fermier - REVISTA FERMIERULUI

La Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, din județul Hunedoara, a avut loc un experiment de testare a berbecilor după descendenți, pentru rasa Țurcană, o lucrare ce nu s-a mai făcut de aproximativ 40 de ani în România. Crescătorii încearcă să obțină rezultate sporite prin monta în harem.

Selecția și ameliorarea raselor de animale sunt obiectivele crescătorilor români, dar și ale cercetătorilor. „La Merinos s-a mai întâmplat fenomenul, pentru că și în timpul regimului comunist trebuiau evaluate performanța pentru carne și pentru lână. Țurcana avea un alt regim, cu statut de outsider pentru rasele de oi din România, dar iată că a ajuns să fie, așa cum am denumit-o eu, Regina Munților Carpați – o supra-rasă, care are cele patru-cinci ecotipuri cu caracteristici distincte, pe care sper să le sintetizăm într-o bună zi, ca să putem să omologăm fiecare populație ca rasă”, ne-a declarat prof. dr. ing. Gheorghe Neață, director coordonator Registru genealogic Asociația „Dacia” Hunedoara.

În Hunedoara, dar și în alte zone de tradiție pentru creșterea Țurcanei, cum sunt județele Alba sau Bistrița, se regăsesc toate varietățile sau rasele, cum susține profesorul Gheorghe Neață: Bucălaie, Bălă, Brează, care se întâlnește pe toată Valea Jiului, și Oacheșă. De fapt, nu este o răspândire uniformă pe teritoriul României, ea s-a crescut în tip insular. „Bucălaia de fapt nici nu știu prin ce proces a trecut munții, pentru că ea a fost predominantă în zona Novaci, Baia de Fier, Baia de Aramă. Era alt tip, dar acolo era mai numeroasă și efectivele, mai concentrate. Sigur că, de sute de ani, a trecut peste munți, prin transhumanță, și probabil că s-a localizat, că i-a priit, s-a adaptat mai repede la condiții. Bucălaia este mult mai rezistentă la mers, comparativ cu celelalte ecotipuri”, ne-a zis directorul Asociației „Dacia” Hunedoara.

Rezistența ongloanelor, alături de poziția și de configurația corpului, modul în care se prind membrele de trunchi dau posibilitatea rasei Bucălaie să se deplaseze ușor, să urce la altitudini de 2.000 de metri, să stea pe stânci, o face asemănător caprei negre. Acest fapt însă nu e sesizat și ar trebui să dea caracterului un 2-5% din procesul de selecție, așa cum se întâmplă la taurine.

Se urmează toți pașii, iar unii produși sunt eliminați

Mai sunt multe lucruri de făcut în omologarea noilor ecotipuri, dar testarea berbecilor după descendenți, a lucrărilor de selecție reprezintă etapa finală în procesul acesta de selecție. „Când avem rezultatul testului după descendenți la un berbec, putem să spunem că am încheiat lucrările de selecție pe loturile respective”, a specificat Gheorghe Neață.

S-a respectat protocolul în totalitate, în cadrul acestui proces de montă dirijată, și s-a folosit un berbec la 35 de mioare, strămioare și adulte, în proporții egale, pentru a se urmări capacitatea fecundativă a berbecului pe cele trei tipuri de oi. „Alegem berbecul, care va fi partenerul la reproducție, cu niște însușiri comune cu efectivul. După ce creăm lotul uniform, îl introducem o perioadă de 8-10 zile, o perioadă de adaptare, pentru că ele vin direct de afară, din câmp, din pășunat, ca să se adapteze cu sistemul de furajare. Cam după zece zile de pregătire, de adaptare, începe perioada de montă propriu-zisă. Din acest moment, numărăm 36 de zile. Noi am zis 40, ca să avem certitudinea că s-au gestat toate”, povestește profesorul Neață modul în care se desfășoară monta în harem, în sistem închis.

În acest caz, vor fi două cicluri complete de reproducere și campania începe cu 1, 2, 3 monte pe zi, în funcție de capacitatea berbecului respectiv. Și berbecii sunt pregătiți pentru această campanie cu 40 de zile înainte, cât durează spermatogeneza.

După ce se realizează acest proces de 40 de zile, se desființează țarcurile și după perioada de gestație de 150 de zile, încep fătările, când se înregistrează exact fiecare miel, se cântărește, se ține 60 de zile, în perioada de alăptare, după care se înțarcă. „De aici se aleg loturile de testare. Cei opt berbeci care sunt aici trebuie să aibă cel puțin 15 fii înregistrați, care se introduc într-o perioadă de acomodare de 25 de zile. În perioada asta, îți dai seama că o parte dintre descendenți nu prea sunt așa cum ar trebui, sunt mai slăbuți și începi să-i elimini, astfel încât să rămâi cu zece descendenți ai berbecului, la terminarea perioadei de testare. Se cântăresc loturile cu fiecare individ, la începutul perioadei de testare și în a 61-a zi. Diferența dintre cea de-a 61-a zi și prima zi de testare constituie spor mediu zilnic sau viteză de creștere”, precizează specialistul.

Toate aceste date despre sporuri se strâng printr-un program special al softului de evaluări genetice și se calculează sporul mediu zilnic realizat pentru fiecare berbec, pe loturi. Datorită diferențelor dintre ei și prin anumite formule de calcul, se determină valoarea genetică: amelioratori pentru carne sau un „înrăutățitor”.

Selecția, un proces de durată și analiză constantă

Berbecii își continuă cursa, deoarece există acum prima certitudine: se poate face montă cu ei în efectivele în care vrem să sporim producția de carne. Dar nu se poate face asta în efectivele în care dorim sporirea producției de lapte, deoarece nu există nicio certitudine.

După ce a trecut un an, în martie-aprilie anul 2021, descendenții obținuți ajung la prima bonitare, care îi înscrie în competițiile următoare. Se cântăresc și tot atunci se obține o a doua informație: cantitatea de lână pe care au produs-o fiii berbecului respectiv.

Apoi, în anul 2022, cele 15 fiice care s-au reținut odată cu berbecuții încheie prima lor lactație. În funcție de producțiile de lapte pe care le-au dat – sunt măsurate pe fiecare individ prin Controlul Oficial al Performanțelor de Producţie (COP) și înscrise în Buletinele de control –, li se calculează valoarea pentru producția de lapte.

În final, vom avea amelioratori carne, amelioratori lapte și lână, amelioratori carne – înrăutățitor lapte și ameliorator lână. „Aici e marea  dibăcie: ce vrem să creăm? Programul nostru de ameliorare are proporții economice egale pentru carne și lapte, 40% - 40%, fiind rasă mixtă, și 20% lână. Acest indice economic se alătură printr-o formulă de calcul foarte elaborată la parametrii obținuți prin lucrările de selecție. Și așa se stabilește valoarea reproducătorului. Cei care sunt amelioratori pentru toate cele trei producții – carne, lapte și lână – sunt berbecii care vor fi intens folosiți la reproducție: vor fi așa-zișii berbeci de timbru genetic”, arată Gheorghe Neață, care are în spate în jur de 40 de ani de experiență.

Atenție însă că nu tot ce e fenotipic se transmite și genetic. Dar aceste exemplare sunt în testare de peste zece ani, trecute în Registrul genealogic, cu părinții și bunicii în secțiunea principală, și li s-a urmărit evoluția.

Un sector „de finețe”, zootehnia

Berbecul folosit în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din județul Hunedoara va fi un ameliorator pentru producția de carne, susține dr. ing. Gheorghe Neață.

Zootehnia este o știință de finețe, unde trebuie să fii atent la toate aspectele. „Găsesc oameni care-și aduc aminte o discuție după un an și îmi zic: «Știți, mi-ați zis atunci așa, am încercat și n-a prea ieșit!» – «Păi, n-ai respectat ceva... » Și când mă duc acolo, la el în fermă, chiar îi arăt. Sunt chestiuni de finețe în zootehnie, iar în selecție, ameliorare, suntem deja într-un segment de finețe. Că după ce obținem berbecuții ăia de care vorbeam, cinci dintre fiii unui berbec din ăsta îi sacrificăm, de la fiecare câte cinci, și apreciem carcasa, apreciem structura carcasei, cât la sută e carne, apreciem stadiul de îmbrăcare al carcasei cu seu: la unii e mai mare, la alții e mai mic. Folosim berbecii care induc progresul ăsta pentru structura minimă a seului pe suprafața carcasei pentru a ameliora performanța”, a explicat specialistul.

Se calculează și proporția de oase din carcasă,  proporția de mușchi, cât sunt structura și dimensiunea ochiului de mușchi etc. Astfel, dacă toate aceste rezultate sunt pozitive, se păstrează indivizii care convin și se poate intra în competiție cu rasele care au fost create pentru așa ceva. „Țurcana nu e rasă, e o supra-rasă, e Regină, pentru că a bătut două continente, le-a tăvălit prin picioare. Două continente n-a cucerit niciun sultan! Oaia Țurcană a cucerit continentul asiatic, că vine de la marginea Uralilor încoace, s-a dus acolo și se întoarce înapoi, și continentul european, Tatra, Munții Pindului, Polonia... există și în Grecia, dar sunt lucruri discutabile la originea oilor pe teritoriu. Ungurii au luat-o de aici și i-au zis Ghemes-Rațca. I-am întrebat: unde e Ghemeșul? De acolo vine! Deci ați luat-o și ați omologat-o voi. Noi nu suntem în stare să omologăm două populații, că ăsta e visul meu. Dar acesta e primul pas spre omologare, programul acesta început la Asociația „Dacia” Hunedoara. Când avem berbecii testați, nu ne mai poate schimba nimeni cursul, o să-i zicem rasa Bucălaie”, a detaliat Gheorghe Neață, convins că mulți vor copia modelul, pentru că-și vor da seama că altfel nu vor mai rezista în piața animalelor de reproducție.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Crescătorii de oi și capre se întâlnesc, pe 8 februarie 2020, la Sibiu, pentru a dezbate PNS - Programul Național Strategic 2021-2027.

Asociațiile profesionale din sectorul ovine și caprine au anunțat că invitați de onoare sunt ministrul Agriculturii, Adrian Oros, și președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice  (ASAS), Valeriu Tabără.

Evenimentul începe la ora 11, iar gazdă este Hotel Hilton, Sibiu.

Publicat în Eveniment
Joi, 30 Ianuarie 2020 10:07

Secetă, peste tot

Anul agricol 2019-2020 parcă arată mai rău decât toți cei rămași în urmă. Seceta e pe buzele tuturor. Acolo unde există posibilitatea, chiar și în luna decembrie s-a irigat. Însă, cele mai multe câmpuri nu beneficiază de irigații. În acest domeniu, de 30 de ani e secetă, de oameni cu inițiativă, de o legislație care să facă posibilă irigarea majorității terenurilor agricole.

Din ce în ce mai secătuite sunt și buzunarele fermierilor, dar și ale furnizorilor de input-uri. Oamenii ar trebui să-și facă griji pentru masa cea de toate zilele?

Toți se uită spre cer, cu speranță. Meteorologii nu dau vești bune. Nici zăpada, nici ploaia nu vor să se arate încă o perioadă mult prea lungă.

E bine totuși că nici înghețul nu își va face apariția.

În schimb, și-au făcut apariția în culturile agricole animalele sălbatice, multe câmpuri fiind pline de căprioare în căutare de hrană. Și aici e secetă de legislație, de inițiative, de oameni politici care să pună piciorul în prag și să rezolve odată problema animalelor sălbatice care distrug culturile agricole, care să ia la puricat fondurile de vânătoare.

Pesta porcină încă ne bântuie, acum și-a făcut apariția și gripa aviară.

Fermele vegetale sunt lovite acum și de interzicerea multor substanțe active care nu au înlocuitori. Câți vor mai semăna floarea-soarelui în această primăvară, fără a trata sămânța cu neonicotinoide? Cheltuielile vor crește prin aplicarea mai multor tratamente în vegetație.

E secetă de specialiști. Sau, poate, e secetă în rândul celor care să aplece urechea la ce au de zis specialiștii. Pomii înfloriți de pe la țară, de prin curți, sunt stropiți cu chimicale în neștire și te întrebi de ce mor albinele?

E secetă de informații, de oameni care să-și dorească informația.

De vreo trei luni, avem un nou guvern, o altă echipă în conducerea Ministerului Agriculturii. Se mișcă lucrurile și totuși nu prea se mișcă, pentru că se împiedică de același factor pentru care mâncarea noastră n-ar trebui să aibă culoare, politicul.

A durat ceva până s-a schimbat calimera, timp în care funcționarii statului n-au prea avut chef de muncă, neștiind ce va fi cu ei. Fiecare din nou-veniți în structurile statului, o vreme, și-au dat cu părerea, ba se desființează, ba nu se desființează diverse instituții. Prin urmare, secetă și pe la stat.

Fermierii și reprezentanții industriei alimentare tot au întâlniri cu cei din conducerea Ministerului Agriculturii. Poate, de data asta vor fi ascultați și măcar în legislație nu va mai fi secetă. Doar că până să prindă contur dorințele sectorului agroalimentar, se va schimba calimera. Și iar o luăm de la capăt cu întâlnirile.

Va avea și țara noastră vreodată o strategie pe agricultură, măcar pe termen scurt și pe termen mediu? Până acum, și aici seceta își face simțită prezența.

Asocierea poate fi ca o ploaie sau ca o ninsoare, că tot e ianuarie, bine-venită și, cu siguranță, uitându-ne peste gardul României, avem exemple că șansa supraviețuirii, mai ales în perioade grele, este asocierea, sub variate forme. S-or asocia și ai noștri, la un moment dat. Să sperăm că nu va fi târziu.

Aș putea scrie zeci, sute de pagini despre problemele agriculturii noastre, despre necazurile fermierilor, despre cum s-ar putea rezolva unele probleme, despre secetă, în diversele ei forme. Mă opresc acum. Subiectele la care m-am referit mai sus, dar și altele le găsiți în paginile revistei. Le voi aborda separat în editorialele mele.

Și, pentru că suntem la începutul unui an nou, vă urez „La mulți ani!” și îmi doresc să ne vedem sănătoși pe câmpurile României, îmbelșugate și ocolite de secetă!

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Editorial
Marți, 28 Ianuarie 2020 23:33

Fonduri aprobate pentru subvenția motorinei

Guvernul a aprobat, în ședința din 28 ianuarie 2020, suma de 411.000.000 de lei pentru plata ajutorului de stat. în anul 2020, pentru motorina utilizată în agricultură.

Banii asigură plățile aferente ajutorului de stat pentru anul 2019, respectiv plăți restante pentru perioada aprilie-iunie 2019, plăți restante pentru perioada iulie–septembrie 2019, precum și plăți aferente perioadei octombrie-decembrie 2019.

Reamintim că prin HG nr. 1174/2014 se aplică schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, care se acordă sub formă de rambursare, pentru perioada 2015-2020. În ceea ce privește resursele financiare necesare, la art.10 din HG nr.1174/2014 este prevăzută atât valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2015-2020, cât și sumele alocate de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii, pentru fiecare an de implementare.

Publicat în Știri
Marți, 28 Ianuarie 2020 18:31

Trei asociații îl consiliază pe premier

Cu Asociația Națională a Industriilor de Morărit și Panificație din România (ANAMOB), Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR) și Federația Națională a Producătorilor de Produse Tradiționale (FNPPT) se va consulta, în aparență, șeful Executivului de la București pe probleme de agricultură și dezvoltare rurală. În realitate, problemele ce țin de fiecare sector al agriculturii, de industria alimentară, subiectele ce țin de spațiul rural, montan, vor fi discutate, în continuare, la Ministerul Agriculturii, împreună cu organizațiile reprezentative de profil.

În cadrul Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor (CCAF) de pe lângă prim-ministru, fiecare minister are alocate trei locuri. La Ministerul Agriculturii, s-a înființat o comisie formată din trei angajați ai MADR din Direcția Generală Politici Agricole și Direcția Generală Politici în Industria Alimentară și Comerț, care a convocat 21 de organizații profesionale, selectate în prealabil, pentru a stabili trei domenii și reprezentanții acestora în cadrul CCAF. Astfel, domeniile sunt: vegetal, zootehnic și industria alimentară. În urma votului de astăzi, 28 ianuarie 2020, în Colegiul pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă prim-ministru, vegetalul este reprezentat de ANAMOB, sectorul zootehnic – de APAR, iar industria alimentară este reprezentată de FNPPT, pentru o perioadă de patru ani.

Menționăm că selecția organizațiilor membre ale CCAF trebuia încheiată până la sfârșitul lunii ianuarie.

De asemenea, observăm că alegerea unor domenii de către MADR și cei din Secretariatul General al Guvernului nu este tocmai inspirată, consultarea privind probleme ale asociațiilor și ale organizațiilor neguvernamentale, și nu neapărat ale unui sector anume, fie el vegetal, zootehnic, ori din energie sau turism.

Cine e și ce face Colegiul pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor - CCAF

S-a înființat în anul 2005, conform HG 618, ca organ consultativ, fără personalitate juridică, funcționând pe lângă prim-ministru. Potrivit hotărârii de constituire, CCAF are ca scop dezvoltarea parteneriatului între autoritățile administrației publice și sectorul neguvernamental. „Colegiul facilitează comunicarea și asigură implicarea asociațiilor și fundațiilor în realizarea politicilor guvernamentale la toate palierele decizionale ale administrației publice centrale”, precizează HG 618/2005. Colegiul este alcătuit din 40 de membri, reprezentanți ai mediului asociativ din toate domeniile economiei. Membrii CCAF sunt numiți prin decizie a primului-ministru, pe o perioadă de patru ani, în urma consultărilor dintre ministere și organizațiile neguvernamentale din sfera lor de competență.

Atribuțiile CCAF:

- Sesizează și informează primul-ministru în privința dinamicii, evoluției și oportunităților de dezvoltare ale mediului asociativ;

- Propune instrumente de implicare reală a mediului asociativ în proiectarea, definirea și gestionarea politicilor publice;

- Avizează proiecte de acte normative care au implicații asupra activității organizațiilor neguvernamentale;

- Formulează soluții pentru ameliorarea regimului legal fiscal pentru sectorul nonprofit;

- Elaborează propuneri privind posibilitatea constituirii unor mecanisme transparente de finanțare pentru organizațiile neguvernamentale;

- Sprijină politicile de integrare europeană și analizează impactul lor asupra mediului asociativ;

- Propune mecanismele de acces ale organizațiilor neguvernamentale din România la fondurile structurale europene;

- Recomandă direcții de acțiune strategică în domeniile prioritare pentru mediul asociativ;

- Organizează consultări și avansează propuneri primului-ministru pentru desemnarea reprezentanților sectorului asociativ în cadrul organismelor mixte;

- Realizează anual rapoarte sau studii privind tendințele de dezvoltare ale mediului asociativ și evoluția relațiilor cu autoritățile publice.

Colegiul se întrunește de cel puțin două ori pe an, la cererea prim-ministrului sau la propunerea membrilor, aceștia din urmă fiind cei care adoptă regulamentul intern în baza căruia își desfășoară activitatea.

În funcție de problematica supusă dezbaterii, la lucrările CCAF pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai altor organizații neguvernamentale, ai administrației publice sau experți independenți.

În fotografia atașată articolului puteți vedea care sunt cele 21 de organizații profesionale din care s-au selectat cele trei care devin membre ale Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor.

Publicat în Știri

Potrivit unui raport al Curții de Conturi Europeană (ECA), Comisia Europeană a promovat adoptarea noilor tehnologii de imagistică pentru monitorizarea practicată în agricultură, dar există în continuare o serie de obstacole care împiedică generalizarea utilizării lor. Imaginile aeriene și imaginile prin satelit sunt utilizate de multă vreme în cadrul PAC pentru verificarea ajutoarelor pe suprafață, care reprezintă astăzi aproape 80% din finanțarea acordată de UE pentru agricultură și dezvoltare rurală. Aceste imagini au de regulă o rezoluție spațială foarte ridicată, dar, înainte de 2017, frecvența cu care erau disponibile nu era suficientă pentru a permite verificarea activităților care au loc pe terenurile agricole de-a lungul anului. Tehnologii precum sateliții Sentinel din cadrul Programului Copernicus al Uniunii Europene pot aduce o evoluție radicală în gestionarea și monitorizarea Politicii Agricole Comune (PAC). ECA subliniază că, deși UE a încurajat în ultimii ani utilizarea acestor tehnologii pentru evaluarea ajutoarelor directe bazate pe suprafață acordate fermierilor, progresele observate în utilizarea noilor tehnologii pentru a monitoriza cerințele legate de mediu și de climă au fost în schimb mai lente.

Întrucât noua PAC pentru perioada 2021‑2027 este în curs de definire, ECA recomandă Comisiei Europene: să promoveze abordarea bazată pe „controalele prin monitorizare” ca un sistem-cheie de control pentru agențiile de plăți, de exemplu identificând sinergii pentru procesarea, stocarea sau achiziționarea datelor satelitare; precum și să utilizeze mai bine noile tehnologii pentru a monitoriza cerințele de mediu și de climă și pentru a elabora planuri de acțiuni care să elimine obstacolele ce împiedică adoptarea pe scară mai largă a acestor tehnologii.

Scade costul controalelor și se monitorizează toți fermierii

Începând din 2018, agențiile de plăți din statele membre au avut posibilitatea de a utiliza date provenite de la sateliții Sentinel din cadrul Programului Copernicus și alte noi tehnologii, cum ar fi fotografiile cu etichetare geografică și dronele, pentru a evalua respectarea de către fermieri a normelor PAC. Această evaluare automatizată, sau așa-numitele „controale prin monitorizare”, permite identificarea culturilor și monitorizarea activităților (cum ar fi aratul, recoltarea și cositul) pe parcele agricole individuale de-a lungul perioadei de vegetație. Noua abordare poate reduce totodată costul controalelor și permite monitorizarea tuturor fermierilor (și nu doar a unui eșantion). Curtea de Conturi Europeană a examinat dacă statele membre și Comisia Europeană au luat măsuri suficiente pentru a transforma în realitate avantajele pe care aceste noi tehnologii le-ar putea aduce în contextul gestiunii și controlului PAC.

Potrivit constatărilor Curții, CE a promovat și a sprijinit în mod activ utilizarea noilor tehnologii de imagistică. De asemenea, Comisia a modificat cadrul legal aplicabil utilizării datelor Sentinel pentru monitorizarea ajutorului pe suprafață acordat sub formă de plăți directe, clarificându-l. În mai 2018, o primă agenție de plăți, din Italia, a început să utilizeze controalele prin monitorizare într-o provincie (Foggia, Apulia). În 2019, 15 agenții de plăți (din Belgia, Danemarca, Italia, Malta și Spania) au utilizat această nouă abordare pentru unele dintre schemele lor. 13 agenții din alte opt state membre intenționează să aplice noua abordare începând din acest an pentru unele scheme de ajutor și pentru o parte din suprafața pentru care sunt responsabile.

Obstacole în calea noilor tehnologii

Curtea a identificat mai multe obstacole care împiedică în prezent o utilizare mai răspândită a acestor noi tehnologii. O primă problemă este aceea că agențiile de plăți sunt îngrijorate de posibilitatea ca CE să pună sub semnul întrebării deciziile luate pe baza controalelor prin monitorizare. Pe lângă aceasta, aplicarea noii abordări necesită schimbări considerabile în procedurile și în sistemele IT ale agențiilor de plăți. Comisia a căutat să faciliteze și să standardizeze accesul la datele Sentinel prin intermediul serviciilor bazate pe cloud, dar adoptarea acestor servicii în scopuri operaționale rămâne slabă. De asemenea, Comisia a finanțat proiecte de cercetare relevante, dar rezultatele acestora nu au fost încă valorificate.

Până în prezent, Comisia a acordat prioritate utilizării noilor tehnologii pentru monitorizarea schemelor de plăți directe bazate pe suprafață, în detrimentul monitorizării cerințelor în materie de mediu și de climă. În 2019, niciuna dintre agențiile de plăți nu a implementat controale prin monitorizare pentru aceste cerințe condiționale și pentru schemele de dezvoltare rurală, în parte deoarece unele dintre acestea nu pot fi monitorizate doar pe baza datelor Sentinel. ECA a constatat, totodată, că setul de indicatori de performanță propuși pentru viitoarea PAC nu era practic gândit pentru sistemul de monitorizare directă prin date Sentinel.

Foto: Inovagria

 

 

Publicat în Comunicate

Aurel Petruș lucrează 1.300 de hectare certificate ecologic, în județul Călărași, la Ștefan cel Mare. Este și producătorul „Gălbenușului de Bărăgan”, brand de ouă ecologice. Împreună cu fiul său Mihai se ocupă de câmpurile pe care are o structură de 13 culturi și crește 9.000 de găini ouătoare, în sistem ecologic. L-am vizitat pe la începutul verii (2019, n.r.) și l-am găsit, cum ne și așteptam, în câmp.

„Găsești cumpărătorul, ai încheiat contractul, știi deja despre ce este vorba și după aceea te apuci să produci. Nu produci și după aceea cauți cumpărătorul, că s-ar putea să rămâi cu marfa nevândută. Asta trebuie făcut, să căutăm să vindem și după aceea să producem.”

Reporter: Domnule ing. Aurel Petruș, iată, vă găsim pe tractor, la pregătit terenul.

Aurel Petruș: Subliniez mereu că în agricultura ecologică poți să dai și greș, sunt anumite culturi pe care dacă le-ai scăpat din mână, ele se compromit total. Aici unde m-ați găsit a fost o încercare de a cultiva ceapă prin semănat direct, a răsărit, avea densitate corespunzătoare, dar n-am mai reușit să facem față la buruieni, s-a îmburuienat și s-a compromis total. Acum pregătim terenul și vom semăna floarea-soarelui high oleică. Asta este, agricultura ecologică are și aceste pierderi, eu pot să le spun planificate, vrei sau nu vrei, la peste o mie de hectare n-ai cum să le reușești pe toate încât totul să meargă perfect. Ăsta este și motivul pentru care UE acordă o subvenție suplimentară pentru agricultura ecologică, pentru că, se știe, este mai multă muncă, este mai mult risc, sunt mai mulți factori care îi fac pe fermieri uneori să piardă, dar în același timp câștigând prin valoarea produsului care iese în urma procesului ecologic. Adică un produs curat, un produs de calitate, un produs fără pesticide, un produs cu o valoare adăugată mai mare, un produs care se vinde mai scump față de produsul convențional.

Reporter: Anul acesta a fost unul deosebit, vremea n-a fost cea care să vină în sprijinul dvs., au fost și ploi, acum în ultima parte, dar a fost și secetă severă.

Aurel Petruș: Am pornit cu stângul în anul agricol 2018-2019, dar după aceea vremea s-a reglat foarte bine și trebuie să recunoaștem că în zona noastră am beneficiat de ploi mici cantitativ, chiar și medii, dar, ceea ce este important, ploile au fost curate și n-au fost probleme cum au fost la alți colegi, cu grindină, cu furtuni, cu vijelii, cu tot felul de fenomene meteo nefavorabile care au cauzat pagube. Cred că, totuși, se anunță un an destul de bun pentru fermierii din zona noastră. Au fost și fermieri care au avut mici probleme în câmp, dar eu zic că au reușit să treacă peste ele. Aici unde suntem acum, este un teren foarte bine pregătit, un teren în care putem să semănăm foarte bine și cultură dublă, pentru că avem condiții de irigare, noi beneficiind de canalul de irigație CA1 care vine de la Borcea și merge până aproape de Slobozia, unde avem apă aproape tot anul, apă gratuită, și sigur aici vom beneficia de acest lucru și vom uda culturile. Chiar alături de noi se vede o suprafață de 30 ha de orz, imediat după orz vom semăna din nou floarea-soarelui high oleică, care are o căutare destul de mare la export.

Buruienile sunt combătute prin rotația culturilor

Reporter: Sunt deja 20 de ani de când practicați agricultura ecologică și, pentru că ați amintit de cultura de orz, cum e cu tehnologia pe care o aplicați acestei culturi?

Aurel Petruș: Pe această suprafață, în toamnă s-au aplicat trei udări atât de răsărire, cât și în perioada de vegetație. Am semănat foarte târziu, după porumb, imediat am aplicat udări, cultura a răsărit, a reușit să intre în iarnă bine înfrățită, cu o densitate corespunzătoare, producția fiind pe măsura așteptărilor. Tehnologia pe care o aplic nu este un secret, eu mă bucur ca și alți fermieri să facă pasul către agricultura ecologică, însă deocamdată politica agricolă din România pentru agricultura ecologică, din punctul meu de vedere, nu este favorabilă și ăsta este și motivul pentru care țara noastră este pe ultimul loc ca procent, ca suprafață cultivată cu culturi ecologice. Aș sublinia faptul că și agricultura ecologică la ora actuală beneficiază de foarte multe produse fitosanitare ecologice recunoscute și aprobate pentru a fi folosite, că uneori chiar avem probleme cu alți colegi când ne văd și pe noi că tratăm culturile, aplicăm substanțe permise, ei n-au de unde să știe, dar dacă ne văd cu MET-ul pe câmp spun „a, uite, el spune că nu tratează culturile, dar o face!”. La ora actuală este un singur produs fitosanitar care nu există pe piață pentru eco, erbicidul pentru combaterea buruienilor, dar avem foarte multe produse pentru combaterea bolilor, pentru combaterea dăunătorilor, insecticide ecologice, fungicide ecologice și chiar biostimulatori ecologici, și aici pot să spun că stăm chiar foarte, foarte bine. La această cultură de orz, în primăvară s-au aplicat două tratamente cu produse cu biostimulatori ecologici și efectele s-au văzut. Pot să spun că pe un fond de îngrășăminte naturale aplicate putem să sperăm la o cultură aproape la fel cu a colegilor din convențional.

Reporter: Adică?

Aurel Petruș: Eu aș spune că dacă reușim peste 6 tone la hectar este o producție mulțumitoare, având în vedere că prețul este un pic mai mare, undeva la 15-30% prețul este mai mare față de orzul convențional. Important este că avem desfacere imediată. Pe mine, de pildă, recoltarea mă prinde cu contractul de vânzare încheiat, marfa pleacă imediat din câmp către partenerul nostru care vine și o preia în cel mai scurt timp.

Reporter: Cum rezolvați problema buruienilor, având în vedere că nu există, deocamdată, un erbicid ecologic?

Aurel Petruș: Prin rotația culturilor. Subliniez, culturile de orz, grâu, mazăre de toamnă sunt culturi care se fac, zic eu, ușor, cu o tehnologie foarte simplă, care combate foarte bine buruienile și nu sunt probleme. Deja am început să avem mici secrete, pot să spun, și pentru culturile de floarea-soarelui și porumb, și, în cel mai scurt timp, zic eu că într-un an-doi, o să stăpânim și tehnologia la porumb și floarea-soarelui, și la soia, încât și acolo combaterea buruienilor să se facă atât prin rotație, cât și prin lucrările mecanice specifice, cu unelte specifice, pe care le-am achiziționat în ultimul timp, despre care sunt convins că vor rezolva problema buruienilor și la aceste culturi.

„Problema mare este că un fermier ecologic este aproape ultimul pe listă la subvenții. Trebuie să înțeleagă toți că subvențiile, în 99% din cazuri, se duc exact acolo unde trebuie, în tehnologizarea, în dezvoltarea fermei, în modernizare.”

Subvențiile ajung în modernizare, în dezvoltarea fermei

Reporter: Din păcate, nu întotdeauna autoritățile sunt aproape de fermieri. În cazul dvs., produceți hrană bio, hrană ecologică și, pentru asta, primiți o subvenție mai mare, pentru că e alta tehnologia, sunt alte lucrări, alte cheltuieli. Numai că dvs. ați ajuns la un moment dat într-o situație nefirească, să-i spun așa, cu Agenția de Plăți de aici, de la Călărași, care, nu-mi dau seama de ce, nici până acum nu a rezolvat problema pe care chipurile au descoperit-o dumnealor. În continuare vă judecați cu autoritățile?

Aurel Petruș: Da, este o problemă neplăcută, din 2015 sunt probleme în primirea subvenției, procesele sunt încă pe rol, un fermier normal nu ar fi putut să suporte acest șoc. Faptul că noi aici ne aflăm într-o biocooperativă, unde am organizat treaba, zic eu, diferit față de cazul în care am fi fost pe o singură fermă, celelalte nu au probleme, iar această problemă sigur se va rezolva în instanță. Deja sunt două procese câștigate, dar nu definitiv, vom vedea. Important este că am reușit să mergem mai departe prin producțiile obținute, prin valorificarea superioară a lor. Spun mereu, problema mare este că un fermier ecologic este aproape ultimul pe listă la subvenții. Acum, când stăm de vorbă, nu am primit încă subvenția nici pe ecologic, nici pe suprafață, dintr-o „mică” eroare în sistemul informatic privind o suprafață, mi-e și rușine să spun, de 0,75 ha, și nu am primit toată subvenția până la această oră. Deci, până în prezent, subvenția pe 2018 pentru una din fermele din cadrul biocooperativei nu s-a dat, nu s-a primit niciun ban. Trebuie să înțeleagă toată lumea că aceste subvenții vin să ajute fermierul în achiziționarea de utilaje performante, de material semincer deosebit, toate aceste subvenții fiți convinși că ele se duc, în 99% din cazuri, exact acolo unde trebuie, în tehnologizarea fermei, în dezvoltarea, modernizarea fermei.

Eu, din surse proprii și cu sprijinul acestor subvenții care vor veni, chiar dacă vor ajunge mai târziu, deja am achiziționat încă o instalație de irigat, care se montează acum și care va reuși să irige încă 25 ha.

În opinia mea referitor la agricultura ecologică, marea problemă care trebuie rezolvată este această diferențiere care se face între subvenția normală și subvenția pe ecologic. Nu poți să „pedepsești” un fermier ecologic și să-i dai banii ultimul, să îl treci pe listă când se dau ultimele subvenții. Consider că și el are aceleași probleme precum celălalt fermier. Măcar subvenția pe suprafață să o ia la timp, odată cu toți fermierii, iar subvenția la ecologic să fie un fel de ajutor suplimentar, așa cum se acordă subvenția la soia, o subvenție cuplată cu producția. Cred că ăsta este motivul care nu-i determină pe fermieri să facă pasul către agricultura ecologică. Ar fi unul dintre motive. Pentru că, trebuie să recunoaștem, sunt și celelalte motive, de mentalitate, de confort, poate fermierii nu vor să se înhame la o treabă foarte, foarte grea, care să le creeze probleme și să facă o producție doar un pic mai rentabilă, omul se mulțumește cu cât poate să obțină în convențional și cu efort mai mic.

„Recomand tuturor care ar vrea să se apuce de agricultura eco în primul rând să fie mai mulți în aceeași zonă, să reușească să ducă tot lanțul până la capăt, pentru că altfel nu poți să reușești.”

Înainte de a te apuca să produci, trebuie să găsești cumpărătorul

Reporter: Aveți 20 de ani de experiență în agricultura ecologică, ce ne spuneți în legătură cu valorificarea? Știu că, încă de la începutul afacerii, exportați materie primă în Germania...

Aurel Petruș: Da, așa este. Valorific producția la export pentru că procesarea la nivelul României la ora actuală, atât pe produsul convențional, cât și pe produsul ecologic, lasă de dorit. Încă nu avem unități de procesare bine dezvoltate, încă nu avem o zootehnie bine dezvoltată care să absoarbă toată cantitatea de grâu, porumb, orz și celelalte ingrediente care intră în componența furajelor, ca ele să rămână în țară, să fie procesate în țară și după aceea să fie vândute sub formă de carne sau alte produse procesate. Pe această temă, ca o necesitate, pentru a fertiliza câmpul ecologic, noi putem să spunem că am închis deja circuitul pe un anumit segment, producem ouă ecologice de aproape zece ani, ouă care sunt destinate sută la sută pieței românești. Deci, o parte din produsul obținut de noi în câmp se întoarce procesat direct pe raftul magazinului, direct din fermă, fără niciun intermediar. Este un lucru bun, ne ajută foarte mult să asigurăm un cash-flow aproape săptămânal, noi nu am dus lipsă de bani, dăm salariile la timp, lucrurile, pot să spun că de câțiva ani, aproape că s-au normalizat.

Având această experiență de 20 de ani în producție și valorificarea producției, le spun că înainte de a te apuca să produci, trebuie să găsești cumpărătorul. Găsești cumpărătorul, ai încheiat contractul, știi deja despre ce este vorba și, după aceea, te apuci să produci. Nu produci și după aceea cauți cumpărătorul, că s-ar putea să rămâi cu marfa nevândută. Asta trebuie făcut, să căutăm să vindem și după aceea să producem.

Reporter: Ați accesat fonduri europene?

Aurel Petruș: Am avut un singur proiect cu finanțare europeană aprobat și reușit, în 2010, un proiect simplu, de achiziție de utilaje, pe care l-am dus la bun sfârșit, deși și acolo au fost ceva probleme pe care nu mai vreau să mi le amintesc, important este că s-a aprobat, am depășit momentul, așteptăm să apară și să funcționeze anunțatul Program Național de Dezvoltare a Zootehniei prin care, cu susținerea care se promite prin acest program, să ne dezvoltăm în continuare cu încă un adăpost pentru aproape 9.000 de păsări crescute în sistem ecologic.

„Pe mine, recoltarea mă prinde cu contractul de vânzare încheiat, marfa pleacă imediat din câmp către partenerul nostru, care vine și o preia în cel mai scurt timp.”

Pe bio, cooperativele zonale asigură reușita

Reporter: Astăzi, e greu să faci agricultură ecologică? E greu să te apuci în prezent, comparativ cu acum 20 de ani, când ați început dvs.?

Aurel Petruș: Acum pot să spun că nu mai este chiar atât de greu. Iată, în jurul nostru au apărut foarte mulți factori care influențează pozitiv dezvoltarea acestui sector. Au apărut distribuitori de mașini agricole specializate pentru agricultura ecologică. Au apărut furnizori de input-uri ecologice, care oferă și consultanță, instruire, îți spun ce trebuie să faci, cum să faci, în funcție de cultură, de fermă. Este numai problema fermierului, el este cel care hotărăște să facă pasul către acest tip de agricultură. Dar, înainte de a face pasul, recomand tuturor care ar vrea să se apuce de agricultura eco, în primul rând, să fie mai mulți în aceeași zonă, să reușească să ducă tot lanțul până la capăt, pentru că altfel nu poți să răzbești, să-ți faci unitatea de păstrare, de condiționare, silozul propriu în care să depozitezi marfa. Toți partenerii care ar fi într-o astfel de asociere, cooperativă, să fie oameni serioși, unul să nu greșească că, dacă greșește unul, toată marfa, și a celorlalți, se strică. Toată marfa este contaminată, luându-se probe din tot, creându-se un singur lot, și atunci nu mai știi cine a greșit, dar tot lotul este refuzat. Sunt lucruri delicate. Eu nu vreau să sperii pe nimeni, dar asta este, dacă fac pasul, ei trebuie să știe la ce să se aștepte.

Reporter: Știu că era, la un moment dat, o problemă legată de certificare, au apărut foarte multe firme care au început să ceară mai mulți bani pentru certificarea la hectar, asta întâmplându-se anual. Cum este situația în prezent?

Aurel Petruș: Toate firmele care vor să certifice producția ecologică trebuie înregistrate și aprobate de Ministerul Agriculturii. Există o listă foarte clară la minister, unde firmele câștigă acest drept de a face certificarea producției, se dă o autorizare de a face această certificare. Au fost ceva probleme, mai sunt ceva probleme și azi. Odată cu apariția subvenției în sistemul ecologic, într‑adevăr prețurile cu certificarea s-au ridicat, dar ele s-au ridicat la nivelul costurilor de certificare existente pe piața europeană. Deci n-au crescut fără o logică, au o logică, că sunt aceleași costuri ca și la ceilalți fermieri din Uniunea Europeană. Eu știu că firma cu care lucrăm este o firmă acreditată, este o firmă recunoscută de partenerul ecologic care cumpără produsul respectiv de la mine. Dar pe lângă aceste certificări, de doi-trei ani inițiativa ministerului, pe care am lăudat-o, și o spun de fiecare dată, este o inițiativă unică în UE, mă refer la eliberarea certificatelor de tranzacție. Mi se pare o acțiune foarte bună, o acțiune în care există responsabilitatea prelevării probelor. Adică, responsabilul să fie la fața locului, și în acest caz responsabilul de la Direcția Agricolă, împreună cu organismul de certificare și cu producătorul, care prelevează proba, proba pleacă la laborator și, după ce rezultatele vin de acolo, se eliberează certificatul de tranzacție, care la ora actuală este cerut numai pentru valorificarea către UE. Consider că ar fi bine chiar și către firmele din România acest certificat de tranzacție să însoțească toate loturile de produs ecologic. Prin acest certificat de tranzacție, se urmărește foarte clar trasabilitatea, care este clară, este limpede, se vede clar cine a produs, unde a ajuns produsul, a doua oară, a treia oară, până la beneficiarul final. Și atunci, pe această verigă, sunt convins că ar dispărea, dacă apar, ar dispărea acei intermediari care încearcă să încalce regulamentul.

Reporter: Probele de materie primă, de produs agricol obținut de dvs., sunt luate și certificate de aceeași firmă care certifică solul sau de firme pe care le agreează cel cu care lucrați în momentul comercializării, cel care vă cumpără marfa?

Aurel Petruș: Sunt două aspecte diferite. Pe de o parte, avem prelevarea probelor pentru certificatul de tranzacție care se face la nivel local de organismul de certificare, însoțit de responsabilul de la direcția agricolă, respectiv de la producător, probe care merg la un laborator. Din păcate, în România nu există un laborator acreditat care să facă aceste analize și, la ora actuală, probele se trimit în Bulgaria pentru eliberarea certificatului de tranzacție. Aici apare a doua problemă: ridicarea probelor de către cumpărător. De pildă, vine cumpărătorul, adus de un organism de el acreditat, de exemplu SGS-ul este delegat și recunoscut de firma care cumpără, de beneficiarul mărfii, care vine și prelevează probe din lan, din lanurile pe care tu le-ai pus la dispoziție către beneficiar, prelevează probe, le trimite pe cheltuiala lui, de data aceasta, la laborator, în cazul în care ele ies negative, lucrurile merg mai departe către produsul final. Când produsul final este lotizat și pus într-o celulă de siloz, cumpărătorul își rezervă dreptul de a ridica încă o dată o probă, și din siloz. Am uitat să spun că, la rândul lui, organismul de certificare, odată cu eliberarea raportului de inspecție, singur vine să facă inspecția pe teren, prelevează probe din plante, din aproape toate parcelele, bineînțeles aleatoriu, pe care le trimite la un laborator, și de data aceasta tot în Bulgaria, unde, dacă probele ies – Doamne Ferește! – pozitive, tu ai o contraprobă la tine în birou, iar de data aceasta se trimite la alt laborator, noi am trimis în Austria, deci se trimite la un alt laborator și dacă de acolo vin negative, lucrurile deja sunt clare, sunt bine, și tot procesul poate să meargă mai departe.

Reporter: Înțeleg că ați trecut printr-o poveste de genul acesta.

Aurel Petruș: A fost un accident, a fost un accident cu un vecin fermier, a bătut vântul, a ajuns substanța cu care trata în 10-15 metri din lanul meu, el trata la mazăre, noi aveam niște grâu, bine că s-a depistat la timp, organismul de certificare a observat acest lucru, s-a separat marfa, i-am dat altă destinație, lucrurile se pot rezolva. Pentru lucrurile accidentale, nu se ia gâtul. Asta să fie clar. Se găsesc soluții, se declasează o anumită suprafață, o anumită cantitate de marfă, nu înseamnă că totul este pierdut. Există și accidente, asta e. În jurul nostru sunt agricultori care aplică pesticide, îngrășăminte în condiții uneori chiar nefavorabile, asta este, și lotul poate să fie contaminat. Eu, întotdeauna când știu că sunt în apropierea celorlalți colegi, marginile, aproape 15-20 m, le recoltez, depozitez separat producția, îi dau o altă destinație și stau liniștit.

Reporter: Nu pot să nu vă întreb, ați mai trece vreodată la agricultura convențională?

Aurel Petruș: Nu cred că am mai putea face față agriculturii convenționale. Dar niciodată să nu spui niciodată. Oricum, cererea de produse bio este în continuă creștere în toată Uniunea Europeană şi mă bucur că și în România consumul de produse ecologice este într-o continuă creștere, asta, ce văd eu pe produsul ou, dar se vede și pe celelalte produse. Au apărut foarte multe produse cu statut bio: de la banane, morcovi bio, legume bio, produse procesate, biscuiți și tot felul. Piața este deschisă. Important este ca și alți factori să deschidă ochii și să se îndrepte către acest tip de agricultură care, iată, are o piață an de an în continuă creștere. Pe cultură mare, văd că rămânem singuri, nu mai apar și alți colegi de cultură mare, dar semnalele sunt foarte bune, că încep fermierii mici, fermierii cu suprafețe mici și mai ales cei care produc legume, să conștientizeze că deja văd în asta un produs de nișă și că au început să acceseze acest tip de agricultură.

În concluzie, chiar dacă nu apar fermieri care să facă cultură mare bio, apar pe culturi mici, pe legume, pe fructe, iar ăsta e un lucru foarte important.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019

Publicat în Interviu

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal reușește în continuare să pună la dispoziția fermierilor soiuri și hibrizi și să fie pe plus, indiferent de condițiile dificile prin care trece cercetarea românească. Multiplică soiuri românești realizate la Fundulea pentru păioase, pe care le distribuie până în nordul țării, și urmărește reluarea producerii de sămânță și la culturile prășitoare, dar când va fi repus în funcțiune sistemul de irigat.

În prezent, SCDA Caracal aparține de Universitatea din Craiova, iar despre rezultatele deosebite, obținute prin muncă susținută și o colaborare strânsă, am discutat cu dr. ing. Eugen Petrescu, șeful Departamentului de Cercetare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal. De la dumnealui am aflat că mulți cercetători au părăsit cercetarea academică și au ales să lucreze pentru companii străine, având în vedere drumul anevoios pe care cercetarea autohtonă l-a parcurs. 

Investițiile în cercetare, o necesitate

Indiferent cărei instituții erau arondate stațiunile, până în 2005 SCDA Caracal a aparținut de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) sub coordonarea Institutului Național de la Fundulea, colectivul din prezent a lucrat și înainte aici, la Caracal. Iar faptul că oamenii de știință au ales să meargă în sectorul privat are ca o cauză principală lipsa finanțării. „Cercetarea s-a distrus în lipsa unei finanțări. După cum se știe, cercetarea necesită fonduri, investiții. Noi nu primim niciun leu de la buget. Companiile străine investesc însă în cercetare peste 15% din cifra de afaceri, nu din venit – vă dați seama că se lucrează cu miliarde de dolari. Într-o piață competitivă, într-o piață globală, ca să reziști trebuie să cercetezi, să fii tot timpul în același pas sau cu un pas înainte, să vii cu ceva nou, altfel rămâi în urmă”, a explicat cercetătorul.

De altfel, stațiunea se confruntă cu tot soiul de probleme legate de statutul său de unitate publică ce aparține de Universitatea din Craiova. Una dintre ele este imposibilitatea de a utiliza forța de muncă zilieră. Asta, „în condițiile în care noi suntem unitate agricolă și primul segment pentru utilizarea zilierilor este agricultura. Deci sunt tot felul de neconcordanțe legislative sau anumite interese care ne perturbă activitatea. Vă spun sincer că tot ceea ce realizăm se înfăptuiește cu un efort deosebit”, a detaliat dr. ing. Eugen Petrescu.

O problemă generală în România: forța de muncă

De altfel, forța de muncă a devenit o problemă în ultima vreme și pentru agricultori, dar din alt motiv: e tot mai greu să găsești zilieri. Pentru stațiunea de la Caracal, problemele sunt mai multe. „În primul rând, legislația ne interzice să utilizăm forța zilieră, cu toate că, din punctul meu de vedere, este o discriminare și cine a conceput această lege a știut din start ce face, deoarece a spus că numai stațiunile care aparțin de ASAS pot folosi zilieri – se știa că există și alte stațiuni, deci această lege a fost făcută cu rea intenție. Al doilea aspect, într-adevăr, este foarte greu să mai găsești un om disponibil în agricultură. Noi, în sectorul de cercetare, lucrăm cu forță zilieră de mulți ani, s-au specializat oamenii, dar în ultimul timp n-am mai rămas decât cu doi-trei, pentru că s-au pensionat, s-au angajat în companii private, pentru că fiecare vrea ceva mai bun, să aibă un venit garantat. Toată forța de muncă tânără din jurul SCDA Caracal a migrat, din păcate, în alte țări și noi mai lucrăm cu câteva persoane care sunt aproape de pensionare. Apoi, tineretul, cu părere de rău vă spun, nu mai este atras de acest sector”, a menționat Eugen Petrescu.

SCDA Caracal este o unitate producătoare de sămânță și, ca orice segment agricol, indiferent de cât evoluează tehnologia, are nevoie de forță de muncă manuală.

Doar soiuri românești pentru păioase

SCDA Caracal produce sămânță în special pentru fermierii din zona de influență, mai exact pentru 500.000 de hectare din jurul stațiunii. Din anul 2018, a început să distribuie sămânță în toată țara, chiar și în nordul țării. „Noi nu am multiplicat sămânță străină până acum. La cereale păioase, multiplicăm creațiile de la Institutul de la Fundulea, soiurile românești. Din păcate, nu mai producem sămânță de floarea-soarelui și porumb de câțiva ani buni, din cauza oscilațiilor mari climatice din zonă și a nesiguranței. Așa că ne-am axat pe culturile de păioase. Intenționăm să reluăm producerea de sămânță și la culturile prășitoare, dar atunci când vom repune în funcțiune și sistemul de irigat, atunci când putem controla cultura”, a precizat șeful cercetării de la SCDA Caracal.

În fiecare an, la SCDA Caracal se organizează diferite manifestări, atât în scop științific, cât și demonstrativ, pentru a prezenta fermierilor noi genotipuri care vor fi introduse în cultură de firmele care acționează în piața de agrobusiness românesc. Se prezintă atât secvențe tehnologice, cât și verigi tehnologice complete, pentru protecția plantelor. Companiile multinaționale vin la SCDA Caracal pentru a testa noile soiuri deoarece aceasta este una dintre puținele stațiuni din țară care beneficiază și de un climat extrem de secetos, dar și de o echipă de profesioniști care fac pași importanți pentru agricultura românească. „Anual, la Caracal sunt testate peste 20.000 de genotipuri de porumb și floarea-soarelui. Se face o testare, o selecție a acestora, se lucrează și în ameliorare și, în următorii ani, o parte din tot ce se testează aici va intra în producție la fermieri. Noi încercăm să testăm și să selecționăm acele genotipuri care se aclimatizează și care corespund zonei noastre de cultură și zonei noastre de influență. Încercăm, după puterile noastre, să avem și noi un aport la promovarea agriculturii pe aceste meleaguri. De fapt, ăsta e scopul stațiunii de la înființare, încă de acum mai bine de o sută de ani, din 1896”, a punctat dr. ing. Eugen Petrescu.

Proiecte aprobate, dar nefinanțate

Stațiunea de la Caracal are un baraj propriu de 150.000 de metri cubi, din care sectorul de cercetare irigă doar platforme și nu toată suprafața, deoarece nu există aici infrastructura necesară. Proiecte au fost depuse pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare în universități, și în 2013, și în 2015. „Am câștigat în 2013, în 2015 am depus 700 de pagini în română și în engleză, iar am câștigat, iar statul n-a avut bani să finanțeze. Am rămas în lista de rezervă și am rămas cu câștigul și cu lucrul neîmplinite. Deci o treabă românească”, ne-a povestit cercetătorul.

În acel proiect, au fost trecute aparatură și mijloace specifice sectorului de cercetare, din care multe sunt prototipuri sau serie limitată, iar prețurile sunt pe măsură. De pildă, o combină de microploturi experimentale, fără toate echipamentele, ajunge la 270.000 de euro. Cu toate astea, unitatea a demarat un intens program de dotare. „Avem 2.560 de hectare teren arabil pe care-l lucrăm. Agricultura a început să fie ca o loterie, trebuie să faci lucrarea în momentul optim ca să ai și randamentul pe măsură. Și noi asta încercăm. Ne-am dezvoltat foarte mult baza materială, în special mașinile agricole și tractoarele, suntem într-un continuu proces de dotare, astfel încât să rămânem la nivelul la care suntem, ba chiar să mai urcăm puțin, dacă se poate”, a afirmat în încheierea dialogului nostru dr. ing. Eugen Petrescu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția august 2019

Publicat în Cultura mare

Vasile Busuioc, din localitatea Comloșu Mare, județul Timiș, lucrează 2.500 de hectare. Am ajuns în ferma lui în vara lui 2019 și l-am găsit plin de speranță, chiar după un an agricol greu, în care rapița a răsărit doar pe 60 ha din cele 300 ha programate inițial, iar la orz producția a fost cu aproape 1.500 kg/ha mai mică decât în anii precedenți.

De meserie, inginer mecanic agricol, Vasile Busuioc a terminat facultatea în 1971. În județul Timiș este din ’75 și a fost director de SMA, iar după ’90, a administrat o asociație agricolă și două societăți cu răspundere limitată.

Astăzi, are o societate în zona Comloșu Mare, în hotar cu Jimbolia şi graniţă cu Serbia. „Cultivăm cereale în marea majoritate a suprafeţelor, porumb, grâu, orz şi plante tehnice, floarea-soarelui şi rapiţă. Ca în toată ţara, probleme am avut cu rapiţa, că n-a răsărit, ne-a rămas o suprafaţă foarte mică de vreo 60 de hectare”, ne-a spus fermierul.

Inițial, programase vreo 300 ha de rapiță, dar a rămas la doar 60 ha, unde a plouat după ce a semănat-o și a răsărit. Producţia a fost de circa trei tone la hectar, ceea ce a însemnat acoperirea costurilor, cât și ceva în plus.

Mai puțin orz și grâu, secetă mare

Nici de orz nu e foarte mulțumit, pentru că anul acesta a recoltat undeva între 6.000-6.500 kg/ha, o producţie slabă, comparativ cu anii trecuți, când avea cu până la 1.500 kg mai mult. Dar orzul a răsărit în februarie și de aici problemele.

Aceeași problemă a avut-o și la grâu. Nu a plouat când plantele au răsărit, singura apă fiind cea de la zăpada de vreo 30 cm, după care, aproape 50 de zile, ploaia a fost extrem de puțină. „Venea o ploaie de 2-3 litri, până ajungea pe pământ, dispărea. Dar din vară avem ploi prea multe. Vin și furtuni, cu ploi în zonă între 15 și 40 de litri. A fost și un pic de gheaţă, n-a făcut mare stricăciune, dar în alte zone din judeţ am auzit că sunt pagube”, povestește Vasile Busuioc.

Agricultura cere investiții constante

Să faci agricultură e greu. Și greu a fost și pentru Vasile Busuioc, când după 1989 lucrurile au luat o turnură aparte. După 1990, a pus bazele asociației şi a închiriat de la Agromec utilajele, până când a putut să-și cumpere unele noi. „A fost după anul 2000, când a venit Guvernul Năstase şi s-au dat subvenţiile alea de 50% pentru utilaje. Dacă înainte, pe vremea Convenției Democratice, am reușit să iau o grapă, atunci, în guvernarea lui Năstase, am luat, la 2.500 de hectare cât lucrăm, 16 tractoare noi, venite din Brașov, dintr-odată. Acum din alea 16 au mai rămas două, de amintire. Am investit mult și cu ajutorul programelor SAPARD și PNDR, mai mult de un milion și jumătate de euro. Am luat combine, tractoare, mașini agricole”, ne-a detaliat fermierul, care susține că nu poți compara semănătorile, combinele şi tractoarele de atunci cu ce există acum. „Anual, prin forţe proprii, ne dotăm. Deci schimbăm şi tractoarele care-s mai vechi. Avem în fermă tractoare Fendt și combine Claas”, a completat Vasile Busuioc.

Doar subvenția îi interesează pe unii

Un timp, fermierul din Comloșu Mare a crescut și tăurași, dar n-a mers afacerea, astfel că se axează pe cultură mare. „Atunci veneau tot felul de samsari italieni să cumpere, nu-ți dădeau preț, trebuia să dai animalele”.

Un mare of al lui Vasile Busuioc e problema terenurilor nelucrate sau înstrăinate. „Eu am fost și primar în comună, și atunci s-a cumpărat de către străini mult teren. Dar nu am lăsat niciun străin să ia niciun metru pătrat de pământ pe raza comunei. Cred că e singura comună unde nu s-a vândut pământul la străini. Sunt zone în Timiș unde numai străinii au terenuri agricole”.

Din păcate, în jurul Timișoarei, e mult pământ nelucrat încă. „Mulți au achiziționat terenuri pentru care primesc subvenția și nu-i interesează restul”, afirmă Vasile Busuioc.

Speranța rămâne modificarea legii vânzării terenurilor, în parlament, având în vedere că vecinii unguri și bulgari nu și-au înstrăinat nicio bucată de pământ.

Pe mâinile cui lăsăm agricultura?

Am ajuns cu discuția la un punct dureros pentru orice fermier, viitorul afacerii și forța de muncă. Pentru utilaje performante, ai nevoie de oameni calificați. Fermierul nostru din județul Timiș spune că deocamdată nu are probleme, din acest punct de vedere. Viitorul însă nu pare la fel de senin. „Pentru ce am eu acum, băieţii ştiu, au învăţat – nu multă şcoală, dar au prins repede. Bineînţeles că avem contract de asistență tehnică cu firmele care reprezintă mărcile Fendt și Claas, sunt prompți dacă avem probleme mai mari. Din păcate, mă uit și, vă zic, nu vine nimic din urmă. Chiar mecanizatorii mei au copii şi-i dau în altă parte, au plecat pe afară şi nu mai vine nimeni. În 10-15 ani, când acești oameni ajung la vârsta pensionării, o să avem probleme de personal”, este de părere fermierul.

El însă și-a păstrat cei doi copii aproape. Au terminat amândoi Agronomia, fiecare are câte o fermă de vreo o mie de hectare, dar lucrează împreună. „Prin urmare, 40 de ani de acum, în privința conducerii, administrării afacerilor nu-mi fac probleme. Însă se pune problema cui lasă ei, că nici copiii lor, nepoții mei, nu vor să audă de agricultură”, ne-a mărturisit Vasile Busuioc.

Bucuria de a lăsa ceva urmașilor, de a construi pentru ei este cea care îl face pe agricultor să meargă mai departe. Iar dragostea de agricultură a copiilor săi s-a înfiripat când aceștia au văzut că din munca pământului se câștigă astfel încât să trăiască liniștiți.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019

Publicat în Din fermă-n fermă!

Abatoarele au trecut printr-un proces de „curățare”, de când România a intrat în UE. Cele care nu îndeplineau condițiile au fost închise și în prezent există județe în care nu mai sunt abatoare specializate pentru vită, porc ori pentru oaie. Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental (ACVBR-SIM), împreună cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, a realizat un proiect care include un abator mobil în valoare de 55.000 de euro plus TVA, preconizându-se că până la finalul anului 2019 vor fi finalizate 60 de unități. Mai mult, proiectul a fost extins și a fost adaptat pentru procesarea laptelui.

Am scris și în trecut despre ceea ce-și doresc crescătorii de animale din toate zonele unde nu există abatoare: un loc unde să-și sacrifice animalele, în condiții foarte bune de igienă și de securitate a produsului obținut.

De data aceasta, vorbim despre faptul că, la Brașov, Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil. „Noi am gândit un proiect, un concept integrat, unde în condiții sanitar-veterinare sigure se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate. Dar se poate comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Practic, sunt trei categorii câștigate: fermieri care vor avea plusvaloare, consumatori care vor avea carne proaspătă și, sigur, medicul veterinar care are un rol deosebit în toată această activitate, făcând acel control ante-mortem și post-mortem și garantând că la consumatori ajunge o carne bună”, a precizat Zoltan Haller, membru fondator și vicepreședinte ACVBR-SIM.

Concept integrat, cu posibilitate de finanțare

Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Acest proiect integrat, abatorul mobil, are trei părți componente: zona de așteptare, care din punctul de vedere al bunăstării animalelor respectă toată legislația europeană și națională, zona de abatorizare, amenajată într-un container, și zona de vânzare, care este mobilă și amenajată într-o rulotă. „Unitatea de abatorizare se autorizează drept centru de sacrificare. Este o unitate de capacitate mică, nu este o unitate în competiție cu vreun abator consacrat unde se pot sacrifica zeci, sute de animale pe oră. Aici vorbim de patru bovine tineret sau de 20 de ovine, 15 suine într-o zi – capacități mici, pentru o zonă relativ mică, la o comună sau două comune. E un proiect la care noi oferim inclusiv finanțare, prin partenerii pe care îi avem”, a explicat Zoltan Haller.

Practic, de la idee, la echipament și finanțare, asociația încearcă să pună la dispoziție o soluție integrată, iar fermierii sau asociațiile să decidă în cunoștință de cauză dacă o astfel de investiție le este utilă. În cazul în care sunt atrași de un astfel de proiect, ACVBR-SIM îi ajută să-l dezvolte.

Fermierii sau asociațiile, organizațiile care doresc doar partea de abatorizare, să aibă unde să sacrifice animalul, un certificat că acel produs a fost sacrificat în condiții de igienă și parafa medicului veterinar, fără partea de vânzare, trebuie să știe că pentru a se obține autorizația de funcționare trebuie respectat un anumit flux. „Din acel flux, nu trebuie să lipsească filtrul sanitar, care este, în cazul nostru, asigurat și amenajat în rulotă. Este destul de greu să ne imaginăm că se va obține o autorizație de funcționare în condițiile în care vreuna din cele trei componente pe care le-am amintit vor lipsi. Când am creat acest concept, l-am creat unitar, integrat, care să funcționeze împreună și sigur că, atunci când povestim, povestim de ceva unitar”, ne-a spus vicepreședintele ACVBR-SIM, subliniind că acest proiect este implementat cu brio în alte țări.

Valoarea unui astfel de proiect, a unui abator mobil, este de 55.000 de euro plus TVA. Cei interesați pot obține finanțări pe cinci-șapte ani, cu avans care poate să pornească de la 0% până la 25% și rate care pot fi corelate cu încasarea subvențiilor, rate anuale, în funcție de fiecare beneficiar.

Abatorul mobil, cum arată un astfel de punct de sacrificare

Prima zonă a unității mobile de abatorizare este gândită ca zonă de așteptare (aproximativ 30 mp, dar poate fi extinsă), acoperită și igienizată, cu o adăpătoare (ce ține de bunăstarea animalelor). Animalele sunt apoi preluate, urmând ca după un timp pentru odihnă să intre în procesul tehnologic de sacrificare.

După asomare, urmează partea de procedee tipice pentru sacrificare, respectiv sângerare, jupuire, eviscerare. În această zonă există și o macara pentru ridicarea pe țeava de transport. „Astea toate se întâmplă în zona murdară pe care o are unitatea noastră, după care carcasa intră în zona curată, se face toaletarea ei, șlefuirea. Din această zonă curată ajunge în camera frigorifică, unde temperatura se menține la 2°C. Pot fi ținute maximum cinci zile aici carcasele de la diferitele specii sacrificate”, a explicat Zoltan Haller.

Camera de refrigerare are o capacitate de 3.500 kg. Agregatul de răcire poate varia de la +5°C până la –10°C, în funcție de ce dorește beneficiarul, dar pentru refrigerare se va merge pe 2°C.

În zona curată are loc toaletarea carcasei, resturile necomestibile rezultate fiind eliminate. Aici se află o masă de lucru, sterilizator de cuțite, chiuvetă cu apă rece și caldă, cameră frigorifică, monitorizare temperatură refrigerare, grafic de monitorizare.

Beneficiarii vor primi și procedurile de asomare și tot ce ține de bunele practici, pe specii. Aceste proceduri sunt elaborate de medici veterinari, iar pentru buna funcționare a unității, procedurile trebuie respectate în mod obligatoriu.

Din zona de refrigerare-înghețare se poate trece ușor în următoarea încăpere, amenajată în rulotă. „Avem zona de tranșare și de vânzare. Rulota primește o autorizație suplimentară, sanitar-veterinară, care este pentru rulotă comercială tip măcelărie. Echipamentele sunt incluse în dotările unității și fac parte din preț. Se pot comercializa până în 3.000 kg de carne proaspătă pe săptămână sau produse proaspete, deoarece avem și un tocător de carne, pentru carne tocată, cârnat proaspăt sau alte produse proaspete”, a subliniat reprezentantul ACVBR-SIM.

Rulota comercială este independentă de apă-canal, pentru ca, în situațiile în care se merge în târguri sau piețe aflate mai departe de zonele locuite, fermierii să-și poată desface marfa.

Unitatea de frig se montează într-un loc fix, pentru că întreaga unitate primește un cod de exploatație, arondat unei adrese.

Unitatea mobilă de vânzare a produselor proaspete are vitrină frigorifică, fiind dotată cu un spațiu de depozitare. „Recomandăm ca mașina care va tracta această rulotă, abator mobil, să fie cu cameră frigorifică și mare parte din marfă să fie ținută acolo. Practic, sunt componente și, dacă se merge pe un proiect, foarte ușor aceste lucruri se pot adăuga, astfel încât să fie un proiect complet”, a menționat Zoltan Haller.

O astfel de unitate are nevoie de două persoane, plus un medic veterinar pentru care se va amenaja un birou. Având în vedere că există un cod de exploatație, va trebui să se facă trasabilitatea și intrările-ieșirile în urma abatorizării animalelor.

Unitatea mobilă de procesare a laptelui prinde contur

Pornind de la conceptul abatorului mobil, ACVBR-SIM dezvoltă un alt proiect. „Pornind de la această unitate de sacrificare mobilă, ne-am gândit mai departe și am făcut și o unitate de procesare lapte. Se adresează fermierilor care au animale unde procesatorii nu ajung ca să colecteze laptele și, sigur, au o problemă. Atunci, prin procesare, aduc un plus fermelor lor”, a detaliat vicepreședintele asociației, arătând că rolul organizației este de a prezenta soluții viabile pentru crescătorii de animale, care să se încadreze în cadrul legal.

Fermierii trebuie să știe că în noua Politică Agricolă Comună se pune accentul pe lanțul scurt alimentar și proiectele de acest gen vor fi finanțate cu un mai mare interes. „A fost o expoziție internațională la Frankfurt, unde cele mai multe unități de procesare-prelucrare au fost în containere amenajate. Practic, este o tendință pe plan european ca, pe unități mai mici, pe acest concept de lanț scurt alimentar, să se concentreze PAC în următorii cinci ani”, a completat Zoltan Haller.

Proiectul pentru procesarea laptelui este unul integrat și presupune recepția laptelui, pasteurizarea lui, prelucrarea laptelui și obținerea de produse lactate proaspete. Capacitatea zilnică este de aproximativ 1.500 de litri.

Pentru acest proiect, a fost gândită și o parte de școlarizare, astfel încât beneficiarii care vor achiziționa astfel de unități mobile de procesare a laptelui să știe cum să facă acele produse. Mai mult, rețetele pot avea îmbunătățiri, adăugiri, personalizări conforme zonei, pentru a se realiza produse căutate de consumatori.

Se urmărește și o schimbare de mentalitate, astfel încât consumatorii să aprecieze calitatea produselor realizate zonal. 

60 de unități, până la sfârșitul anului

Abatoarele mobile sau unitățile de procesare a laptelui puteau fi achiziționate prin PNDR, pe Măsura 4.2, care nu mai este activă în prezent. Cei interesați de achiziționarea lor prin fonduri europene trebuie să urmărească măsurile pentru zona montană, deoarece se vor lansa sesiuni noi în perioada următoare. „Există deja unități livrate, sunt în diferite faze de implementare, de construcție, iar în perioada următoare, și pe Măsura 4.2 sunt tot mai mulți beneficiari care au proiecte câștigătoare. Ca atare, aceste proiecte devin realități până la sfârșitul anului, când, cred eu, undeva la 60 de unități vor fi în funcțiune”, a încheiat Zoltan Haller, vicepreședinte ACVBR-SIM.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01 - 14 noiembrie 2019

Publicat în Zootehnie

Publicitate

Revista Fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Revista