Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Emil Dumitru, a anunțat înființarea consiliilor pe produs, în cadrul cărora, o dată pe lună, se vor întâlni filierele de produs cu ministerele, cu autoritățile competente.
„Cei mai buni experți sunt cei din mediul privat. Fermierii sunt cei mai buni în ceea ce fac, știu cel mai bine de ce au nevoie. Nu statul trebuie să cumpere producția agricolă, să înființeze tot felul de năzdrăvănii, camere de comerț sau altele asemenea. Statul trebuie să asigure un mediu concurențial corect, să se consulte cu mediul privat, să ia decizii pe baza propunerilor venite din mediul privat, să fie un arbitru și să facă politici agricole sustenabile, care să corespundă nevoilor de dezvoltare a satului românesc. Vrem să avem o clasă de mijloc în agricultură. De aceea, de exemplu, trebuie ca statul să sprijine tinerii fermieri, să le dea terenuri agricole de la ADS, să ajute fermele mici și mijlocii. Fermele mari care au acaparat terenuri nu trebuie să producă doar materie primă, ci și produse procesate, așa încât să nu mai avem deficit de balanță comercială, iar astfel consumatorul român nu va mai finanța industria alimentară a altor țări. Niciun expert din Ministerul Agriculturii nu mai merge la Bruxelles fără consultarea prealabilă a sectorului. Pentru asta e nevoie de asociere, de cooperative agricole, de grupuri de producători, de organizarea filierelor de produs și de funcționarea consiliilor pe produs”, a declarat Emil Dumitru, astăzi, 19 ianuarie 2020, la Digi24.
Reamintim că, la Ministerul Agriculturii, au mai funcționat consiliile pe produs în perioada în care a fost ministru Gheorghe Flutur (2004 - 2006).
Ministerul Agriculturii, la solicitarea Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), a Federației Naționale PRO AGRO și a Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, a aprobat, pentru perioada 20 ianuarie – 1 mai 2020, tratarea semințelor de porumb cu produsul de protecție a plantelor Nuprid AL 600 FS (600g/l imidacloprid). Pentru cultura de floarea-soarelui nu se va emite autorizație temporară la tratamente pe bază de neonicotinoide pentru campania de primăvară 2020. Fermierii vor fi controlați de către Autoritatea Națională Fitosanitară, iar dacă nu respectă regulile privind tratamentele fitosanitare referitoare la neonicotinoide, vor risca excluderea de la plata subvențiilor.
Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a precizat că autorizația temporară pentru tratamente pe bază de neonicotinoide vizează exclusiv porumbul și sfecla de zahăr. „Ținând cont de potențialul ridicat de atac al dăunătorilor Tanymecus dilaticollis, Agriotes spp., Bothynoderes punctiventris, Chaectonema tibiali și luând în considerare faptul că nu există alternativă care să permită menținerea competitivității fermelor din România, până la identificarea unor soluții chimice alternative, este imperios necesară utilizarea de sămânță tratată în zonele și pe suprafețele unde, fără o astfel de soluție, culturile de porumb și sfeclă de zahăr vor fi compromise. Unica soluție pentru controlul eficient al acestor dăunători a fost și rămâne tratamentul semințelor cu insecticide pe bază de neonicotinoide. Neaplicarea unui tratament corespunzător la sămânță impune efectuarea de tratamente în perioada de vegetație cu insecticide care pot duce mult mai ușor la unele incidente de mortalitate a familiilor de albine și poluarea mediului înconjurător”, a explicat Emil Dumitru.
Autorizațiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziție statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecție a plantelor pentru situațiile cu risc fitosanitar asupra culturilor.
Raportat la numărul de autorizații temporare acordate de statele membre europene în perioada 2008-2018, derogările pe care România le-a dat reprezintă aproximativ 1,3% din numărul totalul de autorizații temporare acordate în țările din Uniunea Europeană. (Despre derogări, mai multe informații aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/item/4308-derogarile-colacul-de-salvare-al-fermierilor.html).
Secretarul de stat Emil Dumitru a punctat că, „având în vedere importanța sectorului apicol din România și luând în considerare Rezoluția Parlamentului European referitoare la Inițiativa UE din 18 decembrie 2019 privind polenizatorii, MADR nu va acorda, în acest an, autorizație pentru utilizarea în situații de urgență a produselor de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide pentru tratarea semințelor de floarea-soarelui. În România, floarea-soarelui este una dintre principalele culturi melifere și, ținând cont de faptul că țara noastră s-a situat, în anul 2018, pe locul II în Uniunea Europeană din punctul de vedere al numărului de familii de albine și pe locul I din punctul de vedere al producției de miere, apreciem că este importantă dezvoltarea în continuare a sectorului apicol în parteneriat cu fermierii”.
APPR, una dintre organizațiile profesionale care au solicitat derogări, a anunțat și ea, imediat ce ministerul a autorizat tratamentul semințelor de porumb cu neonicotinoide, faptul că fermierii vor beneficia și în campania de primăvară 2020 de protecția împotriva temutului dăunător Tanymecus dilaticollis. „Asociația noastră continuă, pentru al patrulea an, proiectele de cercetare aplicată pentru a găsi cele mai eficiente soluții de combatere a acestui dăunător”, a menționat Alina Crețu, director executiv APPR.
Uniunea cooperativelor din sectorul vegetal (UNCSV) salută acordarea derogării pentru folosirea neonicotinoidelor la cultura porumbului, însă susține că este nevoie de derogare și pentru floarea-soarelui. „Având în vedere suprafața redusă cultivată cu rapiță în toamna lui 2019, ar fi trebuit să crească suprafața cu floarea-soarelui în 2020, dar să vedem dacă va fi așa, mai ales acum, fără tratamentul semințelor cu neonicotinoide. Este nevoie de derogare și pentru floarea-soarelui. Sperăm ca, în acest an, să nu fie atacuri masive și să nu se întoarcă suprafețe mari”, a declarat Florentin Bercu, director al UNCSV.
Ionel Arion, președintele Federației PRO AGRO, care are în județul Ialomița o fermă vegetală, dar este și apicultor, este curios ce motive se vor mai găsi, după ce neonicotinoidele nu vor mai fi folosite, pentru rata ridicată de mortalitate la albine. „Oare sectorul eco poate produce și hrăni atâția oameni câți suntem pe pământ? Nu cumva trăim și ne ghidăm doar emoțional, și nu rațional? Nu cumva suntem un pic mai mult ghidați sau manipulați spre a ne face singuri viitorul mai greu? se întreabă Ionel Arion. Vom trăi în viitorul nu prea îndepărtat vremurile în care nu o să mai știm dacă laptele produs de vacă mai este comestibil, pentru că avem ca alternativă laptele din grăsimi hidrogenate, de exemplu. Sunt și fermier în vegetal, dar și apicultor. Nu putem fără polenizatori să avem producții constante, cum nu putem să renunțăm nici la a mai cultiva floarea-soarelui. Mă gândesc cu groază ce am de făcut ca fermier în cazul în care, din alte motive decât cele legate de acest dăunător, nu pot cultiva nici porumb în această primăvară...”
Porumbul și sfecla, culturi cu șansă în 2020
România produce, în medie, 16 milioane de tone de porumb de pe 2,6 milioane de hectare. În fiecare an, cultivatorii de porumb se confruntă cu atacul dăunătorilor de sol rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis) și viermii sârmă (Agriotes spp.), care infestează suprafețe mari de teren arabil și care, prin atacul lor, provoacă pierderi importante de producție și, implicit, economice atât pentru agricultori, cât și pentru bugetul statului. Prin urmare, se impune aplicarea unor metode specifice de combatere chimică. „În prezent, în România, nu există o alternativă viabilă pentru tratamentul semințelor de porumb care să împiedice pierderile de producție din cauza atacurilor dăunătorilor de sol, care, accentuez, nu pot fi combătuți prin tratamente în perioada de vegetație, tratamente de corecție. Cultura porumbului nefiind o cultură cu influență asupra sectorului apicol și ținând cont de faptul că nu există o alternativă viabilă, am luat hotărârea de a emite această autorizație temporară de tratare a semințelor de porumb cu produse de protecție a plantelor neonicotinoide”, a arătat oficialul MADR.
În ceea ce privește sfecla de zahăr, Emil Dumitru a afirmat că interzicerea utilizării neonicotinoidelor pentru protecția culturilor de sfeclă de zahăr determină fermierii să recurgă la tratamente în vegetație, care sunt costisitoare, ducând la creșterea costurilor de producție și, totodată, sunt mai puțin eficiente pentru combaterea dăunătorilor gărgărița sfeclei (Bothynoderes punctiventris) și rățișoara sfeclei de zahăr (Tanymecus palliatus). „Deja România importă o cantitate medie anuală de 375.000 de tone de zahăr, cu un efort valutar de circa 157 milioane euro/an”, a punctat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii.
Sfecla de zahăr se cultivă anual în România pe o suprafață medie de 25.000 de hectare, iar semințele de sfeclă, plantele în curs de răsărire și în primele faze de vegetație sunt atacate fie alternativ, fie concomitent de un complex de dăunători, în funcție de zona de cultură, de desprimăvărare și de condițiile de iernare ale adulților/larvelor, în funcție de specie.
Trasabilitatea PPP, urmărită cu strictețe
Autorizația temporară pentru tratamente pe bază de neonicotinoide s-a dat, poate începe tratarea semințelor, însă toată lumea trebuie să respecte niște condiții. Însămânțarea se face numai în zonele și pe suprafețele puternic afectate de atacul dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis și viermii sârmă Agriotes spp., iar tratamentul seminței de porumb va fi făcut doar de către prestatorii de servicii autorizați.
Compania responsabilă de comercializarea produsului de protecție a plantelor (PPP), respectiv deținătorul omologării sau reprezentantul acestuia în țara noastră, va vinde produsul direct sau prin distribuitori la operatorii economici prestatori de servicii autorizați/înregistrați la oficiile fitosanitare județene. Prestatorii de servicii trebuie să facă dovada că tratamentul se face în stații/mașini de tratare a semințelor și cu personal calificat. De asemenea, prestatorii vor fi controlați de către inspectorii din cadrul oficiilor fitosanitare județene.
Prestatorii de servicii autorizați sunt obligați să țină o evidență strictă a loturilor de sămânță tratată, și anume: cantitatea de produs cumpărată, cantitatea de produs utilizată, cantitatea de sămânță tratată, cantitatea de sămânță rămasă neînsămânțată, precum și distribuitorul/furnizorul pentru care s-a efectuat tratamentul seminței. Situația se va transmite săptămânal la oficiul fitosanitar județean.
Cererea în creștere de carne de vită i-a determinat pe mulți fermieri, în ultimii ani, să se îndrepte către rasele de bovine specializate pentru producția de carne. Desigur, și subvențiile, și fondurile europene, și suprafețele întinse de pășuni neexploatate la adevărata lor valoare sunt factori care au făcut ca astăzi să avem în România numeroase ferme cu vaci de carne. Una, pe care o prezentăm mai jos, este în județul Gorj, are în jur de 250 de capete din rasa Aberdeen Angus și îi aparține lui Daniel Popescu.
Inițial, Daniel Popescu a fost crescător de vaci cu lapte, avea o fermă cu peste 30 de animale din rasa Bălțată Românească. Din cauza lipsei de forță de muncă și a unei păguboase desfaceri a laptelui, a renunțat și s-a îndreptat către vaca de carne. „În anul 2014, beneficiind și de programele de minimis pentru juninci din rase de carne, am cumpărat din Germania și de la Sibiu, de la Karpaten Meat, 25 de capete din rasa Aberdeen Angus. Cu timpul, ferma s-a mărit, anual am cumpărat vaci și am ajuns acum undeva la 250 de capete efectiv total, vaci-mamă plus viței, numai rasă Aberdeen Angus”, povestește tânărul fermier.
Ferma lui Daniel Popescu este situată în județul Gorj, o parte din adăposturi sunt în satul Gornăcel din comuna Schela și o parte în satul Pleșa arondat orașului Bumbești-Jiu. Grajdurile sunt folosite doar patru luni pe an, cât animalele stau în stabulație aici, pe perioada de iarnă. Restul de opt luni, vacile Angus pășunează la o altitudine de peste 1.600 de metri, în inima Carpaților Meridionali (pasul Vîlcan, vârful Straja), unde aerul curat de munte, iarba grasă, plină de substanțe nutritive, le oferă cele mai bune condiții de creștere. „Pentru fermă, am accesat un program european, în valoare de 370.000 de euro, cu o contribuție 10% privată și 90% nerambursabil, de la Uniunea Europeană, prin care ne-am dotat cu utilajele care ne sunt de mare folos în a prepara și pregăti hrana animalelor pentru perioada de iarnă, precum și echipamente pentru intervenții, pentru că rasa Angus, fiind semisălbatică, avem nevoie de multe utilaje pentru a contenționa animalele, pentru a le aplica tratamentele corespunzătoare. Prin asigurarea unui adăpost corespunzător pe timp de iarnă, efectuarea cu rigurozitate a tratamentelor sezoniere, creșterea vițeilor în sistem mamă alăptantă-vițel și furajarea naturală, am reușit să obținem rețeta perfectă de dezvoltare a unei ferme de animale competitive pe piața din România”, afirmă crescătorul gorjean. El exploatează și teren agricol, având în proprietate în jur de 25 de hectare, i arîn arendă mai are vreo 450 de hectare, pășune și teren arabil, suprafață suficientă pentru a asigura hrana animalelor.
Propria carmangerie asigură profitul fermei
Constatarea lui Daniel Popescu, după cei aproape cinci ani de când se ocupă cu creșterea vacilor de carne și după câteva participări pe la târguri cu produsele din carne de Angus, este că din ce în ce mai mulți români vor să mănânce „ceva și de calitate, și sănătos”. În prezent, crescătorul crede că vacile de carne nu sunt cu mult mai profitabile decât cele din rasele de lapte, însă rasa de carne este alternativa câștigătoare pentru pășunile noastre.
Totuși, viața nu e roz nici în domeniul cărnii, având în vedere că pentru rasele specializate, ca Angus, de exemplu, abatoarele nu plătesc corespunzător, ci oferă un preț aproape la fel ca pentru o rasă mixtă ori ca pentru una de lapte. Preț care îl ține pe fermier pe linia de plutire. Motiv pentru care este mai convenabil să-ți asiguri singur desfacerea animalelor din fermă. Ceea ce a și făcut Daniel Popescu. A investit într-o carmangerie prin care a închis circuitul. A ridicat o hală de top dotată cu echipamente moderne, care respectă toate condițiile de prelucrare a cărnii într-un mediu steril. „În România, sunt puține abatoarele care știu ce e rasa de carne și care o plătesc corespunzător. Altfel, majoritatea plătește vaca de carne ca pe orice rasă obișnuită. Am accesat un program start-up pe o carmangerie, Beef Carm i-am zis, în care mi-am achiziționat utilajele și echipamentele necesare pentru a prepara produsele din ferma noastră de Angus. Producem și vindem carne maturată, produse ca antricot, T-Bone, chiulotă, coaste, pastă mici și burgeri de Angus. Facem și mezeluri, cârnați, parizer din Angus, salam, pastramă. De menționat că printre proprietățile pe care această carne le oferă se numără gradul de marmorare ridicat și gustul deosebit, specific cărnii de vită. Frăgezimea cărnii Angus, conferită de grăsimea intramusculară distribuită în mod uniform, cucerește și cele mai pretențioase papile gustative”, arată tânărul întreprinzător.
Neavând cantități foarte mari, cea mai mare parte din producție este vândută prin propria carmangerie, clienții fiind din zonă, din și de pe lângă Târgu Jiu. Însă printre clienții fermei de Angus din județul Gorj se găsesc și restaurantele, unele chiar din București, unde cele mai cerute produse sunt burgerii și carnea maturată.
Una peste alta, vita de carne pare că are viitor frumos în România. „În special rasa Angus este o afacere. Le recomand tuturor, celor care vor să crească animale și au posibilitatea să le asigure pășune, să crească rasa de vaci de carne Angus. Pentru că e o rasă foarte rezistentă, nu necesită investiții inițiale mari, nu are nevoie de grajduri speciale, nu are nevoie de furaje speciale, nu necesită o atenție mare, așa cum cer rasele de vaci de lapte”, ne-a spus în final Daniel Popescu.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 aprilie 2019
La Călan, în județul Hunedoara, în prezența specialiștilor din domeniu, într-o fermă de ovine s-a arătat practic cum are loc monta dirijată sau monta în harem. Prezent, profesorul Ioan Pădeanu de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a stat de vorbă cu noi despre beneficiile montei în harem (în adăpost sau pe pășune), cum reproducția este urmărită în Scoția utilizând cipuri și cum se pot îmbunătăți performanțele.
Monta în harem se folosește în vestul Europei pe pășuni, cu un berbec la 40-50 de oi, iar în Noua Zeelandă și Australia cu un berbec la 80-100 de oi sau chiar mai mult, dar aici oile au ca perioadă de reproducere tot anul, favorizată de climă și de selecția extinsă realizată. La noi însă, lucrurile stau cu totul altfel. Având în vedere că la oile din rasa Țurcană, Merinos și Țigaie, reproducerea este sezonieră, monta se poate face doar primăvara și cei mai mulți crescători o fac nu pe pășune, ci în adăposturi.
De ce e nevoie ca monta să se facă dirijat, ne explică profesorul Ioan Pădeanu: „Societatea de Ameliorare a Asociației Dacia de la Hunedoara deține un Registru genealogic. În regulamentul european 1012, care se referă la ameliorarea și reproducerea animalelor, există obligația să se cunoască originea produșilor, adică originea mieilor: tata, adică berbecul, și oaia-mamă. Și atunci trebuie aplicate niște sisteme de montă care ne pot da aceste date. Cel mai simplu și mai des utilizat sistem de montă este cel în harem”.
Având în vedere sezonalitatea reproducerii la rasele de oi din România, până în 1990, la IAS-uri sau CAP-uri se făcea montă dirijată. „Adică erau berbeci cu șorț, sau cu penisul deviat, se depistau oile în călduri, se duceau și se montau cu berbecii respectivi. Treaba asta se face și acum, în special la rasa Caracul, unde trebuie să faci monta la mână, pentru că e coada mai grea, mai groasă și trebuie ajutat berbecul respectiv. În vestul Europei, în harem, se face pe pășune”, arată Ioan Pădeanu, care a participat recent la un astfel de studiu alături de specialiști din Scoția, Anglia, Irlanda, Spania, Franța, Italia, România și Turcia. „Am mers prin rotație în fiecare țară și am văzut care sunt soluțiile inovative ca să putem să ușurăm munca fermierilor, să fie mai eficienți. Or, acolo am văzut că ei fac monta în harem pe pășune (îngrădită cu gard electric, n.r.), cu un berbec la 40-50 de oi”, a completat profesorul universitar.
Preț crescut pentru monta în adăpost
O variantă a montei în harem este cea realizată în adăpost sau în șoproane, deoarece la noi pășunile nu sunt parcelate. Cauza o reprezintă faptul că primarii, care conform Ordonanței 34 ar fi trebuit să concesioneze până la cinci ani, au concesionat pășunile doar pe unu sau doi ani și crescătorii nu au găsit eficient să facă investiții.
Problema, în acest tip de montă, este prețul ridicat. „Dacă dincolo mă costă mai puțin, pentru că iarba e 4 bani/kg, și 4 x 8 kg, adică 30-40 de bani, aici mă costă 1,50 bani, poate 2 lei”, a explicat Ioan Pădeanu.
Mai mult, mulți crescători asigură și fân, și concentrate din ovăz, cu efect stimulativ asupra funcției de reproducere la oi, și porumb, ce asigură necesarul de energie.
Cum se poate realiza acest tip de reproducere? Ne-a explicat tot domnul profesor: „În primul rând, crescătorul trebuie să facă o potrivire a perechilor, ținând cont de nivelul producțiilor, de conformația și constituția animalului și așa mai departe. Dar înainte de a organiza monta asta în harem, trebuie să se facă o recondiționare a oilor, o perioadă de pregătire care la oi este între 2-3-4 săptămâni, la berbeci de 4-6 săptămâni – perioada de formare a spermei fertile, dar totul depinde și de rasă. Deci, după ce se înțarcă, oile trec la o furajare foarte abundentă dintr-odată, pentru ca animalul respectiv să fie în condiție de reproducere. Și apoi facem, cum am spus, potrivirea perechilor. Norma după Ordinul 619 spune un berbec la 35 de oi, dar asta nu este o cifră bătută în cuie. Dacă sunt miori la prima montă, ar trebui să fie 20-25 de oi; dacă sunt berbeci viguroși, care sunt la a treia montă, se poate merge până la 40-50 de oi”.
În șopron, limita pentru un berbec este de 35 de oi, conform normei Ministerului Agriculturii. Durata în care stă alături de oi este de 35 până la 40 de zile și înseamnă două cicluri, deoarece la oaie estrul este de 16-17 zile.
Berbecul feromon crește nivelul reproducerii și scade timpul ei
În vestul Europei, se aplică sistemul cu berbecul feromon. Adică berbecii sunt duși timp de o lună, la distanță de oi, ca să nu-i vadă sau audă. Când începe campania de montă, din ziua 1 până în ziua 3, se lasă berbecii încercători, care au niște feromoni produși de glandele sublacrimale, ce stimulează funcția sexuală la oi. Se țin doar 3 zile, ca oile să devină active, și din ziua a 11-a se introduc berbecii. „După 3-4 zile, am văzut acum când am fost în Irlanda un vârf de oi intrate în călduri... partea bună e că aplicând acest sistem cu berbecul feromon, stimulent cu feromon, în 2 săptămâni au fătat 70%, în 3 săptămâni au fătat 90% din oi. Vrem să încercăm acest sistem și la Stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă merge și la Țurcană, pentru că acolo era rasa Berk Clair, pentru că este ușor de aplicat și ar fi mult în avantajul crescătorilor de oi. N-ar trebui să mai ai 40 de zile, iar oile consumă 0,8, poate 1 kg de concentrate pe zi, plus fânul”, a detaliat Ioan Pădeanu.
Astfel, costurile pot ajunge la 1,5 lei pe oaie și, dacă durează mult perioada de montă în harem, în adăpost, devine nerentabil pentru crescător.
Testarea după descendenți
Agenția Națională pentru Zootehnie cere cunoașterea exactă a datei la care animalele au fost montate. Dar în harem acest lucru poate reprezenta o problemă.
La nivel european, s-a pus la punct acest lucru și dacă oaia a fătat, spre exemplu, la data de 1 martie, monta s-a produs cu plus-minus două zile în data X, toate datele fiind trecute într-un tabel. „Deci putem ști orientativ. Este foarte importantă data fătării, pentru că de data fătării sunt legați mai mulți parametri de performanță, adică: sporul mediu zilnic la miei să spunem până la o lună, până la înțărcare, până la 5 luni, care sunt parametri trecuți în programe de ameliorare, și capacitatea lactogenă, adică sporul transformat în lapte de la 0 la 28 de zile. Deci trebuie neapărat să cunoaștem data fătării, când trebuie să cântărim mieii, ca să putem avea ulterior datele care ne interesează. Și putem reconstitui după aceea, din spate, așa fac toți din vestul Europei, conform unui tabel”, a explicat profesorul Pădeanu.
Produșii sunt înscriși în tabel, așa cum este tot ceea ce se află în testare: mioare, strămiori și oi care se află în secțiunea principală din Registru. Secțiunea principală presupune două generații: părinții și bunicii, conform normelor europene în vigoare.
Important este că pentru prima dată în țara noastră are loc o selecție riguroasă, după descendenți, perioadă care se va încheia în vara anului 2022.
Caracteristicile urmărite țin de producții crescute la lapte, carne și lână. „La carne, perioada este mai scurtă, pentru că pe descendenții de la un berbec pot să-i am anul viitor, când oile fată. Și atunci am o perioadă de testare după descendenți – trebuie să am minimum zece descendenți pentru carne. Ar fi mai bine să fie mai mulți, dar acesta este minimul”, a arătat Ioan Pădeanu.
Testarea după descendenți este cea mai sigură metodă deoarece urmărește ca un reproducător să transmită caracterele în populația cu care se lucrează.
În vestul Europei se face și testarea în câmp, dar la noi ar fi bine să existe o stațiune de testare unde toți produșii de la mai mulți berbeci, de la mai mulți crescători să fie în aceeași locație. Cum se face? Există o perioadă de pregătire de 25 de zile, pentru ca toate cele 50 de animale să se obișnuiască cu furajul, cu mediul, între ele. „Acolo se înregistrează în fiecare zi cantitatea de furaje, de concentrate și fân. Testarea durează exact 60 de zile. Deci în ziua 0 și în ziua 61 dimineața la 8:00 se cântăresc și apoi se fac diferențe. Este o formulă acolo între toți descendenții de la alți berbeci în contemporan și descendenții de la un berbec se testează față de acest contemporan. Se stabilește o valoare de ameliorare, se consideră că este ameliorator berbecul, miorul, să spunem ca atare, care are peste 101% valoarea de ameliorare. În jur de 99-100% ar fi cam indiferent și ce e sub 98% trebuie eliminați pentru că nu transmit”, ne-a explicat Ioan Pădeanu.
Ca o concluzie legată de reproducere, monta în harem, pe pășune, așa cum se întâmplă deja în Australia și Noua Zeelandă, reprezintă viitorul, deoarece are costuri mult mai mici. Dar pentru asta sunt necesare gardurile și sistemele electronice pe berbec și pe oaie.
Există cerere de lapte
Astăzi, din punct de vedere economic, lâna reprezintă între 2% și 5% din veniturile anuale, carnea și laptele fiind caracteristicile urmărite, de exemplu, la rasa Țurcană. Pentru valorificarea cărnii, crescătorii au nevoie de un certificat zootehnic, care atestă că animalul are performanțe.
Pentru unii crescători de ovine, laptele are valoare doar în măsura în care se hrănește mieluțul de la fătare până la înțărcare. Dar laptele a avut cele mai mici fluctuații de preț în ultimii zece ani și există cerere pentru el. „Lactitalia de lângă Timișoara, care preia în jur de opt milioane de litri de lapte anual, a oferit chiar 3 lei pe litru, în perioada de vară prețul e mai mic. În perioada de toamnă, prețul crește, dar depinde acum și de calitate, de câți ani livrează un crescător la această unitate. Cerință este, iar această unitate ar prelua oricât ar produce crescătorii. Am văzut că și în vestul Europei brânzeturile de oaie sunt foarte, foarte căutate. Aș spune că, din păcate, efectivele au scăzut, în condițiile în care este o cerere foarte mare, o cerere mult mai stabilă decât la producția de carne”, explică profesorul de la universitatea bănățeană.
Dacă în urmă cu 4-5 ani, la mieii îngrășați toamna prețul era de 9-10 lei/kg, acum fluctuează în jur de 8 lei /kg, ceea ce nu s-a întâmplat la lapte.
Se impun subvenții pentru instalații de muls și îngrădire
Prin urmare, e nevoie de lapte, dar există un impediment: nu există forță de muncă pentru mulsul manual și foarte puțini crescători de oi au instalații de muls.
O soluție este susținerea crescătorilor prin două măsuri excepționale: subvenționarea instalațiilor de muls și sprijinirea crescătorilor de ovine pentru îngrădirea parcelelor pe care stau animalele (cu garduri). „Avem în județul Timiș situații în care lucrează două persoane la 500 de oi și le mulg mecanic: un lapte de foarte bună calitate. Apoi, vând de acasă produsele, deoarece consumatorii au încredere că sunt produse de foarte bună calitate. Dar aceste instalații nu se mai produc în România și sunt destul de scumpe”, a arătat Ioan Pădeanu.
Informațiile cercetărilor din Vest sunt folosite în România
Recent, profesorul Pădeanu a vizitat Institutul de Cercetări din Edinburgh, Scoţia, acolo unde a fost creată oaia Dolly dintr-o celulă din glanda mamară. Acolo a văzut un experiment de urmărire a montei printr-un sistem electronic, ce include un cip pe burtă la berbec și un cip în jurul cozii la oaie. „În momentul când berbecul face saltul pe oaie, imediat se transmit ora și data într-o bază de date, dintr-un laptop sau computer, dar și ce berbec și ce oaie a fost montată. Sistemul ăsta este deocamdată un pic mai scump, dar este mai scump să ținem oile să spunem în adăpost cu furaje pentru iarnă, conservate, care ar putea fi folosite iarna. Încă este într-o fază experimentală, dar cred că ăsta va fi viitorul.”
Mai mult, scoțienii au creat un sistem prin care urmăresc atent greutatea animalelor: oile au un cip și sunt trecute printr-un culoar, unde se citesc informațiile. Acest sistem a fost achiziționat deja la Stațiunea de la Caransebeș, unde e folosit pentru miei, dar poate fi de ajutor și asociațiilor de profil.
Se poate selecta mai ușor, prin această metodă, și lâna, în funcție de culoare.
Mai mult, Ioan Pădeanu susține că lâna are și alte caracteristici ce trebuie avute în vedere și care îi vor crește valoarea: „Lâna este compusă dintr-o keratină specială formată din aminoacizi foarte stabili. Acești aminoacizi sunt jumătate esențiali pentru animale, vorbim de meteonină, lizină și așa mai departe. Noi importăm pentru porci și pentru păsări, ca să echilibrăm reacțiile astea cu aminoacizi. Încercăm cu un institut de textile de la București să vedem dacă problema se pune: este eficient să scindăm, să hidrolizăm lâna în acești aminoacizi? Eu zic că ar fi eficient, pentru că materia primă este foarte ieftină și atunci, dacă cererea este mare, va crește și prețul la lână și putem folosi până când industria textilă se va pune la punct. Încă n-am testat-o, nu știu cât este de fezabilă, dar este ca idee în viitor să producem din lână aminoacizi.”
Lâna de la oaia Țurcană merge mai mult la export (Turcia, Cehia, Polonia), deoarece mai sunt foarte puține fabrici care o prelucrează, cum este cea de la Alba Iulia. Rămâne extrem de căutată lâna Merinos, care este exploatată la Buhuși sau la export cu 1-1,2 dolari/kg.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 decembrie 2019
Grupul de Acțiune Locală Asociația „Timiș Torontal Bârzava” de la Deta își ia în serios rolul de promotor local și se implică activ în dezvoltarea comunității locale. GAL-ul funcționează în două județe, Timiș și Caraș-Severin, și are în componență două orașe și 17 comune.
În 2019, au fost semnate 11 proiecte, însumând peste un milion de euro, bani destinați tinerilor fermieri pentru finanțarea unor proiecte ale administrațiilor locale, dar și pentru activități non-agricole dezvoltate în mediul rural, ne-a spus Ioan Iovan, vicepreședintele Grupului de Acțiune Locală Asociația Timiș Torontal Bârzava. „La Banloc avem un proiect prin care un fost bloc al IAS-ului a fost modernizat și au fost create spații de cazare. O să mă întrebați ce relevanță turistică are comuna Banloc. Ei bine, dacă Deta, ca oraș, nu este pe lista localităților turistice din România, Banlocul este. Și din punctul meu de vedere chiar un loc meritat, pentru că acolo este Mănăstirea de la Partoș, una dintre cele mai importante destinații de pelerinaj religios din Vestul României. Am mai reușit să finanțăm două ateliere de tâmplărie la Birda și la Giera, o activitate meșteșugărească la Deta, la Doclin, în Caraș-Severin, avem o vopsitorie auto și o fierărie, un atelier auto avem și la Gătaia. De asemenea, suntem cu două proiecte în evaluare, este vorba despre o frizerie și un atelier de costume populare bulgărești la Breștea”, a precizat reprezentantul GAL.
Valentin Buzaș, de la Birda, a fost pe vremuri angajat al fabricii de mobilă de la Deta. S-a format ca meșter tâmplar la școala profesională din micuțul oraș timișean. Din păcate, fabrica s-a închis, iar școala s-a desființat. Valentin a fost nevoit să se recalifice și a devenit șofer de TIR. Din 2016 s-a întors acasă și prin intermediul GAL-ului a reușit să-și achiziționeze agregatele necesare și a revenit la prima dragoste. Acum are acasă un atelier în care face mobilă, este propriul șef, iar comenzile curg gârlă. „Am rămas surprins de cât de repede au mers lucrurile. Proiectul l-am implementat în 2018. Utilajele au costat 20.000 de euro. Am luat un abricht, o mașină de rindeluit la grosime, o freză și un circular de formatizat. Urmează să mai achiziționez o presă pentru îmbinat panouri și o mașină de șlefuit”. Dacă afacerea va merge bine, Valentin Buzaș este decis să se dezvolte în continuare. „Urmează să construiesc o hală nouă și să achiziționez utilaje în continuare. Mai am nevoie de o instalație de exhaustare, mai am în plan și un uscător, iar visul meu este să achiziționez o mașină cu comandă numerică. Vom vedea. Important este că sunt acasă lângă familie”, ne-a zis mândru meșterul de la Deta.
Cooperativa agricolă, vitală pentru succesul legumicultorilor
Mâna de ajutor a oamenilor de la GAL s-a cunoscut și la înființarea unei cooperative a producătorilor de legume din zona Deta, pe care oamenii o cunosc acum sub numele de „Grădina bănățeană”. Radu Ghilezan din satul Mănăstire al comunei Birda (Timiș) consideră această formă asociativă vitală pentru succesul afacerii sale de familie în legumicultură. „Mergem împreună pe piața din zonă. Din fericire, sunt 40 – 50 de magazine sătești care încă funcționează și am reușit anul acesta să valorificăm cantități mari de legume. Pentru primul an de funcționare, cred ca a fost bine. De la anul, lucrurile s-ar putea schimba, pentru că prin intermediul cooperativei am reușit să stabilim contacte cu lanțul de magazine Profi. Ei își doresc să semnăm un contract-cadru prin care să le livrăm diverse sortimente de legume în cantități destul de mari. Acest lucru ne obligă pe noi, cei din cooperativă, să ne specializăm pe doar câteva culturi. Nu mai putem produce fiecare de toate. Eu, de exemplu, aș dori să mă specializez pe cultura de tomate, un alt coleg, pe varză, un altul, pe cartofi, în așa fel încât fiecare să stăpânească perfect două-trei culturi. În felul acesta, câștigăm timp și o calitate uniformă”, a arătat legumicultorul.
Planurile Grupului de Acțiune Locală „Timiș Torontal Bârzava” nu se opresc aici. Alte două cooperative agricole sunt pe cale să ia ființă.
De la momentul înființării (anul 2011) și până acum, Grupul de Acțiune Locală Asociația „Timiș Torontal Bârzava” a reușit să sprijine și să implementeze peste o sută de proiecte, în valoare totală de peste cinci milioane de euro. GAL-ul are în componență orașele Deta și Gătaia, precum și comunele Banloc, Birda, Berzovia, Denta, Doclin, Forotic, Foeni, Giera, Ghilad, Jebel, Jamu Mare, Liebling, Livezile, Pădureni, Moravița, Măureni, Voiteg.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 noiembrie 2019
În vestul României, pentru prima dată, au fost omologați patru hibrizi și un soi de tomate, construite pe populațiile locale de roșii cu gust și rezistență la boli. Este o premieră pentru cercetarea legumicolă bănățeană, pentru că sunt primii hibrizi care primesc recunoașterea oficială din partea Institutului de Stat pentru Testarea Soiurilor.
Munca de cercetare a echipei coordonate de prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, din Timișoara, ajunge la primele rezultate concrete după aproape șapte ani de muncă. „Sunt deja patru hibrizi omologați, care-au primit acordul de omologare din partea comisiei ISTIS. De asemenea, avem și un soi omologat care provine dintr-o populație locală de Rudna. Hibrizii omologați au denumiri care, am spus noi, ne reprezintă. Unul dintre ei este USAB, pentru că a fost creat la Universitatea de Științe Agricole a Banatului, cel de-al doilea hibrid se numește SORADA, sunt inițiale de la creatori, al treilea se numește BANATO, de la numele echipei de lucru Banat Tomato, iar cel de-al patrulea hibrid se numește MIRUNA. Soiul nou-creat am încercat să-l numim ROSE MARI, pentru că face niște roșii foarte mari de culoare rozacee, dar pentru că nu am putut să-i dăm acest nume, l-am numit NEI”, a precizat profesorul Radu Liviu Șumălan.
Noii hibrizi nu se pretează neapărat pentru cultura intensivă însă, prin gustul veritabil de roșii, răspund perfect nevoilor din gospodăriile familiale. „Roșiile, în Banat, au avut dintotdeauna gust, noi doar încercăm să punem în valoare acest gust. Hibrizii noștri sunt productivi, un aspect foarte important, care arată nivelul de sustenabilitate economică a fermei legumicole. Până la urmă, oricât de intensivă sau de tradițională ar fi exploatația, ea trebuie să fie eficientă. Recunosc însă că nu am urmărit acest lucru în mod special, pentru că ne-au interesat cu precădere gustul și rezistența la boli. Cu cât efectuăm mai puține tratamente, cu atât mai mult reducem costurile de producție. Dacă nu este nevoie de îngrășăminte chimice și merge foarte bine cu îngrășăminte organice, pe ceea ce putem să producem în propria gospodărie, mraniță sau chiar compost, evident scad și cheltuielile pe care le avem cu această cultură”, a punctat Radu Liviu Șumălan. Hibrizii creați la USAMVB Timișoara nu sunt precum cei din supermarketuri, nu pot fi păstrați mult, pentru că s-a mers pe conceptul „din gospodărie direct în farfurie”. În aceste condiții, creatorii au ales calea producției tradiționale care, din punctul lor de vedere, înseamnă un produs mai sănătos și mai gustos. „Vrem să dezvoltăm în continuare acest concept de producere a tomatelor în stil tradițional, așa cum produceau odinioară bunicii noștri, pentru că ne dorim ca, în acest fel, să susținem ferma de familie. Vrem ca roșiile care se recoltează dimineață, seara să ajungă în farfuria consumatorilor. Timișoara este un oraș cu un potențial de consum extraordinar, iar în jurul orașului există zone rurale în care acești hibrizi se pot cultiva în sistem tradițional. Mi-aș dori ca, în acest fel, să ne rupem puțin de dependența de supermarketuri și să ne întoarcem privirea spre producătorul tradițional”, a adăugat profesorul.
Munca în domeniul hibridării și al creării de noi soiuri continuă
În momentul de față, Universitatea bănățeană produce răsaduri într-un număr limitat, pe care le pune la dispoziția legumicultorilor în mod gratuit, pentru testări. De anul viitor însă, cultivatorii vor avea la dispoziție semințe ambalate și etichetate în cantități suficiente. „Am început prin a promova acești hibrizi, oferindu-i gratis, oferim sămânță gratis, oferim răsaduri gratis. Evident, am așteptat momentul omologării. De-acum înainte, ne vom gândi și la partea de business și, în anul următor, cu siguranță, vom avea sămânță comercială ambalată, etichetată și autentificată produsă în cadrul Universității noastre. Se știe că un kilogram de sămânță de roșii costă în jur de 20.000 de euro, iar noi am putea să producem, fără probleme, 4-5 kilograme de sămânță din fiecare hibrid”, a arătat profesorul Șumălan.
Munca de cercetare în domeniul hibridării și creării de noi soiuri de tomate nu se oprește aici, promit cercetătorii bănățeni, care au în stadiu avansat de testare și alți hibrizi, la ora actuală lucrând la producerea unui nou hibrid, obținut prin încrucișarea unei populații locale din Banat și o roșie neagră, la care se dorește un gust foarte bine echilibrat, între aciditatea soiurilor negre și dulceața soiurilor locale. „Este un hibrid productiv care a luat cea mai mare notă la degustarea pe care am organizat-o anul trecut și care în scurt timp va primi și el omologarea oficială”, a adăugat Radu Liviu Șumălan.
Proiectul Banat Tomato a fost demarat încă din anul 2012, din dorința de a salva și potența soiurile de roșii din Banat. În tot acest timp, au fost strânse peste 300 de soiuri de tomate, din peste o sută de sate din județele Timiș, Arad și Bihor, alcătuindu-se astfel prima Bancă de gene de roșii din Banat, care mai apoi a stat la baza creării noilor hibrizi de tomate.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 aprilie 2019
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2019. Valoarea totală a plafonului este de 246.232.400 de euro, iar banii sunt asigurați de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii (MADR).
Astfel, prin hotărâre de guvern au fost aprobate următoarele sume pe care le primesc producătorii agricoli pentru anul de cerere 2019:
- ANT 1 pentru culturi amplasate pe teren arabil: 13,3202 euro/ha (plafon 93.831.650 de euro);
- ANT 2 și ANT 3 pentru in și cânepă pentru fibră: 8,9570 euro/ha (plafon 6.050 de euro);
- ANT 4 pentru tutun: 1.569,4413 euro/ha (plafon 1.656.200 de euro);
- ANT 5 pentru hamei: 400,2599 euro/ha (plafon 92.400 de euro);
- ANT 6 pentru sfeclă de zahăr: 73,8219 euro/ha (plafon 1.667.050 de euro);
- ANT 7 Schema decuplată de producție, specia bovine, sector lapte: 17,7220 euro/tonă (plafon 20.376.400 de euro);
- ANT 8 Schema decuplată de producție, specia bovine, sector carne: 69,1109 euro/cap (plafon 85.631.700 de euro);
- ANT 9 Schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine: 4,7157 euro/cap (plafon 42.970.950 de euro).
Plățile pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii în sectorul vegetal și zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2019.
APIA reamintește că, în perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăți în avans aferente Campaniei 2019 în sumă de 1,319 miliarde de euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima data plata în avans.
De asemenea, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, începând cu 2 decembrie 2019 și până în prezent, pentru efectuarea plăților regulare aferente anului de cerere 2019 au fost autorizați 759.466 de fermieri (90% din numărul fermierilor eligibili la plata regulară), suma totală ajungând la 690,98 milioane de euro, distribuită astfel:
- 598,32 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- 77,30 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
- 15,36 milioane de euro cofinanțare de la Bugetul Național.
În 12 februarie 2020 are loc cea de-a patra ediție a Concursului Național Vin Bag-In-Box. Termenul-limită de înscriere a probelor în concurs este 31 ianuarie 2020, iar data primirii probelor este 7 februarie 2020. Locul de desfășurare este în centrul Capitalei, la Muzeul Țăranului Român, restaurant La Mama – Clubul Țăranului.
Concursul dedicat vinurilor ambalate la bag-in-box este organizat de compania Azoc-Star, partener oficial unic și exclusiv pentru Europa de Est (Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Moldova și România) al Diviziei Smurfit Kappa Bag-in-Box, cu sediul central în Franța.
Organizatorii se așteaptă să aibă la această a patra ediție 120 de probe înscrise în concurs. „Remarcăm o creștere semnificativă a consumului de vin ambalat la bag-in-box, precum și îmbunătățirea constantă a calității vinului astfel ambalat. Vinurile la bag-in-box care vor fi medaliate vor primi însemne aplicabile pe exteriorul cutiilor. Aceasta este o metodă de validare a calității, care va fi benefică atât consumatorilor, cât și comercianților. Obiectivul concursului este acela de a sprijini consumatorii de vin ambalat la bag-in-box atunci când doresc să aleagă un vin certificat în mod obiectiv de specialiști din lumea vinului și degustători recunoscuți, din România, precum și de promovare pe piața europeană a vinurilor românești ambalate în bag-in-box”, a precizat Cătălin Costiniuc, reprezentantul Smurfit Kappa Bag-in-Box.
Concursul Național Vin Bag-in-Box este organizat după modelul celui mai mare concurs de vinuri de profil din lume, Concours International Wine In Box, din Franța.
În urma evaluărilor, organizatorul Concursului Național Vin Bag-in-Box va oferi 33 de diplome (distincții). Dintre acestea, va selecta zece vinuri și le va înscrie la „Concours International Wine In Box” (Toulouse, Franța), care va avea loc anul acesta, în 20 martie. „De asemenea, tot ca o recompensă pentru obținerea unui punctaj mare la concurs, vom selecta zece vinuri dintre cele care au primit distincție și le vom înscrie la Concursul Internațional de Vinuri de la București, IWCB – VINARIUM, care se va desfășura în perioada 28 - 31 mai 2020”, a mai spus Cătălin Costiniuc.
În opinia reprezentantului Smurfit Kappa Bag-in-Box, pentru cramele din România participarea la competiții internaționale de acest gen este o modalitate de creștere a vizibilității la nivel mondial. „Suntem mândri de faptul că, în anii precedenți, atât în 2017, 2018, cât și în 2019, au fost producători români câștigători la concursul internațional din Franța”, a punctat Cătălin Costiniuc.
Vinurile ambalate la bag-in-box vor fi evaluate de două jurii. Unul este format din oenologi, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), persoane care au certificarea WSET, somelieri, bloggeri, jurnaliști, producători și comercianți de vin. Acest juriu va desemna „Cel mai bun vin ambalat în Bag-in-Box” și „Cel mai bun vin ambalat în Bag-in-Box – Medalia de Aur”. Al doilea juriu va desemna „ Cel mai popular vin ambalat în Bag-in-Box” și este constituit din consumatori și pasionați de vin.
Vinurile medaliate în 2019
La ediția a treia a Concursului Național Vin Bag-in-Box, desfășurată în februarie 2019, au fost înscrise 122 de vinuri, din care 54 albe, 25 roze și 43 roșii. S-au acordat 30 de medalii pentru „Cel mai bun vin bag-in-box”.
1. Crama Oprişor, Sauvignon Blanc, alb
2. Vincon, Fetească regală, alb
3. Alcovin, Muscat Ottonel, alb
4. Cramele Recaş, Fetească Regală, alb
5. Viile Budureasca, Fume, alb
6. Tata și Fiul, Chardonnay demisec, alb
7. Cotnari, Vin alb demidulce
8. Vinex Murfatlar, Elixir, Chardonnay & Pinot Gris, alb
9. Crama Oprișor, Blanc de Roumanie, alb
10. Crama Hamangia, Sauvignon Blanc, alb
11. Crama Oprișor, Rose de Roumanie, roze
12. Vinex Murfatlar, Elixir, Fetească neagră roze
13. Crama Delta Dunării, La Săpata, Băbească Neagră, roze
14. Domeniile Averești, Busuioacă de Bohotin+Merlot+Cabernet sauvignon, roze
15. Crama Viișoara, demisec, roze
16. Vincon, vin roze
17. Tata și fiul, Fetească neagră & Cabernet Sauvignon, roze
18. Crama Hermeziu, Cabernet Sauvignon, roze
19. Casa Panciu, Cabernet Sauvignon, roze
20. Crama Viișoara, Cabernet Sauvignon, roze
21. Crama Gîrboiu, Fetească neagră sec, roșu
22. Crama Oprișor, Merlot, roșu
23. Viile Budureasca, Cabernet Sauvignon, roșu
24. Tata și fiul, Băbească neagră & Fetească neagră, roșu
25. Cramele Recaș, Merlot, roșu
26. Crama Gîrboiu, Merlot, roșu
27. Cramele Recaș, Cabernet Sauvignon, roșu
28. Jidvei, Drăgălașe păhărele, roșu
29. Cramele Halewood, roșu
30. Viti-Pomicola Sâmburești, Cabernet Sauvignon, roșu
În 22 martie 2019, a avut loc, la Toulouse - Franța, Concours International Wine in Box, unde au fost înscrise 329 de vinuri din Africa de Sud, Germania, Argentina, Australia, Bulgaria, Chile, Spania, Franța, Italia, Noua Zeelandă, Portugalia, România, SUA.
Organizatorul concursului din țara noastră, Azoc-Star a promovat în cadrul concursului internațional zece vinuri dintre cele câștigătoare la Concurs Național Vin Bag–in–Box: 5 albe, 3 roze și 2 roșii.
În urma degustării, juriul a hotărât acordarea unui număr de 96 de medalii pentru „Best Wine in Box”, printre care se numără și două vinuri românești: Dealurile Moldovei Fetească Regală (Vincon Vrancea) și Sarica Niculițel Muscat Ottonel Dry (Alcovin, Vinuri de Măcin).
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 15 ianuarie - 15 februarie 2020 se desfășoară sesiunea de depunere a cererilor de plată pentru anul 2020 aferentă Măsurii 14 –„Bunăstarea animalelor” - pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor.
Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăți anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) și reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de fermieri.
Pentru mai multe informații referitoare la accesarea sprijinului pentru bunăstarea păsărilor poate fi consultat Ghidul solicitantului pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, Ediția a III-a-2020, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/14.01.2020, publicat pe site-ul APIA: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr/masura-14-plati-in-favoarea-bunastarii-animalelor/pachetul-b-plati-in-favoarea-bunastarii-pasarilor.
Ghidul solicitantului pune la dispoziția potențialilor beneficiari informațiile necesare privind: condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii în vederea obținerii plăților; completarea și depunerea cererii de plată, fluxul documentelor utilizate și termenele ce trebuie respectate de solicitanți pentru obținerea plăților; angajamentele asumate pe care trebuie să le respecte solicitanții în vederea accesării subpachetelor; respectarea prevederilor legale în vederea asigurării unei abordări exacte și unitare a problemelor legate de completarea și depunerea cererilor, respectarea obligațiilor și a angajamentelor luate prin semnarea cererii și a posibilelor sancțiuni și reduceri pe care le suportă beneficiarii în cazul nerespectării acestora.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 15 ianuarie -15 februarie 2020, se desfășoară sesiunea de depunere a cererilor de plată pentru anul 2020 aferentă Măsurii 14 –„Bunăstarea animalelor” - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 6/10.01.2020 privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru Măsura 14 –„Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020.
Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăți anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) și reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de fermieri.
Ca urmare a apariției, în anul 2018, a cazurilor de forță majoră – pesta porcină africană - noul Ghid al solicitantului aferent Măsurii 14 –„Bunăstarea animalelor” - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor conține și metodologia de calcul pentru efectivele afectate de pesta porcină africană, precizează APIA.
Pentru mai multe informații referitoare la accesarea sprijinului pentru bunăstarea porcinelor se poate consulta Ghidul solicitantului pentru Măsura 14 –„Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, Ediția a III-a-2020, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/14.01.2020, publicat pe site-ul APIA la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr/masura-14-plati-in-favoarea-bunastarii-animalelor/pachetul-a-plati-in-favoarea-bunastarii-porcilor.
Ghidul solicitantului pune la dispoziția potențialilor beneficiari informațiile necesare privind acordarea plăților, respectiv: condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii în vederea obținerii plăților; completarea și depunerea cererii de plată, fluxul documentelor utilizate și termenele ce trebuie respectate de solicitanți pentru obținerea plăților; angajamentele asumate pe care trebuie să le respecte solicitanții în vederea accesării subpachetelor; respectarea prevederilor legale în vederea asigurării unei abordări exacte și unitare a problemelor legate de completarea și depunerea cererilor, respectarea obligațiilor și a angajamentelor luate prin semnarea cererii și a posibilelor sancțiuni și reduceri pe care le suportă beneficiarii în cazul nerespectării acestora.
O „plantă-minune” este dezvoltată pe câmpurile experimentale ale Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara. În Europa occidentală și în SUA, planta cupă este folosită pentru ameliorarea și pentru curățarea solurilor biodegradate, pentru fixarea solului și chiar pentru curățarea de metale grele. Cercetarea efectuată de specialiștii bănățeni răspunde unei cerințe venite din mediul privat.
Silphium perfoliatum sau planta cupă este o plantă care, odată adaptată la climatul din țara noastră, poate înflori de două ori pe an, așadar are un potențial melifer deosebit, dar și un conținut proteic ridicat, deci poate fi un furaj de calitate pentru zootehnie. De asemenea, are un randament ridicat în producerea de biogaz și, poate cel mai important lucru, se adaptează foarte bine pe terenurile degradate. „Este o plantă din preriile americane, adaptabilă oricărui tip de sol. În Europa occidentală și în SUA, ea este folosită pentru ameliorarea și pentru curățarea solurilor biodegradate, pentru fixarea solului și chiar pentru curățarea de metale grele. La noi, sunt destul de multe terenuri contaminate, degradate, sunt foste areale miniere și mă gândesc, în acest sens, la problemele de la Moldova Nouă sau Copșa Mică. La început, ea a fost folosită ca plantă furajeră, după care, în ultimii cinci-șase ani, s-a descoperit că planta cupă are un potențial bioenergetic foarte bun și este utilizată în special în Elveția pentru producerea de biogaz. Potențialul de biogaz este apropiat de cel al silozului de porumb însă, având costuri de producție mai mici, poate înlocui cu succes porumbul. Pe de altă parte, din studiile efectuate până acum, nu de noi, a reieșit un potențial de 250–260 de kilograme de miere la hectar. Dacă beneficiază de o toamnă mai blândă și, în ultima vreme noi, am avut parte de astfel de toamne, planta poate să înflorească a doua oară. În plus, fiind vorba despre o plantă perenă, o semănăm o singură dată și, timp de 15 ani, recoltăm”, arată prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan de la Facultatea de Horticultură și Silvicultură a USAMVB din Timișoara, coordonatorul echipei de cercetare.
Cercetătorii își propun să ofere o afacere „la cheie”
Tehnologia de cultură a plantei cupă nu este complicată și este accesibilă pentru orice fermier. „Ca distanță de plantare este oarecum asemănătoare cu porumbul, adică putem merge la 70 de centimetri între rânduri, doar că distanța dintre plante este mai mare, undeva la 50 de centimetri, deoarece rădăcina are o capacitate de ramificare foarte bună, cu cinci până la opt tulpini. Dacă dorim o cantitate mai mare de biomasă e necesară intervenția cu îngrășăminte și, în acest sens, noi recomandăm 100 kg/ha substanță activă, fosfor, potasiu și 200–250 kg/ha azot”, a precizat Radu Liviu Șumălan.
Pariul cercetătorilor bănățeni constă în creșterea conținutului de proteină, ceea ce transformă planta cupă într-o plantă de cultură, importantă pentru zootehnie. „Din analizele pe care noi le-am efectuat, a rezultat un conținut de proteină de 30% în aparatul foliar, iar în tulpină, de 17% până la 19%. Planta are o tulpină tetramuchiată care, în secțiune, arată ca un dreptunghi. Ei bine, noi încercăm să creștem conținutul de proteină, prin dezvoltarea aparatului foliar. În urma procesului de ameliorare, am obținut tulpini cu șase și chiar opt muchii. Frunzele fiind așezate pe tulpini altern și concrescute, la tulpinile cu patru muchii sunt câte două frunze în etaje. Ei bine, la plantele cu șase muchii avem deja trei frunze care formează cupa, iar pe cele cu opt muchii am obținut opt frunze, ceea ce înseamnă deja dublarea numărului de frunze. La ora actuală, raportul de biomasă între tulpini și frunze este favorabil tulpinilor, cu un procent 60%–65% și doar 35% până la 40% în favoarea frunzelor. Prin cercetările noastre, dorim să echilibrăm acest raport și, dacă se poate, chiar să înclinăm balanța către frunze, ceea ce ar însemna o creștere semnificativă a conținutului proteic al plantei”, a explicat prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan.
Planta trezește la ora actuală interesul fermierilor care au stații de biogaz, vorbim așadar de marile ferme, care ar putea avea la dispoziție astfel o sursă de materie primă la costuri scăzute, având în vedere caracterul peren al plantei.
Dacă porumbul trebuie semănat an de an și necesită niște condiții pedoclimatice și tehnologice speciale, planta cupă nu este deloc pretențioasă, practic nu se cunosc boli și dăunători, afirmă cercetătorii bănățeni, și se replantează o dată la 15 ani.
Planta a ajuns la Universitatea din Timișoara ca urmare a interesului manifestat de o companie germană care și-a propus să o folosească la producerea de biogaz. Prin urmare, cercetarea efectuată de specialiștii bănățeni răspunde unei cerințe venite din mediul privat. Cercetătorii coordonați de profesorul Șumălan își propun să ofere o soluție de business „la cheie”, începând cu tehnologia de cultură și terminând cu valorificarea economică a plantei. De altfel, este foarte aproape momentul omologării primului soi românesc de silphium perfoliatum, fie cu ajutorul Institutului de Testare din România, fie prin intermediul organismelor europene de certificare.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 octombrie 2019
Călin Matieș, președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România (FNPPTR), a anunțat constituirea grupului de lucru „Produsele tradiționale, viitorul satului românesc”, creat împreună cu Ministerul Agriculturii, asociațiile membre ale FNPPTR și Asociația Operatorilor din Agricultura Ecologică Bio România.
De altfel, Ministerul Agriculturii a transmis un comunicat în care informează că, în 14 ianuarie 2020, a organizat la sediul instituției o întâlnire cu reprezentanții Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, ai Asociației Bio România, precum și cu reprezentanți ai Agenției Naționale a Zonei Montane, dar și ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ai Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism. „Scopul întâlnirii a fost identificarea și stabilirea unui plan de acțiuni care să contribuie la susținerea și promovarea produselor agroalimentare românești înregistrate pe scheme de calitate naționale, precum și la dezvoltarea acestei nișe de produse”, precizează comunicatul MADR.
S-a discutat despre cum poate fi îmbunătățită colaborarea interinstituțională dintre autoritățile responsabile cu implementarea legislației naționale privind atestarea produselor tradiționale, pentru a crește numărul de produse tradiționale atestate de MADR și cultivarea încrederii consumatorilor în calitatea acestor produse.
Un alt subiect de discuție a fost organizarea de târguri de profil, destinate produselor atestate/recunoscute de MADR, distinct față de spațiul alocat produselor convenționale. Totodată, au fost dezbătute subiecte ce privesc elaborarea de noi scheme de calitate voluntare, precum și posibilitățile de finanțare din fonduri europene a produselor agricole și alimentare înregistrate pe scheme de calitate.
Promovarea produselor de calitate agroalimentare românești în cadrul agroturismului a fost o altă temă abordată în cadrul întâlnirii de la Ministerul Agriculturii. „Producătorii de produse tradiționale și ecologice ne sunt parteneri în dezvoltarea politicilor din domeniul agroalimentar și în elaborarea viitorului Plan Național Strategic. Orice întâlnire cu ei este benefică”, a spus ministrul Adrian Oros.
Alături de ministrul Agriculturii, la întâlnirea cu producătorii de produse tradiționale și ecologice a participat Aurel Simion, secretar de stat – coordonator al Direcției Generale Politici în Industria Alimentară și Comerț și al Agenției Naționale pentru Zona Montană.
Aurel Simion provine din rândul producătorilor, fiind fondatorul brandului de produse tradiţionale „Ca altădată”, din județul Vâlcea. Actualul secretar de stat din MADR este unul dintre primii producători care şi-au atestat produsele ca fiind tradiţionale.
Industria de protecția plantelor dezvoltă constant proiecte de cercetare și inovare în baza cărora încearcă să obțină formule și substanțe active care să-i ajute pe fermieri să-și protejeze culturile de atacul bolilor și al dăunătorilor. Schimbările climatice au determinat, în ultimii ani, un atac al dăunătorilor și al bolilor destul de agresiv, iar soluțiile existente sunt restrânse sau greu accesibile.
Fermierii rămân, încet și sigur, fără soluții. Procedurile și cerințele actuale de autorizare și reautorizare a substanțelor active fitosanitare pun destul de multe piedici celor care doresc să aducă sau să mențină pe piață un produs pentru protecția culturilor. „În egală măsură, sunt substanțe active ce sunt interzise de către Comisia Europeană și asta duce la limitarea numărului de produse și soluții pe care fermierii le au la dispoziție pentru a lupta cu bolile și dăunătorii din cultură. De asemenea, având un număr limitat de soluții, acest aspect duce și la o creștere a rezistenței dăunătorilor la tratamentele aplicate, acestea având o eficiență mai scăzută, iar producțiile obținute sunt mai slabe cantitativ și calitativ. Costurile pentru înființarea și întreținerea culturilor sunt mai ridicate, iar profitabilitatea fermierilor este afectată”, susțin reprezentanții Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM).
În Uniunea Europeană, pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecția plantelor pentru acele situații unde există un risc fitosanitar asupra culturilor, statele membre au la dispoziție instrumente legale reprezentate de autorizațiile temporare sau derogările. Acestea se acordă cu utilizare limitată și pentru o perioadă de timp strictă. Anual, țările UE depun notificări către Comisia Europeană pentru a putea beneficia de autorizarea necesară în vederea utilizării unei anumite substanțe active, în caz de necesitate. „Numărul de autorizații temporare solicitate de un stat membru poate varia. Astfel, există țări care solicită derogări pentru unul sau două produse fitosanitare și există țări care depun mai mult de 10-20 de solicitări anual. Multe dintre aceste autorizații se repetă de la un an la altul, tocmai pentru că nu există pe piață alternative omologate, viabile din punct de vedere economic pentru combaterea bolilor sau a dăunătorilor din cultură”, precizează Gabriela Dumitru, coordonator relații publice și comunicare în cadrul AIPROM.
În 10 ani, 37 de autorizații temporare pentru România
În intervalul 2008-2018, statele membre UE au depus un număr total de 2.731 de notificări pentru autorizații temporare. Cele mai multe derogări au fost acordate în Spania – 405. Autorizațiile acordate în cei zece ani supuși analizei în Spania, Franța, Portugalia, Grecia și Germania reprezintă 49,87% din totalul derogărilor acordate în acest interval de timp.
În același timp, România a acordat, în cei zece ani analizați, un număr total de 37 de autorizații temporare, reprezentând 1,3% din totalul derogărilor acordate în Uniunea Europeană.
O statistică la nivel european, realizată de ECPA - Asociația Europeană de Protecție a Culturilor, indică un trend în scădere al numărului de derogări acordate la nivel european. Astfel că, dacă în 2015 au fost acordate un număr de 395 de autorizații temporare la nivelul UE, în 2018 numărul acestora s-a redus la jumătate, acordându-se un număr de 193 de derogări.
Majoritatea autorizațiilor temporare se dau pentru produse fitosanitare ce conțin substanțe active destinate utilizării pentru culturi de fructe și/sau legume, aceste produse agroalimentare fiind și cele mai expuse riscurilor atacului bolilor și dăunătorilor. „Statele membre notifică pentru aceste autorizații temporare pentru că, la nivel european, se înregistrează un număr tot mai mic de substanțe active aprobate din cauza modificărilor legislative aduse în conformitate cu Regulamentul 1107/2009. Un număr semnificativ de substanțe active și/sau utilizări nu au fost reînnoite sau nu au fost aprobate în mare parte, din cauza noilor criterii de aprobare introduse în Regulamentul 1107/2009. Aproximativ 75% din substanțele active aprobate în 1991 nu mai sunt disponibile astăzi pe piață”, arată AIPROM.
Doar două substanțe active noi autorizate
Sistemul de aprobare al Uniunii Europene pentru substanțele active este unul dintre cele mai riguroase din întreaga lume. „Intervalul de timp de la descoperirea moleculei (substanței active) în laborator și până la obținerea autorizației de comercializare este unul dintre cele mai mari din toate regiunile la nivel mondial. Noile soluții de protecția plantelor nu sunt autorizate în timp util, iar alternativele autorizate existente dispar din cauza termenului îndelungat de reînnoire, ceea ce face ca apelarea prevederilor articolului 53 din Regulamentul 1107/2009 să fie esențială pentru asigurarea accesului la tehnologie în piață”, precizează reprezentanții industriei de protecția plantelor.
În intervalul iulie 2016 - septembrie 2018, au fost autorizate doar două noi substanțe chimice active. În absența unor soluții de protecție viabile economic pentru fermieri, bolile și presiunea dăunătorilor determină nevoia statelor membre de a autoriza temporar o utilizare de urgență pentru anumite produse, explică Gabriela Dumitru, care punctează că această nevoie a fost prevăzută la momentul adoptării Regulamentului 1107/2009 și este încă relevantă în prezent.
De ce este nevoie de neonicotinoide?
Răspunsul este extrem de amplu și aduce implicații în mai multe domenii de activitate. „Fără o derogare pentru aplicarea tratamentului insecticid la sămânța de porumb și floarea-soarelui cu neonicotinoide, suprafața ocupată de aceste culturi în România nu numai că s-ar reduce substanțial, dar și productivitatea ar înregistra valori mult mai mici decât în prezent”, spun jucătorii din industria de protecția plantelor.
Un studiu realizat de Comisia Europeană a arătat faptul că, în absența tratamentelor la sămânță, planurile de protecție împotriva dăunătorilor sunt mai scumpe și afectează direct competitivitatea fermelor. În Regatul Unit al Marii Britanii, după interzicerea neonicotinoidelor, majoritatea fermierilor au fost nevoiți să aplice de trei până la patru ori mai multe tratamente cu insecticide, ceea ce a dus la o creștere a costurilor. În absența unei strategii eficiente, pe termen lung, precum și a diversității tratamentelor aplicate împotriva dăunătorilor, poate crește rezistența acestora la tratamentul cu pesticide.
De asemenea, interzicerea neonicotinoidelor are efecte negative asupra biodiversității și mediului înconjurător, prin creșterea emisiilor de gaze de seră. Mai mult, tratamentul semințelor reprezintă o soluție tehnologică mai prietenoasă cu mediul, cantitatea de substanță activă aplicată pe unitatea de suprafață fiind de aproximativ 50 de ori mai mică, în comparație cu aplicarea foliară a pesticidelor în câmp deschis.
Din cauza restricției de utilizare a neonicotinoidelor, numărul tratamentelor aplicate culturilor este în creștere, ceea ce conduce la un consum mai mare de apă. Astfel că, la nivel global consumul de apă va ajunge la 1,3 miliarde de metri cubi, în timp ce, la nivelul Uniunii Europene, consumul va atinge 1,4 milioane de metri cubi. „Identificarea alternativelor la neonicotinoide rămâne o adevărată piatră de încercare pentru fermierii români”, concluzionează reprezentanții AIPROM.
Expoziția internațională „Săptămâna Verde” (Grüne Woche) se desfășoară în perioada 17-26 ianuarie 2020, la Berlin. Ministerul Agriculturii (MADR) anunță că participă cu un stand de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și al dezvoltării rurale, în cadrul căruia experți din MADR promovează produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.
În standul României vor fi promovate și vor putea fi degustate produse înregistrate pe scheme de calitate europene sau în curs de înregistrare, respectiv Magiun de prune Topoloveni –IGP, Salam de Sibiu –IGP, Telemea de Ibăneşti – DOP, Novac afumat din Ţara Bârsei –IGP, Scrumbie de Dunăre afumată – IGP, Cârnaţi de Pleşcoi – IGP, Telemea de Sibiu – IGP, Caşcaval de Săveni – IGP, Salată cu icre de știucă de Tulcea – IGP, Salată tradițională cu icre de crap - STG, Plăcintă dobrogeană – IGP, precum și produse înregistrate pe scheme de calitate naționale.
De asemenea, printre produsele româneşti expuse la ediția 2020 a expoziției „Săptămâna Verde” se vor regăsi sloi/tocan de oaie, pastramă de oaie, babic, ghiudem, brânza de burduf în coajă de brad și în membrană, batog de crap argintiu și de somn, pastramă de crap argintiu și de somn, sardeluțe, scrumbie marinată, zacuscă cu pește și diferite sortimente de siropuri, gemuri sau dulcețuri de fructe din fructe, produse de panificație și patiserie (cozonaci, plăcintă cu dovleac, plăcintă cu brânză etc.).
Din categoria băuturilor spirtoase, în standul țării noastre vor fi degustate pălinca, țuica şi vinul. Vizitatorii au posibilitatea să simtă, de asemenea, gustul merelor de Voineşti.
În cadrul expoziției „Săptămâna Verde 2020”, România își va promova obiectivele turistice, obiceiurile și datinile străvechi bine conservate din județe precum Bacău, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, prin diverse materiale de promovare (pliante, flyere, clipuri video).
Expoziția „Săptămâna Verde 2020” reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură pe plan momdial. Anul trecut, peste 400.000 de vizitatori au trecut pragul expoziției din Germania.
MADR a anunțat că ministrul Adrian Oros și secretarul de stat Aurel Simion vor fi prezenți la deschiderea oficială a expoziției, a cărei ţară parteneră, în acest an, este Croația.
Forumuri, conferințe, dezbateri
„Săptămâna Verde” este un prilej pentru organizarea a tot soiul de evenimente de interes atât pentru mediul de afaceri, consumatori, cât și pentru autorități. Astfel că, în perioada 16-18 ianuarie 2020 are loc Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură (GFFA), organizat de către Ministerul Federal al Agriculturii și Alimentației din Germania, la Berlin, eveniment care are ca invitați delegați la nivel înalt – miniștri, secretari de stat, ambasadori, reprezentanți ai organizațiilor internaționale.
Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură este o conferință internațională în cadrul căreia se abordează problemele politicii agroalimentare. La această ediție, în cea de-a treia zi, are loc cea mai mare conferință informală a miniștrilor agriculturii din lume.
„Alimente pentru toți – Comerț pentru securitate, diversitate și nutriție durabilă” este tema de anul acesta a GFFA și a conferinței miniștrilor Agriculturii. Scopul conferinței este acela de a găsi poziții politice comune, de a iniția și de a monitoriza un proces internațional și de a promova schimbul dintre factorii politici, operatorii economici, comunitatea științifică și societatea civilă. „Rolul evenimentului este acela de a sensibiliza publicul în legătură cu importanța comerțului pentru asigurarea securității alimentare globale. GFFA își propune să abordeze următoarele subiecte: relevanța comerțului în securitatea alimentară, crearea de reguli corecte pentru comerțul agricol, posibilitatea ca lanțurile de aprovizionare globale să fie incluse, durabile și sigure, proiectarea comerțului pentru promovarea dezvoltării agricole”, precizează un comunicat de presă al MADR transmis redacției. Același comunicat informează că, în 17 ianuarie 2020, ministrul Adrian Oros va participa la conferința privind „Viitorul producției globale de carne de porc sub amenințarea pestei porcine africane”, organizată de Comisia Europeană, la Berlin, și la care sunt invitați să participe reprezentanții guvernelor și ai instituțiilor cu responsabilități, precum și actori importanți din domeniu.
Foto: MADR