Convorbiri cu ştreangul de gât - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Thursday, 27 June 2019 19:13

Maşina de balotat l-a dus la moarte

Joi, 27 iunie 2019, în timp de încerca să repare o maşină de balotat pe un teren agricol din apropierea localităţii Peşteana, un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost accidentat mortal, el fiind surprins şi de un incendiu care s-a declanşat la utilajul agricol.

„Tânărul a intrat sub balotiera care se afla în funcţiune. Fără a se cunoaşte momentan cauza, a fost accidentat mortal, iar balotiera a luat foc”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.

Incendiul a fost stins de pompierii militari.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Implicarea autorităţilor române responsabile cu stoparea evoluţiei Pestei Porcine Africane (PPA) în România este insuficientă şi ineficientă, ca atare Comisia Europeană (CE) nu va relaxa restricţiile privind comerţul cu carne de porc în ţara noastră, trag un semnal de alarmă reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

Potrivit vocilor sale autorizate, organizația s-a adresat oficialilor din domeniul sănătăţii animale de la Comisia Europeană şi a solicitat analiza situaţiei fermelor comerciale de creştere a porcilor şi adoptarea de măsuri de relaxare a interdicţiilor de mişcare a porcilor şi a cărnii de porc, aplicate în mod excesiv în România şi care afectează grav piaţa naţională.

Potrivit unui comunicat al asociaţiei transmis, miercuri, 26 iunie 2019, în răspunsul forului european se menţionează foarte clar că misiunile de audit, desfăşurate în perioada 2017-2019, au identificat riscuri mari de transmitere a PPA din România către alte state membre ale Uniunii Europene (UE), din cauza măsurilor insuficiente şi ineficiente luate de către autorităţi pentru exploataţiile non-comerciale şi gospodăriile populaţiei.

Măsurile la care fac referire oficialii europeni vizează: identificarea, înregistrarea şi evidenţa animalelor şi a produselor din carne de porc, controlul mişcărilor de animale şi al produselor din carne de porc, al mijloacelor de transport şi al persoanelor, măsurile scăzute de biosecuritate, precum şi lipsa unui plan de acţiune cu termene concrete privind prevenirea, eradicarea şi controlul PPA în conformitate cu legislaţia europeană şi cu recomandările misiunilor de audit, în special noi proiecte legislative naţionale de clasificare a fermelor, biosecuritate şi controlul circulaţiei porcinelor.

Statisticile APCPR arată că producţia de carne de porc din România a scăzut cu 7%, în primul trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2018. În schimb, importurile de carne de porc au crescut cu 17%, raportat la aceeaşi perioadă.

Virusul pestei porcine africane a decimat, până în prezent, în România, 365.595 de animale, cele mai multe (peste 82%), în exploataţiile comerciale.

Friday, 21 June 2019 20:48

Pestă porcină africană în Teasc

Un focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat, vineri, 21 iunie 2019, în comuna doljeană Teasc, după ce un localnic a anunțat miercuri, 19 iunie 2019, că i-au murit cinci din cei 30 de porci pe care îi avea în curte.

Reprezentanții DSVSA au prelevat probe de la animalele moarte și boala s-a confirmat.

În gospodăria în care s-a confirmat focarul au fost eutanasiați toți cei 30 de porci.

Reprezentanţii DSVSA Dolj fac apel la oameni să nu îşi sacrifice animalele şi dau asigurări că vor fi eutanasiaţi doar porcii bolnavi.

Medicii veterinari vor supraveghea timp de 30 de zile toate satele care aparțin de comuna Teasc, unde a fost confirmat focarul.

„S-a confirmat. Este focar de pestă porcină la Teasc. În această dimineaţă (n.r. - vineri) am convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor şi s-a aprobat programul de măsuri. Vom supraveghea zona, vom recolta probe ca să vedem dacă mai apar animale bolnave şi vom face catagrafia tuturor animalelor din zonă, Secui, Teasc, Bratovoieşti. Am ucis cele 30 de animale din focar, iar mesajul este ca oamenii să vină spre noi dacă au porcii bolnavi şi să putem să luăm probe pentru a pune diagnosticul şi să îi despăgubim. Vom ucide doar porcii bolnavi“, a declarat medicul Costică Retea, director adjunct al DSVSA Dolj.

