Marți, 13 Martie 2018 20:10

Licitația de bovine de carne la care poate participa oricine

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Oricine poate participa” la licitația de bovine Angus din ziua de 21 aprilie 2018, iată îndemnul de participare la evenimentul din cadrul târgului Agraria, venit din partea asociației de profil de la noi din țară.

Fie că deja dețin o fermă pe care doresc să o extindă, fie că abia acum inițiază un proiect de acest gen, toate persoanele interesate sunt așteptate la licitație, anunță reprezentanții asociației printr-un comunicat. Și asta, în condițiile în care atât fermele cele mai cunoscute din domeniu, cât și cele cu efective restrânse vor fi prezente la acest eveniment, singurul de acest gen, din țară.

Numărul celor interesați de vânzarea animalelor în cadrul evenimentului (deja aflat la a doua ediție) a crescut considerabil, față de ediția precedentă, factor ce asigură participanților oportunitatea de a întâlni crescători de bovine Angus din toate mediile și zonele țării.

Concret, la licitația din 21 aprilie 2018, fermierii de bovine Angus vor avea acces direct la informații, într-un spațiu deschis întâlnirii, unde vor putea vedea unele dintre cele mai bune exemplare de pe teritoriul României.

„Este un prilej de cercetare a oportunităților pieței și de dezbatere a unor teme de interes, pe cazuri aplicate, alături de cei mai importanți dezvoltatori ai domeniului”, afirmă organizatorii.

Pe parcursul zilei, animalele selectate pe baza certificatelor de origine și a performanțelor vor fi aduse în ring pe categorii – vițele, juninci gestante și tauri. Acesta nu va fi însă primul contact al publicului cu animalele. Cu o zi înainte de achiziție, în ring va fi organizată o prezentare a bovinelor Angus.

Fermierii crescători de bovine Aberdeen Angus se pot înscrie prin completarea unei fișe disponibile pe site-ul www.aberdeenangus.ro.

Având o evoluție semnificativă și ca urmare a majorării cererii de carne de calitate superioară în România, disponibilitatea achiziției de animale din rasa Aberdeen Angus face ca tot mai mulți fermieri să aleagă acest drum.

Asociația Aberdeen Angus România este prima asociație din țară acreditată pentru Controlul Oficial al Producției la bovinele de carne și, în același timp, singura asociație din țară acreditată pentru conducerea Registrului Genealogic la rasa Aberdeen Angus. Asociația are în prezent peste 580 de membri din toate regiunile țării, care dețin peste 30.000 de bovine Aberdeen Angus, adică un total de peste 85% din capetele existente la momentul acesta în țară.

Citit 202 ori

Articole recente - Ionel Vaduva