Miercuri, 24 Aprilie 2019 18:18

Unirea a primit mai mulți bani prin guvern, din vistieria Ministerului Agriculturii

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Capitalul social al Societății Naționale „Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea” SA urmează să fie majorat, ca urmare a deciziei Guvernului Dăncilă de aprobare printr-o hotărâre a alocării sumei de 93 de milioane de lei cu ocazia ședinței Executivului de la București, din data de 24 aprilie 2019.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), fondurile în cauză vor fi utilizate în scopul aplicării strategiilor guvernamentale în eficientizarea activității de pescuit, însemnând organizare și consolidarea unor mecanisme de valorificare (vânzare – cumpărare) pește și produse din pește, precum și completarea programelor naționale de sprijinire a produselor tradiționale, vitivinicole, legume-fructe, carne de porc și pasăre, lactate, produse melifere, lână ș.a.

„Sumele alocate vor fi direcționate pe principiul eficienței și eficacității cheltuirii banilor, similar unui investitor privat prudent în economia de piață, în programe-pilot care vor fi dezbătute public pentru a servi intereselor conjugate ale actorilor din piață, în beneficiul consumatorului final”, se precizează într-un document de presă.

Sursa majorării de capital provine din disponibilul aflat în conturile MADR rezultat ca urmare a finalizării Programului SAPARD, precum şi din rambursarea creditelor garantate de fondurile de garantare.

Casa Română de Comerț Agroalimentar are misiunea să identifice resursele și mecanismele comerciale existente, să asigure și să dezvolte verigile organizaționale și logistice lipsă pentru a le maximiza randamentul, dar și să găsească și să realizeze formule noi de integrare în circuitul comercial organizat și fiscalizat al acelor capacități de producție, procesare, depozitare mici sau marginalizate, insuficient sau deloc valorificate în prezent.

Oficial, Executivul Dăncilă a informat miercuri, 24 aprilie 2019, că a emis o hotărâre privind aprobarea unei sume alocate pentru majorarea capitalului social al Societății Naționale „Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea” SA, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare și creditare, precum și pentru susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului (HG) 933/2018 privind înființarea Societății Naționale „Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea”- SA.

Citit 194 ori