Câți fermieri au încasat bani și ce sumă a plătit statul ca avans din subvenție - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 21 Octombrie 2019 16:09

Câți fermieri au încasat bani și ce sumă a plătit statul ca avans din subvenție

Scris de

Până duminică, 20 octombrie 2019, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a achitat, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2019, o sumă autorizată în valoare de 439 581 738 de euro către 389 546 de fermieri, a anunțat instituția luni, 21 octombrie 2019.

Conform datelor APIA, pentru anul de cerere 2019, schema de plată unică pe suprafață - SAPS - este de 102,6082 euro/ha, schema de plată redistributivă - primul interval: 1-5 ha, inclusiv - 5 euro/ha, iar al doilea interval: peste 5 și până la 30 ha, inclusiv - 48,7127 euro/ha, schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) - 59,3201 euro/ha, schema de plată pentru tinerii fermieri - 31,2477 euro/ha, respectiv sprijinul cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine - 17,7173 euro/ha.

„Reamintim că, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, între 16 octombrie și 30 noiembrie se pot efectua plăți în avans de până la 70% în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013”, precizează vocile autorizate ale agenției.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană la 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă).

În ceea ce privește plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală), plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană la 4,6635 lei, în data de 31 decembrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06.

„Am început la timp plata subvenţiilor pentru fermieri, aşa cum ne-am angajat. (...) Banii sunt necesari pentru pregătirea culturilor de toamnă şi a viitorului an agricol. Am asigurat fonduri astfel încât, până la finalul lunii noiembrie, peste 1,4 miliarde de euro să fie plătiţi fermierilor sub formă de avans”, a spus premierul Viorica Dăncilă, în cadrul ședinței de guvern.

Citit 231 ori

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista