Mihaela Prevenda - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Mihaela Prevenda

Mihaela Prevenda

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță o realizare importantă a unui specialist din cadrul Facultății de Medicină Veterinară: obținerea de către conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan a titulaturii de Diplomat al Colegiului European de Medicină Internă Ecvină (ECEIM - European College of Equine Internal Medicine). Este o premieră pentru medicina veterinară din România.

Conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan a promovat examenele de certificare ale ECEIM și a devenit specialist EBVS (European Board of Veterinary Specialisation) în Medicina internă a ecvinelor (EBVS Specialist in Equine Internal Medicine), cu competențe în diagnosticul clinic, imagistic și de laborator a unei vaste palete de patologii (cardiologie, neurologie, endocrinologie, neonatologie, boli infecțioase etc).

„Facultatea noastră investește permanent în perfecționarea cadrelor didactice prin această formă de pregătire postuniversitară, de excelență profesională. Dezvoltarea facultății se bazează în primul rând pe perfecționarea internațională a cadrelor și dezvoltarea bazei materiale, proces care s-a dezvoltat vizibil în ultimii zece ani. La ora actuală, facultatea se mândrește cu existența a trei centre internaționale de pregătire a rezidenților europeni/americani, șapte diplomați internaționali și 16 rezidenți în pregătire. Mai menționăm că unii colegi deveniți diplomați europeni au obținut titlurile în premieră pentru Europa de Est, un motiv în plus pentru noi să punem accentul pe excelență în educație”, a precizat prof. dr. Nicodim Fiț, decanul Facultății de Medicină Veterinară (FMV) din cadrul USAMV Cluj-Napoca.

Diploma de specialist recunoscută la nivel european a fost obținută de către conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan în urma completării unui program de rezidențiat la VetMed Uni Viena (Austria), cu stagii în Nottingham (Marea Britanie), Koret Veterinary School (Israel), Vetsuisse Berna (Elveția), a îndeplinirii unor credențiale obligatorii legate de activitatea de cercetare, publicare și diseminare, precum și în urma unor examene riguroase.

2

Conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan este pasionată de bolile infecțioase, în special patologia virală hepatică, și conduce o echipă de cercetare în domeniul medicinei măgarilor. „Am învățat enorm de la oameni al căror nume îl citeam cu admirație prin jurnale și manuale de căpătâi, am căpătat o viziune holistică asupra ceea ce înseamnă medicina și cercetarea în domeniul Internelor. Am învățat ce înseamnă un mânz prematur care trebuie resuscitat, responsabilitatea unui pacient de sute de mii de euro cu pneumonie... Și aceeași responsabilite față de viața unui măgăruș salvat din adăpost care suferă de malnutriție. Am consultat boli pe care poate le voi vedea o dată în viață și am fondat împreună cu colegi din mai multe țări o echipă de cercetare care deschide drumuri în domeniul hepatologiei virale. Mi-am îndeplinit visul de a aduce tot ce mi-a lipsit acum 20 de ani în studenție aproape de studenții mei de acum, care sunt de fapt obiectivul meu principal. Ei pot fi expuși unei gândiri europene, care se încadrează în standardele înalte la nivel mondial, pot beneficia de experiența căpătată, de rețeaua de cercetare și clinica pe care am construit-o în întreaga Europă. Mă bucur să pot să împărtășesc cu ei protocoale moderne, gândirea clinică bazată pe dovezi, să îi atrag în cercetare, deși uneori ea înseamnă să ne tăvălim prin noroaie în munți cu măgarii. Îi susțin în a accesa programe de schimb de experiență și vreau să-i ghidez în viitoarea lor carieră, care poate merge mai departe de diploma de medic veterinar. Medicina cailor în România este încă la început, dar a evoluat rapid în ultimii ani și va continua să o facă prin specialiștii formați și la Cluj-Napoca, alături de tehnica și aparaturile moderne. Pe termen lung, sper să pot acredita un Centru de rezidențiat ECEIM în facultatea noastră, pentru a da o șansă la noi acasă celor care doresc să pășească pe o potecă încă puțin bătută”, a declarat conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan.

4 bis

La Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca activează încă șase specialiști care au obținut anterior titulatura de Diplomat: 

  • dr. Andrei Daniel Mihalca, Diplomat European College of Zoological Medicine (din 2014), în prezent și președinte al colegiului;

  • dr. Marian Aurel Taulescu, Diplomat European College of Veterinary Pathologists (din 2018);

  • dr. Alexandru-Flaviu Tăbăran, Diplomat American College of Veterinary Pathologists (din 2018);

  • dr. Andras-Laszlo Nagy, Diplomat American Board of Veterinary Toxicology (din 2021);

  • dr. Corina-Gina Toma, Diplomat European College of Veterinary Pathologists (din 2023);

  • dr. Constantin Cerbu, Diplomat European College of Veterinary Public Health, subspecialitatea Population Medicine (din 2024).

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Integrarea producției, rețeta succesului

 

„Stagii de practică pentru studenți – succes în cariera profesională”, un proiect USAMV Cluj-Napoca

 

Zonele rurale și piața agricolă, pe agenda AgriFish

Agri Trade Summit, cel mai important eveniment de Agri Trade din România, continuă să atragă un număr impresionant de participanți și parteneri. Până în acest moment, evenimentul a reușit să strângă peste o mie de participanți locali și regionali din 17 țări, confirmând astfel interesul crescut pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și inovația în agribusiness. Organizatorii menționează că evenimentul se va limita la un maxim de 1.300 - 1.400 de participanți.

Peste 104 sponsori, expozanți și parteneri s-au alăturat celei de-a treia ediții, sprijinind misiunea Agri Trade Summit de a aduce împreună toți actorii relevanți din industria agribusiness-ului, de la fermieri și traderi la specialiști în logistică, tehnologie și instituții financiare.

Evenimentul va avea loc pe 27 februarie 2025, la ROMEXPO, Pavilionul B1, începând cu ora 9:00. De reținut că, înregistrarea începe de la orele 8.00, avand în vedere numărul mare de participanți.

carton oficial

Ce aduce nou Agri Trade Summit 2025?

  • O platformă unică de networking și schimb de informații, cu participarea unor jucători de top din industria agricolă.

  • Un program bogat, cu speakeri de renume internațional, dezbateri și prezentări relevante pentru piața globală de agribusiness.

  • Expoziții și prezentări ale celor mai noi tehnologii și soluții pentru agricultură.

  • Oportunități exclusive de parteneriat și colaborare pentru fermieri, traderi, investitori și companii din lanțul agroalimentar.

Pentru mai multe informații și achiziția biletelor, accesați: https://agritradesummit.com/index.php/ro/bilete/  

Organizat de AGRIColumn, Agri Trade Summit a devenit un punct central de conexiune pentru jucătorii din industrie, consolidând poziția României ca hub regional în agribusiness.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Agri Trade Summit 2025, ediția a treia

 

Agri Trade Summit 2024, o ediție reușită, pentru viitorul agribusiness-ului european

 

Peste 500 de participanți din 14 țări la primul eveniment internațional de agribusiness din țara noastră

Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR), Congresul Anual „De la Fermieri pentru Fermieri”, ajuns la ediția numărul 10, a avut loc joi, 13 februarie 2025, la București. Sala de la Grand Hotel s-a dovedit neîncăpătoare pentru fermierii, reprezentanții autorităților, ai companiilor furnizoare de inputuri și invitații din afara țării care au ajuns la ediția aniversară a evenimentului Forumului APPR.

7

Congresul „De la Fermieri pentru Fermieri”, eveniment aflat la un deceniu de când reunește fermieri, decidenți politici, experți din domeniu și personalități importante ale sectorului agricol, a constituit o platformă autentică de dialog la cel mai înalt nivel.

Personalități binecunoscute de la București, Paris și Bruxelles s-au adresat celor peste patru sute de participanți în cadrul celor două conferințe - AgroPolicy și Embryo - aducând în atenție ultimele infomații despre politicile agricole europene și inovațiile și trendurile globale din ameliorarea plantelor. „Congresul s-a dovedit a fi, încă o dată, unul dintre cele mai așteptate evenimente din agricultură, datorită conținutului său valoros și dens și interacțiunii nemijlocite a publicului cu invitații de la Comisia Europeană, instituțiile publice locale și partenerii din domeniul privat”, a arătat Cristina Cionga, director adjunct Forumul APPR.

3

Workshopul AgroPolicy a abordat tema provocatoare a stabilirii unui echilibru între sustenabilitate și competitivitate în agricultură și modalitățile prin care putem asigura un sector care furnizează hrană rezilient, într-un context tensionat din punct de vedere geopolitic, social, demografic, ecologic și al comunicării.

În cadrul conferinței internaționale Embryo au fost amintite ultimele evoluții din domeniul ameliorării plantelor, menite să răspundă mai eficient la condițiile climatice în schimbare, dar și la exigențele consumatorilor – inclusiv cele mai recente discuții la nivel european în dosarul noilor tehnici genomice (NGT).

 

„Porumbul de Aur”

 

Momentul mult așteptat a fost ca la fiecare ediție decernarea trofeelor „Porumbul de Aur”, o recunoaștere a excelenței în agricultură și a performanței fermierilor în anul precedent.

La categoria „Neirigat”, trofeul a fost adjudecat de KC Timiș Management, pentru rezultatele remarcabile obținute în condiții de cultură fără aport suplimentar de apă, demonstrând o gestionare optimă a resurselor naturale. Mas524A este „Porumbul de Aur” al fermei din vestul țării, care a dat un pic peste 15 tone/ha la neirigat.

La categoria „Irigat prin aspersiune”, trofeul a revenit companiei Aldahra-Agricost IMB, un exemplu de succes în utilizarea eficientă a tehnologiilor de irigare la scară largă, contribuind la obținerea unor producții competitive. DKC 6897, de la Bayer Crop Science România, 550 FAO, este hibridul cu care Aldahra-Agricost IMB a câștigat aurul, producția fiind de peste 18 tone/ha.

Categoria „Irigat prin picurare” este introdusă odată cu această a zecea ediție a Congresului Forumului APPR, o categorie care pune în lumină tehnologiile avansate de economisire a apei și sporirea eficienței producției agricole. Primul trofeu al acestei secțiuni a fost câștigat de Cristagri din județul Ialomița, o fermă care a demonstrat că precizia și inovația în irigații pot face diferența în optimizarea randamentelor culturilor. Peste 17 tone/ha au fost obținute cu hibridul de la Bayer - DKC 6897, 580 FAO, în ferma de 650 de hectare de la Bordușani.

9

 

S-a lansat Think Tank-ul Farm Romania

 

„Ediția aniversară a marcat un moment deosebit atât pentru public, cât și pentru agricultura din România: lansarea Think Tank-ului Farm Romania, o inițiativă dedicată formării unei rețele de specialiști în politici publice și tehnologii avansate în agricultură care va încerca să găsească răspunsuri la unele dintre provocările actuale cu care se confruntă sectorul. Farm Romania va aborda agricultura din perspective economice și tehnologice, cu un accent deosebit pe creșterea sustenabilității și pe menținerea competitivității pe piață”, a precizat Alina Crețu, director executiv Forumul APPR.

2

Proiectul este la început de drum, urmând ca în lunile următoare să fie definită structura de funcționare și prioritățile de cercetare. Primele inițiative vor viza identificarea celor mai eficiente politici de sprijin pentru fermierii din țara noastră, în contextul schimbărilor legislative europene și al provocărilor climatice.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 12 februarie 2025, în București, a avut loc ediția a noua a Concursului Național Vin Bag-In-Box, în organizarea companiei Azoc-Star. Au fost înscrise 220 vinuri: 96 albe, 60 roze și 64 roșii.

În urma evaluării celor 220 de vinuri înscrise în concurs, 78 de vinuri au primit titlul de „Cel mai bun vin Bag-In-Box 2025”, nouă vinuri fiind medaliate cu aur.

Concursul Național Vin Bag-In-Box 2025 a avut trei jurii, iar Juriul 1, care a desemnat cel mai bun vin ambalat la Bag-In-Box, a fost alcătuit din 37 de jurați (oameni de știintă, enologi, WSET, degustători autorizați, somelieri, jurnaliști și comercianți de vin) repartizați în cinci comisii, cu următorii coordonatori: președinte Comisia 1 – Cătălin Păduraru, președinte Comisia 2 – Arina Antoce, președinte Comisia 3 – Marian Timofti, președinte Comisia 4 – Sergiu Nedelea, președinte Comisia 5 – Liviu Grigorică.

Juriul 2 a desemnat „Vinul Președintelui”. Astfel, cei cinci președinți de comisii, împreună cu președintele Concursului, Cătălin Costiniuc, au analizat și au decis trei vinuri (un alb, un roze și un roșu) care vor purta titlul de „Vinul Președintelui 2025”, acestea fiind medaliate cu aur.

Juriul 3 a fost alcătuit din 32 de membri care au degustat toate cele 78 de vinuri medaliate cu „Cel mai bun vin Bag-In-Box 2025”, iar în urma evaluării au desemnat trei vinuri, medaliate cu aur, ce au primit titulatura de „Cel mai popular vin Bag-In-Box 2025”.

Rezultate Concurs Național Vin Bag-In-Box 2025 (https://azocstar-bag-in-box.ro/wp-content/uploads/2025/02/rezultate-CNVBIB-20250213-13-42.pdf)

rezultate bib 2025

Președintele Concursului Național Vin Bag-In-Box va selecta minimum 15 vinuri și le va promova la nivel mondial prin înscrierea lor la „Concours International Wine In Box”, Toulouse - Franța (https://best-wine-in-box.com/), concurs care va avea loc pe 27 martie 2025.

De asemenea, tot ca o recompensă pentru obținerea unui punctaj mare la concurs, președintele Concursului Național Vin Bag-In-Box va selecta minimum 15 vinuri și le va promova la nivel internațional prin înscrierea lor la „VINARIUM International Wine Contest” (https://www.iwcb.ro/) care se desfășoară în perioada 22 - 25 mai 2025.

„Pentru cramele din România, participarea la competiții internaționale de acest fel este o modalitate de creștere a vizibilității la nivel mondial. Suntem mândri de faptul că în anii precedenți, începând cu 2017, au fost producători români declarați câștigători atât la Concours International Wine In Box din Franța, cât și la VINARIUM”, a declarat Cătălin Costiniuc, președintele concursului și reprezentant Azoc-Star, companie care este partener oficial unic și exclusiv pentru Europa de Est (Armenia, Bulgaria, Georgia, Moldova și România) al Diviziei Smurfit Westrock Bag-in-Box, cu sediul central în localitatea Epernay din Franța.

CITEȘTE ȘI: 12 februarie 2025: Concursul Național Vin Bag-in-Box, a noua ediție

 

Interviu cu inteligența artificială (AI). Episodul 1

 

Interviu cu Inteligența Artificială (AI). Episodul 2

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Industria vinului din țara noastră atinge un nou prag de profesionalizare prin recunoașterea oficială a ocupației de enolog în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), anunță Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a aprobat această modificare, în urma solicitării înaintate anul trecut de ADAR, decizia marcând un moment de referință prin alinierea țării noastre la practicile internaționale și oferind recunoaștere oficială specialiștilor care ghidează producția vinurilor. „Este un moment istoric pentru industria vinului din România. Până acum, specialiștii din acest domeniu erau încadrați ca ingineri horticoli sau ingineri din industria alimentară. Această reușită nu este doar despre recunoaștere administrativă, ci despre viitorul industriei noastre, deoarece profesioniștii din domeniu au, de acum, un statut clar, aliniat la standardele internaționale”, a declarat Mihai Baniță, director executiv ADAR.

Enologia – sau oenologia, variantă mai răspândită, derivată din cuvintele grecești oinos (vin) și logos (știință) – este disciplina care se ocupă cu studiul și crearea vinurilor. Conform fișei descriptive depuse de ADAR, enologul este specialistul care supraveghează procesul de producție a vinului, de la recoltarea strugurilor până la îmbutelierea produsului final. Acesta asigură calitatea și specificitatea vinurilor, fiind responsabil de monitorizarea procesului de fermentare, alegerea tehnicilor optime de vinificație și aplicarea celor mai noi tehnologii în producție. Enologul trebuie să posede cunoștințe avansate de chimie, microbiologie și tehnologie, alături de o înțelegere profundă a industriei vitivinicole.

Potrivit Ministerului Muncii, ocupația de enolog a fost introdusă în COR sub codul 214539, fiind inclusă în grupa de bază 2145 – Ingineri chimiști.

Introducerea acestei ocupații în COR sprijină și educația și formarea profesională, deschizând noi oportunități pentru specialiștii din domeniu de a se perfecționa și de a contribui la inovațiile din industria vinicolă. Astfel, România își va putea întări poziția ca un jucător important pe harta mondială a vinului, iar enologii pot deveni adevărați ambasadori ai vinurilor românești.

CITEȘTE ȘI: 12 februarie 2025: Concursul Național Vin Bag-in-Box, a noua ediție

 

RO-Wine, 10 ani de povești cu vin

 

Semnele Budureasca în 2024

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În 2025, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) împlinește cinci ani de activitate. Luni – 10 februarie, în Aula de la USAMV București, Alianța a organizat o conferință în prezența fermierilor, a autorităților și mass-media, eveniment cu ocazia căruia au fost punctate realizările obținute în cei cinci ani de activitate, dar și ceea ce nu s-a reușit cu toate că inițiativele au fost nenumărate. Totodată, au fost arătate prioritățile și direcțiile strategice propuse pentru anul în curs.

IMG 20250210 WA0009

Provocările sectorului agroalimentar sunt subiecte multisectoriale dezbătute la nivelul tuturor autorităților naționale, europene și organizațiilor profesionale.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, formată din Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV, Federația PRO AGRO și Asociația Forța Fermierilor – AFF, face parte din COPA-COGECA, cea mai importantă structură a fermierilor și a cooperativelor agricole din Uniunea Europeană. Astfel, AAC lucrează pentru a avea o legislație predictibilă, simplă, care să încurajeze competitivitatea producătorilor naționali și comunitari. „După cinci ani de activitate, dorim să dedicăm conferința unei mai bune înțelegeri a pozițiilor actuale a autorităților, organizațiilor noastre profesionale naționale și europene pe principalele subiecte de interes, în vederea dezvoltării unei poziții comune mai solide în viitor”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

aac intro

Înființată în anul 2020, AAC are misiunea de a reprezenta și de a susține interesele membrilor săi, de a promova dezvoltarea unui sector agroalimentar competitiv și durabil în România și de a contribui la îmbunătățirea politicilor agricole la nivel național și european, principalele obiective ale Alianței fiind dialogul cu autoritățile, instituțiile și alte organizații relevante, promovarea unui cadru legislativ și de politici favorabil dezvoltării agriculturii și a industriei alimentare, susținerea cooperării, competitivității și a inovării în sectorul agroalimentar, precum și promovarea practicilor agricole durabile și a protecției mediului.

 

Obiectivele AAC pentru 2025 în relația cu autoritățile naționale și europene

 

  • Facilitarea accesului la finanțare pentru capital de lucru și investiții, implicit continuarea programului Creditul fermierului/Creditul agricol cu alocare de buget pentru 2025;

  • Implementarea unui instrument de asigurare-creditare/garantare adresat fermierilor pentru protejarea împotriva riscurilor catastrofice, de ex: asigurări pentru seceta pedologică severă și arșița atmosferică pentru întreaga suprafață înregistrată la APIA 2025-2027 (6,7 milioane ha), începând cu anul agricol 2024-2025;

  • Înregistrarea în Parlament a unei inițiative legislative pentru o Lege Specială a Arendei, cu contract cadru echilibrat între părți care să cuprindă perioadă minimă de 7 ani, acord realizare investiții în rețele teritoriale forestiere și agroforestiere de protecție a terenurilor agricole și lucrări îmbunătățiri funciare;

  • Modificare criterii accesare PNRR care să permită investiții în înființarea și întreținerea de perdele agroforestiere/forestiere începând de la perioade de 7 ani care să fie prelungite succesiv;

  • Modificarea Regulamentelor Europene 783, 784, 785/2018 prin includerea la excepții și a arealelor de cultură unde pragul economic de dăunare este depășit de la natură;

  • Păstrarea bugetului PAC post 2027 distinct, crescut până la 1% din PIB-ul UE;

  • Finalizarea convergenței externe a plăților directe începând cu 2028 și actualizarea suprafeței pentru care se achită subvenții;

  • Neratificarea acordului MERCOSUR de către instituțiile din România și europarlamentarii români;

  • Condiții de reciprocitate în oglindă pentru comerțul cu produse agricole în UE, implicit România, în baza acordurilor comerciale cu statele terțe;

  • Susținerea de către toate instituțiile și reprezentanții numiți sau aleși ai statului român a proiectelor prin care să creștem suprafața irigată, în legislația europeană privind utilizarea apei pentru irigații și Pachetul APĂ;

  • Intensificarea negocierilor privind aprobarea Regulamentului privind noile tehnici genomice în concordanță cu poziția României, respectiv anularea Anexei 2, separarea convenționalului de NGT 1 și NGT 2, definirea inovației, creând baza legală a genei/proceselor care să fie patentat și introducerea standardelor prin legislația națională;

