilor cu creștere lentă, precum și broiler, pentru Agricola Internațional Bacău.

Grup Șerban Holding are în lucru proiecte de investiții în sisteme de irigații pentru 2.800 ha în Lunca Siretului. În momentul de față, la locația respectivă, compania irigă 1.000 ha și estimează că în următorii ani va crește capacitatea de irigare cu până la 500 ha pe an.

Pentru linia de business de panificație, Grup Șerban Holding are în plan, pe termen mediu și pe termen lung, achiziția unei noi linii de panificație prin accesarea unui program cu fonduri nerambursabile în vederea creșterii capacității de producție. Totodată, compania dorește să lanseze pe piața națională încă trei produse de panificație proprii și să înceapă livrarea produselor de cofetărie către marile lanțuri hoteliere din zona Moldovei și ulterior la nivel național.

În anul 2020, Grup Șerban Holding a înregistrat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 311,8 milioane de lei și un profit net de 24,2 milioane de lei. Pentru anul 2021, grupul estimează venituri la nivel consolidat de 330 de milioane de lei și un profit net de 24,6 milioane de lei.

***

Grup Șerban Holding este un grup de firme cu capital românesc, în plină expansiune, care și-a început activitatea în Onești, în 1994. Structura grupului este integrată și are următoarele domenii de activitate: agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, alimentație publică (lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban), distribuție și transport. Misiunea grupului de firme Șerban Holding este aceea de a oferi partenerilor produse și servicii de calitate, de a crea un mediu unde angajații să își poată valorifica la maximum potențialul și de a dezvolta un brand de încredere pentru România și nu numai.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Lui Panait Trantu, mai toată lumea îi zice Iota Trantu. E un fel de brand, asociat cu regiunea viticolă Murfatlar. E un specialist apreciat și respectat, dovadă că este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”. Am stat de vorbă despre o grămadă de lucruri foarte interesante, despre irigații, despre conversie, despre eforturile pe care cineva trebuie să le facă dacă merge pe acest drum, despre banii care nu prea sunt, sau sunt, dar nu unde ar trebui, despre lipsa forței de muncă, despre poziția vinului românesc pe piața internațională și câte și mai câte. 

Iota Trantu este din zonă, dobrogean, din comuna Stejaru, județul Tulcea. Când era copil, nu voia să facă agricultură, a urmat un liceu teoretic cu profil real și apoi s-a pregătit în domeniul industriei alimentare, fiind absolvent de chimie alimentară, la Galați. Doar că, pe vremea aceea, nu prea alegeai ce vrei tu, ți se dădea o repartiție unde aveau ei nevoie. Iar posturile pe care le primeau cei care absolveau domeniul amintit erau în locurile unde se valorificau produsele de origine animală sau vegetală. Așa a ajuns într-o unitate în care se producea vin, care avea în spate și o însemnată suprafață de vie, vreo 2.300 de hectare. Acolo a făcut ceea ce era pregătit să facă, același lucru pe care îl face și acum. Și nu doar că face același lucru, dar și în același loc, la Cernavodă. O dovadă de consecvență, statornicie și optimism. Ultima calitate răzbate din tot ce face și zice. Nu cred că riscăm prea mult să spunem că această regiune vitivinicolă îi datorează parcursul bun de care se bucură în ultima perioadă, pentru că a crezut în potențialul zonei și i-a încurajat și pe alții să treacă peste problemele care apar mereu.

Deschizător de drumuri

Crama sa, care-i și poartă numele, se află pe locul fostei crame a IAS-ului Cernavodă, al cărei director a și fost, o perioadă. Pentru că IAS-ul rămăsese fără nicio suprafață de vie, toate fuseseră retrocedate foștilor proprietari, în 1999 a hotărât să se privatizeze, înființând compania Vinex Murfatlar. A luat în arendă 300 de hectare de vie, devenind unul dintre primii producători privați de vinuri din țară.

Recunoaște că nu și-a dat seama cât urma să fie de greu, dar a mers înainte. „Cea mai grea perioadă a fost prin anii '98-'99, când la toate unitățile mari au dispărut suprafețele, societatea a intrat în lichidare, dar am avut noroc că îi cunoșteam pe foștii și noii proprietari, care au fost de acord să le iau eu să le lucrez. Am fost nevoit, ca urmare a situației create, nu era nimeni care să dorească să facă lucrul ăsta. Eu eram încrezător, dar a fost partea cea mai grea, nu aveam bani. Nu am avut bani să plătesc prima lună de salarii. Noroc că erau niște firme de inputuri, care îmi ofereau și motorina, îmi dădeau și avansuri, cei la care vindeam vinul, aveam și o relație pe export, și cu ajutorul lor am  reușit să depășesc problemele, ba chiar am putut să cumpăr la un moment dat o parte din suprafețele de vie, clădirile...” Acum lucrează doar 200 de hectare de vie, toate, în proprietatea sa, pe care le-a replantat, între 2005 și 2012, prin programele de reconversie, pe care le consideră foarte reușite. „Programul de reconversie a fost un mare ajutor, în sensul că a venit când trebuia. Suprafețele vechi aveau cel puțin 20-30 de ani, iar un ciclu la vie este de 30-35 de ani, maximum 40 de ani, dacă îl exploatezi foarte bine. Cred că s-au replantat undeva la 34.000-35.000 de hectare, asta începând din 2007 până în prezent.”

În ultima vreme nu se prea mai accesează banii ăștia, din cei 48 de milioane de euro pe an, de vreo 5-6 ani nu se mai accesează decât vreo 15-18 milioane pe an, deși loc pentru replantare mai este destul, dar s-au cam epuizat cei care doresc să își înființeze o suprafață de vie. „Noi în România avem comunicate la Comisia europeană 185.000 de hectare de vie. Până acum. Aceste suprafețe care au fost cu vie, ele există în continuare – ce vedeți dumneavoastră pe terase, acolo unde nu se poate cultiva altceva, cereale –, au rămas. Acum sunt împădurite, neîngrijite. Vă spun că aici, în zona Constanței, avem undeva la 6.000 de hectare care nu sunt plantate. Este teren disponibil, numai că trebuie făcute investiții acolo și trebuie dat ceva, stimulați beneficiarii care accesează aceste programe: ajutor și de la primărie, e vorba de drum de acces, de faptul că te-ncurci de niște proprietari care nu se găsesc, și ca să-ți faci o exploatație viticolă trebuie să ai cel puțin 20-25 de hectare parcele de titluri, nu poți să mergi sacadat cu aceste fâșii, trebuie să lucrezi în sistem intensiv. Și găsești proprietari care nu sunt depistați, terenuri care nu sunt atribuite, iar cei câțiva care vor să planteze se încurcă de anumite suprafețe, de intabulări, de cadastre, de tot ce înseamnă...”

Tehnica lucrărilor din vie este învechită

Din păcate, banii ăștia se pierd, iar viticultorii au nevoie de bani pentru tehnologizarea procesului de producție din vie. Ei, organizațiile de producători, chiar au cerut trecerea acestor bani la investițiile din vie. „Nu știu de ce, ni se tot spune că nu prevăd regulamentele, dar nu prea am găsit în regulamente unde să ne interzică să folosim. Noi, până acum, puteam accesa pentru fermele viticole doar pe AFIR, dar acum, după cum bine știți, nu aveam punctaj, deci în ultimii 7-8 ani, cei cu exploatații viticole n-au putut să-și facă investiții în zona fermelor, începând de la tractoare, combine de recoltat și utilaje de lucrare a solului, nu au avut acces. Pur și simplu. Nu știu cum vor fi, acum, noile Ghiduri ale solicitantului pe AFIR pe măsura 4.1 – 4.2, cum vor arăta și ce punctaj va fi acordat, că, vă dați seama, noi am modernizat unitățile de vinificație, dar avem un handicap la plantațiile de vie, pentru că nu avem automatizare, care ne-ar reduce foarte mult forța manuală de lucru, începând de la mașini de tăiat și mașini de recoltat și de stropit. Toți cei care au accesat și-au cumpărat la nivelul anilor 2000 majoritatea utilajelor, sunt deja 10-11 ani, uzate moral, iar atunci mai exista forță de muncă în România, acum suferim la acest capitol.”

Capitolul forță de muncă este unul destul de grav în toate domeniile de activitate. Nu avea cum să fie altfel în agricultură, iar în horticultură, în mod special, unde rolul acesteia este foarte mare. „Nu prea găsim oameni să vină la recoltat, forța de muncă pe care o folosim este formată din femei între 60 și 65 de ani, doar ele au mai rămas aici, care mai lucrează în câmp, care sunt și foarte ordonate. În rest, nu mai găsim tineret, pentru că pleacă afară, iar cei care rămân nu vor să vină la muncă. Iar ca să lucrezi cum trebuie, îți trebuie cam o persoană pe hectar, începând cu tot fluxul, de la vița-de-vie până la vin, cam acolo ajungem.”

Producem mai scump, vindem mai ieftin

Lipsa forței de muncă, lipsa utilajelor care să suplinească oamenii duc prețul de producție a vinului în sus. Iar acest aspect se pare ca este unul foarte important în decalajul pe care viticultura noastră îl are față de puterile mari din domeniu. Pentru că degeaba ai o calitate competitivă, dacă cheltuiești mai mult ca să o obții. „S-a început această afacere cu vinuri, în zona privată, cam după anul 2000, și pentru că suntem într-o piață concurențială, față de țările cu tradiții noi am fost dezavantajați, pentru că nu am avut terenuri, nu am avut tehnologie, nu am avut bani. Noi suntem, în acești 20 de ani, la scara investițiilor în viticultură, într-o perioadă de început. Cramele din România sunt foarte bine dotate, noi producem vinuri de calitate, dar față de concurență nu avem piață. Piața din România nu este la un nivel la care să poată să absoarbă ce producem noi și atunci e nevoie să ne adresăm și către piețele de afară, iar  pe acestea noi nu avem un nume. Pe piața europeană și americană România nu a fost cunoscută, poate doar cu vinuri foarte ieftine. Or, un produs ca să fie și foarte bun, și ieftin nu prea se poate. Noi avem costurile de producție mai mari decât ei, pentru că ei s-au tehnologizat mult mai rapid decât noi, au acces la fonduri, la împrumuturi cu dobânzi foarte mici.”

