Zootehnie

Zootehnie (59)

Chiar dacă în cadrul celei de-a VI-a întâlniri a Comitetului de monitorizare pentru PNDR 2014-2020 din data de 29 septembrie 2017, eveniment organizat de Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (AM PNDR) în cadrul căruia, printre altele, s-a dezbătut pe larg subiectul reintroducerii fostei Măsuri 215 (Măsura 14 în noul program), potrivit spuselor lui Constantin Bazon, membru marcant LAPAR, nici până la această dată nu este rezolvată problema plăților pentru bunăstarea la animale. „S-a făcut propunere pentru realocarea fondurilor pentru bunăstarea la animale și lucrul este încă nerezolvat”, a precizat Bazon în cadrul conferinței de presă din…
În prezent, crescătorii de ovine pot valorifica lâna în 20 de centre de colectare localizate în județele: Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Constanța, Galați, Maramureș, Sibiu, Suceava, Tulcea și Vaslui, capacitatea totală de colectare fiind de maximum 30.000 de tone, anunță Ministerul Agriculturii printr-un comunicat. Centrele care colectează lâna sunt localizate pe întreg teritoriul țării, astfel încât se colectează lâna de la toți crescătorii de ovine, iar Direcțiile pentru Agricultură Județene au pus la dispoziția asociațiilor crescătorilor de ovine datele de contact ale acestora. În plus, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a identificat, prin Direcțiile pentru Agricultură Județene, pornind de la efectivele…
În comparație cu anul anterior, numărul sacrificărilor de porcine, ovine şi caprine a înregistrat o creştere la nivelul anului 2017, în vreme ce la bovine şi păsări s-au înregistrat scăderi, conform informațiilor publicate vineri, 9 februarie 2018, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Concret, la categoria porcine, majorarea pe întreg anul 2017 a fost de 15,3%, în timp ce la ovine şi caprine saltul a fost de 27,4%, în comparaţie cu datele rezultate în anul 2016. Potrivit INS, tot anul trecut, s-au consemnat diminuări ale sacrificărilor în cazul bovinelor (-4,4%) şi al păsărilor (-1,7%). În ceea ce priveşte greutatea în…
La cererea președintelui României, Klaus Werner Iohannis, plenul Camerei Deputaților reunit la data de 5 februarie 2018 a admis retrimiterea către comisiile de specialitate, în vederea reexaminării și pentru rapoarte suplimentare, a propunerii de lege pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele româneşti (PL-x 178/2017/13.11.2017) - lege ordinară, anunțau serviciile de comunicare ale Camerei Deputaților. Președintele Iohannis își motiva decizia de retrimitere către comisiile de specialitate încă din 15 iunie 2017. În cererea de reexaminare cu numărul CA 582/15.06.2017, șeful statului motiva decizia retrimiterii către Parlament ca urmare a faptului că în PL-x 178/2017 „nu se prevede un termen…
Cu toate că, în 2016, România a produs cu doar 300.000 de tone de lapte în plus față de Austria, randamentul pe cap de vacă furajată pare a fi dublu (3,9 milioane de tone de la 1,1 milioane de vaci la noi în țară față de 3,6 milioane de tone de la 540.000 de capete în Austria), potrivit datelor statistice date publicității de Eurostat luni, 30 ianuarie 2017. În aceeași ordine de idei, la nivel regional s-a descoperit că există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte productivitatea vacilor de lapte. Pe primul loc este regiunea Lombardia (Italia) cu 9.870 de…
Potrivit unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului (OUG) din 20 decembrie 2017, se ridică interdicția pășunatului în perioada 6 decembrie - 24 aprilie, pentru o parte din proprietarii animalelor domestice. Pășunatul animalelor domestice va fi astfel permis pe perioada întregului an crescătorilor care sunt proprietari sau dețin cu orice titlu terenuri agricole ori au acordul scris al proprietarilor de terenuri agricole, pe care se pășunează. „Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, modificarea prevederilor art. 23 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecţiei fondului cinegetic. Potrivit noii reglementări, «se interzice păşunatul animalelor domestice în terenul agricol…
Ca urmare a unei schimbări subite în legislația sanitară-veterinară din Republica Moldova, aspect care nu ar fi fost comunicat autorităților de la București pe canalele obișnuite, 178 de suine sunt blocate în zona dintre vămile româno-moldovene de la Albița, anunță Asociația Crescărorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) printr-un comunicat de presă. Potrivit informațiilor organizației, cele două mijloace de transport care au o încărcătură de 178 de capete porcine a primit permisiunea din partea DSVSA Vaslui pentru trecerea spre Republica Moldova. Fără prea multe detalii, vama moldovenească a decis să respingă transportul din motive comerciale, explicând că…
Din cauza diminuării prețului cărnii porcului în viu la poarta fermei și a menținerii aceluiași nivel al costului de producție, AFISS afirmă prin vocile sale autorizate că în perioada următoare am putea asista la un număr mare de falimente în rândul fermierilor mici și mijlocii. În plus, incertitudinea privind momentul în care va demara Măsura 1.4 și amânarea plăților pe Măsura 215, sume aferente anului trecut, bani care ar fi trebuit să fie în conturile fermierilor până în luna noiembrie a.c., ar putea contribui și ele la distrugerea unei zone importante a sectorului suin din România. „În urma evoluției prețurilor…
Dacă Animals International - ONG cu sediul central în Australia (unul dintre cei mai mari exportatori de carne ai lumii) -, reprezentat la nivel european de Gabriel Păun, cere României să sisteze exporturile de ovine către țări terțe din Orientul Mijlociu, motivând că acestea sunt sacrificate în mod barbar, cu încălcarea standardelor internaționale, și propune în schimb abatorizarea autohtonă și livrarea de carne refrigerată sau congelată către cumpărătorul final, Sorin Minea, președintele Romalimenta și Angst, mărturisește că ar achiziționa carne de oaie de la noi din țară, pe sortiment, fără a fi nevoit să cumpere animalul pe de-a-ntregul pentru tranșare.…
Țara noastră este responsabilă de bunăstarea animalelor exportate dincolo de granițele Uniunii Europene (UE) până în țara de destinație, susține Gabriel Păun, EU Director al ONG-ului cu origini australiene - Animals International -, în timp ce Mary-Eugenia Pană, președinta ACEBOP, spune că nici exportatorii români de bovine și ovine și nici medicii veterinari de la noi din țară nu au dreptul să treacă granița pentru a însoți aceste livrări, implicit de a se asigura că totul decurge conform legislației europene în vigoare. Într-o conferință de presă al cărei subiect principal a fost riscul de anchetă parlamentară europeană pe care România…
Pagina 1 din 6