Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

În urmă cu un an producătorii din Comuna Hoghilag, județul Sibiu, au depus documentația la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru recunoașterea la Comisia Europeană a tuberozei ca produs agricol cu Indicație Geografică Protejată. Floarea se cultivă de aproape un secol pe colinele Transilvaniei.

Tuberoza de Hoghilag este prima floare din România şi a treia din Europa protejată la nivel european, după Azaleea de Gent (Belgia) și Trandafirul de Szoregy (Ungaria).

tuberoze

 

Un simbol românesc, mândria unui județ și etalonul frumuseții unei comunități

 

Autoritățile din comuna sibiană organizează, în perioada 6-7 august 2022, Sărbătoarea Tuberozelor din Hoghilag, un eveniment despre flori, despre frumos, despre recunoașterea europeană. În cadrul evenimentului vor avea loc tururi ghidate în grădinile cu tuberoze, evenimente culturale, serate muzicale, lansări de carte și toți cei prezenți vor putea descoperi gusturi locale.

 

Foto: https://www.facebook.com/sarbatoareatuberozei
        MADR

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Petre Daea, a transmis pe 28 iulie 2022 o scrisoare către comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, prin care solicită o derogare privind perioada de retenție a animalelor în ferme, condiție obligatorie pentru acordarea sprijinului cuplat. Solicitarea ministrului român vine în contextul economic şi financiar dificil de la nivelul Europei, situație accentuată şi de conflictul din Ucraina. Mai mult, România se confruntă cu o secetă deosebită, afectând starea culturilor, în special a celor de primăvară (porumb, floarea-soarelui etc.), a păşunilor și bazei furajere, cu efecte semnificative asupra sectorului vegetal, şi implicit a celui zootehnic.

Mulți fermieri se confruntă cu dificultăți semnificative din punct de vedere financiar şi tehnic, din cauza creșterii prețurilor la input-uri, a sistemului de creditare costisitor care duce la un acces dificil la finanțare, precum şi la imposibilitatea de a-şi desfășura activitățile specifice din sectorul creșterii animalelor.

„Am solicitat adoptarea unor măsuri care să atenueze situația gravă a fermierilor şi, în acest sens, am transmis propunerea României de a primi o derogare excepțională pentru acest an pentru reducerea perioadei de retenție a efectivelor de la 100 de zile (ovine/caprine), respectiv de la 6 luni (bovine) la 90 zile de la termenul-limită de depunere a cererii unice de plată, fapt care nu creează discriminări între fermieri”, a declarat Petre Daea.

Controalele în teren efectuate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) trebuie finalizate până la data de 15 august a.c., astfel încât să poată fi efectuată din 16 octombrie plata avansului pe suprafață. „Având în vedere deficiența de furaje cu care se confruntă unii fermieri din sectorul zootehnic, măsura permite mobilitatea turmelor de oi în zonele unde există masă vegetativă suficientă.”

Reducerea perioadei de retenție în situația actuală facilitează scoaterea animalelor de reformă din șeptel și ajută fermierul să asigure furajarea celorlalte animale din fermă în condiții optime, transmite MADR.

Pentru a evita dispariția sau diminuarea efectivelor de animale deținute de către solicitanții sprijinului cuplat în acest an, este necesar ca animalele care fac obiectul cererilor de sprijin cuplat voluntar să poată fi livrate sau înstrăinate înainte de a pierde foarte mult din punct de vedere calitativ și cantitativ la carcase și la producția de lapte. Totodată, Ministerul Agriculturii a primit numeroase solicitări ale fermierilor din sectorul zootehnic pentru o derogare privind durata perioadei de retenție a animalelor, condiție obligatorie pentru acordarea sprijinului cuplat.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

  • În 2022, fermierii din România au putut alege dintr-un portofoliu complex de 17 hibrizi productivi Syngenta de floarea-soarelui ce acoperă toate tipurile de tehnologie din piață

  • În 2022, în România, creșterea vânzărilor semințelor de floarea-soarelui Syngenta a fost de două cifre, depășind piața din România, aflată în creștere ca suprafață cu 4,5% față de anul trecut

În 2022, floarea-soarelui a fost din nou o cultură preferată de fermierii din România, fiind cultivată pe o suprafață de peste 1.310.000 hectare, conform estimărilor Comisiei Europene. Această tendință de creștere a fost confirmată și prin interacțiunile echipei Syngenta cu fermierii.

În acest an, Syngenta România a pus la dispoziția fermierilor din România un portofoliu larg de 17 hibrizi, adaptați pentru orice tehnologie din fermă, clasică sau high-oleică, răspunzând cu succes la nevoile fermierilor legate de nivelul de productivitate și toleranțe. „2022 reprezintă încă un an de succes pentru floarea-soarelui Syngenta în România, cu o creștere estimată a cotei de piață de 3,5 puncte procentuale, consolidând tendința începută cu câțiva ani în urmă. Pentru fermierii din România, considerăm că sezonul 2023 va reprezenta un punct de referință în inovația geneticii Syngenta la cultura de floarea-soarelui. Syngenta România își menține tradiția și angajamentul de a oferi fermierilor din România acces la hibrizi de floarea-soarelui de ultimă generație, adaptați și productivi, acoperind toate segmentele de tehnologie în cultura de floarea-soarelui disponibile astăzi”, transmite compania.

***

Syngenta este una dintre companiile globale de vârf din agricultură, formată din Syngenta Crop Protection și Syngenta Seeds. „Ambiția noastră este să ajutăm la hrănirea în siguranță a populației globale, purtând în același timp de grijă planetei. Avem ca obiectiv îmbunătățirea calității, siguranței și sustenabilității agriculturii prin știință de vârf și soluții inovative de protecția culturilor. Tehnologiile noastre îi ajută pe milioanele de fermieri din lume să utilizeze mai rațional resursele agricole limitate.”
Syngenta Crop Protection și Syngenta Seeds sunt parte a Syngenta Group cu peste 49.000 de angajați, în mai mult de 100 de țări, care lucrează împreună pentru a transforma modul în care se face agricultură. „Prin parteneriate, colaborare și The Good Growth Plan, ne-am angajat să accelerăm inovația pentru fermieri și natură, să depunem toate eforturile spre reducerea intensității de carbon în agricultură, să susținem operatorii care lucrează în agricultură să rămână în siguranță și sănătoși și să colaborăm, prin parteneriate, pentru a avea un impact pozitiv asupra agriculturii, naturii și societății.”
Pentru a afla mai multe informații, accesați: www.syngenta.com și www.goodgrowthplan.com. 

Fertilizantul de natură organică Ympact® este inspirat din cercetările întreprinse în programele spațiale pentru a favoriza creșterea și dezvoltarea plantelor într-un mediu ostil, iar acum este folosit la scară largă în peste 20 de țări din Uniunea Europeană. Acest fertilizant de ultimă generație, de origine organică, care poate fi utilizat pentru tratarea semințelor de cereale păioase și mazăre, poate fi aplicat foarte ușor împreună cu tratamentul insectofungicid aplicat în mod uzual pe semințe, doza fiind de 0,7 l/tona de semințe.

Ympact® beneficiază de o formulare bazată pe lignosulfonații rezultați de la fabricile de celuloză îmbunătățiți cu acizi fulvici și humici, dar și cu microelemente esențiale creșterii tinerelor plante, precum Zinc, Mangan și Cupru.

Perioadele secetoase frecvent întâlnite după semănat în ultimii ani, duc adesea la o răsărire neuniformă a culturilor de cereale păioase de toamnă, efect care poate duce la intrarea plantelor nepregătite în iarnă și uneori chiar mai rău, la pierirea lor până în primăvară.

Ympact® este un fertilizant special creat, ce favorizeazaă imbibiția semințelor cu apă până la de 7 ori mai mult decât în mod obișnuit, ducând la o răsărire uniformă. Acest fertilizant de ultimă generație nu doar că ajută sămânța să absoarbă apa mai repede, dar datorită micronutrienților special aleși ajută tânăra plantă să se dezvolte mai bine, chiar imediat după ce a epuizat energia embrionară.

În testele efectuate de Corteva și de fermieri, se observă că Ympact® ajută la o mai bună dezvoltare radiculară, ceea ce oferă plantei un volum mult mai mare de sol din care planta să își extragă apa și nutrienții atât de necesari creșterii.

 

Efecte benefice și avantaje până la recoltare

 

Cum în agricultură niciun an nu seamănă cu celălalt, anul acesta am analizat mai multe loturi unde a fost aplicat Ympact® și un insectofungicid, în comparație cu o solă unde nu a fost aplicat decât tratament insectofungic.

Într-un areal cu un sol argilos, care în condiții de secetă pierde repede apa și se compactează rupând rădăcinile plantelor de grâu, sola tratată cu Ympact® a demonstrat că poate crea un microclimat propice împiedicând stresul hidric să facă daunele prezente în sola netratată. Efectele benefice ale acestui biostimulator organic nu se limitează doar în prima fază de vegetație, oferind avantaje până la recoltare.

În testele efectuate atât în loturile de cercetare, cât și în loturile fermierilor care au folosit Ympact®, s-au observat mai multe avantaje:

  • O mai bună înfrățire a plantelor, procesul fiind favorizat de o răsărire mult mai uniformă (cu până la 30% mai mare decât variantele martor);

  • O mai bună iernare a cerealelor păioase, acestea intrând mai bine dezvoltate în iarnă;

  • O mai bună fertilitate a fraților datorită dezvoltării uniforme (s-au observat cu pănă la 45% mai multi frați viabili pe plantă);

  • O lungime mai mare a spicelor, masă radiculară bine dezvoltată, alimentând mai bine planta care a favorizat la maxim genetica;

  • Un număr mai mare de boabe pe spice, obținând în majoritatea loturilor studiate un plus de până la 30% la producție, plantele fiind vizibil mai verzi, fapt ce a demonstrat o îmbunătățire a proceselor fotosintetice;

  • O elasticitate mai bună a plantei, cu un procent mai redus de cădere. Deși toate solele au fost tratate și cu regulatori de creștere, a existat o diferență clară și în stabilitatea lanurilor, datorită lignosulfonaților din componența produsului Ympact®;

  • O îmbunătățire a stării fitosanitare a plantelor, pentru că o plantă bine dezvoltată este și mai rezistentă în fața bolilor;

  • Nu în ultimul rând, la recoltare, solele tratate cu Ympact® au avut o uscare mai uniformă (cu 2% mai mică decât solele netratate), conținutul în proteină, gluten, dar și MMB-ul, au fost și ele în mod evident mai bune decât în variantele martor.

Cele mai evidente diferențe au fost observate însă în zonele afectate de stres hidric sau termic.

Corteva Agriscience este singura companie care a adus acest tip de produs organic pentru cultura de cereale păioase și mazăre pe piața din România, observând acest aspect în încercarea de a compara produsul Ympact® cu un alt fertilizant organic pentru tratarea semințelor.

În concluzie, se poate spune că datorită fertilizantului Ympact®, Corteva este compania care a revoluționat tratamentul sămânță la culturile de cereale păioase și mazăre, și nu doar în România, pentru că acest produs este comercializat și la nivel european în majoritatea țărilor care cultivă cereale păioase.

ympact

 

Articol scris de: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Fungicide, Insecticide & Produse biologice Corteva Agriscience România și Moldova

Miercuri, 27 iulie 2022, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor (SCDCB) Arad a organizat workshop-ul „Îmbunătățirea sistemului furajer la vacile de lapte”, eveniment care face parte din Proiectului ADER 9.1.3./2019 - „Cercetări privind îmbunătățirea sistemului furajer la bovine, prin diversificarea structurilor de specii furajere și al noilor cultivare ameliorate”.

ferma zootehnica

Evenimentul a fost deschis de dr. ec. Gheorghe Săplăcan, directorul SCDCB Arad, după care s-au prezentat laboratorul experimental zootehnic și laboratorul experimental vegetal din cadrul stațiunii arădene (CSIII dr. ing. Florin Cristian Neciu). Apoi, a fost prezentat proiectul „Cercetări privind îmbunătățirea sistemului furajer la bovine, prin diversificarea structurilor de specii furajere și al noilor cultivare ameliorate” (CSIII dr. ing. Florin Cristian Neciu și CSII dr. ing. Radu Ionel Neamț).

Programul a mai cuprins următoarele prezentări: Laptele de pajiște (prof. univ. dr. Neculai Dragomir); Studii și rezultate preliminare asupra populațiilor spontane de cicoare (Cichorium intybus) în vederea ameliorării acestora pentru a fi utilizate în nutriția bovinelor (CSIII dr. biolog Ciprian Valentin Mihali); Nutriția și bunăstarea vacilor de lapte (conf. dr. ing. Ludovic Toma Cziszter).

