Redacția

Redacția

Independent de gama anunțată oficial la începutul anului, Stihl aduce pe piața din România două noi motocoase de mare putere - FS 120 și FS 230 - destinate utilizatorilor profesioniști, fiind dotate cu motoare de mare putere, testate pentru nivelul de anduranță impus de condițiile de lucru din țara noastră.

„Este recunoscut faptul că, atât în zona utilizatorilor privați, cât și în sectorul profesional, astfel de utilaje sunt folosite în mod intensiv, astfel că în proiectarea lor trebuie prevăzute anumite elemente-cheie menite să facă față celor mai grele situații”, se precizează într-un comunicat de presă al companiei.

În primul rând, se menționează în document, puterea motorului trebuie adaptată la tipul de activitate. Astfel, inginerii germani au avut grijă să doteze atât FS 120, cât și FS 230 cu motoare de putere mare de 1,7 cai putere (CP), respectiv 2 CP. În al doilea rând, proiectanții au avut în vedere creșterea fiabilității motorului și scăderea nivelului de poluare în timpul funcționării. Ambele motocoase au primit motoare de generație nouă cu tehnologie 2-MIX, care asigură o scădere a noxelor cu până la 70% și a consumului de combustibil cu 20 de procente, față de motoarele clasice. În al treilea rând, pentru un astfel de utilaj, ergonomia este esențială. FS 120 și FS 230 au în dotare cunoscutul mâner dublu sau, popular denumit, „coarne de bicicletă”, cu toate comenzile la îndemână. Ambele modele suportă toate tipurile de cap tăietor (cu fir sau cu cuțit).

FS 120 și FS 230 sunt două modele de motocoase concepute special pentru piețe cum este cea din România, având în componență înaltă tehnologie, calitate, precum și un preț competitiv.

În prezent, gamele de motocoase cu motor pe benzină de la producătorul german sunt împărțite în funcție de tipul de utilizare. Astfel, în gama hobby sunt motocoasele destinate uzului casnic, pentru cosmetizarea gazonului. Pentru lucrări mai complexe, de cosire a ierbii și a buruienilor din preajma casei și din grădini, firma germană a configurat o gamă separată. Lucrările de întreținere a pajiștilor și a zonei peisagistice au primit o gamă separată de motocoase pentru utilizare profesională. Și, nu în ultimul rând, cele mai puternice motocoase sunt dedicate lucrătorilor forestieri, peisagiștilor sau celor care întrețin spațiile rutiere. În total, gamele de motocoase cu motor pe benzină cuprind nu mai puțin de 18 modele, pentru fiecare tip de utilizare.

La nivel mondial, Stihl a raportat recent o creștere a business-ului de 1,5%, atingând un nivel de 3,78 de miliarde de euro, în 2018. În același timp, nivelul investițiilor realizate a fost de 324 de milioane de euro. Filiala din țara noastră este o companie deținută 100% de firma-mamă și a fost înființată în 1997. Compania-mamă a fost înființată, în 1926, de Andreas Stihl.

Conform informării transmise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), inspectorii instituției citate au aplicat sancțiuni în valoare de 103 000 de lei şi 334 de avertismente de remediere operatorilor economici care comercializau legume şi fructe în pieţele agroalimentare din Bucureşti şi din ţară, în depozite angro şi hipermarketuri.

Verificările inspectorilor MADR au vizat indicarea corectă a localităţii de producţie, a datei recoltării pentru toate produsele autohtone, a ţării de origine şi a categoriei de calitate pentru produsele provenite din import sau comerţ intracomunitar.

„În principal, sancţiunile s-au aplicat pentru neindicarea corectă a originii şi a categoriei de calitate pentru loturile de legume şi fructe provenite din comerţ intracomunitar sau import, pentru neafişarea zonei de producţie şi a datei recoltării, în cazul produselor provenite din producţia autohtonă, precum şi pentru lipsa documentelor de provenienţă sau lipsa unor elemente obligatorii de pe aceste documente”, se precizează în comunicatul de presă al ministerului de resort.

În ultima decadă a lunii în curs, producătorii autohtoni asigură pentru consumatorii din pieţele agroalimentare, pieţe volante şi târguri ocazionale suficiente cantităţi şi o gamă diversificată de legume şi fructe de sezon din producţia autohtonă.

Potrivit sursei citate, toate cantităţile de pepeni, comercializate direct de producătorii agricoli autohtoni, trebuie să aibă elementele de identificare, eticheta format A4 plastifiată, ce cuprinde informaţii privind: denumirea producătorului, localitatea de origine, data recoltării şi preţul cu amănuntul, conform Ordinului ministrului Agriculturii nr. 225/2017.

Totodată, MADR precizează că, în cadrul programului naţional de monitorizare a reziduurilor de pesticide din legume, fructe şi cereale, Autoritatea Naţională Fitosanitară a prelevat, până în prezent, la nivel naţional un număr de 1 831 de probe, din care au fost analizate 1 718 probe, în vederea depistării depăşirilor de reziduuri de pesticide, în lucru aflându-se 113 probe.

Rezultatele analizelor de laborator confirmă faptul că legumele şi fructele din producţia autohtonă întrunesc standardele de calitate şi nu prezintă risc pentru consumatori.

O echipă de cercetători români ar putea merge în Vietnam, unde a fost testat cu succes un vaccin împotriva pestei porcine africane, a afirmat luni, 29 iulie 2019, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Oficialul guvernamental a menționat că a trimis o scrisoare omologului vietnamez, în care îl roagă să permită cercetătorilor să colaboreze cu echipa de români.

„Mă preocupă foarte mult acest lucru, motiv pentru care chiar astăzi (n.r. - luni) am dat drumul la o scrisoare către ministrul (n.r. - Agriculturii) din Vietnam, să îl rog să intrăm cu câţiva cercetători din România, foarte bine pregătiţi, să meargă la grupa de cercetători din Vietnam să colaboreze şi să putem ajunge să realizăm (n.r. - un vaccin). Sunt convins că acest lucru va fi posibil, pentru că în data de 15 aprilie noi am încheiat un memorandum, atât ANSVSA, cât şi MADR, cu Ministerul Agriculturii din Vietnam şi, pe această direcţie ştiinţifică de colaborare, să putem ajunge să lucrăm împreună pentru a ajunge cât mai repede în posesia acestui vaccin. Este extrem de important, dacă vreţi, este tema zilei şi a nopţii. Lumea este răvăşită de acest virus. Orice succes, cât de mic, ar trebui valorificat, amplificat şi, evident, să fie folosit într-o perspectivă cât mai apropiată cu putinţă”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-un briefing de presă.

El a fost întrebat dacă România este interesată de testele efectuate de cercetătorii din Vietnam referitoare la un posibil vaccin împotriva pestei porcine africane.

Ministrul a subliniat că îşi doreşte ca România să intre într-un astfel de dispozitiv de lucru, cu specialişti de la ANSVSA şi ASAS.

„De altminteri, în această sală am stat de vorbă în trei rânduri cu cel mai mare specialist pe care îl are lumea în domeniu şi i-am cerut şi atunci sprijin, iar ieri când a apărut această informaţie am valorificat-o azi dimineaţă cu colegii, spunându-le că este necesar să intrăm imediat în dispozitivul acesta de lucru. Am vorbit şi cu preşedintele ANSVSA şi cu cel de la ASAS, domnul Tabără, să facem repede un colectiv pentru a vedea când putem ajunge la o asemenea înţelegere de colaborare, în aşa fel încât să ne aducem şi noi aportul prin specificitate, prin ceea ce ştim noi despre acest nenorocit de virus care ne răvăşeşte ţara. E o situaţie grea, pentru care nici unul dintre noi nu trebuie să aibă somn”, a adăugat şeful MADR.

Întrebat cât ar plăti pentru achiziţionarea unui astfel de vaccin, Daea a răspuns: „Ar merita oricât să dăm, din nefericire nu este”.

„Se lucrează la realizarea unui asemenea vaccin, cercetătorii de acolo sunt în laboratorul de cercetare şi au ajuns la anumite rezultate pe care evident vrem şi noi să le cunoaştem şi în acelaşi timp să le valorifice întreaga lume. Va fi un succes extraordinar care va fi apreciat de toţi crescătorii şi de toţi cei care sunt afectaţi astăzi, pentru că planeta întreagă este răvăşită de un asemenea virus”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Vietnam a anunţat, recent, că a avut succes cu crearea unui vaccin împotriva pestei porcine africane, care afectează fermele din statul asiatic şi a determinat sacrificarea a aproximativ 10% din efectivele sale de porcine, transmite Reuters.

Pesta porcină africană - care s-a extins către Laos şi Coreea de Nord, după ce a fost detectată în China în august 2018 - a fost pentru prima dată descoperită în Vietnam în februarie şi s-a extins spre fermele din 61 de provincii, din totalul de 63.

Peste 2,9 milioane de porci au fost sacrificaţi în Vietnam, din efectivele de porcine estimate la aproximativ 30 de milioane, a anunţat ministrul Agriculturii, Nguyen Xuan Cuong.

„Cred că suntem pe drumul cel bun. Vom avea curând un vaccin”, a declarat Cuong pentru agenţia de presă Vietnam News Agency (VNA).

Vaccinul, dezvoltat la Universitatea Naţională de Agricultură din Vietnam, a fost testat în laboratoarele instituţiei şi la trei ferme din nordul ţării, a anunţat postul de televiziune Vietnam Television (VTV).

Experţii în vaccinuri şi în pesta porcină africană sunt sceptici privind progresele anunţate de Vietnam şi susţin că este nevoie de mai multe cercetări pentru a demonstra viabilitatea oricărui vaccin.

„Avem nevoie de diferite faze ale testărilor clinice, prima dată o acţiune experimentală cu o expunere controlată, apoi teste la ferme cu expunere naturală la virus, şi trebuie să fie testări pe scară mare”, susţine Dirk Pfeiffer, profesor de epidemiologie veterinară la City University în Hong Kong.

La testările iniţiale din Vietnam, 31 din cei 33 de porci injectaţi cu vaccinul test sunt sănătoşi după ce au primit două doze în ultimele luni, a anunţat VTV.

Potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pesta porcină africană evoluează, în România, în 140 de localităţi din 20 de judeţe, cu un număr de 416 focare (dintre care un focar într-o exploataţie de tip A), iar în alte 4 judeţe există doar cazuri la mistreţi.

Până în prezent au fost eliminaţi 372.325 de porci afectaţi de boală, iar 1.660 de cazuri au fost la mistreţi.

În total, în România, au fost stinse 1.246 de focare. Până în data de 24 iulie 2019 au fost despăgubiţi 8.778 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 252.287.710 de lei.

Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Reprezentanţii ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), anul trecut, față de 2017, producţia vegetală şi serviciile agricole au înregistrat creşteri de 11,5% şi, respectiv, 16,9%, în timp ce producţia animală a scăzut cu 2,6%, iar valoarea producţiei ramurii agricole s-a majorat cu 7,2%, comparativ cu anul precedent.

Concret, valoarea producţiei ramurii agricole a fost, în 2018, de 86,35de  miliarde de lei (date semidefinitive), din care vegetală - 61,216 miliarde de lei valoarea producţiei vegetale, 23,9 miliarde de lei cea a producţiei animale şi 1,23 miliarde de lei servicii agricole

Anul trecut, structura valorii producţiei nu a prezentat modificări semnificative, în comparaţie cu anul precedent. Ponderea producţiei vegetale a fost de 70,9%, ponderea producţiei animale de 27,7%, iar serviciile agricole au avut o pondere de 1,4%.

Structura valorii producţiei vegetale, pe principalele grupe de culturi, prezintă următoarele diferenţe faţă de anul precedent: ponderea valorii culturilor de cereale a crescut cu 2,3 puncte procentuale, iar ponderea valorii culturilor de fructe şi struguri - cu 1,8 puncte procentuale; ponderea valorii culturilor de plante uleioase a scăzut cu 1,9 puncte procentuale, iar ponderea valorii altor grupe de produse cu 1,1 puncte procentuale.

Cu privire la structura valorii producţiei animale, aceasta a prezentat următoarele diferenţe faţă de anul precedent: ponderea produselor obţinute din prelucrarea laptelui în fermă zootehnică a crescut cu 2,3 puncte procentuale, iar ponderea păsărilor cu 1 punct procentual; la bovine ponderea a scăzut cu 2 puncte procentuale, iar la porcine cu 1,3 puncte procentuale.

Legumele şi fructele din producţia autohtonă, comercializate în pieţele agroalimentare din întreaga ţară, sunt sigure pentru consum, iar analizele realizate pentru depistarea depăşirilor de reziduuri de pesticide nu au relevat depăşiri ale limitelor maxime admise, potrivit informațiilor transmise marţi, 23 iulie 2019, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„În cadrul Planului Naţional de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din legume, fructe şi cereale, Autoritatea Naţională Fitosanitară a prelevat, până în prezent, la nivel naţional, 1 790 de probe, din care au fost analizate 1 696 de probe, în vederea depistării depăşirilor de reziduuri de pesticide. Rezultatele analizelor de laborator confirmă faptul că legumele şi fructele din producţia autohtonă îndeplinesc standardele de calitate şi nu prezintă risc pentru consumatori”, precizează sursa citată.

MADR şi Direcţiile pentru Agricultură Judeţene (DAJ) efectuează controale permanente în toate pieţele agroalimentare din Bucureşti şi din celelalte municipii din ţară, punând accent pe indicarea corectă a localităţii de producţie şi a datei recoltării pentru toate produsele autohtone, cât şi a ţării de origine pentru produsele provenite din import.

„Acţiunile MADR şi ale DAJ, realizate până la jumătatea lunii iulie în Municipiul Bucureşti, precum şi în toate judeţele din ţară, au constat în verificarea tuturor pieţelor agroalimentare, precum şi a majorităţii hypermarket-urilor şi a depozitelor angro de legume şi fructe şi s-au concretizat în aplicarea de amenzi contravenţionale în valoare totală de 91 340 lei, pentru abaterile constatate, şi a unui număr de 302 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr.270/2017”, se arată în comunicatul de presă al instituției.

Reprezentanţii MADR colaborează în permanenţă cu administraţiile pieţelor agroalimentare, astfel încât producătorii agricoli autohtoni să-şi comercializeze producţia în cele mai bune condiţii, iar consumatorii să beneficieze de produse proaspete şi de calitate, la preţuri avantajoase.

Principalele obiective de control ale inspectorilor MADR vizează asigurarea unui spaţiu distinct şi semnalizat vizibil de minimum 40% din numărul total de tarabe din pieţele agroalimentare pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special, sau producători agricoli organizaţi conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008; depistarea şi sancţionarea fenomenului de substituire a legumelor şi a fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerţ intracomunitar; etichetarea corectă a produselor, legume şi fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producţie, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării şi a preţului, pentru a se distinge producţia autohtonă de cea provenită din import sau spaţiul intracomunitar; trasabilitatea loturilor de legume şi fructe provenite din import sau comerţ intracomunitar, prin indicarea corectă pe documentele însoţitoare (facturi fiscale) a ţării de origine, documente ce sunt emise de depozitari către comercianţii de legume şi fructe cu amănuntul.

Alte patru localități din județul Giurgiu - Hodivoaia, Hulubeşti, Gostinu şi Oinacu - au fost adăugate pe lista celor în care este confirmată prezența pestei porcine africane (PPA), până la acest moment, numărul focarelor confirmate în gospodării ajungând la 36.

„În judeţul Giurgiu evoluează 36 de focare de pestă porcină africană la porcii domestici şi 20 de cazuri de PPA la porcii mistreţi în şase fonduri de vânătoare. Astfel, la Isvoarele, Pietrişu a avut loc deja uciderea preventivă a porcilor din gospodării, la Singureni, Stejaru, Crânguri, Valea Dragului sunt în desfăşurare activităţi de ucidere preventivă”, a precizat, pentru presa centrală, directorul adjunct al DSVSA Giurgiu, Claudiu Şerban.

Acesta a mai adăugat că au mai fost confirmate patru focare de PPA în cartierul Rudari, din municipiul Giurgiu, trei focare la Iepureşti, trei la Gostinu şi câte un focar la Chirculeşti, Podu Doamnei, Izvoru, Hodivoaia, Hulubeşti, Oinacu.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA Giurgiu sau autorităţilor locale, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

În acest an, în judeţul Giurgiu au fost ucişi 430 de porci domestici de la apariţia primelor cazuri de PPA, în primăvară.

Conform estimărilor unor traderi și oficiali ai sectorului agricol european, fermierii din blocul comunitar (UE28) ar urma să recolteze o importantă cantitate de grâu în vara acestui an, chiar dacă valul de căldură de la finele lunii iunie a avut un impact negativ mai modest decât se estima iniţial.

În Franţa, cel mai mare producător de grâu din UE, fermierii au recoltat 33% din cultura de grâu moale până la data de 15 iulie, în creştere, faţă de 9%, în urmă cu o săptămână. Pentru anul în curs, jucătorii din piață şi-au revizuit în creştere estimările privind recolta de grâu a producătorilor agricoli din Hexagon până la un total de 38 de milioane de tone, în creştere faţă de aproximativ 34 de milioane de tone, câte se înregistrau anul trecut. În plus, conţinutul de proteine este, în general, de 11% sau mai mare, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire faţă de primele cantităţi recoltate pe coasta de vest a Franţei, care au arătat un conţinut de proteine mai mic de 11%, pragul minim cerut, în general, pentru pieţele de grâu pentru panificaţie.

Şi în Germania, al doilea mare producător de grâu din UE, cooperativele agricole şi-au îmbunătăţit estimările privind recolta din acest an cu 17,7%, până la 23,85 de milioane de tone. Conform precizărilor făcute pentru Reuters de un trader german, valul de căldură din iunie a însemnat diminuarea cu 850 000 de tone a producţiei de grâu a Germaniei. Chiar și așa, recolta arată bine, iar pierderile nu sunt atât de grave pe cât se preconiza.

În Marea Britanie, recoltatul grâului ar urma să înceapă peste 10 zile, iar cultura este, în ansamblu, într-o stare bună. Producţia din acest an ar urma să o depăşească pe cea de 14 milioane de tone, înregistrată anul trecut. Estimarea fermierilor englezi se apropie de 15 milioane de tone și este una prudentă, fiind posibil să fie chiar mai mare.

Recoltatul grâului a început şi în Polonia, iar producţia din acest an ar urma să fie mai mare cu 8%-9% faţă de cea din 2018, până la 10,7 milioane de tone, a apreciat un analist polonez.

Totodată, producătorii de grâu din bazinul Mării Baltice, care au fost afectaţi de seceta de anul trecut, se aşteaptă la o revenire a producţiei în acest an. De exemplu, recolta de grâu a Suediei ar urma să se dubleze, în acest an, până la 3,2 milioane de tone, a mărturisit un fermier din cooperativa agricolă Lantmannen.

În Lituania, care a devenit un jucător activ pe piaţa mondială de export de grâu, în acest an recolta ar urma să crească cu 35% până la 4,2 milioane de tone.

Alianţa formată luna aceasta din cooperativele agricole franceze InVivo, Axereal şi NatUp (Grains Overseas) pentru a concura cu furnizorii de la Marea Neagră ar putea să nu fie suficientă, astfel încât cel mai mare exportator al UE să nu piardă piaţa algeriană vitală în faţa concurenţei grâului rusesc, susţin traderii şi analiştii din piață, citați de agențiile de presă.

Cele trei entități vor combina exporturile de grâu moale şi orz furajer în afara granițelor blocului comunitar, ca răspuns la majorarea semnificativă a livrărilor din Rusia şi Ucraina.

Ascensiunea Rusiei, care a devenit cel mai mare exportator de grâu din lume, a redus vânzările franceze în ţări importante, cum ar fi Egipt şi Maroc, astfel încât Franţa a devenit mult mai dependentă de Algeria, ale cărei cerinţe la licitaţii exclud, efectiv, grâul din Rusia.

În sezonul agricol 2018-2019, care s-a încheiat la 30 iunie, Franţa a livrat aproape zece milioane de tone de grâu moale în afara Uniunii Europene (UE28), faţă de 12 milioane de tone, în anii anteriori.

Exporturile Rusiei au scăzut de la nivelul record înregistrat în 2017-2018, dar la 36 de milioane de tone câte s-au înregistrat în ultimul sezon agricol sunt mult peste totalul UE, de 21 milioane de tone.

Potrivit vocilor autorizate din piață, Grains Overseas are ca obiectiv menţinerea exporturilor masive de cereale originate din Hexagon cu destinația Africa de Nord, evitând pierderile financiare care au afectat tranzacţiile ultimilor ani.

Un alt exportator major de grâne din Franţa, Soufflet, a inaugurat anul trecut o nouă facilitate la un port de pe coasta Atlanticului, pentru a sorta mai eficient cerealele, în vederea îndeplinirii standardelor clienţilor din Africa.

Livrările către Algeria reprezintă mai mult de jumătate din exporturile de grâu moale ale Franţei în afara UE, în 2018-2019. În prezent, cerinţele stricte de la licitaţiile din Algeria exclud, efectiv, furnizările de la Marea Neagră.

La momentul de față, preţul grâului francez pentru morărit se tranzacţionează la aproximativ 170-180 de euro pe tonă.

Fermierii din Hexagon se aşteaptă să recolteze în acest an o cantitate de 37 de milioane de tone de grâu, cu 8,5% mai mult decât în 2018, a anunţat, săptămâna trecută, Ministerul francez al Agriculturii, cu ocazia publicării primelor sale estimări referitoare la recolta din acest an.

Miercuri, 17 Iulie 2019 22:12

Pesta a dat iama prin porcii din Galați

Ca urmare a faptului că au apărut trei noi focare de pestă porcină africană (PPA) în trei localități gălățene, autoritățile se pregătesc să eutanasieze zeci de porci.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri, 17 iulie 2019, de Prefectura Galați, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit pentru a aproba planurile de măsuri la suspiciunea de pestă porcină africană, ca urmare a focarelor identificate în exploatații de la marginea localităților Independența, Șerbeștii Vechi (Șendreni) și Frumușița.

Din acest motiv, s-a decis uciderea suinelor din aceste exploatații (Independența – 47, Șerbeștii Vechi – 3, Frumușița – 7) și plasarea gospodăriilor sub supraveghere oficială.

Astfel, va fi interzis transportul porcinelor în interiorul sau exteriorul exploatațiilor, pătrunderea persoanelor străine în exploatații, ieșirea din exploatații a cărnii, a furajelor, a ustensilelor și altor obiecte sau materiale.

„Pentru limitarea răspândirii bolii, se interzice organizarea de târguri de păsări și animale; toți porcii din aceste localități vor fi ținuți închiși în curți, fără acces la pășunat sau bălți, pentru a împiedica contactul porcilor sălbatici cu cei domestici; cazurile de îmbolnăvire sau moarte vor fi anunțate imediat medicului veterinar, iar în situația în care se descoperă cadavre de porci în locuri publice, cetățenii trebuie să anunțe medicul veterinar fără întârziere”, se arată în comunicatul Prefecturii Galați.

Pesta porcină africană nu se transmite la om, dar poate avea un impact social și economic major.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, se aşteaptă să primească bani mai mulţi pentru investiţii la rectificarea bugetară anunţată pentru finalul lunii iulie (ANIF), arătând că la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare sunt investiţii realizate chiar şi cu un an mai devreme, iar constructorii trebuie plătiţi.

„Tot timpul se fac reglaje şi este firesc să se facă reglajele acestea în execuţia bugetară, pentru că una este prognoza şi alta realizarea. Eu mă aştept la bani mai mulţi pentru investiţii şi am discutat acest lucru, întrucât în Ministerul Agriculturii, la ANIF, toate lucrările de investiţii sunt avansate, unele dintre acestea cu un an de zile mai devreme realizate, motiv pentru care trebuie să aduc bani pentru a onora pe cei care au efectuat aceste lucrări pentru constructori. În rest mi-am făcut şi buget bun şi execuţie bună vom avea”, a precizat oficialul guvernamental român.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că propunerea de rectificare bugetară va intra în Guvern pe 31 iulie.

„Azi (n.r. - miercuri), la Finanţe, încheiem discuţiile cu ministerele. Joi o să fie o discuţie cu doamna prim-ministru pentru a prezenta care sunt primele rezultate şi pe 31 iulie o să avem în Guvern propunerea de rectificare bugetară. Dar, ca principiu, este clar, aşa cum am spus, tot ce înseamnă obligaţii legate de veniturile românilor, salarii şi pensii, vor fi asigurate. Tot ce înseamnă factura legată de investiţii, la fel, iar diferenţa se va reloca între ministere în funcţie de aceste două priorităţi. Tot s-a vorbit de scăderi de cheltuieli. Este abordarea corectă, abordarea de bun simţ pe care trebuie să o aibă orice demnitar, mai ales ministrul de Finanţe, să ceară ca banul public să fie cheltuit în mod justificat şi pe acţiuni care aduc creştere în economie, nu pe activităţi care nu se justifică”, a explicat membrul guvernului Dăncilă.