Luni, 4 noiembrie 2019, Executivul Orban a fost învestit în plenul reunit al Parlamentulului, cu 240 de voturi „pentru”, din cele 233 de voturi necesare procesului.
Deputații și senatorii au votat pentru validarea listei celor 16 miniștri, precum și programul de guvernare al PNL.
„Reluăm lucrările, pentru că s-a finalizat numărătoarea. Doamnelor și domnilor senatori și deputați, am purtat noroc domnului Ludovic Orban”, a anunțat, de la tribuna Parlamentului, Alina Gorghiu, care a prezidat ședința plenului reunit.
Anunțul oficial a fost făcut în plen de senatorul USR Silvia Dinică.
„Birourile permanente ale celor două camere ale Parlamentului, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu bile, au constatat: numărul total: 465, numărul celor prezenți: 240, numărul total de voturi exprimate: 240, numărul de voturi anulate: niciunul. Numărul total de voturi exprimate: 240, din care numărul total de voturi pentru acordarea încrederii guvernului: 240”, a explicat Dinică. „Ca urmare a faptului că, din totalul de 465 de deputați și senatori, au fost 240 de voturi «pentru», se constată că este întrunită majoritatea pentru acordarea votului de încredere guvernului, listei miniștrilor și programului de guvernare”.
Premierul desemnat a luat cuvântul de la tribuna plenului reunit și a spus scurt: „Vă mulțumesc și aveți încredere în noi.”
Marți și miercuri au avut loc audierile în comisiile de specialitate din Parlament ale miniștrilor desemnați pentru a face parte din Guvernul Orban. Din cei 16 miniștri propuși, trei dintre ei, respectiv Florin Cîțu, propus la Finanțe, Ion Ștefan, propunerea pentru Dezvoltare, și Violeta Alexandru, propusă la Ministerul Muncii, au înregistrat avize negative.
Liderul PNL, Ludovic Orban, nu a venit însă cu alte propuneri pentru cele trei portofolii, precizând că votul în comisii a fost unul politic.
Potrivit anunțului făcut luni, 4 noiembrie 2019, de Instituția Prefectului, toate cele cinci focare de pestă porcină africană (PPA) existente în judeţul Sălaj la suinele din gospodăriile populaţiei au fost eradicate, începând cu 1 noiembrie a.c.
„Potrivit actelor de stingere emise de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, începând cu data 1 noiembrie s-au închis toate focarele de pestă porcină africană (PPA) la porc domestic existente la nivel judeţean diagnosticate, în exploataţii din localităţile Ip, Cosniciu de Jos, Zăuan, Giurtelecu Şimleului şi Uileacu Şimleului”, conform unei informări transmise presei de Instituţia Prefectului.
Sursa citată mai menționează că îşi încetează, cu aceeași dată, și aplicabilitatea planurilor de măsuri de combatere a PPA pentru cele cinci focare enumerate, dar se menţin măsurile generale pentru a preveni apariţia de focare de PPA pe raza judeţul Sălaj.
În Sălaj, mai sunt active focare de PPA în mediul silvicol, la porc mistreţ.
În anul 2019, doar 5% din producţia naţională de carne de porc s-au mai folosit în procesare, ca urmare a efectelor nedorite generate de pesta porcină africană, restul fiind asigurat din schimburi intracomunitare, a afirmat directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Dana Tănase.
„Pesta porcină africană a zguduit nu doar creşterea porcului din România, dar aş putea spune că a zguduit din temelii şi industria de procesare. Din necesarul intern de carne de porc, România nu era în măsură să asigure şi pentru piaţă, şi pentru procesare, însă membrii noştri ne-au spus că anul trecut lucrau cu 95% carne din producţia naţională, iar acum lucrurile s-au inversat: 95% carne din spaţiul intracomunitar şi doar 5% din producţia internă”, a declarat Dana Tănase în cadrul conferinţei „Pactul Pro Porc”, organizat de Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).
Potrivit datelor prezentate de reprezentantul procesatorilor, citând statisticile Institutului Naţional de Statistică (INS), producţia industrială de carne de porc în România a crescut de la 435 834 de tone în 2016, la 461 149 de tone în 2018, iar în primul semestru al acestui an s-au consemnat 206 468 de tone.
Valoarea producţiei industriale de carne de porc în 2016 a fost de două miliarde de lei, iar în anii 2017 şi 2018 s-a menţinut în jurul a trei miliarde lei. În semestrul I al acestui an, valoarea producţiei industriale de carne de porc este undeva la un miliard de lei.
Din punctul de vedere al producţiei industriale de produse din carne de porc, aceasta a crescut în 2017 la 356 043 tone, faţă de 345 000 de tone în 2016, dar a scăzut la 324 175 de tone anul trecut, cantitate care s-ar putea obţine şi în acest an, în condiţiile în care în primul semestru s-au obţinut 175 946 de tone, a susţinut reprezentantul ARC.
Valoric, piaţa produselor din carne de porc a crescut de la patru miliarde de lei, în 2016, în jurul a cinci miliarde de lei, în 2017 şi 2018, iar în primul semestru al acestui an a ajuns la trei miliarde de lei.
Conform datelor INS privind importurile de carne de porc, în 2016 schimburile intracomunitare au fost de 162 179 tone, în 2017 au depăşit 306 640 de tone, în 2018 - 458 766 tone, iar în prima jumătate a acestui an s-au consemnat deja 220 446 tone.
În ceea ce priveşte exporturile de carne de porc, dacă în 2016 România exporta 23 680 de tone de carne de porc, în 2017 - 41 637 tone, această cantitate a înregistrat anul trecut un recul până la 24 220 de tone, pentru ca, în primul semestru din 2019, să ajungă la numai 5 682 de tone.
Pe de altă parte, exporturile de carne de porc au fost în valoare de 40 de milioane de euro în 2016, au crescut la 75 de milioane de euro în 2017, ca în 2018 să scadă semnificativ, la 42 de milioane de euro şi la numai 8 milioane de euro, în prima jumătate a acestui an.
Potrivit datelor INS, în 2017, importul de produse de carne de porc a fost de 45 833 tone, iar exportul de 48 504 tone. În 2018, s-au importat 52 014 tone produse carne de porc şi s-au exportat 52 242 de tone, iar în prima jumătate a lui 2019, cifrele INS arată 26 510 tone la import şi 26 326 tone la export. Valoarea importurilor de produse din carne de porc în 2018 a fost de 156 de milioane de euro, iar cea a exporturilor de 185 de milioane de euro. În primul semestru, s-a consemnat la import o valoare de 84 de milioane de euro, în timp ce la export s-au obţinut 98 de milioane de euro pe produse din carne de porc.
Conform anunțului făcut vineri, 1 noiembrie 2019, de Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), înainte de a apărea pesta porcină africană pe teritoriul României, 60% din consumul de carne proaspătă de porc era asigurat din producţia naţională, însă acum s-a redus la 40%.
„Înainte de a apărea pesta porcină africană, 60% din consumul de carne proaspătă de porc era asigurat din producţia naţională, însă acum am coborât la 40%. Noi nu am reuşit să asigurăm niciodată cantitatea de carne de porc necesară pentru procesare, pentru salamuri şi mezeluri. Din păcate, pierzând în ultimii doi ani peste 35 000 de scroafe, asta conduce la o scădere dramatică. Acum trei ani, noi aveam 845 000 de scroafe în ferme comerciale şi livram pe piaţă către populaţie undeva la 4,5 - 4,6 milioane de porci în condiţii de biosecuritate, în condiţii verificate sanitar-veterinar. În condiţiile răspândirii acestei boli, numărul va scădea dramatic şi nu se poate întâmpla decât să crească importurile”, a mărturisit șeful organizației de profil.
Potrivit datelor APCPR, costurile suportate până în prezent de România din cauza pestei porcine africane se concretizează în 527 971 de porci eliminaţi, din care 397 934 de capete în exploataţii comerciale, sumele plătite pentru despăgubiri fiind de 315,3 milioane de lei, până la data de 28 octombrie 2019.
În 30 octombrie, ANSVSA anunţa că Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 291 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 956 de focare (dintre care 16 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii de tip A), iar în alte şapte judeţe există cazuri doar la mistreţi.
În perioada 22 - 24 septembrie 2019, am participat în Finlanda la o vizită de documentare cu peste 30 de jurnaliști din țări membre UE, ocazionată de întâlnirea informală a miniștrilor agriculturii UE la Helsinki, pe perioada în care președinția Consiliului Uniunii Europene este deținută de această țară. Tema centrală a discuțiilor purtate a fost sechestrarea carbonului în sol, ca o contribuție a agriculturii la măsurile ce trebuie luate pentru diminuarea tendinței de încălzire globală. O temă care nu ar trebui să lase pe nimeni indiferent.
Când vorbim despre mediu, ne gândim, în primul rând, la poluare. La acei agenți care provoacă deteriorarea sănătății sau chiar moartea prematură. Agenția Europeană de Mediu a raportat scăderi în ultimele decenii în ceea ce privește expunerea la mai mulţi poluanţi și, chiar dacă rămân ridicate cifrele din dreptul altora, tot putem spera că și acelea vor fi reduse. Nu la fel de optimiști putem fi când vine vorba despre ceea ce numim „gaze de seră”. Acele substanțe care accentuează efectul de seră și contribuie la creșterea temperaturii globale și, implicit, la modificări climatice ce pot afecta viața tuturor. Este chestiunea despre care se tot vorbește, în ultima perioadă, foarte intens, pentru că din ce în ce mai mulți oameni cu funcții de răspundere, sau nu, sunt conștienți că nu este bine să mai ignorăm fenomenul, devenit foarte evident.
După vaporii de apă, dioxidul de carbon (CO2) este principalul gaz de seră. Ciclul organic al carbonului se află în mod normal în echilibru, plantele absorb carbonul în timp ce se dezvoltă, dar îl elimină atunci când mor. Suplimentul apare atunci când se ard în atmosferă combustibilii fosili, adică rezervoarele de carbon din erele anterioare (când se presupune că procentul de carbon din atmosferă era mai mare). Dezechilibrul se accentuează și prin scăderea suprafețelor cu vegetație, reducându-se astfel capacitatea biosferei de a absorbi carbonul.
Un alt depozitar important al carbonului este solul, care înmagazinează de două ori mai mult carbon organic decât vegetaţia. Conform site-ului Agenției Europene de Mediu, solurile din UE conţin peste 70 de miliarde de tone de carbon organic sau în jur de 7% din bugetul total de carbon la nivel global. Alte surse de carbon la nivelu UE abia emit 2 miliarde de tone de carbon în fiecare an. De aceea e important să înțelegem, evidențiază același site, că şi o pierdere mică de 0,1% de carbon din solurile europene, emis în atmosferă, este echivalentul unei emisii de carbon de la încă 100 de milioane de maşini aflate pe şosea. Aceasta înseamnă o creştere cu aproape jumătate a parcului auto existent al UE.
Iată motivul pentru care liderii europeni pun accentul pe importanța conservării, am putea accentua și numi sechestrarea carbonului în sol. Este interesant faptul că acest deziderat produce două efecte benefice: pe de o parte, este îmbogățit solul, pe de alta, este redusă cantitatea de carbon din atmosferă.
Europa, în fruntea luptei împotriva schimbărilor climatice
De altfel, discuțiile dintre miniștrii agriculturii, ce s-au purtat la Helsinki, cu ocazia întâlnirii informale a acestora, Finlanda fiind țara care a succedat României la președinția Uniunii Europene, s-au centrat pe această temă, atât de importantă. Concluziile au fost aduse în fața presei de Jari Leppä, ministrul agriculturii și pădurilor din Finlanda, și comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan.