La final s-au discutat temele din cadrul workshop-ului și s-au vizitat laboratoarele experimentale zootehnic și vegetal de la SCDCB Arad.

ferma vegetala

 

Despre SCDCB Arad, pe scurt

În anul 1981, prin Decret, a fost înființată Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor – Arad din cadrul Institutului de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor – Balotești, aparținând Academiei de Științe Agricole şi Silvice – Gheorghe Ionescu Şişeşti – București, care a fost redenumită în anul 2000 „Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor – Arad” (SCDCB Arad).

Obiectul actual de activitate al unității îl constituie cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică în domeniul creșterii şi ameliorării bovinelor.

În prezent, SCDCB Arad are un total de 700 capete bovine, din care 515 sunt din rasa Bălțată Românească și 185 din rasa Brună (350 vaci; 53 juninci; 55 efectiv montă; 70 viţele categoria 12-18 luni; 70 vițele categoria 6-12 luni; 86 vițele categoria 0-6 luni; 16 taurine la îngrășat).

Suprafețele agricole exploatate, pe categorii: 115 ha – lucernă;  23 ha - amestec de graminee și leguminoase; 90 ha – pășune și fânețe; 183 ha –porumb pentru boabe; 200 ha – porumb pentru siloz; 394 ha – grâu; 10 ha - iarbă de Sudan.

Laboratorul de cercetare este format din patru compartimente: genetică animală; reproducție și biotehnologii; nutriție; tehnologii de creștere și întreținere.

În cadrul stațiunii, astăzi, resursa umană este formată din 71 de persoane, distribuite pe principalele sectoare: cercetare - 5 cercetători; zootehnic - 36 angajați; vegetal - 20 angajați; administrativ - 10 angajați.

ferma vegetala2

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță participarea la festivalul „Apold Weinfest”, de la Apoldu de Sus din județul Sibiu, acolo unde se află și plantația viticolă a universității – Vinea Apoldia Maior. Evenimentul are loc sâmbătă, 30 iulie 2022, cu începere de la ora 13.00, iar intrarea în incinta festivalului va fi permisă cu o oră mai devreme.

USAMV Cluj-Napoca propune participanților la festival o listă de vinuri din producția proprie: Sauvignon Blanc, Riesling Italian și Traminer Roz, respectiv cupajele Eruditus și Docentus.

De asemenea, în zona de food court vor fi pregătite meniuri care vor avea la bază produse de la Ferma Cojocna și stațiile pilot ale Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul universității clujene.

Atmosfera de sărbătoare a festivalului va fi întreținută de interpreți și ansambluri folclorice, între care și Ansamblul folcloric „Tradiții” al USAMV Cluj-Napoca, iar de la ora 19.00 este programat concertul lui DJ Oli Sinth.

Afis Weinfest

Biletele la festival costă 30 de lei și pot fi achiziționate la fața locului sau online, de pe Eventim: rb.gy/qhkwqh.

USAMV Cluj-Napoca participă pentru prima dată la un eveniment de anvergură în județul Sibiu, acolo unde a achiziționat în 2020, la Apoldu de Sus, Plantația viticolă Vinea Apoldia Maior, cu o suprafață de 65 de hectare de viță-de-vie nobilă.

 

Foto: Nicu Cherciu

Compania Corteva Agriscience anunță prelungirea perioadei de înscriere în cadrul programului TalentA - un program educațional gratuit dedicat femeilor inovatoare din mediul rural. Femeile care lucrează în agricultură și trăiesc în zonele rurale, interesate să-și dezvolte abilitățile și să obțină fonduri gratuite pentru afacerilor lor, se pot înregistra pe site-ul companiei până la data de 5 august 2022.

Programul, fondat și sponsorizat de către Corteva în urmă cu doi ani, a sprijinit până în prezent 95 de femei din România care lucrează în agricultură și trăiesc în zonele rurale. În acest an, transmite compania, participantele programului pot fi și studentele universităților agricole care doresc să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să facă din afacerea lor o întreprindere sustenabilă, dinamică şi competitivă, dar şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc.

