Luni, 18 Martie 2019 23:00

ADS și APIA, sub lupa Curții de Conturi: nereguli de sute de milioane de lei și de mii de hectare

Scris de
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Cu ocazia auditului realizat anul trecut și dat publicității în 2019, în cazul Agenției Domeniilor Statului (ADS), Curtea de Conturi a României (CC) a depistat, printre altele, neconcordanțe care au dus la o „denaturare a informațiilor din situațiile financiare”, cu o valoare estimată de 258 de milioane de lei, se precizează în Raportul public al instituției.

„Agenția Domeniilor Statului a menținut unele diferențe nejustificate între suprafețele de teren cu destinație agricolă din evidențele financiar-contabile și evidențele de fond funciar ale instituției, respectiv necorelarea datelor de fond funciar gestionate de Direcția de administrare patrimoniu cu datele de fond funciar de la nivelul unor reprezentanțe teritoriale, aspecte care au condus la o denaturare a informațiilor din situațiile financiare încheiate de ADS la 31.12.2017, cu o valoare estimată de 258 de milioane de lei”, potrivit raportului Curții de Conturi, transmis Parlamentului în data de 15 martie 2019.

Documentul cuprinde concluziile acțiunilor de audit efectuate în anul 2018 asupra conturilor de execuție întocmite pentru exercițiul bugetar al anului 2017 și asupra modului de administrare a patrimoniului public sau privat al statului și a unităților administrativ-teritoriale.

În plus, conform aceluiași raport, încă nu a fost clarificată situația patrimonială a peste 8.000 de hectare aflate în administrarea ADS.

Situația patrimonială a unor suprafețe de teren agricol, de cel puțin 8.023,5 ha, aflate în administrarea ADS, dar neexploatate de instituție, pentru care au fost emise titluri de proprietate de autoritățile publice locale, nu a fost clarificată”, se precizează în document.

Tot la ADS, conform raportului CC, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului „au fost prezentate date și informații incomplete și incorecte cu privire la bunurile imobile (terenuri) administrate de ADS atât în ceea ce privește componența, cât și valoarea acestora (ADS)”.

În condițiile în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) (la pachet cu instituțiile din subordine) ocupă locul al III-lea în topul ordonatorilor principali de credite, cu cele mai mari alocări de credite bugetare (17.036 de milioane de lei sau 11,35% din bugetul de stat), după Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS), cu alocări totale de 35.794 de milioane de lei (23,84% din bugetul de stat), și Ministerul Finanțelor Publice (MFP), cu alocări totale de 18.462 de milioane de lei (12,29% din bugetul de stat), era și normal ca auditorii Curții de Conturi să acorde o atenție deosebită problemelor constatate în instituțiile menționate. 

Nereguli au fost constatate și la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) – structura centrală, respectiv la Agenția Națională pentru Zootehnie „GK Constantinescu” (ANZ), asupra cărora vom reveni.

Probleme și mai mari, la APIA

Și în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), instituție care gestionează fondurile europene FEGA și care are cel mai mare grad de absorbție din România, unul de peste 99 la sută, s-au descoperit nereguli. Mai puține ca număr la nivel central, mai multe la centrele județene. În ceea ce privește însă valoarea sumelor cu privire la care au fost depistate probleme, Curtea de Conturi a informat doar asupra situației de la nivel central, nu și cu privire la cea din teritoriu.

Concret, în document se precizează că, în cazul APIA (sediul central), printre altele, entitatea citată „nu a înregistrat sau a înregistrat eronat în evidența tehnico-operativă debitele/accesoriile rezultate din acordarea sprijinului financiar de la bugetul de stat, situație care a condus la înregistrarea și menținerea nejustificată, peste termenul legal, în soldul contului «Decontări din operațiuni în curs de clarificare» a sumei de 1,858 mii lei”.

De asemenea, APIA la nivel central „nu a clarificat menținerea în evidența contabilă a unei datorii de natură comercială, în sumă de 19.659 mii lei (n.r. - peste 19,6 milioane de lei), neefectuând o analiză de specialitate pentru stabilirea situației juridice și economice a respectivei operațiuni și neînregistrând această sumă în conturile contabile corespunzătoare”.

În ceea ce privește centrele județene ale APIA, auditorii Curții au constatat că „au existat cazuri în care s-au efectuat plăți necuvenite reprezentând ajutoare de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură”, situație despre care atât șefia agenției, cât mai mult ministrul Agriculturii în exercițiu, Petre Daea, ar trebui să dea explicații.

Mai exact, potrivit raportului, vorbim de efectuarea unor plăți necuvenite reprezentând ajutoare de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură unor solicitanți (persoane juridice) care nu îndeplineau condițiile de acordare a acestei forme de sprijin financiar, aflându-se în stare de dificultate financiară (cazul depistat la CJ APIA Bacău). Totodată, s-au făcut plăți necuvenite ca urmare a declarării eronate a suprafețelor de teren agricol de către beneficiari, precum și a neaplicării rezultatelor controalelor efectuate pe teren asupra suprafețelor de teren agricol declarate de beneficiari la cererile de acord prealabil de finanțare/de plată (situație constatată la CJ APIA Bihor).

În aceeași ordine de idei, auditorii Curții de Conturi au considerat drept necuvenită acceptarea la plată a unor ajutoare de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură, în condițiile în care pe numele solicitanților erau emise procese-verbale de debit în baza OG nr. 14/2010 și care se aflau în perioada celor trei ani calendaristici de la data încasării sumelor necuvenite pentru ajutoarele de stat acordate în perioada 2013 (cazul CJ APIA Covasna), respectiv pentru neîncadrare în suprafața totală aferentă culturilor cu același consum (cazurile CJ APIA Covasna și CJ APIA Gorj).

Nu în ultimul rând, auditorii au catalogat efectuarea unor plăți drept necuvenite, reprezentând ajutoare de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, ca urmare a declarării unor suprafețe mai mari decât cele reale (cazurile CJ APIA Hunedoara, CJ APIA Ialomița, CJ APIA Mehedinți și CJ APIA Suceava), cât și a acordării ajutoarelor unor beneficiari care au avut și discounturi financiare/cantitative de la furnizorii de carburant (cazul CJ APIA Ilfov).

Curtea de Conturi, cu ochii pe acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Potrivit aceluiași raport al Curții de Conturi a României, tot la APIA s-au constatat nereguli privind acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor. Mai exact, acestea se referă la declararea, în cererea unică de plată a subvenției, a unui număr mai mare de animale decât cele deținute efectiv (cazul CJ APIA Arad).

O altă problemă depistată în acest context a fost „decontarea nejustificată a cheltuielilor pentru un ajutor de stat în cazul serviciilor prevăzute pentru determinarea calității genetice a raselor aferente, pentru un efectiv de animale mai mare decât cel deținut” (cazul CJ APIA Cluj).

De asemenea, s-au constatat nereguli privind acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor ca urmare a acordării de ajutoare de stat în sectorul creșterii animalelor unor beneficiari, fără documente justificative. „În timpul auditului, deficiențele au fost remediate parțial prin transmiterea către DSVSA a bazelor de date privind REN pentru beneficiarii serviciilor (CJ APIA Gorj)”, explică auditorii.

Nu în ultimul rând, s-au constatat nereguli în contextul acordării de ajutor de stat necuvenit pentru întocmirea și menținerea registrelor genealogice ale raselor de animale, în condițiile deținerii unui efectiv de animale mai mic decât cel prevăzut de lege (cazul CJ APIA Suceava).

„În ceea ce privește creanțele provenite din sume plătite în mod necuvenit, s-au identificat situații în care nu s-au calculat, înregistrat și raportat, prin situațiile financiare încheiate la 31.12.2017, dobânzi și penalități de întârziere, aferente debitelor din subvenții necuvenite neîncasate în termen (CJ APIA Brăila), precum și accesorii datorate de către beneficiari ai ajutoarelor de stat care au fost încasate în mod necuvenit (CJ APIA Covasna)”, menționează în plus auditorii Curții de Conturi.

Totodată, precizează aceștia, CJ APIA Suceava „nu a realizat venituri la bugetul de stat, constând în debite pentru care entitatea nu a efectuat demersurile legale în vederea transmiterii la ANAF pentru urmărire și încasare sau debite pentru care nu au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere, conform prevederilor legale, pentru perioada cuprinsă între data scadenței și data transmiterii acestora la ANAF”.

Recomandările Curții de Conturi pentru șefia entităților din subordinea MADR în scopul eliminării abaterilor, erorilor și deficiențelor care nu au putut fi corectate/eliminate pe parcursul misiunilor de audit financiar se referă la recuperarea sumelor acordate necuvenit sau nelegal, corectarea erorilor de înregistrare în evidența contabilă, cunoașterea exactă și reflectarea corespunzătoare în evidențele tehnico-operative și financiar-contabile a valorii reale a bunurilor imobile care alcătuiesc patrimoniul instituției, monitorizarea atentă a proceselor de inventariere a tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege, inițierea demersurilor pentru modificarea corespunzătoare a Anexei nr. 3 la HG nr. 1705/2006 în acord cu actele normative de transmitere a dreptului de administrare a bunurilor din domeniul public al statului, precum și cu valorile stabilite în urma acțiunii de reevaluare.

2018 a fost un an al consolidării procesului de modernizare a activității Curții de Conturi

În Raportul public pe anul 2017 sunt prezentate, într-o manieră sintetică, rezultatele misiunilor de audit public extern (financiar, al performanței și de conformitate) efectuate de Curtea de Conturi la entitățile cuprinse în programul pe anul 2018, inclusiv rezultatele auditului public extern efectuat de Autoritatea de Audit asupra fondurilor europene care vizează exercițiul bugetar 2017.

Anul trecut, Curtea de Conturi a efectuat 1.670 de misiuni de audit financiar, 30 de misiuni de audit al performanței și 572 de misiuni de audit de conformitate, acțiuni realizate la un număr de 2.522 de entități.

„2018 a fost un an al consolidării procesului de modernizare a activității Curții de Conturi a României prin dezvoltarea unei culturi instituționale a transparenței și a deschiderii către dialog, iar calitatea rapoartelor a întărit poziția auditului public și încrederea partenerilor noștri și a societății în managementul responsabil al finanțelor publice. Curtea de Conturi rămâne un partener implicat în demersul instituțional și legislativ de identificare a celor mai bune soluții care să contribuie la gestionarea eficientă a resurselor bugetare”, a declarat Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi a României.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2000 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Raportul public al Curții de Conturi pe anul 2017 a fost transmis Parlamentului în data de 15 martie 2019.

Citit 892 ori