Clienții Groupama vor fi despăgubiți în baza acoperirii de îngheț târziu de primăvară. Cele mai mari cereri pentru avizare au fost pentru daune ale culturilor de rapiță, grâu și porumb - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 29 Mai 2017 14:35

Clienții Groupama vor fi despăgubiți în baza acoperirii de îngheț târziu de primăvară. Cele mai mari cereri pentru avizare au fost pentru daune ale culturilor de rapiță, grâu și porumb

Scris de

Groupama Asigurări va despăgubi pagubele produse de greutatea stratului de zăpadă, în baza acoperirii de îngheț târziu de primăvară, deși nu este unul dintre riscurile asigurate, anunță compania printr-un comunicat de presă, menționând totodată că numărul cel mai mare de cereri pentru avizare a fost pentru daune ale culturilor de rapiță, grâu și porumb.

Potrivit documentului, din totalul suprafeței avizate în acest an, aproximativ 6.000 de hectare sunt localizate în județele din Moldova, iar acolo unde a existat și strat de zăpadă, suprafața totalizează aproximativ 1.600 de hectare.

În ceea ce privește asigurații care au optat inclusiv pentru acoperirea riscului de îngheț târziu de primăvară, în situația în care s-a manifestat și fenomenul de ninsoare/strat de zăpadă, compania va acorda despăgubiri și pentru eventuale pagube produse de aceste ninsori/strat de zăpadă, deși acest fenomen nu este un risc asigurat de către companiile de asigurări din România.

„Pentru noi, este important să demonstrăm faptul că poziția de lider pe segmentul asigurărilor agricole câștigată acum cinci ani este una care probează parteneriatele de lungă durată pe care le-am construit de-a lungul timpului cu clienții noștri fermieri. Deși condițiile contractuale nu acoperă pagubele produse de ninsori/strat de zăpadă, am decis ca pentru polițele care acoperă riscul de îngheț târziu de primăvară să venim în sprijinul clienților noștri, acoperind și aceste pagube, astfel încât aceștia să își poată continua activitățile fără griji și în condiții normale. Pentru noi este extrem de important să fim alături de fermieri atunci când apar astfel de evenimente pentru că meseria noastră de asigurător este în fond despre oameni, continuitate și respectarea valorilor noastre de business – responsabilitate, solidaritate, proximitate și performanță”, a declarat Călin Matei, director general-adjunct, Groupama Asigurări.

Din punctul de vedere al culturilor afectate, cele mai mari cereri pentru avizare au fost pentru daune ale culturilor de rapiță, grâu și porumb.

Din evaluările realizate, a reieșit faptul că o parte din daunele avizate au fost cauzate de un cumul de riscuri, cele mai frecvente fiind efectul înghețului târziu de primăvară, pagube produse de furtună și pagube produse de greutatea stratului de zăpadă.

În plus, în urma fenomenelor de grindină, ploi torențiale și furtuni din perioada 5 – 9 mai, au existat avizări de daună la culturi de rapiță, orz, grâu, floarea-soarelui, porumb, pentru o suprafață de aproximativ 3.000 de hectare localizate în majoritatea județelor țării. Conform prognozei meteo pentru lunile mai și iunie, astfel de fenomene violente vor fi foarte frecvente.

Ajungând la aproximativ un milion de hectare ca suprafață de culturi agricole asigurate în anul agricol 2015 – 2016, Groupama Asigurări are un portofoliu de peste 3.100 de clienți fermieri și pune la dispoziția acestora o echipă dedicată de specialiști în zona de daune agro.

Groupama își are originile în mutualism, fiind creată de fermierii francezi la începutul secolului al XIX-lea și este încă de atunci lider al acestui segment în Franța, cu o tradiție și expertiză de peste 100 de ani în domeniul agricol.

Citit 845 ori

newsletter rf

Revista