Participarea la programul TalentA este gratuită și se va desfășura timp de două luni începând cu data de 8 august. Programul va include două module: modulul de business (10 cursuri) și modulul de agribusiness (8 cursuri). Cursurile vor fi susținute de specialiștii Corteva și membrii echipei Starperfomining – companie de consultanță în afaceri  care este partenerul oficial al programului pentru al treilea an consecutiv.

Pe parcursul desfășurării programului, participantele vor avea ocazia de a construi proiecte inovatoare și de a concura pentru a obține fonduri din partea companiei, acestea fiind menite să susțină securitatea alimentară prin furnizarea de alimente necesare și combaterea sărăciei, asigurarea accesului la apă potabilă, sprijinirea reducerii risipei alimentare, combaterea schimbărilor climatice și conservarea ecosistemelor.

Pentru a sprijini comunitățile în care trăiesc și lucrează, Corteva Agriscience oferă fonduri cu o valoare totală de 15.000 USD pentru cele mai bune trei proiecte care vor fi alese în perioada 10 – 12 octombrie după încheierea cursurilor.

Ceremonia de premiere  va avea loc în data de 14 octombrie, cu o zi înainte de celebrarea Femeilor din Mediul Rural la nivel mondial.

Macheta TalentA Web

Prin programul TalentA, Corteva Agriscience contribuie la dezvoltarea comunităților rurale. Astfel, prin intermediul microproiectelor înscrise în acest program de investiții, se urmărește securitatea alimentară globală, dar și mediul antreprenorial rural.
Până în prezent, în Europa, peste 500 de femei au avut oportunitatea să primească educație gratuită în această industrie interesantă.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Domeniile Banat exploatează 1650 de hectare în Caraș-Severin și Timiș. Pe fermierul italian Diego Prando, de 41 de ani, l-am găsit încrezător, cu capacitate mare de efort și de investiții, dar și cu calculele bine făcute.

Ferma vegetală Domeniile Banat se află în localitatea Bacova, județul Timiș. Este una dintre cele mai curate și mai bine organizate ferme pe care le-am întâlnit, iar tânărul fermier a fost încântat să ne împărtășească activitatea pe care o desfășoară în această regiune agricolă a țării.

din ferma in ferma 228 reportaj titan 2

Reporter: Când ați început să faceți agricultură aici, în vestul României?

Diego Prando: A venit într-o zi un domn și ne-a întrebat dacă vrem să cumpărăm un teren de 225 de hectare. Se întâmpla în 2016, iar un an mai târziu am luat încă 140 de hectare, apoi în fiecare an am procedat așa, până când am ajuns la 850 de hectare în această zonă. Împreună cu ferma pe care o avem în județul Caraș-Severin exploatăm un total de 1650 de hectare. Din familie suntem prestatori de servicii și am ales mai apoi să devenim fermieri pentru că am considerat că este foarte greu ca o firmă de prestări servicii să supraviețuiască fără pământ.

din ferma in ferma 228 reportaj titan 3

Reporter: Care e structura culturilor și cu ce utilaje lucrați?

Diego Prando: Noi cultivăm grâu dur pentru paste și soia, dar avem și rapiță și floarea-soarelui, însă într-o măsură mai mică. Din întreaga suprafață, pe 70% cultivăm soia, iar pe restul, grâu dur, rapiță și floarea-soarelui. Avem trei tractoare articulate Case IH, dintre care două pe șenile: Quadtrac de 540 CVX, respectiv Quadtrac 580 și un Steiger 450. Am, de asemenea, o combină Case IH Axial-Flow 9250 pe șenile și o autopropulsată Case IH Patriot 3330. Mai avem două utilaje de pregătire a solului de la Vaderstad, un cultivator NZ Aggressive 1000 și un disc Carrier 925.

Reporter: Intenționați să dezvoltați și mai mult această afacere, având în vedere trendul de creștere a prețurilor produselor agricole?