Nu se pune doar problema că nu avem acces pe piețele europene, așa-zise consacrate, nouă ne e greu să pătrundem pe orice fel de piață. „Peste tot există o piață, ea trebuie exploatată. Ca să ajungi pe această piață, trebuie să ai turnee de promovare. Noi nu suntem în stare să facem asta, nu avem bugete, nici nu suntem ajutați de instituțiile din țară. Ca să penetrezi într-o țară, nu te duci o singură dată, cu un stand, și gata. Trebuie să lucrezi 3-4 ani, să fie ceva consistent. Trebuie să investești cam 50000 de euro într-o țară pe an. Iar dacă țara respectivă nu mai este atractivă după ce ai investit? Sau te răzgândești între timp. Iar banii europeni pe care i-am putea accesa pentru asta se obțin foarte greu. Am colegi care au încercat și au renunțat. Se derulează foarte greu. Este foarte multă birocrație.”

Pe lângă aceste probleme pe care le ridică potențialul redus de care dispun viticultorii noștri pentru a pătrunde pe alte piețe, se adaugă o discrepanță între proporția cererii de vinuri albe comparativ cu cele roșii. În România piața solicită 70% vinuri albe, în timp ce în vest proporția este inversată. Cum să îți coordonezi producția? Dacă produci pentru piața locală, insiști pe producerea vinurilor albe, dar aceasta nefiind capabilă să absoarbă cantitatea produsă, reorientarea către export se lovește de lipsa cererii de vinuri albe în acea zonă. Cum o dai tot nu e bine. Tradiția consumului este, în opinia lui Iota Trantu, legată de nivelul de trai, de unele cutume. „Nu am avut un cult al vinurilor roșii. Asta este de înțeles, românul încă nu consumă vinuri la restaurant, pentru un vin roșu trebuie să ai un așezământ, trebuie să consumi carne roșie, să stai undeva să fie pregătită, carne condimentată, la noi cel mai mare consum se face la evenimente, sâmbăta, duminica, la o nuntă, la un botez, plus că e obișnuința asta a șprițului, mai ușor de băut.”

Soiurile românești, cele mai cerute

Consideră că este foarte bine pentru România că s-au plantat foarte multe soiuri românești. „La un moment dat se cam pierduseră, acum vreo 20 de ani. Feteasca neagră, la noi a fost pus în plantație prin anii ’85-’86, până atunci erau suprafețe mici, dar după acești ani s-au plantat suprafețe întinse în podgoria Murfatlar. Acum sunt foarte multe suprafețe cu Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasă românească, Fetească neagră, Băbească neagră. Soiuri de care chiar și noi am fost surprinși de ce calitate au. Bineînțeles că au apărut și metode noi de vinificație, utilaje, și le-am scos în valoare, nu că n-ar fi fost ele bune.”

Știm cu toții că sunt regiuni viticole în care predomină ori soiurile albe, ori cele roșii. Iota Trantu ne-a explicat că asta nu vine ca urmare a impunerii din partea vreunei autorități. „Sunt stabilite niște soiuri care sunt potrivite cu zona, foarte multe variante, din care fiecare, după istoricul zonei, cu experiența sa, în baza cunoștințelor pe care le are, își plantează ce soi dorește, în proporția, de alb, de roșu, pe care o consideră potrivită.”

L-am rugat să comenteze acest trend, care se manifestă de vreo 10-15 ani pe piața mondială, de a consuma vinuri tinere, în special albe și roze. A zis că pe de o parte sunt puse în valoare prospețimea, cu aromele de flori proaspete de câmp, dar că ar putea să fie și raționamentul producătorului, care zice „de ce să mai ținem la învechit, atâția ani, și vinul alb, și să nu-l vindem mai repede?”. Despre vinurile roșii zice că se pretează la învechire, „ele trebuie să mai stea, cel puțin un an, prin butoi, apoi să mai stea și prin vinotecă și la sticlă, putând fi consumate mai târziu, peste  doi, trei, cinci ani. Dar asta înseamnă o blocare a unor valori în sticlă și trebuie să și suporți. De aceea e binevenit acest mix prin care consumăm vinurile albe și roze proaspete, ușoare, savuroase, pe care să le bei de plăcere, și vinurile albe care trebuie «împrietenite», să rămână la învechit”. 

Viticultura, cea mai afectată de pandemie

Evident că și pandemia și-a pus amprenta. Mai mult decât asupra altor agricultori. Și nu în zona de producție, ci în cea a vânzărilor, care au fost undeva la 20-30%, față de anul trecut, cel puțin așa susține gazda noastră, care vede și un aspect pozitiv, creșterea vânzărilor pe online, dar asta în condițiile în care acestea erau aproape inexistente. „În România, 90% din consumatori consuma doar la evenimente. A crescut pe piața de online, dar până acum doi ani noi nu prea vindeam mai nimic pe online. E un lucru bun acesta că a crescut, dar nu se acoperă pierderile, pentru că românul nu consumă vin acasă, foarte mult, era obișnuit la petreceri, la evenimente, nu s-a mai ieșit la restaurant, de exemplu, anul trecut, vă spun sincer, pentru cei care lucrează pentru HoReCa, pe produsele premium, vânzările au fost la 50-60% față de 2019. Se vorbește despre un ajutor de 500 de euro pe hectar, o sumă care, zicem noi, nu este suficientă, având în vedere că lucrările pe hectar ajung undeva la 3000-3500 de euro pe fiecare an, 500 de euro însemnând undeva la 15%, foarte puțin.”

O soluție ar fi distilarea vinului care, nefiind vândut, se deteriorează. Dar nu prea sunt distilerii în România. „Producătorii nu vor să se autorizeze pentru distilerie pentru că e birocrația foarte mare. În România nu sunt decât doi-trei producători de țuică autorizați. Restul sunt producători de produse tradiționale și sunt mici care nu apar pe piață, nu se văd sau sunt pe piața nefiscalizată. În celelalte țări, Spania, Italia, Franța, chiar și vecinii noștri bulgari, cam toți producătorii de vin au și distilerie pentru vinars.”

Irigațiile, eterna poveste

O temă extrem de importantă, care și-a pus, și asupra viticultorilor, amprenta foarte puternic, a fost seceta, chiar extremă în Dobrogea. Cultura viței-de-vie, în ciuda prejudecății că seceta ar favoriza o calitate înaltă a vinului obținut, nu este posibilă fără apă. Relația dintre calitate și precipitații este legată de cantitatea acestora, care nu este de dorit a fi prea mare. „Trebuie apă la vie, altfel mor plantele, ca să o înlocuiești îți mai trebuie trei, patru ani, dacă la cultura mare pierzi producția pe anul respectiv, aici pierzi o perioadă de patru, cinci ani, cu cheltuieli foarte mari.”

Iar dacă vorbim despre secetă, vorbim despre irigații. Care nu prea sunt. Iota Trantu s-a îngrijit și de asta, chiar dacă a fost nevoit să plătească mai mult decât face. „Eu sunt primul care a făcut irigații prin picurare în 2008, în vie, în România. Și nu am luat apă nici din canal, nici din Dunăre, am luat apă de la uzina de apă a orașului, la un preț mai mare, dar aveam nevoie. Deși aveam la îndemână aceste surse, nu am putut la vremea respectivă să iau de acolo. Plătesc cu un leu metrul cub, pentru vie nu e chiar scump pentru că nu e nevoie de foarte multă apă, fiind și sistemul de picurare... am nevoie undeva la 70-80 de litri pe metrul pătrat pe an, împărțite pe trei, patru luni, totuși e scumpă apa, în condițiile în care stăm între Dunăre și Canal la câteva sute de metri.”

Alături de el sunt toți cei din zonă. „Noi suntem un caz fericit la Cernavodă, această organizație de udători irigăm toată suprafața de vie pe teritoriul administrativ al localității Cernavodă și sunt undeva la vreo 700 de hectare. Noi irigăm aici cam de 12 ani, față de ceilalți colegi ai noștri din Dobrogea care, cu toate că sunt riverani Dunării sau Canalului, nu au reușit.”

Nu au reușit pentru că nici nu este foarte ușor, chiar dacă sunt fonduri ce pot fi accesate. Fonduri sunt, dar sunt și piedici, uneori de netrecut. Cea mai complicată situație provine din situația de fapt din România, unde pământul este foarte fărâmițat, sunt foarte mulți proprietari, pe mulți nu-i mai știe nimeni, sunt succesiuni nefăcute, iar unii dintre proprietari sunt și de rea-credință. „În lege scrie că trebuie să ai acordul proprietarului, acord notarial, or, unii proprietari nici nu sunt cunoscuți, pe alții nu-i găsești, nu au terenurile intabulate, chiar dacă-l găsești pe proprietar, trebuie să fie terenul intabulat, or, noi știm că în România nici jumătate din terenuri nu sunt intabulate, și te lovești de un proprietar care are o fâșie de 50 m și nu poți să treci conducta. Atunci te lovești pe o organizație mare, cu 5000-6000 de hectare, de un singur proprietar unde nu poți să traversezi și nu se asigură aceste irigații.”

Iota Trantu zice că ar fi și soluții care ar putea fi luate în considerare: „Irigațiile se fac primăvara-vara, nu se fac iarna, și s-ar putea folosi conducte care se pot pune suprateran, deci să nu intri pe proprietatea aceluia sau, chiar dacă ai intra, cu acordul primăriei poți să treci aerian o fâșie de pământ, după aceea s-o muți de acolo, să fie flexibilă”.

O altă problemă de care s-au lovit cei din zona lor este faptul că ANIF-ul nu pompează apă la stațiile de bază. Trebuie să ai o sursă de apă independentă, adică o sursă de apă curgătoare, un lac sau foraje independente. „Cred că ar trebui să regândească guvernanții noștri modul de atribuire a acestor proiecte, și acolo unde nu se poate face prin ANIF, ar trebui să lase producătorii sau cumva să gândească împreună cu autoritățile locale, cu primăriile, pentru că toate localitățile care sunt riverane Dunării și Canalului, până la distanțe de 5-6-7 km, se pot alimenta direct de acolo, ba se poate lua apă și din niște lacuri, Tașaul, Razelm. Acum sunt tehnologii, sunt stații de pompare plutitoare, care nu afectează integritatea malului sau a digului din zona respectivă, și se pot amenaja într-un timp foarte scurt, fără a fi nevoie să refaci această structură mare a ANIF-ului, care durează foarte mult. De 30 de ani, n-au reușit mai nimic și tot ce era s-a distrus. Cred că ar trebui să lase puțin mână liberă sau să acceseze împreună, într-o asociere cu autoritățile locale, cu primăriile, aceste fonduri.”

Consideră că dacă n-ar fi foarte multă birocrație cu mulțimea de aprobări și autorizații, programele de finanțare ar fi foarte bune. „Pentru vie sunt alocați 4000 de euro pe hectar, asta însemnând 75% din investiția necesară în realizarea unui hectar de vie. Nu știu anul ăsta, că am înțeles că s-au scumpit foarte mult toate pompele și conductele pe bază de plastic și inox, este o situație pe plan mondial, s-au dublat prețurile, aud că se și triplează.”

El a implementat recent un program de irigare prin picurare, de altfel foarte dificil și costisitor. „Ca să faci un sistem de irigații prin picurare sunt necesari cam 6000 de euro pe hectar, din care 4000 de euro îi poți lua prin programul de reconversie. Eu aici, pentru 35 de hectare, am îngropat 7 km de conductă principală și vreo 150 km de tub de picurare. Numai să-l întinzi, vă dați seama ce înseamnă.”

Spune că programele pentru susținerea irigațiilor prin picurare, prin APIA, sunt greoaie. „Sunt bani, dar foarte mulți renunță din cauza birocrației, accesează, dar renunță pe parcurs. Ar trebui avute discuții la nivel de minister, să se facă mai accesibil. Această măsură e de vreo doi ani, s-a amânat vreun an și jumătate pentru cei care voiau să pună conducta îngropată, s-a stat pentru ca să schimbe ordinul. Acum sunt mai mulți solicitanți, în cadrul asociației noastre, Colinele Dobrogei, sunt șase care au depus dosare.”

Nici mare, nici mic

Din păcate unitățile mai mici, de câteva hectare, nu sunt prea eficiente economic. Pe de o parte, nu au posibilitatea să construiască o cramă, numai autorizațiile și i-ar copleși, pe de altă parte, dacă reușesc să obțină vinul, vinificat într-o cramă din apropiere, cantitatea obținută nu e nici mică, să o consume singur, dar nici mare să o poată vinde eficient. Marketingul presupune cheltuieli care sunt la fel de mari ca și în cazul în care ai vinde mai mult. Doar un preț foarte mare obținut ar face eficientă o astfel de plantație. Dar cine poate vinde la prețuri foarte mari în România? Gazda noastră a observat că există în asociația pe care o conduce o dilemă printre cei aflați într-o astfel de situație. „Pentru a face un business din treaba asta trebuie să îți mărești suprafața, să treci de 15-20 de hectare, sau lucrezi doar ca hobby, sub un hectar, pentru consumul propriu, iar cei cu patru, cinci, șase hectare, sunt într-o dilemă în momentul acesta dacă să își mărească suprafața sau să o micșoreze.” 

De altfel, în sectorul vitivinicol nu este sprijinită producția în vreun fel, „la noi subvenția este foarte mică, raportată la costurile de producție, adică undeva la 3-5% din costuri pe un an, e doar subvenția pe suprafață, 140 sau 150 de euro pe hectar, în condițiile în care costurile la vie sunt undeva la 2500, 3000 de euro pe hectar, într-un an”.

Specialistul face diferența

Cheltuielile pe care le faci pentru a produce un vin de calitate nu sunt doar în direcția unei tehnologii înalte, ci și în specialiști. „Toți cei care au investit în tehnologie a trebuit să își ia și un specialist care să se priceapă, pentru că vinurile nu se fac singure. Noi am avut o școală bună de oenologi, venită din producție, de la marile unități care s-au desființat între timp, sau școliți afară, iar pe lângă aceștia sunt oenologi veniți de afară, de la care am învățat să fim în trendul actual. Sunt și niște oenologi, Flying Winemakers se numesc, care vinifică în primăvară în emisfera sudică și vin în toamnă în emisfera nordică, care au acumulat experiență și se pricep foarte bine la treaba asta. A trebuit să facem și noi aceste angajări de personal, pentru că e bine să vezi ce este nou, fiecare vine dintr-o altă parte, aduce ceva nou, un lucru pe care nu l-ai știut. Apar de la an la an noi metode de vinificație de fermentare, de păstrare de arome, o altă calitate și trebuie să fii în același trend cu lumea nouă din industria vinului. Vinificatorii de la noi s-au specializat și ei și trebuie să caute cea mai potrivită metodă pentru materialul din zona lor. O metodă de vinificație poate fi bună într-un loc, iar în altă zonă, cu un strugure cu alte caracteristici, nu este potrivită.”

Arta culinară, o atracție turistică

Fire optimistă, vede o posibilă creștere a turismului oenologic, „mai ales după această perioadă de pandemie, când lumea a văzut ce înseamnă să stai închis în casă, să vedem în asta o parte bună a acestei pandemii”.

Crede în potențialul turistic al zonei dobrogene, mai ales din perspectiva unor atracții culinare. „Dobrogea este o zonă bogată în ceea ce privește arta culinară, avem o diversitate mare de etnii și toți au un aport la această bogăție, sunt aici 18 etnii, rar poți găsi undeva acest amalgam. Sunt în lucru foarte multe crame, câteva finalizate, pe partea de turism, și în zona aceasta a Dobrogei peste doi, trei ani vor fi probabil 15 unități de vinificație care pot primi turiști și să le prezinte și partea culinară, asortată cu vinurile pe care le producem.” Există și un of: „Problema este partea de infrastructură, șoselele. Autostrada trece pe aici, dar dacă cobori din ea, s-a terminat.”

Iota Trantu este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”, în care sunt înscriși 68 de cultivatori de viță-de-vie, mici și mari – cel mai mare are 700 de hectare, cei mai mici au câte 3-4 hectare –, acoperind împreună o suprafață de 3.800 de hectare. 90% din suprafață este ocupată cu vii tinere, de maximum 12 ani. Toți cei care activează în asociație produc și vinuri, chiar dacă nu au toți capacități de vinificație, doar vreo 20 au așa ceva, dar acelea sunt noi și dotate, fapt care îi face să aibă o calitate constant bună. „Vinurile din Dobrogea au fost un reviriment pe piața din România. Peste tot în țară, pe unde mergem, toți sunt interesați de vinurile dobrogene. Mergem cu conceptul de «vinuri dobrogene» oriunde, pe la toate degustările, pe la toate festivalurile de vin. Suntem asociați, mergem împreună și e mai bine, că suntem mai mulți, pentru că lumea vede. Noi nu ne considerăm concurenți unul cu celălalt, pentru că suntem din aceeași zonă și trebuie ca toți să avem vinuri de calitate și toți să mergem cu aceeași politică. Am observat că de vreo doi, trei ani și consumatorul a început să perceapă această calitate a vinurilor dobrogene, mai ales că aici avem litoralul și Delta Dunării și vin turiști din toată țara, și când ajung aici sunt interesați să consume vinuri dobrogene.”

Așa cum vă spuneam în deschiderea articolului de față, Iota Trantu este un lider de opinie, credem că nu doar pentru cei din regiune sau din asociația pe care o conduce, ci și pentru oricine îl cunoaște. Conștient de greutăți sau nu, are puterea de a se lupta cu ele și de a le învinge. Sperăm ca și pentru cititorii noștri să fie un model de urmat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Crama Trantu

Compania FMC Agro România anunță că, în luna septembrie, a încheiat cu succes un nou sezon de monitorizare, prin aplicația ARC™ farm intelligence, a celor doi dăunători deosebit de periculoși din culturile de porumb: Ostrinia nubilalis și Helicoverpa armigera.

Prin intermediul celor peste 500 de capcane feromonale (cu feromoni și atractanți alimentari) clasice și automate, amplasate în 120 de puncte de monitorizare de pe întreg teritoriul țării, FMC a colectat informații valoroase despre activitatea celor doi dăunători, pe care le-au transmis mai apoi fermierilor cultivatori de porumb din România.

Informațiile colectate au fost comunicate sub formă de mesaje de atenționare privind zborul intens al dăunătorilor, precum și buletine de avertizare pentru verificarea culturilor și efectuarea tratamentului cu insecticid acolo unde situația din câmp impunea acest lucru.

Programul de monitorizare a dăunătorilor s-a desfășurat în perioada 1 iunie – 15 septembrie 2021 și a reprezentat un ajutor real pentru fermieri și distribuitori, aceștia luând decizii inteligente pentru gestionarea dăunătorilor la cultura de porumb.

Compania FMC a avut și susținerea cercetătorilor în entomologie de la renumitele institute de cercetare şi dezvoltare în agricultură în acest program de prognoză și avertizare a dăunătorilor, valorile rezultate din citirea capcanelor fiind validate de către specialiștii companiei FMC, în colaborare cu INCDA Fundulea, prin CS3 dr. ing. Emil Georgescu, pentru partea de est a țării, și SCDA Lovrin, prin șef lucrări dr. ing. Otilia Cotuna, pentru partea de vest a țării.

„S-a constatat apariția mult mai timpurie a adulților primei generații, atât în cazul sfredelitorului porumbului, cât și în cazul omizii fructificațiilor, posibila explicație pentru acest fapt constă în temperaturile mult mai ridicate înregistrate la sfârșitul primăverii, tendință observată din ce în ce mai des și în anii precedenți. Tot ca o consecință a creșterii temperaturilor s-a constatat prelungirea zborului adulților omizii fructificațiilor (Helicoverpa armigera) inclusiv în prima decadă a lunii octombrie (în cazul capcanelor amplasate la INCDA Fundulea)”, a precizat Emil Georgescu, cel care s-a ocupat de monitorizarea zonei de sud-est a țării.

Pentru zona de sud și vest a țării, în urma studiilor efectuate pe teren, Otilia Cotuna a concluzionat: „Incidența și virulența atacului la știuleți sunt mai ridicate în acest an comparativ cu anul trecut și este posibil să constatăm probleme cu privire la calitatea producției de porumb în anumite zone. Neefectuarea tratamentelor pentru combaterea dăunătorilor a dus în acest an la importante pagube în producție în zona de vest a României. […] Având în vedere rezultatele foarte bune obținute în acest an la capcanele feromonale (maximul de zbor al insectelor a coincis cu apariția primelor larve în câmp), consider că sistemul de monitorizare din cadrul proiectului ARC™ farm intelligence a fost un real succes, contribuind la gestionarea tratamentelor fitosanitare din cultura de porumb pentru combaterea celor doi dăunători”.

Pentru studii complete privind biologia Ostrinia nubilalis si Helicoverpa armigera, în punctele de monitorizare amplasate în cadrul INCDA Fundulea și SCDA Lovrin, monitorizarea celor doi dăunători continuă până la finalul lunii octombrie.

Mecanismul din spatele aplicației ARC™ farm intelligence

Cele 500 de capcane automate si clasice, amplasate pe teritoriul țării, sunt monitorizate de specialiștii FMC și fermierii parteneri în program cu o frecvență de două ori pe săptămână, apoi citirile capcanelor sunt comunicate cercetătorilor pentru validare finală.

După validare, datele sunt introduse în aplicația ARC™ farm intelligence, aceasta transformându-le în grafice, care reprezintă curbele de zbor ale dăunătorilor. La atingerea zborului maxim al dăunătorilor, sunt emise mesaje sub formă de buletine de avertizare tuturor utilizatorilor activi din aplicație.

Avantaje pentru fermierii care folosesc aplicația ARC™ farm intelligence

• Accesibilitate. Aplicația este disponibilă gratuit atât pentru fermieri, consilieri tehnici, cât și pentru distribuitori, de pe dispozitivele iOS și Android, prin crearea unui cont de utilizator.

• Hartă interactivă cu capcanele din zona geografică selectată (sumar al presiunii de atac, lista capcanelor amplasate și presiunea de atac în fiecare zonă).

• Date fiabile disponibile în timp real, legate de presiunea de atac a dăunătorilor, grafice calitative cu evoluția capturilor, poze cu dăunătorii capturați.

• Alerte și avertizări primite direct pe telefon pentru efectuarea tratamentului cu insecticide.

• Recomandări pentru combaterea dăunătorilor monitorizați.

• Comunicare în timp real cu specialiștii FMC, pentru informații suplimentare.

Mai multe detalii, aici: https://fmcagro.ro/blog/s-a-incheiat-un-nou-sezon-de-monitorizare-a-celor-doi-daunatori-deosebit-periculosi-din-culturile-de-porumb-ostrinia-nubilalis-si-helicoverpa-armigera

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural, pe 15 octombrie 2021, a avut loc festivitatea de premiere a proiectelor câștigătoare din programul TalentA. Lansat anul trecut în România, aflat acum la al doilea sezon, programul TalentA este dezvoltat de Corteva Agriscience și se dovedește a fi un succes. Elena Cosmina Socea, Corina Oprea, Diana Nicoleta Raba & Viorica Mirela Popa, Ștefania Leoveanu sunt doamnele-fermier care au convins prin proiectele lor că merită finanțare pentru a-și dezvolta afacerea.

Cele 33 de doamne înscrise în program și-au construit proiectele, le-au trimis comisiei pentru validare, iar în urma evaluării, comisia formată din cinci experți Corteva și trei consultanți Starperformining a ales proiectele căștigătoare.

„Ne bucurăm că în această zi specială am putut oferi doamnelor-fermier din zonele rurale oportunitatea de a-și dezvolta și moderniza propria afacere, contribuind astfel la bunăstarea comunității din care fac parte. Le asigurăm pe câștigătoare de tot sprijinul nostru în implementarea ideilor care vor ajuta la îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale”, a spus Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Valoarea totală a premiilor pentru proiectele câștigătoare este de 15.000 USD, bani acordați de Corteva Agriscience. De asemenea, compania Starperformining a acordat un premiu special în valoare de 1.500 USD.

Procesarea alunelor, Premiul I – 6.000 USD

Câștigătoarea premiului I este Elena Cosmina Socea cu proiectul „Construirea unei hale de procesare alune în satul Popești”. Studentă în anul IV la Facultatea de Horticultură din cadrul USAMV Iași, administrează alături de soțul ei o societate cu profil horticol. Beneficiind de o experiență de opt ani în domeniul horticol din Italia, aceasta și-a deschis propria afacere în anul 2013 în județul Neamț, afacere care crește de la an la an. Elena Cosmina Socea dorește să se dezvolte și mai mult. „Alunul a devenit o specie tot mai atractivă, se plantează în mai multe zone din țară, motiv pentru care ne dorim să construim această hală și să putem lua alune și de la alți producători. Noi cultivăm alun pe 20 ha, avem și 3 ha plantate cu nuc, dar și pepiniere. Dispunem de teren propriu pe care vom construi hala și vom achiziționa o linie de procesare din Italia, pentru a putea obține produse finite. Astfel, cu ajutorul premiului oferit de Corteva, vom putea crea locuri de muncă permanente, nu doar sezoniere, vom asigura și altor producători piață de desfacere și ne vom dezvolta afacerea”, a punctat Elena Cosmina Socea.

„Crăița Merelor”, Premiul al II-lea – 5.000 USD

Corina Oprea, inițiatoarea proiectului „Crăița Merelor - Tradiție. Inovație. Sustenabilitate”, este ocupanta celui de-al doilea loc. Tânăr antreprenor în agribusiness și manager cu experiență de peste zece ani în corporație, Corina iubește merele la fel de mult ca leadership-ul, dezvoltarea continuă și inovația. Și-a propus să ducă la un alt nivel afacerea familiei, o afacere cu o tradiție de peste 40 de ani, la Voinești, în județul Dâmbovița. „Atunci când puțini mai credeau în patria merelor, eu împreună cu familia am decis să aducem livezile cu meri în atenția publicului din noi perspective. În 2011 am fost primii producători de suc de mere și ne-am bucurat să împărtășim cunoștințele despre instalația de procesare cu comunitatea din care facem parte, astfel încât, azi, majoritatea consătenilor produc suc de mere. În 2019 am creat marca și nu ne-am oprit la producția de suc, ci am ascultat dorințele clienților și am produs mere deshidratate, cidru și anul acesta vom adăuga un nou produs, untul de mere. Mă bucur că am avut ocazia să fac parte din acest proiect, iar premiul oferit de Corteva ne va oferi posibilitatea să procesăm o cantitate mai mare de fructe și să extindem tipurile de produse create din mere. Astfel, ne dorim nu doar să inspirăm comunitatea din Voinești, ci și să oferim informații educative în cadrul vizitelor în livadă, workshopuri și programe cu școli și/sau grădinițe. Introducerea Bazinului Pomicol Voinești în circuitele turistice este unul dintre obiectivele menite să aibă un impact pozitiv, major asupra comunității. Nu în ultimul rând, ne dorim să creăm noi locuri de muncă prin dezvoltarea businessului și a capacității de producție”, a precizat Corina Oprea.

„Delice Conserv” - gamă artizanală de conserve din legume și fructe, Premiul al III-lea – 4.000 USD

Proiectul premiat cu locul 3 - „Diversificarea sortimentală prin dezvoltarea unei game artizanale de conserve din fructe și legume” - aparține doamnelor Diana Nicoleta Raba și Viorica Mirela Popa. Diana Nicoleta Raba este absolventă a Facultății de Tehnologia Produselor Agroalimentare din cadrul USAMV a Banatului din Timișoara și doctor în horticultură din anul 2010, actualmente conferențiar universitar în cadrul Facultății de Management și Turism Rural, iar Viorica Mirela Popa este și ea absolventă a Facultății de Tehnologia Produselor Agroalimentare din cadrul aceleiași universități, doctor în  horticultură din anul 2009 și ocupă funcția de șef lucrări în cadrul Facultății de Inginerie Alimentară. „Prin implementarea acestui proiect, încercăm să dezvoltăm o variantă sustenabilă prin care să valorificăm potențialul horticol din zona de vest a țării, inclusiv a fructelor din flora spontană a Banatului Montan. Ne dorim să venim în sprijinul producătorilor locali, pentru că sunt puține societăți care prelucrează legumele și fructele, iar potențialul de a pătrunde pe piața de profil este destul de mare, mai ales că trendul actual este acela de a se consuma produse cât mai lipsite de aditivi, produse care să se apropie cât mai mult de gustul de acasă, preparate cât mai tradițional. Ne propunem și diversificarea gamei existente prin introducerea de conserve din fructe și legume realizate în mod tradițional. Vom colecta și vom prelucra legumele și fructele de la producătorii din zonă și vom exploata resursele din flora spontană, pentru că de obicei producția merge spre export și se întoarce sub formă de produse procesate în țară. Așadar, premiul oferit de Corteva ne oferă oportunitatea de a reuși să venim în sprijinul consumatorilor cu produsele curate și să valorificăm corespunzător cunoștințele absolvenților universității noastre”, a spus Diana Nicoleta Raba.

Premiu special pentru o plantație de căpșuni

Ca și anul trecut, compania Starperformining a acordat un premiu special, de această dată în valoare de 1.500 USD, iar proiectul câștigător a fost depus de doamna Ștefania Leoveanu, care își dorește să înființeze o plantație de căpșuni în comuna Celaru, județul Dolj.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html