adrian chesnoiu - REVISTA FERMIERULUI

Pe perioada noului exercițiu bugetar 2020-2027, în cazul României, banii alocați plăților directe vor cunoaște un reviriment de 15 la sută față de perioada actuală de programare, în timp ce sumele destinate zonelor de investiții se vor contracta cu aproximativ 16 procente, a anunțat marți, 29 octombrie 2019, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu.

„Cele 20,5 miliarde de euro din bugetul Uniunii Europene destinate României s-ar împărţi conform celor doi piloni, pe plăţi directe, Pilon I, acolo unde se găsesc aceste subvenţii, şi Pilonul II, investiţii, în care discutăm de tot ceea ce înseamnă dezvoltarea fermelor, dezvoltare rurală şi acea componentă pentru care CE punctează foarte mult ca abordare, componenta de mediu, căreia trebuie să-i acordăm 30% din întreaga anvelopă financiară de pe Pilonul II. În cifre efective, 13,3 miliarde de euro se duc pe Pilonul I şi reprezintă o creştere de 15% raportat la exerciţiul financiar 2014 -2020, iar pe Pilonul II observăm o scădere de la 8,13 miliarde de euro, cât este componenta UE, la 6,75 miliarde de euro, ceea ce arată o scădere de aproximativ 16%”, a precizat șeful AFIR, cu ocazia unei conferinţe de specialitate.

Totodată, el a mai spus că, încă de la aderarea României la UE, s-a prevăzut o schemă de contribuţie la dezvoltare de 85% din întregul buget alocat din fondurile UE, şi de 15% de la bugetul naţional, însă în viitoarea programare rata de cofinanţare a statului membru va creşte la 30%.

„Astfel, celor 8,13 miliarde de euro din programarea 2014-2020 li s-au adăugat 1,4 miliarde de euro contribuţia României, înglobând un buget total de 9,5 miliarde de euro. Ce este foarte important şi trebuie să avem în vedere este că, în exerciţiul financiar viitor, politica la nivel european vine cu o schimbare majoră, cel puţin pe zona de investiţii, pilonul II din PAC. Rata de cofinanţare a statului membru va fi de 30%, ceea va dubla efortul statal al României, ducând contribuţia la aproximativ 2,5 miliarde de euro în cei şase ani”, a adăugat Chesnoiu.

Nu în ultimul rând, el a mai precizat că europarlamentarii români din toate ramurile politice luptă în comisiile de specialitate ca bugetul alocat României să nu scadă în domeniul agriculturii, chiar dacă el a crescut la fondurile de coeziune, în condiţiile în care CE a prezentat iniţial un buget în scădere, din cauza ieşirii Marii Britanii din UE, în domeniul agriculturii, de la 408 miliarde de euro, la 365 de miliarde de euro, respectiv o scădere de 28%.

Publicat în Finantari

În perioada 2017-2019, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a plătit din fonduri europene peste patru miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice din mediul rural, iar rata de absorbţie a depăşit 53%, potrivit anunțului făcut de sursa citată, joi, 17 octombrie 2019.

„Prin toate măsurile întreprinse, la nivelul Agenţiei, a fost atinsă ţinta propusă pentru perioada 2017 - 2019. Faţă de perioada anterioară, AFIR a înregistrat o dublare a numărului de proiecte depuse şi o triplare a proiectelor contractate. De asemenea, absorbţia efectivă a fondurilor a crescut de la aproximativ 10%, la sfârşitul anului 2016, la aproximativ 53%, în prezent”, a declarat Adrian Chesnoiu.

În perioada ianuarie 2017 - octombrie 2019, AFIR a primit 42 304 cereri de finanţare, în valoare de aproximativ 6,05 miliarde de euro, din care a selectat 31 218 proiecte, în valoare de peste 3,9 miliarde de euro. În aceeaşi perioadă, AFIR a încheiat 30 759 de contracte de finanţare, în valoare de 3,6 miliarde de euro, şi a efectuat plăţi de 4 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice din mediul rural.

