Aducem în atenția fermierilor informații utile despre fungul Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary care produce boala numită „putregaiul alb al tulpinilor”, care poate produce pagube importante culturilor de rapiță în anii cu condiții climatice favorabile infecțiilor. Verificați culturile înflorite, mai ales când precipitațiile sunt prezente.
Vremea în această perioadă se anunță ploioasă. Informațiile din materialul de față vă pot ajuta să preveniți infecțiile prin monitorizarea atentă a culturilor și aplicarea tratamentelor la momentul optim.
Putregaiul alb al tulpinilor de rapiță (și nu numai) este considerat de către specialiști ca fiind una dintre cele mai periculoase boli ale rapiței. În România, din cauza cultivării intensive a rapiței, se constată o creștere a frecvenței plantelor atacate, mai ales în anii favorabili infecțiilor. După unii autori, pierderile în producție pot ajunge la 30% [Ma et al., 2009]. În situații grave, patogenul poate compromite cultura. De fapt, pagubele în producție sunt în strânsă corelație cu frecvența plantelor atacate și cu fenofaza în care se realizează infecțiile. Când infecțiile apar la începutul înfloritului, pagubele pot fi mai mari deoarece silicvele vor avea semințe mai puține sau chiar deloc. Infecțiile apărute la sfârșitul înfloritului vor produce pagube mai scăzute. De aceea, pagubele sunt variabile, fiind raportate de-a lungul timpului pierderi cuprinse între 5% (Lamey et al., 1998) și 100% (Purdy, 1979).
Se observă scleroții în interiorul tulpinii bolnave. Fotografia este din anii anteriori. În această perioadă încă nu avem infecții în Banat.

Recunoașterea simptomelor
Simptomele produse de Sclerotinia sclerotiorum la rapiță sunt foarte ușor de recunoscut. Patogenul atacă tulpinile, ramificațiile, silicvele. În cazul acestui fung distingem două tipuri de germinare [Bardin & Huang, 2001]. În consecință și simptomele produse sunt diferite:
Infecția miceliană. Scleroții germinează și produc doar micelii albe. Hifele penetrează țesuturile de la baza tulpinii principale. În urma acestui tip de infecție, la suprafața bazei tulpinii vor apărea pete albicioase - cenușii (chiar argintii uneori), apoase (putregai moale), alungite. Dimensiunea petelor poate ajunge la 30 cm. Pe măsură ce patogenul se dezvoltă, petele devin necrotice, iar la suprafața lor se dezvoltă micelii albe, bumbăcoase, specifice (putregai alb). Tulpinile pot fi cuprinse de jur împrejur de patogen, care va distruge țesuturile ducând în final la moartea plantelor [Bolton et al., 2006; Khangune & Beard, 2015]. În zonele lezate epiderma se desprinde cu ușurință. În interiorul tulpinilor distruse (sfărâmicoase) se formează structuri scleroțiale, negre, tari, neregulate ca formă și de dimensiuni cuprinse aproximativ între 2 și 8 mm [EPPO, 1998; Popescu, 2005]. Uneori se formează scleroți și în rădăcini. În cazurile grave, tulpinile se usucă iar silicvele se coc prematur. În astfel de situații apar pagube mari în producție, mai ales atunci când frecvența plantelor bolnave este ridicată [Khangune & Beard, 2015]. Infecția miceliană este neuniformă în câmp.
Infecția ascosporică. Scleroții germinează carpogen, adică produc apotecii (fructificații sexuate) cu asce și ascospori. Eliberarea ascosporilor are loc în timpul înfloritului. Ascosporii infectează părțile aeriene ale plantelor de rapiță, fiind diseminați de vânt. Cel mai adesea infectează petalele căzute (senescente) care rămân lipite de frunze sau cad în axila frunzelor (când este umiditate). Din petale, patogenul trece în frunze și apoi în tulpină și ramificațiile laterale. Pe frunzele infectate apar leziuni cenușii, neregulate ca formă și dimensiune. Adeseori, aceste simptome sunt asociate cu petalele care sunt lipite de frunze. Țesutul bolnav se desprinde și cade iar în frunză rămân orificii [Saharan et al., 2005]. Acest tip de infecție este mai des întâlnit în unele zone din lume, producând pagube mari în producție [Clarkson et al., 2007]. Pe de altă parte, în timpul înfloritului patogenul se limitează de regulă la ramificațiile laterale iar pagubele sunt mai mici. Ascosporii ajunși în axila plantelor cu ajutorul petalelor infectează ramurile care se vor usca ulterior iar silicvele vor fi zbârcite [Saharan & Mehta, 2008]. Infecțiile din ascospori sunt uniforme în câmp comparativ cu cea miceliană (neuniformă).
Supraviețuirea fungului
Sclerotinia sclerotiorum supraviețuiește în sol sub formă de scleroți timp de aproape șapte ani, rămânând ca sursă de inocul viabilă pentru viitoarele plante gazdă. O sursă de inocul importantă rămâne și în masa de semințe. Unele studii arată că în unele probe au fost găsiți mai mult de 400 de scleroți/kg sămânță [Williams & Stelfox, 1980].
Tulpini cu simptome de albire produse de Sclerotinia sclerotiorum. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).

Există studii mai vechi care arată că fungul poate supraviețui și sub formă de miceliu în sămânță. De asemenea, se poate dezvolta saprofit pe resturile vegetale infectate atunci când condițiile climatice sunt favorabile (umiditatea și temperatura) - Neergard, 1958; Hims, 1979a; Willets & Wong, 1980.
Realizarea infecțiilor
Pentru realizarea infecțiilor sursa de inocul trebuie să fie prezentă, vremea să fie caldă și umedă, iar culturile înflorite. Sclerotinia sclerotiorum are nevoie de umiditate continuă o perioadă mai lungă de timp și temperaturi de peste 70 C în timpul nopților. Apoteciile cu asce și ascospori se dezvoltă doar atunci când umiditatea persistă timp de zece zile aproximativ. Scleroții nu formează apotecii la 300 C și nici la 50 C [Bom & Boland, 2000b].
Ascosporii reprezintă o sursă importantă pentru realizarea infecțiilor primare. Ei pătrund în țesuturi prin cuticulă (prin presiune mecanică) sau prin deschideri naturale și răni. Atât ascosporii răspândiți de vânt, cât și hifele din sol reprezintă surse de inocul primar care în condiții favorabile pot duce la instalarea epidemiilor de Sclerotinia sclerotiorum la rapiță [Sharma et al., 2010].
Se observă scleroții la suprafața tulpinii putrede. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).

După Jones & Gray (1973), temperatura influențează foarte mult germinarea scleroților. Aceștia nu germinează sub 100 C și poate fi inhibată la 150 C. Scleroții se dezvoltă foarte bine la temperatura de 200 C. Bineînțeles că pe lângă temperatură mai contează și alți factori care pot afecta dezvoltarea și chiar supraviețuirea scleroților. La temperaturi mai mari de 250 C dezvoltarea scleroților este mult încetinită. Sub 200 C dezvoltarea scleroților poate fi stânjenită, dar mult mai puțin [Jahan et al., 2022]. De regulă, pentru germinare, scleroții au nevoie de umiditate în sol și temperaturi moderate cuprinse între 15 - 250 C.
Leziunile sau petele apărute în urma infecțiilor se dezvoltă în condiții de vreme umedă și temperaturi cuprinse între 20 - 250 C. Dacă intervin perioade cu vreme uscată și caldă infecțiile se vor opri. Vor fi reluate dacă condițiile climatice devin favorabile.
Umiditatea relativă a aerului în timpul înfloritului este foarte importantă în realizarea infecțiilor. Atunci când umiditatea relativă este mai mare de 80%, ascosporii infectează petalele florilor senescente [Koch et al., 2007]. De aceea, pentru realizarea infecțiilor trebuie să cadă precipitații. Uneori este suficientă și apa din rouă care se scurge pe plantă și ajunge la sol.
Managementul integrat al fungului Sclerotinia sclerotiorum
Patogenul este foarte greu de combătut din cauza numărului mare de plante gazdă, cât și a supraviețurii scleroților în sol o perioadă foarte lungă de timp. Măsurile profilactice sunt esențiale. Măsurile chimice sunt ineficiente și neeconomice de cele mai multe ori. În prezent se caută soluții pentru controlul acestui patogen cu ajutorul măsurilor biologice. Acestea ar trebui integrate în strategiile de management pentru ținerea sub control a patogenului.
Măsurile profilactice sunt esențiale în controlul putregaiului alb Sclerotinia.
Se recomandă respectarea următoarelor măsuri:
Utilizarea la semănat a semințelor libere de scleroți;
Rotație de minimum 5 ani a două culturi non-gazdă [Gulya et al., 1997]. Ar fi bine la 7 ani [Popescu et al., 2005; Kora et al., 2008)];
Distanța mai mare între rânduri (pentru a nu crea un microclimat favorabil). Umiditatea relativă din interiorul culturilor de rapiță poate fi scăzută atunci când distanța dintre rânduri este mai mare permițând aerului să circule între plante;
Fertilizare echilibrată;
Îngroparea scleroților în sol prin efectuarea lucrărilor solului reduce sursa de inocul și capacitatea de a produce apotecii [Kharbanda & Tewari, 1996]. Această tehnică are succes doar dacă scleroții rămân îngropați. Dacă se fac lucrări ale solului în fiecare an există riscul ca scleroții să fie aduși din nou la suprafața solului înainte de a-și pierde viabilitatea. Se cunoaște că, scleroții germinează doar dacă sunt în stratul superficial al solului la 2 - 3 cm [Merriman et al., 1979];
Irigare optimă, la interval de 3 sau 7 zile [Mehta et al., 2009];
Evitarea solurilor luto - nisipoase deoarece favorizează dezvoltarea apoteciilor [Derbyshire & Denton, 2016].
Măsuri chimice
În perioada de vegetație, tratamentele se execută ținând cont de condițiile climatice prognozate și de fenofaza plantelor.
Momente optime de efectuare a tratamentelor cu fungicide:
Tratament la 20 - 50% plante înflorite. Momentul considerat optim este la 30%. De regulă, atunci când se evaluează nivelul de înflorire se ține cont de florile de pe tulpina principală a unei plante. Se analizează mai multe plante, numărându-se florile deschise pe tulpina principală;
Tratament înainte de căderea masivă a petalelor (dacă condițiile sunt favorabile realizării infecțiilor [Kutcher et al., 2011; Derbyshire & Denton, 2016].
În România sunt omologate pentru tratamentele în vegetație următoarele substanțe: Azoxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + difenoconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Mepiquat clorură + piraclostrobin + prohexadion de calciu; Tebuconazol; Boscalid; Metconazol; Mepiquat clorură + metconazol; Difenoconazol; Boscalid + metconazol; Fluoxastrobin + tebuconazol; Mandestrobin; Isofetamid; Protioconazol; Boscalid + piraclostrobin; Boscalid + mefentrifluconazol; Fluopiram + protioconazol; Mefentrifluconazol [după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].
Tulpini cu țesuturi înmuiate, brunificate și micelii albe la suprafață. Foto: Ramona Ștef (din anii anteriori).

Măsuri biologice
În România sunt omologate trei biopreparate:
Agentul biologic M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum pentru tratamente în vegetație;
Agentul biologic Bacillus subtillis, tulpina QST 713 - se aplică la BBCH 60 - 69;
Agentul biologic Trichoderma asperellum, tulpina T34 - se aplică odată cu semănatul prin încorporarea granulelor sau înainte de semănat sub formă de soluție prin pulverizare la sol urmată de încorporare.
În alte țări există produse biologice pe bază de Coniothyrium minitans. Acest antagonist colonizează scleroții, degradându-i într-o perioadă mai lungă de timp (câteva luni) - Popescu, 2005; Yang et al., 2010; Kutcher et al., 2011. De interes sunt și agenții biologici Trichoderma harzianum și Bacillus amyloliquefaciens [Abdullah et al., 2008].
Bibliografie
Abdullah M. T., Ali N. Y., Suleman P., 2008. Biological control of Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary with Trichoderma harzianum and Bacillus amyloliquefaciens. Crop Protection 27, 1354 – 9.Bardin S. D, Huang H. C, 2001. Research on biology and control of Sclerotinia diseases in Canada. Canadian Journal of Plant Pathology 23, 88–98.Bolton M. D, Thomma B. P., Nelson B. D., 2006. Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary: biology and molecular traits of a cosmopolitan pathogen. Molecular Plant Pathology 7, 1 – 16.Bom M., Boland G. J., 2000. Evaluation of disease forecasting variables for sclerotinia stem rot (Sclerotinia sclerotiorum) of canola. Canadian Journal of Plant Science 80, 889 – 98.Clarkson J. P., Phelps K., Whipps J. A., Young C. S., Smith J. A., Watling M., 2007. Forecasting sclerotinia disease on lettuce: a predictive model for carpogenic germination of Sclerotinia sclerotiorum sclerotia. Phytopathology 97, 621–31.Derbyshire, M., Denton - Giles, M., 2016. The control of Sclerotinia stem rot on oilseed rape (Brassica napus): current practices and future opportunities. Plant Pathology. 65 (6): pp. 859 - 877.Gulya T., Rashid K. Y. and Masirevic S. M., 1997. Sunflower Diseases. In: Sunflower Technology and Production (Schneiter AA eds.), American Society of Agronomy, Crop Science Society of American, Soil Science Society of America, Madison, Wisconsin, pp. 263-379.Hims M. J., 1979a. Wild plants as a source of Sclerotinia sclerotiorum infecting oilseed rape. Plant 28: 197.Jahan, R., Siddique, S. S., Jannat, R., Hossain, M. M., 2022. Cosmos white rot: First characterization, physiology, host range, disease resistance, and chemical control. J. Basic Microbiol. 2022, 62, 911 – 929.Jones D., Gray E. G., 1973. Factors affecting germination of sclerotia of Sclerotini sclerotiorum from peas. Transactions of the British Mycological Society 60, 495 – 500.Kharbanda P. D., Tewari J. P., 1996. Integrated management of canola diseases using cultural methods. Canadian Journal of Plant Pathology 18, 168 – 75.Khangura R., Beard C., 2015. Managing sclerotinia stem rot in canola. Department of Agriculture and Food. Australian Government. Disponibil pe [https://www.agric.wa.gov.au/.../managing-sclerotinia-stem...]. Accesat la data de 17.04.2024.Koch S., Dunker S., Kleinhenz B., Rohrig M., von Tiedemann A, 2007. Crop loss-related forecasting model for Sclerotinia stem rot in winter oilseed rape. Phytopathology 97, 1186 – 94.Kora C., McDonald M. R., Boland G. J., 2008. New progress in the integrated management of sclerotinia rot. In: Ciancioa A, Mukerhi KG, eds. Integrated Management of Plants Pests and Diseases: Integrated Management of Diseases Caused by Fungi, Phytoplasmas and Bacteria. Dordrecht, Netherlands: Springer, 243 – 70.Kutcher, H. R, Dokken-Bouchard, F., Turkington, T. K., Fernando, W. G. D. Boyetchko, S. Buchwaldt, L. Hegedus D. and Parkin, I., 2011. Managing sclerotinia stem rot in canola. Canola Research Summit in Winnipeg, Manitoba, April 12-13.Lamey H. A., Nelson B. D. and Gulya T. J., 1998. Incidence of Sclerotinia stem rot on canola in North Dakota and Minnesota, 1991-1997. Proc Int. Sclerotinia Workshop, Fargo, ND, September 9 - 12, pp. 7 - 9.Ma, H. X., Feng, X. J., Yu, C., Chen, C. J., Zhou, M. G., 2009. Occurrence and characterization of dimethachlon insensitivity in Sclerotinia sclerotiorum in Jiangsu province of China. Plant Dis. 2009, 93, 36 – 42.Mehta Naresh, Hieu N. T. and Sangwan M. S. 2009. Influence of soil types, frequency and quantity of irrigation on development of Sclerotinia stem rot of mustard. J Mycol Pl Pathol 39: 506 - 510.Merriman P. R., Pywell M., Harrison G., Nancarrow J., 1979. Survival of sclerotia of Sclerotinia sclerotiorum and effects of cultivation practices on disease. Soil Biology and Biochemistry 11, 567 – 570.Neergaard P.. 1958. Mycelial seed infection of certain crucifers by Sclerotinia sclerotiorum (Lib) de bary. Plant Dis Rep 42: 1105-1106.Popescu G., 2005. Tratat de Patologia Plantelor, vol II, Agricultură, 341 p..Purdy L. H., 1979. Sclerotinia sclerotiorum: history, diseases and symptomatology, host range, geographic distribution and impact. Phytopathology 69: 875 – 880.Williams J. R., Stelfox D., 1980. Influence of farming practices in Alberta on germination and apothecium production of sclerotia of Sclerotinia sclerotiorum. Canadian Journal of Plant Pathology 2, 169 – 72.Willetts H. J. and Wong J. A. L. 1980. The biology of Sclerotinia sclerotiorum, S. trifoliorum, and S. minor with emphasis on specific nomenclature. Bot Rev 46: 100 – 165.Saharan G. S., Mehta Naresh and Sangwan M. S., 2005. Diseases of oilseed crops. Indus Publication Co., New Delhi, 643p.Saharan G. S and Mehta Naresh., 2008. Sclerotinia diseases of crop plants: Biology, ecology and disease management. Springer Science+Busines Media B.V. The Netherlands, 485p .Sharma Pankaj, Meena P. D., Rai P. K., Kumar S. and Siddiqui S. A., 2010. Relation of petal infestation to incidence of Sclerotinia sclerotiorum in Brassica juncea. National Conference, IPS SKRAU, Bikaner, October 27 - 28, p.76.Yang L., Li G. Q., Long Y. Q., Hong G. P., Jiang D. H., Huang H. C., 2010. Effects of soil temperature and moisture on survival of Coniothyrium minitans conidia in central China. Biological Control 55, 27 – 33.***EPPO, 1998. Guideline on good plant protection practice. Rape, 10 p.
Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Fondurile nerambursabile de la Bruxelles sunt râvnite de orice fermier, fie mic, fie mare, ori mai tânăr, ori mai experimentat într-ale agriculturii. Și e normal să fie așa. Cum, la fel, e normal ca autoritățile competente ale statului să-i ajute pe cei care accesează banii europeni. Dar cât pot fi de competenți funcționarii publici angajați, majoritatea, pe sistemul „pile, cunoștințe, relații”? Atât de competenți încât își dau ok-ul pe proiecte, după care, când investiția e finalizată și fermierul cu banii în buzunar sau în așteptarea ultimei tranșe de bani, funcționarii nu mai sunt de acord cu propriul „ok” și cer înapoi fermierilor fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană.
Firesc ar fi ca orice funcționar care-și pune semnătura pe un proiect, pe un act oficial, să răspundă personal. Poate așa își va face responsabil treaba pentru care este plătit din banul public.
Bruxelles-ul o ști oare cum sunt alocați banii în România? Ni se spune că am atras X fonduri nerambursabile, că absorbția se apropie de sută la sută. Nu ni se zice, însă, câți bani se întorc la Bruxelles din vina funcționarilor care aprobă proiecte, după care se răzgândesc și cer banii înapoi.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale are sloganul „Împreună creștem satul Românesc”. Cum? Ca în cazul lui Alin Luculeasa, care nu este, din păcate, singurul? Creștem satul românesc prin distrugerea proiectelor cu finanțare europeană și prin falimentarea afacerilor agricole, a fermelor?
Cât pot de scurt, vă povestesc pățania lui Alin Luculeasa cu AFIR-ul, dar și a altui tânăr fermier, de data asta cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Așadar, Alin Luculeasa este un tânăr inginer de 32 de ani în curând, din județul Vaslui, care face agricultură de mic alături de familie. Este ambițios, pasionat de tot ce e nou, a digitalizat fermele familiei, dar a sprijinit și alte ferme pentru a porni pe această cale a viitorului. Totodată, a fost premiat la Congresul European al Tinerilor Fermieri. S-ar putea scrie multe lucruri frumoase despre acest tânăr care în anul 2021 a depus la AFIR un proiect de modernizare a fermei sale, aflată la început de drum, o fermă vegetală de 70 ha. Inițial, a fost declarat eligibil, dar fără finanțare. Nu s-a descurajat, și-a continuat activitatea contractând prestări de servicii, pentru că încă nu avea utilajele necesare pentru a lucra pământul. După aproape 15 luni, a primit o notificare că a devenit finanțabil. Bucuros, a reluat discuțiile cu furnizorii de echipamente. „Am constatat că între timp au intervenit majorări de prețuri semnificative la utilaje, 30 - 40%, dar ăsta e businessul, dacă ar fi simplu, ar face toata lumea. Am contractat, pe următorii șase ani, un leasing financiar pentru întreaga sumă (cheltuieli eligibile + neeligibile + majorări de preț), cumpăr utilajele, îmi ajung în fermă, fac cerere de plată pentru peste 95% din suma eligibilă, primesc banii. După câteva luni, fac cerere pentru ultima tranșă de plată, iar înainte de a mi se acorda aceasta, mi se face un control în teren. Totul a fost conform și am primit raport de control favorabil. A doua zi după control, mi se cer niște clarificări la care răspund. După o lună, am fost notificat că am creat condiții artificiale. Îmi expun punctul de vedere cu documente justificative, cum că sunt angajat într-o fermă, a unchiului meu, asta nefiind ilegal, cum că nu dețin utilaje sau hale de stocare și am contractat prestări de servicii ca să pot face agricultură. Și nici asta nu este ilegal, atât timp cât am plătit toate contractele prin bancă, transparent.” Toate aspectele povestite de Alin Luculeasa erau vizibile în proiectul depus la AFIR încă din prima zi, din anul 2021. Atunci proiectul a fost bun, iar după vreo doi ani nu mai este în regulă? De ce a aprobat AFIR un proiect neconform? Doar ca să se laude cu un grad mare de absorbție a banilor europeni?
„Am mizat pe agricultura conservativă, digitală și eficientă din punct de vedere economic, principii pe care le promovez eu cu fiecare ocazie. Am lucrat pentru visul meu asumându-mi riscuri, fiind prezent zi de zi în fermă. Dacă nu eram în fermă, eram pe la evenimente, pentru a mă alinia cu cele mai noi tendințe din agricultură.”
Nimic nu a contat, astăzi tânărul fermier Alin Luculeasa este dator statului român cu banii pe care același stat i-a dat din bugetul european ca să aducă plusvaloare în satul românesc, lucru pe care l-a și făcut.
„Am fost penalizat pentru niște presupuse nereguli stipulate doar în Ghidul solicitantului. Acele „nereguli” erau în proiect și atunci când mi s-au alocat banii. Eu n-am semnat Ghidul, că nu este atașat la contract. Mai mult, Ghidul solicitantului nu are valoare juridică, ci doar informativă, fiind o simplă broșură.”
Repet, aceleași condiții așa-zis artificiale existau în proiect în momentul aprobării de către funcționarul AFIR. Cine răspunde acum pentru falimentarea fermei tânărului inginer Alin Luculeasa?
Un alt caz, de noaptea minții, este al altui tânăr fermier, Florin Mădălin Jenaru, din județul Tulcea. În octombrie 2022, a depus un proiect în cadrul POC 2014-2020 pe măsura 411.BIS (CAEN corespunzător – 1091 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă), aprobat la finanțare, iar pe 27 iulie 2023, fermierul a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Prin proiect au fost achiziționate un tractor, o remorcă tehnologică, un soft și elemente de IT. În octombrie 2023, i-au venit utilajele, fermierul a plătit partea lui de 25%, a încărcat documentele (factură, contract, proces-verbal de predare-primire) către AMPOC, pentru a primi diferența de 75%. Cererea de plată a fost acceptată, pe 3 ianuarie 2024 a primit notificare de plată cu suma autorizată, urmând ca banii să intre în Trezorerie, pentru a fi achitată diferența de 75% către furnizori. Pe 21 februarie 2024 primește o notificare care îi autorizează la plată suma de zero lei, deoarece, susține Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cheltuielile nu sunt eligibile pentru activități cod CAEN 1091.
Din nou întreb, de ce funcționarii ministerului au aprobat proiectul, dacă nu era în regulă? Cine răspunde pentru falimentarea și a acestui tânăr fermier? Câte astfel de cazuri sunt în toată țara? Multe, vă zic eu.
Cum atragem banii europeni? Nicicum cu angajați ai statului care merg pe principiul „Noi muncim, noi nu gândim”.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2024Abonamente, AICI!Multiplele întrebuințări în alimentația omului, a animalelor și ca materie primă pentru o serie de industrii, fac din cultura porumbului una din cele mai importante culturi atât pe plan mondial, cât și național.
Porumbul este o plantă sensibilă la îmburuienare, concurența buruienilor pentru apă, hrană și lumină aducând pagube însemnate producției, aceasta putând scădea cu peste 80%.
Summit Agro România este una dintre companiile cu un portofoliu complex de erbicide pentru combaterea integrată a buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate din cultura porumbului.
Click Pro conține două substanțe active: terbutilazin 326 g/L + mesotrione 50 g/L, asigurând un spectru larg de combatere a buruienilor din cultura porumbului. ![]()
Substanța activă terbutilazin face parte din grupa triazinelor, este preluată de buruieni prin rădăcini și frunze, apoi este translocată prin xilem în plantă, acumulându-se în vârfurile de creștere și frunze. Buruienile se îngălbenesc, apoi se necrozează.
Substanța activă mesotrione are acțiune sistemică, fiind absorbită prin rădăcină, tulpină și frunze și este translocată rapid în întreaga plantă prin xilem și floem. Acționează prin inhibarea enzimei HPPD, întrerupând sinteza unor compuși (plastoquinona și tokoferol), ceea ce duce la blocarea fotosintezei și a producției de carotenoizi în buruiană.
Produsul are dublă acțiune - peliculară și sistemică. Poate fi aplicat atât preemergent, cât și postemergent.
Aplicat în postemergență, asigură o combatere bună a buruienilor monocotiledonate anuale Echinochloa crus-galli, Digitaria sanguinalis, Setaria sp. Pentru un control bun al buruienilor menționate recomandăm ca aplicarea să se facă până la stadiul de înfrățire al buruienilor.
Produsul combate și principalele specii de buruieni dicotiledonate întâlnite în cultura porumbului: Amaranthus sp., Chenopodium sp., Xanthium strumarium etc.
În postemergență produsul poate fi aplicat până la stadiul de 8 frunze ale plantei de porumb, asigurând în acest caz și combaterea buruienilor cu emergență târzie - Abutilon theophrasti, Helianthus annuus, Solanum nigrum.
Doza omologată este de 2 - 2,3 L/ha. Doza aplicată se stabilește în funcție de gradul de îmburuienare, stadiul de dezvoltare a buruienilor și în funcție de modul de folosire a produsului - singur sau în amestec cu un alt erbicid.
La o îmburuienare ridicată și un stadiu mai avansat de dezvoltare a buruienilor, doza recomandată este de 2,3 L/ha, iar în amestec cu un alt erbicid se poate utiliza doza de 2 L/ha.
Click Trio este cel mai nou erbicid din portofoliul Summit Agro România, produs cu 3 substanțe active ce controlează atât buruienile dicotiledonate cât și pe cele monocotiledonate. ![]()
Cele 3 substanțe active conferă erbicidului moduri diferite de acțiune și activitate atât la sol cât și foliară. Pe lângă substanțele active terbutilazin și mesotrione pe care le conține erbicidul Click Pro, Click Trio mai conține clomazonă, ce face parte din grupa isoxazolidinone, acționând prin inhibarea biosintezei carotenoidelor. Clomazona se absoarbe prin rădăcină și vârfurile de creștere, cu translocare acropetală până la nivelul frunzelor.
Click Trio se poate aplica din faza de preemergență a porumbului în doza de 1,7 - 2 L/ha, până în faza de 2-3 frunze ale culturii, în doză de 1,5 - 2 L/ha. Dacă utilizați un alt produs în amestec, pentru controlul buruienilor monocotiledonate perene, recomandăm doza de 1,5 L/ha.
Spectrul de buruieni combătute este unul foarte mare, de la buruieni monocotiledonate precum Echinochloa crus-galli, Poa annua, Setaria viridis, Digitaria sanguinalis, până la buruieni dicotiledonate ca Abutilon theoprasti, Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Polygonum persicaria, Sonchus spp.
Click Trio conferă protecție și după aplicare, în funcție de umiditatea din sol, astfel că fermierii pot controla și următoarele valuri de buruieni anuale, fară a fi nevoie să mai intervină cu un alt produs.
Pledge 50 WP are ca substanță activă flumioxazin 50% și este utilizat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate și a unor specii monocotiledonate. Se aplică pelicular, până la răsărirea culturii de porumb și are acțiune reziduală. Nu se amestecă cu alte produse. Se aplică preemergent.
Doza omologată este de 90-120 g/ha în 300-400 L apă.
Principalele buruieni combătute: Solanum Nigrum, Amaranthus sp., Chenopodium album, Stellaria media.
Lancelot Super este un erbicid sistemic, cu două substanțe active: aminopiralid 30% și florasulam 15%, cu acțiune eficientă asupra buruienilor dicotiledonate anuale și perene: Amaranthus retroflexus, Anthemis arvensis, Brassica oleracea, Cirsium arvense, Galium aparine, Xanthium strumarium etc.
Se aplică în doza de 33 g/ha postemergent, la stadiul de 4 - 6 frunze ale culturii de porumb și se absoarbe în principal prin frunze, iar secundar prin rădăcini.
Arbiter este un erbicid sistemic, ce are ca substanță activă fluroxipir 200 g/L, ce se aplică postemergent. Este utilizat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene din cultura porumbului.
Doza omologată este de 1 L/ha, aplicat de la 3 la 6 frunze ale porumbului.
Este absorbit prin aparatul foliar al buruienilor și translocat în toată planta. Efectul erbicidului poate fi observat la 7-10 zile de la aplicare.
Combate foarte bine Galium aparine, Rubus spp., Capsella bursa-pastoris, Equisetum arvense.
Barracuda are ca substanță activă mesotrione 100 g/L și cționează sistemic, cu aplicare în postemergență. Combate buruieni dicotiledonate și unele monocotiledonate anuale. Doza omologată este de 0,75 - 1,5 L/ha, aplicat când plantele de porumb au 2-8 frunze.
Majoritatea buruienilor cu frunză lată sunt sensibile la erbicidul Barracuda, exemplu fiind: Abutilon theophrasti, Amaranthus spp., Ambrozia tifida, Chenopodium spp., Polygonum sp., Xanthium strumarium.
Pentru combaterea eficientă a buruienilor, bolilor și dăunătorilor porumbului recomandăm totodată respectarea rotației culturilor și a asolamentului.
Articol furnizat de Summit Agro România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În această perioadă, în zonele în care porumbul a început să răsară, își face simțită prezența rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis gyll).
În Banat, semănatul porumbului este în plină desfășurare. Cu siguranță, în curând vom asista la apariția dăunătorului în culturile răsărite. Din fericire, în Banat, populațiile de Tanymecus dilaticollis nu sunt atât de mari comparativ cu alte zone din țară. Din cauza condițiilor climatice mai răcăroase din vestul țării, Tanymecus dilaticollis este scump la vedere.
Fotografiile din acest material sunt din anii 2021 și 2022. Asta înseamnă că fermierii sunt mai atenți la rotația culturilor. Din păcate, există areale în România unde, datorită tehnologiilor practicate, bazate pe monocultură, populațiile sunt foarte mari și distrug culturile imediat după răsărire. Pentru a putea combate eficient acest periculos dăunător, vă punem la dispoziție informații despre biologia, daunele produse și combaterea corectă a rățișoarei porumbului.
Rățișoara pe floarea-soarelui

Importanța economică, recunoaștere și daune produse
Tanymecus dilaticollis este considerat un dăunător periculos al porumbului, fiind prezent în zonele calde din România (Sud și Sud - Est). După Badiu et al., 2019 (citat de Georgescu et al., 2022), datorită modificărilor climatice, rățișoara porumbului își face simțită prezența în ultimii ani și în zonele mai puțin favorabile dezvoltării (Sudul Transilvaniei; Nord - Estul României).
Corpul gărgăriței are lungimea cuprinsă între 5,1 - 9,6 mm, formă alungită, ovală și rostru lung. Culoarea corpului este cenușie - brună. De regulă, adulții apar la suprafața solului aproximativ trei săptămâni după ce temperatura medie a aerului crește la 10° C [Dieckmann, 1983; Roșca et al., 2011].
Cel mai periculos este atacul adulților din timpul răsăritului când plantele pot fi retezate. Aceste plante sunt pierdute, iar dacă frecvența plantelor retezate este mare, culturile sunt întoarse de multe ori. Când insectele rod frunzele în faza de cornet, la deschiderea frunzelor se vor observa perforații circulare cu dispunere transversală [Roșca et al., 2011]. De la 4 - 5 frunze, plantele de porumb nu mai sunt în pericol. În această fenofază, Tanymecus dilaticollis va ataca frunzele pe margini. Atacul se manifestă sub formă de trepte (rosături în formă de U). Astfel de plante vor avea creșteri încetinite care se pot traduce prin pierderi în producție uneori.

Dăunătorul atacă în perioadele călduroase, însorite și cu temperaturi medii diurne ce trec de 200C. Sub această temperatură și în prezența precipitațiilor sau timp noros, insecta își încetinește activitatea.
Biologia dăunătorului
Are o singură generație pe an și iernează în stadiul de adult, în sol, la adâncimi de 40 - 60 cm. Pe măsură ce temperatura din sol crește (de la 40 C), în luna februarie, adulții încep să urce către suprafața solului. La sfârșitul lunii martie și chiar mai devreme uneori, adulții pot fi văzuți la suprafața solului dacă temperatura aerului este de 90 C - 100 C.
Până la răsărirea porumbului, adulții se hrănesc cu plante spontane, cereale. Au o preferință deosebită pentru pălămidă, de exemplu. Când culturile de porumb răsar, rățișoara migrează în acestea, unde începe să se hrănească. De altfel, întreg ciclul de viață al insectei are loc în cultura de porumb (hrănire, împerechere, pontă, iernare) - Roșca et al., 2011. Pe lângă porumb, gărgărițele pot ataca și floarea-soarelui, leguminoasele etc (sunt polifage). La floarea-soarelui poate fi prezent și Tanymecus palliatus (polifag și el). Spre deosebire de Tanymecus dilaticollis, Tanymecus palliatus are două generații/an.
Managementul integrat al rățișoarei porumbului
Managementul integrat al acestui dăunător constă în îmbinarea echilibrată a măsurilor profilactice (foarte importante) cu cele chimice și biologice.
Monitorizarea dăunătorului este foarte importantă, fiind parte a strategiei de control. Ea poate fi realizată prin efectuarea sondajelor la sol primăvara, la jumătatea lunii martie, în fostele culturi de porumb, mai ales în solele unde au fost densități mari. Prin aceste sondaje se poate estima viitoarea populație a dăunătorului. Din păcate, în prezent nu are cine să execute aceste sondaje deoarece în țara noastră aproape că nu mai există un serviciu de protecția plantelor care să ajute cu adevărat fermierii prin emiterea avertizărilor la timp pentru combaterea unei insecte sau a unui patogen. Modul haotic în care se fac unele lucrări de proteția plantelor ne-au adus în situația de a nu mai putea controla cu adevărat dăunătorii periculoși.
Metode profilactice
Principalele măsuri profilactice (care de cele mai multe ori nu sunt respectate) sunt:
Rotația culturilor. Respectarea rotației este foarte importantă și ne-ar putea feri de Tanymecus dilaticollis. Din păcate, noile tehnologii susțin așa numitele „rotații scurte” care, pe termen lung sunt un dezastru. În unele areale din România, monocultura de porumb se practică, cultivându-se pe aceeași solă timp de peste 15 ani (probabil sunt situații excepționale). Rezultatul monoculturii timp de mai mulți ani este înmulțirea excesivă a acestui dăunător;
Lucrările de întreținere țin departe dăunătorul;
Planta premergătoare este și ea importantă. Dacă este una preferată de dăunător, va lăsa în urmă o rezervă importantă. De aceea, nu cultivați porumb după porumb, după sorg, după sfeclă de zahăr sau floarea-soarelui. Cultivați porumb după grâu, după mazăre, după orz, după in. Trebuie să fiți atenți nu doar la planta premergătoare, ci și la plantele cultivate în vecinătate. Un aspect foarte important. Din păcate, aceste reguli simple nu sunt respectate acum. În viitor, este posibil să asistăm la schimbări în acest sens pentru a putea lupta cu acest dăunător;
Data semănatului;
Distrugerea buruienilor gazdă este o lucrare importantă care va diminua populațiile dăunătorului. Dăunătorul preferă pălămida dintre buruieni. În anii trecuți am verificat o solă de porumb unde erau vetre de pălămidă roase de Tanymecus dilaticollis.
Inedit. Tanymecus dilaticollis printre florile de rapiță

Metode chimice
Cea mai sigură metodă de combatere este tratarea semințelor. Acest tratament protejează foarte bine plantele răsărite. Deoarece neonicotinoidele sunt retrase este tot mai dificil de ținut sub control rățișoara porumbului, mai ales acolo unde se practică monocultura. Din acest motiv se caută soluții.
Pentru 2024, MADR a acordat aprobare pentru tratarea semințelor de porumb și floarea-soarelui cu produsul Nuprid AL 600 FS (imidacloprid). Produsul poate fi folosit în perioada 22 ianuarie - 22 mai 2024 pentru a ține sub control dăunătorii Tanymecus dilaticollis și Agriotes sp. Semințele tratate cu imidacloprid pot fi însămânțate doar în zonele cele mai afectate de dăunătorii mai sus menționați și doar la depășirea PED (prag economic de dăunare). Autorizația temporară poate fi vizualizată pe site-ul ANF (Agenția Națională Fitosanitară): https://www.anfdf.ro/.../aut.../2023/NUPRID_AL600FS_2024.pdf. Pragul economic de dăunare calculat este de 5 adulți/m2.
Alte praguri sau intervale critice de care trebuie să ținem seama sunt legate de densitatea dăunătorului:
Pragul minim este sub 0,5 gărgărițe/m2;
Pragul mediu de 1 gărgăriță/m2;
Pragul de la care trebuie să ne îngrijorăm este de peste 1 gărgăriță/m2 (Baicu, 1978; Hatman et al., 1986).
Tratamente în vegetație
Înainte de efectuarea tratamentelor, culturile de porumb, cât și de floarea-soarelui trebuie verificate cu atenție înainte de răsărire și în timpul răsăritului. Sondajele în culturi se vor face obligatoriu în fenofazele de 1 - 3 frunze (BBCH 9 - 11, răsărire) și 3 - 5 frunze (BBCH 12 - 15). Dacă constatați că aveți atac și densitate numerică mare este bine să faceți un tratament. Tratamentele de după răsărit și chiar în timpul răsăritului și-au dovedit eficacitatea de-a lungul timpului, atunci când insecta a fost depistată la timp (ținându-se seama și de pragul economic de dăunare). Pe solele care sunt puternic infestate se poate face un tratament înainte de semănat (înainte de discuirea ce precede semănatul) - Rădulescu et al., 1967.
În România sunt omologate pentru combaterea în vegetație următoarele substanțe: Cipermetrin; Deltametrin; Lambda - cihalotrin; Acetamiprid [după PESTICIDE 2.24.3.1].

Metode biologice
În agricultura ecologică pot fi utilizate biopreparate pe bază de ulei de neem, spinosad și Bacillus thuringiensis. Într-un studiu, Toader et al. (2020), scot în evidență eficacitatea bună a acestor substanțe. Se arată că, rezultatele cele mai bune s-au obținut când semințele au fost tratate cu ulei de neem, iar în vegetație s-a realizat un tratament cu spinosad. Într-un alt studiu efectuat în Bulgaria au fost testate două bioinsecticide: unul pe bază Beauveria bassiana, iar celălalt pe bază de azadirachtin Neem Azal T/S. Rezultatele experimentului arată că mortalitatea medie a adulților de T. dilaticollis a fost mai ridicată în cazul micoinsecticidului (pe bază de Beauveria bassiana) comparativ cu azadirachtina unde mortalitatea în decurs de 16 zile a fost mai scăzută. Concluzia studiului este că, adulții sunt mai sensibili la B. bassiana decât la azadirachtin (Toshova et al., 2021). Testele efectuate în casa de vegetație de către Georgescu et al. (2022) cu agenții biologici Beauveria bassiana (BbTd, BbTy ), Beuaveria pseudobassiana (BpPA ) și Metarhizium anisopliae (MaF) arată că mortalitatea a fost foarte scăzută. Concluzia studiului a fost că mortalitatea a trecut de 10% doar în urma tratamentelor cu Metarhizium anisopliae (MaF) și Beauveria bassiana (BbTy).
Bibliografie
Baicu T., 1978. Tratamente cu volulredus (VR) și volum ultraredus (VUR) în protecția plantelor, Biblioteca agricolă, București.Badiu, A. F., Iamandei, M., Trotuș, E., Georgescu, E. I. V., 2019. Study concerning Tanymecus sp. populations behavior in some locations from Romania in period 2010-2018. Acta Agricola Romanica, 1(1), 108 - 136.Dieckmann L., 1983. Contributions to the insect fauna of the GDR: Coleoptera - Curculionidae (Tanymecinae, Leptopiinae, Cleoninae, Tanyrhynchinae, Cossoninae, Raymondionyminae, Bagoinae, Tanysphyrinae). Beitrage Entomologie, Berlin, 33(2): 257 - 381.Georgescu E., Fătu C., Cana L.,Balaban N., 2022. Research concerning the effectiveness of the entomopathogenic fungi for controlling the maize leaf weevil (Tanymecus dilaticollis Gyll) in the greenhouse conditions,Analele Universităţii din Craiova, seria Agricultură – Montanologie – Cadastru (Annals of the University of Craiova - Agriculture, Montanology, Cadastre Series) Vol. 52/1/2022, 149 - 160.Hatman M., Bobeș I., Lazăr A., Perju T., Săpunaru T., 1986. Protecția plantelor cultivate, Editura Ceres, București, 294 p.Rădulescu E., Săvescu A., Alexandri Al., Balaj D., Beratlief C., Bobeș I., Bunea I., Cătuneanu I., Costache N., Docea E., Hamar E., Hulea A., Jacob N., Ionescu M., Manolache F., Olangiu M., Paulian F., Petrescu N., Pop I., Rafailă C., Severin V., Snagoveanu C., 1967. Îndrumător de protecția plantelor, Editura Agro - Silvică, București, 686 p.Roșca I. et al., 2011. Tratat de Entomologie generală și specială, Editura Alpha MDN Buzău, p. 656.Toader M., Georgescu E., Ionescu A. M., Șonea C., 2020. Test of some insecticides for Tanymecus dilaticollis Gyll. Control, in organic agriculture conditions. Rom Biotechnol Lett., 25 (6), 2070 - 2078.Toshova T., Velchev D., Pilarska D., Todorov I., Draganova S., Holuša J., Takov D., 2021. Effect of bioinsecticides on the grey maize weevil Tanymecus dilaticollis. Plant Protect. Sci., 57: 240 – 247.Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 18 -21 aprilie 2024, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Taurin - BOVICOOP participă la Târgul Internațional pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Zootehnie – AGRARIA 2024, care se desfășoară la Jucu, în judeţul Cluj.
Pe parcursul celor patru zile de târg vor avea loc tot soiul de evenimente dedicate crescătorilor de bovine, membri ai BOVICOOP fiind prezenți la Agraria, unde pot fi văzute și bovinele deținute de aceștia și totodată pot fi degustate produsele alimentare fabricate în cadrul cooperativelor membre.
Standul UNCST – BOVICOOP, dedicat mediului asociativ, este amplasat în zona Cortului Forum. De asemenea, în Pavilionul de Zootehnie, la standul A22, găsiți BOVICOOP - Cooperativa de grad III.
Pe 20 aprilie 2024, în Cortul Forum, de la ora 10:30, are loc un eveniment organizat în parteneriat cu DLG InterMarketing, FAMD şi USAMV Cluj - Napoca, dedicat fermierilor crescători de bovine și micilor producători de brânzeturi, la care vor participa specialişti din domeniu. Participanții au ocazia să afle despre influența pășunilor asupra calității laptelui pentru obținerea de brânzeturi maturate, precum și informații despre drumul de la materia primă la produsul finit. La acest eveniment vor fi degustate brânzeturi produse în cadrul cooperativelor membre UNCST-BOVICOOP.
În Cortul Zootehnica Show, pe toată perioada târgului Agraria, vor fi expuse bovine ale fermierilor membri UNCST-BOVICOOP. Este programată și vizitarea unei ferme membră a Cooperativei Agricole Someș-Arieș, în parteneriat cu DLG InterMarketing și DeLaval.
„Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Taurin s-a înființat în anul 2021, iar în decurs de trei ani a luat naștere brandul fermierilor asociați în cooperative „NATURLACT”, cu funcție economică printr-o cooperativă de grad III. Funcționăm pe principiul „Tacem și facem”, împreună, cu fermierii mici și mijlocii care și-au însușit scopul asocierii și au desăvârșit principiul cooperatist integrat prin procesarea materiei prime în produs finit”, a precizat Iasmina Blidar, director executiv UNCST-BOVICOOP.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca participă, în calitate de partener, la AGRARIA 2024, între 18-21 aprilie, în spațiul expozițional dedicat, din comuna Jucu (județul Cluj).
Facultățile din cadrul USAMV Cluj-Napoca vor fi reprezentate la standurile tematice sau prin intermediul specialiștilor invitați în calitate de speakeri în cortul Forum. Astfel, cadre didactice și studenți vor prezenta oferta educațională și vor susține demonstrații practice în diferite domenii de studiu: tehnologii agricole inovatoare, de mecanizare, la lucrările solului și semănat; tehnici moderne sustenabile de aplicare a substanțelor fitosanitare în contextul protecției solului și apei operatorului, precum și pentru obținerea de produse agroalimentare curate și sănătoase.

De asemenea, vor putea fi admirate exponate din microplante, miceliu din diferite ciuperci, butași din viță de vie și terarii - aranjamente de plante ornamentale în recipiente din sticlă, plantule micropropagate în eprubete. Vor fi prezentate și mostre pentru degustare de produse inovatoare, precum suplimentul alimentar Echibiotic (ce conține un complex activ format din șase tulpini de probiotice) sau produse care vor avea integrate probiotice pentru refacerea florei intestinale.
În cortul Forum vor avea loc numeroase prezentări și discuții cu specialiști invitați din cadrul USAMV Cluj-Napoca, de la Facultatea de Agricultură; Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală; Știința și Tehnologia Alimentelor, pe teme de actualitate din agricultura sustenabilă, alimentația sănătoasă, proiecte europene de cercetare etc.

La fel ca la edițiile trecute ale Agraria, USAMV Cluj-Napoca va avea și standul cu produse din fermele și stațiunile proprii. Vor fi disponibile spre vânzare vinuri albe de la Vinea Apoldia Maior - Pinot Gris demidulce (producția 2021), respectiv Sauvignon Blanc, Traminer Roz, Semper, Amlas și Madrigal (demiseci, 2022), mezeluri și brânzeturi vidate de la Ferma Cojocna, dar și pentru servire la fața locului, plante aromatice la ghiveci (mentă, salvie, busuioc, roiniță, isop, aloe vera), ulei de lavandă, apă florală (lavandă, salvie), flori și legume proaspete.
Toate detaliile pentru vizitatori despre AGRARIA 2024, inclusiv privind transportul și participarea gratuite, găsiți pe site-ul oficial: https://www.agraria-dlg.ro/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Luni, 15 aprilie 2024, fermierii au ieșit din nou la proteste. De data aceasta, protestele spontane sunt în zonele punctelor de lansare a rachetelor antigrindină, agricultorii fiind nemulțumiți de lipsa măsurilor concrete din partea autorităților, referitoare la sistemul antigrindină. Proteste spontane se desfășoară în județele Prahova,Vrancea, Iași și Vaslui, unele dintre județele cele mai afectate.

În urma nenumăratelor întâlniri și dezbateri cu mediul asociativ, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a venit cu propunerea de a emite un Ordin de ministru prin care să reglementeze, mai riguros, frecvența și direcția de lansare a rachetelor cu efecte antigrindină. Până acum, fermierii au rămas doar cu promisiunea emiterii unui astfel de document, ceea ce a sporit gradul de nemulțumire în rândul agricultorilor, care nu pot accepta că rezolvarea unei probleme atât de grave este tergiversată la nesfârșit.

„Amintim că nemulțumirile fermierilor pe acest subiect au fost aduse în atenția MADR în mai multe ocazii, în scris sau în cadrul unor evenimente publice; au fost solicitate informatii despre practicile similare din alte state membre, dat fiind că, din informațiile primite de la omologii noștri europeni, acest tip de sistem este interzis în majoritatea statelor europene. Forumul APPR susține inițiativa membrilor săi de a-și face vocea auzită. Protestele de astăzi sunt un semnal de alarmă pe care fermierii îl transmit autorităților care nu mai pot rămâne pasive la multitudinea de probleme ale sectorului: situația este critică, iar decidenții sunt somați să vină cu soluții concrete”, transmite Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis în teritoriu clarificări privind punerea în aplicare a standardului GAEC 7 - Rotaţia culturilor pe terenuri arabile, cu excepţia culturilor care cresc sub apă, în anul de cerere 2024. „Mediul asociativ a făcut nenumărate demersuri pentru obținerea derogării. Este bine că ministerul vine cu clarificări privind modalitatea prin care fermierii pot beneficia de derogarea în cazul GAEC 7. Avem încredere că pentru următorul an agricol, la insistențele noastre, fermierii vor avea o listă de culturi care se autosuportă din punct de vedere agrotehnic/fitotehnic atunci când situația din teren o impune”, a comunicat Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
În ceea ce privește condiționalitățile de mediu din cadrul Politicii Agricole Comune, au fost întreprinse numeroase demersuri din partea autorităţilor române şi a organizaţiilor de fermieri pentru acordarea unor derogări la standardele GAEC în anul de cerere 2024 (propuneri de simplificare), din care unele au fost soluţionate parţial (GAEC 8), iar cele mai multe sunt în analiză şi consultare, urmând să fie reglementate în următoarea perioadă (GAEC 5-9), precizează MADR.
Referitor la standardul GAEC 7, în anul de cerere 2024, regula generală spune că se aplică o rotaţie a culturilor pe terenul arabil, cu excepţia culturilor care cresc sub apă. Rotaţia constă în schimbarea culturilor cel puţin o dată pe an (an de cultură) la nivel de parcelă agricolă, cu excepţia culturilor multianuale, a ierburilor şi a altor plante furajere erbacee, a terenurilor lăsate pârloagă şi a culturilor din spaţii protejate (sere şi solarii).
Sunt exceptate de la obligaţia privind rotaţia culturilor pe terenul arabil exploataţiile agricole care îndeplinesc una din următoarele condiţii:
Peste 75% din terenul arabil este utilizat pentru producţia de iarbă sau alte plante furajere erbacee, este teren lăsat pârloagă, este cultivat cu culturi de leguminoase sau face obiectul unei combinaţii între aceste utilizări;
Peste 75% din suprafaţa agricolă eligibilă este pajişte permanentă, este utilizată pentru producţia de iarbă sau alte plante furaje erbacee sau pentru cultivarea unor culturi aflate sub apă fie pentru o mare parte a anului, fie o mare parte a ciclului de cultură sau face obiectul unei combinaţii între aceste utilizări;
Exploataţiile cu o suprafaţă de teren arabil de până la 10 hectare.
Se consideră că exploataţiile înregistrate şi certificate în agricultura ecologică, conform Regulamentului (UE) 2018/848 al Parlamentului European şi al Consiliului, respectă acest standard GAEC.
Clarificări tehnice
Prin excepţie de la regula generală, una şi aceeaşi specie de plante (cultura principală) poate fi cultivată pe aceeaşi suprafaţă de teren arabil (parcelă agricolă), pe cel mult 50% din suprafaţa arabilă a exploataţiei, astfel:
O perioadă de cel mult trei ani consecutivi, cu obligaţia ca între două culturi principale să înfiinţeze o cultură secundară diferită ca specie faţă de cultura principală;
O perioadă de cel mult doi ani consecutivi pe suprafeţele pe care cultura principală s-a recoltat toamna târziu (după data de 1 noiembrie) ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, sau înfiinţarea culturii de toamnă/culturii secundare nu a fost posibilă întrucât nu au existat condiţii optime de răsărire şi dezvoltare a plantelor.
Rotaţia culturilor la nivelul exploataţiei agricole include culturile înfiinţate în toamna anului precedent şi culturile înfiinţate în primăvara anului curent depunerii cererii de plată, inclusiv culturile secundare gestionate în mod corespunzător.
Întrucât obligaţiile privind rotaţia culturilor pe terenul arabil - GAEC 7 se aplică începând cu anul de cerere 2024, pentru verificarea respectării acestui standard structura şi amplasarea culturilor pe terenul arabil declarate de fermieri în anul 2023 constituie referinţă pentru verificarea rotaţiei culturilor pe terenul arabil în anul de cerere 2024.
Fermierii trebuie să notifice Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu privire la aplicarea excepţiei de la regula generală privind rotaţia culturilor pe terenul arabil în vederea respectării obligaţiilor GAEC 7, conform Ordinului nr. 54/570/32/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
Culturile principale/secundare înfiinţate şi lucrările executate (cultura, data înfiinţării, data recoltării/desfiinţării/încorporării) trebuie consemnate în Registrul exploataţiei.
Modelele recomandate pentru notificarea APIA cu privire la evidenţa lucrărilor agricole - Registrul exploataţiei şi aplicarea excepţiei de la regula generală pentru rotaţia culturilor - GAEC 7 sunt prevăzute în Ghidul fermierului privind condiţionalitatea - 2024, aprobat prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Clubul Viticultorilor Români solicită sprijinul autorităților din țara noastră pentru demararea de urgență a măsurii de distilare de criză, din fonduri europene. Situația economică actuală este dificilă, generând creșterea costurilor pentru producția agricolă și prelucrarea vinului la nivel național, mai ales datorită inflației prețurilor la îngrășăminte, energie și sticle. Concomitent, inflația globală a erodat puterea de cumpărare a consumatorilor și a exacerbat tendința generală de scădere a consumului de vin din ultimii ani.
Având în vedere dificultățile cu care se confruntă sectorul vitivinicol, este nevoie urgentă de măsura de distilare a vinului în situaţii de criză. Potrivit Clubului Viticultorilor Români, sprijinul financiar pentru această măsură poate fi acordat din fonduri europene - fie din sumele alocate României pentru sectorul vitivinicol, fie din rezerva agricolă de criză de la Uniunea Europeană.
În prezent, producătorii de vin din țara noastră se confruntă cu următoarele probleme:
Producția de vin a crescut în 2023 față de anul precedent cu 15%, când stocurile erau deja ridicate;
Scădere globală a cererii și a vânzărilor de vinuri;
Capacitate redusă de comercializare a produselor și amortizarea investițiilor;
Schimbările climatice defavorabile viticulturii în România și perspectivele de accentuare în anii următori;
Schimbarea modelelor de consum de vin românesc în rândul cumpărătorilor din țara noastră;
Inițiativele de subvenționare a producătorilor din Franța, Italia și Spania, date fiind provocările similare pe care le confruntă.
Solicitarea Clubului Viticultorilor Români vine în condițiile în care producătorii din Franța, Spania și Italia, care se confruntă cu probleme similare, au solicitat recent sprijin de la Comisia Europeană care s-a arătat deschisă pentru dialog, în vederea identificării de soluții pentru reducerea urgentă a stocurilor.
„Prin instituirea acestei măsuri temporare, Clubul Viticultorilor Români vizează deblocarea pieței vitivinicole și acordarea unui sprijin producătorilor, grav afectați de lipsa lichidităților financiare, pe criterii și la un nivel similar cu practicile existente în alte state membre ale Uniunii Europene”, precizează Radu Ghițoiu, director executiv al Clubului Viticultorilor Români.
**********
Clubul Viticultorilor Români este o organizație profesională recent înființată care are ca obiectiv sprijinirea intereselor antreprenorilor din sectorul vitivinicol, cu scopul de a promova politici și reglementări echitabile în domeniu.Are nouă membri fondatori, iar producătorii din Clubul Viticultorilor au de la 5 până la 350 de hectare cu viță-de-vie.Președintele în exercițiu al Clubului Viticultorilor Români este cunoscutul oenolog și proprietar de cramă în Dealu Mare, Aurelia Vișinescu.De menționat că, președinția noii organizații a sectorului vitivinicol este rotativă.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), structură federativă afiliată la Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb din Europa (CEPM) își exprimă nemulțumirea pentru modul în care deputații români au ales, din nou, să trateze viitorul agriculturii. „Au decis pentru a doua oară să respingă un proiect de lege care ar fi contribuit enorm la predictibilitatea și dezvoltarea sectorului agricol”, transmite Forumul APPR.
Comunicatul de presă al Forumului APPR:
Suntem, deopotrivă surprinși că ieri, 9 aprilie 2024, la Camera Deputaților, propunerea de modificare, în Codul Civil, a prevederilor privind contractul de arendă a fost respinsă: 164 de deputați au votat „pentru”, 60 au votat „împotrivă”, iar 18 s-au abținut.
Surprinderea noastră vine, cu atât mai mult, din faptul că în nenumărate rânduri asociația noastră, împreună cu alte organizații de profil, au contribuit cu explicații și au pus la dispoziția legiuitorului informațiile necesare pentru o înțelegere cât mai bună a urgenței pe care o reprezintă amendarea reglementării privind durata și condițiile contractului de arendă.
Am participat la nenumărate întâlniri cu autoritățile cu competențe pe care îl consideram epuizat și desigur, pe deplin înțeles de către decidenți; am alocat timp și resurse pentru ca perspectivele fermierilor și problemele cauzate de instabilitatea contractelor de arendă și a celor legate de incoerențele fondului funciar să fie corect înțelese și mai ales, corect tratate. Am explicat, de asemenea, cât de importantă este această modificare a Codului Civil pentru a încuraja investițiile pe termen mediu și lung. Satul românesc are nevoie de investitii, acestea se realizează doar în condiții de predictibilitate și stabilitate și din acest motiv este nevoie de un cadru legislativ actualizat.
Votul de ieri ne-a arătat că vom rămâne, în continuare, singuri. Că nu contează argumentele, că vom plăti, în continuare, pentru decizii și situații care nu pot fi imputate fermierilor. Vom plăti pentru inconsecvențele fondului funciar și eterna lui actualizare, pentru rivalitățile politice dintre Putere și Opoziție, pentru că încercăm să ne implicăm acolo unde, poate, rolul principal trebuia să fie al autorităților.
Ne întrebăm ce mai putem face acum. Nu avem un set de obiecții care au stat la baza respingerii de ieri. Nu cunoaștem motivele pentru care o parte semnificativă a deputaților au ales să oprească amendamentele pe care noi, pe de altă parte, le-am fundamentat temeinic.
Noi, Forumul APPR, adresăm următorul mesaj public către deputații care au ales să respingă, ieri, propunerea de modificare a Codului Civil: consecințele deciziei dumneavoastră de ieri sunt nocive pentru viitorul agriculturii și performanțele fermierilor români! Nu se poate practica agricultura doar empiric, diletant și sub spectrul hazardului. NOI, fermierii, vom suporta mâine consecințele deciziei dumneavoastră de ieri: nu vom putem aplica ecoschemele (pentru ca nu se poate trece la agricultură conservativă de la un an la altul), nu se poate dezvolta, la modul serios, sectorul de agricultură ecologică, nu se pot amortiza investițiile în utilaje moderne (de pildă cele care să ne permită aplicarea și extinderea lucrărilor minime în vederea protejării solurilor) nu se poate face un plan de culturi, nu se pot accesa fonduri europene din cauza perioadei de monitorizare și păstrare a exploatației, nu se poate dezvolta infrastructura de irigații.
Într-un an electoral, unii dintre reprezentanții poporului ați ales să nu se schimbe nimic, în goana după voturi și neînțelegând nevoile reale ale fermierilor pe care, vă reamintim, și pe ei aveți responsabilitatea de a-i reprezenta și de a-i ajuta să facă saltul către o agricultură durabilă și performantă!
Cu dezamăgire, Consiliul Director al Forumului APPR

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Politicienii împiedică performanța în agricultura românească, susțin organizațiile profesionale ale fermierilor, mâhnite de respingerea Legii arendei, la o diferență de două voturi, în ședința Camerei Deputaților din 9 aprilie 2024. LAPAR, Federația PRO AGRO și UNCSV transmit, prin intermediul unui comunicat de presă, că Parlamentul României este incapabil să adopte o lege a arendei care să susțină activitatea fermierilor din țara noastră.
În continuare, comunicatul de presă al LAPAR, PRO AGRO și UNCSV
În numele fermierilor reprezentați de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România (PRO AGRO) și Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), cele trei organizații își exprimă dezamăgirea și revolta față de respingerea la vot a amendamentelor privind contractul de arendă în ședința Camerei Deputaților din Parlamentul României care a avut loc, marți, 9 aprilie 2024.
După îndelungate și nenumărate consultări și negocieri, care au condus la acorduri privind soluțiile adoptate și compromisuri acceptate de toate părțile implicate în acest demers, în urma votului de ieri, fermierii își văd înșelate așteptările că vor avea, în sfârșit, o lege a arendei care să le asigure stabilitate și predictibilitate și le va oferi siguranță și încredere în dezvoltarea afacerilor lor agricole.
LAPAR, PRO AGRO și UNCSV își exprimă aprecierea față de parlamentarii care au înțeles importanța acestei initiative legislative privind reglementarea unei durate minime a arendei și au votat pentru. În același timp, organizațiile solicită explicații argumentate parlamentarilor care au votat împotrivă sau s-au abținut, în condițiile în care consultările și negocierile cu fermierii și mediul asociativ durează de ani de zile pe acest subiect care face obiectul programelor de guvernare asumate de majoritatea formațiunilor politice din ultimele două mandate parlamentare.
LAPAR, PRO AGRO și UNCSV au făcut nenumărate demersuri, au transmis documente de poziție și au organizat sau au participat la întâlniri cu autoritățile naționale responsabile pentru agricultură (Guvern, Parlament, Președinție) și cu formațiunile politice, în care au prezentat solicitările fermierilor, cu argumente tehnice și economice, privind necesitatea adoptării unei legi a arendei și importanța acesteia pentru fermierii din România.
În condițiile în care o treime din deputați a lipsit la ședința din 9 aprilie, propunerea legislativă pentru instituirea unei durate minime a contractului de arendă a fost respinsă cu concursul formațiunilor politice USR (care a votat în bloc NU), AUR (care a avut 23 voturi negative și doar un vot pozitiv) și al deputaților neafiliați (21 de abțineri sau vot negativ și doar 1 vot pozitiv). Parlamentarii prezenți de la PSD, PNL și UDMR au votat pentru adoptarea legii (au fost 3 abțineri la UDMR), iar reprezentanții minorităților au exprimat 14 voturi pozitive din 15.
Cele trei organizații resping cu fermitate argumentul de neconstituționalitate prezentat ca motiv pentru votul negativ, în condițiile în care:
Parlamentul României a revizuit și modificat în ultimele luni prevederile legislative privind reglementarea duratei minime a contractului de arendă în Codul Civil, în urma sesizării CCR transmise de Președintele României. Reamintim că prin decizia sa, în esenţă, „Curtea Constituțională a reţinut că, prin conţinutul normativ al legii, aceasta este o lege organică, dar a fost adoptată ca lege ordinară, ceea ce contravine dispoziţiilor art.73 alin.(3) lit.m) şi ale art.76 alin.(1) prin raportare la art.147 alin.(4) din Constituţie”, arată comunicatul de presă al CCR.
În România, a fost în vigoare și și-a produs efectele până în anul 2011 Legea arendei nr. 16/1994, lege care a fost abrogată în contextul adoptării noului Cod Civil. Legea arendei nr. 16/1994 abrogată în 2011 prevedea o perioadă minimă de 5 ani pentru contractul de arendă.
Totodată, LAPAR, PRO AGRO și UNCSV resping cu fermitate argumentul conform căruia solicitarea fermierilor de a avea stabilitate este neconstituțională pentru că ar încălca dreptul de proprietate. Legea arendei nr. 16/1994 a fost în vigoare într-o perioadă îndelungată, Constituția României nefiind modificată din 1991 și fiind revizuită în 2003, când nu a fost inclusă nicio prevedere legată de contractul de arendă.
LAPAR, PRO AGRO și UNCSV își exprimă dezamăgirea și îngrijorarea că în acest moment România nu are o Lege a arendei în vigoare. Faptul că perioada de arendare nu este reglementată prin lege are un impact economic negativ semnificativ asupra afacerilor agricole, asupra investițiilor în tehnologie și eficienței gestionării fermelor pe termen mediu-lung, afectează predictibilitatea planurilor de business și reziliența fermelor mici și mijlocii, cu consecințe negative asupra competitivității fermierilor din România la nivel național și european.
Mai mult, lipsa acestei reglementări are impact negativ asupra resurselor naturale, în condițiile în care fermierii nu au predictibilitate și stabilitate pentru practicarea rotației culturilor, protecției biodiversitații solului, a investițiilor în sistemele de irigații și perdelele forestiere, iar atingerea țintelor privind suprafețele agricole împădurite rămâne doar un deziderat care apare în mod recurent pe fondul campaniilor electorale.
LAPAR, PRO AGRO și UNCSV vor continua demersurile pentru adoptarea unei Legi a arendei care să reglementeaze drepturile și obligațiile părților semnatare ale contractului de arendă, inclusiv instituirea unei perioade minime privind durata acestuia.
În acest sens, LAPAR, PRO AGRO și UNCSV fac un apel la fermieri și la mediul asociativ din România să facă front comun și să-și exprime nemulțumirea privind votul negativ de ieri. De asemenea, este vital ca producătorii agricoli să vină alături de cele trei organizații și mediul asociativ în demersurile viitoare pentru a-și susține și apăra interesele, în vederea obținerii unui rezultat favorabil privind mult așteptata Lege a arendei.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În județul Iași, la Bălțați, Marian Topală lucrează 600 de hectare, exploatația fiind înființată în urmă cu 32 de ani de tatăl fermierului. De întreaga suprafață se ocupă Marian Topală împreună cu trei mecanizatori, având la dispoziție utilaje performante pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp.
Cea mai mare provocare a ultimilor ani este seceta, fenomen care l-a determinat pe Marian Topală să schimbe multe lucruri în fermă. Acum, în primăvară, când am vizitat câmpul de la Bălțați am remarcat că grâul arată bine, cultura neavând parte de cele mai bune condiții agro-meteorologice.
„În urmă cu șapte - opt ani, am renunțat la soiurile româneşti de grâu. Am descoperit soiurile austriece, cele cu înfrăţirea în primăvară şi m-am hotărât să le folosesc pe acestea. Apa puţină care există în perioada semănatului poate să-mi asigure dezvoltarea doar a plantei mamă, iar precipitaţiile din primăvară, care oricum sunt însemnate sau optime, îmi asigură ceilalţi fraţi din câmpul de grâu. Uunde ne aflăm acum este soiul austriac, Logika. După cum se vede arată foarte bine, a primit o raţie de 200 kg de azot la hectar la fertilizat, precipitaţiile m-au ajutat foarte mult, şi urmează, având în vedere că la momentul acesta când facem reportajul sunt undeva la 26° C, toate evoluează, inclusiv buruienile, urmează să intrăm la primele tratamente fitosanitare în această cultură”, ne-a explicat Marian Topală, adăugând că, astăzi, pământul nu se mai lucrează după tiparele știute. „Totul se schimbă de la zi la zi, de la lună la lună, observăm şi noi, niciun an nu seamănă cu celălalt, nu mai sunt cum am învăţat în cărţi, de pildă, perioadele optime de semănat la grâu. Acum trebuie să profităm de orice picătură de apă pentru a putea face ca plantele să răsară. Trebuie să alegem hibrizi sau soiuri cât mai rezistente la secetă. Din punctul acesta de vedere, am observat că firmele producătoare de seminţe evoluează, pe an ce trece sunt descoperiţi noi hibrizi, acesta fiind un lucru îmbucurător pentru noi, fermierii. Tot timpul trebuie să fii adaptat şi conectat la ceea ce se întâmplă în jurul tău.”

Dar, problemele agricultorilor nu se limitează la secetă sau la schimbările climatice. „Este foarte dificil să poţi produce la standarde europene, să te aliniezi cerinţelor Uniunii Europene şi să intri într-o piaţă în care nu ai cum să concurezi, din cauza preţurilor. Preţul nostru de cost este mult mai mare decât cel al ucrainenilor, de exemplu, şi încercăm să găsim soluţii prin a optimiza cât mai mult cheltuielile în câmp, prin a renunţa la anumite tratamente, prin a renunţa la anumite substanţe sau la anumite verigi tehnologice, pentru a putea obţine un preţ de cost cât mai apropiat cu cel al agricultorilor din afara UE, cu care concurăm pe piață. Nu ştiu dacă vom reuşi. Oricum, ceea ce vindem noi sau am vândut – nu ştiu cum va fi anul acesta – dar până acum a fost pierdere. Din ce am văzut, din ce am urmărit pe burse, nu sunt veşti foarte bune în privinţa preţurilor la recoltele anului acesta”, a conchis Marian Topală.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Suntem în a doua parte a unei discuții cu AI (Inteligența Artificială) inițiată la începutul anului 2024, pe tema bunăstării prin viticultură, oenoturism.
Salvarea satului românesc. Vinul – mai mult decât o băutură recreațională. Brandul de țară. După cum veți vedea, informațiile obținute, chiar dacă nu ating nivelul panseurilor filozofice, sunt decente, credibile, coerente și ar putea fi folositoare politicienilor, administratorilor, funcționarilor... dacă le-ar parcurge. Dar (de ce nu) o fac?
Eu: Nu ai pomenit nimic despre Parlament, președinți...
AI: Ai dreptate, implicarea Parlamentului și a președintelui poate fi esențială în promovarea vinului și a enoturismului în România. Iată cum ar putea contribui aceste instituții:
Parlamentul:
1. Elaborarea și adoptarea legislației relevante: Parlamentul ar putea să elaboreze și să adopte legi și politici care să sprijine dezvoltarea sectorului vitivinicol și a enoturismului, inclusiv în domenii precum fiscalitate, protecția mediului, infrastructură și promovarea culturală.
2. Monitorizarea implementării politicilor: Prin comisiile parlamentare relevante, Parlamentul ar putea să monitorizeze și să evalueze implementarea politicilor și programelor destinate promovării vinului și a enoturismului, asigurându-se că acestea sunt eficiente și benefice pentru dezvoltarea sectorului.
Președintele:
1. Promovarea internațională: Președintele ar putea să sprijine promovarea vinului românesc și a enoturismului în străinătate prin participarea la evenimente internaționale, întâlniri diplomatice și campanii de marketing internațional.
2. Implicarea în inițiative și proiecte: Președintele ar putea să susțină și să se implice în proiecte și inițiative care promovează vinul și enoturismul la nivel național și internațional, oferindu-le astfel mai multă vizibilitate și legitimitate.
Alte instituții:
- Autorități locale și regionale: Aceste instituții pot juca un rol crucial în implementarea politicilor și programelor destinate promovării vinului și a enoturismului la nivel local și regional, având cunoștințe și expertiză în nevoile și potențialul specific ale fiecărei regiuni.
- Sectorul privat: Implicarea sectorului privat, inclusiv a producătorilor de vinuri, operatorilor turistici, restauratorilor și întreprinzătorilor locali, este esențială pentru dezvoltarea și succesul enoturismului în România.
- Societatea civilă: Organizațiile neguvernamentale, asociațiile de dezvoltare comunitară și alte organizații din societatea civilă pot contribui la promovarea vinului și a enoturismului prin proiecte de educație, conservare a mediului și implicare comunitară.
Prin colaborarea și coordonarea tuturor acestor instituții și actori relevanți, se poate crea un cadru favorabil pentru promovarea vinului și a enoturismului în România și pentru valorificarea potențialului acestora în beneficiul dezvoltării economice și sociale a țării.
Eu: Pentru că ai introdus în enumerare și ONG-urile. În România, din cauza legilor proaste, aceste entități sunt subfinanțate. Cele care mai primesc, cât de cât, fonduri - cele mai multe din zona privată - sunt ONG-urile care se ocupă de cazuri sociale sau de sănătate. Un lucru admirabil, dar care nu rezolvă real problemele. În niciun caz pe termen lung. Alegând, așa cum ai spus, „să susținem principii și valori, chiar dacă acest lucru poate genera tensiuni sau dezacorduri” ce ar fi de susținut: un ONG care luptă pentru ridicarea nivelului de trai într-o zonă, urmând ca nevoile sociale și de sănătate să fie rezolvate din resurse proprii, sustenabile, predictibile, sau ONG-uri care se ocupă de pansarea acestor probleme, dar care vor fi, împreună cu beneficiarii, tot în aceeași situație și mâine, și poimâine, dependente de resursele private, care pot fi din ce în ce mai sărace (într-un context în care nu se sprijină excelența, inovația, valoarea adăugată)?
AI: Este o întrebare complexă și trebuie să se țină cont de mai mulți factori în luarea unei decizii în acest sens. În general, există argumente atât în favoarea susținerii ONG-urilor care se concentrează pe ridicarea nivelului de trai și dezvoltarea comunităților, cât și a celor care se axează pe nevoile sociale și de sănătate. Iată câteva considerații pentru fiecare:
Pentru susținerea ONG-urilor care se concentrează pe ridicarea nivelului de trai și dezvoltarea comunităților:
1. Soluții pe termen lung: Abordarea axată pe dezvoltarea comunităților și ridicarea nivelului de trai poate oferi soluții pe termen lung pentru problemele sociale și de sănătate, prin creșterea accesului la educație, locuri de muncă, infrastructură și servicii de bază
2. Autonomie și independență: Susținerea comunităților în a-și dezvolta propriile resurse și capacități poate duce la autonomie și independență în gestionarea nevoilor lor, fără a fi dependente de asistență externă pe termen lung.
3. Durabilitate: Investițiile în dezvoltarea comunităților pot crea resurse și oportunități durabile, care să asigure un nivel de trai mai bun și o calitate a vieții mai ridicată pentru toți membrii comunității.
Pentru susținerea ONG-urilor care se concentrează pe nevoile sociale și de sănătate:
1. Urgență și necesitate imediată: Problemele sociale și de sănătate, cum ar fi sărăcia extremă, foametea, bolile infecțioase etc., necesită adesea intervenții imediate și urgente pentru a salva vieți și a ameliora suferința.
2. Egalitatea și drepturile omului: ONG-urile care se ocupă de nevoile sociale și de sănătate pot promova drepturile omului și egalitatea de acces la serviciile de bază, asigurând că nicio persoană nu este lăsată în urmă din cauza sărăciei sau a condițiilor sociale.
3. Reducerea inegalităților: Abordarea problemelor sociale și de sănătate poate contribui la reducerea inegalităților și la crearea unei societăți mai juste și echitabile, în care fiecare individ are șanse egale de a-și atinge potențialul maxim.
În final, alegerea între susținerea ONG-urilor care se concentrează pe dezvoltarea comunităților și cele care se axează pe nevoile sociale și de sănătate poate depinde de prioritățile și valorile adoptate în comunitate. Ideal ar fi să existe un echilibru între cele două tipuri de intervenții (subliniere autor), pentru a asigura atât dezvoltarea pe termen lung, cât și răspunsul la nevoile imediate ale comunităților vulnerabile.
Eu: Da… Echilibrul care nu există. Te întreb și altceva: cunoști vreun președinte al României care să fi susținut vinul nostru? Aceeași întrebare pentru prim-miniștri, miniștrii agriculturii…
AI: În contextul specific al promovării vinului românesc, este important să menționăm că sprijinul și promovarea acestuia sunt adesea parte dintr-un efort mai larg de promovare a produselor agricole și alimentare românești. Prin urmare, este posibil să găsim lideri politici care au susținut industria alimentară și sectorul agricol în ansamblul său, inclusiv vinul românesc, în diferite contexte și ocazii.
În ceea ce privește președinții, prim-miniștrii și miniștrii agriculturii, aceștia pot fi implicați în promovarea vinului românesc prin participarea la evenimente, expoziții, târguri și campanii de promovare a produselor românești, precum și prin susținerea politicilor și măsurilor care facilitează dezvoltarea și exportul vinului românesc.
Este important să subliniem că sprijinul pentru vinul românesc poate fi exprimat și prin intermediul altor instituții și organizații, cum ar fi camerele de comerț, asociațiile viticole, organizațiile de turism și alte entități relevante din sectorul privat și public.
În concluzie, în contextul specific al promovării vinului românesc, este necesar să găsim lideri politici și oficiali care să susțină și să promoveze acest sector, fie în mod direct, fie ca parte a unor eforturi mai largi de promovare a produselor românești.
Eu: Că „este necesar”... știm. Te rog, poți formula o scuză în limbajul de lemn al politicienilor pentru non-acțiune?
AI: Înțeleg observația ta. Este adevărat că, în unele cazuri, implicarea liderilor politici în promovarea vinului românesc poate fi mai limitată sau mai puțin evidentă. Cu toate acestea, este important să recunoaștem că promovarea produselor agricole și alimentare, inclusiv a vinului, poate fi o prioritate în anumite circumstanțe și pentru anumite administrații.
În trecut, au existat diverse inițiative și evenimente la nivel național și internațional care au avut ca scop promovarea vinului românesc, iar unele dintre acestea au putut fi sprijinite sau susținute de către liderii politici și oficiali. Totuși, recunoaștem că există întotdeauna posibilitatea și nevoia de a face mai mult pentru promovarea și susținerea industriei viticole românești.
În cele din urmă, este important ca liderii politici să fie conștienți de importanța și potențialul industriei viticole românești și să sprijine inițiativele care contribuie la dezvoltarea și promovarea acesteia, în beneficiul economiei naționale și al comunităților locale.
Eu: Minunat! Poți participa la alegeri cu acest discurs! Din datele la care ai acces, Iliescu a introdus în discursul politic vinul românesc?
AI: Din datele mele, nu am acces la informații specifice despre discursurile publice ale domnului Ion Iliescu și modul în care a menționat vinul românesc în timpul mandatului său ca președinte al României (1990-1996 și 2000-2004). Discursurile publice și declarațiile politice ale liderilor pot fi documentate în diverse surse, inclusiv în arhivele presei, în transcrieri oficiale sau în lucrările de cercetare și analiză politico-socială.
Este posibil ca domnul Ion Iliescu să fi menționat vinul românesc în discursurile sale publice în diverse contexte, cum ar fi evenimente culturale, expoziții agricole, întâlniri diplomatice sau campanii de promovare a produselor românești. N-am găsit detalii specifice despre aceste mențiuni, dar ar putea fi înregistrate în sursele menționate anterior.
Eu: Președintele Băsescu? Îmi aduc aminte de promovarea vinurilor din Republica Moldova.
AI: Din informațiile la care am acces, nu am detalii specifice despre acțiunile președintelui Traian Băsescu în ceea ce privește promovarea vinului românesc în timpul mandatului său. Totuși, pentru informații specifice despre eventualele gesturi similare cu cele menționate pentru vinul din Republica Moldova, ar fi necesar să consultăm sursele de informații disponibile, cum ar fi arhivele presei sau comunicatele oficiale ale Președinției României din perioada respectivă.
Eu: Sigur, sursele tale sunt – deocamdată – limitate.
Dă-mi, te rog, un discurs optimist pentru dezvoltarea regională și națională prin vin, viticultură, cu toate componentele asociate, prin prisma unui:
1. politician;
2. funcționar în administrație;
3. investitor privat;
4. român emigrat în străinătate;
5. sociolog/antropolog care susține revenirea în țară a românilor din diaspora;
6. persoană în etate/bătrân;
7. om de știință;
8. medic;
9. părinte rămas singur în sat (mama), cu copiii plecați la muncă în străinătate.
AI: Iată discursul optimist pentru dezvoltarea regională și națională prin vin și viticultură, prezentat din perspectiva fiecărei categorii de persoane menționate:
1. Politician:
„Dragi concetățeni, vinul și viticultura reprezintă o oportunitate imensă pentru dezvoltarea regională și națională. Prin promovarea și investițiile în acest sector, putem crea locuri de muncă, stimula turismul rural și spori exporturile, consolidând astfel economia țării noastre și oferind un viitor mai prosper pentru toți”.
2. Funcționar în administrație:
„Avem ocazia să transformăm peisajul economic și social al regiunilor noastre prin valorificarea potențialului vitivinicol. Prin colaborare între administrație și producătorii locali, putem să implementăm politici și proiecte care să sprijine modernizarea viticulturii, infrastructura rurală și dezvoltarea comunităților”.
3. Investitor privat:
„Vinul românesc are un potențial imens pe piața internă și externă. Prin investiții în tehnologie, marketing și dezvoltarea de branduri de calitate, putem să contribuim la creșterea competitivității produselor noastre și la atragerea de capital și expertiză în sectorul vitivinicol”.
4. Român emigrat în străinătate:
„Revenirea în țară poate fi facilitată de oportunitățile oferite de industria vitivinicolă în creștere. Prin implicarea în producția de vin și în dezvoltarea producției și a serviciilor complementare, putem revitaliza comunitățile din zonele rurale și construi un viitor mai bun pentru noi, pentru familiile noastre”.
5. Sociolog/antropolog care susține revenirea în țară a românilor din diaspora:
„Revenirea în țară poate fi o experiență împlinitoare și benefică pentru cei care aleg să valorifice revitalizarea comunităților noastre prin viticultură, oenoturism. Prin conservarea tradițiilor, culturii și peisajelor locale, putem să contribuim la construirea unei Românii mai puternice, cu o populație mai unită”.
6. Persoană în etate/bătrân:
„Am văzut schimbările și evoluția din țara noastră de-a lungul anilor și sunt convins că vinul și viticultura pot juca un rol crucial în asigurarea unui viitor mai luminos pentru generațiile viitoare. Prin transmiterea cunoștințelor și tradițiilor noastre viticole, iar prin știință putem să păstrăm vie flacăra progresului, șansa generațiilor viitoare”.
7. Om de știință:
„Vinul nu este doar o băutură, ci și un domeniu fascinant pentru cercetare și inovare. Prin investiții în cercetare și dezvoltare, putem să îmbunătățim calitatea și durabilitatea viticulturii noastre, să ne adaptăm la schimbările climatice și să contribuim la avansul științific și tehnologic al țării”.
8. Medic:
„Consumul moderat de vin poate aduce beneficii pentru sănătate, iar promovarea vinului românesc de calitate poate contribui la educarea populației în privința unui stil de viață sănătos. Prin cultivarea și consumul de vinuri locale, putem să promovăm tradițiile și să contribuim la bunăstarea fizică și mentală a comunităților noastre”.
9. Mamă rămasă singură în sat, cu copiii plecați la muncă în străinătate:
„Vinul și viticultura pot fi o sursă de speranță și reînnoire pentru comunitățile noastre afectate de migrație. Prin angajarea în podgorii sau în dezvoltarea agroturismului (oenoturism, n.m.), putem să ne reîntoarcem la rădăcinile noastre și să construim un viitor mai sigur și mai luminos, cu familii unite, cu bunicii, fiii, fiicele și nepoții la aceeași masă”.
Atât mai pot spune și eu: Doamne-ajută!
Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2024Abonamente, AICI!
Am pus mai multe întrebări AI-ului în legătură cu ce ar trebui făcut ca vinul, via și turismul viticol să contribuie la binele general. Urmăriți aceste răspunsuri. Majoritatea sunt LMC.
... și atunci, dacă avem răspunsuri la îndemână, de ce nu avem și „mișcarea” adecvată din partea politicienilor, a oamenilor din administrație?
Eu: Ai auzit de Oracolul din Delphi?
AI: Da, Oracolul din Delphi era un important centru de profeție din Grecia Antică, situat în sanctuarul dedicat zeiței Apollo la Delphi. Oamenii veneau acolo să primească sfaturi și predicții despre viitor de la preoții care serveau drept intermediari între oameni și zei. Este cunoscut pentru influența sa puternică în lumea antică greacă.
Eu: Dar știi că răspunsurile erau cam ambigue, un fel de politically correct de astăzi?
AI: Da, există multe relatări care sugerează că răspunsurile date de Oracolul din Delphi erau adesea vagi sau ambigue, permițând interpretări multiple. Acest lucru putea fi folosit pentru a satisface diferitele dorințe sau interpretări ale celor care căutau sfatul oracolului. Astfel, putea fi comparat într-un fel cu "politically correct"-ul din ziua de azi, în sensul că răspunsurile erau formulate într-un mod care să nu supere pe nimeni și să rămână deschise la interpretare.
Eu: Totuși, dacă trebuie să vorbim de alb sau negru nu ne putem opri la gri - ca fiind opțiunea care nu supără pe nimeni.
AI: Este adevărat că uneori este necesar să se aleagă una dintre două poziții opuse și să nu ne oprim la o soluție de compromis care să fie considerată neutră sau nedureroasă. În multe situații, este important să se facă alegeri clare și să se susțină principii și valori, chiar dacă acest lucru poate genera tensiuni sau dezacorduri. Este esențial să căutăm adevărul și justiția, chiar și atunci când acestea implică alegeri dificile sau conflicte.
Eu: Suntem în perfect acord. Spune-mi atunci, crezi că o agricultură din ce în ce mai performantă, care, prin folosirea tehnologiei de ultimă oră, are nevoie de oameni într-un număr din ce în ce mai mic, este în folosul satelor, populației de acolo (aproape deloc implicată în fenomen nici ca forță de muncă, nici antreprenorial) și, prin extensie logică - sporului demografic al României (astăzi, negativ)?
AI: Este o întrebare complexă și există multiple aspecte de luat în considerare. Pe de o parte, tehnologia și automatizarea pot îmbunătăți eficiența și productivitatea în agricultură, permițând o mai bună utilizare a resurselor și reducând dependența de forța de muncă umană. Totuși, acest lucru poate duce la o scădere a necesarului de muncă în sectorul agricol, ceea ce poate afecta comunitățile rurale care depind în mare măsură de agricultură pentru traiul lor.
Pentru a contracara acest efect negativ, este important să se investească în programe de reconversie profesională și educație pentru a ajuta populația rurală să-și găsească noi oportunități de angajare în alte sectoare sau să devină antreprenori în domenii non-agricole sau agricole de nișă. De asemenea, este crucial să se dezvolte infrastructura și să se ofere sprijin pentru stimularea antreprenoriatului rural și diversificarea economiei locale.
În ceea ce privește sporul demografic al României, acesta poate fi influențat de multipli factori, inclusiv de migrație și de schimbările economice și sociale din țară. Dezvoltarea durabilă a comunităților rurale poate contribui la menținerea și creșterea populației prin crearea de noi oportunități și condiții de viață mai bune pentru locuitorii acestora și, posibil, la declanșarea fenomenului de migrație inversă.
Desigur, am și două seturi de argumente, unul pentru a convinge autoritățile și altul pentru a prezenta oportunitatea enoturismului cetățenilor, țăranilor:
Argumente pentru autorități:
Economic: Enoturismul poate stimula dezvoltarea economică a zonelor rurale prin crearea de noi locuri de muncă în domenii precum turismul, ospitalitatea, gastronomia, lărgirea ariei de servicii și dezvoltarea comerțului cu produse locale.
Promovarea patrimoniului cultural: Podgoriile și vinăriile sunt adesea însoțite de istorie și tradiție bogată, iar enoturismul poate contribui la promovarea și conservarea acestui patrimoniu cultural prin vizitarea și învățarea despre istoria și procesul de producție a vinului, cu resurse atrase de la public.
Infrastructură și servicii publice: Dezvoltarea enoturismului poate stimula investițiile în infrastructură și servicii publice în zonele rurale, cum ar fi drumurile, rețelele de apă și canalizare, facilități de agrement și siguranță.
Promovarea sustenabilității: Enoturismul poate promova practici agricole și de producție durabile, precum agricultura ecologică și gestionarea responsabilă a resurselor naturale, contribuind astfel la protejarea mediului înconjurător. Produse derivate sau chiar deșeurile pot fi valorificate ca îngrășăminte sau materie pentru producerea energiei.
Argumente pentru cetățeni, țărani:
Oportunitate de afaceri: Enoturismul oferă oportunități pentru tinerii antreprenori și fermieri să-și dezvolte propriile afaceri în domenii precum turismul rural, cazarea și restaurantele tradiționale.
Suplimentarea veniturilor: Participarea la enoturism poate aduce venituri suplimentare familiilor rurale prin vânzarea de produse locale, servicii de ghidaj turistic sau cazare și masă pentru turiști.
Promovarea culturii și tradițiilor locale: Enoturismul oferă oportunități pentru comunitățile rurale să își promoveze cultura, tradițiile și produsele locale, ceea ce poate duce la o mai mare apreciere și recunoaștere a valorilor lor în rândul turiștilor.
Creșterea comunității: Participarea la activități de enoturism poate consolida legăturile sociale în comunitățile rurale, creând oportunități pentru interacțiune și schimb de experiențe între locuitori și vizitatori.
Prin comunicarea și promovarea acestor argumente, atât autoritățile, cât și oamenii simpli ar putea fi convinși de beneficiile enoturismului și ar putea fi încurajați să sprijine și să participe la dezvoltarea acestui sector în zonele rurale, totul, în numele bunăstării generale crescute. Un element esențial este chiar fixarea persoanelor tinere în zonele rurale, zone supuse depopulării.
Eu: În cazul României, concret, vinul este privit doar ca produs agricol și de aceea „este legat” de Ministerul Agriculturii (MADR). Din păcate, Ministerul Agriculturii nu poate ține pasul cu schimbările de comportament economic, social, cultural. Nu se poate implica într-o strategie în care vinul poate deveni element principal al brandului de țară ca produs cultural, identitar, catalizator al unei noi vieți și al dezvoltării în mediul rural. Te rog, furnizează-mi separat, pentru fiecare minister, argumentele pentru care s-ar implica în promovarea vinului și a enoturismului (turismului vitivinicol), presupunând că ar exista legile care să le permită acest lucru. Personal, am în vedere Ministerele Culturii, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Cercetării (Învățământ), Ministerul Turismului.
AI: Înțeleg. Iată argumente pentru implicarea fiecărui minister în promovarea vinului și a enoturismului:
Ministerul Culturii:
1. Promovarea patrimoniului cultural: Vinul are o importanță semnificativă în cultura și tradițiile românești, iar promovarea acestuia poate contribui la conservarea și promovarea patrimoniului cultural al țării. Acest model există în Franța, de exemplu.
2. Evenimente culturale și festivaluri: Ministerul Culturii ar putea sprijini organizarea de evenimente culturale, festivaluri și expoziții legate de vin și tradițiile vitivinicole românești pentru a încuraja participarea și interesul publicului, dar și pentru a crește vitalitatea unor localități.
3. Sprijin pentru artă și creație: Enoturismul poate stimula interesul pentru arta și creația locale, cum ar fi arhitectura tradițională, arta culinară și artele decorative, pe care Ministerul Culturii ar putea să le sprijine și să le promoveze. Arta universală poate deveni parte integrantă.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale:
1. Crearea de locuri de muncă: Dezvoltarea enoturismului poate contribui la crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale, în special în domenii precum turismul, ospitalitatea, meșteșugurile și gastronomia, ceea ce ar putea reduce șomajul și ar putea îmbunătăți nivelul de trai al comunităților locale.
2. Sprijin pentru antreprenoriat și formare profesională: Ministerul Muncii ar putea să ofere sprijin financiar și consultanță pentru antreprenorii locali din sectorul enoturistic și să dezvolte programe de formare profesională pentru a pregăti forța de muncă locală pentru noile oportunități de angajare.
Ministerul Afacerilor Externe:
1. Promovarea brandului de țară: Vinul românesc poate fi un ambasador puternic al brandului de țară în străinătate, iar Ministerul Afacerilor Externe ar putea să sprijine promovarea și exportul vinului românesc prin intermediul rețelelor diplomatice și al campaniilor de marketing internațional.
2. Diplomație culturală: Enoturismul poate fi un instrument eficient în diplomația culturală, facilitând schimburile culturale și promovând imaginea României în lumea întreagă. Ministerul Afacerilor Externe ar putea să sprijine inițiativele de promovare culturală care includ și elemente enoturistice. Diaspora poate reprezenta un avanpost valoros.
Ministerul Cercetării și Învățământului:
1. Cercetare și inovare: Ministerul Cercetării ar putea să sprijine cercetarea și inovarea în domeniul vitivinicol pentru a îmbunătăți calitatea vinurilor românești, pentru a promova practici sustenabile în agricultură, pentru a crea noi produse cu valoare adăugată mare.
2. Educație și formare: Ministerul Învățământului ar putea să integreze în programele școlare educație despre viticultură, enologie și enoturism pentru a pregăti viitoarea generație de profesioniști din industria vitivinicolă.
Ministerul Turismului:
1. Promovarea turismului rural: Enoturismul poate fi un element important în promovarea turismului rural în România, iar Ministerul Turismului ar putea să dezvolte strategii și programe specifice pentru a atrage turiști către zonele vitivinicole din țară.
2. Infrastructură și facilități turistice: Ministerul Turismului ar putea să sprijine investițiile în dezvoltarea infrastructurii și a facilităților turistice în zonele vitivinicole, inclusiv prin identificarea unor trasee cu potențial în vederea construirii și modernizării de drumuri, restaurante, pensiuni și alte facilități de cazare și agrement.
Alte organizații și instituții:
- Asociații și organizații viticole: Aceste organizații ar putea juca un rol important în promovarea vinului și a enoturismului la nivel local și național și ar putea colabora cu autoritățile pentru dezvoltarea sectorului.
- Asociații de dezvoltare locală: Aceste asociații pot fi partenere-cheie în implementarea proiectelor și inițiativelor de dezvoltare a enoturismului la nivel comunitar și regional.
- Organizații non-guvernamentale: ONG-urile pot sprijini dezvoltarea enoturismului prin proiecte de dezvoltare rurală, educație și formare profesională, conservare a mediului și promovare culturală.
Prin implicarea și colaborarea acestor ministere, organizații și instituții, se poate crea un cadru favorabil pentru promovarea vinului și a enoturismului în România și pentru valorificarea potențialului acestora în beneficiul dezvoltării durabile a mediului rural și a întregii economii naționale.
Notă lămuritoare:
LMC = La Mintea Cocoșului.
Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2024Abonamente, AICI!