Campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 6 - 8 octombrie 2023, două evenimente anuale, cu impact major în domeniul agroalimentar, respectiv al interacțiunii cu animalele: Transilvania Food Summit și Ziua Interacțiunii Om-Animal (ZIOA).
Ca și la precedentele două ediții, Transilvania Food Summit va reuni sute de specialiști în domeniul agroalimentar. Importanța summitului găzduit de USAMV Cluj-Napoca este reliefată și de latura academică a dezbaterilor, susținute de profesori și cercetători în domeniu agroalimentar din universități și institute de cercetare din Europa, alături de membri ai Academiei Române și ai Academiei de Știinte Agricole și Silvice.
Lista participanților la eveniment mai include fermieri și grupuri/asociații de producători agricoli, GAL-uri, producători și retaileri de utilaje pentru agricultură și industrie alimentară, procesatori și asociații din industria alimentară, reprezentanți ai companiilor de retail alimentar, reprezentanți ai asociațiilor din domeniul HoReCa, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, naționale și internaționale, executivi din domeniile financiar-bancar, IT, juridic.
La summit vor participa și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. De asemenea, se vor alătura delegați ai Comisiei Europene (DG Agri și DG Regio), ai Parlamentului European, dar și ai COPA-COGECA, structura care reprezintă interesele fermierilor și ale cooperativelor la nivel european.
Lucrările se vor desfășura în Aula Magna „Mihai Șerban”, iar pe platoul din fața acesteia va avea loc, în aceste trei zile, un târg de produse tradiționale locale și ale meșterilor populari locali. Și USAMV Cluj-Napoca va avea standuri cu produse din fermele și stațiunile proprii, între care vinurile de la Stațiunea Vinea Apoldia Maior, legume și fructe de sezon, alături de plante ornamentale și trandafiri din colecția Stațiunii de Cercetare Horticolă. Ansambluri și artiști care promovează tradițiile culturale transilvane vor întregi atmosfera evenimentului, iar detalii despre program și lista speakerilor sunt disponibile pe site-ul oficial: http://transilvaniafood.ro/#top.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 6 octombrie 2023, de la ora 10.00, cu participarea rectorului USAMV Cluj-Napoca, prof. dr. Cornel Cătoi.

Al doilea eveniment găzduit de universitatea clujeană este Ziua Interacțiunii Om-Animal (ZIOA), care a ajuns la ediția a 23-a și se va desfășura sâmbătă, 7 octombrie 2023, între orele 10.00 – 15.00, în zona clădirii Rectoratului.
Dedicată Zilei mondiale a animalelor, sărbătorită anual în data de 4 octombrie, ZIOA va cuprinde numeroase activități educative: grupuri de discuții despre bunăstarea animalelor și programele de studii în domeniu, standuri educaționale, prezentare oportunități de voluntariat și foster, interacțiuni cu echipe de oameni și câini de terapie, târguri tematice artizanale, activități de observație și cunoaștere a animalelor, promovarea adopției și deținerii responsabile a animalelor, cunoașterea păsărilor din campusul USAMV Cluj-Napoca, consiliere despre dresaj pozitiv și îmbogățire comportamentală etc.
Va putea fi vizitat și Complexul Acvaristic al USAMV Cluj-Napoca, care va găzdui și Atelierul de cunoaștere a insectelor (Muzeul Zoologic al UBB) și Colțul de cunoaștere a reptilelor (Vivariul UBB).

ZIOA 2023 va reuni cadre didactice, cercetători și studenți-voluntari din USAMV Cluj-Napoca (Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii; Facultatea de Medicină Veterinară), din cadrul UBB Cluj-Napoca (Vivariul UBB, Muzeul Zoologic UBB, Organizația Studenților pentru Natură), precum și instituții și ONG-uri din domeniul interacțiunilor pozitive om-animal, în mod particular cele deschise spre oferire de voluntariat, oportunități de practică și angajare a viitorilor absolvenți. Programul detaliat îl găsiți pe pagina evenimentului: https://fb.me/e/6Xjyijo1K.
Animalele de companie sunt binevenite la evenimentul ZIOA 2023, dar se solicită deținătorilor să garanteze pentru câini/pisici vaccinările la zi și că nu manifestă comportamente agresive față de oameni și alte animale. Deținătorii animalelor sunt rugați să aibă asupra lor lesă, apă, hrană și elemente de igienizare necesare asigurării confortului animalelor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ca la orice cultură agricolă, și la rapiță nu se poate face producție dacă de la semănat și până la recoltare nu se intervine, pentru a avea o cultură liberă de boli, buruieni și dăunători.
Mulți fermieri întreabă care sunt „secretele” unei culturi de rapiță sănătoase și cu producții bune. Specialiștii Alcedo fac câteva recomandări.
Cum se alege momentul semănatului la rapiță
Condițiile climatice pe care le-am experimentat în ultimii ani ne-au arătat că toamna „adevărată” nu mai începe la 1 septembrie, ci mult mai târziu, pentru că precipitațiile sunt mai reduse și, ca urmare, epoca de semănat la rapiță se prelungește. Vedem, de asemenea, tot mai mulți fermieri care optează pentru semănat mai târziu, când știu sigur că urmează precipitații.
Nu de puține ori am întâlnit situația în care, în cazul semănatului devreme, după semănat vine o ploaie de 2-4 litri. O ploaie mică pornește germinația semințelor, dar nu ajută și la o bună pornire în vegetație, cultura fiind compromisă.
De aceea, alegerea perioadei de semănat trebuie să țină cont de existența condițiilor prielnice pentru o răsărire și dezvoltare optimă a culturii.
Necesarul nutrițional al plantei trebuie asigurat în primele faze de vegetație
Cand vremea permite, semănatul trebuie făcut la o adâncime corespunzătoare, iar pentru a asigura plantei necesarul nutrițional în primele faze de vegetație se recomandă, concomitent cu semănatul, aplicarea unui fertilizant starter din gama STARTMAX sau YaraMila.


Ce trebuie făcut în preemergență la cultura de rapiță, în condiții de umiditate optimă
Dacă după semănat avem un sol care este reavăn, cu umiditatea optimă, este bine să efectuați erbicidarea în preemergență, înainte de răsărirea culturii de rapiță, folosind erbicidul CLOMATE în doză 0,33 l/ha, pentru combaterea unui spectru larg de buruieni: turița, rocoina, traista ciobanului, pungulița, sugel, ciumafaia, macul sălbatic, șopârlița, teișor, busuioc de câmp, zârna, iarba bărboasă, iarba vântului, firuța.
În cazul în care ați reușit să semănați și aveți o toamnă secetoasă, puteți aplica în postemergență erbicidul Galera Super în doza de 0,2 l/ha, care combate foarte bine buruieni precum pălămida, mac, mușețel, turița, romanița, albăstrița, spanac salbatic, trei-frați-pătați, știr, susai, ambrozia, hrișca, samulastra de floarea-soarelui, zârna, talpa gâștei, rocoina, urzica moartă, șopârlița.
Ce facem dacă avem samulastra de cereale păioase?
Pentru combaterea samulastrei de cereale păioase, dar și a unor buruieni graminee, puteți utiliza erbicidul LEOPARD 5 EC în doză de 0,7 l/ha sau erbicidul RANGO în doză de 0,75 l/ha.

Tot pentru combatera samulastrei, dar și a buruienilor graminee anuale și perene, vă recomandăm erbicidul FUSILADE MAX, erbicid sistemic cu aplicare în postemergență. Este foarte activ în combaterea buruienilor graminee anuale și perene din culturile de rapiță, dar și la multe alte culturi, datorită tehnologiei avansate Isolink (include surfactant și penetrant în formulare), care permite o absorbție superioară, valorificând la maximum puterea substanței active. Doza la rapiță, la fel ca la toate celelate culturi, este în funcție de spectrul de îmburuienare și stadiul de vegetație al buruienilor, fiind cuprinsă între 1,75 - 2 l/ha.
Cum protejăm cultura de rapiță de boli
Pe lângă buruieni, bolile și dăunătorii sunt o problemă majoră care, în lipsa unei protecții fitosanitare, vă pot compromite cultura de rapiță.
De reținut că, încă din toamnă este importantă aplicarea unui fungicid precum PROMINO 300 EC, în doză de 0,3-0,6 l/ha, SALVATOR 25 EW sau ZIZAN 500 SC, în doză de 0,5 l/ha, care va asigura un control maxim asupra bolilor specifice culturii de rapiță.

Protecție cu biofungicidul POLYVERSUM
Tot în toamnă, și biofungicidul POLYVERSUM, omologat la rapiță în doză de 0,1 kg/ha, inhibă sporii unor agenți fitopatogeni și ajută la regenerarea plantelor la ieșirea din iarnă.
Primul tratament în toamnă se aplică în fenofaza 4-6 frunze (BBCH 14 - 16), pentru a combate putregaiul negru (Phoma lingam), putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) și a induce rezistență plantelor.
Al doilea tratament se aplică de la alungirea internodiilor și până la mai mult de 9 ramificații (BBCH 30 - 39), pentru combaterea putregaiului negru (Phoma lingam), putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) și pentru regenerarea plantelor la ieșirea din iarnă.
Al treilea tratament se aplică de la începutul apariției inflorescențelor și până la fenofaza când au apărut deja 50% din inflorescențe (BBCH 49 - 65), pentru combaterea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) și putregaiului cenușiu (Botrytis cinerea).
Cum protejăm cultura de rapiță de dăunători
Ce insecte avem în toamnă? Păi, pot fi probleme cu puricii de pământ (Phyllotreta), larvele viespei rapiței (Athalia rosae), iar mai rar, însă și el face prăpăd, fluturele alb al verzei (Pieris brassicae).
Ca insecticide recomandăm: noul FASTER MAGNUM – 0,05 l/ha, FASTER GOLD 50 EC – 0,1 l/ha, FASTER DELTA – 0,3 l/ha și MOSPILAN 20 SP – 0,15 kg/ha.

PROMINO 300 EC, SALVATOR 25 EW și ZIZAN 500 SC pot fi asociate cu un insecticid dacă în momentul aplicării fungicidului observați insecte în rapiță.
Și nu uitați de adjuvantul EASI-MIX care îmbunătățește calitatea apei utilizate la tratamentele cu produsele de protecția plantelor și a fertilizanților.
Articol furnizat de compania ALCEDO
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În prezent, protecția mediului și a resurselor naturale este fundamentală pentru fermierii din România, pentru a îmbunătăți sănătatea și fertilitatea solului, precum și pentru a proteja resursele de apă și biodiversitatea. Numai prin acțiuni care minimizează impactul asupra mediului putem îmbunătăți rezistența la schimbările climatice.
Soluțiile și cele mai bune practici pentru a asigura sănătatea oamenilor și a ecosistemelor sunt strâns legate de modul în care este gestionat procesul de producție. Viitorul fermierilor și capacitatea lor de a prospera sunt interconectate, iar probleme precum condițiile meteorologice extreme și diminuarea resurselor naturale trebuie abordate cu o atenție sporită.
Unul dintre cei mai importanți factori care afectează mediul înconjurător este gestionarea deșeurilor provenite din activitățile agricole, cum ar fi materialele plastice din ambalajele produselor și reziduurile provenite din sistemele de irigare, mulcirea și alte procese implicate. Există soluții pentru atenuarea impactului acestora: reducerea nivelului lor, reciclarea și reutilizarea lor în continuare într-un nou ciclu de viață și utilizarea de materiale durabile în activitățile agricultorilor.
Compania internațională de agricultură Corteva Agriscience adoptă o abordare de economie circulară în ceea ce privește utilizarea materialelor de ambalaj care sunt introduse pe piață, pentru a crește potențialul ca aceste materiale de ambalaj să fie reciclate și/sau reutilizate în timp. Urmărind provocările actuale de mediu, echipa Corteva din România este angajată în astfel de acțiuni pentru a îmbogăți viața fermierilor și a consumatorilor prin aplicarea unor bune practici de sustenabilitate. Astfel, modul de gestionare a ambalajelor și materialelor folosite în activitățile zilnice a devenit o prioritate pentru echipa Corteva și oferă soluții în conformitate cu strategia de sustenabilitate a companiei.
În ambalarea semințelor marca Pioneer® de la Corteva România sunt folosite materiale reciclabile, precum hârtia și lemnul. Astfel, pungile de hârtie și paleții din lemn reprezintă o soluție alternativă pentru a folosi cât mai puține materiale poluante. În cazul paleților din lemn, dacă aceștia necesită reparații, acestea vor fi efectuate cu prioritate, înlocuirea cu paleți noi nefiind prima opțiune luată în calcul de Corteva.
Accesoriile, cum ar fi folia de împachetare sau benzile de plastic folosite pentru ambalarea produselor, se încadrează în programul intern de gestionare a deșeurilor nepericuloase, împreună cu hârtia sau materialele din lemn nepotrivite. Alături de aceste deșeuri, materialele periculoase care pot dăuna mediului sunt, de asemenea, colectate separat de către companie. Împreună cu un consultant de mediu, lunar, echipa Corteva se asigură că operatorii de colectare respectă condițiile de mediu, iar prin intermediul acestora, în funcție de tipul de deșeu, acesta este valorificat ulterior pentru a nu afecta ecosistemul în alte forme de utilizare.
Portofoliul Corteva România cuprinde o gamă de soluții de diversificare a protecției plantelor care aduc rezultate excelente în orice fermă. Pentru a urma strategia de sustenabilitate, compania a dezvoltat de-a lungul timpului o infrastructură de colectare și reciclare necesară printr-o inițiativă de prevenire și reducere a cantității de deșeuri generate de propriile operațiuni și a devenit membră a Sistemului de Colectare a Ambalajelor de Pesticide (SCAPA).
Prin participarea la programul de colectare a SCAPA, Corteva Agriscience se alătură inițiativei de a oferi fermierilor mai multe informații privind gestionarea corectă a ambalajelor goale de pesticide. Fiecare fermier sau distribuitor la nivel național poate beneficia gratuit de serviciile de colectare și poate recupera deșeurile de ambalaje din plastic, metal și hârtie de la produsele de protecție a plantelor.
Mai mult, în calitate de partener responsabil în grija pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii și a sistemului alimentar global pentru fermieri, terenuri, comunități și planetă, Corteva recomandă adoptarea celor mai bune practici. Doar împreună cu toate părțile interesate putem contribui la construirea unei agriculturi durabile care să ajute la utilizarea eficientă a resurselor, benefică pentru planetă și pentru activitățile fermierilor.
Articol scris de: MARIA CÎRJĂ, Marketing Manager Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 26 septembrie 2023 au avut loc evaluările pentru cea de-a XV-a ediție a Premiilor de excelență Vinul.Ro. Gazdă a fost resortul Casa Timiș din Chițorani (Prahova). Tot aici, rezultatele – vinurile medaliate – au fost anunțate public pe 1 octombrie în cadrul unui eveniment special de sărbătorire a Zilei naționale a gastronomiei și vinurilor din România (potrivit Legii 79/2019, această Zi cade în fiecare an în prima duminică a lunii octombrie).

Cramele mari câștigătoare ale competiției, după numărul de medalii obținute, au fost: Budureasca (1 Mare Medalie de Aur + 6 Medalii de Aur); holdingul Vintruvian Estates (în total, 1 Mare Medalie de Aur + 5 Medalii de Aur, obținute de cramele lor din Dobrogea și Dealu Mare), urmate de gazdele de la Casa Timiș (1 Mare Medalie de Aur + 3 Medalii de Aur).
28 de profesioniști (enologi, degustători autorizați, somelieri, deținători de diplome Wines and Spirits Education Trust - WSET, comercianți de vinuri și organizatori de turism specializat) au analizat în orb (fără să cunoască identitatea vinurilor din concurs) probe înscrise de 35 de producători din toate regiunile viticole ale României.


Degustătorii, împărțiți în cinci comisii de câte cinci sau șase membri, au observat și au punctat aspectul, aromele, gustul, postgustul și echilibrul general al eșantioanelor, aceste repere definind vinurile într-un sistem informatic special conceput pentru astfel de examinări organoleptice. Activitatea comisiilor a fost supervizată de un director tehnic al competiției, în persoana enologului și consultantului Liviu Grigorică, acesta neparticipând la punctarea mostrelor.


Punctajele care au asigurat Marea Medalie de Aur au fost cele peste 95 (din maximum de 100 posibile), în timp ce Medaliile de Aur au fost acordate vinurilor cu punctaje între 90 și 94 puncte. „Anul acesta am fost obligați să acordăm mai multe medalii decât ar fi permis limita autoimpusă, de 1/3 din numărul total de eșantioane înscrise: dacă la edițiile trecute renunțam la acordarea unor Medalii de Argint pentru vinurile care erau în marja de punctaj care le-ar fi îndreptățit la această medalie dar nu se înscriseseră în prima treime din ordinea finală, anul acesta ni s-ar părut nedrept să nu acordăm Medalii de Aur tuturor vinurilor care au întrunit punctajul necesar. În premieră, astfel, în 2023, Medaliile de Argint nu s-au mai acordat, ceea ce e până la urmă un fapt îmbucurător pentru calitatea generală a eșantioanelor prezentate și pentru modul în care cramele participante au știut să-și selecteze vinurile care să le reprezinte cu cinste în competiție”, a declarat Cezar Ioan, fondator Vinul.Ro.

De reținut că, în afara medaliilor, punctajele acordate de comisiile Vinul.Ro sunt utilizate ca referință atât de către consumatori, cât și de anumiți producători care doresc să utilizeze acest instrument pentru analiza internă a producției sau pentru a comunica mai nuanțat publicului și partenerilor de afaceri calitatea fiecărui lot îmbuteliat. În ultimii cinci ani, peste 1,5 milioane de sticle purtând la vedere punctajele Vinul.Ro au fost vândute pe piața autohtonă.

Mari Medalii de Aur (>95 puncte, enumerate mai jos în ordine alfabetică)
ANNO Cabernet Sauvignon 2020, Licorna Winehouse
BUDUREASCA PREMIUM Fetească neagră 2020, Budureasca (acest vin a fost și BEST IN CLASS pentru acest soi)
CASA TIMIȘ Cabernet Sauvignon 2020, Casa Timiș
INCANTATION 2020, Domeniile Dealu Mare Urlați (Cabernet Sauvignon & Fetească neagră)
MIGALĂ Cuvee roșu 2019, Crama DeMatei (Fetească neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon)
VIZIONAR roșu 2021, Domeniul Aristiței (Cabernet Sauvignon & Cabernet Franc)
Medalii de Aur (90-94 puncte, enumerate mai jos în ordine alfabetică)
Vinuri albe medaliate cu Aur
ANNO 5 FLORA Fetească albă (sec) 2022, Licorna Winehouse
ASTRUM CERVI Fetească regală demisec 2022, Crama Ceptura (și BEST IN CLASS pentru categoria Fetească regală)
BUDUREASCA PREMIUM Chardonnay sec 2022, Budureasca
CARPATHIA CHARDONNAY sec 2021, Viti-Pomicola Sâmburești
CONU ALBU Chardonnay barrique sec 2022, Crama Viișoara
DOMENIILE BOHOTIN Tămâioasă românească sec 2022, Domeniile Bohotin
EDIȚIE SPECIALĂ Fetească albă sec 2022, Domeniile Dealu Mare Urlați (și BEST IN CLASS pe categoria Fetească albă)
FAIN CUVEE ALB sec 2022, Strunga Winery (Chardonnay & Sauvignon Blanc & Muscat Ottonel)
GEWURZTRAMINER PREMIUM demisec 2022, Villa Vinea
GRAMOFON CUVEE ALB sec 2020, Gramofon Wine (Fetească regală & Muscat Ottonel & Sauvignon Blanc & Chardonnay)
LA CETATE Tămâioasă românească demisec 2022, Crama Oprișor (BEST IN CLASS la categoria Tămâioasă românească)
MAGNUS MONTE Fetească regală sec 2022, Crama Ceptura
ORGANIC Sauvignon Blanc sec 2022, Budureasca
PIETROASA RESEARCH & INNOVATION Fetească albă sec 2021, SCDVV Pietroasa
PIETROASA REZERVA Riesling italian Clona 1SC1 sec 2019, SCDVV Pietroasa
ROSTURI ALB sec 2022, Crama DeMatei (Fetească regală & Fetească neagră vinificată în alb)
SAUVIGNON & SAUVIGNON PREMIUM demisec 2022, Budureasca
SPECTRUM FETEASCĂ REGALĂ sec 2021, Domeniile Averești
SPECTRUM ZGHIHARĂ sec 2021, Domeniile Averești
STRUNGA BARRIQUE Chardonnay sec 2022, Strunga Winery
TABU Muscat & Riesling italian demisec 2022, Domeniile Caraman
TATA ȘI FIUL Fetească albă sec 2022, Crama Tata și Fiul
TRAVIATA ACTUL I Fetească regală sec 2022, Crama Bratu
WEINLAND Fetească regală demidulce 2022, Jidvei
Vinuri rose medaliate cu Aur
CAII DE LA LETEA PRINCEPS ROSE sec 2022, Via Viticola Sarica Niculițel (Fetească neagră & Pinot Noir & Syrah)
CARPATHIA ROSE sec 2022, Viti-Pomicola Sâmburești (Cabernet Sauvignon & Merlot)
GRAND PERE ROSE Merlot sec 2021, Crama Bratu
MAGNUS MONTE ROSE Merlot sec 2022, Crama Ceptura
TRAVIATA ACTUL II Fetească neagră sec 2022, Crama Bratu
La categoria Vinuri Rose, din dorința de a promova soiurile autohtone, s-a mai acordat și o mențiune specială pentru un vin cu punctaj de Medalie de Argint – BUSUIOACĂ PIETROASA RESEARCH & INNOVATION sec 2021, produsă de SCDVV Pietroasa, care a devenit BEST IN CLASS pentru acest soi, înregistrând cel mai mare punctaj dintre toate Busuioacele prezentate în competiție.
Vinuri roșii medaliate cu Aur
ANTIK FETEASCĂ NEAGRĂ sec 2019, Crama Viișoara
ARHON MERLOT sec 2017, Domeniul Drăgași
CANTVS PRIMVS MERLOT sec 2020, Viile Metamorfosis
CARPATHIA Cabernet Sauvignon & Merlot sec 2021, Viti-Pomicola Sâmburești
CASA TIMIȘ Cabernet Sauvignon & Shiraz sec 2020, Casa Timiș
CASA TIMIȘ EXPERIENCE sec 2013, Casa Timiș (Cabernet Sauvignon & Fetească neagră)
CASA TIMIȘ FETEASCĂ NEAGRĂ sec 2020, Casa Timiș
CUPIDO CUPAJ ROȘU demisec (fără an de recoltă menționat), ANNWINE
CUVEE ALEXANDRU Cabernet Sauvignon sec 2017, SERVE
CUVEE GULILAUME sec 2021, SERVE (Pinot Noir & Fetească neagră)
DOMAINE CEPTURA ROUGE sec 2018, DAVINO
DUH ROȘU sec 2019, Domeniul Bogdan (Fetească neagră & Merlot & Shiraz)
EPIPHANIE Fetească neagră sec 2019, Via Viticola Sarica Niculițel
EUFORIA FETEASCĂ NEAGRĂ demisec 2022, Cramele Cotnari
CUVEE ROȘU GRAMOFON WINE sec 2020, Gramofon Winery (Fetească neagră & Merlot & Cabernet Sauvignon)
LA ȚIGĂNCI FETEASCĂ NEAGRĂ demisec 2020, Velvet Winery
LA ȚIGĂNCI FETEASCĂ NEAGRĂ sec 2022, Velvet Winery
LEGIO RESERVE ROȘU sec 2020, Domeniile Ostrov (Cabernet Sauvignon & Fetească neagră & Merlot)
MAGNUS MONTE Fetească neagră sec 2021, Crama Ceptura
MĂIASTRU MERLOT demisec 2021, Crama Oprișor
MISTER S EDIȚIE LIMITATĂ sec 2021, Crama Ferdi
NASUL CAVALERULUI sec 2018, SERVE (Merlot & Fetească neagră & Cabernet Sauvignon)
NOBLE 5 ROȘU sec 2020, Budureasca (Shiraz & Merlot & Fetească neagră & Cabernet Sauvignon & Pinot Noir)
ORIGINI CABERNET SAUVIGNON sec 2020, Budureasca
ORIGINI RESERVE sec 2018, Budureasca (Cabernet Sauvignon & Merlot & Shiraz)
PATIMA DUPĂ MATEI Fetească neagră sec 2020, Crama DeMatei
PĂTRAR SHIRAZ sec 2018, Domeniul Bogdan
PELERIN MERLOT sec 2016, Domeniul Drăgași
PIETROASA RESEARCH & INNOVATION FETEASCĂ NEAGRĂ sec 2020, SCDVV Pietroasa
PRINCE MIRCEA NEGRU DE DRĂGĂȘANI sec 2021, Domeniile Vinarte
PRINCE VLAD FETEASCĂ NEAGRĂ sec 2021, Vie-Vin Vînju Mare
PRINCE VLAD CABERNET SAUVIGNON sec 2021, Vie-Vin Vînju Mare
ROSTURI ROȘU sec 2020, Crama DeMatei (Merlot & Cabernet Sauvignon & Fetească neagră)
SELECTION FETEASCĂ NEAGRĂ sec 2018, Villa Vinea
STRUNGA Fetească neagră sec 2020, Strunga Winery
TERRA ROMANA FETEASCĂ NEAGRĂ sec 2020, SERVE
VALEAEDEN FETEASCĂ NEAGRĂ sec 2017, Crama Valeaeden
VALEAEDEN MERLOT sec 2018, Crama Valeaeden
VAST ROȘU sec 2020, DAVINO (Cabernet Sauvignon & Fetească neagră & Merlot)
VINUL PRINCIPELUI FETEASCĂ NEAGRĂ sec 2021, Vie-Vin Vînju Mare
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În județul Constanța, la Tariverde, Dumitru Tănase are o fermă de aproape 660 de hectare. Fermierul dobrogean face agricultură încă din 1972, iar astăzi propria afacere agricolă beneficiază de cele mai performante utilaje. „Ne lipsesc doar prețurile bune la cereale”, ne-a spus Dumitru Tănase.
În anul agricol 2022 - 2023, pe 40% din suprafață a cultivat grâu, iar restul din cele peste 650 de hectare este ocupat de rapiță, mazăre și orz, aceasta din urmă fiind, în opinia lui Dumitru Tănase, cea mai profitabilă dintre culturile din ferma sa. Pe 25 de hectare produce și sămânță de grâu, de orz și de mazăre, pentru necesarul propriei ferme.
Fermierul constănțean susține că provocarea cea mai mare în momentul de față sunt prețurile mari ale inputurilor și prețurile mici ale cerealelor. Soluția pe care a găsit-o ca să se adapteze la instabilitatea prețurilor este reducerea cheltuielilor cu inputurile. „Reducem cantitatea de îngrășăminte, a căror pondere în costuri este de 40-50%. Pierdem, în felul ăsta, cam 10-20% la producție, dar eu zic că tot este rentabil. La pesticide, care s-au scumpit și ele foarte mult, nu mai luăm din cele de top, luăm unele mai ieftine și pierderea de producție e de maximum 5%”, arată Dumitru Tănase.
Ce înseamnă, în agricultură, să fii sustenabil
Să reușești să faci agricultură în mod profitabil timp de peste 50 de ani nu este puțin lucru. Îți trebuie știință, practică și abilitatea de a te adapta permanent la toate schimbările, așa că am vrut să aflăm ce crede un fermier cu atât de multă experiență despre provocările pe care le aduce agricultura din zilele noastre și despre sustenabilitate.

