Revista Fermierului

Revista Fermierului

Oficialii Corteva au anunțat joi, 17 octombrie 2019, crearea unui fond de 500 000 dolari americani pentru a susține inițiativa Corteva Agriscience pentru un impact pozitiv asupra climei (Corteva Agriscience Climate Positive Challenge), un program menit să accelereze trecerea spre o agricultură care să influențeze pozitiv clima.

Acest sistem de finanțare nerambursabilă va fi lansat anul viitor și va răsplăti eforturile pentru compensarea emisiilor de carbon și protejarea mediului, susținând, în același timp, fermele și fermierii.

Sumele acordate vor recompensa financiar fermierii care implementează practici inovatoare, cu un impact pozitiv asupra climei și care colaborează cu organizații locale de protecția mediului, universități, agricultori sau alte entități din lanțul agricol, pentru a contribui la multiplicarea acestui tip de acțiuni.

„Înțelegem dificultățile cu care se confruntă agricultorii din întreaga lume în ceea ce privește comercializarea produselor, politicile din domeniu și schimbările climatice”, a declarat James C. Collins, Jr., CEO Corteva Agriscience. „Acesta este și motivul principal pentru care facem acest anunț acum, pentru a încuraja fermierii dornici să contribuie la multiplicarea unor bune practici”.

Collins a prezentat prima dată conceptul de agricultură cu efect pozitiv asupra climei anul trecut, la Premiul Mondial pentru Alimente (World Food Prize). De atunci, compania a avut întâlniri cu fermieri și organizații din diverse zone ale domeniului agricol și al producției alimentare, aflate în prima linie în materie de promovare a agriculturii sustenabile.

Discuțiile au vizat identificarea unor metode de a obține o agricultură la nivel global cu „emisii negative” de carbon și impact pozitiv asupra climei.

„În mod clar, există interes și pasiune pentru colaborare și coordonare în a acționa împotriva celei mai mari provocări a generației noastre”, a continuat Collins.

Corteva lucrează deja la crearea unor stimulente financiare pentru fermieri, în funcție de situația din piață. Granular, o subsidiară a companiei, colaborează cu Nori, singura platformă, la nivel mondial, pentru eliminarea emisiilor de dioxid de carbon. Acest site conectează cumpărătorii de compensații pentru emisiile de carbon cu fermierii care utilizează practici agricole durabile, oferindu-le acestora piață viabilă de creditare, care va contribui la generarea de venituri.

„Acesta este doar începutul”, a spus Collins. „Sunt atât de multe alte lucruri pe care le putem face atunci când lucrăm împreună”.

Corteva Agriscience este o companie globală, pur-agricultură, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și a profitabilității.

Având în portofoliu unele dintre cel mai ușor de recunoscut mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, care pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare.

Directorul general al Adama Agricultural Solutions pentru România și Republica Moldova, Dimitris Drisis, preia afacerile companiei și în Polonia, ajungând astfel să coordoneze un business de peste 110 milioane de euro.

Cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul agriculturii, al chimiei și al biotehnologiei, Dimitris Drisis și-a petrecut întreaga carieră în agribusiness, în funcții de top management. Odată cu preluarea funcției de director general al Adama Polonia, ajunge să coordoneze un business de trei ori mai mare, Polonia fiind o piață de două ori mai mare decât România.

În prezent, valoarea pieței de soluții de protecție a plantelor (erbicide, fungicide, insecticide etc.) din România este de aproximativ 400 de milioane de euro, iar cea din Polonia depășește 700 de milioane de euro.

Misiunea lui Dimitris Drisis va fi să repoziționeze Adama în top trei companii jucătoare pe piața de protecția plantelor. La acest moment, în Polonia, Adama se situează pe locul patru pe o piață extrem de competitivă și fragmentată, cu multe companii locale.

Alegerea lui Dimitris Drisis nu este întâmplătoare, întrucât cota de piață de 13% pe care o are Adama România și Republica Moldova este una dintre cele mai bune pentru Adama la nivel mondial și cea mai bună la nivel european. „Polonia este, probabil, cea mai competitivă piață din Europa. O piață amplă și complexă, cu mulți jucători, unde companiile multinaționale care oferă soluții de protecție a plantelor au o concurență serioasă prin companiile locale, numeroase și foarte puternice. Aceste particularități fac ca provocarea acceptării acestei noi poziții să fie cu atât mai mare. Cu toate acestea, sunt optimist și am convingerea că portofoliul și serviciile noastre îi vor convinge pe fermierii polonezi că soluțiile Adama îi vor ajuta să-și simplifice viața și să-și dezvolte afacerile”, a declarat Dimitris Drisis.

Sezonul expoziţiilor agricole din România se încheie cu IndAgra, târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei, desfășurat în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2019, la Centrul Expoziţional Romexpo, din Bucureşti. La standul NHR Agropartners, având coordonatele de localizare: platforma exterioară 11, standul 02, găsiţi expuse, într-un spaţiu generos, de 600 m2, utilaje de la producători consacraţi care pun accent pe calitate și serviciile post-vânzare.

Pentru achiziţia de utilaje agricole, NHR Agropartners are oferte de finanţare atractive, începând cu 0% dobândă, dar şi preţuri speciale.

O noutate în cadrul târgului este magazinul de piese de schimb utilaje și obiecte promoționale, de unde se pot face achiziții la prețuri speciale, precum și un spațiu special amenajat pentru copii.

Garanție extinsă la tractoarele Deutz-Fahr și oferte de nerefuzat pentru încărcătoarele telescopice JCB

De la firma Deutz-Fahr, vor fi expuse tractoare, pornind de la 84 până la 336 CP, incluzând modele care se pot folosi în orice tip de fermă, inclusiv pentru plantațiile viticole sau pomicole, precum şi combina de cereale C7206 TS cu turbo separator, de 340 CP, echipată cu header de păioase de 6,5 m cu posibilitate de conversie pentru cultura de rapiță. Toate combinele Deutz Fahr beneficiază de garanție extinsă de până la 4 ani sau 3 ani de revizii gratuite.

Printre tractoarele Deutz-Fahr, vedetele sunt două modele speciale 7250 şi 9340 Warrior, de culoare neagră, fabricate în Germania, în cea mai modernă fabrică de tractoare din Europa. Aceste două modele îndeplinesc ultimele norme în materie de poluare, având motor Tier V și fiind echipate cu transmisie variabilă continuă, care uşurează munca operatorului şi contribuie la creşterea eficienţei tractoarelor, corelarea turaţiei motorului şi a vitezei făcându-se automat, în funcţie de sarcină. Pentru a demonstra fiabilitatea tractoarelor Deutz Fahr, aceste modele speciale beneficiază de garanţie extinsă: 3 ani sau 3 000 de ore.

Vor fi expuse şi tractoare Deutz-Fahr Seria 6, care reprezintă cel mai bun mix de tehnologie din clasa de putere. Deutz-Fahr a dezvoltat Seria 6 pentru ferme mari, medii sau ferme mici, cu 12 modele, variind de la 156 la 226 CP, disponibile în două variante de platforme, trei tipuri de transmisie (TTV, RCShift, PowerShift), două configuraţii de cabină, cu diferite niveluri de confort, precum şi diverse alte opţiuni. Astfel, Seria 6 permite fermierilor să-şi creeze în mod individual cel mai bun mix de tehnologie în această clasă de tractoare, redefinind conceptul de configurabilitate. Modelele expuse din această clasă sunt  Deutz Fahr 6165 RC-Shift, de 157 CP, care este la preț special și are 3 ani garanție, şi Deutz Fahr 6140 PowerShift, de 130 CP.

Din Seriile 5 şi 5G vor fi expuse tractoare utilitare special echipate pentru a face faţă provocăriilor atât în ferme agricole, ferme de animale, ferme mixte, cât şi aplicaţiilor din livezi şi vii.

Toate tractoarele sunt dotate cu motoare Deutz cu emisii poluante reduse şi consum mic de combustibil.

De la producătorul britanic JCB vor fi expuse două utilaje: tractorul Fastrac 8330, de 335 CP, şi încărcătorul telescopic 538-60, care poate ridica 3,8 tone la 6 m înălţime. Acesta este dotat cu diverse accesorii, cum ar fi furci şi cupe, pentru a acoperi o gamă cât mai variată de cerinţe. Tractorul Fastrac 8330 are şasiu integral cu suspensie pe ambele punţi, frâne externe şi ABS pe fiecare roată, transmisie CVT (cu variaţie continuă). Tractoarele JCB Fastrac sunt singurele tractoare din lume cu şasiu complet, cu suspensie pe ambele punţi, şi singurele care pot rula legal în siguranţă cu viteze de până la 70 km/h. Acestea sunt, în egală măsură, capabile să concureze cu camioanele pentru transport, dar şi să execute orice lucrare agricolă. În plus, se adaugă forţa de tracţiune remarcabilă, capacitatea de a lucra cu utilaje foarte mari, o cabină de top şi folosirea unor tehnologii eficiente care asigură un consum redus de combustibil şi costuri de operare reduse. Toată gama de încărcătoare telescopice beneficiază, până la 31 decembrie 2019, de o ofertă financiară avantajoasă, începând cu 0% dobândă.

Prelucrarea solului și însămânțare

Gama de utilaje pentru prelucrarea solului şi însămânţare cuprinde utilajele de la Poettinger: plug cu 5 trupiţe Servo 35S, grapa cu discuri FOX 300 ADD pentru tractoare de 100 CP şi semănătoarea de păioase Vitasem 402 de 4m și 1400 l, de la Einboeck - cultivatorul Vibrostar de 3,9 m destinat, în special, solurilor uşoare, medii şi pietroase, de la Sfoggia  - semănătoarea Sigma 5, pe 6 rânduri, pentru plante prăşitoare: porumb şi floarea-soarelui, cu brăzdare cu discuri şi sistem de monitorizare a debitului de boabe pe rând, şi de la producătorul Dal-Bo - o tocătoare pentru resturi vegetale tip tăvălug de 6,3 m, MiniMax, care se pretează foarte bine la coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapită, mirişte de grâu sau chiar ierboase, cu un consum de combustibil mult redus faţă de o tocătoare obişnuită.

Tratamente fitosanitare și de fertilizare

Pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare şi a tratamentelor de fertilizare, vor fi expuse, de la firma Hardi, o maşină de erbicidat autopropulsată - Hardi Alpha Evo Twin Force - cu capacitate a rezervorului de 4 100 de litri, având motor Deutz Tier 4 Final, de 245 CP, şi de la firma Bogballe va putea fi văzută maşina de împrăştiat îngrăşăminte chimice M45W, de 4 050 de litri, cu capacitatea de aruncare a îngrăşământului de până la 650 kg/min şi cu control al secţiunii de dozare a îngrăşământului tip Dual Dynamic. Toate maşinile Bogballe dispun de sistem unic de împrăştiere spre centru sau spre exterior a îngrăşămintelor.

La standul NHR va fi expusă și mașina Gregoire Ecoprotect pentru tratamente filtosanitare în vii, care poate recupera un procent important din soluţia pentru tratament. Această maşină a obţinut medalia de argint, în 2013, la SITEVI, cel mai mare targ specializat de maşini şi echipamente pentru viticultură din Europa (Montpellier, Franţa).

Mai multe detalii despre ofertele şi pachetele NHR Agropartners, la adresele:

https://nhr.ro/cu-siguranta-nu-ai-rata-o-asa-oferta-la-combinele-de-cereale-deutz-fahr/

https://nhr.ro/performanta-oriunde-in-ferma/

https://nhr.ro/doar-beneficii/

https://nhr.ro/garantat-ai-de-castigat/

Potrivit datelor agregate de Institutul Național de Statistică (INS), anul trecut, valoarea producţiei agricole a fost de 86,349 de miliarde de lei și este asemănătoare cu cea din 2017.

La producţia vegetală, ponderea cea mai mare revine regiunilor de dezvoltare Sud-Muntenia (20,3%), Sud-Est (19,1%) şi Nord-Est (14,9%), iar la producţia animală ponderea cea mai mare revine regiunilor de dezvoltare Nord-Est (18,7%), Sud-Muntenia (15,7%), Nord-Vest şi, respectiv, Centru (14,7%).

Conform sursei citate, valoarea serviciilor agricole a contribut cu 1,4% la valoarea producţiei ramurii agricole la nivel naţional, în anul 2018.

Indicele producţiei ramurii agricole în anul 2018 faţă de anul 2017 a fost 107,2 % pe total, 111,5% la producţia vegetală şi 97,4% la producţia animală.

În anul anterior, producţia vegetală a înregistrat creşteri cuprinse între (+20,1%) în regiunea de dezvoltare Vest şi (+2,3%) în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov.

La producţia animală, în anul 2018, s-a înregistrat creştere numai în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (+0,8%).

Scăderile la producţia animală s-au situat între (-22,4%) în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov şi (-1,3%) în regiunea de dezvoltare Nord -Vest.

La 24 de ore de la moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Dăncilă, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a explicat la Digi 24 ce însuşiri trebuie să aibă cei care activează în agricultură, calităţi pe care viitorii guvernanţi nu le deţin.

„Eu am îngrijorare mare. Sunt îngrijorat pentru că îi cunosc, eu îi cunosc pe toţi. Ca să faci treabă în agricultură, trebuie să fii devotat acestui sector. Trebuie să munceşti mult. Lor nu le place munca, reţineţi ce vă spun, omul Daea, inginerul Daea şi astăzi, ministrul Daea. Ca să faci treabă în agricultură trebuie să te sacrifici, să-şi sacrifici familia, să-şi sacrifici timpul liber. Nu sunt în stare de acest lucru, vă spun eu, cu toată puterea. Și-mi pare rău că spun acest lucru, pentru că îi cunosc, dacă nu i-aş fi cunoscut, aş fi avut rezerve, dar din acest punct de vedere nu am nicio rezervă”, precizat oficialul guvernamental.

El a adăugat că este îngrijorat cu privire la proiectele dezvoltate sub mandatul pe care, deocamdată, îl exercită și se teme că nu vor fi duse la îndeplinire.

„Mă îngrijorez, ascultaţi-mă. Eu sunt îngrijorat că aceste proiecte pe care le-am început şi sunt în plină derulare, se opresc. Sunt îngrijorat că aceste proiecte nu se vor duce la îndeplinire. În 2004, am lăsat 17 puncte de lansare antigrindină şi în 13 ani au făcut şapte. În opt ani de zile, patru guverne au făcut trei hotărâri de guvern, iar noi am făcut 49. Aceasta este îngrijorarea mea. Ritmul de muncă, capacitatea de angajare profesională şi evident, dorinţa de a face în România. Nu le place construcţia, lor le place să dărâme, nu să construiască”, a mai punctat Daea.

Nu în ultimul rând, discutând despre situaţia din PSD la acest moment, ministrul Agriculturii a recunoscut că este „o atmosferă de îngrijorătoare, pentru că ştim la ce proiecte am dat drumul. Sigur că avem această îngrijorare dacă nu se continuă şi avem mari semne de întrebare datorită faptului că îi cunoaştem cum au acţionat în perioada anterioară. Eu sunt om al zilei şi cunosc realitatea”.

Altfel stăteau lucrurile la începutul săptămânii

Luni, 7 octombrie 2019, Daea afirma că moţiunea de cenzură nu va trece, pentru că n-au voturi ca să treacă.

„Moţiunea de cenzură nu trece pentru că n-are cum să treacă. N-au voturi ca să treacă moţiunea. Dacă le au, treaba lor. Vom vedea în momentul în care pun bilele respective. Guvernul Dăncilă nu e schilodit. Uitaţi-vă în programul de guvernare şi veţi vedea că eu, la Ministerul Agriculturii, n-am nicio întârziere. România a adus de la Uniunea Europeană, prin agricultură, 9 miliarde de euro, în doi ani şi nouă luni. A adus în economia ţării şi venit”, spunea Daea la acea vreme.

Cu un număr de 238 de voturi, Parlamentul României demitea însă guvernul PSD, joi, 10 octombrie 2019, totalul parlamentarilor care și-au exprimat dreptul de vot în cadrul plenului reunit fiind de 245.

Pentru a trece moțiunea, opoziția avea nevoie de 233 de voturi „pentru”, demersul fiind inițiat de 237 de parlamentari români. Totalul voturilor valabil exprimate a fost 242.

Moțiunea de cenzură a fost dezbătută în plenul reunit al Parlamentului, joi, 10 octombrie 2019. Votul a fost secret, cu bile.

Ca atare, dacă moțiunea de cenzură a fost adoptată de către Legislativ, atunci este retras votul de încredere al Parlamentului pentru Guvern.

sursa: Mediafax, Digi 24, Surse și Resurse

foto credit: Romulus Boancă

Pentru a avea aspectul puilor de țară, mai mulți comercianți care vindeau carne de pasăre în piața basarabenilor din orașul Galați au colorat-o cu o substanță galbenă, este descoperirea făcută de polițiștii locali gălățeni.

Autoritățile competente s-au autosesizat și au intervenit în momentul în care mai mulți cetățeni s-au plâns că puii s-au decolorat atunci când au fost pregătiți pentru gătire.

În urma unei razii, polițiștii au confiscat 12 kilograme de carne de pasăre pentru distrugere și i-au amendat pe vânzători.

„Cantitatea de 12 kilograme de carne de pasăre a fost ridicată în vederea confiscării și predată unui operator economic autorizat, pentru distrugere. Persoanele în cauză (...) au fost sancționate cu amendă în valoare de 500 lei, fiecare. De asemenea, pentru a nu fi sancționată, la vederea oamenilor legii, o a treia persoană a fugit de la locul faptei, abandonând o cantitate de 9,5 kg de carne de pasăre”, a anunțat Biroul de Presă al Poliției Locale Galați.

Conform sursei citate, după primele verificări, organele de poliție au constatat că cele două persoane le spuneau eventualilor cumpărători că păsările comercializate sunt crescute la curte, ele având și o culoare specifică (galbenă). Polițiștii locali, care aveau informații că respectiva carne nu provine de la păsări crescute în gospodării proprii, ci din magazine, au făcut o probă și au constat că, în contact cu apa, aceasta se colora imediat.

Polițiștii locali au aflat de la mai mulți gălățeni că puii se decolorau în contact cu apa.

,,Mai mulți cetățeni ne-au adus la cunoștință că au achiziționat carne de păsăre «de curte» însă, la momentul preparării, au constatat că apa devenea excesiv de galbenă. Pentru a evita astfel de situații, recomandăm gălățenilor să achiziționeze produse perisabile doar din locuri special amenajate și autorizate corespunzător”, a precizat șeful Serviciului Control Activități Comerciale și Biroul Evidența Persoanelor, Dănuț Munteanu.

Organele de ordine publică vor menține ritmul controalelor în piețele gălățene.

Vineri, 04 Octombrie 2019 18:40

Se confirmă vestea: 5.000 de porci, uciși!

Ca urmare a descoperirii și a confirmării prezenței virsului Pestei Porcine Africane (PPA) într-o fermă din localitatea Săcăşeni, judeţul Satu Mare, acțiunea de ucidere a celor 5 000 de suine existente în exploatația afectată a fost finalizată, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, 4 octombrie 2019, de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare.

„În această săptămână, la focarul de Pestă Porcină Africană, din exploataţia comercială de creştere a suinelor - localitatea Săcăşeni, s-a finalizat uciderea suinelor, respectiv neutralizarea cadavrelor acestora”, a precizat sursa citată.

Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) - Unitatea Locală de Decizie a aprobat planul de măsuri pentru controlul bolii pesta porcină africană în exploataţie.

„De asemenea, s-a stabilit zona de restricţie (protecţie şi supraveghere) în jurul focarului cu o rază de 3 km, respectiv în Cig, Ganaş, Săcăşeni, Sărăuad. Zona de supraveghere în jurul focarului cu o rază de 10 km include localităţile Tăşnad, Blaja, Căuaş, Valea Morii, Santău, Ghileşti, Silvaş, Ady Endre, Eriu Sâncrai, Satu Mic, Mihăieni, Unimăt, Sechereşa, Chegea”, a precizat CLCB.

Miercuri, 2 octombrie 2019, executivul de la București a consfințit ca, din data de 16 octombrie 2019, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) să poată acorda un avans din subvenții, în baza Hotărârii privind cuantumul plăţilor pe suprafaţă şi a plafonului pentru sprijinul cuplat la ovine/caprine.

Potrivit unui comunicat de presă al guvernului, plăţile prevăzute în actul normativ se acordă conform prevederilor OUG 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, prin această Hotărâre au fost aprobate cuantumurile pentru plăţile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,6082 euro/hectar), plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare, inclusiv (5 euro/hectar) şi peste 5 hectare şi până la 30 hectare, inclusiv (48,7127 euro/hectar), plata pentru înverzire (59,3201 euro/hectar) şi plata pentru tinerii fermieri (31,2477 euro/hectar).

„Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate”, precizează sursa citată.

Actul normativ prevede, pe de altă parte, că pentru speciile ovine/caprine plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 64,3 milioane de euro.

„Aplicarea prevederilor prezentului act normativ va permite beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze propriul plan de afaceri şi programul de dezvoltare pe termen scurt, în condiţiile cunoaşterii nivelului sumelor pe care urmează să le primească”, menționează oficialitățile.

Sumele necesare pentru aplicarea plăţilor directe în sectorul vegetal şi a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine, ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă (FEADR), se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pentru anii 2019 şi 2020.

„Reamintim că acest act normativ are la bază şi Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, prin care mai multe state membre ale UE, inclusiv România, sunt autorizate să aplice derogări, în anul de cerere 2019, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale. Astfel, statele membre pot face plăţi în avans de până la 70%, în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) 1307/2013, şi de până la 85%, în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013”, precizează Guvernul.

Înainte de ședința de guvern de miercuri, Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, a consfințit că Executivul pe care îl conduce va aproba cuantumul plăților directe din sectorul vegetal și zootehnic, subvenții care vor fi plătite agricultorilor începând cu 16 octombrie, pentru a-i sprijini în perioada de însămânțare a culturilor de toamnă.

„Până la începutul lunii decembrie, suntem pregătiți să achităm fermierilor 1,4 miliarde de euro, sub formă de avans. De asemenea, crescătorii de animale vor beneficia de sprijin. Pentru speciile ovine și caprine, aprobăm astăzi plățile directe într-un cuantum de peste 64 de milioane de euro.
Domnule ministru Daea, vă felicit pentru aceste eforturi și pentru rezultatele obținute”, a precizat liderul PSD.

Institutele sau staţiunile de cercetare-dezvoltare care au ca obiect de activitate testarea şi înregistrarea soiurilor au fost incluse pe lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, transmite Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), printr-un comunicat de presă remis la redacție, miercuri, 2 ocrombrie 2019.

Modificările au fost aprobate în şedinţa de miercuri a Executivului printr-o Hotărâre care modifică HG nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

„Prin prezentul act normativ, se completează lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat ce vizează institutele/staţiunile de cercetare-dezvoltare, eliminându-se astfel situaţiile discriminatorii privitoare la institutele care au ca obiect de activitate testarea şi înregistrarea soiurilor la accesarea schemei de ajutor, începând cu anul 2020. (...) Aceste modificări vizează includerea institutelor care au ca obiect de activitate testarea şi înregistrarea soiurilor în categoria beneficiarilor schemei de ajutor de stat prin reducerea accizei la motorina utilizată şi completarea resurselor financiare necesare pentru plata ajutorului de stat aferent perioadei aprilie-iunie 2019”, se arată în comunicat.

Conform documentului de presă, impactul financiar ca urmare a acestei măsuri este de 15,606 milioane de lei, iar suma se va asigura din bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pe anul 2019.

În cadrul deschiderii ședinței de guvern de miercuri, 2 octombrie 2019, premierul Viorica Dăncilă a declarat că Executivul pe care îl conduce completează schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină, astfel încât să beneficieze de costuri mai mici ale lucrărilor agricole și institutele care au ca activitate testarea și înregistrarea soiurilor.

„Asigurăm finanțarea necesară prin majorarea fondurilor bugetare alocate în acest an subvenției la motorină, de la 580 de milioane de lei, la peste 595 de milioane de lei, astfel încât să creștem numărul beneficiarilor”, a conchis Dăncilă.

Vineri, 27 Septembrie 2019 19:36

Probleme cu producţia orzului de bere

Anul în curs este unul dintre cei mai dificili în ceea ce privește producţia orzului de bere, în condiţiile în care doar 60% din necesar a putut fi achiziţionat din România, a anunțat marți, 24 septembrie 2019, Ionuţ Oprea, directorul general al Soufflet Malt, cel mai mare procesator de malţ din sudul estul Europei.

Conform precizărilor sale, situaţia va duce la importuri masive, probabil un record al ultimilor 7-8 ani pentru orzul de bere.

„Anul 2019 a fost un an foarte dificil pentru producţia orzului de bere, aceasta fiind o recoltă destul de tehnică, unde fermierii trebuie să respecte cumva o anumită tehnologie. În prezent, doar 60% din necesarul nostru am putut să-l achiziţionăm local, ceea ce va duce la importuri masive, probabil un record al ultimilor 7-8 ani de orz pentru bere”, a precizat Oprea, într-o conferinţă de specialitate.

În general, importurile de orz de bere provin de la alte ţări mari producătoare, precum Franţa, Marea Britanie, Danemarca sau Ucraina.

Potrivit acestuia, pentru berarii români, fabricile de malţ locale reprezintă cam 70% din necesarul local.

„Malţul este produs din orz. România este un mare exportator de orz şi, cumva, intrigă faptul că nu avem suficient orz pentru a produce malţ pentru bere. Dacă în ultimii trei ani s-au produs în jur de 1,8 milioane - 1,9 milioane tone de malţ, doar 15% reprezintă producţia de orz pentru bere. Producţia aceasta nu înseamnă că este şi luată în totalitate pentru fabrică”, a mai menționat oficialul Soufflet.

Întrebat despre cooperarea cu fermierii, el a explicat că Soufflet Malt are o divizie - Soufflet Agro - care furnizează seminţe şi servicii tehnice acestora şi le garantează preluarea producţiei, dar în anumite condiţii de calitate.

„Noi avem divizia Soufflet Agro. Noi furnizăm seminţe şi servicii complete sau tehnice fermierilor, plus garantarea că producţia va fi luată de noi, dar în anumiţi parametri sau specificaţii necesare pentru a produce o bere bună, pentru că punem accent pe calitate. Dacă anii trecuţi achiziţionam orz cu proteină 11,5-12 maxim, anul acesta am mers cu derogările până la o proteină de 13,5. Încercăm să sprijinim nu numai noi, am găsit înţelegere şi la berari, şi încercăm să sprijinim producătorii locali”, a explicat acesta.

Potrivit precizărilor reprezentanților Asociaţiei Producătorilor de Hamei din România, berarii ar fi interesaţi să achiziţioneze mai mult din hameiul şi malţul necesar din România, acestea reprezentând o sursă sigură de creştere a valorii adăugate produse în ţară.

Conform spuselor lor, ar fi interesant de văzut cum ar arăta un program de subvenţionare a producţiei de hamei, de orz pentru fermierii din România cu piaţă de desfacere garantată pentru industria producătoare de bere.

Pagina 1 din 62