  • Îmbunătățirea regulamentului privind bunăstarea animalelor cu referire la transportul animalelor vii, în condițiile relațiilor comerciale ale României cu țările arabe să continue în bune condiții exportul de animale vii;

  • Operaționalizarea activității Agenției pentru Promovarea Alimentului Românesc începând cu iunie 2025 și urgentarea aprobării normelor metodologice pentru schema de calitate DOR-de origine România;

  • Operaționalizarea grupurilor de dialog civil naționale (8), realizarea unui mecanism de consultare la nivelul MADR sau Cancelariei Primului Ministru (câte 2-3 întâlniri pe an pentru cele 8 GDCN) la care să participe reprezentanții tuturor autorităților implicate pe subiectele aflate pe ordinea de zi (MADR, Mediu, MF, MAE, Justiție, Parlament, etc), europarlamentarii și organizațiile profesionale din sectorul agroalimentar și mediu pentru ca țara noastră să aibă o poziție comună pe toate palierele;

  • Simplificarea documentației/fluxului pentru decontarea accizei la motorină.

IMG 20250210 WA0005

De asemenea, Alianța pentru Agricultură și Cooperare are în plan înregistrarea inițiativelor legislative parlamentare privind:

  • Instituirea unei cotizații profesionale agricole voluntare aplicate fermierilor pentru finanțarea asociațiilor profesionale membre în organizații profesionale/interprofesionale reprezentative din sectorul agroalimentar;

  • Modificarea și completarea Legii nr. 204/2008 privind protejarea exploatațiilor agricole;

  • Modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

  • Modificarea Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;

  • Modificarea și completarea Legii Cooperației agricole nr. 566/2004;

  • Reprezentativitatea organizațiilor profesionale din sectorul agroalimentar și serviciile conexe înființate pe OUG nr. 26/2000 și modalitatea de desfășurare a dialogului instituționalizat;

  • Aprobarea OUG privind fabricarea, reambalarea, depozitarea, comercializarea şi utilizarea produselor de protecție a plantelor pe teritoriul României.

 

Măsurile Ministerului Agriculturii în 2025

 

Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prezent la evenimentul Alianței pentru Agricultură și Cooperare, a vorbit despre proiectele de investiții în zootehnie, care vor fi lansate de MADR în 2025. Astfel:

  • Pentru sectorul suin este prevăzută alocarea a 2,8 miliarde de lei pentru reproducție;

  • Un miliard de lei se va aloca pentru dezvoltarea fermelor avicole;

  • Alocarea de fonduri pentru construcția de ferme de juninci din rase de carne, iar prin Planul Național Strategic, fermierii vor putea beneficia de fonduri pentru achiziția de scroafe de reproducție.

Dezvoltarea sistemului de irigații reprezintă o altă prioritate a MADR, iar în acest sens în buget sunt alocate fonduri în sumă de 1,5 miliarde de lei. Prin programul Investalim se vor putea continua investițiile în sectorul de procesare.

Ministrul Florin Barbu a asigurat fermierii că va continua demersurile la nivelul Consiliului European pentru susținerea convergenței externe a plăților directe din cadrul PAC și revizuirea regulamentelor europene, astfel încât să fie redusă sarcina administrativă a fermierilor.

IMG 20250210 WA0003

Având în vedere că la momentul publicării acestui material evenimentul care marchează cincinalul pentru AAC este în desfășurare, vom reveni cu mai multe informații și interviuri în Revista Fermierului – ediția print, precum și în România Agricolă, emisiune pe care o realizăm pentru postul AGRO TV, difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18,00.

CITEȘTE ȘI: „Trenulețul” cu falimente pornește spre agricultură, dinspre Guvern

 

Sectorul agroalimentar, puternic afectat de acordul UE – Mercosur

 

Solicitările fermierilor către comisarul european pentru Agricultură, din partea Alianței pentru Agricultură și Cooperare

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Friday, 07 February 2025 13:33

Agricultura rămâne la terapie intensivă

La final de 2024 starea agriculturii românești arăta ca după război, având în vedere ultimii ani, nu puțini, cu secetă, cu prețuri mari la inputuri și mici la recolte, cu conflictul de lângă granița noastră, dar și cu cele răbufnite în alte părți ale lumii. Care sunt perspectivele pentru 2025? Toamna a fost ploioasă, au mai fost ceva zăpezi prin țară, pe câmpuri, iar fermierii, acum, la început de an, își fac speranțe.

Însă realitatea nu arată bine deloc, insolvențele și falimentele bat la ușa sectorului agricol. Nu o spun eu, ci o afirmă mulți dintre cei care-și desfășoară activitatea în agribusiness.

Anul trecut, pe fondul alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale, guvernanții au aruncat ceva mărunțiș din banul public în agricultură. Grosul banilor, ajutoare, subvenții, sprijinul statului, al Onor’ Ministerului Agriculturii este și astăzi la stadiul de promisiune.

Chiar la început de 2025, fermierii, prin vocea organizațiilor profesionale, au solicitat MADR și ministrului Florin Barbu urgentarea plăților aferente campaniei 2024, subvenția fiind o sursă vitală de lichiditate pentru toate exploataţiile agricole. Majoritatea fermierilor nu a primit nici sumele aferente avansului, unii au de încasat sume importante, iar întârzierile distorsionează întregul lanţ valoric. Această situație afectează grav capacitatea fermierilor de a-și planifica activitățile și de a-și asigura resursele necesare pentru campaniile agricole viitoare. De ce instituțiile statului, respectiv MADR, APIA, AFIR, nu pot respecta un calendar clar? Și creditorii încep să-și piardă răbdarea, ne transmit tot mai mulți fermieri.

Fără o strategie măcar pe termen scurt/mediu, dar cu măsuri pompieristice, pentru agricultură nu se văd la orizont soluții viabile.

Probabil că ministrul Agriculturii nu este de acord cu mine și ar spune că a luat măsuri care să sprijine sectorul, cum ar fi amânarea plăților către distribuitorii de inputuri agricole, către bănci sau programul „Creditul Fermierului”. Să amintesc și de „Rabla” la tractoare, încă un program nefuncțional? Sau de despăgubirile pentru culturile distruse de secetă? Toate sunt promisiuni și în niciun caz soluții, măsuri care să ajute sectorul să se refacă, încet, încet.

La început de nou an, vedem că anul trecut, unul electoral, a fost doar despre pomeni. În rest, multe promisiuni, vise și proiecte moarte încă din fașă. În 2024, agricultura a avut parte de povești, multe povești, iar din prima zi a lui 2025 sectorul agricol a fost lovit de „trenuleț”, adică vestita OUG care a eliminat unele beneficii fiscale din sectorul agricol. Ceea ce pentru guvernanți nu a fost destul, așa că au mai adăugat o taxă… „pe stâlp”. Na, de fă agricultură, performanță, producții.

Am remarcat la autorități, dar și la unii fermieri, o oarece liniște datorată condițiilor meteorologice mai bune din ultima perioadă și culturilor de toamnă care arată bine în acest moment. Și totuși, pe plan mondial se vorbește de o scădere a veniturilor pe fermă în acest an din cauza prețurilor în creștere la inputuri, creștere care pare că nu se va reflecta în prețul producției agricole. Specialiștii vorbesc și de alte cauze, care țin de piața globală, de cererea și oferta de produse agroalimentare.

Ce e de făcut? Guvernul, Parlamentul, dar mai ales Ministerul Agriculturii să înțeleagă adevăratele probleme și nevoi, așa încât să ia măsuri reale de sprijinire a întregului sector agricol.

Altfel, agricultura rămâne conectată la tubul de oxigen de la terapie intensivă, până s-o închide și acolo. Să sperăm că nu se va întâmpla în 2025!

 

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2025
Abonamente, AICI!

CITEȘTE ȘI: Cine-i de vină? Toți!

 

Moment zero pentru agricultură

 

Lupta cu solurile nisipoase

Reprezentanții producătorului german Fendt au luat legătura cu clienți de pe patru continente și i-au rugat să-și spună povestea personală pe care o au utilizând combina Fendt Ideal. Răspunsurile primite au vorbit de la sine, Fendt Ideal - cea mai mare combină din lume, depășind orice așteptări, fermierii de pretutindeni confirmând performanțele sale remarcabile. În campaniile de recoltat din acest an, cei de la Fendt i-au și vizitat pe câțiva dintre fermieri și au realizat mai multe filmulețe „IDEAL Story”, postate pe YouTube, în care sunt reunite declarații ale unor fermieri din mai multe țări. 

„Despre Fendt Ideal, numai de bine!” Este afirmația lui Alin Lazăr, reprezentant al Merpano, companie care a luat naștere în anul 2002, în vestul țării, în județul Timiș, unde exploatează în jur de 4.000 de ha. A început cu trei angajați, iar acum are peste 75. Structura culturilor este împărțită între grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui.

ta 258 mewi 1

„De câțiva ani am luat decizia de a produce semințe pentru clienții noștri, în special semințe de grâu. Întotdeauna am pus preț pe calitate. Oferim semințe de calitate și dorim să vedem clienții fericiți. Pentru a obține o sămânță de calitate este foarte important să respecți anumite verigi tehnologice: pregătirea patului germinativ să fie făcută la timp și bine, semănatul să fie în condiții optime și tratamentele să fie făcute la timp. Desigur, dacă bifezi toate aceste etape, următorul pas foarte important este recoltatul. Pentru a evita spargerile și pierderile și pentru a avea un material recoltat curat, ai nevoie de o combină performantă. Noi avem norocul să utilizăm în prezent Fendt Ideal 8, de care suntem foarte mulțumiți”, spune Alin Lazăr, reprezentantul companiei Merpano.

Alin Lazăr, Merpano - Timiș

alin lazar

Povestea Merpano și Fendt a început în urmă cu zece ani, când ferma din vestul țării a testat utilajele producătorului german. „Am fost îndrumați de Mewi să încercăm tractoarele și combinele, iar încă de la primul sezon am fost impresionați de performanțele lor”, își amintește reprezentantul Merpano, companie care este astăzi unul dintre clienții tradiționali de Fendt din partea de vest a țării.

În anul 2022, Merpano a cumpărat o combină Fendt Ideal 8. După prima campanie de recoltat, în care combina germană i-a mulțumit deplin, cei de la Merpano au adus în fermă o a doua combină, tot un Ideal 8. „Consumul excepțional, de doar 10 l/ha, cu o productivitate de 7 tone/ha, la grâu, este cea mai bună recomandare pentru Fendt Ideal 8. Însă, motivul principal pentru care am decis să cumpărăm combina Fendt Ideal 8 a fost calitatea superioară a produsului recoltat. Aveam mare nevoie de o combină performantă, astfel că am luat decizia să achiziționăm Fendt Ideal 8. Prin urmare, avem o calitate deosebită a boabelor și, totodată, un consum redus de combustibil, ceea ce înseamnă mai mulți bani în buzunarul nostru. Apoi, combina Ideal are o capacitate mare de depozitare în buncărul de semințe și o viteză ridicată de descărcare, ceea ce ne permite să câștigăm timp, iar timpul este cel mai important aliat în campania de recoltat”, a punctat Alin Lazăr.

ta 258 mewi 2

Leontin Coca, director de vânzări al Mewi, companie care reprezintă marca Fendt în țara noastră, a completat: „Fendt este, în general, promotorul tehnologiei de ultimă oră, al tehnologiei de vârf și noi credem că, și cu această combină, este cu un pas în fața concurenței”.

 
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024
Abonamente, AICI!

CITEȘTE ȘI: Ce spun fermierii despre cea mai mare combină din lume

 

Constanță în crearea de noi și noi tehnologii

 

Noul tractor Valtra S și-a arătat superioritatea la demonstrațiile practice din ferme

Friday, 31 January 2025 17:41

RO-Wine, 10 ani de povești cu vin

În 2025, Festivalul RO-Wine sărbătorește un deceniu de activitate în lumea vinurilor premium. În cadrul edițiilor aniversare, RO-Wine | The International Wine Festival of Romania de la Cluj – Napoca și cele de primăvară și de toamnă de la București, vor putea fi degustate vinuri rafinate și delicii culinare într-o atmosferă sofisticată, alături de crame renumite din țări precum Italia, Franța, Grecia, SUA, Spania, Republica Moldova și, bineînțeles, România, anunță organizatorii.

Anul aniversar aduce o selecție vastă de crame care vor debuta la festival, oferindu-le vizitatorilor oportunitatea de a degusta vinuri excepționale. RO-Wine 2025 va pune în valoare tradiția și inovația viticolă prin prezența unor producători remarcabili din România și din lume.

„Festivalul RO-Wine a evoluat extraordinar de-a lungul celor zece ani, devenind un punct de referință pentru iubitorii de vinuri premium. Am început cu o viziune clară: să creăm un eveniment care să reunească cele mai bune vinuri și cei mai respectați producători din România și din lume. Astăzi, suntem mândri să vedem cum acest vis s-a transformat într-un eveniment internațional apreciat, unde calitatea, tradiția și inovația se întâlnesc într-o armonie perfectă. Ne bucură faptul că am reușit să aducem laolaltă crame excepționale, povești autentice și o comunitate pasionată de calitate”, a declarat Marinela Ardelean, co-fondator RO-Wine.
Fiecare ediție a fost o poveste unică, creată cu grijă și pasiune pentru a oferi vizitatorilor o experiență completă, a completat Liviu Popescu, co-fondator RO-Wine, adăugând: „În 2025 ne dorim să surprindem din nou prin selecții rafinate și noutăți care reflectă dinamica fascinantă a industriei vinului. Festivalul a crescut împărtășind pasiunea comună pentru vin cu mii de vizitatori, crame renumite și povești dedicate acestei arte”.

ro wine

La RO-Wine 2025, „Gustul Italiei” va fi adus din nou de Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, într-un spațiu dedicat exclusiv participării oficiale italiene. „Această prezență remarcabilă marchează un parteneriat menit să promoveze excelența italiană în materie de vinuri și produse alimentare premium. Lounge-ul „Gustul Italiei” va oferi o experiență autentică, dedicată descoperirii unor produse rafinate, reprezentative pentru cultura și tradiția culinară italiană, prezentate în premieră în cadrul festivalului nostru”, subliniază Marinela Ardelean.
De asemenea, Macromex, unul dintre liderii industriei alimentare din România, va participa la toate edițiile din 2025 ale festivalului RO-Wine, aducând un plus de savoare și rafinament printr-o selecție atent aleasă de produse culinare. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere preparate deosebite în cadrul standurilor dedicate, unde vor fi organizate sesiuni de live-cooking și degustări. Fiecare preparat este conceput pentru a completa armonios experiența de degustare a vinurilor, oferind o combinație perfectă între gust și calitate.

Pentru a completa experiența senzorială, edițiile RO-Wine 2025 vor include standuri dedicate delicateselor gourmet și cafelei de specialitate, într-un spațiu generos dedicat pairing-urilor gastronomice. Fiecare zi de festival va fi o invitație la explorarea celor mai rafinate combinații între vinuri și preparate culinare sofisticate.

Calendarul edițiilor aniversare RO-Wine 2025:

  • Cluj-Napoca: 22-23 martie, Chios Social Lounge, Parcul Central

  • București - Ediția de Primăvară: 16-18 mai, Fratelli Studios, str. Glodeni nr. 1-3

  • București - Ediția de Toamnă: 10-12 octombrie, Fratelli Studios, str. Glodeni nr. 1-3

 

CITEȘTE ȘI: „50 de vinuri și preparate din România” , o carte trilingvă dedicată promovării vinului românesc

 

România importă mai mult vin decât exportă

 

„Țara și Vinul”, cartea Marinelei Ardelean, dedicată vinului românesc

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Friday, 31 January 2025 12:38

Agri Trade Summit 2025, ediția a treia

Pe 27 februarie 2025, în pavilionul B1 de la Romexpo București, se va desfășura cea de-a treia ediție Agri Trade Summit. Principalul eveniment de Agri Trade al României reunește interesele regionale și definește rolul strategic al țării noastre pe piața internațională de agribusiness.

Agricultura și agribusinessul românesc, două elemente esențiale pentru securitatea agro-alimentară, au nevoie de actori predictibili și sustenabili. În contextul actual, marcat în primul rând de condițiile climatice, dar și de turbulențele generate de spectrul politic, este esențială o abordare coerentă și sustenabilă.

„Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de jucători de pe piața locală și internațională de Agri Trade, conexând interesele comerciale, trading-ul de mărfuri, conectând tehnologia și logistica precum și serviciile financiare - garanția unui pod solid pentru business. Agri Trade Summit își îndeplinește rolul de a agrega interesele pe toate palierele într-un singur loc, într-o singură zi, oferind condițiile și cadrul în care afacerile se conexează și consolidează, pentru beneficii mutuale. Informația și conexiunea sunt elementele principale prin care businessul poate dezvolta valențe profitabile. Businessul este creat de oameni, de cei care activează în agribusiness. Camera de Comerț și Industrie a României și Romexpo recunosc valoarea și complexitatea evenimentului, precum și impactul său în creșterea relațiilor comerciale dintre parteneri, oferind suportul necesar dezvoltării acestuia în fiecare etapă”, a declarat Cezar Gheorghe, organizator Agri Trade Summit, analist, expert în comerțul cu cereale și fondator AGRIColumn.

Pe 27 februarie 2025, Agri Trade Summit va reuni și va coagula interesele fermierilor și ale companiilor de top din domeniile tradingului, distribuției, procesării, geneticii, logisticii, utilajelor și tehnologiei, inovației și digitalizării, precum și ale instituțiilor financiare. Scopul este dezvoltarea de noi parteneriate, consolidarea celor existente și creșterea potențialului României pe piața agribusiness-ului internațional.

„Agri Trade Summit 2025 va aduce împreună cei mai relevanți actori din agribusiness. Vom avea parte de discuții de impact, parteneriate strategice și o viziune clară asupra viitorului acestui sector”, a punctat Cezar Gheorghe.

Cezar Gheorghe Co Organizator Agri Trade Summit Analist Expert în comerțul cu cereale Fondator AgriColumn

Până în prezent, s-au înscris 45 de companii din agribusiness-ul local și european, acoperind toate segmentele industriei, atât în calitate de sponsori, cât și de expozanți.

Printre sponsorii ediției a 3-a sunt: Corteva, ADM, Bunge, Al Dahra, Agrinvest, Comvex, Precom, UBM România, Deutsche Leasing, Ecofol, Romtextil, ING Bank, Euronext, Stone X, Qemetica, Porsche Inter Auto, precum și numeroși expozanți cu standuri de prezentare.

Au fost achiziționate deja 750 de bilete, prețul acestora fiind 150 euro + TVA. Fermierii din țara noastră beneficiază de un preț special de 150 lei + TVA, cu prezentarea unei dovezi a activității. Toate detaliile și achiziția biletelor sunt disponibile aici: https://agritradesummit.com/index.php/ro/bilete/. Biletele pot fi cumpărate până în preziua evenimentului.

Edițiile anterioare ale Agri Trade Summit au creat un standard de excelență și au ridicat așteptările la un nivel înalt. AGRIColumn, organizatorul evenimentului, rămâne fidel acestui principiu, oferind o tematică complexă și relevantă. Aici se vor reuni cei mai importanți actori din agribusiness-ul național și internațional, de la fermierii României până la marii jucători europeni și non-europeni. Ca de obicei, speakerii vor fi la cel mai înalt nivel, cu expertiză și influență în industrie.

agritradesummit

 

Despre AGRIColumn
AGRIColumn este un furnizor de servicii complexe și complete în România și în țările riverane Dunării, iar raportul de piață AGRIColumn este o inițiativă unică în agribusiness-ul românesc.
AGRIColumn este generator de servicii de consultanță individuală, adresate tot spectrului de agribusiness, fermieri, integratori, comercianți locali, procesatori din industria de morărit și panificație și din sectorul uleiurilor vegetale.
AGRIColumn gestionează conturi individuale pentru Bursele Euronext și Chicago Mercantile Exchange, în vederea securizării sau creșterii randamentului de profit prin instrumente de risc management.
Cezar Gheorghe, fondator AGRIColumn, are de asemenea o largă expunere internă și internațională din care enumerăm prezența ca speaker și moderator la: Global Grains Geneva, Global Grains MENA Cairo, Black Sea Grains Forum Istanbul, Black Sea Vegoils Forum și multe altele.
Expertiza și neutralitatea sunt cuvintele cheie ce însoțesc o carieră de peste 22 de ani, consolidată prin traversarea alături de multinaționale de top a etapelor de construcție, refomulare a businessului și dedicația pentru interesele României și a mediului de agribusiness, precum și a securității agroalimentare locale.

CITEȘTE ȘI: Agri Trade Summit 2024, o ediție reușită, pentru viitorul agribusiness-ului european

 

Peste 500 de participanți din 14 țări la primul eveniment internațional de agribusiness din țara noastră

 

Acces la servicii de tranzacționare a cerealelor și consultanță de înaltă calitate 

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista