Ștefan Rancu - REVISTA FERMIERULUI
Ștefan Rancu

Ștefan Rancu

În agricultură, niciun an nu seamănă cu celălalt. Fiecare an agricol vine cu noi provocări. Despre acestea am vorbit cu președintele companiei Alcedo, Gabriela Rizescu, care ne-a dat și câteva detalii despre noul program „MY ALCEDO CARBON”.

„Dacă nu ne adaptăm e clar că pierdem.”

Reporter: Care sunt provocările anului 2023?

Gabriela Rizescu: Provocările sunt multe şi le vedem, ştim despre ele. O să încep cu cele legislative, pentru că sunt discuţii cum să se poată obţine aceşti bani, 56 de euro pe hectar subvenţia pentru îmbunătăţirea practicilor de mediu, deci o noutate şi o provocare în acelaşi timp. Ce pot să spun este că avem fermieri în portofoliu care foarte uşor pot să acceseze aceşti bani, pentru că deja practică o agricultură conservativă de câţiva ani. Îi îndemn pe toţi cei care n-au trecut şi n-au făcut pasul în această direcţie să-l facă, spre agricultura conservativă. Trebuie făcuţi paşi mici. Dacă-i întrebaţi pe cei care deja sunt acolo, n-au început ieri, ei au început acum cinci ani, acum șapte ani, acum trei ani, dar, făcând paşi mici în fiecare an, au reuşit să fie astăzi în prima linie şi să se adapteze mult mai bine schimbărilor climatice.

O altă provocare, pe care o simțim de ceva ani, este legată de schimbările climatice pe care le trăim pe propria piele, în propria fermă. Meteorologii spun că iarna începe la 1 decembrie, de fapt iarna începe spre finalul lunii ianuarie, dacă mai începe. Deci, provocările climatice vin şi ele, şi vin în fiecare an şi o să le avem, şi vreau să spun că de 27 de ani de când sunt în agricultură, un an nu se compară cu celălalt. Dacă nu ne adaptăm e clar că pierdem.

Provocări avem multe. Mă întorc la cele legislative, apropo de derogări, apropo de decizia Curţii Europene de Justiţie, să ştiţi că acolo trebuie făcut ceva din punct de vedere juridic pentru a nu se ajunge în astfel de situaţii. Când în ultimii ani de când aceste produse pentru care se dau derogări au fost interzise, să ştiţi că s-au dat peste 260 de derogări în toată Europa, nu neapărat în România. România chiar nu conduce…

Reporter: Cred că în urmă cu vreo zece ani, dacă nu mă înşel, au început discuţiile legate de utilizarea neonicotinoidelor...

Gabriela Rizescu: Să ştiţi că fără a avea uneltele potrivite atunci când este nevoie, nu o să fim competitivi. Fermierul român este comparat pe piaţa mondială, din punctul de vedere al preţului, cu fermierul din America de Sud sau America de Nord, acolo unde agricultorii au la îndemână substanţe care, spre exemplu, în Europa au fost interzise de zece, cinci, șapte ani şi aşa mai departe. Așadar, trebuie să avem uneltele. Dacă nu le avem e foarte dificil să găseşti soluţii. Nu poţi să vii atât de repede cu soluţiile care sunt necesare din punctul de vedere al intervenţiei în câmp. Este destul de complicat să te adaptezi. Vreau să dau exemplu cultura de cereale păioase, care n-a mai avut tratament insecticid cu neonicotinoide şi pentru care vedem din ce în ce mai mult atac al muştei cerealelor. În primăvară am văzut iarăşi, pentru că nu mai sunt foarte multe variante pentru tratamentul în vegetaţie, am văzut foarte multe afide. Mai ţineţi minte invazia de buburuze pe care am avut-o? Natura ne arată că se pot produce şi astfel de dezechilibre, deci este nevoie de uneltele necesare pentru a putea interveni acolo unde este nevoie. Încă o dată, derogările se dau şi cei care primesc derogări trebuie să respecte anumite condiţii, dar ele trebuie să existe. Derogările în sine trebuie să existe, şi aici trebuie să se intervină juridic.

„Dacă noi avem din ce în ce mai puţine substanţe active, care poate mai mult sau mai puţin fac acelaşi lucru, e clar că vom ajunge să avem şi rezistenţă. Ne trebuie alternative, de asta trebuie să rotim substanţele, produsele de protecţie a plantelor.”

gabriela rizescu alcedo 2014 1

Reporter: Din păcate, fermierul european nu se află pe acelaşi loc cu fermierul din afara UE, în condiţiile în care cel din afara comunității europene are la îndemână mult mai multe produse cu care să combată, cu care să păstreze sănătatea culturilor agricole.

Gabriela Rizescu: Este o competiţie inegală. Şi aici trebuie să se mobilizeze fermierii, pentru că fără o mobilizare generală e greu de influenţat o astfel de decizie şi e greu de adus din punct de vedere juridic lucrurile pe făgaşul normal.

Perioada următoare este clar o perioadă plină de provocări, dar fermierii trebuie să știe că suntem pregătiţi să facem faţă acestor provocări cu produse adaptate. Şi aici vorbesc de produsele de protecţie a plantelor, şi aici avem noutăţi, avem anul acesta un nou erbicid pentru porumb cu trei substanţe active, o formulă unică, se numeşte Tonale. De asemenea, avem în portofoliul Alcedo un nou fungicid ready-mix, cu efect stay green destul de lung, se numeşte Salvator Max. Anul acesta, nou în portofoliul de produse exclusive este fungicidul Verben de la Corteva Agriscience, pe care-l ştim foarte bine. Pe partea de insecticide avem un insecticid fertilizant care este foarte potrivit pe partea de programe de carbon. De ce spun asta? Pentru că printr-o singură trecere, cu un singur consum de energie, putem să acoperim atât problema de fertilizare microgranulată starter, cât şi partea de insecticid la tratament la sol.

Reporter: Schimbările climatice au dus şi la schimbarea datei de însămânţare, dar şi a momentului aplicării tratamentelor...

Gabriela Rizescu: În cei 27 de ani pe care-i am în agricultură în România, am constatat că niciun an nu seamănă cu celălalt. Provocările sunt din ce în ce mai intense, mai ales provocările climatice. Aici trebuie să ne adaptăm, dar în acelaşi timp trebuie să avem la îndemână şi uneltele de care avem nevoie, şi de asta e nevoie de derogări pe produsele neonicotinoide. Noi în ofertă avem şi anul acesta produsul Nuprid 600, produs formulat în România la Alchimex, suntem pregătiţi, urmează să iasă de pe porţile fabricii în curând.

Dacă noi avem din ce în ce mai puţine substanţe active, care poate mai mult sau mai puţin fac acelaşi lucru, e clar că vom ajunge să avem şi rezistenţă. Deci de asta ne trebuie alternative, de asta trebuie să rotim substanţele, produsele de protecţie a plantelor. A nu avea aceste produse la îndemână este ca şi cum te duci la luptă fără arme. E nevoie de ele. Ce nu ştie publicul larg este că fermierul astăzi trebuie să respecte o mulţime de reguli, sunt norme de mediu, e tehnologie de cultură, sunt produse certificate, produse omologate şi aşa mai departe. Deci producem hrană poate mai sigur ca niciodată. Dar, din păcate, facem faţă unor provocări: cu mai puţine unelte trebuie să producem mai mult, şi atunci trebuie să fim cât mai adaptaţi şi să cunoaştem foarte bine ceea ce facem.

„Din auditurile de carbon pe care le-am făcut la nivel de fermă, peste 80% din fermierii pe care i-am auditat au fost carbon negativ, deci o amprentă negativă de carbon.”

Reporter: La final, spuneți-ne câteva lucruri despre programul început anul trecut ca pilot, „MY ALCEDO CARBON”. Ce va fi cu el în 2023?

Gabriela Rizescu: „MY ALCEDO CARBON” este un program care a început anul trecut într-o formă pilot, anul acesta putem să mergem cu el către un public mai larg. Se adresează tuturor fermierilor care vor să ştie care le este amprenta de carbon. De ce? În următorii ani, probabil nu foarte departe, 2027, hai să zicem 2028, vedem cât de bine se mişcă Comunitatea Europeană, vom avea o piaţă standard sau o piaţă reglementată de carbon. Astăzi este o piaţă voluntară. Ce înseamnă pentru fermieri? Înseamnă o oportunitate de a şti exact cum stau şi cum sunt poziţionaţi în momentul în care vor să vândă certificatele de carbon. Vreau să vă spun că din auditurile de carbon pe care le-am făcut la nivel de fermă, peste 80% din fermierii pe care i-am auditat au fost carbon negativ, deci o amprentă negativă de carbon.

Programul în sine are partea de cunoaştere a fermei, partea de realizare de audit, dar pentru cei care doresc să opteze pentru varianta premium vine şi cu sfaturi, cum poţi să începi să faci tranziţia către o agricultură care să-ţi aducă captare de carbon, o agricultură carbon negativă sau o agricultură conservativă. Să ştiţi că noile provocări, apropo de Politica Agricolă Comună şi de ce bani vor fi alocaţi pe politica agricolă, vin să susţină o astfel de agricultură. O agricultură care e mai orientată spre conservarea solului şi îmbunătăţirea structurii lui, spre biodiversitate, şi aici iarăşi nu vreau să dau foarte multe detalii, pentru că lumea le cunoaşte, dar este o agricultură care în anii ăştia secetoşi, şi avem fermieri care au fost parte din acest program şi care practică agricultură conservativă de ceva vreme, în anii grei din punct de vedere climatic ei au avut rezultate nu că mai bune, de la să-ţi acoperi cheltuielile şi până la chiar să faci profit, în condiţiile în care cei din jurul tău n-au putut să facă acest lucru. Tranziţia către un astfel de program nu se face peste noapte. E important să începi cu paşi mărunţi. Să începi, să înveţi – pentru că nu te învaţă nimeni, apropo de unde putem să învăţăm poveştile astea – să-ţi adaptezi tehnologia la nivel de fermă şi există agricultori care sunt în tranziţie de 10, 7, 5 ani. Ei sunt încă în tranziţie. Cum v-am zis, sunt în agricultură de 27 de ani, nu ne plictisim niciodată şi niciun an nu seamănă cu celălalt.

 

Interviu realizat de: ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2023
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Marți, 07 Februarie 2023 16:22

Printre proiecte și finanțări în noul PNS

Am ales să vă oferim la început de an un interviu cu Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru că domnia sa ne poate oferi informații despre ceea ce va urma în privința finanțărilor, a plăților directe și a măsurilor care vor fi deschise, și dacă vor fi deschise anul acesta, din noul Program Național Strategic. Un PNS așteptat de multă vreme și despre care am vrea să aflăm numai lucruri bune, chiar dacă experiența ne-a pregătit și pentru cele rele.

Reporter: Așadar, cum se spune la început de an: să vedem ce a fost bun, ce a fost mai puțin bun, în 2022. Cum ați caracteriza anul care a trecut?

Sorin Moise: 2022 a fost un an greu pentru fermierii din România. Sperăm ca anul acesta să fie un an bun sau un an cel puțin normal, un an cum au fost obișnuiți fermierii noștri, cu precipitații, un an cu liniște și pace, în primul rând. Pentru mine, a fost primul an în Ministerul Agriculturii, astăzi se face chiar un an de când sunt în Ministerul Agriculturii. Discutam săptămânile trecute și cu domnul ministru Daea, la sfârșit de an, și voiam să-i cer o părere, pentru că mie personal mi s-a părut că a fost un an foarte încărcat, voiam să știu, din experiența dânsului, pentru că a mai avut două mandate ca ministru și încă două ca secretar de stat, cum i s-a părut acest an, și mi-a confirmat că i s-a părut cel mai greu an din istoria activității sale în zona administrativă.

Anul, știți și dumneavoastră cum a început, cu o criză în zona de energie, cu o criză în zona combustibililor, eram pe final de Covid, a apărut războiul și fermierii noștri s-au confruntat, în plus față de toate aceste crize, cu o secetă excesivă. Bineînțeles, noi, ca Minister al Agriculturii, am încercat să venim în ajutorul lor prin diferite scheme de sprijin de la bugetul de stat și prin plata fondurilor europene la timp, pentru că asta e foarte important, știm cu toții că neavând finanțare, nu poți să te miști; neavând bani în cont, nu poți să cumperi nici inputuri, nici motorină, absolut nimic. Astfel încât în primul rând cele două agenții au fost ținute sub control ca să facă plățile la timp către fermieri, iar de la bugetul de stat, aceste crize, de care vă spuneam, ne-au dat posibilitatea să acordăm niște scheme de sprijin. Pentru că schemele de sprijin de la bugetul de stat nu pot fi acordate de Comisia Europeană decât pe anumite cadre sau cadre temporare. Cadrele temporare… primul a fost cel cauzat de Covid, iar cel de-al doilea, de războiul din Ucraina. Și am putut să venim în ajutorul fermierilor români cam în toate sectoarele de activitate, cu diferite forme de sprijin. Bineînțeles, am colaborat foarte bine cu Ministerul Fondurilor Europene și în prima parte a anului, în mandatul domnului ministru Adrian Chesnoiu, împreună cu dl ministru Boloș, am dat două forme de sprijin către fermieri, microgranturile și granturile, cele mici de 5.000 de euro, către fermierii mici, și celelalte până la 120.000 de euro din cifra de afaceri, ca procent din cifra de afaceri, pentru fermierii mari. E adevărat, au fost și fermieri care n-au fost mulțumiți de cum s-au acordat acești bani. Dar noi eram cumva presați de timp și se punea problema dacă luăm acești bani și-i dăm pentru fermieri sau nu-i luăm, și am optat să lucrăm pe repede înainte și să aducem niște bani în agricultura României, pentru că, sub o formă sau alta, banii aceștia au rămas în agricultura țării noastre.

Asta, în prima parte a anului. Au urmat măsurile pentru secetă, când a fost plecarea ministrului Adrian Chesnoiu, venirea domnului ministru Daea, împreună cu dânsul a trebuit să luăm niște măsuri rapide la momentul respectiv, elaborarea unor documente și a unor ordine prin care fermierii au putut să-și recolteze masa vegetală care era pe câmp deja uscată și să o poată folosi în zona de zootehnie ca furaj, până când comisiile au venit la fața locului să facă acele procese-verbale de constatare a pagubelor din agricultură, și au lăsat numai niște zone-tampon de 5% din suprafață. Bineînțeles, am mai gândit împreună cu fondul de garantare și câteva produse pentru fermieri, am prelungit programele vechi de creditare ale fermierilor, cu care erau obișnuiți; a venit și produsul «de trei ori APIA» la care au apelat un număr de aproape o mie de fermieri, el a fost lansat cam târziu, din punctul nostru de vedere, oamenii deja își luaseră adeverințele de la APIA, dar cred că anul acesta mai mulți vor beneficia de el, pentru că acest produs se va menține în continuare.

Reporter: Știu că prin Fondul de Garantare a Creditului Rural a fost lansat, chiar anul trecut, la început, tot în iarnă era, AGRO-IMM Invest, era prin FGCR și prin FNGCIMM. Tot niște fonduri, niște împrumuturi, destinate agricultorilor.

