Nou focar de pestă porcină în Negrilești. Sute de porci vor fi eutanasiați - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 07 August 2019 19:11

Nou focar de pestă porcină în Negrilești. Sute de porci vor fi eutanasiați

Scris de

Prin vocile sale autorizate, Prefectura Galați a anunțat apariția unui nou focar de pestă porcină (PPA) într-o gospodărie din comuna Negrilești, aproape de granița cu Republica Moldova, motiv pentru care s-a demarat eutanasierea tuturor suinelor din exploatații, miercuri, 7 august 2019.

„S-a decis, astfel, uciderea preventivă a suinelor din această localitate; interzicerea ieșirii din exploatații a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, a ustensilelor și a altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieșirii animalelor din specia suine din exploatațiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploatației, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar etc.”, afirmă reprezentanții Executivului în teritoriu.

La Negrilești sunt înregistrate 143 de curți, cu un efectiv de 464 de porci.

În această vară, în județul Galați au fost eutanasiați peste 500 de porci ca măsură de prevenire a răspândirii pestei porcine.

Citit 207 ori

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista