Afişez elemetele după tag: nelu barbu - REVISTA FERMIERULUI

Joi, 12 septembrie 2019, Guvernul Dăncilă a adoptat o hotărâre pentru înființarea Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău.

Viitoarea entitate va avea ca scop explorarea, inventarierea, colectarea, cercetarea și conservarea resurselor fitogenetice.

„În ședința de Guvern de astăzi (n.r. - joi, 12 septembrie 2019), la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost adoptată o hotărâre de Guvern foarte importantă privind înființarea băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău. Este, practic, o decizie istorică, România a mai încercat să creeze o astfel de bancă în anii '80. Nu s-a finalizat. Iată că am reușit, de această dată, să creăm această bancă de resurse genetice vegetale care, practic, va pune la adăpost fondul de gene din România, în domeniile de care vă spuneam: legumicultură, floricultură și plante aromatice”, a menționat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul ședinței Executivului.

Oficialul guvernamental a mai precizat că România are cea mai mare varietate de plante regionale și tradițioanle din Europa, în acest moment și, neavând până acum această bancă, de-a lungul timpului, s-au pierdut foarte multe semințe, devenind dependentă de importul de semințe pentru o serie de plante.

„Este o măsură așteptată de toți legumicultorii care, bineînțeles, va contribui, pe termen lung, la asigurarea securității alimentare a României”, a continuat Barbu.

Banca va conserva patrimoniul genetic vegetal aflat, în acest moment, la stațiunea legumicolă din Buzău și pe cuprinsul țării, care cuprinde peste 10 000 de soiuri de legume, plante medicinale și aromatice pe cale de dispariție.

Publicat în Ultimele noutati

Joi, 13 septembrie 2018, Executivul de la București a adoptat Ordonanța de Urgență privind acordarea unei măsuri de protecție socială persoanelor concediate din cadrul societăților din sectorul suin a căror activitate a fost afectată de virusul pestei porcine africane, potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

„Guvernul a decis, astăzi, printr-o OUG, acordarea unor compensaţii tuturor salariaţilor din sectorul crescătorilor de suine afectaţi de concedierile colective pentru motive neimputabile acestora. Angajaţii care vor rămâne fără locuri de muncă vor beneficia în completarea indemnizaţiei de şomaj de compensaţii neimpozabile de 500 de lei, ce se vor acorda lunar pentru o perioadă de maximum şase luni, începând cu data încetării contractului individual de muncă”, a precizat reprezentantul Guvernului condus de Viorica Dăncilă.

Acesta a adăugat că actul normativ aprobat stabileşte condiţiile minime pentru acordarea de compensaţii, printre care se numără cea conform căreia angajatul trebuie să aibă o vechime de şase luni la acelaşi angajator.

„Este un principiu din legislaţie respectat în toate situaţiile în care sunt reglementate măsuri de protecţie socială, iar această măsură are ca scop evitarea eventualelor solicitări abuzive de plată a acestor drepturi”, a mai arătat Nelu Barbu.

El a precizat că plata compensaţiilor va fi asigurată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, iar Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va gestiona şi soluţiona cererile de acordare a acestora.

OUG privind acordarea unei măsuri de protecție socială persoanelor concediate din cadrul societăților din sectorul suin a căror activitate a fost afectată de virusul PPA a fost adoptată la propunerea Ministerului Muncii.

Potrivit anunțului făcut de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) în a doua decadă a lunii iulie a.c., aproximativ 200 din cei aproape 500 de angajaţi ai societăţii Carniprod SA urmau să rămână fără locuri de muncă.

Voci autorizate din cadrul conducerii AJOFM Tulcea precizau la acea dată pentru presa centrală că managerii societăţii comerciale transmiseseră încă de la începutul lunii iulie 2018 agenției o adresă în care se menţiona numărul persoanelor care aveau să fie afectate de concediere colectivă.

La rândul său, AJOFM a solicitat printr-o adresă conducerii societăţii private să menţioneze când s-ar putea trece la măsurile de preconcediere.

Cei din AJOFM au mai precizat că toate persoanele care urmau să rămână fără locuri de muncă în urma deciziei societăţii private afectate de pesta porcină africană aveau să fie luate în evidenţa instituţiei şi să fie reîncadrate în muncă, fie recalificate într-o meserie, pentru a putea fi angajate.

Publicat în Ultimele noutati

Executivul de la București a aprobat miercuri, 5 septembrie 2018, în ședința săptămânală, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), plantă care provoacă rinite alergice (febra de fân), potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Nelu Barbu.

„La nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, va fi centralizată situaţia terenurilor pe care se dezvoltă această plantă şi va fi întocmit un centralizator, până pe data de 25 mai din fiecare an, în legătură cu terenurile pe care se dezvoltă această plantă. De asemenea, vor fi luate măsuri de informare a proprietarilor terenurilor respective să combată răspândirea acestei plante, obligaţia fiind să o elimine de pe terenuri până pe data de 5 iunie, în fiecare an, adică până în momentul în care înfloreşte. Vor fi organizate echipe mixte, care vor verifica în teren dacă au fost implementate aceste măsuri. Evident, normele de aplicare prevăd şi sancţiuni”, a explicat el, în cadrul unor declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.

În luna martie 2018, preşedintele Klaus W. Iohannis a promulgat legea privind combaterea buruienii ambrozia.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății vor realiza anual campanii de informare și conștientizare împreună cu partenerii locali, stabilind măsurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere şi eradicarea acestei plante.

Totodată, instituțiile menționate vor crea o pagină specială de prezentare a buruienii ambrozia pe site-urile proprii până la data de 30 octombrie 2018.

Campania de informare, precum și stabilirea suprafețelor de teren infestate cu buruiana ambrozia vor fi realizate încă din acest an.

De asemenea, prezentul act normativ prevede că autoritățile administrației publice locale vor identifica anual terenurile infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a unităților administrativ-teritoriale și vor soma proprietarii sau deținătorii acestora în vederea luării măsurilor necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii acestei buruieni.

Verificarea şi constatarea nerespectării de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri infestate cu buruiana ambrozia a dispoziţiilor din somație se realizează de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului, formată din specialişti desemnaţi din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, direcţiilor judeţene de sănătate publică şi autorităţii publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul. Totodată, comisia mixtă are competența aplicării sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 62/2018.

Implementarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin proiectul de hotărâre, va conduce la diminuarea focarelor infestate cu buruiana Ambrosia artemisiifolia, a cantității de polen eliberată în atmosferă și, implicit, la menținerea unui mediu sănătos pentru populație.

Cercetările efectuate în unele state din Uniunea Europeană (UE) au condus la concluzia că speciile de plante care aparțin genului Ambrosia afectează în mod grav o parte semnificativă din populație, în special în țările din Europa Centrală, prin alergiile pe care le produc. Dintre acestea, cea mai nocivă și mai răspândită este specia cunoscută sub denumirea științifică Ambrosia artemisiifolia, planta fiind nocivă prin efectul și cantitatea de polen pe care o răspândește în atmosferă cu ajutorul vântului, în lunile de vară.

Prezența acesteia este semnalată și în România pe raza mai multor județe din partea de vest a țării, fiind o specie invazivă cu răspândire în multe areale, iar cantitatea mare de polen eliberată a determinat o creștere masivă a numărului de persoane care au reacții astmatice sau care manifestă diferite forme alergice severe, cauzând boala numită „febra de fân”.

Publicat în Știri interne

Unul dintre cele două acte normative pe care Executivul de la București le-a adoptat în ședința de joi, 5 iulie 2018, în lupta sa împotriva pestei porcine africane (PPA) prevede acordarea unor stimulente financiare vânătorilor, gestionarilor fondului cinegetic şi persoanelor implicate în managementul silvic sau al faunei care găsesc mistreţi morţi sau bolnavi ori pentru mistreţii împuşcaţi în vederea stabilirii diagnosticului de pestă porcină africană.

De asemenea, Guvernul condus de Viorica Dăncilă a reglementat prin act normativ acordarea de stimulente inclusiv oricărei persoane fizice care notifică direcţiile sanitar-veterinare cu privire la existenţa unor cadavre de porci domestici, respectiv existenţa unor porci domestici care prezintă semne clinice de pestă porcină africană în zone adiacente drumurilor publice, pe raza teritorială a localităţilor, în cadrul sau în vecinătatea exploataţiilor şi asigură prezenţa animalului până la venirea unui medic veterinar.

Potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Executivului de la București, Nelu Barbu, citat de agenția națională de presă Agerpres, Guvernul României a decis în plus acordarea de stimulente inclusiv pentru participarea vânătorilor la vânătoarea selectivă.

„Au fost instituite măsuri suplimentare de control, pentru că şi acestea erau prevăzute în legislaţie, măsuri suplimentare pentru animalele sălbatice, porci mistreţi din zonele în care există focare de pestă porcină africană. Astfel, vânătorii, gestionarii fondului cinegetic şi persoanele implicate în managementul silvic sau al faunei primesc un stimulent financiar în valoare de 225 de lei pe animal pentru porcii mistreţi găsiţi morţi, bolnavi sau pentru cei împuşcaţi, în vederea stabilirii diagnosticului”, a spus Barbu la finele ședinței de Guvern de joi, 5 iulie 2018.

Potrivit spuselor sale, pentru fiecare mistreţ mascul vânat în zona de mare risc, de la care se prezintă probe în laboratoarele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, vânătorii primesc un stimulent de 65 de lei, în timp ce pentru fiecare femelă vânată vânătorii primesc un stimulent de 400 de lei.

„Toate aceste sume sunt acordate conform deciziilor grant ale Comisiei Europene, se acordă din bugetul ANSVSA, dar sunt sume care se rambursează în proporţie de 75% de către Comisia Europeană”, a mai precizat Nelu Barbu.

El a mai arătat că va fi acordat un stimulent şi oricărei persoane fizice care notifică Direcţiile sanitar-veterinare cu privire la existenţa unor cadavre de porci domestici, respectiv existenţa unor porci domestici care prezintă semne clinice de pestă porcină africană în zone adiacente drumurilor publice, pe raza teritorială a localităţilor, în cadrul sau în vecinătatea exploataţiilor şi asigură prezenţa animalului până la venirea unui medic veterinar.

„În acest caz, stimulentul este de 65 de lei pentru fiecare notificare şi se acordă în condiţiile în care virusul este confirmat de laboratorul de referinţă pentru pesta porcină africană. Fondurile necesare pentru plata acestor stimulente sunt asigurate de către ANSVSA, cu încadrarea în bugetul aprobat pentru această destinaţie”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Guvernul Dăncilă a aprobat joi două acte normative care vizează direct lupta cu PPA, prima dintre ele fiind HG pentru completarea Hotărârii Guvernului 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

Cea de-a doua hotărâre este cea pentru completarea anexei la Hotărârea Guvernului 830/2016 pentru aprobarea Programului național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane, precum și pentru completarea unor acte normative și pentru modificarea anexei 3 la Hotărârea Guvernului 1156/2013 pentru aprobarea acțiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, a acțiunilor prevăzute în Programul de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor, precum și a tarifelor aferente acestora.

„Printr-o hotărâre adoptată astăzi, a fost clarificată, completată metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale sacrificate sau afectate în vederea eradicării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. Practic, este vorba despre o completare a Hotărârii Guvernului nr. 1214/2009. (...) Decizia a fost luată ca urmare a evoluţiei pestei porcine africane în ţara noastră”, a completat tabloul informațiilor același purtător de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Oficialul guvernamental a adăugat că boala nu este periculoasă pentru om, dar poate produce pagube economice însemnate crescătorilor de porcine.

„Prin această măsură se urmăreşte un control eficient al evoluţiei bolii, prevenirea răspândirii virusului, eradicarea rapidă a focarelor pentru a se limita pierderile”, a conchis Nelu Barbu.

Ca informație de ultimă oră, tot joi, 5 iulie 2018, virusul pestei porcine africane (PPA) a fost confirmat la un porc dintr-o gospodărie situată în localitatea Istria, judeţul Constanta, potrivit informării primite de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Publicat în Ultimele noutati

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista