Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) a organizat online evenimentul „Protecția plantelor și securitatea alimentară”, pe 11 noiembrie 2020, evenimentul reunind specialiști din industria de protecția plantelor, membrii AIPROM, autorități naționale și fermieri. Scopul a fost acela de a vorbi despre alinierea la o nouă paradigmă de producere și consum a hranei și identificarea acelor întrebări ale căror răspunsuri, odată găsite, vor ghida activitatea industriei de protecția plantelor pentru a le oferi agricultorilor sprijinul necesar pentru a pune pe mesele românilor suficientă hrană sănătoasă, sigură și accesibilă.
Despre efectele resimțite de sectorul agricol ca urmare a evoluției pandemiei de COVID-19, dar și cum cele două strategii promovate de către Comisia Europeană (De la fermă la consumator, Biodiversitate 2030) influențează activitatea agricolă a vorbit, în deschiderea evenimentului, președintele AIPROM, Vasile Iosif.
„Industria noastră înțelege și apreciază abordarea holistică a strategiei și susține modelele agricole durabile care asigură hrană sigură, protejează mediul înconjurător căutând răspunsuri și modalități de a ajuta fermierii în a gestiona un număr în creștere de organisme de dăunare. De asemenea, considerăm că orice discuție referitoare la strategia , trebuie să țină cont de particularitățile fiecărei țări în ceea ce privește consumul de produse fitosanitare/ha, cât și a organismelor de dăunare specifice. Industria de Protecția Plantelor consideră că strategia europeană Farm to Fork nu a acordat atenție suficientă și nu a evaluat impactul negativ pe care măsurile propuse le pot avea asupra fermierilor, iar abordarea egalitaristă a reducerii consumului de pesticide în toate statele membre este contraproductivă și discriminatorie”, a spus în deschiderea evenimentului Vasile Iosif.
În prima parte a evenimentului „Protecția plantelor și securitatea alimentară”, conducerea AIPROM a abordat subiecte precum: industria de protecția plantelor din România, impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii, securitatea alimentară și contribuția afacerilor din agricultură la venitul național.
Există suficiente soluții de protecție a plantelor disponibile pentru fermierii români?
În cea de-a doua parte a evenimentului au încercat să ofere un răspuns la această întrebare membrii contributori ai proiectului realizat de către AIPROM în vara acestui an, reprezentantul Autorității Naționale Fitosanitare și câțiva fermieri și consultanți din agribusiness. Pentru realizarea studiului, AIPROM a analizat situaţia soluțiilor de protecție existente pentru cele mai importante culturi, pentru boli şi dăunători specifici, evidenţiind lacunele şi încercând să estimeze pierderile de producţie înregistrate în absenţa soluţiilor necesare. Rezultatele acestui demers analitic vor fi puse la dispoziţia factorilor de decizie și beneficiarilor - fermieri, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că protejarea culturilor de atacul bolilor și dăunătorilor a devenit din ce în ce mai dificilă în contextul reducerii numărului de soluții disponibile pe piața europeană și a schimbărilor climatice.
Pentru fiecare cultură analizată a fost identificat agentul patogen, motivul pentru care soluția de protecție nu mai este disponibilă, substanța activă existentă pe piață, tipul de substanță activă necesară pentru următorii ani și estimări ale pierderilor de recoltă în condițiile actuale.
Au fost identificați 95 de agenți patogeni pentru care există deficiențe de protecție, agenți patogeni ce se regăsesc în culturile de grâu, porumb, rapiță, floarea-soarelui, sorg, legume, pomi fructiferi și viță-de-vie.
„Să faci agricultură este mai mult decât o meserie, implică multă responsabilitate, dragoste de pământ și de plante, pricepere, dăruire, dar și multe reușite și eșecuri. Nici o altă meserie sau pasiune din lume nu îți oferă atât de multe satisfacții precum agricultura. Pentru a-și proteja eficient plantele de atacul bolilor, buruienilor și dăunătorilor fermierii au nevoie de acces la o gamă largă de produse de protecție a plantelor. Împreună cu fermierii ne-am asumat misiunea de a furniza hrană suficientă, de calitate și accesibilă pentru o populație în continuă evoluție. Putem realiza acest deziderat numai dacă suntem pregătiți să îmbrățișăm tehnologia și să permitem inovațiilor din agricultură să își exprime potențialul”, a mai spus Vasile Iosif, președintele AIPROM.
Foto: www.mewi.ro
Alianța micilor producători, coordonată de Uniunea Salvăm Țăranul Român și Eco Ruralis - Asociația Țăranilor și Țărăncilor din România, anunță pentru miercuri – 18 noiembrie 2020 un protest în fața guvernului, între orele 10:00 - 13:00, organizat în condițiile impuse de starea de alertă.
„În prezent, piețele locale din România (piețe și hale agroalimentare din spații închise) sunt în continuare închise. O parte dintre țăranii și țărăncile din aceste piețe au fost evacuați în frig, fără condiții minime de igienă (de exemplu, acces la apă), iar cealaltă parte nu are nicio formă de acces la piață. Prin situația creată, țăranii au suferit pierderi însemnate cu multiple efecte economice, sociale și asupra sănătății, aruncând în haos propriile eforturi ale Guvernului de a răspunde eficient noului val de COVID-19”, se precizează într-un comunicat de presă transmis redacției Revista Fermierului de către Uniunea Salvăm Țăranul Român și Eco Ruralis.
Solicitările producătorilor agricoli:
1. Sprijin pentru menținerea deschisă a tuturor piețelor, halelor agroalimentare și târgurilor locale, închise sau deschise, permanente sau temporare, private sau publice, în condiții îmbunătățite de siguranță sanitară pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-COV-2, așa cum se întâmplă în toate țările din Uniunea Europeană.
2. Compensarea pierderilor suferite de țărani și micii producători afectați de închiderea piețelor din spații închise, stabilite de comun acord prin consultarea cu asociațiile de mici producători, chiar dacă a fost acordat micilor producători un sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia de COVID-19, sumele acordate nefiind de natură să sprijine real micul producător, să-l ajute să continue producția și în același timp să compenseze pierderile suferite.
3. Crearea de către Guvern și Ministerul Agriculturii a unui mecanism de comunicare permanent dedicat țăranilor și micilor producători din România, care să funcționeze pe principii de transparență și includere. Acest mecanism de comunicare trebuie să asigure consultarea pentru situații de urgență impuse de criza de Covid-19, precum și dialogul regulat privind probleme pe termen scurt, mediu și lung cu care se confruntă țăranii și micii producători.
„Lista integrală a revendicărilor țăranilor și micilor producători va fi publicată miercuri, 18 noiembrie. Această listă va fi una deschisă și va conține soluții și propuneri concrete, precum și o metodologie de lucru și dialog cu autoritățile. Avem speranța că în zilele imediat următoare Guvernul va lua toate măsurile necesare pentru a deschide în condiții de siguranță toate piețele locale. Protestul micilor producători este motivat atât de problema urgentă a piețelor, cât și de problemele rămase fără răspuns de-a lungul timpului. Ca urmare a marginalizării și discriminării istorice a țăranilor și micilor producători, agravate de criza de COVID-19, inegalitatea socială din sistemul agroalimentar a ajuns la cote maxime în societatea românească. Este momentul ca toți factorii de decizie și toate partidele politice să își îndrepte atenția și solidaritatea către mediul rural, punând interesul public mai presus de ambițiile electorale”, punctează Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.
Astăzi, 11 noiembrie 2020, Clubul Fermierilor Români a publicat un raport de piață special dedicat WASDE (World Agricultural Supply and Demand Estimates), raport de piață al Departamentului de Agricultură al Statelor Unite ale Americii, care conține informații despre producția, consumul și stocurile la nivel mondial pentru grâu, porumb și soia. Reamintim că, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist, Casa de Trading a Fermierilor realizează săptămânal rapoarte privind piața cerealelor.
GRÂU
Producția la nivel mondial scade cu 700.000 de tone față de luna octombrie 2020, dar crește față de anul trecut cu 7,44 milioane tone.
Consumul la nivel mondial crește cu 1,65 milioane tone față de luna octombrie, în timp ce față de anul trecut, avem un consum sporit cu 4,38 milioane tone.
Stocurile la nivel mondial scad cu un milion de tone față de luna octombrie, însă comparativ cu anul trecut avem un plus de 19,69 milioane tone.
Se prognozează că grâul va avea corecții pozitive în următoarea perioadă, însă nu spectaculoase. „Trendul este în creștere datorită cererii constante la nivel global (consumul) și a următorilor doi factori: în lume, grâul este recoltat cu două excepții care au, totuși, prognoza lor de recoltă (Argentina și Australia) și, deci, se cunosc valorile finale de stocuri și cererea rămâne constantă din cauza secetei care a afectat destinațiile tradiționale, Nordul Africii și Orientul Mijlociu, iar marii exportatori din bazinul Mării Negre ar putea suferi politici protecționiste pentru a limita exporturile”, precizează Cezar Gheorghe.
PORUMB
Producția scade cu 14,19 milioane de tone față de octombrie 2020, aspect generat de două cauze: Ucraina, cu un minus de 8 milioane de tone, și SUA, care au scăzut productivitatea la hectar. „Agregând și UE, cu un milion tone lipsă, ajungem la această diferență uriașă de la lună la lună. Cu toate acestea, diferența la nivel global este pozitivă față de anul trecut, cu un plus de 28,44 milioane tone”, a specificat analistul.
Consumul scade cu 6 milioane tone la nivel global, compensând parțial scăderea de producție la nivel mondial. Comparativ cu anul trecut, consumul este în creștere cu 23,86 milioane de tone.
Stocurile scad la nivel mondial cu 9 milioane tone, ca rezultat direct al scăderii producției și compensate cu scăderea consumului. Comparativ cu anul trecut, nivelul lor este în scădere cu 11,9 milioane tone.
Porumbul va menține trendul crescător, susțin specialiștii. „Cererea Chinei se concretizează și, cu siguranță, va atinge un nivel de 26 milioane tone importuri în acest an. Atragem atenția că această cerere nu este spot doar din cauza diminuării producției naționale de porumb a Chinei, a cărei cultură a suferit din cauza taifunurilor care au săvârșit importante pagube. Ea se va repeta în anul următor și în anii ce vor veni la niveluri de cel puțin 30 de milioane de tone. Țările care vor suplini sunt rezervoarele tradiționale (Ucraina și SUA), dar și cele care vor agrea acorduri de compatibilitate în ceea ce privește siguranța hranei”, spune Cezar Gheorghe.
SOIA BOABE
Producția la nivel mondial scade cu 5,83 milioane tone față de luna octombrie, dar crește cu 25,95 milioane tone comparativ cu anul trecut.
Consumul scade ușor cu 1,56 milioane tone față de luna octombrie, dar crește față de anul trecut cu 15,16 milioane tone.
Stocurile scad față de luna trecută cu 2,18 milioane tone și față de anul trecut cu 8,82 milioane tone.
Apetitul insațiabil al Chinei devine principalul factor de creștere și suport al prețului boabelor de soia, apreciază analistul. „Traiectoria ascendentă a boabelor influențează în mod direct prețul sub-produsului numit ulei de soia, care, la rândul său, are impact asupra complexului uleiurilor vegetale în termeni de creștere. Potențialul se va menține cu siguranță în viitor și nu ar fi un exemplu rău de urmat în piața locală românească de a acorda o mai mare importanță culturii de soia și procesării boabelor pentru zootehnia românească”.
Pentru raportul complet, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-special-11-noiembrie-2020/
Vă prezentăm raportul din 10 noiembrie 2020 privind piața cerealelor, realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe - consultant senior și analist.
Cezar Gheorghe spune că există patru factori cumulați care au făcut ca prețurile grâului și ale porumbului să coboare față de nivelurile de acum 9-10 zile, și anume:
Alegerile din SUA au generat un sentiment de așteptare generală. Toată lumea privește, și încearcă să ghicească, cum va influența victoria democraților, perspectivele viitoare ale piețelor în termen de cerere și ofertă, conturate de politicile sau noile politici ale câștigătorului de la Casa Albă.
Teama de lockdown a făcut ca cererea să scadă. Rând pe rând, multe țări europene și de pe alte continente iau măsuri, inclusiv de lockdown, în tentativa de a stăvili valul doi al pandemiei, care se manifestă deosebit de amplu.
Sfârșitul lunii octombrie, când fondurile de investii și-au lichidat pozițiile long întru obținerea profitului. Oferta fiind astfel mai mare decât cererea, prețurile au coborât pe burse.
Așteptarea noului raport WASDE de pe 10 noiembrie 2020 va contura din nou ecuația stocuri + recoltă – consum /cerere.
„Practic, ne aflăm într-o scenă de platou cu un nivel de rezistență fixat în 205-206 euro/tonă la grâu și 185 euro/tonă la porumb, care ține de câteva zile bune și redefinește cererea în raport cu oferta. Cu toate acestea, uitându-ne la nivelul cererii (care nu a dispărut, ci doar a rămas în expectativă), urmărind cotațiile de preț din bazinul Mării Negre, citind cotațiile din America de Sud și de Nord, având deja fixat un nivel al recoltelor 2020 în termen de volume, considerăm că faza de platou va fi temporară și cererea va reveni în următorul interval de 20-50 zile. Stockpiling-ul care a început să fie exercitat de multe state ca măsură de protecționism, va genera însă cerere în viitorul apropiat, precum și reducere a ofertei din partea țarilor exportatoare”, explică analistul.
GRÂU
Piața românească a grâului se aliniază trendului actual. Platoul pe care este oprit prețul grâului reprezintă, la rândul său, nivelul de rezistență al prețului.
În termeni de preț, față de raportul săptămânii trecute, 205-207 euro/tonă CPT Constanța rămâne în continuare potențialul maxim de atins. Prețul grâului de furaj este cu 5 euro mai jos față de cel al grâului cu proteină bază 12%.
„În piața internă, procesatorii, fabricile de nutrețuri, fermele de creștere a puilor creează un pol de interes, pe loturi spot, 1.000-3.000 de tone pe tranzacție, menținând competitivitatea față de piața de export. Diferențele sunt în termenii de plată (30-90 de zile) și condițiile calitative cu un standard mai ridicat față de piața de export. Însămânțările de toamnă continuă printre ferestrele de vreme, mijlocul lunii noiembrie fiind, cu siguranță, un sfârșit de etapă al însămânțărilor de toamnă 2020. Nivelul vegetativ se prezintă bine pentru această oră. Plantele nu au stres hidric și dezvoltarea lor este în parametri normali pentru această dată”, precizează Cezar Gheorghe, analistul adăugând că în termeni de prețuri regionale se semnalează următoarele indicații: FOB porturi ucrainene: 254 USD/tonă grâu cu nivel de proteină de 12% și 251 USD/tonă grâu cu nivel de proteină 11,5%; FOB porturi rusești: 254 USD/tonă grâu cu nivel de proteină 12%.
În plan global:
Notăm rezistența Chinei la grâul și orzul australian. Bariera se menține pentru mărfurile australiene. În acest context, Australia își găsește piețe în Asia, concurând cu bazinul Marii Negre în aceste destinații, iar grâul nord-american își poate regăsi perspective în China.
Australia reconfigurează cifrele de producție și indica circa 30,5-32 milioane tone grâu producție.
Grâul australian este cotat la 275 USD/tonă, destinație Asia de Sud-Est.
Argentina rămâne la nivelul de 16,8 milioane din 21 milioane estimate.
43% din recolta SUA de grâu însămânțat se afla în condiție bună spre excelentă, în creștere cu 2% față de săptămână trecută. Cu toate acestea, îngrijorarea este prezentă. Statele care au cea mai mare pondere în producția americană de grâu sunt afectate de secetă care se extinde încet, dar sigur. Vremea, ca de obicei, este factorul determinant.
China a vândut 2,7 milioane tone din rezerva de stat, dintr-un total scos la vânzare de 3,56 milioane tone, la prețul de 352 USD/tonă, echivalent a 1.468 lei/tonă.
PORUMB
În țara noastră, recoltatul continuă în Vest-Nord Vest, ca și în nordul Moldovei. Acest ritm este însă unul lent din cauza precipitațiilor și a condițiilor de calitate. „Punctăm aici recoltarea de marfă umedă, cu un procent 17% și chiar mai sus, care din cauza transportului direct către port este susceptibilă de apariție a micotoxinelor, fapt care poate influența calitatea omogenă vaselor la descărcarea în destinații”, menționează Cezar Gheorghe.
Prețul porumbului s-a redus din motivele expuse la începutul raportului, ajungând la un nivel de 185 euro/tonă CPT Constanța.
În piață internă, remarcăm un preț mai ridicat față de ceea ce oferă portul. Indicațiile se duc în jurul valorii de 920-930 lei/tonă, cu plata la termen de 30-90 zile, ca și în cazul grâului.
„Analizând apetitul cumpărătorilor care activează în piața de export, concluzionăm că această etapă de platou este doar un moment de reașezare a cererii în contextul celor patru factori indicați în preambulul acestui raport, iar odată cu expirarea elementelor ce constituie fundamentul scăderii de preț, vom putea vedea cererea la locul său”, punctează analistul.
FLOAREA-SOARELUI
Pe piața din România, semințele de floarea-soarelui își mențin atractivitatea din punctul de vedere al prețurilor. Nu există un recul al pieței, cererea există în continuare. Cotațiile se situează între 490-495 USD/tonă CPT unități de procesare și 500-505 USD/tonă în portul Constanța. Diferența între cele două destinații este dată de diferența logistică.
„În regiunea Mării Negre, prețul uleiului de floarea-soarelui a cunoscut o efervescență stârnită din cauza panicii induse de anumiți cumpărători care anticipează o creștere a prețurilor, iar cotațiile FOB Ucraina pentru luna noiembrie au atins 1.000 USD/tonă. Cotațiile pentru luna decembrie s-au aliniat la 1.000 USD/tonă cu business închis la 980 USD/tonă. Pentru JFM (ianuarie-februarie-martie), cotațiile se situează cu cerere de 985 USD/tonă, iar ofertele de cumpărare la 975 USD/tonă. În context de bazin al Mării Negre, certitudinea unei recolte diminuate cu 5 milioane de tone este un indicator de bază pentru prețul tranzacțiilor care vor urma, precum și pentru posibilele consecințe care ar putea influența la rândul lor prețul semințelor în viitorul apropiat”, arată Cezar Gheorghe.
RAPIȚĂ
Cotațiile Euronext urcă prețurile, indicația februarie 2021 atingând 402,5 euro/tonă. Prima luna de recoltă nouă august 2021 este cotată la 388 euro/tonă, cu o diferență între recolta veche și cea noua de 14 euro/tonă.
„Cumpărătorii de rapiță recoltă nouă, în perspectiva însămânțării a circa 380.000-400.000 hectare, nu manifestă un apetit deosebit din cauza evenimentelor generate de secetă în sezonul 2020. Riscul de forță majoră pe fondul lipsei mărfii fizice alimentează reluctanța acestora din urmă. Cu toate acestea, indicații timide se regăsesc în august 2021, minus 10 euro/tona de marfă în paritatea CPT destinatar”, punctează Cezar Gheorghe, consultant senior și analist al Casei de Trading a Fermierilor.
Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 10 noiembrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-10-noiembrie-2020/
DLG InterMarketing anunță că începe pregătirile pentru ediția 2021 a expoziției AgriPlanta-RomAgroTec.
Vineri, 13 noiembrie 2020, de la ora 11:00 se dă startul lucrărilor pentru înfiinţarea culturii de grâu, pe terenul de la Fundulea, acolo unde are loc, din anul 2011, cea mai mare expoziție în câmp din România.
Fermierii pot urmări LIVE lucrările solului, pe Facebook.com/agriplanta și pe pagina de internet www.agriplanta.ro
Conf. univ. ing. Ovidiu Ranta comentează în direct tipurile de tehnologii folosite, respectiv convenţională (pluguri, grape, semănători); minim de lucrări (maşini combinate) și no-till (maşini de semănat direct).
La finalul lucrărilor, DLG InterMarketing va lansa discuţii tehnice, în direct, cu fermierii interesaţi.
Proiectul CropBooster-P, din care face parte și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, vizează realizarea unei „foi de parcurs” (roadmap) privind viitorul culturilor agricole din Europa, evaluarea unor strategii alternative, a metodelor și tehnologiilor actuale și viitoare pentru îmbunătățirea culturilor agricole de pe continent, astfel încât acestea să fie realizabile din punct de vedere tehnologic, durabile şi acceptate de societate.
Proiectul CropBooster-P, aprobat de Comisia Europeană în anul 2018, îşi propune strategii şi soluţii pentru stimularea plantelor de cultură în spaţiul agricol european, în perspectiva anului 2050. Coordonat de Universitatea Wageningen din Olanda, proiectul reuneşte cele mai prestigioase instituţii şi platforme europene cu competenţe şi expertiză internaţională în ştiinţa si tehnologia culturilor agricole, cu implicaţii în nutriţie şi sănătatea populaţiei la nivel global.
Printre cei 15 parteneri ai proiectului - universităţile din Nottingham, Copenhaga, Düsseldorf, Lancaster, institute şi consilii naţionale de cercetare, precum CNRS şi INRA Franţa, VIB Belgia, platforme europene (EPSO, Plants for Future, Euroseeds) -, se află şi USAMV Cluj-Napoca, singura universitate din spaţiul Central-Est european apreciată pentru performanţa sa educaţională şi de cercetare în domeniul agroalimentar.
USAMV Cluj-Napoca este reprezentată în proiect de prof. emerit dr. Carmen Socaciu şi de prof. dr. Dan Vodnar, prorectorul Universităţii pentru Activităţi de Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică.
Într-o primă etapă a derulării proiectului a fost realizată o bază de date extinsă (realizată pe baza datelor ştiinţifice recente), privind situaţia actuală a culturii plantelor în Europa, ținând cont de randament, valoare nutriţională şi durabilitate. Această bază de date, precum şi detalii privind proiectul pot fi consultate pe website-ul https://www.cropbooster-p.eu/.
„Datele obţinute au permis stabilirea unor scenarii pentru viitor, care ţin seama de nevoia de inovaţie, de a evita criza alimentară, de a realiza alimente sănătoase, cu sau fără utilizarea de tehnologii de modificare genetică. Aceste scenarii posibile, precum şi ameninţările viitorului (schimbările climatice, deşertizarea, modificarea practicilor agricole, schimbarea atitudinii consumatorilor) ilustrează schimbările, posibil dramatice, la orizontul anului 2050”, a explicat prof. dr. Dan Vodnar.
Ținând cont de importanţa pe care o are cunoaşterea nevoilor şi a așteptărilor societăţii în diferite regiuni ale Europei, proiectul include o serie de interviuri cu experţi internaţionali, sesiuni webinar şi workshopuri, care să reflecte poziţia diferiţilor „actori” din societate.
Astfel, în cursul lunii noiembrie 2020, partenerii proiectului din diferitele regiuni europene (Nord, Vest, Central-Est, Sud) vor organiza workshopuri, unde sunt invitate personalități academice, cercetători din domeniul (bio)tehnologiilor agroalimentare, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale, ai sectorului agribusiness, fermieri, lideri de opinie, jurnaliști, consumatori, pentru a asigura abordări diferite, relevante și acceptabile din punct de vedere socio-economic pentru îmbunătățirea culturilor agricole în Romania şi la nivel european.
În acest context, USAMV Cluj-Napoca organizează, pe 12 noiembrie 2020, de la ora 13:00, un workshop online, moderat de prof. emerit dr. Carmen Socaciu și prof. dr. Dan Vodnar, prin sistemul Google Meet. Au fost selectați 18 participanți, iar alți specialiști interesați de participare pot cere informații la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..
Pe durata acestui workshop, într-un prim focus grup se va discuta despre strategii, iar în cel de-al doilea despre tehnologiile utilizate pentru stimularea viitoarelor culturi agricole.
„Participanţii vor reflecta, prin opiniile lor, atât aspectele legate de avansul ştiinţific şi tehnologic necesar acum şi în viitor, dar și oportunităţile și ameninţările posibile, percepţia oamenilor de ştiinţă, a liderilor de opinie din spaţiul agribusiness, agroalimentar și, nu în ultimul rând, a consumatorilor şi specialiştilor în nutriţie şi sănătate”, a precizat prof. emerit dr. Carmen Socaciu.
Foto: CroopBooster-P.eu
Pe 10 noiembrie 2020 se desfășoară Conferința Agribusiness 4.0, în mediul virtual, așa cum au avut loc în acest an majoritatea evenimentelor, situație generată de pandemia COVID-19. Organizatori sunt Fundația Centrul pentru Management Agricol, Clubul Fermierilor Români și agenția de publicitate Godmother.
Ce este Agribusiness 4.0? O ediție maraton de opt ore, în care cei mai importanți jucători din agricultură vor prezenta soluții și planuri concrete celor peste 3.000 de participanți online din rândul fermierilor și al companiilor din sectorul agriculturii.
Totul însă, la distanță, respectând reglementările în vigoare ale situației din prezent, spun organizatorii.
Evenimentul include trei sesiuni care acoperă subiecte de actualitate din industria agricolă, precum provocările fermierilor pentru asigurarea competitivității și gestiunea riscurilor, tehnologie și modele de afaceri și noi meserii în agricultură, dar și strategie integrată de promovare a produsului românesc.
„Toate acestea vor fi prezentate și susținute de 20 de profesioniști din cadrul celor mai importante instituții naționale și internaționale din domeniu, care vor seta agenda industriei în contextul actual, printre care: Adrian Oros - ministrul Agriculturii; Thierry de l'Éscaille - secretar general ELO; Daniel Buda - MEP, ComAgri, Parlamentul European; Achim Irimescu - ministru plenipotențiar Reprezentanța Permanentă a României la UE; Georgiana Rusu - director general Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare; Florian Ciolacu - director executiv Clubul Fermierilor Români și Marian Murguleț - CIO al Guvernului României”, precizează organizatorii evenimentului virtual de agricultură.
Conferința Agribusiness 4.0 este organizată pe o platformă digitală care permite companiilor să își prezinte portofoliul de produse, să propună oferte speciale și să intre în contact direct prin chat și webcam cu reprezentanții firmelor interesate. Astfel, utilizatorii experimentează și accesează în timp real funcționalități și activități organizate în cadrul unei conferințe de agricultură, iar din câteva click-uri pot fi vizitate toate standurile virtuale prezente. Harta evenimentului este interactivă, participanții având posibilitatea de a vizualiza detalii și de a intra în contact cu expozanții.
„Industria agribusiness este și va fi mereu un mediu efervescent care se adaptează la condițiile exterioare foarte repede. Am propus și am găsit deschidere de la companii să punem în același loc, fie el și virtual, toată cererea și oferta din această industrie și suntem siguri că va fi un eveniment cu multiple beneficii pentru toți participanții”, concluzionează Valentin Văcăruș, organizator conferință și manager Godmother.
Revista Fermierului este partener media al evenimentului Agribusiness 4.0.
În Centrul de operațiuni John Deere, fermierii și contractanții își pot gestiona datele agricole oriunde și oricând. Aplicația este ușor de utilizat, iar clienții pot fi conectați la utilajele, câmpurile și operatorii lor de pe smartphone-ul sau computerul fermei. Rapoartele complete legate de calitatea lucrărilor, doze aplicate, suprafața și viteza de lucru, înlocuiesc agenda și pixul. Fermierul își poate urmări toate utilajele indiferent de producător în Centrul de operațiuni John Deere. Analiza hărților în Centrul de operațiuni ajută fermierii să ia deciziile potrivite la timp.
John Deere dezvoltă în mod constant Centrul de operațiuni, în special pentru a simplifica utilizarea acestuia și pentru a permite introducerea datelor fără probleme de la echipamentele flotei mixte. Cele mai recente actualizări sunt concepute pentru a face sistemul și mai inteligent și mai compatibil, anunță marele producător de utilaje.
Datorită unei noi funcții, cu doar câteva clicuri, toate procesele pot fi ajustate în Centrul de operațiuni chiar și după terminarea lucrărilor din teren. Acest lucru permite fermierilor să gestioneze operațiunile la fel de flexibil ca și cum ar fi pe teren.
Dacă operatorul tractorului a documentat accidental o varietate de culturi greșită în timpul lucrării de semănat, de exemplu, acest lucru poate fi corectat ulterior foarte ușor. Sunt posibile și alte ajustări pentru zona lucrată, produsele de protecție a plantelor, amestecurile de rezervoare, anul de recoltare și calibrarea culturilor la combine, printre altele. Utilizând aplicația MyOperations gratuită, operatorii pot adăuga date și dacă au uitat să pornească documentația sau dacă utilajul nu este capabil să înregistreze date.
Pentru clienții cu flote mixte, Centrul de operațiuni oferă mai multe opțiuni de importare a datelor externe. De pildă, cele mai frecvente monitoare terțe pot fi conectate utilizând formatul respectiv „intern”. Alternativ, datele de pe utilajele cu monitoare care documentează lucrările din teren în format ISOXML pot fi importate în Centrul de operațiuni printr-un stick USB. Acest lucru funcționează și cu datele istorice ale utilajelor dacă sunt încă disponibile undeva, spre exemplu, salvate pe un hard disk al computerului.
Pentru gestionarea flotei, soluția cloud-to-cloud DataConnect de la CLAAS, 365FarmNet și John Deere sunt acum pe deplin disponibile. În prezent, următoarele date despre utilaje pot fi vizualizate în portalul web preferat de utilizator: pozițiile curente și istoricul locațiilor utilajelor, nivelul de carburant din rezervor, starea de lucru și viteza. DataConnect poate fi utilizat și pentru informații despre logistica și pentru organizarea lanțurilor logistice.
Chiar și utilajele fără sistem telematic pot fi incluse în gestionarea flotei utilizând funcția opțională de partajare a locației din aplicația MyOperations. Această funcție poate fi activată de operator și folosește poziția smartphone-ului pentru a determina locația utilajului.
În plus, Centrul de operațiuni oferă funcții necesare pentru o mai bună analiză a randamentului lucrărilor. Randamentele culturilor de grâu de iarnă, de exemplu, pot fi afișate într-o diagramă în care fiecare câmp este afișat individual, unul lângă altul sau pot suprapune hărțile de aplicare. O linie punctată indică randamentul mediu, ceea ce face diferențele mai ușor de identificat și analizat.
Fermierul poate configura datele de lucru precum sola, utilajul, implementul, produsele și dozele pe care vrea să le aplice, le transferă către utilaj, apoi așteaptă ca utilajul să îi trimită înapoi harta completă.
De asemenea, cu ajutorul Centrului de operațiuni sau a aplicației MyOperations, atât fermierul, cât și specialiștii IPSO pot să acceseze monitorul din tractor de la distanță, pentru a acorda asistență operatorului oricând este necesar.
La Agritechnica 2019, John Deere a anunțat o soluție pentru reducerea timpilor de conectare a utilajelor pentru fermieri și contractanții din domeniu. Această nouă funcție va fi disponibilă în scurt timp, iar liniile de ghidare, ratele de semințe folosite, hărțile aplicațiilor și multe alte operații de lucru pe teren pot fi definite pe un smartphone sau în Centrul de operațiuni.
Cu acest sistem, operatorul primește informațiile trimise pe monitorul din tractor. După ce datele au fost importate o dată, toate setările pentru direcție și documentație sunt activate automat atunci când tractorul ajunge la limita câmpului.
Centrul de operațiuni poate oferi, de asemenea, funcționalități suplimentare prin conexiuni cu furnizorii de software și soluțiile lor individuale.
Peste 250 de companii din întreaga lume sunt deja legate de John Deere Operations Center, cu diferite opțiuni disponibile în funcție de țară. În fiecare caz, clientul poate decide ce software suplimentar dorește să conecteze la contul său din Centrul de operațiuni pentru a face schimb de date.
Ordinul nr. 183/2020 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru aprobarea procedurii privind racordarea la reţelele electrice de interes public a locurilor de consum aparținând utilizatorilor de tip clienţi finali noncasnici prin instalaţii de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1022 din 3 noiembrie 2020.
Organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare consideră că această inițiativă va avea un impact notabil în extinderea suprafețelor irigate în România, ceea ce, într-un an ca cel pe care-l traversăm, în care seceta pedologică a afectat circa 2,5 milioane hectare de culturi agricole de toamnă și primăvară, poate contribui în mod hotărâtor la reducerea pagubelor și a efortului bugetar pentru acoperirea lor.
„Membrii Alianței noastre au pledat în mod repetat pentru soluții sustenabile de gestionare a riscurilor agricole prin stabilizarea producției și reducerea dependenței de condițiile climatice, iar fermierii pot beneficia acum de o măsură de politică economică care se va traduce în creșterea rezilienței exploatațiilor lor”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Reprezentanții Alianței subliniază necesitatea urgentării punerii în practică a măsurii reglementate prin Ordinul 183/2020 al ANRE, inclusiv din punctul de vedere al asigurării de către autorități a capacității de furnizare a energiei în termen de cel mult 60 de zile de când este aprobată cererea, deoarece prognozele meteo nu sunt de natură să îi liniștească pe agricultori. „Ne-am dori ca agricultorii să poată furniza securitatea alimentară de care țara are nevoie în perioada complicată pe care o traversăm”, punctează Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Vă prezentăm raportul din 3 noiembrie 2020 privind piața cerealelor, realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe - consultant senior și analist.
Înainte, însă, vă reținem atenția cu o estimare a suprafețelor însămânțate în toamna 2020: Grâu – 2.200.000 ha (încă se însămânțează); Orz furaj – 300.000 ha; Orz de bere – 170.000 ha; Rapiță – circa 400.000 ha.
GRÂU
Piața românească este caracterizată zilele acestea de o efervescență a tranzacțiilor, bazată pe competitivitatea grâului românesc în destinații tradiționale, cum ar fi Iordania. „În plan intern, industria de profil își menține ritmul de aprovizionare, cumpărând loturi în vederea lunii decembrie, lună care generează vânzări agregate mult mai mari în mod tradițional”, precizează Cezar Gheorghe.
În zona de sud a României, 1.000 lei/tonă a rămas un reper, marcând astfel un nivel de intrare în negocierea cu fermierul a cumpărătorului, restul condițiilor contractuale putând reduce, conform normelor de calitate, prețul.
În vestul țării, grâul se poziționează în termen de cerere în plaja de 920-940 lei/tonă FCA ferme, cu livrare în decembrie-ianuarie.
În zona Moldovei, plaja de prețuri se situează în aceleași limite: 920-940 lei/tonă FCA ferme.
În portul Constanța, prețul grâului variază, în funcție de destinația pe care cumpărătorul o are în contractele sale. Ca marker, 1.000 lei/tonă este norma. Prețul grâului furajer este în general cu 20-25 lei/tonă mai jos.
„În regiune, în Rusia, asociațiile de procesatori din industria de morărit și panificație au adresat o cerere formală ministerului de resort pentru a restricționa exportul de grâu și de a subvenționa prețul făinii. La fel au procedat și asociațiile de crescători de pui din Rusia. În același timp, SovEcon crește predicția de recoltă cu cel puțin 1,5 milioane tone față de 83 milioane, conform ultimului raport WASDE. În Ucraina, limitele de tranzacționare către export agreate prin memorandumul semnat între exportatori și guvernul ucrainean rămân în vigoare. Cu o producție totală de 25 milioane tone în sezonul 2020-2021, limita este setată la 17,5 milioane tone. Până în acest moment, cifrele indică o valoare de 10 milioane de tone exportate. Cotațiile din porturile ucrainene indică un nivel de 253 USD/tonă FOB pentru grâul cu 11,5% proteină și 250 USD/tonă pentru grâul de furaj cu 10,5% proteină”, arată analistul.
În ceea ce privește licitațiile, Iordania MIT a cumpărat 120.000 tone de grâu cu livrare în decembrie 2020, după cum urmează: 60.000 tone origine România – CHS, 279,9 USD/tonă CIF AQABA, livrare 1-15 martie 2021; 60.000 tone origine Rusia – ASTON, 279 USD/tonă CIF AQABA, livrare 15-28 februarie 2021.
„Scăderea bursei din ultimele zile reprezintă un “profit taking” al fondurilor de investiții, care și-au lichidat pozițiile consolidate. De exemplu, pe Euronext, prețul grâului a scăzut de la 211,5 la 205 euro/tonă. Scăderi similare au avut loc și pe CBOT. Companiile de “end-useri”, adică utilizatori finali au venit în sprijinul prețului în ultimele două zile de tranzacționare (marile companii de trading și altele pe lanțul de aprovizionare). Această scădere abruptă de la 211,5 la 205 euro se datorează potențialului perturbator generat de valul 2 al pandemiei COVID-19, care a făcut ca anumite țări, regiuni, să intre în lockdown total sau parțial. Întrebările fundamentale rămân însă cele legate de China și rezervele sale de grâu – cât de mare este rezerva și de ce încă achiziționează? Turcia a eliminat taxele de import ale grâului, de la 45% la 0%. În statistică, Turcia este cel mai mare importator de grâu din Rusia și, de asemenea, cel mai mare exportator de făină. Acest aspect presupune crearea de valoare adăugată, crearea locurilor de muncă, a industriilor conexe de suport, a industriei logistice și de stocare, precum și taxe colectate de stat. Cu toate acestea, cererea este la locul ei, date fiind stocurile existente în piața fizică”, explică Cezar Gheorghe.
PORUMB
Nivelul de recoltă al României rămâne la peste 10 milioane de tone. „Această cifră include și volumele provenite din agricultura de subzistență, care nu are valoare de intrare în ciclul comercial. Ne referim la recoltele care aprovizionează gospodăriile proprii pentru hrana animalelor și a păsărilor. Prețurile porumbului în teritorii se mențin ca cerere din partea vânzătorilor. Diferența între FCA ferme și CPT baze o face gradul de umiditate și transportul”, punctează analistul.
În vestul României prețurile variază între 750 și 800 lei/tonă FCA ferme și 810-820 RON/tonă în bazele de colectare.
În Moldova prețul porumbului este 750-780 lei/tonă FCA ferme și 800-820 lei/tonă în bazele de colectare.
În sudul României, avem 860-870 lei/tonă FCA ferme, iar „CPT Constanța indică un maxim de 180 euro/tonă (877 lei/tonă), dar apetitul de achiziție este unul destul de restrâns din cauza volatilității apărute și care va persista. Loturile oferite spre vânzare încep să genereze o lichiditate mai mare, izvorâtă din panica de cădere a pieței a vânzătorilor intermediari”, punctează Cezar Gheorghe.
Analistul face referire la căderea abruptă a cotațiilor pe CBOT și Euronext care se datorează lichidării pozițiilor fondurilor de investiții și, implicit, trecerea la următoarea lună ca reper, adică martie 2021, unde cotația indicativă Euronext este de 184,25 euro/tonă. Diferența între vârful de 197-198 euro/tonă atins și 184,75 euro/tonă este una apreciabilă, de circa 14 euro. „Portul Constanța reacționează pe măsură și indică spot un maxim de 180 euro/tonă, cu posibilitate de scădere în zilele următoare. Reacția este sporită și de lockdown-urile apărute în ultimele zile, precum și de faptul că valul 2 pandemic va scădea cererea în destinații, iar țările de unde se originează ar putea face stocuri în prezumția de lockdown total în viitor generat de COVID19. Cererea însă rămâne la locul ei, cu estimarea de import a Chinei de peste 17 milioane de tone. În tot acest timp, USDA rămâne impasibilă și nu renunță la estimarea de import a Chinei de 7 milioane de tone. Dacă analizăm aceste două aspecte, și luăm în calcul cantitățile contractate deja de China din SUA de 10,5 milioane tone, calculate la 15 octombrie 2020, din care 8,8 milioane nelivrate încă, plus încă 1,5-2 milioane de tone livrate și adăugând 5 milioane din alte origini, inclusiv Ucraina, ne rezultă 17 milioane de tone.”
FLOAREA-SOARELUI
În România, prețul de tranzacționare revine la valențe superioare, CPT Constanța: 505-510 USD/tonă, semințe linoleice; Procesatori: 495-500 USD/tonă, semințe linoleice.
Prețul uleiului brut:
FOB CHORNOMORSK, cu livrare în noiembrie: 1.000 USD/tonă cerere, 990 USD/tonă ofertă;
FOB CHORNOMORSK cu livrare în decembrie: 985 USD/tonă cerere, 970 USD/tonă ofertă.
Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 3 noiembrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-3-noiembrie-2020/
Având în vedere situația internațională incertă, coroborată cu pandemia de coronavirus, EuroTier - evenimentul lider mondial în zootehnie - și EnergyDecentral - Târgul internațional pentru energii inovatoare - vor avea loc în perioada 9-12 februarie 2021 în format digital. Organizatorul renumitelor târguri, DLG (Societatea Germană pentru Agricultură) anunță, însă, că în 2022, expoziţiile EuroTier şi EnergyDecentral vor avea loc în perioada 15-18 noiembrie 2022, în format hibrid, la Hanovra, Germania.
DLG a luat decizia organizării târgurilor în format digital în urma consultărilor cu reprezentanți ai industriei, consiliul consultativ și partenerii. Evenimentele „EuroTier/EnergyDecentral digital” oferă expozanților o paletă largă de servicii și o flexibilitate maximă prin pachetele digitale de business, oferind în același timp vizitatorilor un program tehnic cu tematici de interes pentru sector și oportunități atractive de networking.
Pentru anul 2021, DLG pregăteşte şi alte evenimente și târguri dedicate creșterii animalelor și aprovizionării cu energie descentralizată. „Numărul în creştere de cazuri de infectare cu coronavirus la nivel mondial și restricţiile de călătorie aferente atât pentru expozanți, cât și pentru vizitatori necesită soluții flexibile de business şi schimb de informaţii, precum cele oferite de evenimentele EuroTier/EnergyDecentral digital. Expoziţiile noastre digitale reprezintă atât platforme internaționale de business, cât și oportunitatea de conectare cu rețele de experți pentru dezbaterea unor subiecte de actualitate pentru producția animală și sectorul energiei”, a explicat dr. Reinhard Grandke, CEO al DLG.
Inform & Connect, oportunități de comunicare și interacțiune, atât pentru expozanți, cât și pentru vizitatori
Inform & Connect: Profiluri digitale ale companiilor, evenimente live, inclusiv chat și întâlniri online, EuroTier/EnergyDecentral digital propun o gamă largă de oportunități de comunicare și interacțiune, atât pentru expozanți, cât și pentru vizitatori. Secţiunea DLG Spotlights din programul tehnic digital aduce în prim-plan subiecte de actualitate din sectoarele bovine, suine, păsări de curte, energie, controlul emisiilor și vânzările directe de la fermă. Dezbaterile live din cadrul DLG Studio oferă cadrul perfect pentru planificarea viitoarelor investiții.
„Pentru DLG, este important ca accesul în lumea digitală a expoziţiilor EuroTier și EnergyDecentral să fie realizat cât mai ușor posibil. Prin urmare, am gândit trei pachete de servicii pentru expozanții noștri, pachete ale căror opţiuni pot fi extinse. Participarea la programul tehnic și opțiunile de promovare suplimentare completează gama de servicii, sunt atractive atât pentru expozanții naționali, cât şi pentru cei internaționali. În atragerea vizitatorilor, oferim propuneri de atingere a unui număr cât mai mare de vizitatori și o flexibilitate maximă, precum și o planificare transparentă și sigură a investițiilor”, a arătat dr. Karl Schlösser, manager de proiect al EuroTier, subliniind avantajele pentru companiile expozante.
Aceleaşi opţiuni sunt valabile și pentru vizitatorii platformei digitale. După o înregistrare online unică, vizitatorii pot obține informații despre produsele și serviciile expozanților, pot contacta direct companiile și pot participa activ la numeroase evenimente și dezbateri din programul tehnic. „Prin urmare, oferim vizitatorilor o modalitate simplă de a contacta reprezentanţii companiei expozante și de a planifica investiții cu aceștia”, a adăugat dr. Karl Schlösser.
Evenimente DLG în 2021
Pentru 2021, DLG pregăteşte şi alte târguri naționale și internaționale, precum şi evenimente profesionale adresate zootehniei și sectorului energiei, evenimente în aer liber și în interior, cu respectarea normelor de siguranţă sanitară. Acestea includ:
agra 2021: Cea mai importantă expoziție agricolă pentru Germania Centrală va avea loc în perioada 22-25 aprilie 2021 la Leipzig, oferind un program expozițional atractiv pentru crescătorii de animale.
DLG-Feldtage 2021: Locul de întâlnire pentru profesioniștii din agricultură va avea loc în perioada 8-10 iunie 2021 în Erwitte (Westfalia de Est). Expoziţia se va desfăşura pe aproximativ 45 de hectare și oferă avantajele unui eveniment în aer liber într-o regiune a Germaniei, care este puternic influențată de creșterea animalelor.
Agritechnica 2021: Cea mai mare expoziţie de maşini agricole din lume va avea loc în perioada 14-20 noiembrie 2021 şi oferă crescătorilor de animale posibilităţi sporite de informare şi aflare a noilor tendinţe.
BIOGAS Convention & Trade Fair: Împreună cu asociația profesională Fachverband Biogas, DLG va organiza cel mai mare târg internațional de biogaz din lume, în perioada 7- 9 decembrie 2021, la Nürnberg, Germania. Târgul oferă o prezentare completă a pieței acestei industrii specializate. Conferința Asociației germane de biogaz impresionează prin programul tehnic interesant.
Târguri şi conferinţe internaţionale: Împreună cu partenerii săi, în cadrul târgurilor şi evenimentelor organizate la nivel internaţional, DLG va furniza informații cu privire la creșterea animalelor în regiunile agricole, oferind expozanților și vizitatorilor platforme de business personalizate (pentru informații suplimentare: www.dlg-messen.de/en).
Redresarea economică în urma pandemiei COVID-19 necesită angajamentul mai multor națiuni de a se dedica mai intens agriculturii durabile, a declarat Jim Collins, CEO Corteva Agriscience, în cadrul sesiunii „Agricultură cu impact pozitiv asupra climei, într-o lume post-COVID”, de la summit-ul virtual Financial Times Global Food Systems Summit. „Pentru cei implicați în domeniul agricol, este clar că am depășit perioada în care ne gândeam la sustenabilitate ca fiind doar o parte din afacerea noastră. Sustenabilitatea este afacerea noastră. Îi putem servi mai eficient pe beneficiarii lanțului alimentar global reevaluând fiecare aspect al afacerii noastre prin prisma durabilității”, a punctat Jim Collins.
Corteva Agriscience și-a propus 14 obiective ce urmează a fi realizate în următorii zece ani, până în 2030, care au fost elaborate în jurul a patru piloni-cheie: obiective în beneficiul agricultorilor; obiective în beneficiul terenurilor agricole; obiective în beneficiul comunității; obiective cu privire la operațiunile companiei.
Exemple, în acest sens, sunt:
Comercializarea stabilizatorului de azot N-Lock pe piața europeană răspunde cererii de îmbunătățire a calității apei și de reducere cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de fertilizare.
Investiții în soluții naturale privind protecția culturilor sau în produse biologice, tot mai cerute de piață.
Parteneriatul britanic cu LEAF – grup ce sprijină agricultura ecologică – oferă trei ani de instruire, suport tehnic și mentorat pentru agricultorii ce își doresc să devină lideri în domeniul agriculturii durabile.
Corteva Agriscience va anunța în iunie 2021 planul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ce rezultă în urma propriilor operațiuni.
Fermierii trebuie să producă suficiente alimente nutritive pentru o populație în continuă creștere
Jim Collins a împărtășit cu restul participanților la summit faptul că pandemia a scos în evidență nevoia stringentă pentru o mai bună eficacitate a sistemului alimentar global. Remarcând dilema asociată risipei alimentare într-o perioadă în care, mai mult ca niciodată, omenirea se confruntă cu foamete din cauza pandemiei COVID-19, Corteva și-a asumat angajamentul că va colabora cu diverși parteneri în vederea promovării unor politici bazate pe știință, permițând astfel fermierilor să producă suficiente alimente nutritive pentru o populație în continuă creștere.
„Orice situație de criză este asociată unei oportunități. În ultimele zece luni, am avut discuții foarte la obiect cu privire la numeroase probleme urgente legate de dezvoltarea sustenabilă. Siguranța alimentară la nivel global. Fenomene meteorologice extreme. Tulburări sociale. Echitate economică. Și, desigur, însăși pandemia – toate acestea au dus la crearea unei platforme pe baza căreia agricultura să se axeze pe verigile-lipsă de mult ignorate ale lanțului alimentar global. Munca pe care o depunem în prezent ne va permite să facem schimbări care vor avea un impact pozitiv și pe termen lung asupra lanțului alimentar”, a arătat Jim Collins, care a adăugat: „Cu toții trebuie să colaborăm pentru a elabora sisteme de aprovizionare a hranei care să fie holistice și sustenabile și care să hrănească pe toată lumea, satisfăcând, în același timp, necesitățile și cererile în continuă schimbare ale consumatorilor din zilele noastre”.
Banca Mondială estimează că impactul economic al pandemiei ar putea duce la aproape 100 de milioane de oameni care să ajungă să se confrunte cu sărăcie extremă. Conform cifrelor din Programul Alimentar Mondial al ONU, peste un milion de oameni au murit din cauza pandemiei COVID. În același timp, peste șapte milioane de oameni au murit din cauza foametei.
„Cei peste 20.000 de angajați Corteva la nivel global depun eforturi în vederea reducerii risipei de hrană, care acumulează 1,3 miliarde de tone de alimente la nivel global. Echipele noastre, clienții și partenerii noștri s-au angajat activ să găsească o altă destinație acestor alimente, pentru că ele ar asigura hrană suficientă pentru două miliarde de oameni”, a conchis Jim Collins - CEO Corteva Agriscience.
Un anunț-surpriză al Grupului AGRINVEST, transmis redacției Revista Fermierului, pune pe jar piața de agribusiness românească. Noul manager de dezvoltare al grupului este nimeni altul decât Ștefan Gheorghiță, o figură extrem de cunoscută în agribusiness și revenită public mai ales în ultimul an, prin numeroasele luări de poziție privitoare la problemele fermierilor afectați de secetă.
Pentru cei care nu știu, Ștefan Gheorghiță - fermier din Brăila, este fostul manager de top al mai multor companii importante din piață, în ultima poziție ocupată fiind directorul general pentru estul Europei al unui important producător de semințe francez, fiind și artizanul aducerii și implementării lui în această zonă, ducându-l în final pe una din pozițiile fruntașe ale clasamentului pieței de profil.
După ce Ștefan Gheorghiță a părăsit funcția de manager general și de acționar al companiei franceze, s-a retras pentru a se ocupa de ferma proprie din județul Brăila, unde exploatează circa 600 de hectare, în toată această perioadă stând deoparte de prim-planul pieței de profil și activând în mod discret și pentru o scurtă perioadă de timp ca și consultant al unei firme de agribusiness din Republica Moldova.
Începând cu luna martie a acestui an, Ștefan Gheorghiță a demarat o campanie surprinzătoare prin amploarea pe care a căpătat-o, de conștientizare a pericolului unei secete pedologice care se prefigura la acel moment și care apoi din păcate s-a concretizat, situație care este încă prezentă și care aduce multor fermieri probleme deosebite privind supraviețuirea în viitor a acestor afaceri.
Colaborările cu presa de profil au fost numeroase și astfel multe probleme ridicate de fermierul Ștefan Gheorghiță au devenit subiecte pentru clasa politică și agricultori, cum ar fi arenda, asigurările agricole, sistemul de irigații, programe de finanțare pentru fermieri și multe altele.
În același timp, Ștefan Gheorghiță este și colaboratorul revistei noastre, unde are în grijă rubrica ,,Gânduri de fermier”, care își va continua existența și după această numire, iar analizele acestuia privind problemele din agricultură vor continua să fie prezente în edițiile print Revista Fermierului, precum și pe site-ul www.revistafermierului.ro.
Reamintim și că fermierul brăilean a fost solicitat de președintele PRO AGRO – Ionel Arion, să fie consultantul federației pe problemele generate de construirea noului Program Național Strategic pentru punerea în aplicare a viitoarei Politici Agricole Comune.
Grupul AGRINVEST cu sediul în Buzău activează în domeniul distribuției de input-uri pentru fermieri, comerțului cu cereale, având capacități de depozitare în tot sudul țării de peste 250.000 de tone, exploatând o suprafață de circa 5.000 de hectare de teren agricol. Totodată, grupul, prin intermediul AGRINVEST IFN, finanțează fermierii. Cifra de afaceri AGRINVEST depășește 55 milioane de euro.
Ambițiile grupului, prin această cooptare a lui Ștefan Gheorghiță, pe poziția de responsabil de dezvoltare și strategie, sunt evidente și asumate, după cum se arată în comunicatul transmis redacției: „Credem că activitatea Grupului AGRINVEST va crește ca volum și eficiență, plus că suntem siguri că ne vom dezvolta piețele pe care activăm, dar intenționăm și deschiderea de piețe noi, astfel încât programul de dezvoltare dorit a fi realizat până în 2025 să ducă la poziționarea noastră ca unul din cei mai importanți jucători pe piața de profil și să avem capacitatea de a răspunde cerințelor din ce în ce mai complexe ale partenerilor noștri de afaceri și de a-i ajuta pe aceștia în provocările noii politici agricole comunitare.”
Rămâne să urmărim efectele acestei numiri în evoluția viitoare a Grupului AGRINVEST și să vedem amprenta fermierului Ștefan Gheorghiță asupra modului de dezvoltare viitor.
Revista Fermierului îi dorește sănătate și succes lui Ștefan Gheorghiță! Cu siguranță, „Gândurile de fermier” îi vor fi sprijin și de aici înainte.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca a obținut Certificarea Bio pentru culturile și animalele din fermele proprii, precum și pentru produse derivate.
USAMV Cluj-Napoca exploatează peste 970 hectare de teren agricol în cele patru ferme proprii, Stațiunea Cojocna, Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH), Stațiunea Jucu (județul Cluj) și Stațiunea viticolă Apoldia Maior (Apoldu de Sus, județul Sibiu).
Pentru o suprafață de circa 500 de hectare de culturi agricole (grâu, porumb, floarea-soarelui, plante furajere), USAMV Cluj-Napoca a realizat, începând cu anul 2017, toate procedurile pentru reconversia acestora la agricultură ecologică (494,68 ha), iar recent a obținut Certificarea acestor culturi ca produse organice. Alte 174,05 hectare se află în al treilea an de conversie (pentru pomii fructiferi se va obține Certificarea de culturi ecologice în anul 2021).
În privința animalelor deținute în cadrul Stațiunii Cojocna s-a obținut Certificarea de produse ecologice pentru toate bovinele și ovinele (261 bovine și 837 ovine). Astfel, laptele crud de vacă și cel de oaie vor purta sigla și denumirea de „Produs ecologic”, precum și produsele derivate din lapte de vacă (telemea, caș, brânză burduf și iaurt). De asemenea, din cele peste o sută de tone recoltate anul acesta, universitatea va scoate pe piață un alt produs obținut din culturile agricole, respectiv uleiul din floarea-soarelui BIO, presat la rece. Toate aceste produse se vor găsi spre vânzare la magazinele universității din Cluj-Napoca, precum și la magazinele colaboratorilor universității.
„În anul 2017, USAMV Cluj-Napoca și-a stabilit noua strategie de dezvoltare a stațiunilor didactice și experimentale aflate în subordine. Unul dintre obiectivele prioritare stabilite este implementarea conceptului prin care am încercat să realizăm, pe lângă producție, procesarea și comercializarea tuturor produselor obținute în fermele universității. Un alt obiectiv strategic a fost implementarea sistemului de agricultura ecologică. După trei ani de investiții în infrastructură și în utilajele din cadrul fermelor, am reușit să facem dovada că am implementat cele mai bune practici de mediu, precum și că am aplicat standardele necesare privind bunăstarea animalelor. În urma acestui amplu proces de reconversie și dezvoltare, studenții noștri dobândesc competențele practice necesare prin participarea la toate activitățile necesare producției, procesării și comercializării de produse alimentare Bio. Această certificare este doar răsplata eforturilor depuse pe parcursul ultimilor ani”, a precizat directorul general administrativ al USAMV Cluj-Napoca, ec. dr. Lucian Naș.
Potrivit Ministerului Agriculturii (MADR), termenul de „Agricultură ecologică” este protejat şi atribuit României de către UE, pentru definirea acestui sistem de agricultură, fiind similar cu termenii „Agricultură organică” sau „Agricultură biologică”, termeni utilizaţi în alte state membre. Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agroalimentare proaspete şi autentice, care să respecte factorii naturali şi de mediu.
Astfel, în perioada de producţie la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora), a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor etc. Mai mult, în etapa de procesare a alimentelor se interzice folosirea aditivilor alimentari, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză pentru prepararea alimentelor ecologice.