rodbun - REVISTA FERMIERULUI

Compania Rodbun a încheiat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea un parteneriat destinat relansării a doi hibrizi de porumb creați de institut în anii 1990 și 1993: „F376” și „Olt”.

Rodbun va gestiona formele parentale ale celor doi hibrizi și îi va produce la nivel național, pe o suprafață totală de 2.000 de hectare. „Piața pentru cei doi hibrizi este în scădere, iar demersul nostru și al partenerilor de la Fundulea este destinat stopării acestui declin. Vorbim de două mărci sută la sută românești, care au o calitate certă, probată în ani mulți de cultură. Noi vindem acești hibrizi de mult, acoperim aproape o jumătate din cota lor de piață. Suntem convinși că hibrizii și soiurile românești au o calitate comparabilă și, uneori, chiar superioară celor vândute de multinaționale. Diferă doar marketingul”, precizează Octavian Petrescu, director comercial al companiei Rodbun.

Până în prezent, INCDA Fundulea a dezvoltat 28 de hibrizi de porumb, însă nu pentru toți se produce, deocamdată, sămânță de cultură. „Ne-am bucura dacă promovarea tuturor hibrizilor de la Fundulea ar face obiectul atenției fermierilor, pentru că acolo se produce bine și de calitate”, a punctat Octavian Petrescu.

Publicat în România Agricolă

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista