Luni, 24 Aprilie 2017 23:56

Dragnea, supărat pe ministrul de Finanțe pentru „scurgerea” către mediul de afaceri a unui proiect mai vechi al impozitării pe gospodărie, fără acordul PSD. Și ANPC e luată în vizor!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Valul de nemulțumiri generat în ultima perioadă ca urmare a devoalării unei versiuni mai vechi a proiectului de lege care vizează susținerea introducerii noțiunii de gospodărie recunoscută fiscal, fără acordul partidului majoritar aflat la guvernare, a fost trecut în contul ministrului de Finanțe, Viorel Ștefan, ca aspect negativ, a mărturisit președintele Camerei Deputaților și al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, vineri, 21 aprilie 2017, la Țifești, județul Vrancea, cu ocazia unei deplasări dedicate inaugurării sezonului de combatere a căderilor de grindină, alături de șeful MADR, Petre Daea.

„Am ajuns în situația aceasta pentru că, din păcate, ministrul de Finanțe a dat un draft din acest act normativ, care nu era finalizat, un draft la care noi lucram, dar era la o fază anterioară, am înțeles către o asociație a unor oameni de afaceri, fără să aibă o discuție cu noi, înainte, la partid, ceea ce nu se face”, și-a declarat nemulțumirea oficialul social-democrat.

Aflat în vizită la casa de vinuri Panciu, după ce a asistat la lansarea demonstrativă a unei salve de trei rachete antigrindină dintr-o locație apropiată, Dragnea a încercat să explice cum, de fapt, toate limitele neimpozabile din agricultură și zootehnie vor rămâne așa cum sunt acum, chiar și după introducerea impozitului pe gospodărie, de la 1 ianuarie 2018.

Oamenilor li se dă, nu li se ia; este foarte simplu. Este vorba despre tot sistemul nostru de deduceri fiscale care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018, de care trebuie să beneficieze toți românii, dar pentru asta este nevoie ca toate veniturile să fie globalizate. Altfel, există riscul ca românii să nu beneficieze de anumite facilități care vor fi în vigoare din ianuarie, anul viitor, pentru că acum nu există, din păcate, în România, un sistem în care statul, prin Ministerul de Finanțe, să aibă toate informațiile, centralizat.

Înlocuind, de fapt, cele două plafoane de impozitare – 16 la sută – care se aplică la salarii și la alte tipuri de impozite și 5% la dividende în altă parte, cu zero procente la dividende, respectiv cu 10%. Din start, impozitele scad. Asta înseamnă că oamenii vor plăti mai puțin. La asta se adaugă niște deduceri fiscale, de care oamenii vor beneficia. (...) Toate veniturile neimpozabile, limitele neimpozabile din agricultură și zootehnie rămân așa cum sunt acum: numărul de hectare, în funcție de culturi, numărul de animale în funcție de specie, acestea rămân, la astea nu se umblă, dar vor veni niște impozite mai mici, impozitele vor scădea, oamenii vor plăti mai puține impozite. Asta trebuie să se înțeleagă. În perioada următoare vom explicita, la tablă, așa cum au învățat românii în campanie, toate aceste lucruri. (...) Va fi mai multă rigoare, iar cei care, acum, au proprietăți sau venituri pe care nu le declară, atunci, probabil, le vor declara pentru că vor dori să beneficieze de acele facilități”, a afirmat Dragnea.

În plus, el a adăugat că în primul an de implementare a noii legi nu va fi nevoie de asistența instituției consultantului fiscal, precum și că acești specialiști în fiscalitate ar urma să fie plătiți de stat, nu însă cu presiuni suplimentare asupra bugetului de stat.

„Din funcționarii care sunt acum la diversele structuri ale Ministerului de Finanțe și ANAF în județe și în localități se vor selecta acești consultanți fiscali care îi vor ajuta pe oameni, nu să-și facă niște birouri, unde oamenii să facă cozi. Oamenii nu vor plăti aceste servicii”, a mai spus șeful PSD.

Și pentru că s-a aflat la sediul unui producător de vin, el i-a atenționat pe cei de la ANPC pentru lupta pierdută cu frauda din sectorul vinului și a amenințat discret inclusiv cu eliminarea din funcție a actualei conduceri, pentru ineficiență.

Avem de dus niște lupte foarte serioase cu contrafacerile care există pe piața vinului, iar aici cred că protecția consumatorului a pierdut meciul. Ne vom gândi serios dacă actuala echipă poate duce o astfel de luptă, pentru că până acum a pierdut-o”, a adăugat președintele Camerei Deputaților.

Tot la Casa Panciu, Liviu Dragnea a vorbit de cum anume va funcționa Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) și care va fi impactul său investițional în zona agriculturii. Practic, a afirmat liderul PSD, agricultura din România ar urma să fie beneficiar direct al Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, dar nu numai din partea fondului, ci și din partea bugetului de stat aferent Ministerului Agriculturii.

„FSDI se va constitui preluând în portofoliu companiile de stat. În primă fază, companiile de stat profitabile și cu două-trei excepții neprofitabile. Va emite obligațiuni pentru a face venituri, va intra în consorții și în proiecte de colaborare pe companii de proiect pentru investiții în infrastructură, pentru investiții în acest program care are trei componente de finanțare a producției, de legume de exemplu, cum este și cazul programului de tomate, de finanțare a depozitării și colectării și de finanțare a unor microfabrici de conserve unde se pot asocia fermierii dintr-o comună sau din mai multe comune”, a conchis el.

Marius Budăi: „Introducerea venitului global pe gospodărie va aduce mai mulți români în clasa de mijloc”

În aceeași zi, deputatul PSD Marius Budăi a ieșit cu explicații suplimentare, detaliate, cu privire la viitorea metodă de impozitare și a anunțat că este nevoie de introducerea venitului global pe gospodărie, astfel încât persoanele cu venituri mici să beneficieze de deduceri fiscale din partea statului.

„Prin introducerea impozitului pe venitul global vor fi aduși mai mulți români în clasa de mijloc, în urma scăderilor impozitelor pentru cei cu salarii mai mici. În același timp, se elimină ghișeele și astfel se reduce birocrația pentru cetățeni, întrucât toate plățile fiscale și depunerile declarațiilor privind câștigurile vor fi făcute de consultanții fiscali. Totodată, vor fi stimulate serviciile din sectorul privat, ceea ce va reprezenta un sprijin major pentru antreprenorii care vor oferi servicii de educație, sănătate, asigurări de viață sau de bunuri, construcții etc”, a declarat Marius Budăi.

În urma adoptării noului sistem de impozitare a veniturilor, vor fi fiscalizate mai multe servicii din sectorul privat. Astfel, gospodăriile vor fi interesate să lucreze cu cei care eliberează facturi sau bonuri fiscale și vor crește veniturile la bugetul de stat. În acest fel, statul va obține venituri consistente din eliminarea economiei negre, iar cu acești bani vor putea fi susținute în continuare creșterile de salarii, reducerile de taxe și crearea de locuri de muncă. Ministerul Finanțelor Publice estimează un surplus de 2% din PIB, respectiv 16 miliarde lei, în urma adoptării acestui sistem de impozitare.

Venitul global pe gospodărie reprezintă o declarație de venit ce se va completa în numele membrilor care locuiesc împreună într-o locuință. Nu este un impozit sau o taxă nouă, ci un mod de calcul nou. Modelul este aplicat și în Statele Unite, Franța, Belgia, dar și în alte state.

Impozitele se vor calcula după două criterii simple. Impozit 0% pentru toate veniturile lunare mai mici de 2.000 lei pentru salariați, pensionari sau cei cu activități independente și impozit de 10% pentru diferența care depășește 2.000 lei lunar. În funcție de nivelul veniturilor unei gospodării, Guvernul va acorda diverse deduceri fiscale din baza de impozitare. Altfel spus, din suma supusă impozitării se vor scădea diverse cheltuieli deductibile, pentru studiile copiilor sau pentru renovarea locuinței etc. În același timp, se va încuraja creșterea natalității. Astfel vor fi deduceri în valoare de 1.600 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri sub 5.000 lei/lună și 1.200 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri între 5.000 lei și 10.000 lei/lună”, a explicat parlamentarul social democrat, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Potrivit politicianului PSD, termenele pentru introducerea noului model de impozitare a veniturilor sunt: 1 ianuarie 2018 – se aplică sistemul de deduceri și noul model de impozitare; 1 decembrie 2018 – sunt selectați și pregătiți consultanții fiscali și se va face arondarea gospodăriilor pentru fiecare dintre aceștia, respectiv 1 mai 2019 – se depune pentru prima oară declarația anuală de venit global pe gospodărie, luându-se în calcul noul model de impozitare și deducerile care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Vineri, 21 aprilie 2017, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat alături de șeful său pe linie de partid, Liviu Dragnea, la inaugurarea sezonului de combatere a căderilor de grindină pentru anul 2017.

Evenimentul s-a desfăşura la sediul Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 și a continuat cu o vizită de lucru la Casa de vinuri Panciu.

Citit 1087 ori