Reprezentaţii AFIR susţin că au reuşit implicarea unor instituţii cu responsabilităţi directe, cât şi a celorlalte autorităţi ale statului de a căror activitate depinde bunul mers al proiectelor finanţate din fonduri europene. În acest sens, Agenţia a iniţiat o serie de soluţii pentru simplificarea procesului de obţinere a finanţărilor, prin care a mutat povara administrativă de la beneficiar la Agenţie.

Ca atare, instituția a implementat mai multe facilităţi, printre care: accesul gratuit la Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român (Rocris), accesul gratuit la sistemul electronic al ANAF (Patrinven), integrarea sistemului informatic al AFIR cu sistemul informatic al ANCPI (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară) care permite experţilor AFIR să verifice direct informaţiile cadastrale fără a le mai cere de la beneficiari sau solicitanţi.

În plus, a existat o permanentă preocupare pentru modernizarea sistemului informatic, un obiectiv atins prin digitizarea fluxului de implementare a proiectelor de investiţii, de la depunerea cererii de finanţare, până la plata efectivă.

Publicat în Finantari

În cadrul videoconferinței organizate vineri, 2 august 2019, cu personalul de conducere de la nivel central, regional şi judeţean al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru a analiza stadiului absorbției fondurilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală, factorii de decizie au discutat intens despre depășirea eventualelor blocaje birocratice din sistem, cât și despre atingerea obiectivelor stabilite pentru 2019.

„Cifrele îmi arată că v-ați îndeplinit targetul stabilit, dar vreau să ne axăm acum pe atingerea obiectivelor propuse pentru acest an. Sunt doi ani consecutivi în care v-ați demonstrat capacitatea profesională și este obligatoriu să continuăm în același ritm accelerat. Vă reamintesc că relația cu beneficiarii noștri are un sens unic: de la AFIR către beneficiar. Trebuie să fiți în sprijinul rezolvării problemelor pe care fermierii le au. De asemenea, vă rog să faceți analize interne concrete asupra greutăților pe care le întâmpinați sau a disfuncționalităților care ar putea să apară în implementarea proiectelor contractate”, a precizat Petre Daea, ministrul agriculturii.

Discuțiile au fost axate pe analiza stadiului implementării și pe nivelul absorbției efective a fondurilor nerambursabile, dar și pe identificarea soluțiilor concrete pentru accelerarea plăților și a procesului de derulare a proiectelor, din momentul depunerii și până la ultima tranșă de rambursare a plăților.

„Am analizat, în primul rând, stadiul plăților efectuate de la începutul acestui an şi vă pot spune că am depăşit 514 milioane de euro, atingându-ne obiectivele stabilite. Îi aşteptăm pe toți beneficiarii cu care am încheiat contracte şi rog colegii de la CRFIR şi OJFIR să le acorde sprijinul necesar pentru a depăşi eventualele blocaje birocratice, astfel încât să putem atinge obiectivele financiare asumate până la sfârşitul acestui an. Valoarea mare a plăţilor efectuate duce la un grad semnificativ de absorbție a PNDR 2020, peste 52% din totalul fondurilor europene puse la dispoziția României, ceea ce scade, implicit, riscul dezangajării în viitor a acestor fonduri. Agenţia a depus și va face, în continuare, toate eforturile necesare pentru a atinge țintele stabilite, așa cum am făcut-o în ultimii ani, beneficiind și de sprijinul domnului ministru Petre Daea și al colegilor din MADR. Suntem toți angrenați în activitățile pe care le avem de făcut în perioada următoare”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

AFIR a semnat, până în prezent, 54 438 de contracte de finanțare aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (incluzând și contractele de finanțare preluate prin procedura de tranziție dintre Programe), valoarea totală a acestor proiecte fiind de aproximativ 4,67 de miliarde de euro.

Pentru proiectele de investiții și pentru plățile compensatorii, beneficiarii PNDR au încasat fonduri nerambursabile în valoare totală de peste 4,63 de miliarde de euro, de la demararea Programului și până în prezent. Gradul de absorbție a fondurilor europene se ridică, în acest moment, la 52,63% din alocarea totală pentru perioada de programare financiară 2014 – 2020.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat, alături de directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, la videoconferința organizată vineri, 2 august 2019, cu personalul de conducere de la nivel central, regional şi judeţean al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Întâlnirea de lucru, desfășurată la sediul central al Agenției, a avut ca obiectiv analiza stadiului implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) și identificarea soluțiilor pentru rezolvarea eventualelor probleme privind accesarea fondurilor europene, implementarea proiectelor și atingerea țintei de absorbție.

Publicat în Finantari

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) face o serie de precizări privind condițiile pe care trebuie să le respecte beneficiarii finanțărilor acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) constituiți ca grupuri de producători, în urma modificării Legii cooperației agricole nr. 566/ 2004.

Conform prevederilor legale, persoanele fizice şi juridice care se asociază în cooperative agricole trebuie să fie fermieri activi, în concordanţă cu legislaţia în vigoare, sau să aibă cod CAEN principal din diviziunea 01 a secțiunii A «Agricultură, silvicultură şi pescuit», din diviziunile 10, 11 și 12 ale secțiunii C «Industria prelucrătoare».

„O condiție esențială asupra căreia doresc să atrag atenția este faptul că beneficiarii care au primit punctaj suplimentar pentru principiul apartenenței la o cooperativă agricolă, trebuie să menţină calitatea de membru în cooperativa agricolă pe toata perioada de implementare şi de monitorizare a proiectului”, a menționat Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Actuala modificare a Legii cooperativelor aduce și avantaje consistente pentru beneficiarii PNDR constituiți în astfel de forme asociative, printre care menționăm scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole pentru primii cinci ani de la intrarea în producție sau scutirea membrilor cooperativelor agricole de la plata impozitului pe arendă în cazul terenurilor cedate către cooperativă.

Grupurile de producători din sectorul agricol și pomicol pot depune la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) solicitări de finanțare pentru decontarea costurilor de înființare și funcționare. Cererile de finanțare se pot depune prin submăsurile 9.1 (pentru sectorul agricol) și prin 9.1a (pentru sectorul pomicol) din PNDR 2020, în limita fondurilor disponibile, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2019, ora 16:00.

Fondurile totale disponibile pentru sectorul agricol (submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”) sunt de 7 729 354 de euro, iar pentru sectorul pomicol (submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”) sunt de 5 300 811 euro. Finanțarea acordată prin PNDR este 100% nerambursabilă, dar nu poate depăși suma maximă de 100 000 de euro/ an și 10% din valoarea producției comercializate anual, în primii cinci ani de la recunoașterea grupului de producători.

Până în prezent, AFIR a finanțat 57 de proiecte depuse de beneficiari constituiți în diverse forme asociative. Finanțarea PNDR alocată pentru aceste proiecte este de 40 234 620 de euro, iar valoarea plăților efectuate de AFIR către formele asociative se ridică la 11 215 632 de euro. Prin PNDR 2020, formele asociative au fost sprijinite financiar direct prin sM 9.1 și 9.1a și prin prioritizare la finanțare prin submăsurile 4.1a („Investiții în exploatațiile pomicole”), 4.1 („Investiții în exploatațiile agricole”), 4.2 („Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole”), 4.2a („Investiții pentru procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”), 16.4 și 16.4a („Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol”) și prin LEADER.

Publicat în Finantari

Nu mai târziu de 30 septembrie 2019, fermierii pot accesa fonduri de peste 13 milioane de euro, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), pentru înfiinţarea şi funcţionarea de grupuri de producători în sectoarele agricol şi pomicol, a anunțat miercuri, 26 iunie 2019, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Sesiunea se derulează în perioada 26 iunie 2019, ora 9:00 - 30 septembrie 2019, ora 16:00, iar alocarea financiară anuală este de circa 7,729 milioane de euro pentru submăsura 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, respectiv de aproximativ 5,3 milioane de euro pentru submăsura 9.1a ”Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”.

„Lansăm azi o nouă sesiune de depunere a proiectelor de investiţii dedicată grupurilor de producători, cu o alocare financiară anuală de peste 13 milioane de euro pentru sectoarele agricol şi pomicol. Sprijinul financiar acordat prin PNDR 2020 este direcţionat pentru a susţine înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de producători, astfel încât să se poată asigura valorificarea în comun a produselor agricole ale membrilor, dar şi integrarea pe piaţă a producătorilor primari prin adaptarea producţiei acestora la cerinţele pieţei şi comercializarea în comun a producţiei lor. De asemenea, fondurile pe care le punem acum la dispoziţia fermierilor pot fi utilizate pentru a asigura îmbunătăţirea performanţelor generale şi creşterea veniturilor generate de exploataţiile agricole şi pentru crearea şi promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare”, a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Pragul minim al punctajului pe care trebuie să îl întrunească o cerere de finanţare pentru depunere este de 10 puncte.

În acelaşi timp, sprijinul public acordat este 100% nerambursabil şi nu poate depăşi suma maximă de 100.000 euro/an şi 10% din valoarea producţiei comercializate în primii cinci ani de la recunoaştere.

Sprijinul financiar se acordă în baza unui plan de afaceri, este forfetar, degresiv, plătit în tranşe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăşi cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut.

AFIR precizează că solicitările de finanţare se depun online pe pagina de internet a agenţiei - www.afir.info, până în data de 30 septembrie 2019, ora 16:00, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Totodată, pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii de fonduri nerambursabile au la dispoziţie Ghidul solicitantului, care poate fi consultat gratuit pe site-ul AFIR, la secţiunea Investiţii PNDR.

Publicat în Finantari

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a acordat finanţare în valoare de 11 milioane de euro pentru achiziţionarea şi instalarea sistemelor de plasă antigrindină în exploataţii pomicole, prin proiecte depuse pe subMăsura 4.1a a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), au anunțat vocile autorizate ale agenției, marţi, 14 mai 2019.

AFIR a încheiat, până în prezent, contracte de finanţare cu 412 pomicultori, în valoare de 204 milioane de euro prin subMăsura 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole”.

„Dintre aceştia, 85 au prevăzut prin proiect achiziţionarea de plase antigrindină. Valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 11 milioane de euro, iar suprafaţa culturilor protejate prin instalarea acestor sisteme antigrindină este de 383 de hectare”, se precizează în document.

Conform spuselor directorului general al AFIR, Adrian Chesnoiu, plasele antigrindină pot fi utilizate în zonele cu risc sporit de producere a unor fenomene nefavorabile, iar prin PNDR 2020 au fost prevăzute fonduri inclusiv pentru tehnologizarea exploataţiilor pomicole, menite să protejeze livezile şi culturile de arbuşti.

„Rezultatul schimbărilor climatice, dar şi cererea pe piaţa românească a produselor de calitate la preţuri accesibile, au creat necesitatea utilizării tehnologiilor de ultimă generaţie şi în sectorul pomicol. Printre acestea pot fi incluse şi plasele antigrindină utilizate în zonele cu risc sporit de producere a unor fenomene nefavorabile. Astfel, prin PNDR 2020, au fost prevăzute fonduri inclusiv pentru tehnologizarea exploataţiilor pomicole, menite să protejeze livezile şi culturile de arbuşti. Dacă finanţarea sectorului pomicol a demarat mai greu la începutul Programului, începând cu sesiunile din 2018 lucrurile s-au îmbunătăţit mult în acest sector ,ca urmare a simplificărilor procedurale şi administrative pe care le-am implementat la nivelul Agenţiei. Ultimul Raport de selecţie intermediar evidenţiază această creştere a numărului de proiecte depuse, dar, mai ales, a calităţii acestora prin punctajele foarte mari obţinute. Anvelopa financiară alocată pentru investiţii în exploataţii pomicole a fost consumată în totalitate. Pentru acest sector vom deschide o nouă sesiune pentru procesarea produselor pomicole prin submăsura 4.2a, în a doua jumătate a acestui an”, a spus Chesnoiu.

În plus faţă de proiectele contractate deja, AFIR a primit, în sesiunea anuală 2019, în cele două etape lunare (februarie şi martie), 81 de solicitări de finanţare pentru proiecte de investiţii în exploataţii pomicole, ce includ plase antigrindină, în valoare totală de 7,72 milioane de euro.

Aceste solicitări sunt în etapa de evaluare şi selecţie în vederea finanţării, precizează AFIR.

În cazul în care vor fi finanţate și acestea, suprafaţa exploataţiilor pomicole care va fi protejată prin finanţarea acestor proiecte ar urma să fie de 378 de hectare. Cele mai multe cereri de finanţare, care prevăd şi achiziţionarea de plase antigrindină, peste 40, au fost depuse în regiunea Nord-Vest şi au o valoare de peste 3,5 milioane de euro.

Publicat în Finantari

În intervalul 12-15 mai 2019, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Asociația „Ceresport” organizează prima ediție a Campionatului European de Fotbal al Agențiilor de Plăți din Agricultură, destinată funcționarilor din agențiile de plăți de la nivel european, care va avea loc la Baza sportivă a comunei Berceni.

Potrivit unui comunicat de presă remis la redacție, competiția este un eveniment social informal, organizat în cadrul președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, care va consolida relațiile de colaborare dintre agențiile de plăți omoloage, în perspectiva adoptării și a implementării viitoarei Politici Agricole Comune (PAC), cu impact direct asupra dezvoltării durabile a mediului rural.

„Organizăm acest campionat, la care vor participa șapte echipe din Uniunea Europeană și din Republica Moldova, pentru a ne încadra în acele activități non-profesionale pe care, la nivel de agenție, le-am inițiat încă din anul 2017, competițiile sportive și, în special, cele fotbalistice având cel mai mare impact în aceste activități. Mi-am dorit foarte mult ca, în perioada președinției României, să aducem în țara noastră cât mai mulți colegi din celelalte agenții de plăți, pentru a putea crea, astfel, acele puncte de legătură dintre instituțiile noastre, instituții omoloage la nivel european, astfel încât viitoarea politică agricolă comună, viitoarele planuri naționale strategice de la nivelul fiecărui stat membru să aibă o perspectivă integrată și bazată pe coeziune și să ne putem împărtăși din experiențele exercițiilor financiare de până acum. Este o ocazie pentru noi să le arătăm colegilor noștri din celelalte agenții de plăți cum este România, cum sunt românii, care este valoarea autentică a poporului nostru, dar și ce lucruri bune s-au făcut în România pe baza și cu ajutorul fondurilor europene”, a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR.

În competiție s-au înscris opt echipe ale agențiilor de plăți din: Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Lituania, Republica Moldova și România, iar ceremonia oficială de deschidere a Campionatului European de Fotbal al Agențiilor de Plăți din Agricultură se va desfășura luni, 13 mai 2019, începând cu ora 09:30, la Baza sportivă a comunei Berceni.

Publicat în Comunicate

În condițiile în care proiectele depuse pe subMăsurile 16.4 și 16.4a din cadrul Programului Național de Dezvoltare 2014-2020 (PNDR 2020) de cooperare între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol sunt complexe, conducerea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a decis prelungirea perioadei de primire a cererilor de finanțare.

„Ca urmare a solicitărilor mai multor potențiali beneficiari, am decis să prelungim perioada de primire a cererilor de finanțare până la 30 iunie 2019, având în vedere faptul că proiectele sunt complexe și necesită mai mult timp pentru pregătirea documentației în vederea depunerii. Aceste linii de finanțare contribuie la consolidarea legăturilor dintre agricultură și producția alimentară. De asemenea, susținem asocierea între fermierii români care vor avea o forță mai mare pentru valorificarea producției. Obiectivul acestor subMăsuri este acela de a promova cooperarea între actorii locali, în scopul comercializării prin piețele locale a produselor agricole și pomicole prin intermediul lanțurilor scurte de aprovizionare”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR, într-un comunicat de presă remis la redacție joi, 9 mai 2019.

Cererile pentru finanțarea cooperării dintre fermieri și microîntreprinderi, întreprinderi mici, ONG-uri, consilii locale sau unități școlare, sanitare, de agrement sau de alimentație, se depun până la data de 30 iunie 2019, ora 16:00. Pentru finanțarea acestor parteneriate există o alocare disponibilă de 4.744.665 euro pentru sectorul agricol (subMăsura 16.4) și de 6.668.484 euro pentru sectorul pomicol (subMăsura 16.4a).

