Dealer Italia aduce tehnică de top la AgriPlanta-RomAgroTec 2019 - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 15 Mai 2019 14:00

Dealer Italia aduce tehnică de top la AgriPlanta-RomAgroTec 2019

Scris de

2019 este anul în care Dealer Italia marchează evenimentele agricole majore din România prin participarea cu standuri individuale. Agraria a fost primul târg în cadrul căruia utilajele și mașinile agricole ale celor trei parteneri italieni Angeloni, Caffini, Forigo, au fost expuse vizitatorilor, direct în câmp, la Jucu – județul Cluj. Urmează AgriPlanta-RomAgroTec, unde oferta se va plia din nou pe specificitatea zonei.

AgriPlanta-RomAgroTec are loc anul acesta între 16 și 19 mai 2019, în același loc cu care agricultorii români s-au obișnuit deja: Fundulea, județul Călărași. Printre demonstrațiile practice anunțate de organizatori se află „Mașini de erbicidat în acțiune”, „Tehnologii inovative pentru prelucrarea solului” și „Tractoare inteligente”, acțiuni cu programe zilnice.

Dealer Italia, societate cu sediul în localitatea Vânători, județul Mureș, este una dintre companiile ce se vor regăsi la acest mare eveniment în câmp, cu stand propriu de prezentare a utilajelor agricole pe care societățile partenere ale companiei le produc și pentru piața românească. „Decizia de a participa am luat-o împreună cu reprezentanții companiilor partenere ale Dealer Italia, constructorii de mașini agricole Angeloni, Caffini, Forigo, din dorința de a fi aproape cât mai eficient de dealerii noștri din această zonă. Mai ales după succesul avut la ediția de anul acesta a târgului Agraria, unde am observat interesul crescut al agricultorilor români față de produsele noastre, credem că este necesar să fim prezenți la Fundulea cu utilaje adaptate zonei”, ne-a precizat George Gui, manager Dealer Italia.

Utilaje adaptate cerințelor specifice

Printre utilajele expuse în cadrul AgriPlanta-RomAgroTec 2019, în standul Dealer Italia, se vor afla: bilonatoare pentru legume, freză și o tocătoare de la producătorul Forigo, mașini de erbicidat (tractate și purtate) și atomizator de la Caffini, combinator, plug și scarificator marca Angeloni. „Diferența o face faptul că suntem direct producători de utilaje agricole și astfel reușim să configurăm și să adaptăm utilajele pentru fiecare fermier. Ca orice expozant înainte de un târg, speri să fie cât mai productiv, iar Agraria 2019 a întrecut orice așteptare deoarece ne bucurăm de încrederea câștigată de-a lungul timpului. Așa că, după evenimentul clujean, putem zice că am livrat mai multe utilaje direct clienților decât am dus înapoi la sediul companiei’’, a menționat Andrei Bosinceanu, reprezentant vânzări Zona de Nord-Vest al Dealer Italia.

Consultanța și soluțiile de finanțare, spun reprezentanții companiei, vor fi discutate pe loc, la târg, în funcție de cerințele specifice fiecărei ferme.

Pentru mai multe informații, nu ezitați să-i contactați pe reprezentanții companiei, la numărul de telefon: +40.756.052.378.

Articol publicat în Revista Fermierului, 01-14 mai 2019

Citit 307 ori

newsletter rf

Revista