Marți, 28 Mai 2019 15:25

Brăilenii au depus la APIA peste 9.700 de cereri de plată

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Până la finele lunii aprilie, nu mai puțin de 9.740 de cereri unice de plată au fost depuse de beneficiari la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Brăila, a transmis marţi, 28 mai 2019, șefa biroului APIA brăilean.

Conform precizărilor directorului executiv al instituției citate, Daniela Militaru, în campania din 2018, la nivelul APIA Brăila se depuneau 13.940 cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 342.195 de hectare şi au fost autorizate la plată 98% dintre cereri.

Potrivit directorului APIA Brăila, citat de presa centrală, plăţile aferente cererilor unice de plată-campanie se fac cu respectarea termenului prevăzut de prevederile art.74, alin.1 din Regulamentul CE nr. 1306/2013, respectiv în perioada 1 decembrie - 30 iunie a anului calendaristic următor.

Sprijinul financiar acordat în cadrul schemelor şi al măsurilor de plăţi derulate de APIA este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Citit 89 ori