Marți, 13 Noiembrie 2018 22:21

Comisia Europeană una spune, alta face în ceea ce privește bunăstarea animalelor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Într-un raport incendiar dat publicității de Curtea de Conturi Europeană (ECA) se menționează că acțiunile Uniunii Europene (UE) vizând îmbunătățirea bunăstării animalelor au avut succes în legătură cu anumite aspecte importante, dar continuă să existe unele deficiențe în ceea ce privește animalele de fermă, specialiștii Curții apreciind că ar trebui redus decalajul dintre obiectivele ambițioase și punerea în aplicare pe teren.

Concret, pentru a examina modul în care este verificată bunăstarea animalelor de fermă și punerea în aplicare la nivel global a strategiei UE în materie de bunăstare a animalelor, auditorii ECA au vizitat cinci state membre ale blocului comunitar, și anume Germania, Franța, Italia, Polonia și România.

„Concluzia Curții a fost că acțiunile UE au avut succes în unele domenii, dar CONTINUĂ SĂ EXISTE DEFICIENȚE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE RESPECTAREA STANDARDELOR MINIME. Se mai pot realiza progrese în ceea ce privește coordonarea cu controalele în materie de ecocondiționalitate și PAC ar putea fi utilizată într-un mod mai eficient pentru a promova standarde mai înalte de bunăstare a animalelor”, afirmă analiștii Curții, în urma analizelor aprofundate.

„Bunăstarea animalelor constituie o problemă importantă pentru cetățenii UE”, a declarat domnul Janusz Wojciechowski, membrul Curții de Conturi Europene responsabil de acest raport. „Comisia Europeană a adoptat o abordare proactivă pentru a răspunde preocupărilor părților interesate, dar este în continuare necesar să reducem decalajul dintre obiectivele ambițioase și punerea în practică”.

Conform afirmațiilor vocilor autorizate ale ECA, persistă anumite deficiențe în unele domenii, în special în legătură cu practicarea în mod curent a codotomiei la porci, cu nerespectarea normelor privind transportul pe distanțe lungi și transportul animalelor care nu sunt în măsură să suporte transportul și cu procedurile de asomare la sacrificare.

Cei de la ECA spun că CE a publicat orientări privind modul în care ar trebui transportate și sacrificate animalele, precum și orientări privind bunăstarea porcinelor, dar există în continuare probleme legate de modul în care acestea sunt aplicate pe teren. În opinia Curții, statele membre dau în general curs recomandărilor formulate de CE, dar punerea lor în aplicare poate fi un proces îndelungat.

De asemenea, Curtea a identificat bune practici, în special în ceea ce privește coerența inspecțiilor oficiale ale statelor membre, dar a constatat totodată că este necesar să se pună accentul pe domeniile și pe operatorii care prezintă un risc mai ridicat de neconformitate.

„Statele membre ar putea să valorifice mai bine informațiile obținute în urma auditurilor interne și a reclamațiilor pentru a îmbunătăți modul în care își gestionează politica în materie de bunăstare a animalelor”, se menționează în raport. „Curtea consideră că, în general, statele membre au instituit mecanisme adecvate pentru controalele în materie de ecocondiționalitate legate de bunăstarea animalelor. Cu toate acestea, se mai pot aduce îmbunătățiri în ceea ce privește coordonarea cu inspecțiile oficiale. Au existat, de asemenea, cazuri în care sancțiunile aplicate de agențiile de plăți nu erau proporționale cu gravitatea neregulilor”.

1,5 miliarde euro alocate de UE pentru plăți pe bunăstare

UE are unele dintre cele mai înalte standarde din lume în materie de bunăstare a animalelor, care includ norme privind creșterea, transportul și sacrificarea animalelor de fermă. Politica Agricolă Comună (PAC) condiționează plățile agricole de respectarea unor niveluri minime de bunăstare a animalelor, în timp ce politica de dezvoltare rurală îi încurajează pe fermieri să aplice standarde mai ridicate. Pentru perioada 2014-2020, 18 state membre au alocat, în cadrul dezvoltării rurale, 1,5 miliarde de euro pentru plăți în favoarea bunăstării animalelor.

CE a combinat acțiunile de orientare cu acțiunile de asigurare a respectării normelor pentru a contribui la atingerea conformității. Ea a avut succes în unele domenii importante, în special adăpostirea în grup a scroafelor și interdicția referitoare la utilizarea bateriilor care restrâng comportamentul găinilor ouătoare. Comisia Europeană și statele membre au cooperat în vederea elaborării de orientări destinate să îmbunătățească înțelegerea și aplicarea cerințelor legale, orientări care au fost difuzate pe scară largă. În general, statele membre vizitate au urmat recomandările Comisiei, dar au avut uneori nevoie de mult timp pentru a le da curs.

Luând în calcul toate cele afirmate mai sus, Curtea formulează un număr de recomandări în atenția Comisiei, menite să îmbunătățească gestionarea politicii privind bunăstarea animalelor. Aceste recomandări vizează cadrul strategic pentru bunăstarea animalelor, acțiuni mai eficace de asigurare a respectării normelor, orientările pentru atingerea conformității, întărirea legăturilor dintre ecocondiționalitate și bunăstarea animalelor și acțiuni care să abordeze mai bine bunăstarea animalelor prin intermediul politicii de dezvoltare rurală.

Bunăstarea animalelor susține condițiile de concurență echitabile

Sectorul creșterii animalelor din UE reprezintă 45% din totalul activității agricole a blocului comunitar, generează o producție în valoare de 168 de miliarde de euro anual și oferă aproximativ patru milioane de locuri de muncă. Sectoarele conexe (sectorul lactatelor, cel al prelucrării cărnii și cel al hranei pentru animale) generează, împreună, o cifră de afaceri anuală de aproximativ 400 de miliarde de euro. Aplicarea uniformă a standardelor de bunăstare a animalelor contribuie la menținerea unor condiții de concurență echitabile în aceste sectoare.

Curtea prezintă rapoartele sale speciale Parlamentului European și Consiliului UE, precum și altor părți interesate, cum ar fi parlamentele naționale, părțile interesate din sectoarele economice vizate și reprezentanții societății civile. Marea majoritate a recomandărilor pe care le formulează Curtea în aceste rapoarte sunt puse în practică. Acest nivel ridicat de acceptare a recomandărilor subliniază beneficiile pe care activitatea Curții le aduce cetățenilor UE.

Citit 182 ori