Miercuri, 15 Mai 2019 16:30

Viziunea pesimistă a unui fermier asupra sistemului bancar din România

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Bancherii români sunt asociați unor cămătari, în accepțiunea președintelui Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), Adrian Rădulescu, în condițiile în care, a mai precizat fermierul, aceștia s-ar fi învățat că în țara noastră este posibil orice.

„(...) Costurile bancare sunt foarte mari şi poate să se supere pe mine oricine. Ne doare faptul că aceşti bancheri, pe care, în România, îi consider cămătari - şi îmi asum ceea ce spun - oferă aici un cost de 5, 6, 8, chiar cu zece euro, faţă de 0,5 - 1 euro. Cei din sistemul bancar s-au învăţat cu ideea că aici se poate orice. Nu se mai poate orice!”, a mărturisit Rădulescu în cadrul unui forum care a avut loc la București, marți, 14 mai 2019.

Reprezentantul organizației de fermieri a mai amintit că țara noastră nu ar fi ajuns la nivelul actual în domeniul agricol fără susținerea comunității europene şi nici fără ajutorul fermierilor străini care au venit cu know-how în România.

„Fără ajutorul Uniunii Europene nu am fi ajuns astăzi aici. De asemenea, fără fermierii din diferite ţări ale Uniunii Europene, care au înţeles că România este o provocare, că în România se poate face o agricultură performantă, că România este o ţară de mare viitor. Ei s-au instalat aici şi, împreună cu noi, ne-au demonstrat că pot să facă mai mult”, a conchis Adrian Rădulescu.

Partenerii Forum for The Future of Agriculture (FFA), în colaborare cu Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), au organizat, marţi, o conferinţă regională privind viitorul agriculturii.

Citit 112 ori

Articole înrudite