Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Datele asumate și prezentate de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, marți, 28 august 2018, relevă că producția de grâu din acest an este mai mare cu 200.000 de tone faţă de cea de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone.

Și asta, a adăugat membrul Executivului Dăncilă, în ciuda faptului că 2018 a fost un an greu, în care „România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme”.

„Anul acesta, România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme, de la temperaturi ridicate în primăvară care au înţepenit răsăritul seminţelor şi care au generat secătuirea solului de apă, la lipsa acestor precipitaţii în intervalul de început al producţiei şi apoi urmat de evoluţii atipice cu cantităţi de apă foarte mari”, a precizat Petre Daea. „Am încheiat recoltatul la grâu, am spus că nu vom da cifre până nu adunăm ultima cantitate de produs şi până când nu este sub cheia fermierului, să se bucure de ea, să și-o împartă cum doreşte, să o ducă unde doreşte şi să câştige cât poate. Vă pot spune că la grâu am făcut mai mult ca anul trecut, deşi am avut un an greu, cu temperaturi mari, dar prin dotarea pe care au avut-o fermierii, prin concentrarea lor din timpul zilei, prin urmărirea fazelor de vegetaţie, prin programul de lucru, fermierii au reuşit să adune grâul, iar producţia este cu 200.000 de tone mai mult decât anul trecut. E o producţie pe care fermierii o merită, pe care ţara trebuie să o folosească şi pe care noi toţi trebuie să o consemnăm ca atare. Practic, este prima dată, cu anul trecut, când România depăşește 10 milioane de tone de grâu”.

În plus, ministrul Agriculturii a precizat că, în 2018, cea mai dificilă perioadă pentru grâu a fost în perioada de recoltat, în condiţiile în care, dintr-un calcul făcut în cadrul unei exploatații agricole care a furnizat date de specialitate, „în 30 de zile a avut doar patru zile bune de lucru şi acestea adunate, nu de dimineaţa până seara”.

Şeful MADR a mai spus că şi la orz şi orzoaică România a avut o producţie bună, mult mai mare ca anul trecut.

Statisticile ministrului de resort relevă că producția de grâu din acest an a depăşit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare faţă de anul trecut, când s-a cifrat la 10 milioane de tone.

Zece judeţe au realizat, în total, peste cinci milioane de tone din recoltă, respectiv Timiş cu o medie de 6.200 kg /ha, Arad (6.100 kg/ha), Bihor (6.095 kg/ha), Giurgiu (5.800 kg/ha), Constanţa (5.652 kg/ha), Mehedinţi (5.400 kg/ha), Călăraşi (5.300 kg/ha), Ialomiţa (5.300 kg/ha), Satu Mare (5.100 kg/ha) şi Brăila (5.086 kg/ha).

Per total, recolta de cereale păioase de vară a ajuns la 12,826 milioane de tone, în creştere uşoară, sub 1%, faţă de anul trecut, când a fost de 12,709 milioane de tone, cu o producţie medie de 4.655 kg/ha, comparativ cu anul trecut, de 4.598 kg/ha.

Totodată, recolta de orz s-a cifrat la 1,39 milioane de tone, cu o medie de 5.204 kg/ha, plus 9,5% faţă de anul trecut (1,271 milioane tone şi o medie de 4.731 kg/ha în 2017).

În aceste condiţii, recolta de cereale păioase de vară a ajuns la 12,826 milioane de tone, în creştere uşoară, sub 1%, faţă de anul trecut, cu o producţie medie de 4.655 kg/ha. Anul trecut, s-au raportat 12,709 milioane de tone, cu o producţie medie de 4.598 kg/ha.

În 2017, oficialii au a raportat o producţie totală de cereale de aproape 27 de milioane de tone, cu recorduri istorice la grâu, mazăre, orz, floarea-soarelui, soia, porumb, cartofi, struguri şi porumb.

Producţia de grâu, secară şi triticale a fost de circa 10 milioane de tone, cu un randament de 4,83 tone la hectar, în timp ce la porumb, recolta „a sărit” la 14,5 milioane de tone, cu o medie aproape de 6 tone la hectar. Şi la floarea-soarelui a fost consemnată o producţie-record de 3,167 milioane de tone în 2017, cu un randament de 2,72 tone la hectar.

Potrivit statisticilor disponibile, în rândul statelor membre ale blocului comunitar (UE28), anul trecut, țara noastră ocupa primul loc la floarea soarelui (în funcţie de suprafaţa cultivată şi de producţia realizată), locul întâi la porumb boabe în funcţie de suprafaţa cultivată şi locul doi la producţia realizată, după Franţa.

Nu în ultimul rând, la grâu era pe locul cinci atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţie.

Înaintea verificărilor plănuite de specialiştii Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului (DAJ), deja circa 50 la sută din suprafaţa agricolă a judeţului Galaţi a fost declarată calamitată de către producătorii agricoli, cea mai mare parte fiind afectată de secetă, a anunțat vineri, 24 august 2018, proaspătul director al instituţiei, Valentin Huciu.

Conform spuselor oficialului DAJ, 136.000 de hectare sunt declarate suprafeţe calamitate, din totalul de aproximativ 300.000 de hectare din judeţul Galaţi.

„Sunt înştiinţări de secetă pe 129.000 de hectare, conform declaraţiilor fermierilor, dar urmează verificările la faţa locului ale DAJ Galaţi. De asemenea, grindina şi inundaţiile au afectat 7.441 de hectare, din care grindina a lovit pe 5.560 de hectare, iar inundaţiile, pe 1.851 de hectare”, a amintat Huciu.

Totodată, directorul DAJ a adăugat că în zona Galaţi căderile de precipitații au fost minime, la jumătate faţă de media ultimilor ani, fapt ce a determinat ca aproape jumătate din suprafaţa agricolă a judeţului să fie afectată de secetă.

„Media multianuală a precipitaţiilor pe ultimii zeci de ani este de 450 de litri pe metru pătrat în judeţul Galaţi. Din situaţia trimisă nouă de către Serviciul de Gospodărire a Apelor, avem la Tecuci 433 litri/mp, dar la Galaţi sunt 279 l/mp. Deci la Galaţi, noi nu avem la această dată nici jumătate din media multianuală pentru această parte de ţară. La Bereşti, avem 399 l/mp. Este extraordinar de puţin şi s-ar putea să ajungem să nu atingem nici măcar media pe ultimii ani. Rezultatul este următorul: devansarea fenofazelor de vegetaţie cu aproximativ două săptămâni. În judeţul Galaţi, viţa-de-vie înfloreşte în jurul datei de 30 mai. Aceste manifestări climatice au determinat ca viţa-de-vie să înflorească, în 2018, la 15 mai”, a explicat directorul DAJ Galaţi.

Suprafaţa însămânţată în toamna anului 2017 la nivelul judeţului Galaţi a fost de 83.505 hectare.

Anul trecut, producţia medie la grâu a fost de 4.510 kg/ha, iar recolta totală, de aproape 232.000 de tone.

O producţie foarte bună s-a obţinut şi la orz, cultivat pe 7.749 de hectare, unde s-a obţinut o producţie de 5.301 kg la hectar, astfel că în final s-a ajuns la o recoltă de 41.074 de tone.

Anul trecut, au fost declarate calamitate 891,59 hectare cu grâu, la orz - 468,66 ha, rapiţă - 4.252,77 ha, mazăre - 147 ha, porumb - 1361,86 ha, floarea- soarelui - 2726,56 ha, soia boabe - 46,01 ha, plante furajere - 94,49 ha, alte culturi - 529,76ha.

De asemenea, au fost calamitate 33 de hectare de legume de câmp, 288,48 ha de plantaţii pomicole, 369,68 ha de viţă-de-vie şi 46,62 ha de culturi în spaţii protejate.

Autoritățile sanitare veterinare din Brăila au venit cu o altă veste proastă vineri, 24 august 2018, mai exact că a doua fermă ca mărime din Europa, SC TEBU Consult, unde sunt crescuți peste 130.000 de porci, ar fi suspectă că ar fi contaminată cu virusul pestei porcine africane (PPA).

„Avem suspiciune de pestă porcină africană la Tebu Consult Invest, a doua fermă ca mărime din Europa, unde sunt 135.000 - 140.000 de capete, în trei ferme. Am trimis în cursul dimineţii probele la laboratorul naţional de referinţă şi aşteptăm rezultatele. În judeţul Brăila, avem deja confirmat virusul în alte trei ferme de porci”, a declarat Gicu Drăgan, directorul DSVSA Brăila.

Exploatațiile unde a fost confirmat deja virusul PPA sunt Romsoci din Tichileşti, cu 35.000 de porci, unde vineri a venit confirmarea şi a început uciderea animalelor, SC I.I. Ene Larisa Violeta din Berteştii de Jos, care a avut 504 capete, toate ucise săptămâna trecută, şi SC Prichindesa Pig SRL din Victoria, cu 1.451 de capete, de asemenea, ucise.

Oficialul direcției a mărturisit că transmiterea virusului în fermele din Brăila s-ar fi putut face pe calea apei, pe Dunăre.

„Cred că îmbolnăvirea animalelor din aceste zone se datorează apei din Dunăre. Fermele se aprovizionează cu apă din Dunăre. Inclusiv ieri a fost un cadavru de porc pescuit la Plaja Lipovenească, între Brăila şi Galaţi. Sunt cetăţeni inconştienţi, din cauza acestor oameni care au aruncat cadavrele în Dunăre, se întâmplă ce se întâmplă în acest moment, în aceste ferme din judeţul Brăila. Am ucis peste 29.000 de capete, tocmai în ideea de a proteja aceste ferme. Ne-am concentrat pe uscat şi virusul a venit pe apă”, a adăugat Drăgan.

Conform spuselor reprezentantului Guvernului în județul Brăila, prefectul George Paladi, în judeţul Brăila există 34 de focare de pestă porcină africană, în 19 localităţi, inclusiv în municipiul Brăila, şi în trei ferme, până în prezent fiind uciși 29.726 de porci.

Până la această oră, reprezentanții companiei nu au emis niciun punct de vedere cu privire la situația apărută în cele trei exploatații de creștere a suinelor.

Compania KWS Semințe a prezentat joi, 23 august 2018, în comuna Vâlcelele din județul Călărași, performanțele hibrizilor de porumb de ultimă generație.

Concret, specialiștii firmei au descris fermierilor patru noi hibrizi: Belavista din gama Clima Control 3 și alți trei hibrizi de înaltă performanță, respectiv Karpatis, Smaragd și Kashmir.

Hibrizii sunt testați în toate cele trei faze de dezvoltare, în faza vegetativă, până la ploi, apoi în fază de înflorire, respectiv până la faza de formare și umplere a bobului.

Fermierii au avut astfel ocazia să se convingă de performanța geneticii KWS.

Ca urmare a solicitărilor nenumărare venite din partea producătorilor români din sectorul agroalimentar pentru a-și face cunoscute produsele pe piețele interne și internaționale, prin participarea la evenimente, târguri, expoziții etc., joi, 23 august 2018, în cadrul ședinței Executivului condus de Viorica Dăncilă a fost aprobată modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 92/2011 pentru aprobarea organizării unor acțiuni de informare și promovare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, pe plan național și internațional.

„Aceasta modificare adusă OUG nr.92/2011 vizează extinderea, diversificarea și clarificarea acțiunilor și activităților ce se doresc a fi derulate în atingerea obiectivelor MADR aferente sferei de promovare, precum și detalierea, mai exactă, a tipurilor de cheltuieli necesare realizării acestor demersuri”, se menționează într-un comunicat de presă remis la redacție.

Prin acțiunile specifice de informare și promovare a politicilor aplicate în domeniul agroalimentar, MADR intenționează să crească gradul de acoperire a consumului de alimente din producția internă și redobândirea statutului de exportator net de produse agroalimentare, în concordanță cu potențialul de producție, luând în considerare cererea crescândă de alimente la nivel mondial.

În anii precedenți, măsurile de relansare a schimburilor comerciale cu produse agroalimentare au vizat acțiuni specifice privind promovarea produselor de calitate și cu valoare adăugată ridicată, cu accent pe adoptarea cadrului legislativ pentru susținerea formelor asociative de producători și operaționalizarea rețelei de atașați agricoli.

Perfecţionarea sistemului de instrumente în vederea promovării produselor agroalimentare românești constituie o direcţie de acţiune prioritară în cadrul MADR, sens în care s-a apreciat ca fiind oportună includerea unor noi instrumente de promovare a produselor agroalimentare.

Resursele financiare necesare implementării modificărilor propuse privind proiectul de act normativ vor fi asigurate în limita prevederilor bugetare aprobate pentru MADR.

Federaţia Naţională „Pro Agro” solicită Executivului de la București trecerea de urgenţă a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) în subordinea directă a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru coordonarea activităţii instituţiei şi iniţierea procedurii legale de a se discuta în Consiliul Suprem de Apărare ai Ţării (CSAT) despre pesta porcină africană (PPA), o problemă majoră care distruge industria creşterii porcului din România.

