În perioada 25 – 27 martie 2024, o delegație a Clubului Fermierilor Români, formată din membri ai Consiliului Director, ai Consiliului Național de Coordonare și 30 de tineri fermieri - absolvenți ai programelor de formare desfășurate de Club, a fost la Bruxelles pentru discuții cu decidenți europeni, cu scopul de a definitiva viitorul agriculturii europene, cu propuneri de simplificare și flexibilizare a Politicii Agricole Comune actuale. De asemenea, a fost prezentată situația economică dificilă a fermierilor din țara noastră, generată de războiul din Ucraina.

Pe 25 martie, reprezentanții Clubului Fermierilor Români s-au întâlnit cu Janusz Wojciechowski, comisar european pentru Agricultură. S-au discutat prinicipalele probleme cu care se confruntă fermierii români în adoptarea PAC, precum și propunerile Clubului de modificare a actelor normative care se află pe agenda Comisiei Europene în această perioadă:
Simplificarea PAC și regândirea sistemului de subvenții. Clubul Fermierilor Români prin aceste propuneri urmărește instituirea unui cadru mai simplificat, flexibil și adaptabil, care să stimuleze dezvoltarea durabilă a agriculturii europene și să consolideze securitatea alimentară și coeziunea socială în cadrul Uniunii Europene.
Contribuție la Dialogul strategic pentru dezvoltarea noilor politici. - Clubul Fermierilor Români a elaborat un document de reflecție privind obiectivele, principiile și măsurile vizând abordarea integrată a dezvoltării pe termen lung a agriculturii românești, ca parte a unei arhitecturi de politici și capacități europene, regândite în raport cu provocările majore actuale și oportunitățile excepționale ale unei Politici Agricole Comune.
Impactul crizei economice asupra stabilității financiare a fermierilor români.
Demersurile necesare punerii unei baze pentru Centrul de Excelență European Tineri Lideri pentru Agricultură. Clubul Fermierilor Români consideră studiul de caz oferit de programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” un model de bună practică europeană și propune extrapolarea conceptului la nivel european, prin crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor Lideri pentru Agricultură. Centrul European de Excelență are ca principal rol formarea tinerilor fermieri prin programe specializate, menite să faciliteze schimbul generațional, leadership-ul la nivel de ferme și conducerea ecosistemelor agricole, implicarea pro-activă în dezvoltarea comunității și a spațiului rural.
Tot pe data de 25 martie a avut loc o recepție unde au participat diplomați și membri ai instituțiilor europene, organizată de Clubul Fermierilor Români împreună cu Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană.

Pe 26 martie, delegația Clubului a participat la Forum for the Future of Agriculture, cea mai mare conferință din domeniul agriculturii din Europa, organizată de ELO (European Landowners’ Organization), asociație europeană la care Clubul Fermierilor este afiliat. Participarea delegației Clubului Fermierilor Români la acest eveniment este o oportunitate de a-și face cunoscute ideile și de a-și împărtăși experiența cu liderii din domeniul agriculturii din întreaga Europă. Este al treilea an în care Clubul participă la conferință, contribuind astfel la regândirea strategică a sistemului agroalimentar.
„Ne reafirmăm angajamentul de a promova un model românesc de agricultură performantă, care să valorifice specificul național în contextul geopolitic actual ne exprimăm disponibilitatea de a colabora cu toți factorii de decizie interesați pentru identificarea și implementarea de soluții eficiente în vederea protejării intereselor fermierilor români și a competitivității afacerilor agricole autohtone”, transmite Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
2023 a fost un an dificil, cu secetă pedologică severă, iar producțiile de floarea-soarelui la nivel național nu au fost cele scontate de fermieri la începutul campaniei de semănat. Deși vremea se arată prietenoasă în această primăvară a lui 2024, riscul secetei rămâne destul de ridicat. Este o perioadă complicată, iar deciziile care se iau în actuala campanie de semănat vor avea impact puternic în rezultatele financiare ale fermelor.
În condiții de secetă, floarea-soarelui este o alegere mai sigură, fiind o plantă cu rezistență mai mare la condițiile aride, care se descurcă cu mai puțină apă și poate obține producții mulțumitoare chiar și în anii complicați. Prețul recoltei rămâne unul atractiv, astfel încât floarea este cultura care poate susține financiar ferma.
Totuși, nu toți hibrizii sunt pretabili condițiilor actuale, unii hibrizi cu origini în vestul Europei au nevoie de condiții foarte bune, cu precipitații ridicate și fertilizare pe masură. „În anii secetoși, când resursele sunt limitate și prețurile mici, este nevoie de un hibrid care poate valorifica la maximum resursele disponibile. Corteva Agriscience crează hibrizi de floarea-soarelui adaptați celor mai grele provocări, contribuind astfel la ridicarea productivității pe hectar”, arată Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria, punctând că P64LE162 este un hibrid care face parte din tehnologia ExpressSun, cea mai adaptată tehnologie pentru condiții de secetă severă, cu stres minim pentru cultură și control foarte bun al buruienilor.

Hibridul de floarea-soarelui P64LE162 are un comportament excelent în condiții de secetă și arșiță, dar și în condiții bune de cultură, susțin reprezentanții companiei. Este un hibrid care aduce un plus de productivitate, dar și stabilitate, fiind hibridul care în ultimii trei ani de testare a obținut cele mai constante rezultate, reușind să devanseze hibrizii deja consacrați.
„Cu toții ne dorim un an cu precipitații bune, dar este obligatoriu să fim pregătiți pentru condițiile cele mai grele, iar în acest caz, alegerea de top este hibridul de floarea-soarelui P64LE162”, conchide Maria Cîrjă.
Fermierii care au ales hibridul P64LE162, mulțumiți la proba cântarului
În județul Botoșani, la Vorona, fermierul Bogdan Gheorghe Axânte a obținut o producție de 4.280 kg/ha cu hibridul P64LE162.

În județul Suceava, localitatea Stamate, Andrei Claudiu Ursu lucrează 170 de hectare, iar în 2023 a obținut 3.750 kg/ha de la hibridul de floarea-soarelui P64LE162. „Anul trecut, floarea-soarelui am avut pe 55 ha, iar cultura premergătoare a fost porumbul. Terenul a fost arat, pregătit minim cu un cultivator în primăvară și am semănat în a doua jumătate a lunii aprilie, când am administrat pe rând NPK - 200 kg/ha. Am erbicidat atât preemergent, cât și postemergent și am administrat un singur tratament format din fungicid, insecticid și îngrășământ foliar pe bază de bor. Recoltatul a avut loc în perioada 15 septembrie – 10 octombrie 2023. A fost al doilea an când am ales acest hibrid și am fost mulțumit de producția obținută”, ne-a zis agricultorul.

Roland Simon, de la Cruceni - județul Timiș, a obținut o producție de 3.808 kg/ha. „Lucrăm 230 ha, am avut în jur de 50 ha cu floarea-soarelui, dintre care 30 ha cu hibridul P64LE162 și diferența cu hibridul P64LE99. Cultura premergătoare a fost orzul, jumătate din suprafață a fost arată, jumătate scarificată. La finalul iernii am discuit, iar înainte de semănat am pregătit terenul cu combinatorul. La pregătirea patului germinativ am administrat DAP - 200 kg/ha și 200 kg/ha de uree, apoi am semănat în jur de 15 aprilie 2023. Am erbicidat de două ori, prima oară în stadiul de 2-4 frunze, a doua trecere a fost cu Express®, în stadiul de 6-8 frunze, și atunci am administrat și un fungicid. Insecticide nu a fost cazul să administrez. Am recoltat după data de 15 septembrie și am fost mulțumit de producție”, a povestit fermierul, care a ales pentru 2024 tot hibridul P64LE162 pentru 50 de hectare.

Tot în județul Timiș, la Gătaia, fermierul Ovidiu Boroș a obținut o producție de 3.600 kg/ha de la hibridul de floarea-soarelui P64LE162. „În 2023 am semănat 60 ha cu floarea-soarelui, iar cel mai performant hibrid din fermă a fost P64LE162. Cultura premergătoare pentru acest hibrid de floarea-soarelui a fost porumbul, astfel că terenul a fost arat, apoi pregătit corespunzător cu combinatorul. Am fertilizat la pregătirea patului germinativ cu 200 kg/ha de uree și am semănat cu 250 kg/ha de îngrășământ complex triplu 15. Am semănat ceva mai târziu, la începutul lunii iunie, dar a fost benefic pentru cultură. Am erbicidat într-o trecere, iar unde a fost nevoie am revenit cu Express® în stadiul de 3-4 frunze. Am avut și două treceri cu îngrășământ foliar pe bază de bor și insecticid de contact, prima oară în stadiul de 4-5 frunze, iar la următoarea intervenție, atunci când plantele erau mai mari, am adăugat și un fungicid. Nu am fertilizat în vegetație, nu am prășit, aceasta a fost toată tehnologia. Am recoltat la începutul lunii octombrie, a fost o recoltă bună. Sunt foarte mulțumit și an de an semăn hibrizi Pioneer®”, a precizat fermierul.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În 2024, ADAMA Agricultural Solutions România, parte din Grupul ADAMA, va lansa cinci noi produse, între care un erbicid și patru fungicide bazate pe tehnologia de formulare Asorbital®, o tehnologie unică pe piață, deja lansată cu succes în Europa.
Anul acesta, compania marchează aniversarea a zece ani de existență pe piață sub o singură identitate și o singură cultură globală – ADAMA (termen care în ebraică înseamnă „pamânt”). Cu această ocazie, compania a organizat, pe 27 martie 2024, la noul sediu din București, o întâlnire cu presa, în care reprezentanții companiei au prezentat planurile pentru anul în curs. ADAMA își extinde portofoliul de soluții personalizate și continuă programul de fidelizare ADAMA CASH+ destinat fermierilor, lansat la începutul lui 2023.

În contextul actual, ADAMA și-a adaptat strategia la noul comportament de achiziție al fermierilor și oferă pachete optimizate din punct de vedere tehnic, corelate cu așteptările financiare ale acestora.
**********
Noul portofoliu pentru protecția împotriva bolilor în culturile de cereale păioase are la bază tehnologia de formulare inovatoare Asorbital, pentru care compania deține brevet
În 2024, compania oferă fermierilor două noi pachete speciale optimizate din punct de vedere tehnic, adaptate la contextul actual al pieței și la nevoile fermierilor din România
**********
„La ADAMA, ne adaptăm permanent strategia în funcție de realitatea din teren. În prezent, vedem precauție din partea tuturor jucătorilor implicați în această industrie. Ne dorim ca în această perioadă să fim mai eficienți operațional, să ne dezvoltăm relațiile cu fermierii și partenerii, iar pentru aceasta venim cu noi produse competitive și inovatoare, astfel încât fermierii să obțină spor de producție și profitabilitate ridicată. Discutăm cu fermierii despre nevoile lor actuale, complet schimbate față de anii anteriori, și propunem soluții pe care ei să le poată accesa rapid, fără ca activitatea și cash flow-ul să le fie afectate în vreun fel”, a arătat Gabriela Vila, director general ADAMA România și Republica Moldova.

Reprezentanții companiei se așteaptă în continuare la o încetinire a creșterii economice și la un an cu costuri de finanțare și rate ale inflației ridicate. Cu toate acestea, se estimează menținerea suprafețelor cultivate de către fermieri la un nivel ridicat și preocuparea acestora de a avea producții ridicate, care să le asigure o bună economie a fermei.
Prioritară, creșterea productivității fermierilor
Anul 2024 se caracterizează printr-o nouă abordare de achiziție a produselor de către fermieri, și anume de a cumpăra la momentul nevoii, în cantitatea necesară și la prețul cel mai avantajos pe hectar. Asta, după cererea crescută din perioada pandemiei și post pandemiei, în care necesitatea aprovizionării cu produse era foarte ridicată, cu prețurile cerealelor corelate cu nivelul investițional.
„Prețurile scăzute de astăzi ale cerealelor îi fac pe fermieri să se gândească de două ori înainte de a lua o decizie în ceea ce privește achiziționarea de input-uri, utilaje agricole sau teren agricol. Noi am anticipat această nevoie și această schimbare în ceea ce privește modul de achiziție și ne-am asigurat că vom fi pregătiți cu produse în stoc la momentul necesității lor. De asemenea, am lansat pachete comerciale noi, cu avantaje comerciale pentru fermieri, astfel încât investiția pe hectar să fie diminuată. Aceasta pe lângă adaptarea prețurilor produselor din portofoliul ADAMA la contextul actual al pieței”, a explicat Adrian Sâmbotin, director comercial ADAMA România.

Compania oferă fermierilor două noi pachete optimizate din punct de vedere tehnic, la prețuri adaptate așteptărilor fermierului de azi: Pachetul Esențial Primăvară, destinat culturilor de cereale păioase și rapiță, care conține un fungicid și un insecticid, precum și Pachetul Forapro (fenpropidin + protioconazol), destinat primului tratament la grâu.
Totodată, compania continuă programul de fidelizare lansat anul trecut, ADAMA CASH+, prin care o parte din banii investiți de fermieri în produsele ADAMA se întorc în contul acestora.
„La mai puțin de un an de la lansare, programul ADAMA CASH+ s-a bucurat de un real succes și a câștigat rapid încrederea fermierilor, fiind intens accesat, astfel că resursele financiare alocate pentru acest proiect au fost deja accesate de către fermieri. ADAMA CASH+ este cel mai simplu program de returnare a investițiilor pe care fermierii le fac în produsele din portofoliul companiei. Tot ce trebuie să facă este să se înregistreze pe platforma www.adamacashplus.ro, după care să încarce pe platformă facturile de achiziție a produselor ADAMA participante la program. Continuăm acest program și în 2024 și vom susține în continuare fermierii care investesc în creșterea productivității culturilor pe care le dețin”, a adăugat Adrian Sâmbotin.
Tehnologia Asorbital, brevetată și lansată cu succes în Europa
În prezent, ADAMA România comercializează 42 de soluții de protecția plantelor și alte zece pachete comerciale care combină mai multe produse. În ultimii trei ani, compania a lansat șapte produse noi și așteaptă omologarea a cinci noi produse în decursul acestui an, între care patru fungicide și un erbicid.

„Erbicidul pe care ne pregătim să îl lansăm este o combinație unică de substanțe active, care în acest moment nu mai este întâlnită în piață. În ceea ce privește noile fungicide, acestea se adresează culturilor de cereale păioase și au o formulare unică în piață, pentru care ADAMA are brevet și care a fost deja lansată în Europa. Este vorba despre formularea Asorbital, care aduce o creștere a eficacității de 10%, în medie, verificată în peste 500 teste efectuate în Europa. Toate se vor regăsi în oferta noastră comercială de anul viitor”, a precizat Adrian Cosor, director marketing ADAMA România și Republica Moldova.
**********
Investiția în oferirea unui portofoliu de soluții personalizate în funcție de nevoile fiecărui fermier este în linie cu angajamentul global al ADAMA – Listen, Learn, Deliver. De altfel, înțelegerea profundă a fermierilor, a mentalității lor, dar și a schimbărilor economice și politice din ultima perioadă stă la baza celei mai recente campanii de comunicare dezvoltate în România sub sloganul „Inovație sau Tradiție? Ambele!”.
**********

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
La finalul anului 2023, Grupul Agricover a înregistrat o valoare brută de 2,91 miliarde lei credite și avansuri acordate clienților în sold și 1,85 miliarde lei venituri din vânzarea de inputuri agricole (semințe certificate, produse de protecție a culturilor, produse de nutriție a culturilor și combustibili).
Anul trecut, Agricover a depășit pragul de 10.000 de clienți deserviți de Grup, la sfârșitul lunii decembrie numărul acestora fiind mai mare cu 5,3% față de decembrie 2022.
Grupul a continuat investițiile în compania de tehnologie specializată, lansând la finalul anului o nouă versiune a aplicației proprii, CROP360, dedicată administrării digitale a fermelor și a început distribuirea și comercializarea de soluții tech destinate agriculturii de precizie, pentru a susține pe toate planurile transformările accelerate necesare în administrarea fermelor.
**********
10.475 fermieri clienți unici la 31 decembrie 2023
2,91 miliarde lei valoarea brută a creditelor și avansurilor acordate clienților Agricover Credit IFN la finalul anului 2023, în creștere cu 2,35% față de anul anterior
1,85 miliarde lei venituri totale pentru Agricover Distribution SA
44,19 milioane lei profit net consolidat la nivel de Grup
0,024 lei rezultatul consolidat pe acțiune în 2023
2,3 milioane lei investiții în programe de dezvoltare a fermierilor și tinerilor fermieri
**********
„Am reușit să obținem rezultate solide, în condițiile unui an complicat. 2023 a fost unul dintre cei mai dificili ani din istoria recentă și a fost dominat de incertitudini. Fermierii s-au confruntat cu un declin al productivității din cauza secetei, cu creșterea costurilor pentru înființarea culturilor și scăderea prețurilor de vânzare. Strategia noastră, centrată pe nevoile fermierilor, a constat în adaptarea soluțiilor financiare la noile condiții ale pieței și în asigurarea accesibilității inputurilor necesare ciclului agricol”, a declarat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding.

Agricover Credit IFN a înregistrat o valoare brută a creditelor și avansurilor în sold la 31 decembrie 2023 de 2,91 miliarde lei, cu 2,35% mai mare decât la 31 decembrie 2022. Agricover Credit IFN a generat o marjă netă a dobânzii de 8,17% în 2023, cu aproape 125 de puncte de bază mai mare decât marja netă a dobânzii generată în 2022, iar rata creditelor neperformante a fost de 3,87% la data de 31 decembrie 2023, sub media pieței locale pentru creditele și avansurile acordate IMM-urilor (4,09% la 30 septembrie 2023, pe baza Raportului privind stabilitatea financiară din decembrie 2023, publicat de BNR). Profitul înainte de impozit a fost de 91,1 milioane lei, în creștere cu 20,17% față de 2022.
Agricover Distribution a continuat să-și consolideze baza de clienți, numărul de fermieri deserviți pe parcursul anului ajungând la 9.100, cu aproape 4% mai mult decât în 2022. Veniturile din vânzarea de inputuri agricole au fost de 1,85 miliarde lei, în scădere cu 27,3% față de 2022, în concordanță cu scăderea prețurilor la produsele de tip „hard commodity” (îngrășăminte și combustibil), dar și ca urmare a reducerii cantităților achiziționate de fermieri în condițiile dificile ale anului.
În contextul unui an 2022 marcat de instabilitate și de perturbări majore ale lanțurilor de logistică la nivel mondial, Agricover Distribution a operat cu un nivel mai ridicat al stocurilor, pentru a asigura fermierilor acces la tratamentele de care au avut nevoie. Ajustarea rapidă a prețurilor pe piețele mondiale, din prima jumătate a lui 2023, a avut un impact asupra rezultatelor societății, o parte a stocurilor achiziționate în 2022 fiind vândute în 2023 la noul preț al pieței. Societatea și-a îmbunătățit semnificativ rezultatele în a doua jumătate a anului, când a obținut un EBITDA de 37,6 milioane lei, față de un EBITDA negativ de 31,2 milioane lei înregistrat în prima jumătate a aceluiași an.
În ansamblu, în perioada 2021-2023, afectată de întreruperi ale lanțurilor de aprovizionare și/sau instabilitate geopolitică, când societatea a operat niveluri de stocuri mai mari decât anterior, Agricover Distribution a obținut un EBITDA cumulat de 127,3 milioane lei și un profit net cumulat de 56,6 milioane lei, incluzând aici și rezultatul anului 2023.
La nivel de Grup, Agricover și-a consolidat pozițiile de piață, atât în piața de finanțare pentru agricultură, cât și în cea de distribuție de inputuri agricole, profitul brut la nivel de Grup a fost de 61,1 milioane lei, rezultatele Agricover Distribution fiind parțial compensate de performanța excelentă a Agricover Credit IFN.
Grupul a investit anul trecut 2,3 milioane lei în proiecte de educație, dedicate fermierilor și tinerilor fermieri, consecvent misiunii asumate de a sprijini procesul de conectare cu agricultura viitorului. Garantarea siguranței alimentare pe termen lung presupune o atenție sporită la presiunile la care sunt supuși fermierii, inclusiv la nevoia imperativă de tehnologizare continuă sau schimbul de generații, având în vedere faptul că vârsta medie a fermierilor români este de peste 58 de ani.

Pentru anul 2024, Grupul și-a planificat o creștere profitabilă, urmărind să ofere unui număr cât mai mare de fermieri combinații sinergetice de produse pentru agricultură sustenabilă, soluții digitale și soluții de finanțare pentru a accelera adoptarea progresului tehnologic în vederea maximizării randamentelor și a îmbunătățirii profitabilității fermelor.
Având în vedere performanța financiară robustă, susținută încă de la înființarea sa în anul 2000, începând cu anul 2024 Agricover intenționează să-și modifice politica de a nu distribui dividende, vizând adoptarea unei rate de distribuire („dividend payout ratio”) de 30% din profitul operațiunilor consolidate după asigurarea necesarului de finanțare a creșterii operațiunilor Grupului și respectarea angajamentelor asumate față de finanțatori, la propunerea Consiliului de Administrație.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Producătorul suedez de utilaje agricole Väderstad continuă seria susținută de lărgire a versatilității utilajelor sale de prelucrare și semănare și introduce o nouă opțiune la semănătorile de precizie pentru plante prășitoare, în regim de mare viteză – Tempo, în materia sistemului opțional de îngrășământ lichid. Acest sistem este complet integrat pe semănătoare, fiind conceput pentru vitezele mari de semănat ale lui Tempo și va fi disponibil la cerere pe modelul Väderstad Tempo L cu 18-24 de rânduri.
Noul sistem de îngrășământ lichid are un buncăr din plastic de 2.000 de litri pentru îngrășământ lichid, care poate fi aplicat fie în rândul de semințe prin intermediul unităților de rând, fie pe lângă rândul de semințe prin brăzdarele de îngrășământ. Umplerea rezervorului de îngrășământ lichid se poate face fie folosind o pompă externă, fie gravitațional, alternativ prin pompa de bord a mașinii. Pentru a asigura funcționarea în siguranță, mașina este echipată cu rezervor de apă, sistem de spălare și compartimente pentru echipamentul de protecție personală.
Pentru a facilita activitatea fermierului, sistemul este conceput pentru a permite o gamă largă de rate diferite de îngrășământ lichid fără a schimba duzele. Operatorul stabilește doza dorită de îngrășământ lichid în termeni de litri la hectar. Pentru a controla dozarea îngrășământului lichid, senzorii de debit monitorizează constant rata de ieșire. Utilizând acest feedback în timp real al ieșirii, sistemul menține automat rata de ieșire selectată în toate condițiile. Prin urmare, nu este nevoie de calibrare.
De pildă, mașina poate gestiona doze standard de îngrășământ lichid de la 30 până la 200 de litri pe hectar fără a schimba duzele pe mașină, la o distanță între rânduri de 750 mm și o viteză de deplasare de 15 km/h. Sistemul de îngrășământ lichid este complet integrat în sistemul de control bazat pe iPad Väderstad E-Control, unde operatorul obține controlul deplin asupra operațiunii de plantare în câmp. La fel ca și măsurarea semințelor, și îngrășământul lichid se oprește rând cu rând.
Noua opțiune de îngrășământ lichid a avut premiera la târgul internațional Agritechnica care s-a desfășurat în noiembrie 2023 la Hanovra, în Germania, și va fi disponibilă exclusiv prin Titan Machinery, unic importator și distribuitor al utilajelor Väderstad în România.
„Am văzut o cerere mare din partea fermierilor de a permite aplicații suplimentare de îngrășăminte cu semănătoarea de precizie Tempo. Astfel, am proiectat un sistem de îngrășământ lichid care se potrivește cu performanța semănătorii Tempo. Aceasta include setare ușoară, control deplin și precizie rând cu rând”, a precizat Oskar Karlsson, Director Planter Product Management Väderstad.
Află mai multe informații de la reprezentanții Titan Machinery România, accesând link-ul https://www.titanmachinery.ro/pagina/contact, respectiv punctul de lucru din țară cel mai apropiat de dumneavoastră.
Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În contextul schimbărilor climatice, emisiile de gaze cu efect de seră (GES) reprezintă o preocupare majoră, cu azotul jucând un rol semnificativ în condițiile de mediu. În timp ce este esențial pentru creșterea plantelor, gestionarea ineficientă a acestuia contribuie la creșterea emisiilor de GES, subliniind necesitatea unor soluții inovatoare pentru a atenua impactul său asupra mediului.
Legea europeană privind clima1 stabilește obiectivul UE de a atinge o economie neutră din punct de vedere al carbonului până în 2050, alături de un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030. Date recente de la Eurostat2, furnizate la sfârșitul anului 2023, dezvăluie o scădere cu 7,1% a emisiilor de GES în comparație cu 2022, semnalând un progres promițător. Prin valorificarea tehnologiilor agricole disponibile, emisiile de GES ar putea fi potențial reduse la aproximativ o cincime din nivelurile actuale până în 20503.
În România, la sfârșitul anului 2023, Guvernul a adoptat Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de GES4, având ca scop o Românie neutră din punct de vedere al climei până în 2050. Conform Raportului privind Clima și Dezvoltarea României (CCDR)5 publicat de Banca Mondială anul trecut, profilul țării demonstrează o cale pentru a atinge obiectivele din 2050, evidențiind necesitatea reducerii semnificative a emisiilor de GES în trei domenii - generarea de energie, agricultura și transportul. Prin urmare, pentru agricultura românească este importantă implementarea practicilor durabile și a soluțiilor inovatoare pe piață pentru a sprijini scăderea nivelului de emisii de GES.
Ca soluție pentru reducerea emisiilor de GES în țările UE, unele studii6,7 susțin îmbunătățirea eficienței utilizării azotului. Din acest motiv, Corteva Agriscience se angajează să sprijine fermierii români cu soluții care facilitează gestionarea strategică a pierderilor de azot din sol.
Spre exemplu, stabilizatorul de azot Instinct™ din portofoliul de produse de protecția plantelor al companiei Corteva Agriscience este folosit pentru a întârzia pierderea resurselor de azot din sol prin inhibarea procesului de nitrificare. În mod specific, atunci când este aplicat, acesta reduce pierderile de azot din sol prin scurgere sau denitrificare, asigurând utilizarea eficientă a azotului în culturile de cereale, rapiță și porumb, rezultând într-o productivitate mai mare pentru fermierii români. Astfel, prin alegerea stabilizatorului, impactul asupra mediului este minimizat prin reducerea nitraților și nitriților, iar această formă de azot rămâne disponibilă în sol pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, crescând potențialul de producție pentru fermieri.
„Suntem deja familiarizați cu anii de secetă ca urmare a schimbărilor climatice, iar amprenta pe care o lăsăm asupra mediului poate exacerba aceste schimbări, totul începând cu noi dacă vrem o schimbare. Încerc să gestionez cât mai eficient posibil managementul azotului în culturile mele pentru că știu cât de important este pentru fermieri să se alinieze cu necesitatea unor practici mai prietenoase cu mediul. Prin urmare, portofoliul Corteva Agriscience pentru produsele de protecția culturilor se aliniază cu obiectivul meu pentru o agricultură durabilă. Am încercat Instinct™ la ferma mea. Rezultatele au fost excelente în ceea ce privește productivitatea în 2023, cu reducerea nivelului de probleme legate de pierderea azotului în sol în comparație cu anii precedenți”, arată Cosmin Iancu, fermier și manager al societății Picmar Prod, din județul Ilfov.
Abordarea provocărilor generate de gestionarea azotului în contextul schimbărilor climatice este crucială pentru atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și asigurarea practicilor agricole durabile. Prin sporirea conștientizării și implementarea măsurilor strategice la nivel local și global, Corteva Agriscience lucrează în direcția unui viitor mai durabil în care agricultura joacă un rol cheie în combaterea schimbărilor climatice, asigurând în același timp securitatea alimentară și conservarea mediului înconjurător.
Articol scris de: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Fungicide, Insecticide și Produse Biologice Corteva Agriscinece România și Republica Moldova
1 European climate law: Council and Parliament reach provisional agreement - Consilium (europa.eu)2 Quarterly greenhouse gas emissions in the EU - Statistics Explained (europa.eu)3 Member States' greenhouse gas (GHG) emission projections, 2023 — European Environment Agency (europa.eu)4 STRATEGIE 29/11/2023 - Portal Legislativ (just.ro)5 Country Climate and Development Report for Romania (worldbank.org)6 Greenhouse gas emissions from agriculture in Europe (europa.eu)7 Greenhouse gas emissions from nitrogen fertilizers could be reduced by up to one-fifth of current levels by 2050 with combined interventions | Nature Food
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 4 aprilie – 7 iunie 2024, la Centrele APIA, se depun Cererile de plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024.
Fermierii vor putea depune Cererea de Plată prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Instrucţiunilor de utilizare IPA-Online (accesibile în aplicaţie).
Dacă cererea de plată cuprinde şi intervenții din sectorul zootehnic, solicitantul se va adresa întâi responsabilului APIA în vederea completării declaraţiei privind sectorul zootehnic și ulterior va completa cererea pentru suprafaţă prin intermediul aplicației IPA-Online.
Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Persoana fizică, pe de-o parte, precum şi persoana fizică autorizată/întreprinderea familială/întreprinderea individuală, pe de altă parte, având acelaşi titular, depun o singură cerere de plată.
După data limită de depunere a cererii de plată, fermierii trebuie să notifice în scris APIA cu privire la orice modificare a datelor declarate în cererea de plată şi în documentele doveditoare, în termen de 15 zile de la data modificării.
Fermierii care nu desfăşoară activitate agricolă nu sunt eligibili la plată pentru suprafeţele/animalele neconforme.
Fermierii și alți beneficiari care primesc plăți directe sau plăți anuale prin intervenții sub formă de plăți directe și intervenții pentru dezvoltare rurală, finanțate din fonduri europene trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei) și pe tot parcursul anului de cerere.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie valabile la data depunerii Cererii.
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să se anunțe (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că se dorește să se semneze electronic. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația IPA-Online la data depunerii. Angajamentele și declarațiile, parte a cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.
Înainte de semnarea Cererii de plată 2024, solicitanții trebuie să verifice încă o dată infomațiile înscrise și documentația depusă.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Joi, 28 martie 2024, s-a deschis BioFest, eveniment care aduce împreună cele mai recente tehnologii, practici și soluții din agricultură, industria alimentară, protecția mediului și sustenabilitate. Festivalul, aflat la a treia ediție, are loc în campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, până sâmbătă – 30 martie, inclusiv.
Desfășurat în cel mai mare campus universitar din țară, BioFest 2024 găzduiește expozanți dintr-o varietate de sectoare, de la agricultură, industria alimentară la soluții inovatoare pentru protecția mediului, oferind vizitatorilor o experiență captivantă și educativă. Participanții au acces la cele mai avansate idei și produse care vor modela viitorul acestor domenii vitale.
La deschiderea BioFest 2024, în cadrul unei conferințe ce a avut loc cu sala plină, au vorbit reprezentanți ai mediului academic, ai autorităților statului și ai fermierilor.

