Imprimă această pagină
Joi, 17 Mai 2018 21:31

Țara noastră nu acceptă plafonarea plăţilor în viitoarea Politică Agricolă Comună

Scris de

România nu acceptă plafonarea plăţilor în viitoarea Politică Agricolă Comună, aceasta fiind poziţia mea în Consiliul de Miniştri, a precizat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, miercuri, 16 mai 2018, într-o conferință de presă care a avut loc la sediul MADR.

„I-am spus-o, înainte de a o spune dumnealui, că nu suntem de acord. În discuţiile pe care le-am avut, şi nu am avut puţine, cu comisarul Hogan, poziţia mea în Consiliul de Miniştri a fost aceasta: „Nu! România nu acceptă plafonarea plăţilor şi cu asta am încheiat”, a precizat ministrul Agriculturii, întrebat ce părere are faţă de propunerea comisarului privind plafonarea subvenţiilor la 60.000 de euro pe fermă după 2020.

Comisia Europeană a solicitat o plafonare a subvenţiilor pe exploataţie la pragul de 60.000 de euro, iar comisarul pe Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, şi-a exprimat deja sprijinul în favoarea unei astfel de măsuri.

Citit 1925 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite