Știri interne

Știri interne

Conform notei de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind reducerea la 5% a cotei de TVA la alimentele de înaltă calitate, impactul bugetar total al acestei măsuri ar urma să totalizeze 836 milioane de lei în următorii patru ani, scăderile de venituri din TVA fiind cuprinse între 106 milioane de lei în acest an şi 260 milioane de lei în 2022. În altă ordine de idei, autorităţile afirmă că o astfel de facilitate va ieftini astfel de alimente de înaltă calitate, în condiţiile în care preţul acestor produse este mai ridicat, de regulă, decât cel al produselor similare.…
Președintele interimar al Pro Agro, Emil Dumitru, consideră că instrumentele de gestionare a riscurilor sunt la fel de importante precum plățile directe pe suprafață și a mărturisit că se fac primii pași în realizarea unui fond mutual în sectorul vitivinicol românesc, potrivit propriilor afirmații din conferința de presă de miercuri, 8 mai 2019, prin intermediul căreia a anunțat oficial că se retrage din funcția de președinte al organizației. „Ca să faci un fond mutual, îți trebuie, pe lângă fondul mutual (n.r. - în sine), ca instrument de gestionare a riscurilor, inclusiv instituirea unei cotizații profesionale agricole. Este foarte greu să…
Pe parcursul acestui an, șapte sute de copii din satele judeţului Brăila vor avea parte de „Prima carte pentru acasă”, iar în 15 grădiniţe din comunităţi defavorizate vor fi amenajate centre de bibliotecă, pentru a încuraja cititul împreună cu cei mici, acasă şi la grădiniţă, în cadrul unui proiect implementat de Asociaţia „OvidiuRo” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila. Demersurile fac parte din programul-pilot de lectură în grădiniţe „Fiecare copil merită o poveste”, care are drept scop creşterea calităţii educaţiei preşcolare în mediile defavorizate. „După mulţi ani de intervenţii la firul ierbii, cea mai importantă concluzie este că avem nevoie să…
Vineri, 3 mai 2019, sistemul naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) a lansat 123 de rachete prin două unităţi din zona Moldovei, astfel că, până la această oră, nu au fost raportate căderi de grindină pe teritoriul protejat, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). „Ca urmare a instabilităţii atmosferice severe, înregistrată în data de 3 mai 2019 în zonele arondate Unităţilor de combatere a căderilor de grindină (UCCG) Moldova 1 Iaşi şi Moldova 2 Vrancea, prin punctele de lansare din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP), s-au realizat activităţi de combatere a…
Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a declarat vineri, 3 mai 2019, la Suceava, că 76 de şcoli din judeţ care au toalete în afara clădirii unităţilor de învăţământ vor beneficia de bani de la instituția guvernamentală citată, pentru a rezolva această problemă. „Am venit cu lista celor 76 de şcoli care au grupuri sanitare în curte şi care vor primi resursele necesare să scăpăm de acest lucru, care evident că nu ne place, şi de ce riscuri presupune această situaţie. Voi lăsa lista cu şcolile şi sumele aferente domnului inspector general care le transferă apoi către primari, pentru că sumele…
Joi, 2 mai 2019, o delegaţie germană a Parlamentului landului Baden-Württemberg a fost prezentă la Reşiţa, pentru o întâlnire informală cu conducerea judeţului Caraş-Severin, domeniile de interes propuse discuţiei fiind cel agricol, viticol, creşterea animalelor, în special sectorul ovinelor, dar şi rezervaţiile naturale. „Prezentă în Caraş-Severin pentru mai multe zile, delegaţia Parlamentului landului Baden-Württemberg a fost primită de preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi de prefectul Matei Lupu. Membrii delegaţiei germane fac parte din Comisia pentru mediul rural şi protecţia consumatorului, domeniile de interes propuse au fost cel agricol, viticol, creşterea animalelor, în special sectorul ovinelor şi rezervaţiile naturale,…
Potrivit declarațiilor ministrului Agriculturii, Petre Daea, de miercuri, 1 mai 2019, sistemul de rachetă antigrindină a acționat marți cu 16 rachete, dar formațiunile noroase care au cauzat grindina se aflau la 11.000 de metri înălțime, iar rachetele sunt eficiente până la 8.000 de metri. Șeful MADR a precizat că, în următoarele zile, specialiștii vor vedea în ce măsură sunt afectate culturile din zonele unde a căzut marți grindina. „A fost o situație fără precedent, nu ne așteptam la căderi de grindină înainte de 1 mai. Sistemele antigrindină au fost activate din 15 aprilie. Sistemul este bun, a protejat până acum,…
În prima lună a acestui an, țara noastră a importat fructe comestibile în valoare de 60,9 milioane de euro, cu 7,3% mai puţin faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Exporturile au totalizat în perioada menţionată 2,6 milioane de euro (minus 17,2%), rezultând astfel un deficit de 58,3 milioane de euro pe acest segment. Importurile din ţările Uniunii Europene au însumat 48,4 milioane de euro, principala ţară de import fiind Grecia (12,4 milioane de euro). Cele mai multe exporturi de fructe au avut ca destinaţie ţări membre ale UE (2,3 milioane de…
Bursa de peşte electronică poate fi accesată gratuit de către toţi cei interesaţi să desfăşoare activităţi cu specific pescăresc, începând de joi, 25 aprilie 2019, pe site-ul www.bursadepestetulcea.ro, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). „Prin intermediul acestei platforme online, este licitată şi comercializată oferta de produse pescăreşti, obţinută în special din pescuitul comercial desfăşurat în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), pentru a crea o piaţă concurenţială funcţională, care să permită asociaţiilor de pescari şi pescarilor să obţină cele mai bune preţuri de vânzare”, susţin reprezentanţii Ministerului Agriculturii. Acest sistem este pus la dispoziţia comercianţilor fără perceperea vreunei taxe.…
Miercuri, 24 aprilie 2019, un grup de poliţişti a întreprins o vizită copiilor instituţionalizaţi în Casa de tip Familial „Sfântul Ierarh Nicolae” din Târsa, comuna Avram Iancu, prilej cu care le-au dat acestora cadouri şi au înfiinţat împreună o livadă. „Copiii au primit biciclete, trotinete, mingi, jucării, rechizite, haine, încălţăminte, alimente, dar şi 22 de pomi fructiferi, care au fost plantaţi în apropierea casei lor, într-o mică livadă, pe care o vor îngriji”, a transmis IPJ Alba printr-un comunicat. Conform sursei citate, darurile au fost achiziţionate din bani donați de poliţiştii IPJ Alba, cărora li s-au alăturat personalul Judecătoriei Alba…