fermier - REVISTA FERMIERULUI

Cultura sorgului ar trebui să prezinte mai mult interes pentru fermierii din zone cu provocări climatice la adresa agriculturii (cum e și cazul Dobrogei), iar dacă se dorește exportul eficient al acestuia, producătorii agricoli trebuie să asigure partide de peste 15.000 de tone, a declarat dr. ing. Dumitru Manole, la prima ediție a conferinței dedicate schimbărilor climatice – o provocare pentru spațiul agricol dobrogean, organizată la Eforie Nord, în perioada 25-27 mai 2017, de Radio Antena Satelor și First Grain, alături de parteneri.

„Sorgul trebuie să ne stea în atenție, în perspectiva următoare, dar dacă nu facem partide mari la vânzare, la valorificare, nu facem nimic. Și asta pentru că, deocamdată, în România nu putem vinde sorg decât la export. Dacă nu facem partide de 15.000 – 20.000 de tone, stăm cu el în depozit. Aceasta nu este problema Ministerului Agriculturii, ci a noastră, a producătorilor. Dacă vom cultiva sorg pe suprafețe mai mari, atunci putem face oferte în luna august pentru valorificare”, a spus Manole, administratorul First Grain SRL, din Amzacea, județul Constanța.

Mai mult, în contextul celor afirmate cu privire la partidele mari de produs, care pot fi obținute doar prin asocierea producătorilor, el a spus că exploatațiile mici vor putea rezista pe piață doar prin cooperare.

„Noi nu mai putem trăi așa, dacă producem și vindem grâu, porumb și alte produse agricole. Eu vă spun – e bine că ne-am câștigat oarece stabilitate economică. Și aici mă refer la cei care lucrează din greu pământul. Însă, părerea mea este că fermele mici nu vor mai rezista dacă nu se unesc, pentru că nu avem capital. Dacă nu mă unesc cu încă cinci, șase, șapte, opt, ca să mă duc cu produsul până la consumator, n-am făcut nimic. Sesizați în ultimii cinci ani – prețurile produselor agricole nu mai sunt cele care erau acum opt-nouă ani. Pot face în fiecare an opt-nouă tone de grâu la hectar? Pot face în fiecare an minimum opt tone de porumb? Pot face patru tone de floarea-soarelui? Aș dori și am făcut acest lucru, dar nu vom putea trăi. (...) Pământul nu este al nostru, este al copiilor noștri”, a adăugat dr. ing. Dumitru Manole.

De asemenea, în cadrul conferinței de la Eforie Nord, Manole a mai precizat că fermierii dobrogeni reușesc să facă performanță doar datorită precipitațiilor acumulate în sol în perioada septembrie, anul în curs, martie, anul următor. Că precipitațiile reprezintă o problemă pentru zona Dobrogei, o recunoaște tot el, problemă generată și de lipsa arborilor. Manole mărturisește că a participat în perioada anilor '60 la desțelenirea perdelelor forestiere.

„Anul acesta este un an atipic pentru că nu a plouat, dar nu avem nici boli instalate. (...) Seceta este un fenomen endemic pentru regiunea noastră. (...) Noi trăim în Dobrogea pe baza precipitațiilor pe care le acumulăm din septembrie până în martie anul următor. Eu îi spun rezerva de apă din sol, pentru că restul i-l datorăm divinității. Dacă avem rezervă de apă în sol din septembrie până în martie, pot fi ceva mai optimist și, în același timp, să-mi stabilesc structura de culturi. (...) Lucrăm din greu, invocăm divinitatea de cele mai multe ori, pentru că, de fapt, începând din 1963, când am participat și eu, au fost desțelenite perdelele forestiere și cu această ocazie amintesc că, numai în județul Constanța, aveam 4.085 ha care caroiau județul Constanța și Tulcea. (...) A fost o perioadă a istoriei pe care eu n-o ignor. Am trăit-o cu plăcere. (...) Trebuie însă să-i redăm pământului ceea ce i-am luat”, a afirmat șeful First Grain.

Ca soluții prezentate în conferință, dr. ing. Dumitru Manole a dat exemplul perioadei optime de semănat floarea-soarelui, în cazul devansării însămânțărilor în perioada 9-10 martie a anului agricol.

„Suprafața de floarea-soarelui din Constanța are o pondere de 22,1 la sută. În aceste condiții, noi nu mai putem respecta ceea ce am învățat – rotația culturilor. De fapt, în cazul de față, rotația culturii de floarea-soarelui. Se seamănă floarea-soarelui la doi-trei ani prin rotație. Avem o serie întreagă de agenți de dăunare pe care nu-i mai putem stăpâni sau, chiar dacă-i stăpânim, trebuie să aplicăm tratamentele la timp. În această situație, eu, într-o dinamică de 15 ani, am început să fac diverse teste și nu mai semăn floarea-soarelui în perioada 5-15 aprilie, ci începând cu 9-10 martie. Testând temperatura din sol, eu mă apuc de semănat floarea-soarelui”, a conchis el.

O bună parte a celor care lucrează în agricultura din România își dorește ca perdelele forestiere să devină un master-plan al agriculturii românești. În acest sens, sunt semne că ministrul de resort, Petre Daea, și-a propus ca aceste perdele forestiere să fie înființate în România cel puțin în zonele aride ale țării.

În perioada 25-27 mai 2017, la Hotel Europa din Eforie Nord, Antena Satelor și First Grain SRL, alături de partenerii săi, au organizat prima ediție a conferinței dedicate schimbărilor climatice – o provocare pentru spațiul agricol dobrogean.

Publicat în Din fermă-n fermă!

Cultivatorii de cartof din Harghita sunt sfătuiţi să demareze acțiunile de tratament în vederea prevenirii manei cartofului, deoarece există premise pentru instalarea acestei boli (ceață matinală şi temperaturile ridicate din timpul zilei), afirmă șeful Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ), Torok Jeno, citat de presa centrală.

De asemenea, tot în această săptămână trebuie începută activitatea de combatere a gândacului de Colorado, iar la grâu de tratament împotriva bolilor foliare.

„Îi îndemnăm pe oameni să înceapă tratamentele preventive. E mai uşor de prevenit, decât de combătut. Şi un bun gospodar trebuie să înceapă în această săptămână tratamentele atât împotriva manei cartofului, cât şi împotriva gândacului de Colorado, iar la grâu, împotriva bolilor foliare”, a spus Torok Jeno.

În Harghita, anul acesta, cartoful a fost cultivat pe 8.250 de hectare, similar cu situația din 2016. Cultura s-a dezvoltat frumos, dar va avea de suferit dacă în perioada următoare nu vor cădea precipitaţii, spun specialiștii DAJ Harghita, citați de presa centrală.

Publicat în Cultura mare

Potrivit Agrostar, membrii sindicatelor din Agenția Națională Fitosanitară (ANF), cei din Inspectoratele Teritoriale pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor (ITCSMS) și Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor București, afiliați la Agrostar, se pregătesc de proteste, în cazul în care în Legea salarizării nu va fi aprobat un amendament prin care să li se majoreze salariile cu 50% de la 1 iulie 2017.

„În perioada 2009-2017, aceste sectoare nu au beneficiat de nicio majorare salarială cu excepția procentului de 10% acordat prin legea 293/2015 pentru personalul plătit din fonduri publice, iar în proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se mențin inechitățile salariale. Pentru eliminarea acestei discriminări, cerem aprobarea unui amendament prin care salariile să fie majorate cu 50%. Considerăm această solicitare pertinentă, cu atât mai mult cu cât impactul asupra bugetului ar fi de 3.420 de mii de lei pentru semestrul al doilea al anului 2017, la Agenția Națională Fitosanitară, și de  2.498.526 de lei la ITCSMS, pentru șase luni, în acest din urmă caz 46-50% fiind acoperite din venituri proprii”, declară secretarul general al Agrostar, Horațiu Raicu.

Federația Agrostar consideră că prin acceptarea amedamentului prin care salariile vor fi majorate cu 50% la aceste instituții factorii politici responsabili înțeleg importanța acestora și sunt preocupați de siguranța alimentară a populației și de securizarea alimentară a României. Totodată, trebuie luat în considerare faptul că în tot mecanismul de acordare a subvențiilor în agricultură sunt implicate toate structurile din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Mai mult, s-a constatat faptul că legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în forma adoptată de Senatul României, nu respectă principiul egalităţii, principiul importanţei sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar etc., principii care se regăsesc în lege.

„Menționăm că ANF este singura instituție din țară care se ocupă de controlul calității legumelor, fructelor și cerealelor și de controlul fitosanitar în vederea depistării și identificării bolilor și dăunătorilor la plante și produse vegetale, în special la organismele de carantină, condiție esențială pentru desfășurarea în siguranță a importurilor și exporturilor, dar și pentru protecția culturilor pe teritoriul țării”, se mai precizează într-un comunicat de presă remis la redacție.

ITCSMS și Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor București răspund de calitatea semințelor, sămânța fiind prima verigă în lanțul agricol, iar sămânța certificată stă la baza producțiilor mari și de calitate superioară.

Federația Agrostar, cea mai mare federație sindicală din domeniul agricol, are în componență peste 50.000 de membri, atât producători agricoli, cât și salariați din agricultură și servicii conexe, din sectorul privat și din cel bugetar. Federația Agrostar este una dintre puținele organizații afiliate pe plan internațional, fiind afiliată UITA și EFFAT la nivel european.

Publicat în Comunicate

Ca urmare a celor 20 de întâlniri de lucru organizate în perioada martie-mai 2017 de către direcțiile agricole și solicitate de conducerea MADR, ținând cont de obiectivul fixat prin programul de guvernare referitor la înregistrarea unui număr de 14 produse cu indicație geografică până în anul 2020, au fost identificate o serie de alimente cu potențial de înregistrare pe schemele de calitate europene și naționale.

Potrivit unui comunicat de presă remis la redacție de Ministerul Agriculturii, lista cuprinde Telemeaua de Vaideeni, Telemeaua de Sibiu, Brânza de burduf de Bran, Gemul de rabarbăr, Brânza de Gulianca, Salată tulceană cu icre de știucă, Virșli de Hunedoara, Pâine de Pecica, Salam de Nădlac, Salinate, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei etc.

Concret, în județele Tulcea, Galați, Brăila, Brașov, Vâlcea, Hunedoara, Cluj, Sibiu, Arad, Mureș, Neamț, Suceava, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Bihor, Satu Mare, Botoșani, Iași și Bacău au avut loc prezentări ale legislației europene și naționale care reglementează modul de obținere a recunoașterii la nivel european al unor produse cu caracteristici speciale, cu tradiție de producere și cu o calitate superioară.

La aceste întâlniri au participat, în medie, un număr de 50 de persoane din diferite sectoare de activitate, în principal mici fermieri, producători agricoli, procesatori din domeniul agroalimentar, reprezentanți ai Grupurilor de Acțiune Locală – GAL,  reprezentanți ai fundațiilor și asociațiilor din domeniu.

De asemenea, au fost prezenți președinții Consiliilor Județene, prefecți, primari, directori ai instituțiilor publice deconcentrate (APIA, AFIR, ANSVSA, ANPC), factori de decizie locali care pot determina evoluții pozitive în dezvoltarea segmentului de produse cu indicație geografică.

„Reamintim că în prezent România are înregistrate ca indicații geografice patru produse alimentare: Magiunul de prune de Topoloveni (IGP), Salamul de Sibiu (IGP), Novac afumat din Țara Bârsei (IGP), Telemea de Ibănești (DOP). Alte trei produse se află în analiză la Bruxelles, respectiv Cârnați de Pleșcoi ((IGP), Scrumbie de Dunărea afumată (IGP) și Cașcaval de Săveni (IGP).

Tot ca indicații geografice protejate sunt înregistrate și se află într-un proces de verificare un număr de nouă băuturi spirtoase: Vinars Târnave, Vinars Segarcea, Vinars Murfatlar, Vinars Vaslui, Vinars Vrancea, Palincă, Horincă de Cămârzana, Țuica de Argeș, Țuica Zetea de Medieșu Aurit”, a anunțat MADR prin comunicatul de presă.

Publicat în Comunicate

Nu mai puțin de 39 de rachete antigrindină (RAG) au fost lansate ca urmare a instabilității atmosferice severe înregistrate în ultimele zile în zonele arondate Unităților de combatere a căderilor de grindină (UCCG) din Muntenia și Moldova și în punctele de lansare din cadrul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP), anunță Ministerul Agriculturii printr-un comunicat de presă.

Concret, în data de 27 mai 2017, UCCG Iași a intervenit cu 15 RAG, lansate din punctele Maxut, Coarnele Caprei, Hodora, Valea Racului și Ruginoasa. Formațiunile noroase convective s-au deplasat spre sud astfel că, în aceeași zi, UCCG Vrancea a utilizat alte 23 RAG pentru combaterea căderilor de grindină pe raza localităților Anghelești, Panciu, Poiana, Nicorești și Bolotești. Tot în data de 27 mai, din punctul Tufeni (Băicoi) din cadrul UPCCG Prahova, s-a intervenit cu o rachetă antigrindină pentru a combate fenomenele meteorologice periculoase din zonă.

„După cum se poate observa și din imaginile radar transmise de Administrația Națională de Meteorologie prin rețeaua SIMIN, probabilitatea de a se produce căderi de grindină a fost de 100%, dimensiunea greloanelor depășind pe alocuri 2,5 cm în diametru. Toate acțiunile de combatere a căderilor de grindină prin intervenții active în atmosferă au avut efectul scontat, iar în zona protejată nu s-au înregistrat pagube”, anunță specialiștii.

Reglementarea activității de intervenții active în atmosferă a fost realizată prin Legea nr.173/2008 privind intervențiile active în atmosferă și prin hotărâri ale Guvernului pentru aprobarea normelor de aplicare a legii, a structurii instituționale responsabile și a programului de dezvoltare a SNACP până în 2024, prin etape anuale. Managementul Sistemului revine Autorității pentru Administrarea SNACP, structură de specialitate din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Scopul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere etc.), precum și a comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Publicat în Comunicate

Cultivatorii care nu au reușit până la 1 iunie să iasă cu roșiile pe piață mai au o șansă pentru încasarea ajutorului de 3.000 de euro/beneficiar/an, ca urmare a prelungirii termenului de depunere a actelor justificative pentru ajutorul de minimis la tomate, anunță Executivul Grindeanu printr-un comunicat de presă.

Concret, valorificarea producției de tomate din cadrul Programului se va putea face în perioadele ianuarie – 15 iunie, inclusiv și/ sau noiembrie – 20 decembrie, inclusiv.

Prin prelungirea acestui termen se urmărește eficientizarea activității sectorului tomate produse în spații protejate, asigurarea necesarului de consum intern din producția autohtonă de tomate, realizarea unei proceduri de identificare a producătorilor autohtoni de produse agricole și o corectă informare a consumatorilor.

De asemenea, se urmărește obținerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, precum și o eficiență economică în realizarea şi valorificarea acestora.

În plus, producătorii agricoli înscriși în Registrul unic pentru accesarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, care vând tomatele în spații de vânzare precum piețe agroalimentare, târguri și piețe ambulante, vor purta elemente de identificare.

„Elementele de identificare și procedura de distribuire a acestora, precum și tipul cheltuielilor aferente se aprobă prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. De asemenea, suportarea cheltuielilor aferente identificării producătorilor beneficiari ai acestui program se va realiza din resursele financiare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, se menționează în același document de presă.

Dacă luni, 15 mai 2017, erau doar vorbele ministrului atunci când se vorbea de prelungirea termenului pentru programul de tomate până la 15 iunie 2017, marți, 16 mai 2017, la o zi după deplasarea din Cilieni, pe seară, pe site-ul MADR era deja postat proiectul de hotărâre de guvern privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 39/2017 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate” beneficiarilor, a condițiilor de eligibilitate, a modului de acordare a ajutorului de minimis, a valorii anuale totale a acestuia, precum și modalitățile de verificare și control.

„(Fermierii – n.r.) au sesizat faptul că, din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, n-au ajuns tomatele la faza de coacere deplină și că solicită o prelungire a perioadei de valorificare. Am analizat o posibilitate în Ministerul Agriculturii - pregătim hotărârea de guvern, pentru o prelungire până pe data de 15 iunie pentru programul de tomate”, preciza Daea la Cilieni, în data de 15 mai, a.c.

La fix 24 de ore de la declarație, pe site-ul ministerului de resort apărea în dezbatere proiectul de act normativ. „De asemenea, în cadrul actului normativ s-a prevăzut condiția ca valorificarea producției de tomate să se facă în perioadele ianuarie - mai, inclusiv, și noiembrie - 20 decembrie, inclusiv.

În lunile martie – mai 2017, au avut loc fenomene meteorologice nefavorabile acestei culturi, în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea plantelor, și anume: îngheț târziu, temperaturi scăzute, sub 0º C, pe o perioadă continuă de două săptămâni, ninsori și strat de zăpadă consistent în unele județe ale țării. Totodată, aceste fenomene au implicat o nebulozitate accentuată, ceea ce a condus la o încetinire, chiar stagnare, în dezvoltarea plantelor, cu efecte negative asupra polenizării și fructificării în spații protejate.

Pentru motivele menționate mai sus, apare necesitatea extinderii perioadei de valorificare a producției de tomate din spații protejate din ianuarie până la 15 iunie 2017, precum și crearea posibilității ca valorificarea producției să se facă în perioadele ianuarie – 15 iunie, inclusiv, și/sau noiembrie - 20 decembrie, inclusiv.

Nerealizarea unei astfel de modificări referitoare la perioada de valorificare va produce efecte negative asupra producătorilor, întrucât aceștia vor fi constatați ca fiind neeligibili în cadrul Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, motivat de faptul că au vândut în afara perioadei eligibile”.

În plus, se mai scrie în proiectul de hotărâre de guvern, „având în vedere creșterea cantităților de tomate autohtone ce se vor comercializa în perioada următoare în piețele agroalimentare și târguri, se impune individualizarea și recunoașterea producătorilor autohtoni de tomate din cadrul Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate. În acest sens, în vederea informării cât mai corecte a consumatorilor și a creșterii credibilității produselor autohtone, este necesară completarea actului normativ prin introducerea unor dispoziții privind identificarea producătorului care valorifică producția de tomate din cadrul Programului, în scopul confirmării autenticității produsului”, adică exact ceea ce spunea și șeful PSD la Cilieni. „În acest sens, a fost elaborat proiectul de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr. 39/2017 pentru aprobarea schemei ,«Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, beneficiarilor, condițiilor de eligibilitate, modului de acordare a ajutorului de minimis, a valorii anuale totale a acestuia, precum și modalitățile de verificare și control».

Ultimele cifre oficiale transmise printr-un comunicat de presă datează din 5 aprilie 2017. La acea vreme, MADR preciza că, la data de 4 aprilie 2017, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) erau primite 6.331 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii.

Acestea proveneau din toate județele țării, cele mai multe solicitări fiind din Olt, Giurgiu, Galați, Dolj, Buzău și Teleorman.

„Din cele două cicluri de producţie se estimează a se obţine peste 12.000 de tone de tomate proaspete provenite din spaţii protejate, în extrasezon”, se mai menționa în comunicat.

Publicat în Comunicate

Joi, 25 mai 2017, președintele ANSVSA, dr. Geronimo Brănescu, a primit pentru România, în ședința plenului Adunării Mondiale a delegaților OIE, actul oficial de recunoaștere a statutului de țară liberă de pestă porcină clasică, anunță agenția printr-un comunicat de presă.

Conform biroului de presă al ANSVSA, obținerea acestui statut este decisivă pentru deschiderea de noi piețe pentru exporturile de carne de porc și produse din carne de porc, în: Statele Unite ale Americii, Canada, Mexic, Japonia, Coreea de Sud, state care s-au arătat foarte interesate pentru inițierea de negocieri în acest sens.

Președintele ANSVSA, dr. Geronimo Brănescu, a decis ca recunoașterea statutului de țară liberă de pestă porcină clasică pentru România să fie unul dintre obiectivele prioritare ale instituției pentru acest an.

„Pentru mine, tergivesarea demersurilor către OIE, ințiate din anul 2014, a fost inacceptabilă. Am tratat acest subiect cu seriozitate și am demonstrat, cu toate dovezile tehnice necesare, faptul că virusul acestei boli nu mai circulă în țara noastră. Restricțiile pentru comerțul cu țările terțe au avut un impact negativ considerabil asupra industriei de profil din țara noastră, prin pierderea unor importante oportunităţi de piaţă. România merită acest statut, iar produsele românești să fie cunoscute în cât mai multe țări”, a declarat președintele ANSVSA, dr. Geronimo Brănescu, la finalul ședinței plenare a Adunării Mondiale a delegaților OIE.

Și Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România salută decizia Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor – OIE (World Organisation for Animal Health) de a acorda României statutul de țară liberă de pestă porcină clasică, potrivit unui alt comunicat de presă remis la redacție.

„Felicităm autoritățile statului şi, deopotrivă, fermierii, care au demonstrat că, în România, fermele comerciale de creştere a porcilor au implementat și menţin standarde sanitar -veterinare înalte, iar supravegherea, monitorizarea şi controlul în sectorul cărnii de porc sunt o garanţie pentru procesatorii, comercianţii și consumatorii din orice ţară”, a transmis Ioan Ladoși. „Este rezultatul unui efort îndelungat din partea autorităților sanitar-veterinare centrale și locale, a fermierilor, a medicilor veterinari din sectorul suin, de a implementa și aplica programe la nivel național sau personalizate, condiții de biosecuritate și supraveghere în creșterea, protecţia și circulația porcilor în tot sectorul suin prin care se asigură un status corespunzător de sănătate a animalelor și trasabilitatea cărnii de porc. Pentru prima dată, după zece ani de restricții, recunoașterea internațională a României ca țară liberă de pestă porcină clasică reprezintă o șansă reală de dezvoltare a sectorului de creștere a porcilor”.

În cadrul lucrărilor celei de-a 85-a Sesiuni Generale a Adunării Mondiale a delegaților Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), România a fost admisă pe listă statelor libere de pestă porcină clasică.

ANSVSA a supus analizei Comisiei Științifice a OIE dosarul României pentru recunoașterea statutului de liber de pestă porcină clasică. Documentul a inclus prezentarea programelor anuale de eradicare a pestei porcine clasice, implementate de serviciile veterinare din țara noastră în perioada 2007 – 2015, modul de funcționare și eficacitatea sistemelor de supraveghere sanitar-veterinare instituite pentru pesta porcină clasică, prin care se demonstrează că boala nu evoluează pe teritoriul României.

Experți ai Organizației au desfășurat o misiune în țara noastră, în perioada 8 – 12 mai, pentru a evalua alinierea la prevederile Codului Terestru al OIE, în vederea recunoașterii oficiale a statutului de țară liberă de pestă porcină pentru România.

Raportul acestei misiuni consemnează acordul Comisiei Științifice a OIE asupra faptului că România îndeplinește cerințele pentru a fi recunoscută drept țară liberă de pestă porcină clasică și recomandă oficializarea acestui statut, prin vot, cu prilejul celei de-a 85-a Sesiuni Generale a Adunării Mondiale a delegaților OIE.

Publicat în Comunicate

Producătorii agricoli din România care și-au dovedit corectitudinea în anii anteriori nu vor mai fi subiectul controalelor pe teren în 2017, a spus Petre Daea, ministrul Agriculturii, spre finalul Conferinței Naționale a Agricultorilor LAPAR 2017.

Verificările în teren vor avea un calendar clar, de la 1 iulie la 1 octombrie 2017, astfel încât beneficiarii de plăți directe să aibă banii la timp, în conturi.

„APIA centrală și locală lucrează la eșantionarea pe un principiu foarte clar. Nu va fi niciun fermier, dar niciunul, în control, cei care au avut verificări în anii precedenți și au fost corecți nu mai au ce căuta în control, în anul 2017.

Nepotrivit, lipsit de logică și de nepracticat în agricultura țării românești. Așa stând lucrurile, putem ca, de la 1 iulie până la 1 octombrie, să verificăm în teren și să încheiem rapoartele de control, pentru ca și cei care sunt în control să poată să ia la timp subvențiile, nu din iulie în iulie.

Ai obligația să verifici. Ai dreptul s-o faci. Are obligația să se supună la regulile respective, dar n-ai niciun drept să-i retezi posibilitatea de a ajunge egal în fața naturii, când trebuie să lucreze la timp culturile. Toți trebuie să aibă, în aceeași perioadă, dacă aș putea, ceea ce este imposibil, dar dorința de agronom din mine mi-o cere, cât mai repede, și o putem face, pentru că este un obiectiv de guvernare”, a declarat răspicat Daea în cadrul conferinței.

Într-o declarație anterioară pentru Revista Fermierului, Nicolae Sitaru, membru marcant LAPAR, a explicat că i-a transmis ministrului Agriculturii faptul că la finele lunii martie a avut parte de controale... la culturile pentru „înverzire” de acum un an! Practic, se voia controlul a ceva care dispăruse demult.

„I-am și explicat: la noi, în județ, o treime din fermieri sunt la teledetecție. Pentru că tot spunea ministrul că nu e normal să vină controlul să verifice în ianuarie dacă pe un teren este soia sau respectată ZIE, i-am spus că abia pe 23 martie 2017 m-am pomenit cu inspectorii la ușă în control pentru înverzirea de anul trecut. Ce pot vedea ei unde au fost mazărea, soia, fasolea? Ce rădăcini să mai caute? Chiar și pe ale celor de toamnă, plantate pentru a se usca. I-am zis și de teledetecție. La noi în județ, în cazul unor ferme, le-a fost scoasă umbra norilor din suprafețe pentru că s-a crezut că este altceva. Erau niște băltiri de vreo două hectare și ceva pe tot câmpul și ni le-au scos că erau de altă culoare pe monitor. Când grâul și porumbul băltesc, se vede altceva, din cauză că îngălbenește, rămâne mai mic, suferă. Dacă nu semnezi hârtia aceea, îți vin 70 de controale și te amână încă cinci luni la plată”, preciza producătorul agricol ialomițean.

Spusele lui Daea nu fac altceva decât să întărească cele afirmate de șeful APIA într-un interviu acordat publicației noastre.

La începutul lunii martie, Adrian Pintea preciza că, în ceea ce privește verificările, există o frustrare a fermierilor care sunt controlați an de an, dar nu neapărat una că de ce sunt controlați, ci de ce doar ei sunt verificați în fiecare an.

„Eu vă garantez că nu există nimeni (director general sau altcineva) care să aleagă vreun fermier astfel încât să fie controlat; așa ceva nu există. Eșantionarea se face pe baza analizei de risc. În acest context, vorbim de două tipuri de controale, ne referim strict la controlul clasic, și anume cel pe baza analizei de risc (undeva avem la 75 la sută), și la cel aleatoriu 25%.

Acum, ca o eficientizare (și am menționat care ar fi etapele pentru 2017), se lucrează la elaborarea unui manual de eșantionare. Mai exact, fiind foarte multe întrebări atât adresate direct APIA, precum și Ministerului Agriculturii, împreună cu ministrul de resort, făcând o analiză, am zis (aspect care urmează să fie menționat și în manualul pe 2017) că acel fermier care în ultimii doi ani a fost controlat și nu a avut erori sau erorile sunt sub trei la sută, să nu fie controlat în anul următor. Și așa este posibil ca fermierul să iasă la controlul aleator, dar măcar i se dă acestuia șansa ca, pe analiza de risc, să nu fie eșantionat”, conchidea Pintea.

Aferent campaniei 2016, APIA a autorizat 1.311.654.101 euro (sumă plătită efectiv). Din FEGA au fost plătiți 982.784.000 euro, din FEADR (măsurile delegate de la AFIR) au fost 173.673.000 și de la bugetul național 145.900.000 euro.

Publicat în Finantari

Rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate de roșii de la producătorii agricoli sprijiniți prin programul de tomate românești demonstrează faptul că niciun consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea, anunță Ministerul Agriculturii printr-un comunicat de presă.

„Producătorii agricoli români susţinuţi prin programul de sprijin guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate dau dovadă de seriozitate şi cumpătare în ceea ce priveşte utilizarea optimă şi condiţiile de siguranţă a produselor de protecţie a plantelor”, se precizează în document.

Conform informațiilor oficiale, produsele de protecție a plantelor au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari ai Autorității Naționale Fitosanitare, respectându-se timpul de pauză de la aplicare și până la recoltare.

„Zilnic, se prelevează probe pentru determinarea reziduurilor de pesticide din legume și fructe, până la această dată fiind transmise Laboratorului pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale București un număr de 68 de probe de roșii de la producătorii agricoli sprijiniți prin Programul de tomate românești.

Astfel, producătorii au înțeles că produsele de protecţie a plantelor trebuie să fie folosite pentru a proteja culturile de atacul bolilor sau dăunătorilor și pentru distrugerea buruienilor pe parcursul perioadei de vegetaţie”, se mai precizează în comunicatul MADR.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea (de altfel, unul dintre favoriții șefului PSD, Liviu Dragnea), promitea, vineri, 12 mai 2017, că va da publicității, în mod regulat, buletinele de analiză pentru fiecare producător din programul „Susținere tomate, 2017”. Astăzi ar fi prima zi când se anunță sumar rezultatul analizelor la tomate.

Daea confirmă că toate probele prelevate de la producătorii de tomate și care au fost analizate în laboratoare, „de către specialiști, de către chimiști”, au dat un rezultat cum că toate „sunt curate”!

„Înțeleg foarte bine lupta pe piață. Înțeleg, de asemenea, disputa în piață, date fiind interesele, dar nu înțeleg niciodată deformarea realității, motiv pentru care o să vă transmit de fiecare dată, în fiecare săptămână, începând de luni, buletinele de analiză pentru fiecare producător, în așa fel încât presa să fie în cunoștință de cauză, iar populația să fie sigură că folosește tomate românești, curate și bune la gust”, a mărturisit șeful MADR. „La fiecare producător de tomate, în momentul în care a început primul recoltat se prezintă la producția respectivă, care înseamnă zeci de tone, se iau probe și se analizează. (...) Toți producătorii de legume din România, astăzi, când scot din solar tomatele respective, până ajung la piață, vor avea prelevate probe, vor fi analizate și acestora li se va da buletin pe care eu vi-l voi prezenta”.

Până la data de 12 mai 2017, în cadrul programului guvernamental s-au înscris 6.816 de beneficiari, iar la acest moment, pe piață, se vând roșii românești în 12 județe.

Publicat în Ultimele noutati

Marți, 23 mai 2017, Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților ar fi finalizat o nouă formă a Legii 150/2016, una care, în opinia șefului acesteia, pesedistul Ioan Munteanu, ar rezolva problemele ridicate de Comisia Europeană (CE), el precizând, totodată, că europenii sunt deja de acord cu sintagma de parteneriat direct, în locul celei de lanț scurt.

„Avem în dezbatere o lege care a prins foarte bine la popor – comercializarea produselor alimentare. Din nefericire, suntem în situația în care am primit două scrisori de atenționare de la Comisia Europeană, pe anumite articole din lege care ar încălca legislația comunitară. Ni s-au dat întâi două luni la dispoziție și apoi încă două luni fără să le cerem, să modificăm.

Astăzi am finalizat o formă care, credem noi, rezolvă problemele solicitate de Comisia Europeană și care, în același timp, păstrează sensul legii – 51 la sută produse autohtone, interzisă facturarea și refacturarea pentru servicii care nu țin de comercializare (mă refer la marile lanțuri comerciale).

Sunt și alte lucruri care se regăsesc în lege. Pe fond, aici a fost o dispută între cele două organizații: președintele de la LAPAR și președintele de la Pro Agro. Domnul Laurențiu Baciu este unul dintre cei care au contribuit efectiv, introducând o sintagmă foarte importantă, pe care cei de la comisia Uniunii am înțeles astăzi că o acceptă – parteneriatul direct – și pentru care vreau să vă spun că am găsit cu greu această soluție să înlocuiască ceea ce ne-au sesizat – lanțul scurt, interzis, pentru că nu se regăsește în legislația europeană”, a afirmat Ioan Munteanu, șeful Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, în cadrul Conferinței Naționale a Agriculturilor LAPAR 2017, care a avut loc marți, 23 mai 2017, la București.

Se confirmă astfel că Legea 150 nu va fi abrogată, cum au cerut anumiți jucători din zona procesării și comercializării, „pentru că nu este cazul”, le transmitea Petre Daea retailerilor și procesatorilor din sectorul agroalimentar, care se declară nemulțumiți de turnura pe care această lege a luat-o în ultima perioadă, însă Liviu Dragnea, șeful său pe linie de partid și de guvern, spune că orice lege care aduce lucruri bune în țară poate fi modificată.

Anunțurile au fost făcute vineri, 12 mai 2017, ocazie cu care ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a și dat startul campaniei de irigat pentru anul 2017. Afirmațiile au fost făcute după conferința de presă de la Staţia de Punere sub Presiune -SPP- OUAI Movila din judeţul Ialomiţa, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

„Nu abrogăm Legea 150 pentru că nu este cazul. Modificări am făcut la ea și le-am făcut împreună cu cei care sunt interesați (apropo de retaileri, de producători), într-un interes deosebit pentru fermierii români și pentru produsul românesc. Facem toate reglajele posibile din punct de vedere juridic, în așa fel încât fermierul român să se regăsească în piață, pentru că este o piață unică, trebuie să aibă acces liber la această piață, fără constrângeri, în așa fel încât el să-și poată valorifica producția pe care și-o obține și pe care o realizează cu greutăți mari, cu efort uman, cu cheltuieli deosebite”, a afirmat Daea.

La rândul său, Dragnea a afirmat că acest act normativ care a stârnit controverse și care este catalogat de procesatorii din panificație ca fiind „mai prost decât Legea 321” poate fi modificat, cu scandalurile de rigoare, atâta vreme cât „aduce lucruri bune” în țară.

„Avem de gând să modificăm orice lege care poate aduce un plus și lucruri bune în România, cu scandalul de rigoare. Ar fi bine să fim conștienți că noi încercăm să răsturnăm un sistem osificat. Pe fiecare domeniu s-au făcut tot felul de clici, găști, rețele, unele poate chiar rețele mafiote, și mă refer la rețelele de importuri, care au pus frână și au descurajat fermierii români, cu câteva excepții, să mai lucreze în domeniu. În domeniul producției de cereale, în special, oamenii s-au mai ridicat, dar în zootehnie, în industria alimentară, în legumicultură, în pomicultură, acolo este dezastru și este o provocare foarte mare”, a precizat șeful PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Legea 150/2016 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare) ar fi creat mai multe probleme industriei laptelui, în viziunea președintelui APRIL, Dorin Cojocaru, motiv pentru care acesta se gândește să se adreseze Parlamentului și să ceară ca sectorul pe care îl reprezintă să iasă de sub incidența Art. 103. (1) din Legea 150/2016, care reglementează prezența la raft a „51%” volum de marfă provenită din lanțul alimentar scurt (produse autohtone, mai nou).

Publicat în Piata agricola

newsletter rf

Revista