Luni, 04 Septembrie 2017 19:25

Arșița și seceta ar putea scădea producția de porumb a Ucrainei și să împiedice însămânțările. Și în România, înfiinţarea culturilor de toamnă se vor desfăşura cu dificultate

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Persistența și de-a lungul lunii august 2017 a unor temperaturi ridicate și a secetei pedologice în regiunile de est și de sud ale Ucrainei ar putea duce la o diminuare a cantității de porumb recoltată de până la 15 procente și ar putea, totodată, întârzia însămânțările cerealelor de toamnă, spun specialiștii ucraineni în agrometeorologie.

Istoric, regiunile din sudul și estul țării sunt considerate a avea un potențial de risc în ceea ce privește semănatul. Prin urmare, recoltele obținute sunt dependente în mare parte de condițiile meteo.

„Nu am putut detecta nici măcar o picătură de ploaie în ultima lună”, a declarat pentru Reuters Tetyana Adamenko, șefa departamentului Agrometeo a Centrului meteo de stat din Ucraina. „Recolta de porumb ar putea fi mai mică cu 10-15 la sută față de cantitățile previzionate inițial”.

Potrivit acesteia, Dnipropetrovsk, Mykolayiv, Zaporizhya și Cherkasy sunt regiunile cele mai afectate de condițiile agrometeo neprielnice.

Luna trecută, Adamenko a precizat că producția de porumb a Ucrainei ar putea atinge un total de 25,5-26 de milioane de tone, în comparație cu cele 28 de milioane de tone înregistrate anul trecut.

Șefa departamentului Agrometeo a Centrului meteo de stat din Ucraina a adăugat că vremea este nefavorabilă însămânțărilor cerealelor de toamnă, programate pentru perioada următoare.

Grâul de toamnă totalizează circa 95 de procente din totalul suprafețelor însămânțate cu acest tip de plante anuale, în timp ce orzul contabilizează circa 60 la sută.

„În acest moment, în sol nu există aproape deloc umezeală. Condițiile nu sunt favorabile”, a apreciat agrometeorologul.

În plus, Adamenko a precizat că însămânțările cu cereale de toamnă ar putea demara la începutul lunii septembrie și, în mod normal, ar trebui să se termine la începutul lunii octombrie 2017.

Anul trecut, fermierii ucraineni au semănat aproximativ opt milioane de hectare cu cereale de toamnă.

România: secetă pedologică și dificultăți la pregătirea patului germinativ în perioada 5-11 septembrie

Lucrările de pregătire a patului germinativ în vederea înfiinţării culturilor de toamnă (rapiţă, orz şi grâu) se vor desfăşura cu dificultate, ca urmare a prezenței secetei pedologice moderate, puternice și extreme (conţinutul de apă în stratul de sol 0-20 cm - ogor) în cea mai mare parte a țării, anunță și specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), prin intermediul prognozei de specialitate, valabilă în perioada 5-11 septembrie 2017.

Ca urmare, pe terenurile agricole unde se vor menţine deficite de umiditate în sol, procesele vegetative ale plantelor vor fi stânjenite, înregistrându-se îngălbenirea sau uscarea prematură a aparatului foliar, precum şi forţări stadiale, izolat fiind posibilă deprecierea stării de vegetaţie, îndeosebi la culturile tardive.

Anul trecut, la porumb, țara noastră a deținut supremația doar la suprafață, cu 2,49 de milioane de hectare, fiind pe poziția a doua la producție, după Franța, cu circa 10 milioane de tone, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

În 2017, suprafața programată pentru însămânțări a fost de 2,6 milioane de hectare la porumb.

În România, dintre factorii de stres din mediu, seceta reprezintă una dintre cele mai importante cauze ce afectează culturile de porumb. Lipsa precipitaţiilor pe o perioadă mai lungă şi creşterea evapotranspiraţiei conduc la scăderea conţinutului de apă al solului sub capacitatea de câmp până sub nivelul punctului de ofilire, menţinându-se doar formele inaccesibile pentru plante (seceta pedologică - sub 300 m³/ha), iar arşiţa - scăderea umidităţii relative a aerului până la 20 - 40 % - determină o transpiraţie excesivă a plantelor, instalându-se astfel seceta atmosferică. Cele două tipuri de secetă pot acţiona separat, dar şi împreună, provocând ofilirea plantelor.

Citit 482 ori

Articole recente - Ionel Vaduva

newsletter rf

surse si resurse

Publicitate

ADAMA semintetoamna 300x250

romania food

Banner 300x250 archiTECHture

Revista