Valoarea sprijinului acordat în cadrul subMăsurilor 16.4 și 16.4a este de maximum 100.000 euro, iar finanțarea este 100% nerambursabilă și se acordă pentru studii și planuri de marketing (maxim 10%*), pentru acoperirea costurilor de funcționare a cooperării (maxim 20%*), precum și pentru decontarea cheltuielilor de promovare a lanțului scurt de aprovizionare și a pieței locale (maxim 50%*), de creare sau de achiziționare a mărcii înregistrate (maxim 5%*), de protejare a mărcii înregistrate (maxim 5%*).

De asemenea, finanțarea se acordă și pentru etichetarea și ambalarea produsului, pentru aplicații software, pentru onorarii ale partenerilor sau ale colaboratorilor externi, pentru investiții în construcții, în echipamente, în utilaje și mijloace de transport, dar și pentru închirierea acestora.

Opt parteneriate

Conform sursei citate, în această sesiune de depunere, AFIR a primit, până în prezent, solicitări de finanțare a opt parteneriate, în valoare totală de 728.019 de euro, din care unul, în valoare de 100.000 de euro, este aferent sectorului pomicol. Beneficiarii din județele Cluj, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Tulcea au depus la AFIR solicitări cu valori cuprinse între 32.000 de euro și maximul de 100.000 de euro pentru un proiect.

Un astfel de proiect, din Hunedoara, solicită finanțare pentru coagularea producătorilor din zona cetăților dacice sub un brand comun și constituirea unui lanț scurt de aprovizionare adresat turiștilor, pentru dezvoltarea unei platforme on-line și lansarea unei campanii de promovare a brandului, respectiv, pentru înființarea unui spațiu special de tip stand mobil destinat vânzării de produse locale.

Un alt proiect, depus în județul Tulcea, vizează promovarea și comercializarea produselor obținute din lapte de capră, iar în județul Cluj a fost propusă promovarea dovleacului copt românesc.

Beneficiarii eligibili care pot primi finanțare prin subMăsura 16.4 și 16.4a sunt parteneriatele constituite în baza unui Acord de cooperare din cel puțin un fermier sau un grup de producători sau o cooperativă care își desfășoară activitatea în sectorul agricol/pomicol și cel puțin un partener din categoriile: fermieri, microîntreprinderi și întreprinderi mici, organizații neguvernamentale, consilii locale, unități școlare (inclusiv universitățile de profil), unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică.

Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții pot consulta gratuit pe site Ghidul solicitantului și anexele aferente, la secțiunea Investiții PNDR în pagina dedicată subMăsurilor 16.4 și 16.4a.

Publicat în Finantari

Beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) constituiți ca persoană fizică autorizată (PFA) și ca întreprindere individuală (ÎI), care au intrat sub incidența Legii 182/2016, radiate din oficiu, au posibilitatea solicitării înregistrării în registrul comerțului și a autorizării funcționării la oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale sau, după caz, prin intermediul birourilor de asistență și reprezentare constituite la nivelul primăriilor.

„Recomand tuturor beneficiarilor noștri aflați în această situație să se informeze prin intermediul colegilor din cadrul structurilor teritoriale ale Agenției, cei care cunosc toate procedurile și care vor oferi sprijinul necesar reglementării acestor cazuri. Precizăm faptul că beneficiarii PNDR se pot reautoriza cu păstrarea denumirii anterioare și a codului unic de înregistrare, solicitare care trebuie menționată în mod expres în cererea de înregistrare. Ulterior, vor fi semnate acte adiționale la nivelul Oficiilor Județene și Centrelor Județene ale Agenției. Suntem o instituție care știe foarte bine ce are de făcut, suntem bine pregătiți la nivel administrativ și am luat toate măsurile necesare, în termen util, astfel încât niciun beneficiar să nu fie afectat de aceste modificări legislative”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Solicitarea noii înregistrări în registrul comerțului se face prin completarea unui formular tipizat, după rezervarea denumirii firmei. De asemenea, există posibilitatea să se solicite îndreptarea erorii materiale referitoare la denumire în cazul în care pentru rezervare s-au folosit elemente distincte față de denumirea anterioară.

„Menționăm că operațiunile amintite mai sus se realizează fără plata vreunei taxe, iar ghidul privind formularele utilizate și documentele care se depun în susținerea cererilor de înregistrare se regăsesc pe pagina de internet a ONRC, secțiunea Înmatriculări persoane fizice (https://www.onrc.ro/index.php/ro/inmatriculari/persoane-fizice)”, se precizează într-un comunicat de presă.

La solicitarea conducerii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), specialiștii Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) au transmis clarificări privind situația beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală constituiți ca persoană fizică autorizată (PFA) și ca întreprindere individuală (ÎI), care au intrat sub incidența Legii 182/2016 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Publicat în Finantari

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat luni mai multe sesiuni de primire a proiectelor de investiţii pentru reducerea efectelor dezastrelor naturale şi asigurarea producţiei agricole, valoarea totală a fondurilor disponibile prin PNDR 2020 depăşind 71 de milioane de euro.

Mai exact, pentru prima dată, AFIR lansează o serie de măsuri complementare celor de investiţii, menite să reducă efectele dezastrelor naturale, ale catastrofelor climatice, fie că este vizată prevenirea situaţiilor nefavorabile, fie refacerea terenurilor agricole afectate de condiţii de mediu adverse. De asemenea, este deschisă în premieră o linie de finanţare prin care fermierii pot obţine sprijin financiar să-şi asigure atât culturile, cât şi animalele.

Astfel, în perioada 1 aprilie - 30 iunie 2019 se pot depune proiecte pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile prin subMăsura 5.1.

Alocarea financiară disponibilă pentru beneficiarii publici ai acestei submăsuri (sM) este de 7,36 milioane de euro, din care 2,5 milioane de euro pentru instalaţii de dezinfecţie, 3,86 milioane de euro pentru autoutilitare probe şi dotarea laboratoarelor şi un milion de euro pentru camere frigorifice.

Totodată, beneficiarii privaţi ai acestei subMăsuri au la dispoziţie fonduri în valoare de 7,41 milioane de euro.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, 1 aprilie - 30 iunie 2019, este deschisă sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru investiţii privind refacerea terenurilor agricole şi a potenţialului de producţie afectate de dezastre naturale, de condiţii de mediu adverse şi de evenimente catastrofale, finanţate prin subMăsura 5.2. Bugetul disponibil pentru acest tip de investiţii este de 13,677 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, începând cu 1 aprilie 2019 se lansează prima sesiune de depunere a cererilor de finanţare prin subMăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor”. Data-limită de depunere a cererilor de finanţare este 30 noiembrie 2019. Fondurile disponibile pentru fermieri sunt în valoare de 42,79 milioane de euro.

Reprezentanţii AFIR precizează că această sesiune este dedicată celor care doresc sprijin financiar pentru asigurarea culturilor de primăvară, urmând ca spre finalul anului să fie deschisă o nouă sesiune a sM 17.1 pentru asigurarea culturilor de toamnă.

„Dezastrele şi calamităţile naturale pot interveni oricând, în orice moment, iar noi trebuie să fim pregătiţi în mod eficient să facem faţă unor astfel de situaţii. Punem accent pe măsurile esenţiale de prevenire, dar şi pe cele de reducere a riscurilor de dezastru. Este important ca autorităţile publice locale să îşi dezvolte strategii de reducere a riscului reprezentat de fenomenele naturale, dar şi pentru consolidarea capacităţilor de gestionare a acestora. (...) Fondurile europene disponibile pentru toate aceste tipuri de sprijin, acordat fermierilor prin PNDR 2020, depăşesc 71 de milioane de euro”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Cererile de finanţare se depun on-line pe pagina de internet a Agenţiei, www.afir.info, până la termenul prevăzut în anunţul de lansare sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii de fonduri europene au la dispoziţie Ghidul solicitantului ce poate fi consultat gratuit pe portalul AFIR, la secţiunea Investiţii PNDR în pagina dedicată fiecărei submăsuri.

Publicat în Finantari
Pagina 1 din 2

newsletter rf

Revista