Diego Prando: Ne-am dezvoltat și considerăm că sunt suficiente 1650 de hectare. Iar cu aceste utilaje și cu oamenii pe care îi avem este suficient. E adevărat că atunci când vezi că prețurile mărfurilor recoltate cresc, te gândești să faci investiții mai mari, utilaje mai bune ș.a.m.d, dar nu este chiar așa. Trebuie să ne uităm în trecut și să vedem că prețurile au mai crescut în anumiți ani, apoi au coborât și s-au stabilizat undeva mai jos. Anul trecut, am cumpărat de la Titan Machinery utilaje de peste un milion de euro și veneam după o producție bună din 2020. Toți fermierii și cunoștințele îmi spuneau că eu cumpăr pentru că am avut un an bun, dar nu a fost așa. Eu cumpăr conform unei strategii stabilite în funcție de istoric și de obiectivele financiare pe care le am.

din ferma in ferma 228 reportaj titan 9

 

87 ha/zi recoltate cu Axial-Flow 9250 cu heder de 10 metri

 

Reporter: De când ați început colaborarea cu Titan Machinery și de ce ați ales Case IH?

Diego Prando: Am început colaborarea anul trecut și am ales Case IH pentru că, spre deosebire de alte branduri, acesta există de 180 de ani, tractoarele Quadtrac au în spate istoria tractoarelor Steiger, au început să se dezvolte acum mai bine de 50 de ani, nu au apărut peste noapte, ca altele. Un alt lucru, sunt mașini pe cât de complexe, pe atât de simplu de întreținut, piesele se pot schimba foarte ușor, nu e nevoie să înlocuiești întreaga mașină, ci doar piesa pe care vrei să o înlocuiești, e ca o jucărie lego. Sunt mașini ușoare, simple, puternice. Iar astăzi avem nevoie de mașini simple, fără complexitate inutilă care să îți dea bătăi de cap.

Am în fermă și alte branduri de mașini, dar nu se compară. Am luat cea mai mare combină, dar nu am crezut că pot să fac 85 ha de soia pe zi. Înainte, nici cu două combine nu reușeam atât. Astăzi, cu un Axial-Flow 9250 cu heder de 10 metri am ajuns să recoltez 87 ha pe zi. De aceea am luat cea mai mare și mai puternică combină de recoltat, pentru a mă încadra în timp util cu lucrările de recoltat, fără întârzieri și costuri suplimentare. În 2020 am fost în străinătate, la o demonstrație în câmp, cu două combine de putere medie, două branduri diferite, iar mai mult de 45 ha pe zi nu au reușit să facă.

din ferma in ferma 228 reportaj titan 4

Reporter: Cum descrieți colaborarea cu echipele de la Titan Machinery din această zonă?

Diego Prando: Este o colaborare foarte bună, promptă, nu pierdem timp. În Italia dacă voiai să cumperi un tractor sau o combină trebuia să ne vedem săptămânal cu dealerul, timp de trei luni, ca să ajungem la un preț. Aceasta este experiența pe care am avut-o în Italia. Când a venit Cătălina (n.r., Cătălina Mitrache – Regional Sales Manager Titan Machinery), mi-a arătat combina, m-a întrebat cum o vreau, apoi am verificat, am făcut o listă cu tot ce am nevoie, a venit cu un preț, am bătut palma și a venit combina. In Italia, m-am dus cu lista de opțiuni pentru combină și înainte să ajungem la preț a fost nevoie, cum spuneam, de 3 luni. Aici, la Titan Machinery, totul a fost instant și foarte bine.

 

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că la nivelul fiecărui județ s-a instituit procedura care stabilește modalitățile de constatare și înregistrare a pagubelor provocate de seceta pedologică, în baza prevederilor HG 557/august 2016 și ale Ordinului comun al ministrului Afacerilor Interne și al ministrului Agriculturii pentru completarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice.

Comisiile de constatare a suprafețelor calamitate și a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanți ai administrației publice locale, un reprezentat al APIA și un reprezentant al Direcției Agricole județene, evaluează la fața locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise autorităților locale de către cultivatorii/producătorii agricoli din zonele afectate.

„Termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc - secetă pedologică - este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu și triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea-soarelui)”, transmite MADR.

În prezent sunt prelucrate datele la culturile unde recoltatul s-a încheiat. Astfel, potrivit documentelor și comunicărilor transmise de prefecturi, suprafața afectată de seceta pedologică la culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, este de aproximativ 16.000 hectare, cultivate în județele Brăila, Galați, Ialomița și Teleorman.

Procesul de constatare este în plină desfășurare și la culturile prășitoare (porumb și floarea-soarelui), comisiile fiind în teren pentru a evalua și înregistra pagubele produse, urmând că acestea să fie comunicate periodic.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Românii cumpără fructe și legume de două-trei ori pe săptămână, majoritatea de la piață, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Malagrow România. Jumătate din consumatori preferă produsele românești, iar două treimi dintre respondenți sunt chiar dispuși să plătească mai mult pentru acestea, sprijinind astfel fermierii locali. Aproape jumătate dintre respondenți sunt dispuși să parcurgă distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume românești.

Produsele autohtone sunt foarte populare în România. Aproape una din cinci persoane cumpără fructe și legume de la micii producători locali, potrivit unui sondaj online realizat de Malagrow România între 16 iunie și 6 iulie 2022, la care au participat 2.580 de persoane. 42,7% dintre respondenți consideră că produsele românești sunt importante, dar au tendința de a adăuga în coșurile lor și produse importate atunci când fac cumpărături în mod regulat. Doar 5,9% dintre respondenți nu se preocupă deloc de proveniența unui produs.

Importanta produselor autohtone

Majoritatea românilor cumpără fructe și legume de două sau trei ori pe săptămână. Aproape o treime dintre respondenți cumpără zilnic fructe, în timp ce un un pic mai puțini, 24,4%, cumpără legume în fiecare zi. Mai mult de 10% din consumatorii români cumpără fructe și legume o dată pe săptămână. Proporția celor care cumpără fructe și legume doar de câteva ori pe lună este neglijabilă, de doar 2%. 5,4% dintre respondenți cumpără rareori legume, pentru că le cultivă ei înșiși. În ceea ce privește fructele, 3,8% din cei care au răspuns sondajului consumă fructe din producția proprie.

 

Mersul la piață nu s-a demodat

 

Deși obiceiurile de consum și mediul economic sunt în continuă schimbare, mersul la piață este încă înfloritor în România, arată sondajul realizat de Malagrow. Aproape 40% dintre respondenți merg la piață pentru fructe și legume, o treime cumpără de la supermarketuri, 16,6% apelează la micii producători locali, iar aproape 10% cumpără produsele necesare de la magazinele alimentare mai mici. Marea majoritate a cumpărătorilor (93,6%) cumpără personal, iar puțin peste 6% aleg uneori să comande online.

Locul de cumparare

Popularitatea fructelor și legumelor românești este demonstrată și de faptul că două treimi dintre respondenți sunt dispuși să plătească mai mult pentru produsele autohtone, mai ales pentru că știu că astfel îi sprijină pe fermierii români. Cu toate acestea, în cazul în care diferența de preț este mare, aproape 30% dintre respondenți ar alege să cumpere produse de alte origini, în timp ce 5,9% nu ar plăti mai mult, deoarece pentru ei prețul este factorul decisiv.

 

Când vine vorba de produse românești, distanța nu este o problemă

 

De asemenea, românii nu au nicio problemă în a parcurge distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume produse în România, deoarece jumătate dintre respondenți au indicat că nu le-ar fi greu să meargă în altă localitate pentru a cumpăra aceste produse. Aproape o treime dintre respondenți sunt dispuși să călătorească mai mult, dar numai foarte rar, în timp ce una din cinci persoane a declarat că nu vrea să piardă timp în acest scop, făcând cumpărăturile în cel mai apropiat loc.

 

Producătorii locali, esențiali pentru economia românească

 

Malagrow România este un susținător dedicat al consumului de fructe și legume autohtone. Prin campania sa națională din luna mai „Consumă legume şi fructe româneşti! – Made in Romania” a încurajat oamenii să recunoască munca fermierilor români, atrăgând în același timp atenția asupra importanței produselor autohtone.

Csaba Éber director general Malagrow Romania

„Considerăm că producătorii locali sunt esențiali pentru economia românească. La Malagrow România, suntem mândri de fermierii noștri și de produsele pe care le oferim pentru a-i ajuta pe producătorii români să livreze pe piață fructe și legume de înaltă calitate. De mai bine de două decenii, compania noastră este dedicată să ofere fermierilor locali produse de calitate și consiliere expertă și personalizată”, a subliniat Csaba Éber, director general Malagrow România.

Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică, în 2021, consumul mediu lunar de legume și fructe în România a fost de 8 kilograme de legume de persoană, respectiv 4 kilograme de fructe și 3 kilograme de cartofi pe cap de locuitor adult.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista