Vineri, 19 Aprilie 2019 15:59

Efectele OUG 114/2018 asupra beneficiarilor publici de fonduri FEADR, gestionate eficient de AFIR

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La nivelul conducerii AFIR, au fost recepționate o serie de solicitări venite din partea beneficiarilor publici, conform cărora sumele prevăzute în bugetul indicativ, în cadrul subcapitolului «actualizare», în limita a 5% din valoarea proiectului, nu sunt suficiente pentru a acoperi creșterile de preț rezultate ca urmare a modificărilor legislative (n.r. - costurile suplimentare generate de actualizarea elementelor de manoperă ofertate inițial), se precizează într-o informare transmisă presei de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

În acest sens, pentru deblocarea situațiilor apărute în implementarea proiectelor, șefia AFIR a demarat toate demersurile de actualizare și de modificare a procedurilor de lucru privind dezangajarea și, după caz, reangajarea sumelor, conform legislației în vigoare.

Vorbim de o serie de decizii referitoare la situația generată de aplicarea prevederilor OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene și la impactul pe care aplicarea acestui act normativ îl are asupra proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

„La nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au fost înregistrate numeroase solicitări ale beneficiarilor publici care au susținut că sumele prevăzute în bugetul indicativ în cadrul subcapitolului «actualizare», în limita a 5% din valoarea proiectului, nu sunt suficiente pentru a acoperi creșterile de preț rezultate ca urmare a modificărilor legislative. Pentru a preveni apariția unor impedimente de natură financiară în implementarea proiectelor, am luat decizia să acceptăm utilizarea tuturor economiilor identificate în cazul proiectelor nefinalizate. Totodată, pentru proiectele în cadrul cărora au fost dezangajate sume ca urmare a unor economii, după lansarea ultimei sesiuni de primire a proiectelor, se va permite acceptarea utilizării valorii totale a proiectului, aşa cum apare în raportul de selecţie. În acest caz, beneficiarii PNDR 2020 vor încheia acte adiţionale pentru suplimentarea angajamentelor financiare actuale până la valoarea prevăzută în raportul de selecţie, în conformitate cu prevederile legale în momentul întocmirii actului adițional, măsură ce se va aplica după realizarea modificărilor procedurale specifice ale AFIR. Aceste prevederi se aplică pentru toate proiectele beneficiarilor PNDR 2020, cu excepția celor aferente subMăsurilor 4.2 și 4.2a din cadrul Schemei de ajutor de stat GBER. Subliniez faptul că valoarea maximă eligibilă a contractului de finanțare nu poate fi însă majorată”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

De menționat este faptul că se acceptă drept cheltuială eligibilă din FEADR doar costurile suplimentare generate de actualizarea elementelor de manoperă ofertate inițial, până la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit pentru domeniile de activitate prevăzute la art. 66, pct. 1 din OUG 114/2018, costurile suplimentare situate peste acest nivel, acceptate de beneficiari, reprezentând cheltuieli neeligibile.

Astfel, în coloana cheltuielilor eligibile din bugetul proiectului pot fi acceptate doar costurile suplimentare generate de actualizarea elementelor de manoperă ofertate, conform prevederilor art. 71, alin 1. din OUG 114/ 2018, „în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2019, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 17,928 lei/oră”.

Decontarea valorii suplimentare aferente actelor adiționale la contractele de achiziție de lucrări, având ca obiect modificarea prețului contractului prin actualizarea elementelor de manoperă, poate fi realizată din capitolele de lucrări ale devizului general, respectiv ale bugetului indicativ, în limita sumelor disponibile existente în bugetul proiectului în subcapitolele de lucrări. În acest sens, potrivit prevederilor procedurale, sumele disponibilizate în urma finalizării procedurilor de achiziție pot fi transferate către aceste subcapitole bugetare.

În cazul în care valoarea actelor adiționale conduce la depășirea valorii totale eligibile a proiectului, se va majora valoarea neeligibilă prevăzută în bugetul indicativ, respectiv la subcapitolele de lucrări sau la subcapitolul actualizare, corespunzător valorilor înscrise în devizul general, respectiv bugetul indicativ al proiectului.

Pentru detalierea modului de aplicare a celor mai sus menționate, AFIR va publica pe site-ul instituției o notă de clarificare în acest sens.

Citit 377 ori