Pentru refacerea infrastructurii locale afectate de inundații, Cioloș a băgat mâna în Fondul de intervenție și a scos aproape 87 milioane lei - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 12 Octombrie 2016 18:36

Pentru refacerea infrastructurii locale afectate de inundații, Cioloș a băgat mâna în Fondul de intervenție și a scos aproape 87 milioane lei

Scris de

În vederea refacerii infrastructurii hidrotehnice, terasamentelor și malurilor de apărare, structurii drumurilor județene, comunale, a podurilor, podețelor și digurilor din localitățile afectate de inundațiile și alunecările de teren produse în acest an, Guvernul tehnocrat va acorda un sprijin de 86,7 milioane lei din Fondul de intervenție autorităților locale din 25 de județe, se arată într-un comunicat de presă.

Conform documentului transmis de Executivul condus de Dacian Julien Cioloș, pagubele au fost estimate în baza evaluărilor detaliate făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și de către Instituțiile prefectului din județele afectate de inundații în cursul lunilor iunie, iulie și august și transmise, spre centralizare, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Suma de 86,7 milioane lei a fost repartizată pe județe astfel: Alba – 210.000 lei, Argeș – 885.000 lei, Bihor – 510.000 lei, Bistrița-Năsăud – 1,279 milioane lei, Botoșani – 7,043 milioane lei, Brașov – 41.000 lei, Buzău – 9,914 milioane lei, Caraș-Severin – 2,744 milioane lei, Cluj – 8,932 milioane lei, Covasna – 2,268 milioane lei, Dâmbovița – 397.000 lei, Gorj – 1,099 milioane lei, Harghita – 9,507 milioane lei, Hunedoara – 5,988 milioane lei, Iași – 2,150 milioane lei, Maramureș – 2,684 milioane lei, Mehedinți – 7,226 milioane lei, Mureș – 1,851 milioane lei, Neamț – 688.000 lei, Sibiu – 941.000 lei, Suceava – 1,941 milioane lei, Timiș – 1,999 milioane lei, Tulcea – 767.000 lei, Vâlcea – 5,539 milioane lei, respectiv Vrancea – 10,095 milioane lei.

Meteorologii avertizează că, în perioada 11 octombrie, ora 15:00 - 13 octombrie, ora 10:00, judeţele Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Mureş, Harghita, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Dâmboviţa şi municipiul Bucureşti se vor afla sub Cod galben de ploi.

Potrivit meteorologilor, în special în sud-estul, estul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp. La munte, îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăşi la rafală 55-65 km/h cu precădere în regiunile estice şi la munte şi pentru intervale scurte de timp peste 75.-80 km/h în zona litoralului, dar şi pe crestele înalte de munte, unde va viscoli ninsoarea.

Citit 863 ori

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista