editare genomica - REVISTA FERMIERULUI

În calitate de evaluator de risc, pentru EFSA, subiectul derogărilor în vederea utilizării temporare a neonicotinoidelor la tratamentul materialului semincer reprezintă o problemă națională și, deopotrivă, una a Executivului comunitar, dacă solicitările statelor membre UE sunt justificate sau nu, a spus directorul executiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA), dr. Bernhard Url, marți, 2 aprilie 2019, cu ocazia celei de-a LXXI-a întruniri a Forumului Consultativ al EFSA de la București.

„În ceea ce privește derogările transmise de statele membre cu privire la utilizarea temporară a neonicotinoidelor, subiectul nu reprezintă în mod direct o problematică pentru EFSA. Noi suntem evaluatori de risc. Derogările sunt date de statele membre, de către autoritățile competente, iar eu nu sunt la curent cu privire la problemele de aici, din România, așadar, nu pot răspunde la întrebare. În realitate, vorbim de o problemă atât națională, cât și una a Comisiei Europene (CE) deopotrivă, cu privire la faptul dacă derogările (n.r. - de utilizare temporară a neonicotinoidelor la tratamentul semințelor) sunt justificate sau nu”, a răspuns întrebărilor jurnaliștilor dr. Bernhard Url, directorul executiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA).

CITEȘTE ȘI: https://www.revistafermierului.ro/eveniment/item/3833-se-confirma-neonicotinoidele-prezente-in-18-din-probele-prelevate-de-cercetatori-romani.html

De asemenea, oficialul EFSA a fost întrebat dacă există o nouă viziune a Autorității cu privire la tehnologia revoluționară de editare a genomului CRISPR Cas (mutageneză) după decizia Curții Europene de Justiție (CJUE) din data de 25 iulie 2018, conform căreia toate produsele obținute prin mutageneză sunt organisme modificate genetic (OMG) și, în principiu, sunt supuse obligațiilor prevăzute de Directiva 18/2001, recunoscută ca Directiva OMG.

Url a replicat că EFSA poate primi dosare pe aceste subiecte delicate și poate evalua riscurile „de la caz la caz”.

„Dacă vă referiți la CRISPR Cas, o tehnologie de editare genomică dezvoltată cu câțiva ani în urmă, aceasta reprezintă o realizare majoră în biotehnologie care va schimba în mod semnificativ felul în care putem modifica substanța genetică a organismelor. Așa cum știți, Curtea Europeană de Justiție a decis în vara anului trecut că inclusiv editarea genomică tip CRISPR Cas intră sub incidența organismelor modificate genetic, cu câteva mici excepții. În acest context, vă pot spune că pot fi înainte dosare către EFSA, iar instituția va realiza o evaluare a riscurilor, de la caz la caz, fapt care mă determină să afirm că un răspuns general valabil nu vă pot oferi. Vorbim, așadar, de o evaluare de la caz la caz, iar EFSA este pregătită să realizeze aceste evaluări, dacă acestea vin”, a conchis executivul EFSA.

CITEȘTE ȘI: https://www.revistafermierului.ro/romania-agricola/tehnica-agricola/item/3503-ambasada-sua-la-bucuresti-critica-voalat-decizia-cjue-ca-toate-produsele-obtinute-prin-mutageneza-sa-fie-asimilate-conceptului-de-organism-modificat-genetic-omg.html

Situația este sub control

La finele conferinței de presă, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, a precizat la rândul său că situația prezenței pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul României este una stabilă și că totul este sub control.

„În ceea ce privește starea actuală a prezenței pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul României, vă pot spune că aceasta este una stabilă. Am închis în jur de 20 la sută din totalul focarelor, fapt care mă determină să afirm că situația este sub control. Suntem pregătiți să luptăm cu PPA în fiecare zi și să încercăm să găsim cea mai bună soluție de regionalizare și de ținere sub control extinderea virusului”, a menționat Brănescu.

Nu în ultimul rând, oficialul ANSVSA a menționat că nu mai este nicio problemă în ceea ce privește contaminarea cu fipronil a ouălor produse la noi în țară.

„În ceea ce privește scandalul prezenței fipronilului în ouăle din România, din câte cunosc, totul este închis. Țara noastră, în prezent, are posibilitatea să găsească rapid toate intervențiile cu fipronil în fermele de creștere a păsărilor. Acolo unde găsim acest tip de tratament aplicat, închidem tot și avem o reacție rapidă. Pentru moment, pot spune că nu mai avem nicio problemă în acest sens”, a conchis la rândul său Geronimo Brănescu.

CITEȘTE ȘI: https://www.revistafermierului.ro/romania-agricola/stiri-interne/item/3733-fipronilul-din-oua-acum-si-in-carnea-pasarilor.html

Întărirea colaborării științifice între EFSA și ANSVSA

În perioada 2-4 aprilie are loc la București Forumul Consultativ al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) și vizita directorului executiv al acestei instituții, dr. Bernhard Url, evenimente organizate de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

În cadrul celei de-a LXXI-a întruniri a Forumului Consultativ al EFSA, vor fi discutate aspectele științifice ale unor teme de interes comun, precum: sănătatea animalelor, pesta porcină africană, zoonozele, potențiale pericole și aspecte legate de biosecuritate asociate siguranței alimentare, incertitudinea în analiza riscului etc.

Vizita doctorului Bernhard Url este dedicată întăririi colaborării științifice între EFSA și ANSVSA pentru același scop – alimente sigure și creșterea încrederii consumatorilor în activitatea autorităților competente, cu responsabilități în domeniul siguranței alimentelor.

De asemenea, ca parte a colaborării dintre EFSA și România, vor fi analizate idei de activități științifice pe care România le propune, sub forma unor proiecte comune, pentru a răspunde priorităților agendei Uniunii Europene privind evaluarea riscului

Totodată, vor fi purtate discuții privind etapele desfășurării proiectului comun EFSA - ANSVSA care își propune să identifice factorii de risc cu rol în apariția, răspândirea și evoluția pestei porcine africane în România

Proiectul își propune să perfecționeze, pe baza experinței și a datelor concrete care vor fi obținute în urma desfășurării acestui proiect, setul de măsuri pentru controlul și eradicarea pestei porcine africane. Rezultatele astfel obținute vor fi puse la dispoziția statelor membre sau statelor terțe din Europa în care evoluează PPA, pentru a facilita lupta împotriva acestei boli.

Publicat în Știri interne

Conform rezultatelor studiului „Hrana în percepția românilor în 2018”, realizat în luna august a acestui an pe un eșantion de circa 800 de subiecți la nivel național, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, peste 42 de procente din total ar consuma produse alimentare obținute prin tehnologii moderne, cu condiția să le fie explicat întreg procesul de producție, a anunțat Laurențiu Asimionesei, managing partner Stratesys, cu ocazia evenimentului aniversar „100 ani de agriCULTURĂ în România”.

„42,3 la sută dintre consumatori sunt dispuși să consume produse agroalimentare obținute prin tehnologii moderne, atâta timp cât înțeleg mai bine despre ce este vorba. Eu cred că plecând de la producător, la retailer, este de datoria tuturor să lucreze împreună”, a afirmat Asimionesei în cadrul conferinței organizate de Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM).

În acest sens, cei de la AIPROM susțin că își propun să comunice transparent cu toți cei care sunt interesați de protecția plantelor, dar mai ales cu cei care consumă produsele agricole, pentru că noțiunea de pesticid sperie.

„Când îl auzi (n.r. - numele de pesticid), imediat te gândești: - este toxic, este dificil, s-ar putea să am probleme de sănătate; total fals”, a mărturisit Vasile Iosif, președintele AIPROM. „Așa cum fiecare om, când are o problemă, apelează la un medic și la un remediu, la un medicament, același lucru se întâmplă și pentru plante. Asociația noastră își propune să comunice foarte deschis către consumatori, care nu sunt foarte informați vizavi de acest domeniu, că produsele de uz fitosanitar sunt absolut necesare dacă vrem să avem o hrană îndestulătoare și, mai ales, sănătoasă”.

De asemenea, un alt reprezentant al asociației producătorilor de pesticide, Pascal Cassecuelle a adăugat la rândul său că este foarte important să fie înțelese preferințele alimentare ale consumatorului.

„Trebuie să fim conștienți că segmentul consumatorului preocupat va crește în continuare, ca urmare a organizării și a accesului facil la informație. De asemenea, trebuie să dăm importanță încrederii. Aceasta se dezvoltă prin transparență și implicare, ceea ce înseamnă o responsabilitate crescută a AIPROM și a comunității agricole extinse de a se implica în dialog cu societatea și cu consumatorii”, a precizat Cassecuelle.

Nu în ultimul rând, Lucian Buzdugan, directorul general Agricost, unul dintre coloșii producției agricole românești, recunoscut pentru susținerea inovării în agricultură, a precizat că încrederea consumatorului în producător poate fi câștigată, atâta timp cât se face dovada că în fermă se dezvoltă și alte specii, independent de cele care asigură hrana.

„Aici s-a spus că vrem să mâncăm sănătos. Sunt oameni care au o preocupare normală, în timp ce unii sunt foarte preocupați, iar alții mai puțin preocupați. Cert este că aproape nu există familie în care o persoană să nu fie preocupată astăzi de calitatea hranei. Cred că un mod de a convinge oamenii este că acolo unde tu cultivi terenul, cresc și se dezvoltă și celelalte specii, dovadă că nu ești agresiv, extremist în ceea ce înseamnă utilizarea pesticidelor”, a mărturisit Buzdugan. „Legat de agricultura de precizie - pentru că aceasta va fi cu siguranță viitorul - consumatorul nostru va dori să preia, să consume sau cei care asigură hrană consumatorilor să știe, de exemplu, că se vrea un grâu dintr-o zonă unde nu s-a dat mai mult de 50 de kilograme de azot la hectar sau unde nu s-a folosit un anumit produs chimic”.

Studiul realizat de Stratesys și finanțat de AgroBiotechRom a identificat trei tipuri de clienți și atitudinea lor față de alimente. În primul caz vorbim despre indiferenți. Aceștia sunt tineri, necăsătoriți sau fără copii, cu o viață intensă care coroborează activitățile lucrative cu cele de distracție și nu acordă importanță calității și componenței mâncării, se implică mai puțin în faza de gătit și mai mult în faza de achiziție, însă cumpără ce li se spune. Nu în ultimul rând, aceștia nu percep riscurile.

Apoi au fost identificați „normalii”. Aceștia cuprind toate categoriile de vârstă și studii, nu acordă o importanță deosebită mâncării, aceasta fiind mai degrabă un lucru normal. Percep riscurile însă nu analizează în amănunt consecințele lor.

În fine, ultimii din listă, dar nu cei din urmă, sunt preocupații. Ei sunt părinți, cu copii (până în 12-14 ani), cu un nivel de studii peste medie, care gătesc în casă și care văd prin asigurarea hranei sănătoase familiei nu o necesitate, ci un mod de viață. Ei percep riscurile și caută să evite cât mai mult din consecințe.

Același studiu arată că românii caută pe etichetă sau pe ambalajul produselor prețul, dacă produsul este românesc, informații despre ingrediente și conținut, respectiv termenul de valabilitate.

Totodată, percepția celor intervievați asupra produsului alimentar avansat este că acesta este avansat tehnologic, și doar atât. Consumatorii nu cunosc ce reprezintă acesta de fapt, însă înțeleg că este dezvoltat cu scopul de a crea beneficii.

Editarea genomică a tomatei

Potrivit publicației Science Daily, pentru prima dată, cercetători din Brazilia, SUA și Germania au creat o nouă cultură dintr-o plantă sălbatică, într-o singură generație, folosind CRISPR-Cas9, un proces modern de editare a genomului. Plecând de la „tomata sălbatică”, aceștia au introdus, în același timp, o varietate de caracteristici ale culturii convenționale, fără a pierde proprietățile genetice valoroase ale plantei sălbatice.

Cercetătorii au ales Solanum pimpinellifolium ca specie de plante-mamă, o rudă sălbatică relativă din America de Sud, și progenitorul roșiilor moderne cultivate. Fructele sălbatice sunt doar de mărimea mazării, iar randamentul este scăzut - două proprietăți care fac din tomata sălbatică o cultură necorespunzătoare din punctul de vedere al producției horticole. Pe de altă parte, fructul este mai aromat decât roșiile moderne, care și-au pierdut gustul pe fondul hibridării continue. Mai mult, fructele sălbatice conțin mai mult licopen. Acest așa-numit „vânător de radicali liberi”, mai exact un antioxidant, este considerat sănătos și, ca rezultat, este un ingredient bine-venit.

Cercetătorii au modificat planta sălbatică prin utilizarea „CRISPR-Cas9 multiplex”, în așa fel încât plantele descendente să poarte mici modificări genetice în șase gene. Aceste gene decisive au fost deja recunoscute de cercetători în ultimii ani și sunt văzuți pe post de cheie genetică a caracteristicilor în tomate domesticite. În mod specific, cercetătorii au produs următoarele modificări în comparație cu tomatele sălbatice: fructul este de trei ori mai mare decât cel al tomatei sălbatice, care corespunde dimensiunii unei roșii cherry. Numărul de fructe este de 10 ori mai mare, iar forma lor este mai ovală decât fructele sălbatice rotunde. Această proprietate este populară deoarece, atunci când plouă, fructele rotunde se despart mai repede decât fructele ovale. Plantele au, de asemenea, o creștere mai compactă.

O altă proprietate importantă este și cea potrivit căreia conținutul de licopen din noua varietate de roșii este de peste două ori mai mare decât cel din părintele sălbatic - și nu mai puțin de cinci ori mai mare decât în tomatele cherry, convenționale.

„Aceasta este o inovație decisivă care nu poate fi realizată prin niciun proces de reproducere convențional cu tomatele cultivate în prezent”, a afirmat biologul prof. Jörg Kudla de la Universitatea din Münster”. Licopenul poate ajuta la prevenirea cancerului și a bolilor cardiovasculare. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al sănătății, roșiile pe care le-am creat probabil că au o valoare mai mare în comparație cu roșiile cultivate convențional și alte legume care conțin numai licopen în cantități foarte limitate. Până acum, horticultorii au încercat în zadar să crească conținutul de licopen din roșiile cultivate. Cu toate acestea, în cazurile în care au avut succes, acest lucru a fost în detrimentul conținutului de beta-caroten, element care protejează celulele și, prin urmare, este un ingredient de valoare”.

Rezultatele preliminare ale studiului „Evaluarea impactului socio-economic al interzicerii utilizării unor substanțe active asupra agriculturii României", parte integrantă a cercetării europene pe acest subiect (Low Yield, European Crop Protection Association & Steward Redqueen, 2016) relevă că fără cele 75 de substanțe active din produsele de protecție a plantelor, costurile de producție/tonă ar crește cu: 80% la grâu, 131% la struguri, 45% la tomate, 153% la mere, 47% la rapiță, 36% la cartofi și 121% la porumb. Studiul mai arată că producția la hectar ar scădea cu 33% la grâu, 50% la porumb, 50% la rapiță, 20% la cartofi, 40% la struguri, 55% la tomate și 17% la mere.

Publicat în România Agricolă

Limagrain, cel de-al patrulea mare producător de material semincer agricol din lume, ia în calcul să-și mute unitățile sale de cercetare-dezvoltare în afara Franței, în cazul în care suprafețele însămânțate cu diverse culturi-test continuă să fie sabotate de oponenții organismelor modificate genetic (OMG).

Luna trecută, afirmă Reuters, grupul cooperatist francez a fost ținta protestatarilor care au ocupat terenurile însămânțate cu diverse culturi agricole-test situate în sud-estul Parisului, pe care au și împrăștiat semințe necomerciale. Incidentul este ultimul dintr-o serie de acțiuni generate de oponenții tehnologiei de editare de gene, persoane care afirmă că demersul științific inovator ar duce la apariția unor noi generații de OMG-uri.

Conform Limagrain, acțiunea ar fi generat pagube însemnate unui lot de 37 de hectare semănate cu hibrizi de grâu obținuți prin tehnologii de selecție și ameliorare convenționale, voci autorizate ale companiei semnalând totodată riscul reapariției dezbaterilor virulente care au înfierat ani de-a rândul culturile transgenice.

„Dacă vom mai asista la repetarea unei astfel de acțiuni, eu voi fi primul care va spune că ar trebui să relocăm facilitățile noastre de cercetare în afara Franței”, a precizat Jean-Yves Foucault, președintele Limagrain și unul dintre fermierii care deține grupul cooperatist.

Compania, un producător major de semințe prin intermediul subsidiarei sale Vilmorin, stopase anterior înființarea în Franța a loturilor-test însămânțate cu diverse culturi agricole transgenice, stat în care cultivarea OMG-urilor este interzisă.

Emergența unor noi tehnici de selecție și ameliorare a plantelor a reaprins dezbaterea cu privire la modificarea genetică în Europa.

Așa-numita editare genomică a fost catalogată de cercetători drept o unealtă revoluționară, dar a și generat dezbateri aprinse dacă viitoarele culturi agricole obținute prin editare genomică ar trebui să fie catalogate sau nu drept OMG-uri.

Pe de altă parte, amelioratorii afirmă că astfel de culturi nu ar trebui să facă obiectul regulamentelor strice ale UE în ceea ce privește culturile transgenice, deoarece noua tehnologie nu implică transfer de gene de la alte specii. Criticii afirmă la rândul lor că vorbim de OMG-uri, dar doar cu altă denumire.

Cei care decid în UE încă nu au convenit asupra unei modalități de clasificare a noilor tehnologii.

Consilierul Curții Europene de Justiție urmează să emită o opinie despre metoda de ameliorare denumită mutageneză, mai exact dacă aceasta ar trebui să cadă sub incidența actelor normative europene care reglementează OMG.

Punctul de vedere ar putea oferi un indiciu în avans asupra potențialei decizii a Curții din lunile următoare, respectiv ar putea influența regulamentele UE subsecvente cu privire la editarea genomică.

Publicat în International

newsletter rf

Revista