„Nu avem baza genetică, n-avem materialul biologic pentru a răspunde la această explozie de solicitări” (Daea, MADR). Cererea de purcei Bazna și Mangalița ar fi de 45.000 de capete - REVISTA FERMIERULUI
Joi, 01 Martie 2018 18:08

„Nu avem baza genetică, n-avem materialul biologic pentru a răspunde la această explozie de solicitări” (Daea, MADR). Cererea de purcei Bazna și Mangalița ar fi de 45.000 de capete

Scris de

Programul de dezvoltare a raselor de suine românești în regim tradițional – Bazna și Mangalița – va fi declanșat acolo unde există purcei disponibili, precum și crescători interesați de a adera la acesta, chiar dacă nu există deocamdată o bază genetică și nici materialul genetic necesar pentru a acoperi o cerere atât de mare (peste 45.000 de capete), a declarat, miercuri, 28 februarie 2018, ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferință de presă.

„Vom declanșa programul acesta de Bazna și Mangalița într-o zonă în care avem deja purcei și avem și crescători. Ne-am făcut un program de livrare, pentru că am putut observa, în interpretări diferite, și este de înțeles de ce diferite, că nu toți au informațiile necesare. Programul acesta este la început, iar cererea fiind foarte mare, nu putem da imediat numărul de purcei pe care îl cer (și nu este mic acest număr – peste 45.000 de capete). Noi nu avem baza genetică, n-avem materialul biologic pentru a răspunde la această explozie de solicitare. Aceste două rase au fost abandonate în România, le-am găsit, le-am identificat și le-am introdus în circuit de la diferiți fermieri care au păstrat această rasă și acum sunt interesați să mărească efectivul-matcă, pentru a putea face față întregului lanț în care cererea de purcei să poată fi satisfăcută prin fătările care se vor realiza de la materialul biologic-matcă”, a afirmat Petre Daea. „Nu peste tot am autorizat rasele, pentru că aici este doar pentru rasa care este introdusă în evidența autorității statului și care se păstrează în evidențe și nu orice produs îl considerăm ca fiind din rasa Bazna sau Mangalița”.

Șeful MADR a adăugat că, până la 31 martie 2018, va fi livrat însă un număr de purcei, în condițiile în care este cunoscută gestația la scroafe, precum și perioada când aceștia pot fi livrați.

„Purceii se livrează la minimum 10 kilograme, dar după înțărcare, înțărcarea durând undeva la opt săptămâni și, uneori, mai mult, pentru că Bazna este o mai «bună mamă» decât Mangalița”, a adăugat el.

Întrebat fiind de jurnaliști cum comentează o situație în care un mic fermier giurgiuvean care s-a arătat dornic să crească porci grași din cele două rase și a discutat cu furnizorii de purcei, iar aceștia au spus că preferă să-i vândă prin târguri decât să adere la programul MADR pentru că se dau puțini bani (250 lei/cap), Daea a replicat: „Este liber producătorul, iar pe noi ne bucură faptul că a început acest mare interes pentru a lua purcei de Bazna și de Mangalița și a-i crește. Dacă îi crești în program sau în afara sa este bine pentru țară. Este bine pentru cel care poate vinde mai scump purceii dacă găsește cumpărători, să-i vândă la prețul pe care îl dorește, dar important este că, iată, n-o să fie purceaua oprită de la fătat, dimpotrivă, o va duce la vier, o va monta și va face purcei, să câștige, pentru că este cerința mare pentru purcei și este un lucru bun. Dacă producătorii de purcei nu vor să-i dea cu 250 pe cap de animal, să-i dea pe piață, unde este cerere, cu cât doresc dumnealor, cu cât convin cu cumpărătorul, într-un cuvânt, să facă ce este bine, dar numai să crească purcei și să facă și porci grași să-i dăm consumatorului”.

Calendar actiuni Bazna Mangalita4,6 milioane lei, bugetul alocat de stat pentru achiziția de purcei din rasele Bazna și Mangalița

Crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar pentru aplicarea programului de susținere a acestora în vederea producerii cărnii de porc, pentru creșterea, îngrășarea și livrarea porcilor din rasele Bazna sau Mangalița către un procesator/altă persoană juridică, potrivit unei hotărâri adoptate în ședința Guvernului din 10 ianuarie 2018.

La această schemă de ajutor de minimis participă, pe baze contractuale, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, crescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița și procesatorii/alte persoane juridice care desfășoară activități de prelucrare și conservare a cărnii, activități de comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne, activități de comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne.

Potrivit acestui program de sprijin, crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare, vor primi cu titlu gratuit un număr par de purcei, minimum 2 și maximum 10, pentru creștere, îngrășare și livrare către un procesator cu care au încheiat contract în acest sens.

Purceii pentru creștere și îngrășare sunt preluați de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, în baza unui contract de livrare, și transportați crescătorilor de porci.

Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiți cu titlu gratuit din rasele Bazna și/sau Mangalița de beneficiari, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorului de purcei, prin înmulțirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel.

Pentru a beneficia de acest program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate: a) să deţină exploatații înregistrate/autorizate sanitar veterinar; b) să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică; c) să primească cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minimum 2 și maximum 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract; d) să livreze minimum 50% din purceii primiți, cu titlu gratuit, la procesatorul sau la altă persoană juridică, cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minimum 130 kg/cap; e) să respecte structura rației furajere stabilită în contractul cu procesatorul sau cu o altă persoană juridică; f) să deţină registrul individual al exploatației, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile art.1 pct.16 din anexa la Ordinul ANSVSA nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, cu modificările și completările ulterioare.

Furnizorii solicitanți ai ajutorului de minimis trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) sa dețină scroafe și/sau scrofițe înscrise în registrul genealogic; b) să furnizeze purcei înțărcați către procesator sau altă persoană juridică, la greutate minimă de 10 kg/cap, în baza unui contract de livrare; c) purceii să fie identificați potrivit legislației în vigoare.

Procesatorii și alte persoane juridice trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să preia purceii de la furnizori, în baza unui contract de livrare și să îi transporte către beneficiari; b) să încheie contract cu beneficiarii pentru creșterea și îngrășarea purceilor; c) să preia de la beneficiari, în vederea abatorizarii si procesarii, cel puțin 50% din efectivul de purcei destinat îngrășării/beneficiar, la o greutate minimă, în viu, de 130 kg/cap; d) să plătească beneficiarului prețul stabilit prin contract.

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, crescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalita și procesatorii/alte persoane juridice pot solicita înscrierea în Program, în baza unei cereri, care se depune la direcția agricolă județeană (DAJ), care îi înregistrează în registrele unice corespunzătoare, precum și în registrul de evidență al ajutorului de minimis.

Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor de minimis este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 4,6 milioane de lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinație, de la bugetul de stat.

Citit 472 ori

newsletter rf

Revista