Sorin Ștefan Biriș, decan Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice: „BioFest are un rol deosebit de important pentru că pune laolaltă cea mai mare comunitate de cadre didactice și cercetători cu studenți, elevi și reprezentanți ai celor mai importante companii din domeniu.”
Mihnea Costoiu, rector Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București: „Ne dorim ca din această universitate, cea mai mare comunitate academică din România, să plece soluții, iar aceste soluții nu pot pleca decât prin parteneriatul cu mediul economic. Cu timpul lumea înțelege cât de importantă este resursa umană bine educată și cât de important este ca aceasta să rămână în țară.”
Gigel Paraschiv, secretar de stat Ministerul Educației: „BioFest nu este doar o expoziție, este o manifestare în adevăratul sens al cuvântului, în care există schimburi de bune practici, de idei, de contacte. Ne dorim cu toții ca tinerii noștri să rămână în țară și acest lucru nu se poate realiza decât cu sprijinul dumneavoastră. Dragi studenți, ați făcut o alegere bună pentru care vă felicit.”
Alexandru Baciu, fermier, vicepreședinte Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR): „Au apărut dronele, instalațiile care fac o erbicidare selectivă, fertilizarea fazială, iar noile tehnologii necesită specialiști. Salariile în companiile mari din domeniu sunt foarte atractive. Pentru un om bine pregătit salariile pleacă de la 2.000-3.000 de euro.”
Sorin Mihai Cîmpeanu, rector Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București: „Universitățile există pentru studenți. Iar așteptările studenților sunt legate de ceea ce vor face după absolvire. Faptul că aveți o prezență atât de importantă a profesioniștilor din domeniul agriculturii este extrem de important. Mă onorează calitatea de prieten al Universității POLITEHNICA București și cred că împreună putem face și mai multe lucruri pentru studenți.”
Alexandru Cîrîc, director Institutul de Cercetare Alimentară: „Avem participanți din domeniul agriculturii, producători, procesatori, reprezentanți din industria de retail, dar și cadre didactice, studenți, cercetători, inventatori. Ne dorim ca simpozionul Food you Trust să ajute la creșterea nivelului de specializare atât pentru cei tineri, cât și pentru cei cu mai multă experiență.”
Viorel Morărescu, director Direcția Politici în Sectorul Vegetal din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR): „La nivelul UE se pune problema strategiilor Green Deal și Farm to Fork, două ținte foarte prețioase, iar agricultura de precizie poate răspunde acestor două provocări.”
În cadrul BioFest 2024 se desfășoară și simpozionul internațional „Food you Trust”, care se concentrează pe siguranța și controlul alimentar, într-un context deosebit de relevant pentru sănătatea publică.
Detalii despre eveniment și program găsiți pe site-ul oficial BioFest.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Blumeria graminis produce boala numită „făinare”. Acest fung este prezent în culturile de cereale an de an, cu frecvențe și intensități diferite de atac, în funcție de condițiile climatice. În toamnele și iernile blânde, în culturile de cereale păioase sunt observate simptomele tipice ale patogenului. În acest articol veți găsi informații utile despre biologia patogenului, simptomatologia, pagubele produse și strategia de combatere.
În culturile de grâu și orz din județul Timiș (cu siguranță și în alte zone din țară), fungul Blumeria graminis își face simțită prezența. Condițiile climatice înregistrate în luna martie 2024 (vreme răcoroasă și umedă) favorizează patogenia.
În culturile de grâu și orz verificate, am observat miceliile albe, bumbăcoase în zona bazei tulpinii, pe teaca frunzelor și pe frunzele bazale. Prin comparație cu grâul, la unele soiuri de orz simptomele pot fi observate pe frunzele noi.
Recomand verificarea culturilor și a prognozei climatice.
Făinare alături de pătare reticulară