Dumitru Tănase afirmă că primul lucru la care se gândește când vine vorba de sustenabilitate este să reușească să-și susțină ferma atât din punct de vedere financiar, cât și tehnologic. „Ca să reducem consumul de pesticide, aplicăm rotația culturilor și semănatul la timp. Pentru conservarea apei în sol, mergem pe tehnologia minimum tillage, lucrăm cu subsolier, fără întoarcerea brazdei, iar pentru conservarea solului nu întoarcem brazda, nu ardem miriștea și avem culturi fixatoare de azot”, explică fermierul constănțean.
Când vine însă vorba despre Green Deal/Pactul Verde European, Dumitru Tănase se încruntă: „Am trecut dintr-o dictatură în alta, așa să scrieți! Acum avem o dictatură atehnică. 5% sau 10% teren lăsat obligatoriu pârloagă înseamnă câștig zero pe suprafața respectivă, iar anul viitor o să fim pe minus, pentru că terenurile respective or să fie infestate de buruieni, de boli și dăunători și vom cheltui bani în plus pentru a scăpa de ele”.

Productivitate ridicată cu utilaje noi și moderne
După părerea lui Dumitru Tănase, cu cât utilajele cu care lucrezi sunt mai performante, cu atât calitatea și productivitatea lucrărilor este mai ridicată. „Este foarte important să ai utilaje noi și moderne.”
În ferma de la Tariverde, Dumitru Tănase a adunat tractoare și mașini agricole pe care ni le enumeră cu încântare: trei tractoare Fendt, de la 140 CP la 280 CP – Fendt 313 Vario (model Power), Fendt 314 Vario (model Profi+), Fendt 828 Vario Profi – plus o combină Fendt 6335 C, un cultivator Horsch Terrano 3.5 FX de 3,5 m, o grapă cu discuri Horsch Joker 5 RT M14 cu lățimea de lucru de 5 m și încă o grapă Horsch Joker 3.5 CT de 3 m, o semănătoare de păioase Horsch Pronto 4 DC Starr, un distribuitor de îngrășăminte Rauch Axis și multe altele. Toate utilajele sunt achiziționate de la compania Mewi, cu care a început colaborarea în anul 2012. „Utilajele agricole fac 50% din producția unei ferme, iar inputurile și tehnologia aplicată fac restul de 50%, însă, câteodată, apa face toată diferența”, punctează Dumitru Tănase, fermierul cu o experiență de peste 50 de ani în agricultura dobrogeană.

Tractoarele Fendt, fiabilitate ridicată și consum mic
Dumitru Tănase susține că fiabilitatea crescută și consumul redus de combustibil sunt cele mai importante aspecte când vine vorba de utilajele agricole dintr-o fermă. Asta și-ar dori de la orice producător de utilaje și Fendt excelează la acest capitol, așa că are planuri să înlocuiască tractoarele altor producători, pe care le are acum în fermă, tot cu tractoare Fendt, dar de putere mai mare (340 CP). „Tractoarele Fendt sunt cele mai bune la fiabilitate și la productivitate, consumul specific de combustibil e mai mic cu cel puțin 30% față de tractoarele pe care le avem acum din alte mărci”, precizează fermierul, adăugând că 80% din viața unui tractor sau a oricărei mașini agricole se datorează modului de exploatare a utilajului.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2023Abonamente, AICI!
Vineri, 29 septembrie 2023, Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a aflat în județul Timiș, unde s-a întâlnit cu fermieri cărora le-a prezentat programele de sprijin ale MADR și, totodată, le-a ascultat problemele.
Ministrul Florin Barbu a declarat că de anul viitor Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) pentru crescătorii de bovine nu se va mai acorda pe cap de animal. „În urma discuțiilor purtate cu crescătorii de bovine, am decis ca din 2024 să schimbăm modul în care se acordă ANT, care în prezent se dă pe cap de animal, astfel încât întreaga sumă de 77 de milioane de euro să fie acordată pe junincile oprite în fermă, pentru că mi-am propus să cresc efectivele de animale și să subvenționez doar vacile care sunt performante”, a precizat șeful MADR.
De asemenea, Florin Barbu i-a anunțat pe fermierii prezenți că s-a identificat soluția astfel încât pentru proiectele prin PNS aflate în implementare, care trebuiau finalizate până la finalul anului 2023, atât pentru beneficiari publici, cât și privați, să fie prelungită perioada de finalizare a investiției până la data de 31 decembrie 2025, pentru a evita dezangajarea fondurilor europene.

Ministrul Agriculturii a vizitat compania Maxagro, o afacere de familie pornită în 1993, care, în timp, a devenit unul din cei mai mari operatori agricoli din România, ce integrează și activități din alte domenii conexe, fapt care a contribuit la dezvoltarea județului Timiș. Astfel, doar în ultimii ani, compania a reușit să readucă acasă mulți români plecați în străinătate și să le ofere locuri de muncă, alături de familii.

După succesul înregistrat pe partea de agricultură, Maxagro a făcut un pas înainte, atât pentru a integra grupul în zootehnie, cât și pentru a dezvolta regiunea. Cu 2.500 de vaci Holstein pentru lapte, prin muncă și ambiție, s-a reușit crearea unei ferme care a generat producție de lapte Bio și locuri de muncă în zona Gătaia, Timiș.
Al doilea obiectiv vizitat a fost ferma Forest and Biomass Romania (FBR), care integrează producția de biomasă în activitățile agricole și forestiere tradiționale. Forest and Biomass România și companiile afiliate acesteia dețin și gestionează în vestul țării 5.000 de hectare de pădure și 5.000 de hectare de teren agricol care produc anual circa 50.000 de tone de biomasă, material lemnos și produse agricole.

FBR construiește un lanț de aprovizionare cu biomasă echilibrat, integrat în operațiunile forestiere și agricole tradiționale. Întregul model de afaceri se bazează pe gestionarea pădurilor și a terenurilor agricole, resurse naturale esențiale, fără a periclita importanța ecologică și economică a acestora pe termen lung.
FBR a dezvoltat o competență unică în ceea ce privește plantațiile de culturi energetice de biomasă prin testarea a peste 70 de soiuri de plante și a multiple metode de plantare.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
An de an, compania Jidvei își reînnoiește plantațiile viticole. Vița-de-vie din care se produc vinurile de Jidvei își trage seva din Podgoria Târnave, care se întinde între râurile Târnava Mică și Târnava Mare, la circa 50 de kilometri de Cetatea Alba Iulia. Cu o suprafață întinsă pe aproximativ 2.500 de hectare, Jidvei deține cea mai mare plantație viticolă din România și din Europa cu proprietar unic.
Recent, am ajuns la Jidvei, într-o plantaţie înfiinţată chiar în acest an, 2023, unde interlocutor ne-a fost directorul tehnic al societății, inginerul Marin Cucură. „Noi în fiecare an reînnoim o parte din plantaţii, undeva în jur de 10% din plantaţii. Anul ăsta am plantat o suprafaţă de 150 de hectare de viță-de-vie, iar structura de soiuri o stabilim în funcţie de ce anume cere piaţa. Aici unde ne aflăm acum e o parcelă de vreo 30 de hectare pe care am pus Chardonnay.”

Din suprafața de 2.500 de hectare, cea mai mare pondere este deținută de soiul Fetească regală, în jur de 800 de hectare. Apoi, pe vreo 450 de hectare este soiul Sauvignon Blanc, care, în zona Jidveiului, întâlneşte condiţii prielnice şi are, zic specialiștii, calitate extraordinară. „Plantațiile noi le înființăm cu ajutorul fondurilor din Programul de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole. Defrişăm plantaţiile unde avem goluri multe sau au fost poziţionate când am plantat într-un anumit fel, iar ţinând cont că forţa de muncă e tot mai puţină, încercăm plantaţii noi cu trei metri între rânduri, cu 80 cm între plante pe rând. Vrem să facem sisteme cu cordon liber, ca să fie cât mai puţină forţă de muncă în plantaţie, astfel încât să le lucrăm cât mai mult mecanizat. Majoritatea ce plantăm acum pentru cordonul liber plantăm din deal în vale. Plantându-le din deal în vale, eşti nevoit să înierbezi din primul an între rânduri, pentru că la ploi apar aluviuni şi eroziuni şi atunci e de preferat să înrădăcinezi din primul an și, după cum se poate vedea, n-avem probleme mari cu spălatul de ploaie sau cu eroziunea solului. Mai nou, lucrăm cu tractoare pe roţi, deci nu mai sunt vechile tractoare pe şenile. Ca să intri imediat după ploaie la stropit e bine să fie înierbat, şi dacă pe rând ai grijă de plantă şi o sapi la timp nu ai nici cea mai mică problemă de a înierba într-o plantaţie chiar din primul an”, a continuat directorul tehnic.
Boli eliminate prin material săditor autohton
Pentru a nu sta la mâna altora, dar și pentru a nu avea probleme cu tot soiul de boli ori dăunători, compania Jidvei și-a făcut propria pepinieră, propria școală de viţă-de-vie. „Avem cea mai mare şcoală de viţă din România, punctează Marin Cucură. La un moment dat era chiar printre primele din Europa, dar atunci, bineînţeles, plantam undeva în jur de 450-500 de hectare pe an. Acum, când folosim doar pentru a reînnoi vii pe suprafeţe mai mici, am redus. Ne producem noi tot materialul săditor. Producem și pentru alții, pentru că în fiecare an sunt viticultori care vin şi dau comandă pentru materialul săditor. La unii chiar le şi plantăm, că avem maşini de plantat cu GPS, prestăm şi servicii de plantat. Când e cu precomandă, se poate altoi orice soi doreşte clientul.”
Multe plantații viticole din țara noastră și-au procurat materialul săditor din afara țării, preponderent din Italia, Franța, Spania, Austria. „Problema este climatul, explică Marin Cucură. În Italia sau Franţa, fiind o climă blândă, aduci material infestat, de exemplu, cu cancerul bacterian. La ei nu se manifestă, pentru că nu este frig. În momentul în care l-ai adus la noi în ţară şi-l pui în zone mai răcoroase, la minus 15°, minus 20° Celsius, deja apar fisuri pe plăntuţă şi acolo apare şi cancerul bacterian. Chiar la început am cumpărat material şi noi din Spania, din Italia, din Franţa şi am avut unele probleme. După care ne-am produs noi materialul săditor şi, făcându-l şi aclimatizându-l de la început în plantaţiile noastre, în zona noastră, să ştiţi că, spre uimire, a cam dispărut cancerul bacterian. S-a şi încălzit clima, ce-i drept, iernile sunt mai blânde, adică, la noi în Transilvania, temperaturile n-au mai depăşit minus 15° C şi atunci nu-s probleme. Că fisura pe lemn apare după minus 22° C.”
Un an extraordinar
În 2023, până acum, plantațiile Jidvei nu au dus lipsă de ploi, nici când alţii se confruntă cu seceta. Iar anul acesta pare unul grozav. După multe ploi, strugurii au crescut, au legat bine, fertilitatea e bună, viile sunt curate de boli și de dăunători. „O să fie un an extraordinar. La sfârşitul lui august preconizez că o să intrăm la recoltat. Bineînţeles că, având şi combine de recoltat, cu ele recoltez noaptea, cu oamenii recoltez ziua, deci o să fie un front deschis non-stop. Avem şi parcele pentru vinurile superioare, pe care le lucrăm manual şi le recoltăm manual, dar bineînţeles şi pe zone, pe terase, în zone unde se întorc greu combinele recoltăm manual. Forţă de muncă avem locală, dar mai nou am adus şi noi din Nepal”, a precizat directorul tehnic Jidvei, Marin Cucură.
Jidvei prelucrează anual peste 25 de milioane de kilograme de struguri, iar plantațiile grupului sunt autorizate de către ONVPV pentru obținerea vinurilor cu denumire de origine controlată – DOC.Producătorul de vinuri din județul Alba dispune de patru crame situate la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu, dotate cu cele mai performante echipamente și cu o capacitate de stocare de peste 35 de milioane de litri.Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2023Abonamente, AICI!
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricucltură (APIA) anunță că a autorizat la plată suma de 83.111.259,58 lei pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Ajutorul de stat se acordă după cum urmează:
Sesiunea II pentru un număr de 3.867 beneficiari și valoarea de 20.738.747,76 lei (cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă);
Tranșă suplimentară sesiunea I + II pentru un număr de 16.246 beneficiari și valoarea de 62.372.511,82 lei (cuantum suplimentar de 37 euro/cap vacă adultă).
Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 3/2023.
Sumele primite prin alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat pe Secțiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 56, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene, se deduc din pragul maxim de 250.000 euro/beneficiar.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Combina New Holland cu tehnologie Twin Rotor este premiată cu singura medalie de aur de la Agritechnica 2023. Distincția a fost acordată unui nou model de combină ce urmează să fie prezentat în premieră mondială în Germania, la Târgul Agritechnica de la Hanovra, care se desfășoară în perioada 12 – 18 noiembrie 2023.
Inovația New Holland a fost selectată din nu mai puțin de 250 de aplicații ale celor mai mari producători de tehnică și tehnologie agricolă din lume și reconfirmă excelența mărcii New Holland în tot ceea ce înseamnă recoltare. Este rezultatul a mulți ani de experiență, de studii, teste și analize, în așa fel încât noua combină să continue seria succeselor confirmate prin gama CR, o serie de combine care are la activ trei recorduri mondiale, unul dintre ele setat anul trecut în România.
Noua combină este un utilaj de recoltat cu totul revoluționar, produs la fabrica New Holland din Zedelgem, Belgia. A fost proiectată pentru a se adapta cerințelor de acum ale agriculturii și fermierilor și va avea un coeficient foarte redus al pierderilor, performanță mărită și un grad ridicat de automatizare.
Au trecut aproape 14 ani de la ultima medalie de aur câștigată de New Holland, ceea ce face din această realizare un moment de mare mândrie pentru întreaga echipă.
Celelalte două medalii de argint au fost acordate pentru tractorul pe metan lichid T7 Methane Power LNG și tractorului electric T4 Electric Power, ambele prezentate publicului în decembrie 2022, la zilele CNH din Arizona (SUA).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Într-un raport publicat recent, Curtea de Conturi Europeană își exprimă îngrijorarea cu privire la efectul acțiunilor prevăzute de Uniunea Europeană pentru viticultori. Politica vitivinicolă a UE nu reușește să răspundă obiectivelor de mediu și, în plus, măsurile aferente nu reușesc nici ele să vizeze în mod direct competitivitatea sectorului. Raportul special nr. 23/2023, intitulat „Restructurarea și plantarea podgoriilor în UE – Impact neclar asupra competitivității și un nivel limitat de ambiție în ceea ce privește mediul”, este disponibil aici.
Uniunea Europeană este cel mai mare producător, consumator și exportator de vinuri din lume. În 2020, în UE existau 2,2 milioane de exploatații vitivinicole, iar plantațiile viticole acopereau aproximativ 2% din suprafața agricolă utilizată din Uniune. Aproximativ 80% din vinul produs în UE provine din Italia, Franța și Spania.
Viticultorii și producătorii de vinuri sunt eligibili pentru sprijin financiar din Politica Agricolă Comună (PAC). Poate fi vorba de sprijin specific în cadrul organizării comune a pieței vitivinicole (în principal prin programe naționale de sprijin), dar și de plăți directe și de sprijin pentru măsuri rurale și/sau pentru măsuri de promovare orizontale.
În opinia Curții de Conturi Europeană, sectorul vitivinicol din UE este reglementat și bine subvenționat. Viticultorii primesc anual aproximativ 500 de milioane de euro din fonduri UE pentru a-și restructura plantațiile viticole și pentru a deveni mai competitivi. De asemenea, din 2016, viticultorii pot solicita autorizații pentru a planta noi vii. Scopul este de a permite o creștere controlată a potențialului productiv (până la o creștere anuală de cel mult 1%), evitându-se în același timp producția excedentară.
„Promovarea competitivității sectorului vitivinicol este esențială și deosebit de relevantă pentru UE, dar ar trebui să meargă mână în mână cu îmbunătățirea sustenabilității de mediu, a declarat doamna Joëlle Elvinger, membru al Curții de Conturi Europeană, care a condus auditul. Putem spune că acțiunile UE încă nu au dat rezultate pentru niciunul dintre aceste două obiective.”
În UE, vinul poate fi roșu, alb și rosé, dar modul în care este cultivată vița-de-vie arareori este „verde”. Auditorii deplâng faptul că, în pofida volumului mare de finanțare implicat, politica vitivinicolă a UE nu a făcut multe pentru mediu. În special măsura de restructurare acordă puțină atenție obiectivelor verzi. În practică, banii UE nu au fost direcționați către proiecte care vizează reducerea impactului viticulturii asupra climei și/sau a mediului. Dimpotrivă, fondurile acordate ar putea avea chiar efectul opus, de exemplu determinând trecerea la soiuri care au nevoie de mai multă apă. La fel, creșterea anuală cu 1% a suprafeței acoperite de viță-de-vie, care a fost prelungită cu încă 15 ani (până în 2045), nu a fost niciodată evaluată din perspectiva mediului.
Viitorul nu se arată cu mult mai promițător: în noua PAC, nivelul de ambiție în materie de mediu rămâne scăzut pentru sectorul vitivinicol. În trecut, auditorii Curții au recomandat ca plățile către fermieri – inclusiv cele efectuate către viticultori – să fie condiționate în mod explicit de cerințe de mediu. În noua PAC, însă, astfel de condiții pentru finanțarea restructurării au fost sistate. De asemenea, proporția minimă din fondurile alocate sectorului vitivinicol pe care țările din UE trebuie să o consacre acțiunilor legate de schimbările climatice, de mediu și de sustenabilitate este de doar 5%. În opinia auditorilor, această cifră de 5% este cam scăzută, având în vedere că, în contextul înverzirii PAC, 40% din totalul cheltuielilor agricole ar trebui să vizeze obiective legate de climă.
Politica UE nu s-a dovedit a fi un succes nici pentru creșterea competitivității viticultorilor. În cele cinci țări auditate, proiectele sunt finanțate indiferent de conținutul sau de nivelul lor de ambiție și fără a se ține seama de criteriile privind stimularea competitivității. Se acordă finanțare și pentru schimbările nestructurale sau pentru reînnoirea normală a plantațiilor viticole, chiar dacă astfel de acțiuni nu sunt eligibile. Totodată, beneficiarii nu au obligația de a raporta cu privire la modul în care restructurarea le-a îmbunătățit competitivitatea. În plus, nici Comisia Europeană, nici statele membre nu evaluează modul în care proiectele sprijinite contribuie efectiv la creșterea competitivității viticultorilor.
Același lucru se poate spune și despre sistemul de autorizații pentru plantări. În primul rând, procentul maxim pentru creșterea anuală – de 1% – a fost propus și adoptat fără să se furnizeze vreo justificare sau fără să se analizeze dacă acesta este adecvat și pertinent. În al doilea rând, atunci când se acordă astfel de autorizații, sunt utilizate puține criterii de eligibilitate și de prioritate legate de competitivitate.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2023 are loc Bucharest Food Expo, cea mai mare expoziție destinată sectorului de alimente și băuturi din România. Evenimentul, aflat la a doua ediție, se desfășoară la Hala Laminor din București. Vizitatorii au ocazia să se bucure de experiențe culinare deosebite și să descopere cele mai bune produse alimentare locale și internaționale.
Evenimentul își propune să contribuie la dezvoltarea sectorului agroalimentar din România pe toată filiera de producție, astfel încât consumatorii de alimente din țară și din străinătate să se bucure de produse românești de calitate.
Potrivit organizatorilor, ediția 2023 a Bucharest Food Expo aduce împreună cele mai bune produse locale și internaționale, demonstrații culinare live și evenimente speciale pentru iubitorii de gastronomie din toată țara. În cele patru zile de expoziție, participanții vor avea parte de o serie de momente deosebite.
Cei care trec pragul târgului au ocazia să-și procure produse atestate tradițional dintr-o gamă variată de peste 30 de preparate din categoria: carne, lapte, procesare legume-fructe, băuturi. Nu vor lipsi produsele apicole, fructele deshidratate, ce dețin certificare de produs montan, dar și uleiurile presate la rece din floarea-soarelui, aromatizate cu mirodenii, cozonaci și prăjituri realizate după rețete transmise din generație în generație.
O importantă manifestare de la Bucharest Food Expo 2023 este conferința „România, de la furcă la furculiță!”, care se va axa pe dezbaterea și explorarea tendințelor și provocărilor din industria alimentară și va oferi o perspectivă valoroasă asupra viitorului industriei alimentare din țara noastră și a modului în care aceasta poate contribui la dezvoltarea economică și sustenabilitatea țării. Astfel, participanții vor avea ocazia să cunoască mai multe aspecte despre evoluția sectorului și să dezbată elemente privind inovații și noutăți.
Pe toată perioada evenimentului vor avea loc tot soiul de activități și dezbateri, precum: Conferința „HoReCa Top Trends & Innovation”, o oportunitate pentru profesioniștii din industria ospitalității de a descoperi cele mai recente tendințe și inovații care pot transforma experiența gastronomică pentru clienți; Campionatul Internațional de Pizza, în cadrul căruia cei mai talentați pizzari din România și din străinătate se vor întrece pentru a crea cele mai delicioase pizza; competiția Top Chef Măcelar: prima competiție din România care își propune să selecteze cei mai buni maeștri măcelari, aducând față în față echipe de profesioniști care reprezintă cu mândrie breasla măcelarilor.
În cadrul Bucharest Food Expo 2023 este organizată o „Piață de Mici”, o zonă dedicată acestui preparat autentic românesc. Astfel, vizitatorii vor avea ocazia să deguste mici pregătiți după rețete din toată țara și alte bunătăți, precum: cârnați de mangalița, pastramă de oaie și cârnați din carne de Angus, toate gătite cu pasiune, păstrând gustul românesc autentic.
„Salut organizarea acestui eveniment și îmi doresc ca astfel de manifestări să fie extinse la nivelul întregii țări pentru a le putea oferi producătorilor români posibilitatea de a-și valorifica roadele muncii, iar consumatorii să-și poată procura produse de calitate. MADR susține prin programe de sprijin toate sectoarele din agricultură, pentru a ne asigura că avem alimente de calitate, obținute în România. Îi îndemn pe toți să cumpere și să consume produse românești, doar astfel putem contribui la dezvoltarea agriculturii și capitalizarea fermierilor români”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instituție prezentă cu stand la Bucharest Food Expo 2023.
De altfel, și publicația noastră Revista Fermierului sprijină evenimentul și este prezentă cu stand la cea de-a doua ediție a evenimentului Bucharest Food Expo, de la Hala Laminor.
Programul Bucharest Food Expo 2023 include și sesiuni de business matchmaking, oferind participanților oportunitatea de a stabili conexiuni de afaceri între specialiști, expozanți și invitați din țară și străinătate, dar și prezentări de inovații și noutăți, cum ar fi prezentarea de echipamente și utilaje pentru dezvoltarea sectorului alimentar.
Pentru mai multe detalii, puteți accesa site-ul oficial al evenimentului Bucharest Food Expo: https://bucharestfoodexpo.ro/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
„Dintre toate plantele uleioase, aceea care este mai ușor de cultivat și a cărei cultură ar trebui să se răspândească, este rapița; Ea ar spori cu valori nebănuite bogăția țării.” - Gheorghe Ionescu-Șișești, 1938
Rapița (Brassica napus) este, în prezent, pe plan mondial, una dintre cele mai importante specii oleifere. Semințele acestei plante conțin 42-48% ulei, cu multiple întrebuințări industriale, iar în ultima perioadă cu o pondere importantă în alimentația oamenilor ca ulei de masă și margarină. Șroturile ce rămân după extragerea uleiului sunt utilizate în hrana animalelor, fiind bogate în proteină (30-40%), cu o valoare biologică ridicată. Din 100 kg sămânță se obțin 30-35 kg ulei și 50-55 kg șroturi (N. Săulescu, 1947).
Rapița este, de asemenea, o excelentă plantă premergătoare pentru grâul de toamnă, eliberează terenul devreme, lăsându-l într-o stare optimă de fertilizare și curat de buruieni. Tehnologia de cultură este mecanizată în întregime și este o excelentă plantă meliferă (sursă: Gh. Bîlteanu – Fitotehnie, Vol. 2, Ediția 2001).
În România, rapița este cultivată încă din secolul XIX, suprafețele cultivate oscilând între 80.000 ha în 1913 și 14.000 ha în 1950, cu o perioadă de dispariție între 1963-1973.
Progresul genetic, împreună cu nevoia de a valorifica zonele cu condiții pedoclimatice nefavorabile, au condus la extinderea suprafețelor cultivate cu rapiță de toamnă, ajungând în 2021 la o suprafață recoltabilă de 445.920 ha cu o producție medie de 3.083 kg/ha (sursa: „Protecția culturilor de rapiță de toamnă împotriva bolilor și dăunătorilor, 2023 - Dr. Ing. E. Trotuș și colaboratorii”).
Pe lângă avantajele menționate, cultura de rapiță prezintă și unele neajunsuri, printre care amintim: sensibilitatea la condițiile climatice, seceta din perioada semănatului, alternanța mare de temperatură zi/noapte în primăvară, brumele târzii sau atacul bolilor și dăunătorilor din perioada de vegetație și altele.
Pentru a avea o cultură de rapiță profitabilă, recomandăm ca la pregătirea tehnologiei de înființare a culturii, să utilizăm hibrizi adaptați zonei, sisteme și produse pentru fertilizare, biostimulatori care să ajute plantele să treacă mai ușor peste stresul fiziologic (consumul mare de energie în perioada de creștere vegetativă, ramificare, înflorire, formarea silicvelor), stresul produs de factorii abiotici, cât și utilizarea produselor de protecție a plantelor pentru o cultură sănătoasă de la răsărire până la recoltare.
Buruienile, bolile și insectele dăunătoare, prin atacul lor în perioada de vegetație, afectează cultura de rapiță, cauzând diminuări importante cantitativ și calitativ ale producției, în unele zone ale țării pierderile ajungând la 50-60%, iar în cazuri extreme chiar la compromiterea totală a recoltei.
În acest sens, Summit Agro România – companie japoneză, parte a Sumitomo Corporation, prin echipa sa de specialiști, agronomi cu experiență în domeniul agricol și a protecție a plantelor, oferă o gamă foarte mare de produse și servicii care să ajute cultivatorii de rapiță să obțină producții de excepție.
Portofoliul de produse și servicii pe care Summit Agro România îl pune la dispoziția cultivatorilor de rapiță acoperă segmente precum: asigurarea culturilor împotriva intemperiilor/calamitaților, fertilizare, biostimulare foliară și protecție a plantelor împotriva bolilor și dăunătorilor.
Începând cu anul 2021, Summit Agro oferă și servicii de asigurare a culturilor agricole împotriva intemperiilor, ajutând astfel fermierii să-și protejeze investiția făcută în cultura de răpiță. „Pachetul de însămânțare” acoperă riscuri precum: daune produse de particule de nisip/sol antrenate de vântul puternic, formarea crustei, spălarea solului, pagube produse de dăunătorii specifici, seceta pedologică în perioada de răsărire, îngheț, furtună, ploaie torențială și foc/incendiu. Subscrierea pentru pachetul de însămânțare poate fi făcută până la data de 31 august, după această dată, cultura de rapiță putând fi asigurată pentru riscurile cauzate de înghețul de toamnă și cel de primăvară, furtună, ploaie torențială, secetă, grindină și foc/incendiu. Subscrierea se face conform termenelor comunicate de asigurător.
Produsele de fertilizare, biostimulare, cât și cele de protecție recomandate de Summit Agro România pentru a avea o cultură de rapiță profitabilă sunt:
Fertigofol Ultra – biostimulator ce combină macro și microelemente esențiale care potențează procesele fiziologice în celulă, îmbunătățește fotosinteza și mărește capacitatea rădăcinilor de a prelua elementele nutritive din sol. Doza recomandată este de 3-5 L/ha. Este recomandat să se facă două tratamente per perioadă de vegetație. Primul tratament se va face în perioada de toamnă, atunci când planta are 3-4 frunze adevărate, iar al doilea tratament se face în primăvară, atunci când planta are un sistem foliar bine dezvoltat. ![]()
Sulfomax Fluid – fertilizant foliar care are în compoziție trioxid de sulf în cantitate mare (1000g/L), azot, magneziu, bor și molibden. În funcție de stadiul de dezvoltare și aprovizionare a solului, carența de sulf duce la pierderi de producție foarte mari la cultura de rapiță. Doza de aplicare este de 3 L/ha și recomandăm să se aplice două tratamente, începând cu perioada de dezvoltare a aparatului foliar până la alungirea tulpinii. 
Shigeki, Kaishi și BrasiPro – sunt biostimulatori din gama SEIPRO.
Shigeki – fertilizant de nouă generație, ce conține în formula sa elemente nutritive ce ajută planta să fie pregătită pentru a trece peste stresul cauzat de factorii biotici sau abiotici. Doza recomandată este de 1,5-2 L/ha cu 2-3 aplicări pentru o perioadă de vegetație. 
Kaishi – biostimulator cu formulă unică, conține aminoacizi de natură vegetală, obținuți prin procesul de hidroliză enzimatică și azot organic. Kaishi este un biostimulator puternic, cu rezultate sigure, utilizat pentru intensificarea proceselor fiziologice și revigorare a plantelor ce suferă de stresul cauzat de fito-toxicitatea dată de unele erbicide, secetă, inundații, temperaturi extreme, procesul de fotosinteză și de biosinteză a uleiului. Se recomandă 1-2 tratamente folosind doza de 2 L/ha. 
DECA 2.5 EC – insecticid pe bază de deltametrin, are efect de șoc și acționează la nivelul sistemului nervos al insectelor dăunătoare din cultura de rapiță. Controlează foarte bine puricii de pământ (Psylliodes chrysocephala), puricii cruciferelor (Phyllotreta nemorum), afide (Aphis spp.) și gândacul lucios (Meligethes aeneus). Putem să utilizăm acest produs atât în tratamentele de toamnă cât și pentru controlul dăunătorilor în a doua perioadă de vegetație (primăvară -vară), aplicat în doză de 0,15-0,25 L/ha.
Alți dăunători deosebit de periculoși pentru cultura de rapiță sunt viespea rapiței (Athalia rosae), care în stadiul de larvă atacă frunzele tinerelor plante distrugând limbul foliar (partea mai moale a frunzei) și gărgărița tulpinilor de rapiță (Ceutorhynchus napi). Soluția propusă de Summit Agro România pentru combaterea acestor dăunători este Mospilan 20 SG - insecticid sistemic cu efect de lungă durată, ce combate un spectru larg de dăunători din culturile agricole.
Mospilan 20 SG este un insecticid sistemic dezvoltat și creat de specialiștii japonezi, în Țara Soarelui Răsare. Este omologat în România pentru culturile de rapiță, grâu, porumb, cartof, viță-de-vie, pomicultură și legumicultură, precum și trandafiri sau crizanteme și combate 19 specii de insecte dăunătoare culturilor agricole. Este condiționat sub formă de granule dispersabile în apă, de culoare albastră, omogene, fără tendință de sfărâmare și conține 200 g/kg acetamiprid - substanță activă aprobată pentru utilizare până în 2033 în Uniunea Europeană.

Acțiunea rapidă a substanței active (acetamiprid) asigură combaterea dăunătorilor în toate stadiile de dezvoltare a acestora. Formularea SG (granule solubile în apă) favorizează o absorbție superioară în plantă, datorită stabilității granulelor și dizolvării ușoare, fapt ce conduce la o eficacitate rapidă și la o perioadă de protecție îndelungată. Mospilan 20 SG este omologat la cultura de rapiță pentru combaterea viespei rapiței (Athalia rosae), și este recomandat a fi aplicat în tratament de toamnă în doză de 150g/ha și 200 g/ha pentru gărgărița tulpinilor de rapiță (Ceutorhynchus napi).
Trika Expert – insecticid granulat cu aplicare la sol, pe bază de lambda-cihalotrin, este utilizat pentru combaterea dăunătorilor de sol precum larvele de buha semănaturilor (Agrotis segetum), viermele sârmă (Agriotes spp.) și larvele cărăbușului de mai (Melolontha melolontha). Prin componenta organică, pe lângă efectul de insecticid, acest produs are și un rol de stimulator de creștere-starter. În contact cu soluția solului, produsul eliberează componenta insecticidă formând un halou în jurul rădăcinii, protejând astfel tinerele plante, iar prin componenta organică asigură o parte a elementelor nutritive atât de necesare plantelor.

Protecția, împreună cu startul dat de partea organică, asigură plantelor o dezvoltare mai rapidă, astfel încât să treacă mai ușor peste perioada critică de atac. Acest produs se aplică odată cu semănatul folosind o doză de 10-15 kg/ha, funcție de gradul de infestare.
Un pericol foarte mare pentru cultura de rapiță, în special în primele stadii de dezvoltare, sunt melcii și limacșii, iar pentru a vă proteja cultura de rapiță de acest pericol, recomandăm produsul Optimol.
Optimol – este un moluscocid unic pe piață datorită formulării umede și a modului specific și selectiv de acțiune. Este condoționat sub formă de granule, ușor de administrat, având o perioadă lungă de acțiune. Tipul de formulare, împreună cu atractanții alimentari și adjuvanții utilizați, fac ca acest produs să fie foarte atractiv pentru melci și limacși, cu o eficiență deosebită.

Tratamentele cu Optimol se fac atunci când apar semne că dăunătorii sunt prezenți în cultură, în principal toamna și primăvara. Se aplică prin împrăștiere la suprafața solului în doză de 5 kg/ha.
De asemenea, în portofoliul Summit Agro găsiți și adjuvanții utilizați în cultura de rapiță: Improve 5 în 1 și Flexi.

Pentru detalii despre produsele Summit Agro România, apelați cu încredere la echipa de specialiști din teritoriu sau vizitați site-ul nostru: www.sumi-agro.ro.
Articol scris de: ing. MĂRGĂRINT NIȚĂ-DRAGOMIR, director tehnic Summit Agro România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Cele mai reușite vinuri românești, înscrise de crame, vor fi evaluate și medaliate de către comisii de jurați imparțiali și profesioniști marți, 26 septembrie 2023, în cadrul celei de-a XV-a ediții anuale a „Premiilor de excelență Vinul.Ro”. Evenimentul are loc, pentru al treilea an consecutiv, în generosul cadru natural și arhitectural al resortului de eno-gastroturism și well-being Casa Timiș, din Dealu Mare, Chițorani - județul Prahova.

Rezultatele vor fi anunțate în data de 1 octombrie, pe parcursul unui eveniment special, de gală, de Ziua națională a gastronomiei și vinului din România (prima duminică a lui octombrie). Tot atunci vor fi anunțate și Premiile GastroArt - editură specializată în gastronomie și co-inițiator, alături de Vinul.Ro și de Chef Nico Lontras, al demersurilor care au condus la adoptarea Legii privind Ziua gastronomiei și vinului.

Lista vinurilor premiate - de referință pentru iubitorii vinurilor românești și pentru profesioniștii din domeniul comerțului de profil - va fi întocmită în urma degustării „în orb” (fără ca evaluatorii să cunoască identitatea probelor prezentate) și prin calcularea mediei punctajelor obținute de fiecare vin, în ordine descrescătoare limitată la cel mult o treime din numărul total al vinurilor înscrise în competiție. Comisiile de evaluatori vor fi formate, ca în fiecare an, din minimum 5 degustători provenind din domeniul producției, comerțului sau comunicării specializate de vin. În premieră, câte un absolvent al Școlii vinului din Iași va fi repartizat fiecărei comisii, într-un efort al organizatorilor de a lărgi orizontul de cunoaștere asupra vinurilor românești către pasionații interesați dar aflați în afara domeniului.
La concurs sunt înscrise vinuri din toate palierele de preț de piață, evaluatorii neavând acces la această informație, ci fiind invitați să judece și să puncteze (maxim 100 puncte posibil) strict calitatea conținută în pahar, în funcție de criterii ținând de aspect, arome, gust, postgust și impresie generală. Vinurile sunt prezentate anonimizate, aflate la temperatura optimă de consum și ordonate pe serii logice (același soi sau cupaj, cele tinere înaintea celor învechite, cele seci înaintea celor dulci, cele care nu au avut contact cu lemnul înaintea celor care au beneficiat de acest contact, cele cu conținut alcoolic mai redus înaintea celor cu procentaj alcoolic mai ridicat).

Reamintim că, publicația Vinul.Ro (funcționând sub acest nume din 2005, organizator a numeroase evenimente cu vin destinate și publicului larg) mai derulează, anual, încă trei alte competiții de profil - una dedicată exclusiv vinurilor certificate BIO (BIOVinul.Ro), una dedicată vinurilor produse în Republica Moldova (TOP MOLDOVA) și cealaltă dedicată celor cu rest de zahăr, din soiuri aromate (Vinul.Ro DULCE & AROMAT).
În afara medaliilor, PUNCTAJELE acordate de comisiile Vinul.Ro sunt utilizate ca referință atât de către consumatori, cât și de anumiți producători care doresc să utilizeze acest instrument pentru analiza internă a producției sau pentru a comunica mai nuanțat publicului și partenerilor de afaceri calitatea fiecărui lot îmbuteliat. În ultimii cinci ani, peste 1,5 milioane de sticle purtând la vedere punctajele Vinul.Ro au fost vândute pe piața autohtonă.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Sindicatul Liber Ameliorarea, organizație a angajaților din cadrul Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”, trage un semnal de alarmă cu privire la desființarea ANZ, prin care se dorește ca opinia publică, dar și autoritățile decidente, să înțeleagă importanța și necesitatea existenței Agenției Naționale pentru Zootehnie.
Sindicatul angajaților din Agenția Națională pentru Zootehnie continuă seria de informații pentru a aduce la cunoștința crescătorilor și a atenționa decidenții asupra riscului imens pe care îl comportă la nivel național ideea de a desființa munca de ameliorare a raselor de animale autohtone prin răzlețirea și împrăștierea nucleului de specialiști (doar 281) astfel încât aceștia să nu mai poată acționa ca un tot unitar.
În continuare, enumerăm actele normative naționale care reglementează atribuțiile și misiunea ANZ în România.
1. Conform Legii 32/2019 a zootehniei, Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” este „Autoritatea competentă a statului în zootehnie recunoscută de Uniunea Europeană pentru transpunerea şi implementarea legislaţiei europene privind domeniul său de activitate, autoritate cu reprezentare la nivel naţional prin structurile sale teritoriale”, cu următoarele atribuții:
a) îndrumă la nivel naţional activitatea de creştere, ameliorare, exploatare şi nutriţie, conservarea resurselor genetice la speciile de animale de interes zootehnic, conservarea patrimoniului zoopastoral, precum şi controlul producătorilor şi prim-cumpărătorilor de lapte;
b) efectuează controale oficiale, conform domeniului său de activitate;
c) recunoaşte operatorii din domeniul său de activitate;
d) aprobă programele de ameliorare elaborate de către societăţile de ameliorare/exploataţiile de ameliorare, urmăreşte realizarea obiectivelor acestora;
e) întocmeşte nomenclatorul raselor de animale din România şi recunoaşte noile creaţii biologice;
f) efectuează activitatea de formare profesională în domeniul ameliorării şi reproducţiei;
g) aprobă şi autorizează reproducătorii masculi;
h) asigură menţinerea biodiversităţii genetice pentru toate speciile de animale, gestionează şi dezvoltă banca naţională de gene şi Centrul naţional de recoltare, examinare, prelucrare, stocare, însămânţare artificială şi biotehnologii de reproducţie la specia cabaline;
j) elaborează, redactează şi tipăreşte cu personal propriu sau prin colaborare Stud Book-ul pentru rasele de cabaline din România, publicaţii tehnice de specialitate şi alte tipărituri şi publicaţii în domeniul de activitate al Agenţiei, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu fondurile bugetare alocate;
k) dezvoltă şi gestionează o bază naţională de date;
l) efectuează teste şi analize în laboratoarele proprii pentru domeniul său de activitate.
2. Conform Legii 191/2012, Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” este Autoritatea competentă a statului responsabilă cu eliberarea pașapoartelor la ecvidee și care deține o bază de date centrală pentru identificarea şi înregistrarea ecvideelor.
Spicuim din lege:
a) Deţinerea, vânzarea, înstrăinarea în orice mod a ecvideelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără paşaport, vânzarea/cumpărarea ecvideului fără operarea schimbării proprietarului în paşaport de către autoritatea competentă şi netransmiterea paşaportului către noul proprietar, se sancționează cu amendă de la 800 lei la 1.200 lei;
b) Fondurile necesare procesului integrat de identificare şi înregistrare a ecvideelor, cu excepţia cabalinelor de rasă, se asigură din bugetul Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie «Prof. dr. G.K. Constantinescu» - întocmirea, eliberarea şi expedierea paşapoartelor pentru ecvidee, administrarea bazei naţionale de date pentru ecvidee, softul şi mentenanţa softului, echipamentele necesare pentru administrarea şi asigurarea funcţionalităţii bazei naţionale de date pentru ecvidee;
c) Paşapoartele ecvideelor, precum şi softul şi echipamentele cu care a fost constituită baza naţională de date pentru ecvidee rămân în proprietatea Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie «Prof. dr. G.K. Constantinescu»;
d) Neprezentarea deţinătorului/proprietarului ecvideelor pentru efectuarea individualizării, identificării şi înregistrării acestora, neacordarea de către deţinătorii/proprietarii de ecvidee a sprijinului necesar pentru efectuarea operaţiunilor de individualizare, identificare şi înregistrare a ecvideelor, nepredarea paşapoartelor ecvideelor de către deţinătorul/proprietarul acestora la oficiul pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie judeţean, în termen de 7 zile lucrătoare de la moartea animalului, mişcarea ecvideelor între exploataţii, ferme, localităţi, abatoare, târguri, pieţe, expoziţii, centre de colectare fără paşaport, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.
În concluzie: Înregistrarea şi eliberarea paşapoartelor pentru caii “făra rasă şi origine” se realizează la nivel judeţean, tipărirea acestora realizându-se în cele 11 centre de printare existente la nivel național unde se acordă și numărului UELN. Identificarea şi înregistrarea cabalinelor de rasă se realizează la nivel judeţean, iar eliberarea și tipărirea paşapoartelor pentru cabalinele de rasă se face doar la sediul central, pe baza documentaţiei transmisă din teritoriu.
3. Conform Legii nr. 190/2020 privind utilizarea voluntară a logotipului „100% rasă autohtonă” pentru produsele de origine animală din România, ANZ recunoaşte entităţile de crescători, aprobă programele de ameliorare ale raselor autohtone și atribuie codul unic de identificare în Registrul unic de identificare fiecărui solicitant.
4. Conform HG 1188/2014 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”:
a) Asigură actualizarea, dezvoltarea şi funcţionarea băncii naţionale de gene animale pentru menţinerea biodiversităţii genetice prin programele de conservare şi ex situ în cadrul Băncii naţionale de gene animale, iar la specia cabaline, prin Centrul naţional de recoltare, examinare, prelucrare, stocare, însămânţare artificială şi biotehnologii de reproducţie. Centrul Național este asimilat OJZ Mureș.
b) Efectuează teste şi analize în laboratoarele proprii pentru domeniul său de activitate. Laboratorul de analiză a laptelui crud este acreditat RENAR și deține 4 laboratoare: București –Iași, Craiova, Brașov, fiind singurele laboratoare din România cu acest specific cu rol de a monitoriza calitatea laptelui în România.
IMPORTANT!!! Datele privind analizele efectuate se stochează în serverul central al ANZ, iar angajații sunt ai ANZ. Angajații din teritoriu care se ocupă de prelucrarea probelor nu vor putea trece la alte structuri locale!!
c) Efectuează activitatea de formare profesională în domeniul ameliorării şi reproducţiei. Centrul Național de Formare Profesională în ZOOTEHNIE, structură unică pe acest profil în România cu sediul la Cluj. Centrul este autorizat în cadrul ANZ și formatorii Centrului sunt angajați ai ANZ. În cazul preluării acestora de altă structură CNFPZ se va desființa prin pierderea autorizării și odată cu el și formarea profesională în zootehnie.
5. Conform HG 1179/2014 continuat prin OUG 61/2023, ANZ aprobă lucrările și avizează sumele pe care statul român le acordă ca ajutor de stat pentru ameliorarea raselor de animale din România.
Toată activitatea de control și monitorizare (unitară la nivel național) se finalizeaă cu aprobarea/neaprobarea memoriilor tehnice pentru încasarea ajutorului de stat de către formele asociative.
Activitatea a făcut obiectul analizei printr-un proiect al Băncii Mondiale concluziile proiectului fiind necesitatea consolidării instituției.
„Acestea sunt doar o parte din multitudinea de atribuții ale ANZ și le-am enumerat și am spicuit texte din legi pentru a atrage atenția asupra vidului legislativ care pândește zootehnia creându-se astfel posibilitatea distrugerii ei!”, transmite Sindicatul Liber Ameliorarea.
Citește și: SOS ANZ! Agenția Națională pentru Zootehnie, atribuții conform legislației europene
Citește și: SOS ANZ! Rolul și locul Agenției Naționale pentru Zootehnie în dezvoltarea zootehniei românești
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!