Acesta este al doilea focar de PPA confirmat în județul Dolj. Primul focar a fost la începutul lunii noiembrie al anului trecut în satul Comănicea.

Porcii din gospodăriile situate în zona oraşului Băbeni, unde miercuri, 19 iunie 2019, a fost confirmat un nou caz de pestă porcină africană (PPA), al doilea din judeţ, nu vor fi sacrificate, fiind vorba de un singur porc crescut izolat de alte animale, susține directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vâlcea, Mihai Miclea, citate de presa centrală.

„Până în prezent, nu este nevoie de o acţiune în masă deoarece boala a evoluat la un singur porc, dintr-o singură gospodărie. În urma inspecţiei făcute de colegii mei în teritoriu, limitrof cu această gospodărie, pe o rază de 3 kilometri, nu s-a mai constatat niciun caz de boală, suspiciune sau moarte la porci. Nici în condiţiile în care apare un alt caz, în altă gospodărie, nu se impune sacrificarea în masă a porcilor. Se va recurge la această soluţie numai în cazul în care evoluţia epidemiologică a bolii este destul de extinsă, dar acum nu este cazul”, a îndemnat la calm directorul DSVSA Vâlcea.

Acesta a mai adăugat că a fost deschisă o anchetă pentru a identifica sursa de contaminare, în condiţiile în care porcul la care s-a confirmat prezența virusului PPA a fost crescut de aproximativ un an în gospodărie, izolat de restul animalelor. Suina a fost descoperită moartă de către proprietar, care a anunţat medicul veterinar din localitate, acesta la rândul lui alertând autorităţile sanitar-veterinare judeţene.

Oficialul DSVSA Vâlcea a mai precizat că, în următoarele zile, se va face şi o inventariere atentă a tuturor porcilor din gospodăriile populaţiei aflate pe o rază de 10 kilometri, autorităţile judeţene atrăgându-le atenţia localnicilor să respecte cu stricteţe măsurile ce le vor fi comunicate pentru a preveni răspândirea bolii.

„Trebuie să înţeleagă toată lumea, măcar acum, în al 12-lea ceas, că sunt nişte reguli care trebuie respectate, pentru că, altfel, va suferi toată lumea. Astfel, se interzice intrarea sau ieşirea din exploataţie a porcilor şi a produselor acestora sub orice formă. De asemenea, sacrificarea porcilor pentru consumul propriu va trebui să fie făcută numai sub supraveghere sanitar-veterinară, toate porcinele din localitate se vor ţine închise în curte, fără acces la păşunat sau bălţi, iar toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte din curte trebuie să fie anunţate imediat medicului veterinar din localitate. De asemenea, târgurile şi expoziţiile de animale şi păsări sunt interzise”, a transmis subprefectul judeţului Vâlcea, Aurora Gherghina.

Localităţile aflate în zonele de protecţie şi supraveghere sunt: Băbeni, Valea Mare, Bonciu, Slăviteşti, Marcea, Şirineasa, Români, Frânceşti, Măgura, Tătărani, Munteni, Cremenari, Bratia Deal, Bratia Vale, Cocorul, Galicea, Ostroveni şi Marcea, acestea urmând să fie monitorizate zilnic de către angajaţii DSVSA Vâlcea.

Săptămâna trecută a mai fost confirmat un caz de pestă porcină africană în Vâlcea, la un mistreţ ce a fost găsit mort într-o pădure din comuna Goleşti, însă autorităţile sanitar-veterinare vâlcene exclud posibilitatea ca între cele două cazuri să fie vreo legătură.

sursa: Agerpres

Ca urmare a semnării decretului de promulgare a Legii privind aprobarea OUG 1/2019 pentru modificarea şi completarea Legii 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție (PL-x 80/04.03.2019), devenită Legea nr.115/2019, se reglementează statutul fermei de „reproducţie bunici” (animale de reproducţie de rasă pură), respectiv valoarea totală a ajutorului de stat în cuantum de 359,1 milioane euro.

Astfel, potrivit Art. I, se aprobă OUG 1 din 30 ianuarie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2019, cu următoarele modificări şi completări: La articolul unic, înainte de punctul 1, se introduc două noi puncte, cu următorul cuprins: „- La articolul 3, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins: «l) fermă de reproducţie bunici – fermă de reproducţie care deţine doar animale de reproducţie de rasă pură aşa cum sunt acestea definite la lit. b)».

De asemenea, pe lângă celelalte schimbări, la articolul unic, punctul 16, alineatul (2) al articolului 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Valoarea totală a ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei a sumei de 359,1 milioane euro şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale”.

La data de 25 mai 2019, propunerea de act normativ era depusă la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii. Apoi, în data de 31 mai 2019, proiectul de lege era transmis președintelui României pentru promulgare. În fine, în data de 19 iunie 2019, legea era promulgată prin Decretul cu nr. 515/2019 și devine Legea nr.115/2019.

Cu doar 0,610 kg de produs substanță activă consumată la hectarul cultivat, țara noastră este o adevărată „lanternă roșie” în interiorul Uniunii Europene (UE) la ceea ce înseamnă produsele de protecția plantelor (PPP) a precizat Vasile Iosif, director general FMC Agro România, în cadrul conferinței Meet the Food care a avut loc la București, vineri, 14 iunie 2019.

Și asta în ciuda faptului că România este singura țară din Europa Centrală care produce erbicide sulfonilureice.

„România încă utilizează foarte puține pesticide. Suntem aproape pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Conform statisticilor, UE utilizează (n.r. - în medie) aproximativ 2 kg de substanță activă de produse fitosanitare pentru a ține sub control bolile, dăunătorii și buruienile pe un hectar de cultură. În Ungaria se utilizează 1,240 kg, iar România are doar 0,610 kg de produs substanță activă pe hectar. Din acest punct de vedere, încă avem foarte mult de muncă”, a afirmat Iosif. „România este singura țară din Europa Centrală care produce erbicide sulfonilureice. Asta înseamnă o tehnologie de ultimă generație pe care numai țările foarte dezvoltate o posedă, înseamnă produs comercial care se aplică pe hectar de la 10 grame la 50 de grame, cu o toxicitate mai mică decât sarea de bucătărie”.

Tot el a mai adăugat că, în pofida luptei continue a agricultorilor cu bolile, dăunătorii și buruienile, acestea sunt inamici versatili care generează pierderi cu două cifre la procentaj.

„Astăzi, la nivel global, se pierde cam 28 la sută din producție din cauza atacurilor de boli, dăunători și buruieni. Europa stă mai bine, pierde cam 14 la sută, dar Africa și sudul Asiei pierd undeva la 35%. Cu toate că utilizăm PPP-uri, totuși ne luptăm cu niște inamici versatili și agresivi care, cu siguranță, concurează pentru resursa alimentară de care noi am avea nevoie”, a adăugat șeful FMC. „Sunt studii care spun că, dacă mâine s-ar renunța la pesticidele sintetice, eu le numesc produs de uz fitosanitar, pentru că astea sunt medicamentele pentru plante, în această situație, pierderile, în funcție de cultură, s-ar cifra între 40-80 la sută din producție”.

Piața de pesticide din 2018 a crescut cu 6% față de 2017. La nivel global, s-au cheltuit 57 de miliarde de dolari pentru partea de protecție a plantelor, din care cheltuielile cu pesticidele în agricultura românească reprezintă circa 0,7 la sută.

În prezent, 2% din forța de muncă activă de muncă la nivel global furnizează hrană pentru 7 miliarde de oameni.

Potrivit calculelor făcute de dr. Adrian Balaban, șeful Asociației Medicilor Veterinari din Sectorul Suin și al SC Ferme Plus SRL și membru APCPR, de la izbucnirea pestei porcine africane (PPA) în România, țara noastră ar fi pierdut nu mai puțin de aproximativ 500 de milioane de euro.

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc joi, 13 iunie 2019, la București, crescătorul de porci a cărui exploatație are din nou probleme prin reapariția unui focar de PPA, a mai adăugat că pierderea efectivului-matcă de scroafe a generat mai bine de două treimi din pierderea menționată.

„În România s-au plătit, anul trecut, 50 de milioane de euro pentru despăgubiri. Probabil, restul cheltuielilor cu distrugerea porcilor, cu mișcarea medicilor veterinari dintr-o parte în alta, se mai ridică undeva la 10-15 milioane de euro, peste suma de 50 de milioane de euro. Avem undeva la 30.000 de scroafe care au dispărut din efectivul-matcă al României și care aveau un potențial de a produce undeva la un milion de porci care transpus în valoare comercială înseamnă undeva la 300-350 de milioane de euro. Practic, România a pierdut aproximativ 500 de milioane de euro. Bugetul României a fost văduvit de această sumă”, a spus dr. Adrian Balaban.

Întrebat, la rândul său, de presa prezentă la conferință cum consideră că se poate câștiga lupta cu mentalitățile micilor crescători de porci (1-2 capete), în gospodăriile cărora au fost depistate 1.095 focare de pestă porcină africană, conform unui raport al DG SANTE (2018-6700), dar și cu cea a autorităților, Sorin Traian Lupașcu, administratorul Tebu Consult Invest, cât vicepreședinte APCPR, a precizat că frica de lege și cea de pericolul potențial al unei posibile mutații a PPA ar mai putea reprezenta două forțe motrice eficiente.

„Cum ajungem la oameni? Ce le spunem lor? Asta trebuie să le spunem: - trebuie să-i îngrozim, autoritățile și pe domnul doctor Arafat (n.r. - SS Raed Arafat), că Ebola și PPA vin din Africa, că au mai trecut niște episoade – H1N1, spuneți-le cum vreți, că-i porcină, că-i aviară, între organismul uman și cel al porcului există o foarte mare asemănare. Să ne ferească (n.r. - Dumnezeu) de-o mutație. Atât. Întrebați-l dacă ar fi reacționat la fel ca la Ebola ca la asta”, a adăugat Lupașcu.

Nu în ultimul rând, Ioan Ladoși, președintele APCPR, a întregit imaginea dezastrului provocat de PPA în România și a spus că dispariția a 25 la sută din efectivul-matcă din fermele comerciale înseamnă circa 100.000 de tone de carne de porc import, adăugate la factura totală plătită de fiecare cetățean al acestei țări.

„Ceea ce este cu adevărat dramatic (...) este un lucru mult mai grav, faptul că au început să reapară focare în aceleași localități în care au fost așa-zisele focare stinse, localitățile așa-zis curate. Asta înseamnă foarte clar că boala este departe de a putea fi stăpânită”, a punctat Ladoși. „Au fost eliminate aproape 366.000 de capete. 82% din aceste efective au fost din exploatații comerciale. Din ce-am găsit noi ca informație publică, despăgubirile au depășit 252 milioane lei. Ceea ce este mult mai grav, iar lucrurile nu au fost suficient de bine prezentate și exprimate în general, faptul care nu s-a discutat suficient, este că noi am pierdut efectiv-matcă din aceste ferme comerciale. Or, acest efectiv-matcă, să pierzi 25 la sută din efectivul-matcă al unei țări, cine își închipuie că acesta revine peste noapte și va fi readus la dimensiunea la care a fost înainte, se înșală amarnic. Aici va dura mult timp pentru ca sectorul să-și revină după acest adevărat cutremur pe care l-a declanșat această boală. Efectivul-matcă este fabrica de porci pentru o țară. (...) Asta înseamnă 100.000 de tone de carne de porc care se va adăuga la lista României de cumpărături pentru anii viitori, pentru că nu a scăzut cererea de carne de porc în România”.

Minus 35.000 de scroafe de reproducție

La un an de la declanșarea celei mai grave crize a sectorului creșterii suinelor din România, cauzată de evoluția explozivă a pestei porcine africane (PPA) care a debutat la Tulcea și a migrat în 19 județe, APCPR constată că nu există nicio strategie pe termen scurt, mediu sau lung pentru gestionarea PPA.

Ezitările autorităților în aplicarea legislației și în modificarea sau completarea acesteia, nu fac altceva decât să creeze incertitudine și riscuri pentru fermieri și să afecteze grav producția de carne de porc, afirmă cei din asociație.

„Bilanțul anului 2018 este unul dezastruos, cu minus 35.000 de scroafe de reproducție, cu minus 120.000 de porci livrați la abator și o cifră record de import de 332.000 tone carne porc, cea mai mare din ultimii 10 ani. Și în trimestrul I 2019, producția livrată este mai mică cu 20,6% față de trim. IV 2018 și scade în continuare”, se precizează într-un raport APCPR.

Conform ultimelor informări privind evoluția PPA, reprezentanții asociației constată că apar noi focare de boală și suspiciuni, unele chiar în zone deja afectate sau cu focare închise. Cei din APCPR se așteaptă ca perioada de vară să fie una critică și de escaladare a evoluției PPA, ceea ce va afecta grav piața cărnii de porc și va conduce la declinul accentuat al sectorului de creșterea suinelor din România.

Cauzele reapariției de focare PPA sunt menționate și în concluziile Misiunii Echipei de urgență veterinară EUVET în România (11-13 februarie 2019) care constată că nu există o evidență a animalelor și o limită legală pentru numărul de animale din fermele non-profesionale, că lipsesc măsurile de biosecuritate în acest tip de ferme, că circulația și comercializarea porcilor nu se face cu respectarea prevederilor legale, ceea ce reprezintă mari riscuri de reapariție a PPA. Misiunea EUVET recomandă să se adopte și să se pună în aplicare, în regim de urgență, noi proiecte legislative naționale de clasificarea fermelor, biosecuritate și controale ale circulației porcinelor, fără de care viitorul fermelor comerciale este incert.

Fermele comerciale sunt cele mai afectate de apariția unor focare de PPA în apropierea lor pentru că urmează blocarea activității pe perioade ce încep de la minimum 30 de zile și pot merge până la 120 de zile și chiar mai mult, perioade în care fermele nu au nici un venit, dar trebuie să-și susțină activitatea. Sunt ferme care au pierdut peste un milion de euro din cauza blocării fluxului și nicio autoritate nu s-a implicat în autorizarea și acordarea de sprijin financiar (cazul SC Ferme Plus SRL al dr. Adrian Balaban). APCPR a cerut întâlniri cu conducerile MADR, MFP și cu prim-ministrul, dar nu a primit răspuns.

APCPR a depus zeci de intervenții în care au cerut autorităților responsabile cu securitatea și siguranța alimentară a României să conlucreze, să protejeze și să susțină producția de carne de porc din fermele comerciale și să proiecteze sectorul suin pentru următorii ani.

„Este nevoie de o nouă viziune, de completarea legislației, de reguli clare pentru toți fermierii, indiferent de mărimea fermei, de supraveghere și control dar și de sancționarea celor care nu aplică sau nu respectă legile”, mai afirmă cei din conducerea APCPR.

Organizația lansează un semnal de alarmă pentru autorități, solicită reglementarea creșterii suinelor în Romania – Orizont 2030 și măsuri concrete de protejare și sprijin financiar pentru fermele comerciale de creșterea porcilor.

Anul trecut, circa 23% din populaţia României era ocupată în agricultură, fapt care ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană, unde media populaţiei ocupate din sectorul agricol era de 4%, potrivit datelor publicate miercuri, 12 iunie 2019, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre, cea mai ridicată pondere a populaţiei ocupate în agricultură se înregistra anul trecut în România (23% din totalul angajaţilor), Bulgaria (18%), Grecia (11%) şi Polonia (10%), în timp ce, în domeniul industrial, cel mai ridicat procent era în Cehia (37%), Slovacia (32%), Polonia (31%), Slovenia şi România (ambele cu 30%).

În 2018, procentul persoanelor care lucrau în agricultură s-a înjumătăţit, de la 8% la 4%.

În vederea dislocării grindinei de mari dimensiuni care ar fi putut afecta podgoriile, precum și alte culturi din județul Vrancea, nu mai puțin de 41 de rachete antigrindină au fost lansate în cursul zilei de luni, 11 iunie 2019, a anunțat directorul Unităţii de Combatere a Grindinei Moldova II, Ion Marin.

De la începutul sezonului operativ, în Vrancea, au fost lansate aproape 250 de rachete antigrindină.

„Anul acesta este un sezon foarte solicitant. Începând din 15 aprilie, de la deschiderea sezonului operativ, şi până în 10 iunie, am avut 13 intervenţii în care s-au lansat rachete antigrindină. În total, am tras 249 de rachete antigrindină. Numărul rachetelor a variat în funcţie de intensitatea norilor purtători de grindină. Cele mai multe rachete au fost trase în 24 mai, când au fost lansate 61 de rachete”, a declarat Ion Marin, citat de corespondenții presei centrale.

Conform spuselor reprezentantului UCG Moldova II, gradul de protecţie a culturilor cu ajutorul rachetelor antigrindină este de circa 75-80%.

„Gradul de combatere şi de protecţie a culturilor cu ajutorul rachetelor antigrindină este de circa 75-80%. Nu există nicăieri în lume grad de protecţie antigrindină 100%. Am avut solicitări din diverse localităţi din judeţ care doresc să aibă sistem antigrindină în zonă. De exemplu, zona de munte nu face obiectul protecţiei căderilor de grindină”, a adăugat Marin.

La nivelul Unităţii de Combatere a Grindinei Moldova II există, la ora actuală, zece puncte de lansare a rachetelor antigrindină operative, opt în Vrancea şi două în Galaţi, iar în acest an, Guvernul a alocat suma de 7,6 milioane de lei pentru construcţia altor 10 puncte de lansare a rachetelor antigrindină.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și-a deschis porțile publicului larg printr-un eveniment de amploare, organizat marți, 11 iunie, la sediul central și la nivelul tuturor direcțiilor și ocoalelor silvice, administrațiilor de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva și al hergheliilor de stat.

La evenimentul găzduit de directorul general, Gheorghe Mihăilescu și de personalul de la sediul central al Romsilva, au participat: Ioan Deneș, ministrul apelor și pădurilor, Alexandru Stănescu, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților, Alexandru Lucian Curtu, decan al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere de la Universitatea Transilvania din Brașov, Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură ”Silva” și elevi și studenți curioși și pasionați de natură.

„Romsilva, o companie altfel decât o știai!” a fost tema din acest an pentru Ziua Porților Deschise, iar sediul Regiei a fost vizitat de peste 500 sute de bucureșteni, de toate vârstele, printre care peste 200 de copii.

Echipa organizatorică din cadrul Romsilva le-a prezentat vizitatorilor, în special celor mici, într-un mod atractiv și interactiv, secțiuni reprezentative din activitățile curente, pentru ca aceștia să cunoască organizația, produsele și serviciile, direct de la sursă.

Plimbarea cu trăsura trasă de cai, caii expuși la padocul amenajat și fazanii au făcut deliciul celor mici, iar cei mai mari au vizitat, însoțiți de ghizi, pădurea-parc care înconjoară Regia, pepiniera în miniatură care prezintă drumul unei păduri de la sămânță la maturitate, expoziția de flori și puieți ornamentali, standul cu miere marca proprie și, nu în ultimul rând, târgul cu produsele tradiționale specifice comunităților locale de pe raza parcurilor naționale și naturale administrate de Romsilva.

Grupurile de oaspeți au vizitat birourile de la sediul central al Regiei, sala de conferințe și Complexul hotelier Silva, iar în încheierea evenimentului, au participat la o tombolă, câștigătorii urmând să efectueze un sejur în una din cabanele silvice ale Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare proprietatea publică a statului, din care 80% sunt certificate la nivel internațional, 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață cumulată de peste 850 de mii de hectare, precum și 12 herghelii de stat și patru depozite de armăsari.

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista