Raport MADR asupra agriculturii: Încărcătura de hectare pe tractor este încă mare, iar la irigații suprafețele au fluctuat - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 04 Ianuarie 2016 13:14

Raport MADR asupra agriculturii: Încărcătura de hectare pe tractor este încă mare, iar la irigații suprafețele au fluctuat

Scris de

Cu doar puțin peste cinci hectare a scăzut încărcătura pe tractor de la aderarea României la Uniunea Europeană (de la 54,1 ha în 2007 la 48,7 în 2014), în condițiile în care mai bine 19.000 de unități au fost achiziționate de fermieri în toată această perioadă, se arată în cel mai recent raport al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (Agricultura României), publicat recent pe site-ul instituției.

 

Potrivit documentului, dacă în 2014, numărul de tractoare existențe la nivel de țară era de 193.120 unități, în 2007 acesta era de 174.003 unități.

 

Creșteri ale numărului de unități achiziționate de fermierii români au mai fost și la pluguri pentru tractor – 156.964 unități în 2014 față de 139.782 cât se înregistrau în 2007.

 

În aceeași perioadă, numărul de combine autorpropulsate pentru recoltat cereale a fost de 27.399 unități (2014), cu șapte ani în urmă numărul acestora fiind de 24.656.

 

Numărul semănătorilor mecanice a fost în 2014 de 76.301, în timp ce cu șapte ani în urmă, acesta totaliza 67.761 unități.

 

La irigații, am stagnat

 

Conform raportului MADR, în 2014, numărul hectarelor cu amenajări pentru irigații erau de 2.997 mii ha, în condițiile în care cu șapte ani în urmă, numărul a fost același.

 

Informațiile MADR, extrase din Anuarul statistic al României 2009, 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014 (tabelul 14.2) și din datele operative ale instituției la nivelul anului 2014, relevă că suprafața agricolă irigată din sistemul administrat de ANIF a scăzut de la 320,2 mii ha la 111,3 mii ha.

 

Practic, se mai precizează în document, procentajul din suprafața amenajată a scăzut de la 10,6 mii ha în 2007 la 3,7 mii ha în 2014.

 

„În 2010 a fost irigată circa 2,7% din suprafața amenajată pentru irigat, în 2011 3,4 la sută, în 2012 5,5 procente, iar cu un an mai târziu 6 la sută. Suprafața fluctuează, întrucât din 2010 apa pentru irigații se livrează Organizațiilor de Îmbunătățiri Funciare (OIF) și celorlalți beneficiari, numai la solicitarea acestora”, se precizează în raport.

 

Pe plan naţional, relevă documentul, agricultura reprezintă una dintre ramurile importante ale economiei româneşti. Contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern Brut se situează în jurul valorii de 6% din PIB, iar în statele membre ale UE se situează la aproximativ 1,7%.

 

În trimestrul III al anului trecut, contribuția agriculturii la formarea PIB a fost de 8,9 la sută, în scădere față de același trimestru al lui 2014 când totalul a fost de 9,6%, iar în 2013 și 2012 de 9,3 procente. (I.Văduva).

Citit 1658 ori

newsletter rf

Revista