Conform unei scrisori deschise transmise premierului României şi tuturor miniştrilor implicaţi în gestionarea PPA de către liderii organizației de fermieri, discuția din CSAT ar putea genera inclusiv declararea stării de urgență în zonele puternic afectate de PPA.

„Se impune, conform Planului de contingenţă al României pentru PPA, declararea stării de urgenţă în zonele afectate, de către Preşedintele României, la solicitarea Guvernului României. Este inadmisibil ca investiţiile efectuate în sectorul de creştere şi îngrăşare a porcului din România să fie împinse în pragul falimentului de modul defectuos în care este gestionată această situaţie de criză”, afirmă vocile autorizate din Pro Agro.

În contextul actual al evoluţiei pestei porcine africane pe teritoriul României, Federaţia Naţională Pro Agro sesizează Executivul de la București cu privire la pericolul pe care PPA îl are asupra fermelor comerciale de creştere şi îngrăşare a porcului din România, entități economice care produc 50% din totalul cărnii de porc destinate consumului intern, cu implicaţii majore în economia naţională.

„Au trecut aproximativ trei luni de la confirmarea virusului PPA în judeţul Tulcea, iar situaţia se prezintă catastrofal din punctul de vedere al gestionării evoluţiei bolii. Numai la nivelul judeţului, sunt confirmate 507 focare de pestă porcină africană în 67 de localităţi, iar în două localităţi există patru suspiciuni cu analize în lucru”, precizează reprezentanţii federaţiei.

Conform afirmațiilor acestora, odată cu transferarea de la nivel central ANSVSA a punctelor de trecere a frontierei către DSVSA judeţene, s-a generat o situaţie prin care gestionarea riscurilor cu implicaţii în scăderea capacităţii de control sanitar-veterinar la frontieră a permis ca România să devină vulnerabilă în ceea ce priveşte PPA.

„Considerăm că această trecere a PIF-urilor, argumentată în nota de fundamentare de modificare a OG 42/2004 şi OG 83/2003 şi justificată tocmai prin întărirea capacităţii administrative a DSVSA-urilor, a fost inoportună, analizând situaţia existentă, şi cerem în regim de urgenţă ca PlF-urile să treacă în subordinea aparatului central al ANSVSA”, se mai menționează în scrisoarea citată.

De asemenea, raportul de audit al CE efectuat de DG (SANTE) 2017-6118, anul trecut în perioada 25 ianuarie - 2 februarie, a reliefat faptul că gestionarea populaţiei de mistreţi şi biosecuritatea din exploataţiile non-profesionale nu sunt aplicate de către România, cu toate că există cadrul legal în acest sens, susţine Pro Agro.

„Ne întrebăm oare cum este posibil ca, într-un răstimp atât de mare, de 16 luni de la acest raport de audit, autorităţile competente - în speţă ANSVSA, împreună cu Ministerul Mediului, Ministerul de Interne şi Ministerul Apelor - nu au luat măsurile necesare pentru uciderea mistreţilor, precum şi inventarierea exactă a porcilor din cadrul gospodăriilor individuale. Faptul că în prima jumătate a anului 2018 nu a existat inventarierea porcilor din gospodăriile populaţiei face ca mişcarea animalelor să nu poată fi controlată, situație ce conduce la propagarea bolii. Este lesne de ştiut că numeroase exploataţii non-profesionale au un nivel foarte redus de biosecuritate şi reprezintă cel mai vulnerabil punct de introducere a infecţiei la porcii domestici (ca să nu mai amintim de acele exploataţii care cresc porcii în semilibertate, precum cantonierii şi stânele)”, mai spun reprezentanţii Pro Agro.

Nu în ultimul rând, contractele existente între Ministerul Apelor şi Pădurilor şi administratorii terenurilor de vânătoare contribuie la o creştere de la an la an a populaţiei de mistreţi, fără dovada existenţei unor acorduri în vigoare între Ministerul Apelor şi Pădurilor şi ANSVSA, pentru a inversa această tendinţă. Potrivi sursei citate, această populaţie în creştere va favoriza răspândirea pestei porcine africane şi va crea dificultăţi în eliminarea şi combaterea sa, în cazul în care aceasta ar pătrunde în România.

Reprezentanţii Pro Agro consideră că fermele comerciale afectate trebuie despăgubite printr-un sistem care să ia în calcul pierderile de venit, pentru a-şi putea relua activitatea, altfel simpla despăgubire pe cap de animal nu rezolvă problemele economice generate de PPA.

De asemenea, pentru gospodăriile individuale este nevoie de despăgubirea urgentă a porcilor ucişi în focar, pentru a exista certitudinea din partea crescătorilor că statul român îşi respectă angajamentele asumate atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional.

Pro Agro semnalează o comunicare defectuoasă între Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) şi Unităţile Locale de Decizii (ULD), care nu îndeplinesc cu celeritate măsurile prevăzute în Planul de Contingenţă şi astfel propagarea extinderii virusului este una nemaiîntâlnită în UE.

Din datele Pro Agro, reiese că numărul focarelor de pestă porcină africană la porci domestici şi mistreţi se ridică la 715 în 142 de localităţi din 10 judeţe (Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Galaţi, Ilfov şi Călăraşi).

Cohorta demografică „Generația Y” sau așa-zișii mileniali (tinerii cu vârsta între 18 şi 35 de ani) percep mediul rural ca principal furnizor de alimente sănătoase și optează pentru mâncarea realizată din ingrediente a căror provenienţă este cunoscută, se arată într-un studiu calitativ desfăşurat pe o perioadă de doi ani în interiorul comunităţii online create, moderate şi coordonate de Exact Cercetare și Consultanță și WaveTreeZero și remis presei luni, 20 august 2018.

Subiecții au mărturisit că mâncarea sănătoasă este cea în care ştii exact ce pui şi cum o prepari. Mai exact, consumul de mâncare gătită a fost menţionat de fiecare dată când s-a discutat despre alimentaţia sănătoasă, relevă studiul.

Pe de altă parte, milenialii simt că susţin comunitatea prin cumpărarea de alimente de la piaţă ori direct din gospodăriile ţăranilor, acest fapt generând şi un sentiment de apartenenţă la grup.

Atunci când vine vorba de produse cumpărate din magazin, reprezentanții Generației Y verifică eticheta - nutrienţi, E-uri, aditivi, zaharuri, gluten. Ei se opresc asupra produselor care reuşesc să convingă prin informaţia conţinută de etichetă. Această categorie de public alege să consume mai puţin, comparativ cu generaţia anterioară (Generația X), incluzând în meniu produse care par „mai sigure”, comparativ cu altele. Această alegere vine, pe de-o parte, ca urmare a convingerii conform căreia „a mânca mult este o lipsă de control care generează riscuri”. Pe de altă parte, este evitată astfel risipa alimentară.

Milenialii optează pentru meniuri variate, bucătării internaţionale, mâncare experimentală.

„Ei sunt în căutare de ingrediente noi şi posibilităţi noi de a le combina. Totuşi, aceşti mileniali sunt mai degrabă followeri, preferând să mănânce ceea ce mănâncă şi ceilalţi, influenţaţi de preferinţele şi alegerile grupului”, afirmă Lăcrămioara Loghin, managing director Exact Cercetare și Consultanță.

Reprezentanții Generației Y sunt adepţii gătitului, această activitate fiind percepută ca o oportunitate de a învăţa şi exersa abilităţi noi, demonstrând că sunt la curent cu ultimele tendinţe. Înainte de a încerca un aliment sau un preparat nou, ei au nevoie de recomandări ale experţilor sau influencerilor. Informaţiile căutate nu se limitează la reţete şi aprecieri, ei vor să cunoască şi alte detalii precum ustensile folosite, ingrediente, condimente, calorii etc.

Alegerile mai pot fi influenţate de familie şi grup de prieteni. Milenialii au încredere în opiniile celor apropiaţi, ale celor cu care se aseamănă sau cu care rezonează.

Potrivit studiului cantitativ reprezentativ la nivel urban, realizat pe 1.030 de subiecți, 1 din 4 mileniali români ascultă la radio sfaturi despre sănătate şi nutriţie. De remarcat este însă şi dorinţa de a putea beneficia de reţete şi sfaturi culinare prin intermediul aceluiaşi canal, 1 din 10 manifestându-şi dorinţa în acest sens.

Compania Syngenta dorește să-i informeze pe toți utilizatorii de produse de protecția plantelor cu privire la modificările apărute în urma reomologării produselor Ortiva și Voliam Targo și la modificarea denumirii comerciale a fungicidului Ortiva în Amistar.

Astfel, fungicidul Amistar este omologat la un număr larg de culturi, printre care: grâu, orz, secară, triticale, castraveți, tomate, ardei, vinete, varză, ceapă, morcov, cartof, dovlecel, conopidă, căpșun, fasole și mazăre.

Insecticidul Voliam Targo este omologat la: măr, păr, tomate, ardei, vinete, castraveți, pepeni galbeni și verzi, dovlecei, fasole și căpșun.

„Menționăm că acest anunț nu este un act de informare legislativă și nici o opinie legală cu privire la informațiile pe care le conține. Acest document nu înlocuiește și nici nu suplinește obligația terților de a se informa și de a se conforma cu dispozițiile legale aplicabile activităților pe care le desfășoară”, precizează compania Syngenta.

Detallile celor două produse, împreună cu eticheta și fișa de securitate, pot fi accesate pe pagina

https://www.syngenta.ro/product/crop-protection

Cele mai noi date statistice privind situația prezenței pestei porcine africane în Bihor, valabile până la data de 9 august 2018, indică un număr de 27 de focare, dintre care 26 la porcii domestici şi unul la mistreţi, comparativ cu cele 20 de focare existente la sfârşitul lunii iulie.

Conform unui document de presă dat publicităţii vineri de DSVSA Bihor, focarele au fost diagnosticate pe raza următoarelor localităţi: Crestur, Olosig, Cherechiu, Sânicolaul de Munte, Abrămuţ, Cheşereu, Cubulcut, Albiş, Galoş Petreu şi Făncica - la porcii domestici, respectiv la porcii mistreţi în Cubulcut - Fond vânătoare 9.

În vederea prevenirii răspândirii bolii, au fost uciși atât porcii bolnavi, cât şi cei care au fost în contact cu aceştia şi au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animalele moarte şi sacrificate, fiind afectaţi în total 261 de porci.

Potrivit procedurilor, specialiştii din cadrul DSVSA Bihor au luat imediat măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploataţiilor, impunerea de restricţii de mişcare, efectuarea dezinfecţiei exploataţiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

DSVSA Bihor a informat că focarele au fost identificate în baza buletinelor de analiză emise de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A.) - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pestă Porcină Africană.

În săptămâna 30 iulie – 5 august 2018, starea de vegetație a culturii de porumb din Hexagon s-a deteriorat vizibil, a anunțat agenția specializată FranceAgriMer, ca urmare a vremii uscate și călduroase care și-a pus amprenta în acest an asupra recoltelor celui mai mare producător al blocului comunitar UE28, în timp ce în România, în perioada 7-13 august 2018, la porumb se va menţine o stare de vegetaţie bună.

Temperaturile deosebit de mari înregistrate în Franța și în nordul Europei generează pe zi ce trece temeri din ce în ce mai mari cu privire la cantitatea finală de cereale care ar urma să fie recoltată de statele Uniunii Europene (UE28).

În raportul său săptămânal, FranceAgriMer estimează că doar 66 la sută din suprafețele însămânțate cu porumb erau în condiții excelente la data de 29 iulie 2018, în comparație cu 71%, cât se estimau cu o săptămână în urmă, și cu 79 procente, în aceeași perioadă a anului trecut.

Nu mai puțin de 96 la sută din totalul culturii de porumb se afla în stadiul critic de înflorire a inflorescențelor femele la finele săptămânii trecute, față de doar 89 de procente, cât se înregistrau cu o săptămână înainte, afirmau specialiștii FranceAgriMer.

Teoretic, recoltatul culturii grâului a luat sfârșit la data de 29 iulie 2018, cu zece zile înainte de media cincinală, cu 71 la sută din totalul însămânțat în stare bună și excelentă, în creștere față de cele 67 de procente, câte se înregistrau cu un an în urmă.

Nu în ultimul rând, recolta de orz de primăvară a Franței era în proporție de 98 la sută în silozuri la data de 29 iulie a.c., în comparație cu doar 70%, cu o săptămână în urmă.

În comparație cu situația din România, la noi în țară, în perioada 7-13 august 2018, porumbul îşi va menţine o stare de vegetaţie bună, iar fenologic va parcurge maturitatea în lapte (50-100%) şi ceară (20-100%) în aproape toată ţara, precum şi înflorirea-mătăsirea şi umplerea bobului (30-100%) în zonele nordice si centrale.

Aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura neirigată de porumb, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. Izolat, în nordul și în sud-vestul Dobrogei, precum și în sud-estul Moldovei, se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată și puternică).

Sub aspect termic, în România, intervalul citat se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista