Guvernul a aprobat o Hotărâre care completează art.19 din HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor. Reamintim că, prin HG nr.1179/2014 a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, având ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al efectivului de animale, cu excepția controalelor efectuate de proprietarul animalelor sau a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.

Pentru anul 2022 s-a aprobat un ajutor de stat de maximum 96.000.000 lei credite de angajament, din care 41.664.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 54.336.000 lei pentru speciile ovine şi caprine, respectiv 72.771.000 lei credite bugetare, din care 31.583.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 41.188.000 lei pentru speciile ovine şi caprine. Sumele se asigură de la bugetul MADR pentru anul 2022.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.

Solicitanții ajutorului de stat sunt asociații sau organizații de crescători de animale care prestează serviciile menționate anterior şi care îndeplinesc următoarele condiţii:

• sunt persoane juridice conform legislaţiei în vigoare;

• sunt acreditați de către ANZ pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale şi/sau pentru determinarea calităţii genetice a raselor de animale;

• efectuează serviciile menționate anterior;

• realizează parametrii tehnici ai programului de ameliorare sau conservare al rasei pentru care solicită sprijinul financiar.

Intensitatea ajutorului de stat este:

• De până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice;

• De până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al șeptelului (efectivului de animale), cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.

„Știu cât de important este pentru fermieri să aibă asigurat un nivel ridicat al calității efectivelor de animale și al randamentului acestora, dar și acordarea plăților la timp. Prin finanțarea costurilor aferente procedurilor care privesc înregistrarea și testarea calității genetice a raselor de animale le oferim crescătorilor sprijinul de care au nevoie pentru a răspunde cât mai bine competitivității crescute din acest sector”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea este recunoscut drept cea mai importantă unitate de cercetare agricolă din România datorită rezultatelor obţinute în diferitele sectoare ale cercetării agricole privind cerealele, plantele tehnice şi furajere, cât şi în valorificarea acestor rezultate de către cultivatori. Prin înfiinţarea sa a fost posibilă continuarea bogatei tradiţii a cercetărilor agricole organizate în România încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în scopul abordării ştiinţifice şi rezolvării unor obiective prioritare pentru agricultura naţională. Spre finalul anului trecut am realizat interviul de față cu directorul general al INCDA Fundulea, dr. ing. Pompiliu Mustăţea, care a ținut să puncteze că un ajutor consistent de la stat ar face să se recupereze rapid tot ce s-a pierdut în 30 de ani.

INCDA are sediul în orașul Fundulea (Călărași), la circa 30 km de Capitală,  terenul institutului fiind situat în Câmpia Română. INCDA Fundulea este continuatorul activităţii de cercetare efectuate în domeniul plantelor de câmp de către Institutul de Cercetări Agronomice al României (înfiinţat în anul 1927) şi de către Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (înfiinţat în anul 1957), preluând astfel o îndelungată tradiţie de cercetare în slujba agriculturii României. Denumit iniţial, în 1962, Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Tehnice Fundulea, institutul a primit ca efect al Legii 290/2002, începând cu anul 2003, o nouă denumire – Institutul de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea – iar, începând cu 1 ianuarie 2007, unitatea a devenit institut naţional, cu denumirea Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, instituţie de interes public, cu finanţare extrabugetară şi funcţionare în regim economic.

Reporter: Ce înseamnă astăzi Institutul de la Fundulea?

Pompiliu Mustățea: După cum se ştie, Institutul a trecut prin numeroase procese de organizare, de la ICCPC cum era recunoscut şi când sub această denumire şi-a căpătat recunoaşterea pe plan intern, dar şi internaţional, astăzi suntem institut naţional de cercetare-dezvoltare. De-a lungul timpului, aici au lucrat cercetători foarte valoroşi, competitivi cu cei de pe piaţa externă, astfel încât Institutul de la Fundulea a fost primul din lume care a lansat primul hibrid de floarea-soarelui bazat pe androsterilitate nucleară de către regretatul profesor Alexandru-Viorel Vrânceanu. Şi în domeniul porumbului avem cu ce ne lăuda. Să ştiţi că primul domeniu de activitate a Institutului a constat în modernizarea programului de ameliorare şi a tehnologiei la cultura porumbului; după aceea au început să se diversifice programele de ameliorare, s-a început şi la floarea-soarelui, şi la orz, mazăre, soia, lucernă, cât şi la compartimente ale sectorului de agrotehnică, şi anume protecţia plantelor, lucrările solului, în ultimii ani au apărut şi compartimente noi, şi anume agricultura ecologică şi agricultura conservativă. Cei care am rămas în continuare, pentru că a avut loc un schimb de generaţii în acest Institut, vrem să ducem mai departe atât tradiţiile, cât şi faima institutului nostru. Este adevărat că după Revoluţie a fost o perioadă în care Institutul a intrat în declin, ca de fapt toată cercetarea românească, nu numai cea agricolă, că şi în celelalte domenii a avut loc un regres din cauza lipsei finanţării sau a unei finanţări foarte slabe, dar în ultima perioadă am reuşit să ne relansăm.

Încă în stadiul de supravieţuire

Reporter: Păi, să vedem cum arată INCDA Fundulea, în cifre, la acest moment...

Pompiliu Mustățea: În anul 1988, când eu am păşit pentru prima dată în acest institut, erau în jur de 1.365 de angajaţi. În 2020 ajunsesem la 307 angajaţi, iar în prezent suntem în jur de 240 de angajaţi, deoarece a fost un val de pensionări atât la limită de vârstă, cât şi parţial anticipată. Nu că am prevăzut, dar eu mi-am luat nişte măsuri de precauţie şi am vrut, cel puţin în domeniul cercetării, la fiecare laborator să nu rămân descoperit, pentru că văzusem că erau în etate foarte mulți dintre cercetătorii noştri, că urmează să se pensioneze şi trebuie să am om în schimb, dar nu să fie doar om în schimb, ci să fie şi format. Şi de aceea, din 2017 când am preluat conducerea INCDA Fundulea, anual am făcut angajări, am adus tineri specialişti pe care am şi reuşit să-i ţinem, pentru că înainte veneau, îşi dădeau doctoratul şi plecau la firmele concurente unde li se ofereau alte avantaje. Am reuşit să-i şi menţinem şi nu e prima dată când o spun, am adus tineri foarte bine pregătiţi şi care s-au integrat extraordinar de bine în echipele deja existente.

Avem actualmente 41 de cercetători atestaţi, sunt în jur de 60 de ingineri, deci cu studii superioare, avem şi ingineri mecanici, şi alte funcţii care prevăd angajări cu studii superioare. În 1988, anul venirii mele aici, Institutul dispunea de un fond funciar foarte bogat, întins pe o suprafaţă de 7.078 de hectare, dar după 1989, în urma retrocedărilor, pot să spun – şi-mi asum răspunderea – că unele nu au fost chiar legale, Institutul a pierdut foarte mult pământ, în prezent mai are 1.844 de hectare, dintre care arabil 1.598 de hectare. Dar să ştiţi că ne descurcăm. La actualul număr de personal angajat şi la nivelul de dotare, această suprafaţă totuşi este suficientă pentru a continua şi a obţine rezultate bune în domeniul cercetării şi pentru a multiplica seminţele din noile creaţii, soiuri şi hibrizi. Ce se obţine în laboratoarele de ameliorare pleacă mai departe într-un laborator de producere de sămânţă şi după aceea la fermele de producţie, unde obţinem verigile superioare. De exemplu, la păioase producem baza, pe care după aceea o comercializăm ca să ne asigurăm existenţa.

Condiţiile social-economice, dar mai mult financiare din ultimii ani au condus la o nouă organigramă, o nouă restructurare a Institutului. Dacă înainte eram două secţii: secţie de ameliorare şi secţie de agrotehnică, cu câteva laboratoare, iar laboratoarele la rândul lor aveau 17 colective, am făcut o nouă reorganizare şi practic am desfiinţat secţiile şi am rămas cu 8 laboratoare principale, care sunt de ameliorare şi de producere de sămânţă şi un laborator de agrotehnică, care la rândul lui are în componenţă fostele colective de agricultură durabilă, agricultură conservativă, agricultură ecologică, protecţia plantelor şi fiziologie.

Reporter: Din punct de vedere financiar, cum este susţinută instituţia astăzi?

Pompiliu Mustățea: Din punct de vedere financiar, aici este oful cel mai mare, pentru că după ce ni s-a luat pământul s-a redus treptat şi finanţarea, primind de la bugetul statului sume foarte mici, până când de fapt s-a tăiat în totalitate şi această finanţare foarte redusă. În prezent, INCDA Fundulea are doar două surse principale de finanţare, şi anume: una constă în accesarea de proiecte, dar în sistem competitiv, de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum şi de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, dar acestea reprezintă 20%-30% din totalul cheltuielilor institutului. Restul de peste 70% din cheltuieli sunt asigurate din surse proprii, respectiv în urma comercializării seminţelor, a încasării dreptului de autor, deci a redevenţelor, şi a prestărilor de servicii, Institutul nostru făcând testări pentru omologarea diferitelor pesticide ale firmelor private.

Ne străduim din toate puterile pentru a ne putea asigura strictul necesar. Am mai spus-o şi o repet, suntem încă în stadiul de supravieţuire pentru că nu avem o finanţare de bază, o finanţare predictibilă pe baza căreia să poţi să-ţi faci nişte strategii pentru viitor. Dar n-avem încotro, deci practic trăim pe picioarele noastre.

Soiul de grâu Glosa, în preferinţele fermierilor

Reporter: Soiurile de grâu româneşti au fost întotdeauna mândria cercetării noastre, mândria Institutului de la Fundulea, cu staţiunile din coordonare. Ce mai avem azi?

Pompiliu Mustățea: Laboratorul de ameliorare a grâului a fost şi rămâne unul din cele mai performante laboratoare ale institutului nostru, şi asta deoarece echipa de amelioratori, din 1988, deci când am venit eu şi am început să lucrez la ameliorarea grâului, am rămas împreună până mai acum câţiva ani. Prin urmare, a fost o echipă sudată, fiecare ştia ce are de făcut, fiecare îl înlocuia pe celălalt tocmai pentru a ne menţine cu performanţa soiurilor create. Am reuşit să ne impunem în primul rând pe plan intern, când de-a lungul timpului suprafaţa cultivată cu soiurile create de la Fundulea a ocupat între 50%-75% din totalul suprafeţei cultivate cu grâu.

Reporter: Asta se întâmpla imediat după anii ’90?

Pompiliu Mustățea: Da. Această pondere variază de la an la an, dar ce este îmbucurător este că am reuşit să penetrăm şi piaţa internaţională, prima dată cu soiul Fundulea 29 în Canada, în regiunea Quebec, unde grânele de toamnă nu prea reuşeau bine, dar soiurile noastre, având o rezistenţă foarte bună la iernare, s-au dovedit superioare şi s-a cultivat acest soi ani buni în Canada. După aceea am reuşit să intrăm şi în America de Sud, în Argentina, cu soiul Izvor, i se spunea acolo „Lenox”, practic sămânţa se produce în Argentina, dar se cultivă în Brazilia. Am reuşit după aceea să înregistrăm soiul Glosa şi Fatima 2 în Ungaria, Albena în Bulgaria, Almira în Republica Kîrghiză, Miranda, Glosa, Otilia şi Izvor în Republica Moldova, iar în Turcia am reuşit să înregistrăm nouă soiuri. Ca o curiozitate, cu toate că noi în ţară am încetat producerea de sămânţă pentru soiurile Dropia şi Flamura 85, datorită calităţilor lor în ceea ce priveşte rezistenţa la iernare, speranţa bună la secetă şi arşiţă, dar în special datorită calităţii de panificaţie extraordinar de bune şi stabilităţii recoltelor de la an la an, în Turcia exportăm anual în jur de 10-15 tone din cele două soiuri, Flamura şi Dropia, deci suntem nevoiţi să producem sămânţă special pentru Turcia, la care se mai adaugă cantităţi pentru celelalte soiuri care au fost înregistrate acolo. Îmbucurător este faptul că şi soiul Glosa a ajuns să se extindă şi în Turcia, ca şi cele două soiuri ceva mai vechi. În continuare testăm în Turcia soiul Voinic, care de asemenea are o calitate foarte bună de panificaţie. Or, ştim cu toţii că în Turcia atât fermele mari, cât şi micii producători preferă un grâu cu calitate foarte bună de panificaţie.

Reporter: La noi Glosa şi Dropia, din câte ştiu, ocupau suprafeţe foarte mari sau erau printre preferinţele fermierilor.

Pompiliu Mustățea: Au fost şi în continuare Glosa este în preferinţele fermierilor. De exemplu, în anul 2020 ponderea soiului Glosa a fost de 38,4% din totalul suprafeţei cultivate cu grâu în România. Din cele 55%-60%, ponderea soiurilor de la Fundulea, Glosa are între 35%-38% pondere. Așadar, rămâne un soi foarte apreciat de fermieri, are şi o plasticitate ecologică foarte mare, cei care au părul alb ca mine îşi amintesc de soiul Fundulea 29 care, la fel, avea o plasticitate ecologică foarte mare şi se cultiva pe tot teritoriul ţării, ajungând la o extindere de 45%. Chiar în judeţul Botoşani am fost întrebat de către un fermier: „Domnule director, dar de ce nu mai ieşiţi cu soiuri nearistate?”. Pentru că Fundulea 29 a fost singurul soi de grâu nearistat, şi i-am dat explicaţia: la noi în ţară este secetă şi frecvenţa anilor secetoşi începe să fie din ce în ce mai mare. Formele aristate la grâu prezintă o toleranţă mai bună la secetă, pentru că dimineaţa are loc condens de apă şi deci nu vine numai pe spiculeţ, ci condensul acesta de apă se aşază şi pe ariste şi de pe ariste se scurge la baza bobului, şi bobul, chiar dacă este secetă, tot are o picătură-două de apă. Dar la soiurile nearistate e o cantitate mai mică de apă ce se impregnează pe spic şi de aceea nu au aşa toleranţă bună la secetă. Reversul medaliei, că aşa e în viaţă… Nu poţi să le îmbini pe toate. În schimb, în anii ploioşi, în special în preajma recoltatului, spicele aristate cum sunt soiurile noastre menţin apa mai mult, pe când cele nearistate, neavând o suprafaţă de contact mai mare, neavând ariste, mai bătând soarele şi vântul se usucă mai repede şi sunt ceva mai rezistente la încolţirea în spic. Dar să ştiţi că am rezolvat şi această problemă în ceea ce priveşte încolţirea în spic la grâu, pe cale genetică.

Interes pentru randament, în detrimentul calității

Reporter: Să vorbim puţin despre floarea-soarelui. Ce facem astăzi cu această cultură, pentru că au fost nişte ani destul de grei prin care a trecut cercetarea agricolă în domeniul florii-soarelui?

Pompiliu Mustățea: După Revoluţie, din păcate, la laboratorul de ameliorare a florii-soarelui a avut loc un regres, deoarece amelioratorii fie s-au pensionat, fie s-au dus din cauze naturale, fie au plecat la firmele concurente. Vedeţi, firmele private au reuşit să introducă acele gene de rezistenţă la erbicide, or, nouă ne-a luat cam 14 ani până când am reuşit să introducem aceste gene, să ieşim, să lansăm hibrizi cu rezistenţă la erbicide, timp în care companiile producătoare și furnizoare de sămânță n-au stat pe loc să ne aştepte, deci au mers înainte.

În 2016 s-a ieşit cu primii hibrizi cu tehnologiile Express şi Clearfield, nu au fost recunoscuţi ca fiind rezistenţi la erbicide, totuşi i-am dat la câţiva fermieri foarte cunoscuţi în ţară, în Brăila, în Iaşi, care i-au testat, deci în condiţii practice alături de hibrizii de la Pioneer, şi am constatat că se comportau la fel, ba chiar mai bine ca reacţie la aplicarea acestor erbicide. Insistând pe lângă ISTIS, anul următor i-au retestat la Centrul de la Negreşti şi într-adevăr au fost recunoscuţi ca având rezistenţă la erbicide. Eu, în 2017, când am preluat conducerea Institutului, am dat această sămânţă convenţională, cum era înregistrată, şi le-am spus fermierilor: daţi cu erbicide, dacă se întâmplă ceva vă despăgubim noi, pentru că ştim ce marfă avem, ce am creat. Avem acum 7 hibrizi înregistraţi, sunt la ISTIS în curs de înregistrare alţi 5 hibrizi, dintre care doi şi cu rezistenţă la gena Clearfield Plus, deci care nu lasă acea remanenţă în sol. Nu ştiu dacă e îmbucurător, dar pentru noi contează foarte mult, hibrizii noştri de floarea-soarelui sunt mai mult cunoscuţi în străinătate, deci hibrizii nou-creaţi, decât în ţară. Îi avem deja înregistraţi şi cultivaţi în Republica Moldova, Turcia, Grecia şi Ucraina. Prin urmare, am reuşit să ne relansăm în domeniul florii-soarelui. Dacă în 2017 am vândut doar 300 kg de sămânţă din Performer, soiul convenţional, anul acesta am avut o pondere de 5% pe piaţa internă şi credem că vom începe treptat-treptat să recucerim terenul pierdut.

Reporter: Ce se cere la floarea-soarelui, ce caracteristici urmăresc fermierii, ce-și doresc ei?

Pompiliu Mustățea: Tendinţele astăzi, şi nu numai la floare, ci şi la grâu, şi la porumb, am văzut că pe fermieri îi interesează producţia, randamentul, în detrimentul calităţii. Să ştiţi că şi la grâu soiurile străine, şi am datele de la platformele unde am fost prezenţi, sunt ceva mai productive, deci ca producţie; dar ca adaptare la condiţiile de nefavorabilitate de mediu şi ale climei, cât şi din punct de vedere calitativ, sunt mult mai jos faţă de noi. Deci din soiurile româneşti poţi face o pâine foarte bună în mod tradiţional: aluat făcut din apă, sare şi maia sau drojdie. La cele străine, ca să poţi să obţii o pâine cât de cât să o poţi consuma, trebuie să vii cu foarte mulţi aditivi alimentari. Şi ar trebui fermierii, totuşi, să se îndrepte către acest aspect, că grâul de aceea este şi-l producem: pentru pâine. Din cel furajer avem triticale, să cultive triticale, care sunt şi mai productive, sunt şi mai ruderale, având gene de secară transferate în genomul lor…

Reporter: Dacă vorbim de pâine, acum se caută şi pâinea cu secară sau din secară...

Pompiliu Mustățea: Da. Noi recomandăm un amestec 50% făină de grâu cu 50% făină de triticale, de exemplu. Dar cred că ar trebui, eu am emis ideea asta, o iniţiativă legislativă prin care să se interzică folosirea aditivilor în fabricarea pâinii. Pâinea, cum se zice, e sfântă; pâinea e pe masa tuturor oamenilor din toată lumea. De ce şi aici să mergem cu contrafaceri, cu lucruri care poate nu se dovedesc a fi chiar aşa de sănătoase pentru om?

Hibrizii mai timpurii sunt preferați de fermieri

Reporter: La porumb cum stă cercetarea românească?

Pompiliu Mustățea: La Fundulea, în domeniul porumbului am avut amelioratori foarte buni, dar din păcate ce s-a întâmplat la floarea-soarelui s-a întâmplat şi la porumb, au plecat amelioratorii. Vedeţi, până în Revoluţie exista un program unic de ameliorare a porumbului, în care Institutul de la Fundulea avea ca rol crearea şi lansarea hibrizilor tardivi, deci din grupa 400, 500 FAO, chiar şi 600. Plecând amelioratorii, încercai tot timpul să refaci echipa, dar nefiind stabilă – cei care veneau stăteau cât stăteau și plecau –, s-a produs un regres. Apoi, amelioratorii noştri n-au ţinut cont de cerinţele fermierilor, care din an în an preferau forme mult mai timpurii, pentru a putea face rotaţia grâu-porumb. Hibrizii noştri, fiind tardivi, se recoltau târziu şi nu era timp pentru pregătirea patului germinativ.

Reporter: Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, mai e şi povestea schimbărilor climatice, şi ne referim la secetă, vorbim de faptul că s-au pierdut irigaţiile pe suprafeţele foarte mari, dar vorbim şi de faptul că la hibrizii tardivi pierderea de apă se face foarte greu.

Pompiliu Mustățea: Este greoaie, deci au mai fost două cauze principale care au dus la pierderea pieţei la porumb, şi anume recoltarea mai greoaie, mecanizată a hibrizilor noştri, cât şi pierderea foarte lentă a apei din bob. Aţi spus şi de secetă, acum mi-a venit ideea, hibrizii noştri au avut şi au în continuare o rezistenţă la secetă bazată pe un mecanism fiziologic, şi anume menţinerea apei mai mult în ciocălău. Așadar, dacă hibrizii străini pierdeau apa foarte repede din rahis şi deveneau sensibili la secetă, ai noştri, păstrând apa mai mult în rahis, aveau o toleranţă mai bună la secetă. Acum încercăm să îmbinăm aceste caractere, să putem să păstrăm apa în rahis, dar să o piardă cât mai repede din bob. Prima realizare a constat în hibridul Felix, care, deşi cam pe aceeaşi perioadă de vegetaţie ca hibridul Olt, pierde apa ceva mai repede, şi am reuşit anul acesta să înregistrăm hibridul Magnus, care face parte din grupa FAO 350 şi care pierde apa rapid şi este şi pretabil la recoltarea mecanizată. Cei doi hibrizi foarte cunoscuţi de porumb, Olt şi Fundulea 376, i-am dat cu exclusivitate firmei Rodbun, dacă vă amintiţi a fost un întreg scandal, am dat multe explicaţii la acea vreme, dar erau nişte hibrizi foarte vechi, noi nici nu mai încasam drepturile de autor pentru că nu mai aveau perioada de graţie şi practic am vrut să ne concentrăm pe noii hibrizi, pentru că scăzând forţa de muncă era foarte greu să facem producere de sămânţă, să facem loturi de hibridare din foarte mulţi hibrizi. Şi aşa am rămas cu Fundulea 423, un hibrid cu bobul semisticlos, din care se prepară un mălai grişat foarte bun, anul trecut a dat producţii în platformele demonstrative din sud şi din est de peste 11 tone la hectar, deci am produs sămânţă în continuare din el, cât şi din hibridul Felix, care acum doi ani a realizat 13 tone la hectar…

Reporter: Deci s-a depăşit pragul de 10 tone la hectar.

Pompiliu Mustățea: S-a depăşit, absolut. Şi noul hibrid din grupa 350 depăşeşte 10 tone la hectar. Deci ne mişcăm, ieşim, dar parcă tot suntem puţin sub firmele consacrate.

Urmează mari încercări pentru fermierul român și pentru cercetare

Reporter: Ce facem, domnule director, cu viitoarele strategii pentru agricultură pe care le pregătește Uniunea Europeană? De pildă, o analiză realizată la nivel de UE de către nişte universităţi arată că prețul alimentelor va creşte cu cel puţin 30%, fermierii vor avea între 20%-30% pierderi.

Pompiliu Mustățea: Fermierul român va fi supus unor mari încercări. Unii spun provocări. Nu e provocare, sunt mai multe încercări, agricultorii vor fi supuşi la încercări foarte grele. Vor avea foarte mult de suferit când se vor aplica măsurile din noile strategii europene. În ce privește produsele de protecție a plantelor, noi deja aplicăm cam 600 g pe hectar, în timp ce în UE se aplică în medie 2,2 kg/ha, dar sunt şi ţări care aplică 2,6 – 2,8. Dacă reducem şi acest 0,6 kg pe hectar la jumătate, practic eşti în imposibilitatea de a mai realiza producţii mari şi de a-ţi putea acoperi cheltuielile. Riscul pentru fermieri aici va fi că nu-şi vor putea acoperi cheltuielile, pentru că eu mă gândesc: cel care produce inputurile, îngrăşămintele, erbicidele, fungicidele, ce produce fiecare, ce spune? „Cifra mea de afaceri se va înjumătăţi”, deci pierd mult. Şi atunci ce face, care e prima lui măsură? Dublează preţul. Şi ne duce la nişte cheltuieli foarte mari, producţiile vor fi mai mici din cauza îmburuienării, din cauza atacului masiv de boli şi dăunători. Cu siguranță, producțiile vor fi și mai mici, şi de calitate inferioară. Eu cândva eram convins că pe cale genetică vom putea rezolva cele mai mari deficienţe, de exemplu, ale soiurilor de grâu, şi anume introducerea genelor de rezistenţă la principalele boli. Dar este foarte greu să îmbini într-un genotip al plantei, fie de grâu, porumb sau floarea-soarelui, atâtea caracteristici încât să-ţi confere rezistenţă totală la boli şi dăunători. Creşterea suprafeţei agricole unde să se aplice atât principiile agriculturii conservative, cât şi pe ale agriculturii ecologice, şi aceasta sigur va duce la scăderea producţiei, pentru că în sistem ecologic producţiile sunt ceva mai mici comparativ cu sistemul convenţional, unde se pot aplica tehnologii moderne.

Reporter: Pentru cercetarea agricolă românească ce ar trebui făcut ca să meargă mai departe?

Pompiliu Mustățea: Înainte de orice, așa cum spune și președintele ASAS, Valeriu Tabără, cercetarea agricolă românească trebuie să fie unită. În opinia mea, trebuie revenit la cum eram înainte, era Institutul şi în coordonarea INCDA erau staţiunile de cercetare-dezvoltare. Puteam să facem un program de producere şi de comercializare a seminţelor în comun. Aşa, acum, fiecare face cam ce vrea. Deja sunt directori de staţiuni care zic „dar treceţi, domnule, înapoi, pentru că avem nevoie de Institut să ne coordoneze”. Noi, la rândul nostru, avem nevoie de staţiuni ca să facem testările noilor soiuri şi hibrizi de plante pentru a produce sămânţă şi a fi staţiunile un fel de dealeri, deci ne-ar ajuta foarte mult, dar trebuie o finanţare de bază, o finanţare predictibilă care nu prea există. Chiar dacă staţiunile au rămas sub conducerea Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) şi a MADR, principala sursă de finanţare şi la stațiuni o reprezintă sursele proprii. Se alocă bani foarte, foarte puţini. Noi, Institutul, încă rezistăm, încă suntem la stadiul acesta de supravieţuire, dar dacă am primi un ajutor consistent de la stat, să ştiţi că în câţiva ani am recupera tot ceea ce s-a pierdut în cei peste 30 de ani după Revoluţie.

Reporter: Măcar salariile să fie asigurate de la buget, iar restul să vină din toate rezultatele pe care le aveţi şi din veniturile extra.

Pompiliu Mustățea: Ar fi o măsură foarte bună, am completat nişte chestionare în iarna asta către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, minister la care Institutul este în coordonare, în care chiar am avut această idee ca Ministerul Cercetării să asigure măcar salariile la cercetători, pentru personalul auxiliar – din proiecte şi din surse proprii, ca să putem asigura şi creşterea salariilor, să fie nişte salarii decente, dar şi să ne dotăm cu aparatură de laborator şi echipamente de lucru în câmp.

Pasiunea duce cercetarea mai departe

Reporter: La finalul interviului vrem să aflăm mai multe și despre omul cu care stăm de vorbă. Domnule dr. ing. Pompiliu Mustăţea, cine sunteți, unde v-ați născut și pe unde v-au dus pașii?  

Pompiliu Mustățea: Sunt născut în judeţul Buzău, în satul Şarânga, comuna Pietroasele, comună cunoscută şi recunoscută şi la nivel internaţional atât pentru vestigiile istorice, cetăţuia dacică, castrul roman, „Cloşca cu puii de aur”, dar mai ales pentru vestitul vin de Pietroasele, şi anume Tămâioasa românească. Am urmat liceul agricol la Râmnicu Sărat, unde am avut profesori foarte buni; după aceea, Facultatea de Agricultură la Institutul Agronomic din Bucureşti, am avut dublă repartiţie, la Institutul de la Fundulea, cu stagiu la CAP Movila Miresei din Brăila. Acolo, din primul an am luat fermă în primire, am introdus producerea de sămânţă la porumb, deci ceva nou care aducea foarte mulţi bani la CAP.

Reporter: Asta prin ce an se întâmpla?

Pompiliu Mustățea: În 1985. Vă spun, jumătate din lotul de hibridare îl casam mai mult eu, aveam şi mai mult antrenament, eram şi tânăr, ceea ce a condus la faptul că nu mi-au dat drumul după cei doi ani de stagiatură, am mai stat doi ani până când s-a ivit o conjunctură pentru o anumită persoană neplăcută, dar care imediat mi-a spus: „Du-te la direcţie, ia-ți transferul şi pleacă la Fundulea”.

Reporter: Aveaţi dublă repartiţie pentru că aţi terminat printre primii?

Pompiliu Mustățea: Da, am terminat cu o medie destul de mare – 9,88, de fapt am fost o promoţie foarte, foarte bună. Era o luptă strânsă, eram în jur de 5-6 inşi foarte apropiaţi, foarte greu s-a făcut distincţia.

Reporter: Promoţia 1984?

Pompiliu Mustățea: Da. Şi domnul Cristian Hera, ştiind că doi ani s-a tot chinuit să mă aducă la Institut, mi-a zis: „Mustăţea, unde vrei, acolo te repartizez”. Şi auzisem şi eu de domnul Săulescu, de echipa dânsului de amelioratori, şi i-am zis lui Hera că eu aş vrea acolo, la Institut, la Fundulea. „Păi acolo te duci”. Şi am făcut echipă foarte bună cu domnul dr. Săulescu, cu Gheorghe Itu şi Mariana Itu, am fost echipă bună împreună.

Reporter: Soiurile renumite de grâu şi noutăţile care au apărut după ’90 în acest sector al cerealelor păioase vi se datorează dvs. şi domnului prof. Săulescu, întregii echipe, de fapt, de la INCDA Fundulea.

Pompiliu Mustățea: Întregii echipe. Bine, creierii erau domnii Săulescu şi Itu, domnul Săulescu pe grâu, domnul Itu pe triticale. Eu am fost ucenicul lor şi la rândul meu acum trebuie să-i călăuzesc pe cei tineri care au rămas în locul nostru în laborator.

Reporter: De ce aţi preferat să ajungeţi pe partea asta de agricultură şi n-aţi ales horticultura, având în vedere că sunteți născut și crescut între vii?

Pompiliu Mustățea: Am trăit de mic copil în echipa de la CAP unde lucrau şi mama, şi tata, şi eram prin vie toată ziua. Şi când învăţam pentru treaptă la liceu sau pentru admitere la facultate, mă duceam în vie, undeva sus pe deal, şi acolo învăţam, era linişte şi mă simţeam în largul meu între butucii de viţă-de-vie. Hazardul a făcut să ajung la Râmnicu Sărat, la liceu, unde nu era secţie de viticultură, horticultură. Am avut nişte profesori foarte buni, care mi-au sădit dragostea pentru acest domeniu al agriculturii, şi anume cultura plantelor de câmp.

Reporter: Nu v-a trecut niciodată prin cap să plecaţi din cercetare? Sau să mergeţi în cercetare în privat?

Pompiliu Mustățea: Câteodată, aşa, când vedeai că sunt salariile foarte mici, că nu te descurci, te gândeai să pleci, mai ales că la mine la Buzău era şi Agricover-ul, foarte tentant la acea perioadă, dar părinţii nu m-au lăsat. Mi-au zis „stai acolo”, şi dacă nu erau atât părinţii mei, cât şi ai soţiei, care ne-au ajutat foarte mult, cred că aş fi făcut poate şi acest pas.

Reporter: Să mergeţi în domeniul vânzărilor, unde se îndreaptă mai toți absolvenţii foarte buni…

Pompiliu Mustățea: Nu, nu în domeniul vânzărilor, pentru că şi firmele străine voiau amelioratori. Deci „pe meserie”, cum se zice.

Reporter: Aşadar, pasiunea dvs. şi a celorlalţi oameni din Institutul de la Fundulea poate să ducă mai departe cercetarea agricolă românească, împreună cu colegii din ţară?

Pompiliu Mustățea: Sigur. Toți care încă lucrăm aici, la INCDA Fundulea, cât şi la nivelul staţiunilor din țară, pot duce mai departe ceea ce înaintaşii noştri au înfăptuit. Și au avut realizări destul de bune.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Pe 17 februarie 2022 are loc a șasea ediție a Concursului Național Vin Bag-in-Box, eveniment organizat de compania Azoc-Star - partener oficial unic și exclusiv pentru Europa de Est (Bulgaria, Georgia, Moldova și România) al Diviziei Smurfit Kappa Bag-in-Box, cu sediul central în localitatea Epernay din Franța. De punctat că, sistemul Bag-in-Box oferă produselor alimentare o creștere a duratei de consum de până la câteva săptămâni de la deschidere.

Potrivit reprezentantului Smurfit Kappa Bag-in-Box, Cătălin Costiniuc, la ediția din 2022 a concursului de vin ambalat la Bag-in-Box sunt așteptate peste 150 de probe. „Creșterea consumului de vin ambalat la Bag-in-Box este constantă și semnificativă, în special în ultimii doi ani, când restaurantele nu au funcționat la capacitatea maximă. De când organizăm acest concurs, din 2017, apreciem îmbunătățirea continuă a calității vinului astfel ambalat”, precizează Cătălin Costiniuc, președintele concursului.

Vinurile care vor fi medaliate vor primi distincții autoadezive ce se pot aplica pe exteriorul cutiilor, pentru evidențierea lor. „Această metodă validează vinurile declarate câștigătoare în cadrul concursului și ajută comercianții și consumatorii în alegerea vinului românesc de calitate superioară ambalat în Bag-in-Box. Obiectivul principal al concursului este acela de a sprijini consumatorii de vin ambalat la Bag-in-Box atunci când doresc să aleagă un vin certificat în mod obiectiv de specialiști din lumea vinului și degustători recunoscuți, din România, precum și de promovare pe piața europeană a vinurilor românești ambalate în Bag-in-Box”, arată Cătălin Costiniuc.

Concursul Național Vin Bag-in-Box beneficiază de sprijinul companiei franceze Smurfit Kappa Bag-in-Box, a filialei italiene Smurfit Kappa Bag-in-Box Vitop și este organizat după modelul celui mai mare concurs de vinuri de profil din lume – Concours International Wine In Box din Franța.

În urma evaluărilor la Concursul Național Vin Bag-in-Box, organizatorul va oferi minimum 33 de diplome (distincții), în funcţie de cel mai mare punctaj atribuit de juriu. Dintre acestea, va selecta minimum zece vinuri și le va înscrie la „Concours International Wine In Box”, Toulouse, Franța, care va avea loc pe 29 martie 2022.

De asemenea, tot ca o recompensă pentru obținerea unui punctaj mare la concurs, organizatorul va înscrie vinuri care au primit distincții la „International Wine Contest Bucharest - VINARIUM”, care va avea loc în perioada 26-29 mai 2022.

Pentru cramele din România, participarea la competiții internaționale este o modalitate de creștere a vizibilității la nivel mondial. „Suntem mândri de faptul că în anii precedenți, atât în 2017, 2018, 2019, 2020 cât și în 2021, au fost producători români declarați câștigători la concursul internațional din Franța”, punctează Cătălin Costiniuc.

În cadrul Concursului Național Vin Bag-in-Box 2022 vor fi două jurii.

Juriul 1, format din oenologi, membri ADAR, certificați WSET, somelieri, bloggeri, jurnaliști, producători și comercianți de vin, va desemna câștigatorii distincției „Cel mai bun vin ambalat în Bag-in-Box” și Cel mai bun vin ambalat în Bag-in-Box – Medalia de Aur”.

Juriul 2, constituit din consumatori și pasionați de vin, va desemna câștigatorii distincției „Cel mai popular vin ambalat în Bag-in-Box”.

La această a șasea ediție, președintele concursului va desemna câștigatorii distincției „Vinul Președintelui”.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La finalul anului trecut, împreună cu directorul general al Mewi, Cristian Dănescu, am făcut bilanțul lui 2021 și am punctat perspectivele lui 2022 în tehnica agricolă. În fapt, cum veți vedea în rândurile ce urmează, subiectele discutate au inclus utilajele, anul agricol, fermierii, care, apropo, mulți s-au îndreptat în anul abia încheiat către echipamente second-hand. De asemenea, un alt subiect abordat a fost dezvoltarea companiei care reprezintă în țara noastră, de 27 de ani, producători de renume în domeniul tehnicii agricole, ca Fendt, Valtra, Horsch.  

„Cam toți furnizorii de echipamente și-au redus considerabil stocurile existente, și discutăm de unele livrări de tractoare speciale, cum sunt șenilatele, unde trebuie să aștepți chiar și un an, de la contractare până la livrare.”

Interviul reflectă poziția liderului companiei privind tendințele actuale și de perspectivă de pe piața echipamentelor agricole și, totodată, din interiorul firmei, la care se adaugă o radiografie a celor mai importante noutăți ale anului la Mewi, precum construirea sau înființarea unor sedii de filiale sau crearea unor noi departamente.

2021 în vânzarea utilajelor agricole

Reporter: Cum a fost anul 2021 pentru piața utilajelor agricole și pentru compania Mewi?

Cristian Dănescu: 2021 a fost un an bun, ba chiar foarte bun, cu toate că am avut dificultăți mari în aprovizionarea cu utilajele, care au venit cu o întârziere mare, dar avantajul a fost că am reușit să vindem mai multe utilaje second-hand. Pentru mulți fermieri nu există o altă soluție. Ei au nevoie de utilaje în timp util, iar atâta timp cât producătorii nu pot furniza echipamente noi, singura variantă rămasă e unul la mâna a doua, disponibil imediat.

Fermierii au învățat că trebuie făcute din timp comenzile, că trebuie să aibă răbdare și, mai ales, că trebuie să facă o planificare cu mult timp înainte față de cum au fost obișnuiți. Până acum, achizițiile se făceau de azi pe mâine. Toți furnizorii aveau produsul disponibil. Acum nu mai au posibilitatea să aleagă, dacă vor o livrare rapidă merg la furnizorul care are marfa pe stoc. Din informațiile noastre însă, cam toți furnizorii de echipamente și-au redus considerabil stocurile existente, și discutăm de unele livrări de tractoare speciale, cum sunt șenilatele, unde trebuie să aștepți chiar și un an de la contractare până la livrare.

Pe de altă parte, a fost un an bun pentru că producția a fost bună, nu a fost secetă, prețurile au fost foarte bune după recoltat. Acum însă, fermierii se confruntă cu majorări masive ale prețurilor la inputuri și, cu siguranță, în anul 2022 vor lua mai mulți bani pe produsele agricole, dar profitul lor va fi mai mic. Pentru anul acesta (2021, n.r.) le-au cumpărat în primăvară, sau chiar în 2020, la un anumit preț, au vândut la prețuri foarte bune produsele agricole, s-au capitalizat și au făcut investiții în utilaje.

„Nu avem control pentru livrare. Producătorii spun același lucru: nu vă putem da nicio informație, așteptăm după componente. Aceasta este situația actuală.”

Furnizorii de tehnică agricolă caută soluții de aprovizionare cu utilaje second-hand

Reporter: Ce se întâmplă pe piața de tehnică agricolă? Pare că pandemia Covid-19 a afectat producătorii de tehnică agricolă, termenele de livrare a utilajelor sunt din ce în ce mai mari, sunt probleme în producția de tractoare, combine, implemente, în fabrici...

Cristian Dănescu: Producătorii de utilaje promit că va fi mai bine, însă cu siguranță nu în primul trimestru. Din punctul meu de vedere, nu au cum să-și revină chiar așa de repede, că nu discutăm numai de lipsa anumitor componente, lipsesc anvelope, lipsesc componente electronice, lipsesc bucșele de la cabină... Se pare că, dintr-odată, producătorii de componente nu mai fac față solicitărilor.

Periodic, partenerii noștri ne anunță măriri de prețuri, în funcție de creșterile pe care le primesc și ei la componente. Ni se explică că acestea nu sunt mari, pentru că, de fapt, procentul este mult mai mare decât cel aplicat de ei la prețurile de vânzare pentru utilaje. La un moment dat, va trebui să obțină și ei profit, deci presupunem că vor veni măriri substanțiale și la utilaje. Nu avem control pentru livrare, chiar dacă ni s-a confirmat un termen de livrare, am avut anul acesta (2021, n.r.) multe amânări. Producătorii spun același lucru: nu vă putem da nicio informație, așteptăm după componente. Aceasta este situația actuală.

Reporter: Cum credeți că va arăta, în țara noastră, cererea pentru utilajele noi în 2022?

Cristian Dănescu: Vor exista, cu siguranță, multe cereri, ținând cont că vor fi multe proiecte pe fonduri europene, ne facem griji că nu vom avea ce să livrăm. Fermierul e posibil să aibă acum nevoie de un tractor, dosarul să i se aprobe în șase luni, un an și mai așteaptă încă atât să-și primească produsul. Ceea ce este o problemă majoră, pentru că noi avem prețuri înregistrate în baza de date, fermierii iau ca bază acele prețuri, iar noi nu știm cum vor evolua prețurile în decurs de un an și jumătate, doi. 

La ora actuală căutăm soluții de aprovizionare cu utilaje second hand. Dacă inițial achiziționam utilaje la mâna a doua numai în sistem buy-back, acum suntem dispuși să le cumpărăm de pe piața liberă din România. Așa cum le cumpăram și din Germania. Să ne asigurăm că avem ce vinde.

Termenele de livrare confirmate de producători, cu toate că multe utilaje au fost comandate deja din vara anului 2021, s-au dus spre vara anului 2022. Deci am putea avea o problemă în primăvara anului 2022, să nu avem suficiente tractoare și mașini agricole pentru vânzare.

„Dacă inițial achiziționam utilaje la mâna a doua numai în sistem buy-back, acum suntem dispuși să le cumpărăm de pe piața liberă din România. Să ne asigurăm că avem ce vinde.”

Extindere la sediul central, noi filiale și puncte de lucru în țară

Reporter: În 2021 ați extins sediul central de la Orțișoara, județul Timiș...

Cristian Dănescu: Da, pentru că echipa a crescut foarte mult, atât în țară, cât și la Orțișoara, spațiul a devenit neîncăpător, apoi a venit și pandemia... Era foarte dificil să mai găsim soluții să așezăm oamenii în birouri. Deh, echipă mare! Practic, am dublat fosta clădire Mewi de la Orțișoara.

Inițial, am crezut că hala nou-construită nu va fi utilizată imediat la capacitate maximă, însă văd zilnic că ambele ateliere sunt pline cu utilaje aflate la reparat. Asta înseamnă că avem o echipă de tehnicieni foarte bine pregătită, avem și lucrări mari pe care nu le efectuăm la clienți, cum o fac ceilalți distribuitori de echipamente. Noi le efectuăm într-o hală foarte bine dotată cu tot ce este necesar pentru a realiza reparații de calitate.

Pe de altă parte, stocul este foarte important să putem reacționa imediat la cererea clientului. Și atunci am zis că e bine, cu toate că sunt costuri foarte mari, să avem un stoc mare de piese, pentru a putea efectua în cel mai scurt timp posibil reparațiile planificate.

Reporter: Să vorbim și despre investițiile în sediile, filialele din țară. În Transilvania ați schimbat sediul de la Tureni la Gligorești/Luncani, județul Cluj.

Cristian Dănescu: Filiala noastră din Ardeal se află fix la jumătatea drumului dintre cele două localități Luncani și Gligorești, în imediata apropiere a drumului european E60. Îi spunem Mewi Gligorești, pentru că așa este în adresă, însă ne referim de multe ori la această filială ca fiind la Luncani, care și sună ca din zona Clujului, nu-i așa?

Cred că ne-am bucurat cel mai mult de faptul că aici avem o hală și, față de sediul vechi, de la Tureni, este o îmbunătățire ca de la cer la pământ. Putem efectua de acum reparațiile în hală, cu toate că nu este foarte mare, avem spațiu exterior generos, unde să ne expunem produsele. Însă cel mai important aspect este poziționarea strategică. Leontin Coca, directorul de vânzări al companiei Mewi, îl numește „un centru de greutate”, amplasat la distanță egală de Târgu-Mureș, Alba Iulia și Cluj, ceea ce îl face accesibil pentru clienții din trei județe.

Iar acest lucru s-a văzut deja din primul an. Pe partea de vânzări de utilaje, ne-am dublat cifra, iar pe partea de service și piese, creșterea a fost de 40%.

Cu toate că nu poate fi comparat cu sediul de la Orțișoara sau cu sediul care se construiește la Kogălniceanu în Constanța, colegii noștri sunt foarte mulțumiți în locația nouă, sunt implicați, iar treaba merge bine pe zona aceea.

Reporter: Așadar, construiți un sediu nou în Dobrogea, la Kogălniceanu, în județul Constanța?

Cristian Dănescu: După ani de zile de așteptat după autorizații, am reușit, în sfârșit, în luna mai din 2021, să începem să construim sediul nou, iar la începutul anului viitor (2022, n.r.) sperăm să ne mutăm.

Un sediu nou, modern are un impact major atât pentru echipă, cât și pentru fermierii din zonă. Am simțit, din partea colectivului de la filiala actuală din Ovidiu, un mare entuziasm, o implicare incredibilă și totodată o mai mare responsabilitate, știind cât de mult s-a investit acolo.

Reporter: Mewi va avea din 2022 un punct de lucru la Buzău?

Cristian Dănescu: Zona Buzăului a fost ani de zile deservită de filiala Drajna, însă politica și strategia noastră sunt ca, pe viitor, să ne apropiem cât mai mult de client, pentru a putea reacționa cât mai repede. Distanța este mare de la Drajna până la Buzău sau până la Puiești, de exemplu, care e aproape de Focșani.

Am văzut un deviz de lucrări de service care avea 5 ore deplasare și 2 ore reparația în sine. Și atunci ne-am gândit că în Buzău, fiind un județ cu mare potențial agricol, deși momentan nu se justifică să construim, putem măcar să închiriem un sediu. Am găsit un partener care ne-a pus la dispoziție o parte din clădire, pentru a ne începe activitatea, unde avem toate condițiile. Urmează să angajăm tehnicieni la punctul de lucru, care are și o hală și, mai important, o magazie de piese de schimb, din nou o spun, pentru a putea să reacționăm imediat la solicitări, mai ales pe partea de service. Deocamdată, vedem care e potențialul zonei, după care ne vom gândi la planuri de viitor. Ar mai fi problema găsirii personalului, pentru că, la ora actuală, este tot mai dificil.

Irigații și After Sales, noile departamente de la Mewi

Reporter: Ați creat noi departamente în cadrul companiei. Unul, de pildă, dedicat irigațiilor...

Cristian Dănescu: Ne-am gândit că ne trebuie un specialist pe partea de irigații și, cu mult noroc, am găsit un inginer, Dănuț Andrei, un specialist foarte bun care a dorit să se repatrieze, care a lucrat cu sisteme de irigații ani de zile în Marea Britanie, dar care a dorit să se întoarcă la familie. Atunci am zis că e momentul oportun să creăm acest departament și datorită faptului că sunt bugete mari pe fonduri europene pentru sisteme de irigații. Fermierii sunt deja convinși că își pot menține constant producțiile mari doar dacă își irigă terenurile. Însă aici intră în discuție și infrastructura existentă și nu depinde numai de ei. Fermierii au înțeles lucrul acesta pentru că avem foarte multe cereri la ora actuală, se emit foarte multe oferte, am început deja să contractăm tamburi, ceea ce înseamnă că mergem în direcția bună și vrem să dezvoltăm departamentul de irigații. Adică să nu rămânem cu un singur om în departament, să avem în fiecare filială câte un responsabil, iar pe partea de service să specializăm oameni. Avem foarte multe priorități, le luăm pas cu pas.

Reporter: Alt nou departament este After Sales sau, mai pe românește, Piese de schimb plus Service. Practic, ați unit două departamente deja existente în companie?

Cristian Dănescu: Am creat departamentul After Sales pentru ca modul de lucru, fluxul documentelor, să fie cât mai rapid, pentru a putea reacționa cât mai prompt la solicitările fermierilor. Ăsta a fost scopul, să putem face o strategie comună pentru ambele departamente, să oferim campanii comune pentru ambele departamente.

Un pas a mai fost descentralizarea sediilor, pentru ca deciziile să se ia mult mai rapid, fără a mai fi nevoie să se aștepte aprobări de la sediul central de la Orțișoara. Toate sunt făcute în interesul clientului, să putem reacționa cât mai prompt la solicitările lui.

Este destul de dificil să luăm anumite măsuri de la sediul din Orțișoara, pentru că nu cunoaștem toți fermierii din zonă, din țară și atunci deciziile se pot lua mult mai ușor pe plan local. Asta înseamnă că le-am dat autoritatea branch managerilor să ia hotărâri pe care nu le-au luat până acum, pentru ca lucrurile să meargă mult mai repede.

Bogdan Balaban, noul director After Sales, este un foarte bun manager, orientat spre business, spre realizarea tuturor indicatorilor impuși de AGCO. Este foarte corect în relația cu subalternii și apreciat.

Am fost auditați, în toamna aceasta, de un expert neutru, un om cu foarte multă experiență în domeniu, care efectuează evaluări la toți dealerii AGCO și la alte companii din industria auto (Mercedes, Volkswagen), care mi-a transmis că este, probabil, cel mai bun manager de piese pe care l-a văzut până acum. Cred că asta spune tot. Sunt convins că, prin măsurile pe care le va lua, în scurt timp va ridica și va face profitabilă și activitatea noastră de service.