În cazul în care vremea răcoroasă și umedă se menține patogenul va urca în etajele superioare ale plantelor, pe măsură ce acestea se dezvoltă. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor opresc evoluția făinării cerealelor păioase.
La apariția epidemiilor și chiar a pandemiilor de făinare concură factorii tehnologici (monocultura sau absenţa rotaţiei, densitatea mare a plantelor, irigarea, excesul sau carenţa elementelor nutritive, întârzierea semănatului), precum și vremea răcoroasă și umedă.
Importanța economică a bolii
Făinarea cerealelor păioase face parte dintre principalii patogeni prezenți an de an în țara noastră. La nivel mondial, boala este larg răspândită pe toate continentele, dar mai ales în zonele umede. Pierderile de producție sunt în strânsă corelație cu condițiile climatice, putând ajunge chiar la 45%. Pe lângă pierderile cantitative, fungul poate afecta și calitatea recoltei (însușirile de panificație) - [Zeller et al., 2002]. În condiții de infecții severe la spic, Blumeria graminis poate afecta coacerea grâului și calitatea morăritului [Everts et al., 2001].
Este important ca frunza stindard să fie liberă de patogen, mai ales la soiurile sensibile. Dacă patogenul cuprinde această frunză (esențială pentru producția finală), pagubele în producție pot ajunge la 25%. La soiurile rezistente pierderile înregistrate pot fi cuprinse între 5 - 8%, atunci când făinarea ajunge la frunza stindard (steag).
Recunoașterea simptomelor
Simptomele produse de Blumeria graminis la orz și grâu sunt foarte ușor de recunoscut, neputând fi confundate cu simptomele produse de alți patogeni foliari. Atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, teci, tulpini, spice, ariste).
Tabloul simptomatic al bolii:
După realizarea infecției, pe frunzele bazale apar pete clorotice sau galbene;
La suprafața petelor de pe frunze, pe măsură ce patogenul evoluează, se formează aglomerări de micelii mici, albe și cu aspect pâslos. Miceliile albe pot fi izolate sau se pot uni;
În condiții favorabile, pete acoperite de micelii vor apărea și pe frunzele din etajele superioare, pe tecile frunzelor, pe tulpini (miceliile le cuprind de jur împrejur ca un manșon) și în final pe spice;
Miceliile albe de pe organele atacate își vor schimba culoarea (de la alb la gălbui) pe măsură ce boala evoluează, căpătând aspect prăfos, făinos. Este semn că ciuperca sporulează (se formează lanțurile de conidii sau oidii). Datorită aspectului făinos, boala a primit numele popular de „făinare”;
Pe măsură ce plantele devin mature, aglomerările de hife miceliene devin gri şi apoi uşor brune la culoare. În această etapă pot fi observate în micelii corpușoare mici, negre, asemănătoare cu boabele de piper (peritecii sau cleistotecii cu asce şi ascospori). Formarea cleistoteciilor reprezintă sporogeneza telomorfă sau sexuată a ciupercii sau „faza galben - roşcată”;
Sub pâsla miceliană, uşor desprinsă cu degetele mâinilor, ţesuturile plantelor sunt brune, necrotice sau moarte [Hatman et al., 1989; Eliade, 1990; Lipps, 1996; Baicu et Seşan, 1996; Popescu, 1998, 2005].
Micelii albe pe teaca frunzei

În condiții favorabile, la soiurile sensibile și în zonele unde sunt prezente patotipuri cu virulență ridicată, manifestarea la exteriorul plantelor, specifică ciupercii Blumeria graminis, devine severă, amplă, adică ia caracter de masă sau de epidemie şi chiar de pandemie [Prescott et al., 1986; Popescu, 1998; Bissonette, 2002].
Supraviețuirea patogenului peste iarnă
Fungul iernează în anotimpul rece sub formă de cleistotecii pe samulastra de grâu și orz infectat. Pe lângă cleistotecii, patogenul poate ierna și sub formă de micelii pe plantele de grâu şi orz, putând produce conidii ce pot fi responsabile de infecțiile inițiale. Iernarea şi perpetuarea de la un an la altul a fost şi este studiată de diferiţi cercetători, dar ca şi alte probleme şi în aceasta sunt multe lucruri neelucidate sau controversate.
Realizarea infecțiilor
Infecțiile cu Blumeria graminis pot apărea încă din toamnă dacă vremea permite. Uneori, în iernile blânde se pot observa micelii albe pe frunzele tinerelor plăntuțe. În toamna 2023 și iarna 2024, în zona de vest a țării au fost observate infecții la grâu și orz.
Infecţiile de toamnă constituie sursa principală de răspândire a bolii, miceliul rezistând peste iarnă [Hulea et al., 1975; Hatman et al., 1989; Popescu, 1998; Bissonnette, 2002].
Primăvara, primele infecții sunt produse de ascosporii eliberați din ascele aflate în cleistotecii, cât și de conidiile produse de miceliile care iernează. Cleistoteciile se formează pe frunze, pe tulpini şi teci (iernează pe acestea), iar în primăvara următoare ascosporii eliberați produc infecţiile primare [Sandu-Ville, 1967; Eliade, 1990; Davis et al., 2002]. După Eliade (1990), la Blumeria graminis pe Triticum vulgare, cleistoteciile se formează din abundenţă şi de obicei în fiecare an, în condiţiile din ţara noastră.
Infecțiile secundare în sezonul de vegetație sunt produse în mod repetat de conidiile care se formează la suprafața miceliilor când ciuperca sporulează (sporulare asexuată). Conidiile sunt purtate de vânt pentru ciclul secundar al bolii la intervale de zece zile.
Condiții climatice favorabile infecțiilor
Factorii de mediu contează cel mai mult în realizarea infecțiilor, care este în strânsă corelație cu următorii parametri climatici:
Temperatura. Fungul Blumeria graminis, realizează infecţia cerealelor şi își manifestă patogenitatea în limite largi de temperatură. Cu toate acestea, ciuperca este virulentă în condiții de răcoare. Asta înseamnă că preferă temperaturile cuprinse între 17 - 220C [Prescott et al., 1986; Williams et Littlefield, 1995] sau 15 - 250C [Kochourek et Vechet, 1984; Bailey et al., 1995; Lipps, 1996]. Pe măsură ce temperaturile trec de 250C, patogenul nu mai infectează;
Umiditatea (roua, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului). Umiditatea relativă a aerului şi precipitaţiile interferează pozitiv cu gradul de atac al ciupercii, dar cu o intensitate redusă la jumătate faţă de rouă. S-a constatat că ciuperca poate fi mai agresivă la valori mai scăzute ale umidității (37 - 56%) decât la o atmosferă cu hidroscopicitate de 79 - 97% (Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990; Yang et al., 1992; Friedrich, 1995 a şi b; Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b). Alți autori arată că făinarea poate fi puternic extensivă atunci când umiditatea relativă este cuprinsă între 85% și 100% (în prezența sau lipsa ploilor) - [Kochourek et Vechet, 1984; Prescott et al., 1986; Bailey et al., 1995; Williams et Littlefield, 1995; Lipps, 1996]. Ploile puternice nu sunt favorabile producerii de spori sau creşterii miceliului pe suprafaţa frunzelor [Evans, 1997; Chet, 2003];
Lumina. Însuşirile de patogenitate ale ciupercii sunt influenţate şi de lumină şi de întuneric. La întuneric lanţurile de oidii sunt mai lungi, au vitalitate scăzută şi o slabă putere de infecţiozitate datorită conţinutului scăzut de carbohidraţi [Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990];
Nebulozitatea de 3 - 6 este la limita semnificaţiei [Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b];
Viteza vântului este importantă în diseminarea patogenului în interiorul plantelor și la distanțe mai mari [Eliade, 1990; Cotuna et Popescu, 2005b].
Managementul integrat al făinării cerealelor
Făinarea cerealelor păioase poate fi combătută prin utilizarea echilibrată a măsurilor profilactice, chimice și biologice. În România, de regulă patogenul nu pune probleme decât în anii extrem de favorabili infecțiilor și doar atunci când infecția ajunge la spic putem discuta de daune.
Miceliu de culoare cenușie (mai vechi) alături de rugina (Puccinia hordei)

Măsuri profilactice
Aceste măsuri au rol important în prevenirea făinării la grâu, dar și la alte cereale și constau în: respectarea rotaţiei culturilor; executarea corectă a lucrărilor solului; semănatul la date şi densităţi optime; folosirea soiurilor rezistente cu productivitate ridicată; utilizarea raţională a fertilizării; distrugerea samulastrei; irigarea judicioasă acolo unde este cazul [Hatman et al., 1986; Iacob, 2003].
Măsurile de prevenție enumerate pot ține departe boala. Pe de altă parte, sunt cele mai ieftine.
Măsuri chimice
Combaterea chimică trebuie să se facă la avertizare, după cum urmează:
După înfrățit când pe ultimele trei frunze sunt peste 25 pete pâsloase;
Înainte de înflorit când pe frunza stindard sunt peste 25 pete pâsloase (PED-ul sau pragul economic de dăunare) și factorii climatici (temperatură, umiditate, ploaie, ceaţă, rouă) continuă să se întrunească în limite optime pentru dezvoltarea bolii [Popescu, 1998].
De reținut! Stropirile aplicate la faza de un nod (stadiu de creştere GS 31) au controlat de timpuriu făinarea. Cel mai bun control a fost asociat cu stropirile aplicate la emergerea frunzei stindard (GS 39 – 43) sau apariţia spicului (GS 59), stadii dezvoltate înainte de creşterea atacului. Stropirile aplicate în fenofazele amintite au determinat o bună protecţie a spicului [Harwick et al., 1994].

Fungicidele omologate în România pentru combaterea făinării cerealelor (dar și pentru alte boli ale cerealelor) sunt: azoxistrobin; azoxistrobin + protioconazol; azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; protioconazol + tebuconazol; protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; bixafen + tebuconazol; difenoconazol; metrafenonă; ciprodinil; piriofenonă; fluxapyroxad; fenpropidin; fluxapyroxad + mefentrifluconazol; mefentrifluconazol + piraclostrobin; mefentrifluconazol; metconazol; protioconazol; tebuconazol; boscalid + kresoxim metil; difenoconazol + fluxapiroxad; proquinazid; proquinazid + protioconazol; kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].
Măsuri biologice
În culturile de cereale, măsurile biologice aproape că nu există. Având în vedere contextul actual (multe pesticide sunt retrase) există interes la nivel mondial pentru mai mulți agenți biologici care ar putea fi utilizați în combaterea făinării cerealelor. Aceștia sunt: Bacillus subtilis, B. chitinospora, B. pumilus, Pseudomonas fluorescens, Rhodotaula sp. (Xiaoxi & Wenhong, 2011; Shahin et al., 2019).
Lanț de conidii de Blumeria graminis la microscop

Bibliografie
Baicu T., Seşan Tatiana Eugenia, 1996 – Fitopatologie agricolă, Ed. Ceres Bucureşti, 315, p. 137 – 139;Bailey J. E., Jarrett R., Leath S., 1995 – Disease Identification North Carolina Cooperative Extension, Small Grain Production Guide 7, 1995.Bissonnette Suzanne, 2002 – Powdery mildew of wheat. The Pest Management and Crop Development Bulletin.Chen - Xiaoxi, Liu Wenhong, 2011 - Potent antagonistic activity of newly isolated biological control Bacillus subtilis and novel antibiotic against Erysiphe graminis f. sp. tritici, Journal of Medicinal Plants Research, Vol. 5(10), pp. 2011 - 2014, Available online at http://www.academicjournals.org/JMPR ISSN 1996-0875 ©2011 Academic Journals, accesat la data 18.04.2022.Chet L., 2003 – Development of powdery mildew and leaf rust epidemics in winter wheat cultivars: Plant soil Environ, 49 (10): 439 – 442.Cotuna Otilia, Popescu G., 2005b - Researches concerning the sexual incidence of Blumeria graminis (DC) Speer in different biotrophic related with the climatic factors. 5th Intern. Conference, Univ.of Miskolc, Hungary, 14 - 20 aug. 2005 (Agriculture), 43 - 48.Davis R. M., Davis U. C., Jackson L. F., 2002 – Small grains powdery mildew, UCIPM Pest Management Guidelines: Small Graines Disease UC ANR Publication 3466.Deacon J. W., 2006 – Fungal biology, Blackwell Publishing Ltd, 280 - 307.Eliade Eugeania, 1990 – Monografia erysiphaceelor din România, Bucureşti, 573, p. 166 – 179.Everts K. L., Leath S., Finney P. L., 2001 - Impact of powdery mildew and leaf rust on milling and baking quality of soft red winter wheat. Plant Dis.,85: 423 – 429.Friedrich S., 1995 – Calculation of conidial dispersal of Erysiphe graminis whithin naturally infected plant canopies using hourly meteorological input parameters. Zeitschrift für Pflanzen krankheiten und Pflanzenschutz, 1995, 102: 4, p. 337 - 347.Friedrich S., 1995 – Modelling infection probability of powdery mildew in winter wheat by meteorological input variables. Zeitschrift für Pflanzenkranken heiten und Pflanzenschutz, 1995, 102: 4, 354 - 365.Harwick N. V., Jenkins J. E. E., Collins B., Groves S. J., 1994 – Powdery mildew (Erysiphe graminis) on winter wheat: control whit fungicides and the effects on the yield, Crop Protection 1994, 13: 2, p. 93 - 98.Hatman M., Bobeş I., Lazăr Al., Gheorghieş C., Glodeanu C., Severin V., Tuşa Corina, Popescu I., Vonica I., 1989 – Fitopatologie, Edit. Did. şi Ped. Bucureşti, p. 185 - 188.Hulea Ana, Paulian F., Comeş I., Hatman M., Peiu M., Popov C., 1975 – Bolile şi dăunătorii cerealelor. Edit. Ceres, Bucureşti, p. 27 – 30.Iacob Viorica, 2003 – Fitopatologie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, p. 170.Kocourek F., Vechet L., 1984 - Uber ein temperaturbhangiges Modell zur Vorhersage der Entwicklungsgeschwindikeit bei Erysiphe graminis f. sp. tritici. Anz. Schadlinskd. Pfl. Um.,57:15 - 18.Lipps Patrick E., 1996 – Powdery mildew of wheat. The Ohio State University Extension. Plant Pathology.Prescott J. M., Burnett P. A., Saari E. E., 1986 – Wheat Diseases and Pests, A Guide for Field identification, CMMYT. Mexico.Popescu G., 1998 – Fitopatologie, Edit. Mirton Timişoara, 1998, 190, p. 3 – 4.Popescu G., 2005 – Tratat de Patologia plantelor, vol. II, agricultură, Editura Eurobit, 350 p..Shahin A. A., Ashmavy M. A., Esmail M. S., El - Moghazy, 2019 - Biocontrol of wheat powdery mildew disease under field conditions in Egypt, Plant Protection and Pathology Research, Zagazig J. Agric. Res., vol. 46, No (6B), 2255 - 2270.Sandu Ville C., 1967 – Ciupercile Erysiphaceae din România. Ed. Acad. RSR, Bucureşti, 358 p.Trevathan L. E., 2001 – Diseases of Crops, Departament of Entomology and Plant Pathology, Missisipii State University. EPP, 4214 – 6214.Wiliams E., Littlefield L. J., 1995 – Major Foliar Fungal Diseases of Wheat in Oklahoma. Oklahoma Cooperative Extension Service. OSU Extension Facts, F - 7661.Yang J. S., Ge Q. L., Wu W., Wu Y. S., 1992 – On the infection cycle of Blumeria graminis D.C. Speer in Northeastern China. Acta Phytopatologica Sinica, 1992, 22: 1. P. 35 - 40.Zeller F. J., Petrova Nedialka, Spetsov Penko, Hsam S. L. K., 2002 - Identification of powdery mildew and leaf rust resistance genes, in common wheat (Triticum aestivum L. em. Thell.) cultivars grown in Bulgaria and Russia. Published in Issue, nr. 122, 32 - 35.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de Management pentru PNDR, a publicat în consultare publică, pentru o perioadă de zece zile calendaristice, Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, componenta 4.1.1, din cadrul PNDR 2020.
Sesiunea, care urmează a fi lansată în perioada următoare, este dedicată Cererilor de finanțare depuse de fermieri și formele asociative ale acestora pentru sectorul vegetal.
MADR precizează că, în cadrul acestei sesiuni, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr.
Ghidul poate fi consultat atât pe pagina oficială de internet a MADR, www.madr.ro, cât și pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.ro. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații privind documentele supuse dezbaterii pe adresa de e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
AGXecutive anunță lansarea unei colaborări exclusive cu platforma Skill-Ed, în România, cu scopul formării și evaluării în masă a agricultorilor români.
Colaborarea dintre cele două organizații ia naștere ca urmare a faptului că în România există peste un milion de agricultori care beneficiază de diverse tipuri de ajutoare. 700.000 dintre aceștia sunt beneficiari de subvenții de suprafață. Cei 15.000 de fermieri profesioniști cultivă doar 60% din suprafața agricolă a țării, restul fiind exploatații familiale de subzistență.
Camelia Lebădă, consultant AGXecutive, precizează că: „Miza acestei inițiative este de a optimiza și echilibra sectorul agricol prin transferul de expertiză valoroasă către agricultura românească”.
Misiunea Skill-Ed, platformă recunoscută la nivel mondial pentru formarea digitală a agricultorilor din diferite regiuni, alături de echipa AGXecutive, cu experiență de aproximativ nouă ani în formarea profesioniștilor din agribusiness, se angajează într-un efort comun de a aduce un upgrade semnificativ în sectorul agricol românesc. „Educația și acțiunea comună deschid calea spre soluționarea problemelor globale esențiale. Skill-Ed se angajează să facă educația accesibilă oriunde, oricând”, a punctat Guus Paardekooper, CEO Skill-Ed.
Colaborarea marchează un pas important în direcția dezvoltării durabile și eficiente a agribusinessului din România, promițând să aducă un val de schimbare benefică prin educație și tehnologie. „Căutăm să fim un partener de încredere în evoluția sectorului agroalimentar, aducând valoare adăugată prin profesionalism și inovație continuă, dar mai ales prin inițiative care au ca scop educația”, arată Florin Constantin, fondator AGXecutive.
Parteneriatul strategic introduce un proiect de Mass Decentralized Learning, deschis tuturor agricultorilor din România, indiferent de locație și orar, însă cu o condiție: accesul la o conexiune de internet, oricât de slabă.
Inițiativa, pornită în urma înțelegerii semnate de Guus Paardekooper - CEO SkillEd și Florin Constantin - fondator AGXecutive, reflectă angajamentul ambelor organizații de a contribui la evoluția și profesionalizarea sectorului agricol local, oferindu-le agricultorilor instrumentele necesare pentru a se adapta la provocările și oportunitățile prezentului și viitorului.

*****
Despre AGXecutive și Skill-Ed
AGXecutive acționează ca un catalizator pentru competitivitatea capitalului uman în sectorul agroalimentar. Misiunea organizației este de a crea un parteneriat pe termen lung între consultanți și companie, care are și un profil de întreprindere socială, concentrându-se pe formarea profesională și starea de bine a consultanților. Valorile care ghidează echipa AGXecutive includ experiența amplă în domeniul agroalimentar (peste 40 de ani de experiență profesională totală), metodologia riguroasă, profesionalismul, transparența în comunicare, prezența activă în social media, recomandările pozitive din piață, leadershipul și istoricul de nouă ani pe piață.
Skill-Ed este o platformă ce oferă soluții de e-learning adaptate nevoilor de colaborare între organizații, fiind ideală în condiții de conexiune limitată la internet. Prin promovarea educației și acțiunii comune, Skill-Ed își propune să facă educația mai accesibilă la nivel global, contribuind la soluționarea provocărilor precum lipsa posibilităților materiale și schimbările climatice.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Șocurile globale, precum pandemiile, conflictele și evenimentele meteorologice extreme, au pus o presiune considerabilă asupra securității alimentare. Potrivit datelor World Food Security Outlook (WFSO), furnizate de Grupul de date economice pentru dezvoltare al Băncii Mondiale și de practica globală de agricultură (https://microdata.worldbank.org/index.php/catalog/6103), un sfert de miliard de oameni se confruntă cu niveluri de insecuritate alimentară acută în 2024.
Lumea este marcată în prezent de o criză alimentară în escaladare, caracterizată de prețuri ridicate și creșterea foametei. Nivelurile actuale sunt de 2,5 ori mai mari decât în 2016, când aceste cifre globale au început să fie înregistrate. Proiecțiile World Food Bank sugerează că fără acțiuni suplimentare, până în 2030 ar putea fi 950 de milioane de persoane grav afectate de insecuritate alimentară. Astfel, lumea se confruntă cu provocări fără precedent în ceea ce privește securitatea alimentară globală.
Conform Indicelui Global al Securității Alimentare publicat în 2022, elaborat de Divizia de Cercetare și Analiză a Unității de Informații Economice (EIU) și sponsorizat de Corteva Agriscience, din cele 113 țări evaluate, România s-a clasat pe locul 29 cu un scor general de 72,4 din 100 în ceea ce privește accesibilitatea, disponibilitatea, calitatea și siguranța alimentelor, precum și sustenabilitatea și adaptarea. De-a lungul anilor, țara și-a menținut principalele puncte forte printre țările europene în ceea ce privește programele de securitate alimentară.
Abordarea insecurității alimentare poate fi realizată prin metode cheie pentru transformarea sistemelor alimentare globale enumerate ca priorități pentru Banca Mondială pentru Alimente, cum ar fi accelerarea inovației agricole, intensificarea investițiilor necesare în alimente și nutriție și sprijinirea gospodăriilor vulnerabile cu programe de urgență și reziliență.
Mai mult, schimbările în practicile de cultivare pot reprezenta o opțiune, de exemplu, diferite studii în agricultură evidențiază rolul cultivării rapiței în asigurarea unui sistem alimentar mai echilibrat și durabil (Breeding Canola (Brassica napus L.) for Protein in Feed and Food - PMC (nih.gov); Canola/Rapeseed Protein: Future Opportunities and Directions—Workshop Proceedings of IRC 2015 - PMC (nih.gov). Aceasta devine o alegere esențială pentru fermieri prin diversificarea surselor de proteine vegetale și reducerea dependenței de uleiuri rafinate, promovând un sistem alimentar mai echilibrat și durabil.
Un argument suplimentar pentru alegerea de semănare a rapiței îl reprezintă beneficiile ce țin de sănătate umană, produsul finit - ulei de rapiță - fiind recomandat pentru compoziția sa bogată în acizi grași Omega-3 și Omega-6, care sunt esențiali pentru sănătate inimii și a sistemului cardiovascular (Evidence of health benefits of canola oil - PMC (nih.gov). Consumul regulat de ulei de rapiță poate contribui la reducerea riscului de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și alte afecțiuni cronice (The effects of Canola oil on cardiovascular risk factors: A systematic review and meta-analysis with dose-response analysis of controlled clinical trials - ScienceDirect). Prin urmare, cultura de rapiță atrage și beneficii financiare datorită cererii constante pentru uleiuri vegetale și proteine.
Printre cele mai notabile caracteristici ale rapiței este adaptabilitatea sa la diverse condiții climatice și de sol, fapt ce o face potrivită pentru majoritatea regiunilor agricole din România. La nivel local, rapița reprezintă o cultură versatilă și rezistentă, cu multiple avantaje pentru fermierii români. Cultura de rapiță are un ciclu de creștere relativ scurt, ceea ce permite fermierilor să optimizeze utilizarea terenurilor agricole și să beneficieze de rotația culturilor, contribuind la menținerea fertilității solului.
Astfel, alegerea cultivării rapiței reprezintă un angajament ferm pentru construirea unui viitor alimentar mai sigur și mai prosper pentru fermierii români prin alegeri durabile. De pildă, noii hibrizi de rapiță PT314 și PT315 din portofoliul Pioneer® al companiei Corteva Agriscience reprezintă două soluții inovatoare pentru îmbunătățirea practicilor agricole. Aceștia sunt doi hibrizi productivi cu o eficiență superioară a utilizării azotului, conținut foarte ridicat de ulei și rezistență excelentă la boli. În plus, hibridul PT303 Sclerotinia Protector rămâne o alegere populară printre fermierii români, fiind unic în Europa datorită toleranței sale excepționale față de patogenul Sclerotinia sclerotiorum pentru acei fermieri care vizează recolte record și nu pot implementa corespunzător rotația culturilor.
Roland Heilman, fermier din județul Bihor, localitatea Tărian, a avut în sezonul 2022 - 2023 o suprafață de 100 ha semănată cu rapiță, din totalul de 600 ha pe care le lucrează în cadrul fermei Mady Speed Int SRL. Hibridul PT303 Sclerotinia Protector a fost semănat după cultură de grâu și a oferit o producție de 5.840 kg/ha. „Am început recoltatul la finalul lunii iunie, anul trecut, și pot spune că am avut o producție foarte bună, PT303 este un hibrid remarcabil. Am avut noroc că a plouat, am semănat 100 ha de rapiță, toată suprafața cu hibrizii Pioneer PT303 și PT313”, a spus Roland Heilman.
În 2023, în județul Argeș s-au înregistrat rezultate foarte bune la cultura de rapiță, iar un exemplu este fermierul Cristian Anghel, care a obținut o producție de 4.560 kg/ha. „Am avut 150 ha cu rapiță semănată după grâu, terenul a fost dezmiriștit, am adoptat sistemul de lucrări minime, astfel că am semănat cu o semănătoare minimum-till. Recoltatul a avut loc după data de 15 iulie 2023, rezultatele au fost foarte bune, și pot spune că hibridul PT303 Sclerotinia Protector s-a comportat foarte bine în condiții nu tocmai optime din punct de vedere climatic”, a precizat Cristian Anghel.
Compania Corteva Agriscience se angajează să susțină agricultura, punând la dispoziția fermierilor resurse esențiale pentru a face față insecurității alimentare, ajutându-i să atingă randamente ridicate și să fie viabili.
Articol de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Aducem în atenția fermierilor informații importante despre fungul Erysiphe cruciferarum care produce făinarea cruciferelor. Acest fung a fost prezent în zona de vest a României și în toamna 2023. De fapt, a și iernat în aceste culturi.
Condițiile climatice din acest început de primăvară sunt favorabile dezvoltării patogenului Erysiphe cruciferarum, care este prezent de două săptămâni în culturile de rapiță. Informațiile din materialul de față pot ajuta fermierii să prevină infecțiile sau să intervină la momentul optim.
Importanța economică a fungului, simptome și daune
La nivel mondial, în zonele unde se cultivă intensiv rapița, pe fondul rotațiilor scurte și a condițiilor climatice în schimbare, Erysiphe cruciferarum este considerat un patogen cu importanță economică ridicată [Runno - Paurson et al., 2021]. În România, patogenul apare sporadic și rareori au fost raportate pierderi în producție.
Simptome produse de Erysiphe cruciferarum pe frunze de rapiță, martie 2024

Fungul Erysiphe cruciferarum produce pagube în producție în anii în care au loc infecții la nivelul silicvelor și frunzele bolnave cad de pe plante. De regulă, cele mai severe infecții apar atunci când vremea este umedă (umiditatea relativă între 50 - 95%), iar temperaturile sunt cuprinse între 15 - 200C. În astfel de condiții climatice, organele atacate sunt acoperite de un miceliu dens, alb, pulverulent, făinos. O astfel de situație s-a înregistrat în județul Timiș în anul 2019, când făinarea a cuprins toate organele plantei, inclusiv silicvele, producând daune semnificative. Însă, de cele mai multe ori, făinarea nu este dăunătoare rapiței.
Simptomele tipice pot fi recunoscute foarte ușor, deoarece la suprafața organelor atacate apar colonii miceliene de culoare albă, difuze. Miceliile albe pot fi observate pe ambele părți ale frunzelor, de jur împrejurul tulpinilor, lăstarilor, silicvelor. Primele simptome apar pe frunzele bătrâne. Frunzele acoperite de micelii se vor usca. În cazurile grave, frunzele cad la sol (defoliere prematură). Defolierea prematură duce la pierderi în producție.
Micelii albe pe frunză de rapiță. Foto realizată la sfârșit de februarie 2024

Plantele de rapiță trebuie controlate pe întreaga perioadă de vegetație, mai ales în primăverile umede. Pe măsură ce patogenul se dezvoltă, miceliile albe sau așa numitele pete pâsloase devin mai dense. Aspectul făinos (prăfos sau pulverulent) apare atunci când miceliul sporulează. Față de alte făinări unde sporii (conidiile) sunt înlănțuiți, la Erysiphe cruciferarum conidiile nu sunt înlănțuite [Docea & Severin, 1990]. Pe măsură ce petele păsloase îmbătrânesc, capătă culoare cenușie și pot fi observate corpurile fructifere numite cleistotecii. Infecțiile primare sunt realizate de către ascosporii din ascele protejate de cleistotecie. Infecțiile secundare sunt făcute de către conidii.
La hibrizii toleranți sau rezistenți poate fi observată o reacție de apărare (am observat și eu acest aspect). La acești hibrizi, miceliile (pete pâsloase) sunt de dimensiuni mai mici și au culoare cenușie albicioasă. Sub micelii, țesuturile au culoare negricioasă [Koike et al., 2007].
Micelii albe pe pețiol, martie 2024

Biologia și epidemiologia patogenului
Este important ca fermierii să cunoască măcar câteva aspecte despre biologia și condițiile climatice preferate de acest patogen, astfel încât vor putea preveni din timp instalarea infecțiilor.
Erysiphe cruciferarum este un parazit obligatoriu, supraviețuind peste anotimpul rece pe resturile vegetale sau în sol sub formă de cleistotecii cu asce și ascospori. De asemenea, poate ierna și pe culturile de rapiță de toamnă, cât și pe samulastră (sub formă de micelii) [Koike et al., 2007]. Când condițiile de mediu sunt favorabile (temperaturi de 15 - 250C) cleistoteciile eliberează ascele care conțin ascospori, aceștia fiind responsabili de realizarea infecțiilor primare. Cu ajutorul vântului ei ajung pe suprafața țesuturilor vegetale, germinează și produc infecția. După realizarea infecțiilor primare, în miceliile albe, difuze care apar la suprafața organelor atacate se vor forma conidiile responsabile de realizarea infecțiilor secundare repetate. La sfârșitul perioadei de vegetație în pâsla miceliană se vor forma cleistoteciile, formă sub care fungul iernează [Schwartz & Gent, 2004].
Martie 2024

Infecțiile pot fi severe atunci când temperaturile sunt cuprinse în intervalul 22-27°C, iar umiditatea relativă este scăzută în timpul zilei și ridicată în timpul nopții.
Erysiphe cruciferarum infectează buruienile (gama de plante gazdă este largă) trecând cu ușurință pe plantele cultivate. De aceea, culturile nu trebuie să fie îmburuienate.
Managementul integrat al făinării rapiței
Metodele profilactice sunt foarte importante în strategiile de combatere.
Fermierii ar trebui să fie atenți la următoarele măsuri:
Respectarea rotației - rotația de trei ani este indicată;
Eliminarea plantelor gazdă (ar trebui să prevină apariția bolii);
Cultivarea de hibrizi rezistenți;
Evitarea stresului cauzat de secetă;
Adunarea resturilor vegetale (în cazul unor infecții severe);
Fertilizarea echilibrată;
Executarea arăturilor adânci de toamnă în anii când infecțiile au fost masive [Docea & Severin, 1990].
Martie 2024

Metodele chimice sunt predominante, din păcate. Tratamentele chimice se impun, mai ales atunci când infecțiile apar când silicvele sunt formate. În primăverile răcoroase și umede se recomandă efectuarea unui tratament preventiv.
Fungicidele omologate în România pentru combaterea acestui patogen sunt pe bază de: Tebuconazol; Protioconazol (se aplică preventiv, la apariția primelor simptome); Boscalid + metconazol (după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.2.2).
Respectați dozele, momentele optime de aplicare și timpii de pauză (care sunt destul de mari, între 35 - 56 zile).
Metode biologice
Combaterea acestui patogen cu ajutorul agenților biologici este de interes în prezent. Biofungicidul pe bază de Ampelomyces quisqualis (AQ10), o ciupercă antagonistă, poate fi utilizat cu succes în combaterea făinării rapiței. AQ10 se aplică ca tratament preventiv, nu curativ. AQ10 trebuie amestecat cu un ulei mineral sau cu un surfactant siliconic. Se recomandă ca tratamentele să fie făcute dimineața devreme sau seara târziu, iar plantele să fie acoperite complet de soluție. Această recomandare este valabilă pentru toți agenții biologici utilizați în combaterea bolilor și dăunătorilor. Momentul aplicării este foarte important deoarece de el depinde eficacitatea tratamentelor [Schwartz & Gent, 2015].
Martie 2024

Bibliografie
1.Docea E., Severin V., 1990. Ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole, Editura Ceres, Întreprinderea poligrafică ”Oltenia”, 320 p.2.Eve Runno-Paurson, Peeter Lääniste, Viacheslav Eremeev, Liina Edesi, Luule Metspalu, Astrid Kännaste & Ülo Niinemets, (2021). Powdery mildew (Erysiphe cruciferarum) evaluation on oilseed rape and alternative cruciferous oilseed crops in the northern Baltic region in unusually warm growing seasons, Acta Agriculturae Scandinavica, Section B — Soil & Plant Science, 71:6, 443 - 452.3.Koike, S. T., Gladders, P., Paulus, A. O. (2007). Vegetable Diseases: A Color Handbook. 30 Corporate Drive, Suite 400, Burlington, MA 01803, USA: Gulf Professional Publishing. p. 168. ISBN 0-12-373675-7.4.Runno-Paurson Eve, Peeter Lääniste, Viacheslav Eremeev, Liina Edesi, Luule Metspalu, Astrid Kännaste & Ülo Niinemets, (2021). Powdery mildew (Erysiphe cruciferarum) evaluation on oilseed rape and alternative cruciferous oilseed crops in the northern Baltic region in unusually warm growing seasons, Acta Agriculturae Scandinavica, Section B — Soil & Plant Science, 71:6, 443 - 452.5. Schwartz, H. F., Gent, D. H. (December 31, 2004). "Canola & Mustard- Powdery Mildew" (PDF). Highplains IPM. Retrieved October 21, 2015. La Stațiunea Didactică Timișoara - USVT. La 22 martie 2024 făinarea este prezentă pe frunzele bazale ale rapiței
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Comisia Europeană propune creșterea tarifelor la importurile în Uniunea Europeană de cereale, semințe oleaginoase și produse derivate din Rusia și Belarus, inclusiv făină de grâu, porumb și floarea-soarelui. Taxele vor fi de 95 euro (102,8 dolari) pe tona metrică de cereale şi de 50% pentru seminţele oleaginoase. Noile tarife vor putea fi aplicate după ce vor fi aprobate de guvernele statelor UE.
Propunerea de majorare a tarifelor pentru produsele agricole importate din Rusia și Belarus este o măsură care previne destabilizarea pieței UE prin orice viitoare redirecționare semnificativă a produselor cerealiere rusești pe piața Uniunii. De asemenea, prin astfel de măsuri se intenționează împiedicarea Rusiei să folosească veniturile din exporturile către UE pentru a-și finanța războiul de agresiune împotriva Ucrainei.
Tranzitul cerealelor, semințelor oleaginoase și produselor derivate din Rusia și Belarus către țări terțe nu este afectat de această propunere.
Propunerea CE va fi analizată de Consiliul Uniunii Europene și odată adoptate de Consiliu, tarifele vor fi aplicate imediat.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!