Marți, 06 Februarie 2018 12:58

La două treimi din cei aproape 1.400 de comercianți controlați de ANPC, s-au constatat abateri

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

1,7 milioane de lei, acesta este cuantumul amenzilor aplicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), ca urmare a controalelor desfăşurate în perioada sărbătorilor de iarnă, verificări ce au vizat modul de etichetare, comercializare şi depozitare a produselor alimentare specifice, conform unui comunicat al instituţiei.

Potrivit vocilor autorizate ale instituției, controlul s-a desfăşurat în perioada 27 noiembrie - 22 decembrie 2017 în toate judeţele ţării şi în Bucureşti, a vizat un număr de 1.366 de operatori economici, ocazie cu care s-au constatat abateri la 904 (66%) dintre aceştia. Cu această ocazie, a fost verificată o cantitate de circa 140 de tone de produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, constatându-se că circa 17 tone (12,1%) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor.

În urma deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 941 de kilograme de produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, în valoare de 15.197 de lei, produse improprii consumului uman, oprirea temporară de la comercializare a circa 9.024 kilograme produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, în valoare de 129.609 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate, precum şi aplicarea de 1.048 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.711.900 de lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Potrivit comunicatului, în peste 64% din judeţe se comercializau produse alimentare în afara valabilității minimale stabilite de producători.

„Comisarii ANPC monitorizează şi supraveghează respectarea reglementărilor din domeniul protecţiei consumatorilor, cu scopul de a preveni şi a combate practicile ce dăunează vieţii şi sănătăţii consumatorilor sau care afectează interesele economice ale acestora. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale”, se mai precizează în documentul de presă.

Citit 305 ori