Cultura mare

Cultura mare

Medax Top este singurul regulator de creștere de pe piața din România care, pe lângă reducerea riscului de cădere a plantelor, consolidează sistemul radicular astfel încât plantele devin mult mai stabile. Un alt beneficiu al noului produs inovativ lansat recent de compania BASF este acela că Medax Top are o flexibilitatea mare, ceea ce permite aplicarea la stadii diferite de vegetație și, totodată, poate fi aplicat împreună cu alte produse de protecția plantelor. Căderea plantelor de cereale produce pagube foarte mari, uneori putându-se întâmpla sa fie compromisă toată recolta, atât cantitativ, cât și calitativ. În țări precum Franța, Germania, UK…
Potrivit spuselor directorului de marketing pe România și Republica Moldova al Pioneer, Maria Cîrja, pentru a avea o productivitate sporită la floarea-soarelui, fermele de la noi din țară care cultivă între 0 și 10 ha ar trebui să dispară, suprafețele rezultate să fie comasate, iar exploatații cu peste 1.000 ha, cu tehnologie avansată, să le ia locul. În cadrul unei întâlniri pe care conglomeratul DuPont Pioneer a avut-o cu presa de specialitate, Cîrja a precizat că produsele inovatoare ale companiei pe care o reprezintă ajung și la fermele mici, însă materia-primă rezultată nu reprezintă lozul câștigător pentru procesatori. „Ne dorim…
Septorioza sau pătarea brună a frunzelor produce anual pagube semnificative în Europa, Asia, America, precum și în România, începând din toamnă și continuând cu atacuri mai severe în primăvară. Pierderile provocate de septorioză variază între 10% și 15%, în funcție de condițiile climatice. Boala este produsă de ciupercile din genul Septoria. Dintre ele se evidenţiază Septoria tritici şi Septoria nodorum. Cum se recunoaște atacul de Septoria tritici la grâu? Ana-Maria Pascariu, crop manager pentru cereale păioase și porumb, în cadrul Diviziei pentru Protecția Plantelor BASF România, arată că la Septoria tritici, identificarea primelor simptome e asociată cu apariția primelor pete…
Anul acesta, doar între 3.000 şi 5.000 de hectare au fost pregătite de producătorii agricoli maramureșeni pentru a fi însămânţate cu grâu, ținând cont de faptul că estimarea pentru aceste culturi era de aproape 7.000 de hectare, a afirmat directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Maramureş, Virgil Tânţaş. „Estimăm din discuţiile purtate cu fermierii că în această toamnă vor fi însămânţate cu grâu între 3.000 şi 5.000 de hectare, deşi iniţial credeam că o se ne apropiem de 7.000 de hectare. Există o orientare spre cultura triticalelor în ultimii an, deşi fermierii care cultivă au posibilitatea să-şi verifice…
Producţiile de floarea-soarelui și de porumb sunt mai scăzute faţă de cele obţinute anul trecut în județul Olt, în condițiile în care seceta a afectat în proporţie de peste 60% cele două culturi, a precizat pentru Agerpres, şefului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Emil Marinescu. Oficialul DAJ a precizat că se apropie de final recoltarea, iar producţia medie este de 1.093 kilograme la hectar la floarea-soarelui şi de 1.800 kilograme la hectar la porumb. În 2016 a fost cultivată cu porumb o suprafaţă de 124.000 hectare, iar cu floarea-soarelui o suprafaţă de 54.000 de hectare. Producătorii agricoli mai au de…
Publicarea de către Strategie Grains a celor mai noi evaluări privind producțiile de rapiță unionale, aflate în scădere pe fondul vremii nefavorabile, ridică automat în viziunea grupului de analiză ștacheta estimărilor cu privire la creșterea importurilor de rapiță ale Uniunii Europene (UE) în anul agricol 2016-2017, în timp ce țara noastră pare să stea bine la capitolul producție internă, chiar dacă se află sunt randamentul mediu al UE28. Concret, grupul de analiză cu sediul la Paris și-a revizuit în creștere propriile așteptări privind achizițiile de rapiță ale UE (cel mai important consumator de oleaginoase) din surse terțe cu 400.000 de…
Președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, atrage atenția că semănatul culturii de rapiță, în debutul sezonului agricol 2016-2017, ar putea fi în pericol dacă materialul semincer nu va fi tratat loco cu neonicotinoide, în condițiile în care prognoza agrometeorologică indică o vreme favorabilă prezenței și înmulțirii insectelor dăunătoare, motiv pentru care solicită în scris (din nou) Ministerului Agriculturii să întreprindă măsurile necesare, astfel încât să fie acordată o nouă derogare de tratament pentru această cultură. „În contextul actual în care prognozele meteorologice sunt favorabile prezenței și înmulțirii dăunătorilor, în care, în toate zonele mari cultivatoare de rapiță, se semnalează prezența într-un grad…
În condițiile în care previziunile ministerului pe care îl conduce relevă că Rusia urmează să exporte aproximativ 34-35 de milioane de tone de cereale în anul agricol 2016-2017 (din care circa 20 de milioane de tone de grâu), șeful de la Agricultură, Alexander Tkachev, afirmă că vânzarea peste graniță ar urma să fie principala sursă de venit aferentă sectorului, conform Itar-Tass. Foto credit: tass.ru „Cred că Rusia este o țară a cerealelor. Acest sector urmează să devină principala sursă de venituri din zona de exporturi”, a afirmat oficialul guvernamental, adăugând că acest sector reprezintă un „domeniul tradițional de export” pentru…
Starea culturii de grâu din Franța – cea mai mare ca nivel din Uniunea Europeană (UE) – se degradează continuu, fiind preconizată a atinge niveluri mai mici decât cele de anul trecut, chiar dacă previziunile cu privire la totalul producției la nivelul întregii Uniuni Europene sunt pozitive. Proporția culturii de grâu moale, franțuzesc, aflat în stare „bună” sau „excelentă”, era la nivelul zilei de luni, 23 mai 2016, de 83 la sută, în scădere cu două puncte procentuale de la săptămână la săptămână, au anunțat cei de la FranceAgriMer, citați de Agrimoney.com. Chiar dacă procentajul este în continuare unul puternic,…
Francezii de la Strategie Grains au revizuit în creștere previziunile privind producția de grâu a Uniunii Europene, consultanții ridicând ștacheta cu 1,9 milioane tone, până la un total obținut la final de sezon de 146,7 milioane tone, în creștere față de cifra vehiculată anterior de 144,8 milioane tone. Estimările privind producția în creștere au fost susținute în mare măsură și de condițiile agrometeo favorabile, afirmația conform căreia „cerealele de toamnă prezintă un potențial excelent” viind valabilă pentru multe din statele Uniunii Europene cu suprafețe întinse de cultură. În mod particular, creșterea este pusă pe seama unor țări-cheie în ceea ce…