Jari Leppä a mărturisit încă de la început că pe perioada cât vor avea președinția, și-a impus ca obiectiv „... aducerea Europei în fruntea luptei împotriva schimbărilor climatice”, la care se adaugă intenția guvernului național „de a deveni «carbon neutri» până în anul 2035”.
Este de reținut că, cel puțin la nivelul intențiilor declarate, miniștrii agriculturii din statele Uniunii Europene sunt dispuși să caute soluții prin care să se poată reține carbonul în sol. Probabil, printre acestea se va număra și cercetarea pentru care ministrul Leppä spunea că este nevoie de voință politică, ca și pentru alocarea de fonduri, ca stimulente pentru agricultori. Ceea ce a anticipat ca evoluție sigură pentru viitor este introducerea acțiunilor pentru climă în Planul de Implementare Strategică (PIS este planul de acțiune al Parteneriatului European pentru Inovare). Propunerile făcute de către miniștrii participanți la discuție au vizat, conform lui Jari Leppä, reîmpăduririle, agricultura ecologică, tehnologiile de ultimă oră, ba chiar și digitalizarea.
O chestiune importantă este legată de modul prin care se implementează măsurile. În primul rând, nu se pot lua același tip de măsuri pe tot cuprinsul Uniunii Europene, condițiile fiind diferite. De aceea se impune flexibilitate. Asta nu exclude împărtășirea experiențelor locale ca modele de bune practici.
Vor participa fermierii la această luptă?
Evident că se pune problema disponibilități fermierilor de a lua măsuri specifice, cu riscul de a-și pierde din eficiență. Interesant este că fermierii consultați prin intermediul unei aplicații de telefon au sugerat că ei înțeleg importanța implicării în problema schimbărilor climatice, dar că pentru consumatori originea, prețul și sănătatea alimentelor sunt mai importante, în comparație cu problemele legate de climă. Iată de ce ministrul finlandez a concluzionat: „Conform acestor răspunsuri, avem nevoie de stimulente pentru agricultori, avem nevoie de voință politică în favoarea cercetării, iar mesajul clar a fost că luarea deciziilor în legătură cu agricultura, și care să ajute efectul schimbărilor climatice, este necesară”.
În replică, comisarul pentru agricultură, Phil Hogan, aflat la ultima întâlnire de acest gen din mandatul său, fiind propus pentru portofoliul comerțului, este sigur că fermierii vor participa la lupta cu procesul de schimbarea a climei. „De când am devenit comisar pentru agricultură și dezvoltare rurală, în urmă cu cinci ani, am spus în mod constant nu numai că fermierii trebuie să facă parte din soluție, ci că ei vor să facă parte din soluție, deoarece agricultura este foarte afectată de schimbările climatice. Prin urmare, fermierii, la fel de mult, dacă nu mai mult decât oricine, trebuie să facă parte din inițiative și din soluții pentru combaterea schimbărilor climatice.”
Și cu toate astea, ne putem întreba cât de opțional și cât de obligatoriu va fi să aplici o soluție ori alta. Phil Hogan spune că vor trebui combinate cele două forme. „Nu mă aștept ca soluția finlandeză a acestor probleme să fie aceeași cu soluția greacă, și invers. Așadar, este ceea ce încercăm să încorporăm în planurile strategice PAC, astfel încât fiecare stat membru să poată atinge nouă obiective, adică: trei economice, trei de mediu, trei sociale. Iar ele trebuie să se conformeze acestora, dar luând în considerare specificul local și condițiile locale, pentru a putea reuși. Acum am propus procedura ecologică obligatorie pentru statele membre, dar opțională pentru fermieri. Deci suntem foarte deschiși să luăm în considerare, dacă ar trebui sau nu să fie obligatorii procedurile pentru fermieri. Acesta este modelul discuției în acest moment. Dar și aspectul condiționalității. Atunci când acordăm bani agricultorilor, trebuie să obținem ceva în schimbul fondurilor publice, iar aceasta este condiționalitatea pentru pilonul unu. Și atunci plătim fermierilor mai mulți bani în pilonul doi, unde există mai multe ambiții legate de mediul agricultural și măsurarea climatului. Deci cred că echilibrul dintre opțional și obligatoriu este în discuție, ca parte a legislațiilor de bază, dar, în propunerea Comisiei, am spus, inițiativa va fi opțională pentru fermieri.”
PAC are instrumente pentru reținerea carbonului în sol
Comisarul european Phil Hogan apreciază și faptul că în PAC sunt deja multe puncte care sprijină obiectivele discutate. „Multe acțiuni ecologice recomandate în raportul special IPCC (Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice, n.a.) privind schimbările climatice și utilizarea terenurilor pot fi găsite în propunerea Comisiei Europene pentru o condiționalitate puternică aplicabilă tuturor fermierilor. Acestea includ protecția terenurilor de iarbă și de turbă, asigurând interdicția arderii culturilor, creșterea eficienței îngrășămintelor, o gestionare mai bună a solului, rotația culturilor și considerarea caracteristicilor terenului, astfel încât propunerile PAC prezintă o viziune foarte clară către un sector agricol ecologic și permite acțiuni eficiente și rentabile, precum și instrumente politice pentru susținerea transformărilor necesare în sector. Va fi esențial ca statele membre să pregătească intervenții care să fie suficient de inovatoare, atractive și ambițioase și să sprijine și să recompenseze fermierii pentru un grad mai înalt de ambiție în ceea ce privește mediul și clima.
”România participă la acest „război”
Cu ocazia acestei întâlniri, ministrul agriculturii din România, Petre Daea, a precizat: „România a aplicat şi va continua să implementeze practici cu impact major pentru stocarea carbonului în sol, prin creşterea suprafeţelor împădurite, mai cu seamă pe terenurile degradate, prin protejarea pajiştilor sensibile şi prin menţinerea păşunilor permanente. De asemenea, România este preocupată de definirea măsurilor ecologice din Pilonul I, astfel încât acestea să fie implementate de cât mai mulţi fermieri pe suprafeţe extinse”. A ținut să accentueze și dorința pentru mai multă flexibilitate: „Perdelele de protecţie trebuie menţinute în suprafeţele eligibile pentru finanţare europeană, dar structura speciilor să fie lăsată la latitudinea ţărilor membre. Natura şi-a demonstrat echilibrul, noi avem misiunea de a-l păstra acolo unde natura a dictat”.
Până la urmă, ne place sau nu, problema este foarte serioasă și suntem obligați să o tratăm ca atare. Reținerea carbonului în sol va avea efecte benefice atât pentru producție, oferind un plus de fertilitate, cât și pentru viitorul copiilor noștri, care au dreptul la o climă stabilă și predictibilă. Credem că agricultura va fi mereu pe mâna oamenilor responsabili, ceea ce sperăm și pentru celelalte domenii de activitate.
Ne pare rău când cineva pleacă de lângă noi, în acele locuri de pace și fericire veșnică, pentru că rămânem singuri, pentru că presupunem că acela ar mai fi avut ceva să ne dăruiască sau noi am fi vrut să îi mai spunem ceva încă nespus sau să-i dăruim ceva nedăruit încă. Ne pare rău când cineva pleacă în acele locuri neștiute, chiar și atunci când nu l-am întâlnit de prea multe ori în viață, pentru că presupunem că niște oameni, apropiați lui, vor rămâne singuri și poate nu au apucat să-i spună sau să-i arate cât de mult îl iubesc. Ne pare rău mai degrabă pentru noi, pentru cei rămași singuri și nespovediți de iubire. Asta, dacă avem credința că viața își petrece firul și dincolo de pragul morții. Și avem. Mai credem că acest om care a plecat grăbit, a luat cu el sacul cel plin de fapte bune, cu care își va împodobi chipul în împărăția cea dăinuită.
Redacția Revista Fermierului vine alături de tristețea celor rămași singuri după plecarea celui care a fost unul dintre cei mai importanți români. Și-a dedicat viața, cu pasiune, unor proiecte ce au dus, într-un mod poate prea puțin văzut, la bunăstarea și sănătatea multor români. A contribuit ca puțini dintre semenii săi la supraviețuirea cercetării în România. Este un motiv să credem că cei care sunt triști pentru că nu au reușit să îi mulțumească la vreme sau îndeajuns sunt foarte mulți. Printre ei ne așezăm și noi, cu tristețea noastră, cu nespusele noastre vorbe de mulțumire și cu nefăcutele la vreme fapte de recunoștință.
Mergi în pace și la pace, Constantin Chiurciu.
Pentru orice ministru al Agriculturii cuvântul secetă să fie interzis, iar țara noastră ar trebui să mizeze pe exportul de produse cu valoare adăugată mare, a precizat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, miercuri, 30 octombrie 2019, cu ocazia deschiderii târgului Indagra 2019.
„Din dimensiunea acestei manifestări se vede dinamica acestui sector de activitate. Aş spune, uitându-mă şi afară şi la standurile din interior, dar uitându-mă şi la harta hidrologică şi geofizică a României, că pentru orice ministru al Agriculturii cuvântul secetă va trebui să fie interzis. Aş vrea să subliniez că accentul trebuie pus foarte mult pe exportul de produse cu valoare adăugată mare. Am avut anul trecut 507 milioane de euro import de produse de panificaţie, 460 de milioane euro import de produse lactate, 118 milioane de euro de produse din tomate, 124 de milioane de euro produse din carne procesate, 1,1 miliarde de euro de legume şi fructe şi aş putea continua”, a afirmat șeful CCIR.
El a mai spus că Indagra a devenit cel mai mare târg din sud-estul Europei dedicat agriculturii şi industriei alimentare.
„Este un târg care, aşa cum spuneam în anii precedenţi, undeva la nivelul anului 2008, era unul mediu, a ajuns cel mai mare târg din România, dar o spun cu curaj: cel mai mare din sud-estul Europei. Avem 53 460 de metri pătrați ocupaţi de 954 de firme”, a adăugat Daraban.
Deschiderea oficială a Indagra 2019 a avut loc în pavilionul B3, dedicat industriei alimentare, în prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis.
În perioada 30 octombrie - 3 noiembrie, Romexpo, împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, organizează cele mai importante manifestări din domeniile agricol, alimentaţie, ambalaje, băuturi alcoolice şi non-alcoolice. Este vorba despre Indagra, Indagra Food&Carnexpo, Pack Show şi Expo Drink.
De miercuri, 30 octombrie 2019, și până duminică, 3 noiembrie 2019, te aşteptăm la Pack Show 2019, singura expoziţie de packaging din România.
Timp de cinci zile, pavilionul A de la Romexpo-Bucureşti se va transforma într-o adevărată scenă pentru industria de ambalaje şi a soluţiilor de ambalare.
Iată ce vei vedea la Pack Show 2019: MII DE OFERTE pentru industriile targetate: echipamente pentru industria de ambalaje, maşini de dozare, umplere şi ambalare, echipamente pentru ambalare sanitară, echipamente pentru etichetare, marcare şi paletizare, maşini şi linii complete de ambalare, materii prime (hârtie şi carton, plastic, metal, lemn, sticlă, ceramică, textile, materiale compozite), ambalaje biodegradabile, etichete, design de ambalaje, reciclarea ambalajelor, soluţii software pentru procesul de producţie şi ambalare.
125 DE FIRME EXPOZANTE, locale şi internaţionale din 11 ţări: Bulgaria, China, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Turcia, Ucraina.
60 DE COMPANII renumite din domenii diferite, aflate la prima participare.
PESTE 80 DE ECHIPAMENTE de packaging cu tehnologii de ultimă oră.
CONFERINŢA DE MEDIU. În 31 octombrie, în sala Cupola din pavilionul A, începând cu ora 11:00, se desfăşoară conferinţa „Soluţii inovative pentru ambalaje prietenoase cu mediul”, organizată de Federaţia Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI) şi revista Infomediu Europa, în parteneriat cu EUROEXPO Fairs şi Romexpo.
Anul acesta, Pack Show, expoziţia organizată de EUROEXPO Fairs şi ROMEXPO, are loc în paralel cu alte trei târguri de mare anvergură: INDAGRA, INDAGRA FOOD & CARNEXPO şi EXPO DRINK. Astfel, îţi oferim ocazia unică să întâlneşti în acelaşi loc – Romexpo Bucureşti - cele mai bune soluţii pentru nevoile şi provocările pieţei competitive.
Programul de vizitare este de miercuri până sâmbătă, între orele 9:00-18:00, iar duminică, între orele 9:00-16:00.
„Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești”, reglementată în urmă cu doi ani, se sărbătorește în 10 octombrie și este dedicată promovării produselor agroalimentare românești și producătorului român, portului și dansului popular.
Prin urmare, în această zi, în toată țara, au loc tot soiul de manifestări în prim-planul cărora se află „Măria Sa, producătorul”, care își aduce într-un spațiu special amenajat produsele pentru a fi degustate, probate, cunoscute, povestite și vândute. Pentru că, evident, vânzarea face ca orice afacere să meargă mai departe. Scopul prezenței unui producător la piață este să vândă.
O astfel de zi se sărbătorește prin muncă și voie bună împreună cu publicul larg, din care face parte consumatorul. Așadar, în fiecare an, la 10 octombrie, consumatorul din întreaga țară ar trebui să știe de această sărbătoare unde poate întâlni, în afară de distracție, produsele tradiționale, pâinea cu maia, brânzeturile, zacusca și dulceața ca la mama acasă, ia și cojocul, vinul etc. Este o zi în care, în același timp, în toată țara, producătorul și consumatorul sunt față în față. De multe ori, produsul tradițional local nu are cum să se promoveze acolo lângă casă, așa cum o poate face de „Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești”.
Așa arată, în teorie, o zi națională dedicată unui produs/producător.
În realitate, lucrurile stau altfel și, din păcate, vechile metehne continuă să ne bântuie.
Trepădușii din Ministerul Agriculturii merită toate aplauzele, și-au făcut treaba, au umplut cupola centrală de la Romexpo, au ținut înăuntru o zi întreagă sute de oameni aduși din toată țara cu promisiuni dovedite deșarte la final, au regizat o zi frumoasă pentru șeful lor și pentru șefa acestuia. Că doar suntem în campanie electorală.
Cei mai tineri nu prea au înțeles ce se întâmplă, pentru ce au ajuns la București. Ăi mai maturi s-au simțit ca la congresele PCR. De la intrare li se spunea unde să se așeze, apoi primeau indicații precise când să aplaude, cadența aplauzelor... Cei știuți „cu gura mare” nu au primit aprobare să deschidă gura la „Forumul agricultorilor – bilanț și perspective”. Discuțiile și interacțiunea pe teme de actualitate, anunțate de onor’ Ministerul Agriculturii, au avut loc ca pe vremuri… comuniste. Adică, dacă mă lauzi, vorbești. Dacă nu, taci. Iar premierea producătorilor a arătat respectul pe care-l poartă, de obicei, guvernanții, autoritățile față de cei care le asigură salariile și care contribuie la vistieria statului. Diplomele au fost înmânate producătorilor din ușă de aceiași vajnici sau veșnici trepăduși.
Ce povestesc eu s-a întâmplat în 9 octombrie 2019. În cupola de la Romexpo, pe lângă flori și lădițe cu legume, zarzavaturi așezate cam ca oile lui Flutur de pe deal, cu ani în urmă, producătorii au fost lăsați să-și amenajeze standuri, pentru că a doua zi, în 10 octombrie, li s-a spus că publicul larg, adică cetățenii Capitalei și din împrejurimi, „va avea acces la Expoziția de produse românești desfășurată la Romexpo în data de 10 octombrie 2019, în intervalul 10.00-18.00, intrarea fiind liberă”.
Au venit oamenii de departe, chiar din toată țara, pe cheltuiala lor, au plătit hoteluri în București, și-au expus produsele al căror transport, de asemenea, a costat. Au venit cu speranța că și vor vinde ceva, că nu se vor întoarce cu marfa acasă. În 9 octombrie n-au vândut nimic, deoarece o zi întreagă au luat cunoștință de realizările lui Petre Daea, au asistat la lingușeli și plecăciuni în fața premierului. A trebuit ca aplauzele pentru Viorica Dăncilă să fie puternice și de lungă durată, fiind văzută de ai ei deja cocoțată în deal la Cotroceni.
Prima zi i-a dezamăgit pe producători. Cei veniți doar pentru așa-zisa dezbatere au plecat către casele lor, iar cei care și-au instalat standurile în cupolă, a doua zi, pe 10 octombrie, s-au dezumflat de tot. Dimineață când au ajuns la Romexpo să-și aștepte vizitatorii, cumpărătorii, au fost anunțați, de data aceasta de reprezentanții centrului expozițional, că trebuie să părăsească incinta. Da, au fost dați afară. Au fost buni doar ca aplaudaci pentru o clasă politică bolnavă. Păi, și ziua națională a produselor agroalimentare românești, în care bucureștenii au intrare liberă și pot vizita standurile și cumpăra produse, ce se întâmplă cu ea, cu promisiunile trepădușilor care au avut misiunea să-i aducă pe producători la București?
Ei bine, expoziția s-a mutat afară, în jurul cupolei. „Cum să car vinurile singur până afară? Ajutați-mă cu un cărucior, ceva, vă rog!” „N-avem!”, venea rapid răspunsul angajaților Romexpo. „Vă rog, dați-mi o masă și o umbrelă ca să pun borcanele, nu pot sta cu zacusca în soare.” „Nu se poate, să vă ajute ministerul, se știa acolo că nu puteți sta în cupolă și azi.” La minister s-o fi știut, dar producătorii n-au fost informați. „Ieri a fost campanie electorală, am fost prostiți să venim la București, am venit tocmai din vestul țării să aplaudăm ca pe vremea lui Ceaușescu. Ni s-a spus că se amenajează o expoziție cu vânzare. Am venit să ne facem cunoscute produsele și ne-am trezit în plin congres al PCR, parcă ne-am întors în timp. Și azi am alergat înnebuniți pe aici ca să ne facem standuri, să ne expunem produsele, că ne-au dat afară din pavilionul central”, mi-a zis aproape cu ochii în lacrimi un producător.
Și la finalul acestei zile dedicate lor și produselor muncite de ei, producătorii români, plătitori de taxe și impozite la statul român, au plecat acasă cu tot cu produse. Bucureșteanul n-a avut habar de expoziția de la Romexpo.
Fiecare dintre dumneavoastră trageți concluziile după cele văzute și povestite de mine.
Concluzia mea este că orice guvernant, fie el de stânga sau de dreapta, mai tânăr ori mai matur, nu vrea să priceapă nicicum că proprietatea privată e privată, nu e a statului, că producătorul nu e angajatul statului, ci e cel care susține financiar statul, că datorită producătorului el, statul, trăiește, există.
Postura de slugă în care e ținut sectorul privat de 30 de ani de guvernanți, de politicieni, de simpli funcționari nu face altceva decât să continue să țină România în metastaze. Nu ne mai facem bine. Sau… speranța moare ultima.
Parcă văd că la anul, de 10 octombrie, indiferent de culoarea politică a guvernului, vom asista din nou la o manifestare populară de tristă amintire, parcă-i văd pe producători plini de speranță venind iarăși, cu mic, cu mare, la Capitală, uitând pățania de anul ăsta. Pentru că, nu-i așa, românul uită și trece mai departe, sperând.
De 30 de ani facem la fel, trăim în democrație, într-o economie de piață, dar nu uităm și tot revenim la vechile metehne.
Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția 15-31 octombrie 2019
În viziunea ARC, plasarea în dezbatere publică de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a unui proiect de ordin privind stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României ar putea avea ca efect stoparea pentru moment a unei potenţiale decizii a Uniunii Europene de a include teritoriul țării în zonele considerate cu risc maxim în ceea ce priveşte virusul pestei porcine.
În opinia reprezentanților ARC, Partea a-III-a a Deciziei (UE) 2014/709 ar duce la efecte dezastruoase asupra industriei de procesare a cărnii şi nu numai.
„Asociaţia Română a Cărnii îşi exprimă satisfacţia cu privire la măsurile concrete iniţiate de MADR privind adoptarea unui proiect de ordin referitor la stabilirea dimensionării tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României, ordin ce se află postat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Transparenţă decizională - pentru dezbatere publică, ca prim pas în elaborarea, alături de celelalte autorităţi, a unui plan de măsuri conform cerinţelor Comisiei Europene”, se menționează într-un comunicat de presă.
ARC consideră că intervenţia promptă a ministrului Petre Daea, în urma solicitărilor procesatorilor de carne, a făcut posibilă stoparea, pentru moment, a deciziei de a include în totalitate teritoriului României în Partea a-III-a a Deciziei (UE) 2014/709, ceea ce ar contribui la efecte dezastruoase asupra industriei de procesare a cărnii şi nu numai.
Asociaţia Română a Cărnii îşi exprimă convingerea că vor urma şi alte măsuri menite să contribuie la limitarea şi, ulterior, stoparea circulaţiei virusului pestei porcine africane, astfel încât procesatorii de carne să îşi poată continua activitatea în condiţii de normalitate, potrivit comunicatului.
MADR a publicat, luni, pe site, un proiect de ordin de ministru, sub semnătura actualului ministru, Petre Daea, care defineşte exploataţia pentru creşterea suinelor de subzistenţă ca fiind acea exploataţie agricolă cu un efectiv de maximum 5 capete porcine, cu greutatea de minimum 30 kilograme, iar exploataţia mică de creştere a suinelor acea exploataţie agricolă cu un efectiv cuprins între 6 şi 65 capete porcine.
Ministrul demis al Agriculturii, Petre Daea, a confirmat, într-o intervenție telefonică la Digi 24, postarea pe site-ul instituției pe care o conduce, în discuție publică, a unui ordin pentru a stabili dimensiunile exploatațiilor de creștere a porcilor.
„Prezența acestui virus (n.r. - pesta porcină africană) creează foarte multe probleme, motiv pentru care am elaborat și am pus în discuție publică un ordin pentru a stabili dimensiunile exploatațiilor, în așa fel încât să intrăm într-o rânduială, pentru a putea fi în ordine”, a spus Daea.
Într-o declarație pentru Mediafax, Sorin Minea, președintele Romalimenta, a declarat că propunerea de act normativ ar urma să pună control pe fermele mici.
„Problema noastră era că nu controlam porcii din fermele mici, în sensul că nu erau înregistraţi, erau câţi voiau, nu aveau niciun fel de problemă. La ora actuală, ordinul reglementează clar. Nu interzice creşterea porcului, cum au încercat unii să speculeze. Reglementează altceva, spune: până la cinci porci înregistraţi şi crescuţi cu măsuri de biosecuritate; e mică gospodărie şi mănâncă el cu familia lui. Între cinci şi nu ştiu câţi porci este exploataţie mică şi o înregistrezi drept exploataţie mică. E o ordine în creştere porcului. În afară de fermele mari, există aşa-numite ferme mici, care erau o piaţă neagră fără stop şi o plimbare a porcilor dintr-o parte în alta, fără nicio noimă. Ele sunt cele care au întreţinut pesta. Există două soluţii: te apuci şi-i omori pe toţi sau încerci să pui ordine fără să-i aţâţi pe cei mici”, a precizat Minea.
Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care solicită înregistrarea porcilor, pentru a avea o evidenţă a acestora. Proiectul delimitează creşterea porcilor astfel: exploatație de creșterea suinelor de subzistență – exploatație agricolă cu un efectiv de maximum cinci capete porcine, cu greutatea de minimum 30 kg; exploatație mică de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 6-65 capete porcine; exploatație medie de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv cuprins între 66-130 capete porcine; exploatație mare de creșterea suinelor – exploatație agricolă cu un efectiv de peste 130 capete porcine.
Politica prioritară ale PNL, atunci când vine vorba de programul lor de guvernare, „prioritate zero” cum o denumesc strategii partidului, este elaborarea Programului Național Strategic (PNS) prin care fermierii și satul românesc ar urma să beneficieze de finanțări de peste 20 de miliarde de euro în următorul exercițiu financiar 2021- 2027.
Conform viziunii PNL, PNS care urmează să fie elaborat în consultare cu fermierii și reprezentanții acestora, se va concentra pe crearea unor programe de sprijin în vederea stimulării organizării producătorilor agricoli și creșterii calității produselor.
„Ținând seama de particularitățile acestui domeniu care se referă la constrângeri economice, de mediu și privind sănătatea publică, riscuri naturale și competiție ridicată, Programul de guvernare conține atât măsuri pe termen scurt, menite să nu distorsioneze echilibrul producător/piață, cât și unele inițiative care să pregătească viitoare politici publice pentru perioada post 2020”, se menționează în documentul PNL.
Programul partidului lui Orban conține efectiv zece demersuri și proiecte ce vor fi puse în practică în 2020. Dintre ele, amintim continuarea programelor naționale de sprijin pentru agricultori, aprobate de Parlament și aflate în derulare; reformarea celor două agenții de plăți în agricultură, respectiv Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor în Agricultură, cu accent pe debirocratizarea procedurilor, în scopul accelerării absorbției fondurilor europene; modificarea Programului de creștere a tomatelor în spații protejate, cu o schemă de minimis prin care se va subvenționa 10% din valoarea facturii tuturor legumelor livrate spre comercializare.
Totodată, va fi elaborat un plan strategic național pentru relansarea sectorului de creștere a porcilor, concomitent cu măsuri pentru eradicarea pestei pornice africane.
„În următorii 5 ani, dorim creșterea producției, astfel încât să ne asigurăm autosuficiența alimentară în domeniul cărnii de porc”, se menționează în documentul de poziție.
În plus, se vizează încurajarea consumului de produse românești în România, precum și demararea procesului pentru implementarea actului normativ privind Camerele Agricole, în vederea întăririi rolului activ al asociațiilor de fermieri.
PNL promite și bonificații financiare, în funcție de talia firmei, pentru livrarea mărfurilor prin intermediul unei entități comerciale, fiind țintită evaziunea fiscală. Se vor acorda, de asemenea, subvenții pentru digitalizarea producției, potrivit programului de guvernare al PNL, și se vor concentra eforturi pentru dezvoltarea învățământului dual în domeniul agricol.
Documentul mai notează că, odată cu retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, România va deveni a cincea cea mai mare putere agricolă a Europei, dar va avea și cea mai ridicată pondere a populaţiei ocupate în agricultură, respective 23% din totalul angajaţilor.
Pe lângă Emil Dumitru, fermier cu state vechi și fost președinte al Pro Agro, propunerea PNL pentru portofoliul Agricultură este și Nechita-Adrian Oros. Acesta ocupă funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și este de profesie medic veterinar, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România.
Adrian Oros este membru PNL și a fost ales, în 2016, deputat de Cluj. Oros a a mai activat în politică la PNȚCD, până în 2008.
A fost președinte PNL Cluj-Napoca în perioada 2009-2012.
Timp de un an, Adrian Oros a fost director al Direcției Sanitare Veterinare Cluj, iar între 2008 și 2009 a fost director al Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj.
Conform declarației de avere, Adrian Oros are un teren intravilan și unul agricol, ambele în județul Cluj, un apartament și o casă, două autoturisme, un depozit la Banca Românească și un credit la BRD Cluj – Napoca.
sursa: Mediafax
Directorul general al Adama România și Polonia, Dimitrios Drisis, a fost numit membru al Consiliului de Administrație (CA) al Agricover, începând de joi, 24 octombrie 2019, ca urmare a achiziției unui pachet de acțiuni de către compania pe care o reprezintă, mai exact a 10% din capitalul social al principalul jucător din agribusiness-ul românesc.
„Suntem încântați să întărim legătura cu una dintre cele mai importante companii din agribusiness-ul din România. Vom lucra împreună cu Agricover pentru a face schimb de cunoștințe și bune practici, cu scopul de a sprijini și moderniza agricultura românească cu produse și servicii noi. Parteneriatul nostru cu Agricover ne va permite să ne sporim și mai mult apropierea de fermieri, în timp ce vom continua să lucrăm și să oferim sprijin complet partenerilor noștri fideli și tradiționali de pe piață, care vor continua să comercializeze produsele noastre în țară”, a precizat Drisis.
În urma tranzacției, structura acționariatului Agricover devine următoarea: Agricover Holding S.A. (86,75%), Adama (10,00%), acționari minoritari (3,25%).
Agricover S.A. („Agricover”) este subsidiară a Agricover Holding S.A. Înființată în anul 2000, compania citată este specializată în distribuția de input-uri pentru agricultură și urmează o linie strategică de dezvoltare a business-ului, centrată pe optimizarea portofoliului de produse, creșterea cotei de piață și eficientizarea operațiunilor.
Cu o cifră de afaceri de 1,6 miliarde de lei la finalul anului 2018 (416 milioane de dolari), firma se dezvoltă sustenabil, înregistrând și o creștere cu 25% a numărului de clienți fermieri.
„Continuăm strategia noastră și accesăm know-how specializat pentru fiecare linie de business prin dezvoltarea de parteneriate strategice, de data aceasta în zona distribuției de input-uri agricole, Adama fiind unul dintre liderii globali recunoscuți în producția de produse pentru protecția culturilor agricole. Fermierii, partenerii noștri, vor avea acces la un portofoliu complex de produse, consultanță specializată și cele mai moderne tehnologii de protecția plantelor,” a declarat Liviu Dobre, Director General Agricover Holding. „Suntem onorați să avem alături de noi, de peste 19 ani, cei mai mari producători globali de input-uri agricole, capabili să ofere fermierilor cele mai moderne și inovative soluții. Vom continua să ne aliniem celor mai înalte standarde de guvernanță corporativă și de transparență comercială, pentru a asigura o bază sustenabilă de dezvoltare pentru noi și pentru toți partenerii noștri”.
Adama Ltd. este una dintre cele mai importante companii de protecție a plantelor din lume. Cu unul dintre cele mai cuprinzătoare și diversificate portofolii de produse diferențiate și de calitate, echipa sa de peste 7 000 de oameni ajunge la fermieri din peste 100 de țări, oferindu-le soluții pentru combaterea buruienilor, a insectelor și a bolilor și creșterea producției.
Două miliarde de dolari vor fi investite de Syngenta, în următorii cinci ani, pentru dezvoltarea a cel puțin două tehnologii revoluționare pe piață, în fiecare an, în vederea reducerii contribuției agriculturii la schimbările climatice, pentru a-i exploata capacitatea de atenuare și pentru a ajuta sistemul producției alimentare să rămână în limitele planetare.
Potrivit unui comunicat de presă primit la redacție, investiția sprijină un nou obiectiv de sustenabilitate a companiei.
Sumele alocate îi vor ajuta pe fermieri să se pregătească și să facă față amenințărilor tot mai mari reprezentate de schimbările climatice.
Erik Fyrwald, CEO-ul sursei citate, a mai anunțat că investiția în cercetare-dezvoltare pentru o agricultură sustenabilă va fi completată de motivația de a reduce intensitatea de carbon a operațiunilor companiei cu cel puțin 50% până în 2030, pentru a sprijini obiectivele ambițioase ale Acordului de la Paris privind schimbările climatice.
Angajamentul firmei a fost validat și aprobat de inițiativa Obiective Bazate pe Știință (SBTi).
„Agricultura se află acum în prima linie a eforturilor globale de abordare a schimbărilor climatice”, a declarat Fyrwald. „Syngenta se angajează să accelereze inovația pentru a găsi soluții mai bune și mai sigure pentru a aborda provocarea comună a schimbărilor climatice și a pierderilor de biodiversitate. Acestea nu sunt doar vorbe goale, este o acțiune reală care va stimula atenția din cadrul Syngenta pentru a-i ajuta pe fermieri să abordeze schimbările climatice și pentru a reduce contribuția sectorului la emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial”.
Cele două miliarde de dolari vor fi alocate unor programe cu beneficii clar diferențiate sau tehnologii revoluționare care vor facilita schimbări treptate în sustenabilitatea agricolă, cum ar fi utilizarea terenurilor, sănătatea solului și gestionarea integrată a dăunătorilor.
Printr-o colaborare multianuală cu The Nature Conservancy, Syngenta dezvoltă strategii de identificare și testare a noilor inovații și tehnologii care le pot aduce beneficii fermierilor și care pot contribui la rezultate pozitive de mediu. Colaborarea se bazează pe eforturile de promovare a sănătății solului, a eficienței resurselor și a protecției habitatelor în regiunile agricole majore la nivel mondial.
„Conservarea (realizarea acesteia) la scară va necesita acțiuni curajoase din partea sectorului privat. Pe măsură ce companiile recunosc tot mai mult riscurile schimbărilor climatice și beneficiile sustenabilității, noi salutăm oportunitatea de a contribui cu expertiză și cunoștințe la transformarea practicilor comerciale. Investiția pe care Syngenta o face în inovație reprezintă un pas important în direcția unui viitor în care oamenii și natura prosperă”, a precizat la rândul său Sally Jewell, director general al The Nature Conservancy.
Și Cynthia Cummis, Director la Private Sector Climate Mitigation de la World Resources Institute, unul dintre partenerii inițiativei Obiective Bazate pe Știință, a felicitat Syngenta pentru reușita validării de către inițiativa Obiective Bazate pe Știință a obiectivelor lor de reducere a emisiilor.
„Un bun leadership în sectorul agroalimentar este esențial în lupta împotriva schimbărilor climatice, iar prin stabilirea acestor obiective, Syngenta își va asigura o dezvoltare ce va rezista probei timpului”, a menționat aceasta.
Obiectivele fac parte din angajamentul Syngenta de accelerare a inovației, lansat la începutul anului, pentru a aborda provocările tot mai mari cu care se confruntă fermierii din cauza schimbărilor climatice, a eroziunii solului și a pierderii de biodiversitate. Progresele în ceea ce privește aceste obiective vor fi raportate anual și verificate independent. Anunțul a fost făcut după finalizarea a 150 de sesiuni de ascultare pe tot globul, pentru a-i ajuta pe liderii companiei să identifice domeniile prioritare pentru investiții.