legume - REVISTA FERMIERULUI

Fructele şi legumele s-au clasat pe locurile 4 şi 5 în topul produselor vândute în retailul modern din România în ultimul an, după carne, ţigări şi bere, conform datelor prezentate recent într-un eveniment de profil.

„Raioanele de fructe şi legume proaspete din marile lanţuri de retail modern atrag tot mai mulţi consumatori români, chestiune care se reflectă şi în vânzările înregistrate de comercianţi. În ceea ce priveşte topul vânzărilor pentru categoria fructelor, acesta este reprezentat de banane, mere, portocale, lămâi, struguri, avocado, clementine şi pepene roşu, reprezentând 77% din totalul vânzărilor din hipermarketuri şi supermarketuri, şi 84% din punctul de vedere al volumului. Atunci când vine vorba despre legume, roşiile, cartofii, ardeii, ceapa, ciupercile şi castraveţii sunt preferatele românilor. Topul celor mai bine vândute legume reprezintă 77% din vânzările valorice şi 90% din punctul de vedere al volumului”, relevă datele specialiștilor din sector.

Consumul de fructe din retailul modern a fost mai mare cu 15% în volum şi cu 10% în valoare, în perioada noiembrie 2018 - octombrie 2019, datele fiind extrase din analiza vânzărilor pentru şase lanţuri de retail modern din România.

Din punct de vedere valoric (bani cheltuiţi de consumatori), evoluţia înregistrată în categoria fructelor a fost mai mică decât cea consemnată la categoria legumelor (+ 8,5% în volum şi +30% în valoare).

„Din punct de vedere valoric, în ultimul an (noiembrie 2018 - octombrie 2019), fructele şi legumele s-au aflat în top 5 categorii vândute în comerţul modern (lanţuri internaţionale de supermarketuri şi hipermarketuri), în universul monitorizat de RetailZoom. Concret, fructele şi legumele au ocupat locurile 4 şi 5 în valoare a vânzărilor, imediat după categoriile-vedetă ale vânzărilor: carne, ţigări, bere. Fructele s-au vândut, în valoare, cu 19% mai mult decât legumele, iar în volum cu 34%”, a precizat Bogdana Gheorghe, Managing Director al RetailZoom.

În ceea ce priveşte profitabilitatea industriei cultivatorilor români, cifrele de afaceri ale cultivatorilor de plante nepermanente (inclusiv legume) au crescut marginal faţă de 2017, depăşind cu 5,4% nivelul din 2014 (date extrase în luna octombrie 2019).

Pentru anul 2019, specialiştii estimează un avans de până la 4%, aproximativ 20,8 miliarde de lei. Industria cultivatorilor de plante nepermanente (legume şi rădăcinoase, inclusiv) a fost reprezentată de aproximativ 10.000 de companii în 2018, dintre care: 4 companii mari, 98 medii, 975 mici şi 8.700 micro. Cea mai mare pondere din cifra de afaceri a fost generată de microîntreprinderi (41% din total). Cu toate acestea, peste 20% (1.994) au declarat, în 2018, cifre de afaceri egale cu zero.

Publicat în Știri interne

Ediția 2019 a conferinței RO Fruits&Vegetables Show, cel mai apreciat eveniment dedicat profesioniștilor care activează în industria de legume-fructe, va reuni, în 21 noiembrie 2019, la hotelul Crowne Plaza, din București, cei mai importanți producători, distribuitori și importatori locali, și nu numai.

„Consumatorul român apreciază și caută tot mai mult produse cu proveniență locală, un comportament vizibil mai ales atunci când vine vorba de alegerea legumelor și a fructelor. În acest context, aproape toate lanțurile de retail au dezvoltat programe de colaborare cu producători români de fructe și legume. Această preferință a românilor se reflectă și în trendul crescător al produselor eco/bio, o piață estimată local la 60-70 de milioane de euro anual. RO Fruits & Vegetables Show reunește, anul acesta, retaileri internaționali și locali, operatori HoReCa, distribuitori, producători și importatori din România, Republica Moldova și din zona Europei Centrale și de Est, dar și furnizori de soluții și servicii, având ca scop dezvoltarea și modernizarea acestui sector deosebit de important pentru comerțul românesc”, a declarat Maria Hurduc, organizator RO Fruits & Vegetables Show.

Consumul de fructe și legume proaspete reprezintă o categorie care câștigă tot mai mult spațiu în coșul cumpărătorilor români. Categoria a devenit, în ultimii ani, una de destinație și pentru retailul modern, iar vânzările anuale de fructe și legume realizate de marile lanțuri comerciale sunt în creștere, indiferent de formatul de magazine. Acest lucru se explică prin migrația consumatorilor de la piețele tradiționale spre formatele moderne, fenomen valabil și pentru fructe și legume proaspete.

În topul celor mai vândute cinci fructe, în ceea ce privește volumul vânzărilor, se regăsesc bananele, merele, portocalele, pepenii și lămâile, iar în topul celor mai vândute cinci legume, tot în termeni de volum, se află cartofii, roșiile, morcovii, ceapa albă și varza albă.

RO Fruits&Vegetables Show oferă peste 200 de oportunități de business și este structurat după patru componente-cheie: Conferință (dezbateri în plen), Expo Village dedicat furnizorilor de produse și soluții, Sesiuni de matchmaking (întâlniri individuale B2B), Cină și networking.

Evenimentul va oferi date și trenduri de piață relevante pentru evoluția industriei de legume și fructe din România și Europa. Managerii de achiziții/buyerii din Retail și HoReCa, traderii și importatorii caută surse credibile și durabile de aprovizionare, pentru a le oferi consumatorilor, în orice sezon, produsele proaspete pe care aceștia și le doresc. Pe de altă parte, furnizorii români și străini (producătorii), mândri de calitatea produselor lor, caută parteneri de business de încredere (cumpărători), care să le valorifice cât mai bine eforturile depuse în faza de producție.

Potrivit Oficiului European de Statistică (Eurostat), românii sunt printre europenii care consumă zilnic cele mai puține legume și fructe, cu o medie de 42% din populație, ceea ce ne situează cu 22 de procente sub media europeană. Din fericire, trendul privind consumul de fructe și legume proaspete este în creștere, alături de preferința românilor de a le achiziționa din marile lanțuri comerciale.

Informații detaliate despre tematica evenimentului, vorbitori, program și modalitatea de înscriere sunt disponibile aici: https://modernbuyer.ro/evenimente-modernbuyer-romania/.

Prezentă de peste 10 ani pe piața românească, publicația online Modern Buyer se adresează profesioniștilor în achiziții și vânzări din industriile retail, FMCG, HoReCa, do-it-yourself, electro-IT și e-commerce.

Publicat în Comunicate

Operatorii economici care vindeau legume şi fructe din import ca fiind produse românești au fost sancționați de inspectorii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) cu 123 500 de lei şi 118 avertismente, conform anunțului făcut marți, 27 august 2019, de vocile autorizate ale instituției citate.

În plus, împuterniciții MADR verifică atestatele de producător pentru persoanele fizice existente în piaţă şi asigură, împreună cu administraţiile pieţelor, spaţiul de comercializare distinct şi semnalizat pentru produsele acestora.

Reprezentanţii MADR susţin că toate legumele şi fructele autohtone comercializate în pieţele agroalimentare de către producătorii autohtoni persoane fizice şi în hypermarket-uri de către cooperativele sau grupurile de producători din domeniul legume-fructe sunt sigure pentru consumatori.

„Până la această dată, au fost prelevate 2 106 probe din toate sortimentele de legume-fructe şi din toate bazinele de producţie legumicolă din ţară şi au fost analizate 2 de 072 probe, iar 34 de probe se află în lucru. La toate probele analizate nu au fost constatate depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide, fiind îndeplinite standardele de calitate şi neprezentând riscuri pentru consumatori”, se menţionează în comunicatul citat.

Publicat în Știri interne

Conform informării transmise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), inspectorii instituției citate au aplicat sancțiuni în valoare de 103 000 de lei şi 334 de avertismente de remediere operatorilor economici care comercializau legume şi fructe în pieţele agroalimentare din Bucureşti şi din ţară, în depozite angro şi hipermarketuri.

Verificările inspectorilor MADR au vizat indicarea corectă a localităţii de producţie, a datei recoltării pentru toate produsele autohtone, a ţării de origine şi a categoriei de calitate pentru produsele provenite din import sau comerţ intracomunitar.

„În principal, sancţiunile s-au aplicat pentru neindicarea corectă a originii şi a categoriei de calitate pentru loturile de legume şi fructe provenite din comerţ intracomunitar sau import, pentru neafişarea zonei de producţie şi a datei recoltării, în cazul produselor provenite din producţia autohtonă, precum şi pentru lipsa documentelor de provenienţă sau lipsa unor elemente obligatorii de pe aceste documente”, se precizează în comunicatul de presă al ministerului de resort.

În ultima decadă a lunii în curs, producătorii autohtoni asigură pentru consumatorii din pieţele agroalimentare, pieţe volante şi târguri ocazionale suficiente cantităţi şi o gamă diversificată de legume şi fructe de sezon din producţia autohtonă.

Potrivit sursei citate, toate cantităţile de pepeni, comercializate direct de producătorii agricoli autohtoni, trebuie să aibă elementele de identificare, eticheta format A4 plastifiată, ce cuprinde informaţii privind: denumirea producătorului, localitatea de origine, data recoltării şi preţul cu amănuntul, conform Ordinului ministrului Agriculturii nr. 225/2017.

Totodată, MADR precizează că, în cadrul programului naţional de monitorizare a reziduurilor de pesticide din legume, fructe şi cereale, Autoritatea Naţională Fitosanitară a prelevat, până în prezent, la nivel naţional un număr de 1 831 de probe, din care au fost analizate 1 718 probe, în vederea depistării depăşirilor de reziduuri de pesticide, în lucru aflându-se 113 probe.

Rezultatele analizelor de laborator confirmă faptul că legumele şi fructele din producţia autohtonă întrunesc standardele de calitate şi nu prezintă risc pentru consumatori.

Publicat în Știri interne

Legumele şi fructele din producţia autohtonă, comercializate în pieţele agroalimentare din întreaga ţară, sunt sigure pentru consum, iar analizele realizate pentru depistarea depăşirilor de reziduuri de pesticide nu au relevat depăşiri ale limitelor maxime admise, potrivit informațiilor transmise marţi, 23 iulie 2019, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„În cadrul Planului Naţional de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din legume, fructe şi cereale, Autoritatea Naţională Fitosanitară a prelevat, până în prezent, la nivel naţional, 1 790 de probe, din care au fost analizate 1 696 de probe, în vederea depistării depăşirilor de reziduuri de pesticide. Rezultatele analizelor de laborator confirmă faptul că legumele şi fructele din producţia autohtonă îndeplinesc standardele de calitate şi nu prezintă risc pentru consumatori”, precizează sursa citată.

MADR şi Direcţiile pentru Agricultură Judeţene (DAJ) efectuează controale permanente în toate pieţele agroalimentare din Bucureşti şi din celelalte municipii din ţară, punând accent pe indicarea corectă a localităţii de producţie şi a datei recoltării pentru toate produsele autohtone, cât şi a ţării de origine pentru produsele provenite din import.

„Acţiunile MADR şi ale DAJ, realizate până la jumătatea lunii iulie în Municipiul Bucureşti, precum şi în toate judeţele din ţară, au constat în verificarea tuturor pieţelor agroalimentare, precum şi a majorităţii hypermarket-urilor şi a depozitelor angro de legume şi fructe şi s-au concretizat în aplicarea de amenzi contravenţionale în valoare totală de 91 340 lei, pentru abaterile constatate, şi a unui număr de 302 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr.270/2017”, se arată în comunicatul de presă al instituției.

Reprezentanţii MADR colaborează în permanenţă cu administraţiile pieţelor agroalimentare, astfel încât producătorii agricoli autohtoni să-şi comercializeze producţia în cele mai bune condiţii, iar consumatorii să beneficieze de produse proaspete şi de calitate, la preţuri avantajoase.

Principalele obiective de control ale inspectorilor MADR vizează asigurarea unui spaţiu distinct şi semnalizat vizibil de minimum 40% din numărul total de tarabe din pieţele agroalimentare pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special, sau producători agricoli organizaţi conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008; depistarea şi sancţionarea fenomenului de substituire a legumelor şi a fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerţ intracomunitar; etichetarea corectă a produselor, legume şi fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producţie, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării şi a preţului, pentru a se distinge producţia autohtonă de cea provenită din import sau spaţiul intracomunitar; trasabilitatea loturilor de legume şi fructe provenite din import sau comerţ intracomunitar, prin indicarea corectă pe documentele însoţitoare (facturi fiscale) a ţării de origine, documente ce sunt emise de depozitari către comercianţii de legume şi fructe cu amănuntul.

Publicat în Ultimele noutati

Până luni, 27 mai 2019, controalele Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) s-au concretizat în 8.885 de transporturi de legume/fructe verificate (100.437 tone cantitate totală), 248 probe legume-fructe prelevate, 116.900 lei sancțiuni contravenționale și 3,48 de tone cantități reținute de la comercializare, se precizează într-o informare transmisă de Ministerul Agriculturii.

Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) a prelevat, până la data de 27 mai 2019, un număr de 141 de probe, din care 80 de probe de tomate românești și 61 de probe de cartofi noi, ardei, castraveți, pătrunjel, dovlecei, salată verde, ridichi, căpșune, ciuperci, ceapă verde, usturoi verde, cartofi noi.

ANSVSA și ANAF verifică loturile de legume și fructe provenite din import sau din comerț intracomunitar, acțiunile mixte de control desfășurându-se la toate punctele de trecere a frontierei, fiind prelevate, prin sondaj, probe în vederea efectuării analizelor de laborator.

Rezultatele analizelor de laborator arată că fructele și legumele comercializate sunt sigure pentru consum, informează Ministerul Agriculturii, care a verificat 485 de piețe agroalimentare și 152 de depozite angro de legume și fructe.

MADR verifică asigurarea unui spațiu distinct și semnalizat vizibil de minimum 40% din numărul total de tarabe din piață pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special, sau producători agricoli organizați conform OUG nr. 44/2008, cât și depistarea și sancționarea fenomenului de substituire a legumelor și a fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerț intracomunitar.

De asemenea, se au în vedere etichetarea corectă a produselor, legume și fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producție, a cultivatorului, a datei recoltării și a prețului, pentru a se distinge producția autohtonă de cea provenită din import sau spațiul intracomunitar, precum și trasabilitatea loturilor de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar, prin indicarea corectă pe facturile fiscale emise de depozitari către comercianții de legume și fructe cu amănuntul, respectiv a țării de origine.

Publicat în Știri interne

Operatorii economici care comercializau legume și fructe din import ca fiind produse de origine autohtonă au fost sancționați de inspectorii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) cu suma de 63.500 de lei, potrivit unui comunicat de presă al instituției citate, transmis marţi, 23 aprilie 2019.

Până la această dată, în Municipiul Bucureşti şi în toate judeţele din ţară au fost verificate 294 de pieţe agroalimentare şi 102 depozite angro de legume şi fructe.

Totodată, au fost controlați 3.410 operatori, dintre care 1.820 – persoane fizice şi 1.590 – persoane juridice. În paralel, au fost prelevate 52 de probe din mere, cartofi, ardei, castraveţi, roşii, pătrunjel, dovlecei, lămâi, salată verde, ridichi, căpşuni, ciuperci, ceapă verde, usturoi verde și din cartofi noi.

Publicat în Știri interne

De la începutul lunii aprilie a.c., în a doua etapă de control al comercianților de legume şi fructe proaspete în lanțuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe angro, din totalul celor 678 de operatori economici verificați de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), la un număr de 532 (78%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare.

Potrivit informării transmise de ANPC joi, 18 aprilie 2019, în cadrul acțiunii a fost verificată cantitatea de 487de tone fructe şi legume proaspete, din care 60 de tone (12%) nu se încadrau în prevederile legale.

Ca urmare, au fost dispuse oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 9,5 tone de fructe şi legume, în valoare de 60.479 lei, produse improprii consumului uman. De asemenea, s-a luat măsura opririi temporare de la comercializare a circa 135 de tone fructe şi legume în valoare de 204.852 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate. Nu în ultimul rând, au fost aplicate 608 sancţiuni contravenţionale, dintre care 260 de avertismente şi 348 de amenzi contravenţionale în valoare de 1.723.600 de lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Lista de abateri este lungă

Conform documentului de presă remis la redacție, ANPC a constatat o serie de abateri, aici amintind fructe și legume lovite, deshidratate, cu pete, pulpă moale, depreciate calitativ, precum și fructe și legume nesortate, calitatea fructelor expuse nefiind conformă cu cea afișată.

Totodată, au fost depistate fructe și legume depreciate, care prezintă părți moi, alterate, pătate, cu urme de boli de depozit, atacate de mucegai, improprii consumului, nefiind respectate criteriile necesare încadrării la calitatea I.

Cu ocazia controalelor, ANPC a descoperit legume și fructe fără etichete cu elementele de identificare şi caracterizare, respectiv neafișarea informațiilor privind țara de origine și calitatea legumelor și fructelor comercializate în vrac.

„Legume și fructe din afara României la care nu s-au găsit informații în limba română privind denumirea produsului, specia, soiul (dacă este cazul), țara de origine”, se mai precizează în comunicat, cei de la ANPC adăugând că s-a mai depistat și neafișarea prețurilor de vânzare.

În plus, inspectorii ANPC au găsit neconcordanțe între prețul afișat la raft și cel marcat pe bonul de casă, precum și nerespectarea cantității nete la legumele și fructele preambalate (de exemplu, cartofi albi plasă 2 kg, produsul cântărea în realitate 1,974 kg, lămâi la plasă de 500 de grame, cantitate reală - 0,470 grame, ghimbir la caserolă de 200 de grame având în realitate 188 de grame).

O altă problemă depistată a fost cea de comercializare a legumelor și fructelor utilizând practici incorecte, privind originea acestora (spre exemplu, legume și fructe import Turcia, China, Egipt, comercializate ca având proveniența România).

Nu în ultimul rând, ANPC a constatat o neconcordanță a informațiilor privind proveniența, respectiv cea înscrisă pe ambalajul sau avizul produsului și cea înscrisă pe eticheta de la raft (pe etichetă apar două sau trei variante de țară de origine, de exemplu România, Bulgaria, Grecia, consumatorii fiind induși în eroare).

Comercializarea legumelor cu calibre diferite, diferența între calibrul mic și calibrul mare fiind de 75%, a fost o altă problemă depistată de inspectorii ANPC.

În fine, Autoritatea a constatat o informare incorectă a consumatorilor (ex: era afișat, în imediata apropiere a legumelor sau fructelor, cu litere mai viu colorate, sintagma „IEFTIN”, fără a se face dovada, în magazin, a vreunui avantaj legat de preț la achiziționarea acestor produse.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor îi asigură pe cetățeni că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale și că va monitoriza, la fel ca până acum, piața și se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor.

Publicat în Știri interne

Potrivit comunicatului transmis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în cadrul acțiunii de control „Demetra” a fost reținută oficial și dirijată către neutralizare o cantitate de 81,35 tone de legume și fructe și au fost aplicate 31 de sancțiuni în valoare totală de 602.200 de lei.

De asemenea, până la această dată au fost controlate 430 de mijloace auto destinate transportului de legume-fructe și 3 depozite.

Defalcat, pe tipuri de produse, autoritățile au reținut 23 de tone de ceapă uscată din Polonia, 10 tone de morcovi din Ungaria și Serbia, 23,04 tone de mere din Polonia, 200 kg de usturoi din China, 6,45 tone de cartofi din Polonia, 1,82 tone de ciuperci din Polonia, 6,78 tone de roșii din Spania, 2,2 tone de vinete din Spania, 7,8 tone ardei gras din Spania, respectiv 60 kg de roșii din Grecia.

„Dintre neconformitățile sancționate, menționăm: lipsa documentelor sanitare veterinare, igienă necorespunzătoare, lotizare necorespunzătoare (depășirea capacității de depozitare), mijloace de transport necorespunzătoare, lipsa elementelor de identificare (etichetare necorespunzătoare), cât și lipsa autorizației de fucționare a depozitului de destinație”, se menționează într-un document de presă al ANSVSA primit la redacție.

Primele rezultate ale verificărilor ANSVSA privind reziduurile de pesticide din fructele şi legumele din comerțul intracomunitar și import vor fi gata în zilele următoare, conform spuselor reprezentanților biroului de presă al ANSVSA.

Începând cu data de 11 aprilie 2019, ANSVSA a demarat o serie de controale la nivel național pentru depistarea reziduurilor de pesticide din legumele și fructele provenite atât din comerțul intracomunitar, cât și din import.

Acțiunea este parte a operațiunii de control „Demetra”, aflată sub coordonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Inspectorii sanitari-veterinari au verificat pe palierul lor de competență toate mijloacele de transport sigilate de către inspectorii ANAF.

Acțiunea de control a ANSVSA se va desfășura pe toată durata operațiunii „Demetra”.

Publicat în Știri interne

Zeci de inspectori din cadrul Direcției Generale a Vămilor și al Direcției Regionale Vamale București desfășoară o acțiune de verificare în Piața de Gros Pucheni, în contextul intensificării importurilor și achizițiilor intracomunitare de legume-fructe, potrivit ANAF.

Obiectivele acțiunii sunt supravegherea și controlul comercianților în vederea identificării și sancționării fraudelor vamale și fiscale, verificarea calității și siguranței legumelor și fructelor comercializate, controlul actelor de proveniență a acestora.

Operațiunea Direcției Generale a Vămilor beneficiază de suportul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și al Jandarmeriei Române.

Acțiunile inspectorilor vamali, de verificare și monitorizare a piețelor și a altor spații de desfacere a legumelor și fructelor, vor continua.

ANAF a anunțat că demarează la nivel național acțiunea „Demetra”, în cadrul căreia verifică integral circuitele de comercializare a legumelor și fructelor. Din dispoziția ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, și a președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Mihaela Triculescu, inspectorii antifraudă vor controla achizițiile intracomunitare și importurile, transporturile care tranzitează punctele de trecere a frontierei și rețelele de vânzare angro și en detail ale acestor produse.

Pentru prevenirea și combaterea fraudei fiscale și vamale, inspectorii antifraudă verifică în detaliu toate etapele ciclului de comercializare a legumelor și fructelor până la vânzarea către consumatorul final, cu precădere în legătură cu legalitatea achizițiilor intracomunitare și a importurilor, corectitudinea actelor de proveniență și de însoțire a produselor, corespondența cu realitatea a facturilor, chitanțelor și bonurilor fiscale.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avertizat, miercuri, 10 aprilie 2019, ANSVSA, Protecția Consumatorului, Oficiul Antifraudă și Autoritatea Națională a Vămilor că dacă nu implementează un sistem care să oprească importurile de legume și fructe „de contrabandă”, actualii angajați instituționali vor fi înlocuiți.

„Acum, în fața dv., le transmit un ultim avertisment celor de la Autoritatea Sanitară Veterinară, celor de la Protecția Consumatorului, Antifraudă și Vămi, dacă într-un timp foarte scurt nu vor reuși să realizeze un sistem prin care în România să nu mai intre marfă de contrabandă, mă refer în special la legume și fructe. Dacă nu vor fi în stare să analizeze fiecare fruct, legumă care intră în România, să nu mai intre ceva nesănătos, atunci mai bine să plece acasă sau de unde au venit. Trebuie să reușim să nu mai existe în România acest standard dublu. anume roșiile bune se păstrează pentru țările din Vest, iar în România vin roșii proaste și nesănătoase. E valabil pentru orice legumă, fruct care intră în această țară”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai afirmat că a vorbit cu reprezentanți ai hypermarketurilor privind controale pe lanțul de producție și procesare ale fructelor și legumelor și se întreba dacă este verificată calitatea transporturilor care ajung cu aceste produse în România.

Publicat în România Agricolă
Pagina 1 din 4

newsletter rf

Revista