Sorin Moise: Exact, au fost niște surse de finanțare foarte bine primite de fermieri. Ei au reușit să se capitalizeze în acel an greu. Cei care aveau probleme, cauzate de secetă, cumva, au reușit să treacă mai ușor peste ele, iar cei care nu au avut probleme cu seceta, cei care aveau sisteme de irigații, au folosit banii în alte scopuri: pentru a-și cumpăra utilaje noi, moderne. Din păcate, fiind la final de PNS, bani pe fonduri europene pentru achiziția de utilaje nu au mai fost, în această perioadă, iar aceste programe de finanțare le-au venit foarte bine pentru a-și putea achiziționa utilajele de care aveau nevoie.

Reporter: Din păcate, în condițiile în care toată industria constructoare de mașini – să-i spunem așa generic – nu a mai putut să facă față cererilor, e destul de greu de achiziționat un tractor sau o combină, adică să dai banii și să-ți vină repede. Și nu la același preț, fermierii au fost avertizați, de cele mai multe ori – am primit semnale de genul acesta – să fie pregătiți cu niște procente în plus, pentru că prețul materiilor prime a crescut.

Sorin Moise: Cel puțin în prima parte a anului a fost o explozie în zona asta de prețuri a materiilor prime și asta am primit-o ca feedback și din partea fermierilor care au în lucru proiecte pe fosta submăsură 4.3 Irigații, unde suma maximă era de un milion de euro pe proiect. Iar acum doi ani, cu un milion de euro se încadrau să-și facă rețeaua subterană și stația pe care o aveau în exploatare, dar creșterea asta succesivă de prețuri i-a dus cu 25, 30, 40, chiar 45 la sută peste această sumă. Noi am obținut din partea Comisiei Europene un acord și, în acest sens, în urma unor diligențe făcute, pentru a majora prețurile cu până la 23-24% peste acel milion de euro, pentru ca fermierii să se poată încadra și să-și finalizeze aceste proiecte foarte importante, atât pentru ei, cât și pentru întreaga noastră agricultură.

Reporter: Asta, pentru irigații. Dar trebuie ținut cont și de proiectele complexe, de milioane de euro, care erau pentru investiții și dezvoltarea întreprinderilor, și mă refer aici și la cele din industria alimentară, la care a fost aceeași situație. Pentru că ai și partea de investiții în construcții, ai și partea care vine cu achiziția de utilaje, echipamente, mașini, care sigur că au sărit ca prețuri peste ceea ce aveau în planul propriu-zis, în proiect.

Sorin Moise: Așa este. Comisia Europeană ne-a aprobat doar pentru beneficiarii publici și cerința noastră a venit cumva la pachet cu cerința făcută de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, care a făcut o solicitare în acest sens pentru toate proiectele pe fondurile europene pentru beneficiarii publici. După ce au primit ei acceptul, am mers și noi cu aceeași solicitare pentru beneficiarii din zona agriculturii pe fonduri europene și am primit un accept, dar doar pentru beneficiarii publici. Aici marele avantaj al celor de la OUAI-uri este că ei sunt cumva asimilați beneficiarilor publici, și nu beneficiarilor privați, și au primit această mărire de 23-24% la proiect.

Reporter: În 2022, peste toate cele pe care le-ați amintit dumneavoastră a venit și seceta, a fost nevoie să faceți în așa fel încât să obțineți aprobare pentru a putea să dați un ajutor fermierilor. El a venit mai târziu, dar a venit, până la urmă, dar doar pentru o parte din culturile afectate – adică nu pentru tot. E posibil ca anul acesta să se vină cu o altă măsură pentru ajutor pentru cei care au fost afectați?

Sorin Moise: Sigur. Pentru culturile afectate de secetă din toamna anului 2021 deja au fost plătite sumele de despăgubiri promise de Ministerul Agriculturii. Pentru suprafețele de grâu, orz, rapiță, ovăz – culturile de toamnă din anul 2021. Suprafața afectată de secetă din primăvara anului 2022 – floarea-soarelui, porumb, mazăre și ce culturi au mai fost afectate – se ridică în jur de un milion de hectare. Pentru această suprafață deja în bugetul Ministerului Agriculturii a fost prinsă o sumă de 300 de milioane de lei. Nu știm dacă va fi suficientă sau nu, pentru că eu v-am spus suprafața, de aproape un milion de hectare, dar nu știm exact gradul de afectare pe fiecare hectar, pentru a putea face un totalizator. Aceste date încă sunt în analiză la Ministerul Agriculturii și colegii de la departamentul de specialitate încearcă totalizarea. În același timp pregătim ordonanța de urgență pentru a putea plăti aceste despăgubiri pentru culturile de primăvară, așa cum am promis. În perioada următoare o să apară și ordonanța.

Reporter: Să mai facem un pas în dialogul nostru de astăzi, pentru că a început 2023 și PNS-ul este cel care stă pe buzele tuturor. În primul rând trebuie să știm foarte bine cam ce înseamnă fiecare dintre cei doi piloni, să vedem care sunt sumele alocate pentru fiecare din cei doi piloni și care sunt noutățile cu care vine acest program, pentru care n-a fost deloc ușor de primit aprobare, dacă ținem minte variantele care au fost trimise până acum.

Sorin Moise: Încă de la venirea mea în Ministerul Agriculturii, în luna ianuarie anul trecut, am intrat în dispozitivul de lucru care se ocupa cu PNS-ul, la momentul respectiv încă eram sub restricțiile Covid-ului și le lucram pe platformele digitale, format în care ne găseam cam cu vreo sută de persoane, o sută de participanți erau. M-a bucurat interesul, vă dați seama că altfel vezi din afara Ministerului Agriculturii….

Reporter: Adică trebuiau să participe și organizațiile profesionale la dialog, fiecare cu opiniile ei.

Sorin Moise: Sigur. Toți membrii care fac parte din acest Comitet de consultare al Ministerului Agriculturii se înscriau și participau, reprezentând membrii lor din diferite sectoare. Am ținut cont de observațiile lor până la limita regulamentului UE. Pentru că de multe ori… e adevărat că noi ne dorim mai mult, dar nu putem să trecem peste restricțiile pe care regulamentele UE ni le aplică. Și am încercat cumva să gândim un PNS în concordanță cu cerințele Comisiei Europene, dar și care să fie aplicabil și satisfăcător pentru fermierii din România. Nu trebuie să uităm că avem o cerință principală ca 35% din această sumă de 15,8 miliarde de euro – aceasta este suma totală a PNS viitor – trebuie să meargă către mediu și climă, sub diferite măsuri pe care le-am gândit împreună.

Reporter: Bine, dar etapizat în 5 ani. Se pornește de la 20%. Niciun stat nu și-a dorit să pornească de la acest procent care a fost extrem de mare, impus de Comisie prima dată.

Sorin Moise: Exact, așa este. Și chiar dacă inițial am încercat o negociere cu Comisia, și nu prea am fost de acord cu acest procent, ni s-a explicat. Cum funcționează lucrurile? Noi facem PNS-ul împreună cu fermierii; apoi îl trimitem către Comisia Europeană. Comisia ne cere din partea Ministerului Mediului din țara noastră un raport de mediu prin care să avem acordul lor. Adică e ok, am văzut PNS-ul României, respectă condițiile de mediu și climă, le dăm aprobarea. După ce obținem acest Raport de mediu și climă, împreună cu PNS-ul îl trimitem către Bruxelles și el este aprobat. Nu aveam acest Raport de la Ministerul Mediului, nu este aprobat PNS-ul. Și după îndelungi discuții cu prietenii și partenerii noștri de la Ministerul Mediului, cu care putem să spunem că am fost și pe poziții antagonice la un moment dat, dar în urma negocierilor am ajuns totuși la niște puncte comune, am reușit să obținem și Raportul de mediu, să încărcăm, în octombrie, PNS-ul, iar la începutul lunii decembrie să-l avem aprobat. A fost destul de complicat, deoarece Comisia Europeană, schimbând regulamentele, a venit cu o serie de obligativități și de restricții pe întreaga agricultură a UE și vedem cu toții ce se întâmplă în țări cu tradiție în zona de agricultură și zootehnie, cum e Olanda, unde restricțiile sunt foarte dure, mulți dintre fermierii olandezi au ales să-și încheie activitatea zootehnică sau agricolă și să se mute în alte țări.

Reporter: Bine, acolo…, dacă stăm să ne gândim la efectivele pe care le au țările acestea, și aici ne referim la Olanda, Danemarca, Norvegia, sunt țări care nu au suprafețe foarte mari, dar au efective extraordinar de mari. Ca atare, încărcătura pe hectar este una față de care noi, în România, putem spune că stăm bine.

Sorin Moise: Păi noi facem agricultură ecologică în România, dacă ar fi să ne luăm după date. În momentul în care olandezul are 300 de vaci pe care le ține pe 20 de hectare, e clar că apa freatică, fiind destul de ridicată la ei, conținutul de nitriți și nitrați din apă va crește odată cu…

Reporter: Acum știți cum e: ajungem la discuția pe care probabil că o s-o mai purtăm, și nu este pentru prima dată când o avem, pentru că întotdeauna mediile de la nivelul anumitor țări foarte dezvoltate – și aici vorbim de efective, de utilizare de produse de protecție a plantelor, îngrășăminte și așa mai departe – se iau ca etalon și pentru celelalte țări care nu sunt la nivelul acesta sau cel puțin până în acest moment niciodată în România nu au fost efective atât de mari pe suprafețe mici; pe de altă parte, nu s-au utilizat îngrășăminte sau produse de protecție a plantelor, la nivelul mediei europene vorbesc. Noi suntem oricum de trei-patru ori mai puțin față de medie.

Sorin Moise: Exact. Prin vocea celor doi miniștri ai agriculturii, cel puțin anul acesta cât am avut contact cu Ministerul Agriculturii, atât ministrul Chesnoiu, cât și ministrul Petre Daea, de fiecare dată când au fost la Bruxelles și au discutat la Comisia Europeană, atât au cerut: să stabilim o medie la care să se raporteze toată lumea și să vedem unde e România față de media aia, pentru că nu poți să mă compari pe mine cu Olanda, care are un consum de îngrășăminte foarte mare pe hectar. Din punctul nostru de vedere, pe calculele pe care le avem atât pe pesticide, cât și pe zona de îngrășăminte, în România se face agricultură bio, putem să spunem treaba aceasta.

Revenind la PNS, 15,8 miliarde de euro în total, avem 9,8 miliarde de euro pilonul I, care înseamnă plățile directe cu care fermierii români au fost obișnuiți și aproape 6 miliarde de euro plăți pe proiecte pilonul II, cu care la fel fermierii noștri au fost obișnuiți.

Reporter: Să discutăm pe fiecare pilon în parte: pilonul I, plățile directe și pilonul II, dezvoltare rurală. Cum vor fi direcționați anual cei 9,8 miliarde de euro, din pilonul I?

Sorin Moise: Va fi exact cum a fost și până acum. Discutăm de plăți directe, care vor fi în jur de 4,8 miliarde de euro, pe cei patru ani despre care discutăm, plata redistributivă…

Reporter: Plata redistributivă înseamnă 10% din sumă? Adică un minimum de 10% alocat către tineri și fermele mici?

Sorin Moise: Avem și sprijinul cuplat, și tinerii fermieri. Tinerii fermieri vor avea o alocare separată. Deci, pentru plata de bază vor fi 4,8 miliarde de euro, plățile redistributive aproape un miliard de euro în cei patru ani, sprijin cuplat 408 milioane de euro și tinerii fermieri aproape 70 de milioane de euro. Iar pentru sectorul zootehnic, tot pe pilonul I, pe plățile directe, discutăm de un miliard de euro în cei patru ani. Vom avea, așa cum am obișnuit fermierii, sprijin cuplat zootehnie, sprijin cuplat vacă de lapte, pentru bivolițe de asemenea un sprijin. Deci la sectorul zootehnic vor fi cinci forme de sprijin, la sectorul vegetal vor fi 12 intervenții: cele de care știm și apar și unele noi, deci vom avea în continuare un sprijin pentru lucernă, soia, sămânță de cartof, legume în spații protejate, legume în câmp, apar și pentru viermii de mătase, va fi o intervenție separată. Asta discutăm, în ceea ce privește pilonul I.

Reporter: Dați-ne câteva cifre vizavi de aceste măsuri, din pilonul I. Care va fi sau de la ce sumă se va pleca la sprijinul pe suprafață?

Sorin Moise: Sprijinul pe suprafață va pleca de la 96,4 euro pe hectar în primul an, urmând să ajungă spre 100 de euro în anul al patrulea, deci în fiecare an va crește această sumă.

Reporter: La care se adaugă...?

Sorin Moise: La care se adaugă plata redistributivă, sprijinul cuplat…

Reporter: Plata redistributivă se dă cum? Adică tot așa, 1,5 hectare, 5, 30 și până în 50 de hectare sau cum?

Sorin Moise: Va fi o plată specială doar pentru fermele între 1 și 50 de hectare și apoi va urma sprijinul cuplat și plățile pentru tineri.

Reporter: Și sigur că aici, așa cum aminteați, până la 35% din sumele alocate pentru plățile directe trebuie date către mediu și climă. Cum facem să luăm acești bani, să nu-i pierdem? Care sunt măsurile către care trebuie să se îndrepte când bifează în căsuța respectivă – că de multe ori au fost probleme legate de povestea aceasta cu bifa, povesteau fermierii, apropo de sprijinul pe măsurile de mediu și climă. Și care sunt acestea?, că sunt cam multe.

Sorin Moise: Sunt destul de multe. În perioada următoare – am început cu sfârșitul anului, cu prima conferință la București – au loc o serie de conferințe în țară, prin care prezentăm acest PNS să ajungă la urechile tuturor fermierilor, chiar astăzi cred că s-a terminat conferința de la Vâlcea, unde dl. ministru împreună cu colegii din minister și cele două doamne director general și director de agenție APIA și AFIR au prezentat Programul Național Strategic, ieri au fost la Slatina și va fi acoperită toată țara. Mergem să discutăm cu fermierii, să le explicăm ce înseamnă noile condiționalități, ce înseamnă unele eco-scheme din PNS, astfel încât să fie pe înțelesul tuturor. După asta, deci după ce terminăm sau în același timp, noi lucrăm cu angajații APIA și cu angajații AFIR, pentru că e foarte important în momentul în care fermierul vine să depună cererea de plată, așa cum a fost obișnuit, și vrem să deschidem campania de depuneri de cereri de plată destul de rapid, când softul ne va permite ne apucăm de treabă, acești angajați ai Ministerului Agriculturii să explice fermierului ce are de bifat și ce n-are de bifat.

Reporter: Care sunt noutățile?

Sorin Moise: Apar într-adevăr niște condiționalități noi, discutam de acoperirea terenului din perioada 15 iunie – 30 septembrie, 80% din terenul fermei trebuie să fie acoperit. Ce înțelegem prin acoperit? Înseamnă că după momentul recoltării el trebuie lăsat cu miriște, deci nu trebuie făcută nicio intervenție până în data de 30 septembrie, sau putem pune cultura a doua, să punem altă cultură, sau putem să semănăm niște plante proteice prin care să lăsăm o masă verde care să acopere acest teren în acest interval. De ce au vrut Comisia Europeană, UE, de ce s-a cerut această măsură? Pentru că s-a considerat că e o măsură benefică pentru a combate deșertificarea și schimbările climatice, pentru că s-a considerat că în momentul în care în iunie fermierii recoltau grâul, rapița sau orzul arau și lăsau în bătaia soarelui brazda arată, poate și în bătaia vântului, ceea ce ar fi dus la degradarea solului. Am fost puși în situația de a alege cea mai sensibilă perioadă, Comisia Europeană a considerat că ar fi o perioadă indicată de la începutul lunii octombrie până undeva după ianuarie, ceea ce ne-ar fi pus în imposibilitatea de a termina aratul în anul respectiv. Știm cu toții ce înseamnă să ari în primăvară față de aratul clasic din toamnă sau de lucrările din toamnă pe care fermierul…

Reporter: Cele care se mai practică, pentru că sunt celelalte tehnologii unde nu se mai practica arătura, e vorba de agricultura conservativă, minimum-tillage, no-tillage.

Sorin Moise: Orice tip de lucrare, astfel încât, după discuțiile cu fermierii, am stabilit că ar fi un interval optim 15 iunie – 30 septembrie, în care să aplicăm această măsură. De asemenea, putem discuta de această condiționalitate, de rotația culturilor, discutăm de trei ani consecutivi, se poate merge cu aceeași cultură, dar cu culturi intermediare. În momentul în care am recoltat o cultură, trebuie să semănăm altceva până anul viitor, dacă vreau să semăn aceeași cultură. Am recoltat grâu, semăn o mazăre direct în miriște, doar pentru înverzire, pentru ca anul viitor să pot să semăn grâu. Și, bineînțeles, cea cu suprafața necultivată, procentul de suprafață necultivată între 4-7%, aici am obținut cumva o derogare de la Comisia Europeană să putem cultiva cu plante proteice această suprafață care teoretic ar trebui lăsată necultivată pentru a stopa degradarea solurilor. Să vedem dacă aceste derogări vor continua și anul următor, România, alături de alte state, a făcut către Comisia Europeană mai multe solicitări de a renunța la această măsură, pentru că, vă dați seama, atât la nivelul României, cât și la nivelul întregii UE, să lași o suprafață de 4-5% necultivată… este o suprafață enormă și nu știu dacă în condițiile actuale, în condițiile crizei din Ucraina, ne permitem să lăsăm o suprafață atât de mare necultivată fără a afecta securitatea alimentară a zonei.

Reporter: Să vedem și pilonul II, partea care interesează pentru dezvoltarea satului românesc și a fermierilor în mod special, suma înțeleg că este undeva la peste 5 miliarde către 6. Care sunt măsurile? Se merge tot pe cele clasice sau sunt altele noi, către care vin direcționați acești bani?

Sorin Moise: Și, și. Avem și măsuri vechi pe care le continuăm, avem și măsuri nou-introduse, avem măsuri vechi modificate care vor arăta cumva altfel, bineînțeles că am încercat să punctăm zona rurală, dezvoltarea zonei rurale, procesarea, să dezvoltăm irigațiile. Și să încep cu irigațiile. În domeniul irigațiilor există o sumă în total de 500 de milioane de euro cu 400 de milioane de euro care sunt pe fosta măsură 4.3 Irigații, aici ca noutate avem faptul că suma a crescut la 1,5 milioane de euro de la un milion de euro, am solicitat…

Reporter: Deci vor fi mai puține proiecte.

Sorin Moise: Vor fi mai puține proiecte și mai mulți bani pe proiect. Am solicitat Comisiei Europene să rămânem cu sută la sută finanțare europeană, pentru că inițial, pentru măsurile care au fost sută la sută finanțate, Comisia Europeană nu prea a fost de acord și a zis: poate ar fi bine 80-90%, le-am explicat că sumele sunt mari, iar pentru fermierii români s-ar putea să fie o problemă dacă nu vom avea în continuare sută la sută finanțare, mai ales că este o măsură esențială pentru România. Deci 400 de milioane de euro, 1,5 milioane de euro pe proiect, sută la sută finanțare. Asta trebuie să rețină fermierii și proiectele cu 100 de milioane de euro pentru înființarea sistemelor de irigații la nivel de fermă – este o măsură nouă, aceasta a venit în urma solicitării sectorului, pentru că erau fermieri care nu puteau să-și facă OUAI-uri, nu făceau parte din OUAI-uri, erau izolați…

Reporter: Sau sunt pe teritoriul unor organizații vechi, nu se mai știe cine a fost, cum a fost și sunt cu pierderi, și acolo sunt unele probleme.

Sorin Moise: Aici proiectele vor fi până în 500.000 de euro pe proiect și finanțare 65%. Nu va fi sută la sută. Fiind la nivel de fermă și nu la nivel de organizație, de asociere de fermieri, vom merge până la 65% finanțare. Sperăm să fie o măsură de succes. Astăzi a fost o întâlnire cu reprezentanții Agenției de la Apele Române pentru a discuta cam de ce documente va fi nevoie pentru ca noi să cerem fermierilor aceste documente, pentru că bineînțeles urmează elaborarea fișelor măsurii și a ghidurilor de finanțare. Pentru fermieri e de interes să le spunem că menținem și măsura de achiziție de utilaje agricole, finanțarea va fi de 100 de milioane de euro, suma maximă pe proiect 300.000 de euro, cu 65% procent de finanțare.

Pentru tinerii fermieri avem două măsuri. Prima este în valoare de 170 de milioane de euro, discutăm aici de proiecte pentru continuarea activității tinerilor fermieri deja instalați. S-a instalat tânărul fermier în exercițiul financiar anterior, acum depune pentru modernizare. Vrea să-și cumpere utilaje? Putem să-i dăm până la 200.000 de euro maximum pe proiect, finanțarea diferă de la 65% la 80% în funcție de anumite zone – dacă e pe zona montană, dacă e la șes. Deci asta e măsura de 170 de milioane pentru continuarea activității tinerilor fermieri, iar pentru instalarea tinerilor fermieri sunt la dispoziție 250 de milioane de euro cu 70.000 de euro pe proiect sumă maximă, sută la sută finanțare. Deci mergem în continuare cu sută la sută, 70.000 de euro, așteptăm în continuare tinerii să depună proiecte în momentul în care vom lansa ghidurile.

Zona de procesare vine cu mai multe măsuri de investiții pe toate sectoarele. Ce este foarte important este că am reușit, din partea Comisiei Europene, să mărim suma până la 10 milioane de euro pe proiect.

Reporter: E o sumă mare!

Sorin Moise: Exact. Inițial, domnul ministru Chesnoiu își dorise o sumă de 15 milioane de euro, eu am participat la câteva discuții cu Comisia, reprezentanții Comisiei nu au fost de acord inițial, în urma negocierilor am reușit să ajungem la această sumă de 10 milioane de euro, nu pentru toate, pentru patru sectoare, discutăm de procesare uleiuri, procesare cereale pentru morărit, nutrețuri combinate și legume.

Reporter: Deci nu intră procesare carne, nu intră procesare lapte, deci la 7 milioane plafon maxim. Și care este procentul de finanțare?

Sorin Moise: 65%. Majoritatea sunt la 65%, mai diferă plus sau minus 5% sau 10%, în funcție de anumite subiecte, pe astea le vom stabili noi în Ghidurile măsurii sau în fișă.

Reporter: Sumele respective, procentul de finanțare de 65% este și pentru fermierii mai mici sau ăsta este plafonul maxim de finanțare? Că știu că în PNDR-ul trecut se ajungea până la 90% dacă erai într-o cooperativă, dacă erai într-un grup de producători, dacă erai un tânăr fermier până în 40 de ani, dacă erai într-o zonă defavorizată. S-au mai păstrat aceste facilități?

Sorin Moise: Nu. Comisia Europeană nu a mai fost de acord, procentul maxim a fost de 65%. Noi putem de la 65% să-l scădem la 40 dacă nu vrem să mergem cu 65% la toată lumea și să mergem, la fel: dacă ești în zonă defavorizată, să mai primești 10%, dacă ești tânăr, mai primești 15%. Dar 65% va fi maxim, nu mai pot să merg până la 90%, cum mergeam până acum. Cu toate că din punctul nostru de vedere mai nou, la Ministerul Agriculturii probabil zona defavorizată va avea o pondere mai mică în ceea ce privește punctajul pe proiecte. Importantă va fi viabilitatea acestui proiect, viabilitatea economică a proiectului. Deci se va merge pe viabilitate economică, pe o analiză mai amănunțită cost/beneficiu, ăsta va fi cel mai important punct.

Avem și câteva tipuri de investiții noi. Nu sunt sume mari, dar au venit tot la solicitarea sectorului, fiindcă am încercat să acoperim tot sectorul. Sunt cele din investiții neproductive la nivel de fermă, aceasta este denumirea. Suma va fi de 12 milioane de euro, cu 200.000 de euro pe proiect. Atenție, acesta va fi sută la sută finanțabil, și ne referim la înființarea de perdele forestiere. Deci la nivel de fermă un fermier poate să-și facă un proiect de 200.000 de euro, sută la sută finanțabil, pentru înființarea de perdele forestiere și iată cum mai atingem un punct din cele 35% pentru mediu și climă.

Avem investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice. O sumă nu foarte mare, 5 milioane de euro, 100.000 euro pe proiect, 65% finanțare. Dar a venit ca măsură nouă, înainte nu fusese atins, cei din acest sector tot au insistat și am zis să acordăm un sprijin, pentru că vor fi câteva zeci de proiecte bune care probabil vor duce la dezvoltarea acestui sector.

Mai avem investiții în sectorul legume și cartof, unde avem 151 milioane de euro, finanțarea va fi tot 65%, aici avem 2 milioane de euro pe proiect de investiții, 300.000 euro pe proiecte exclusiv pentru achiziții de utilaje și echipamente, e important să cumpărăm și utilaje, și 500.000 euro pe proiect pentru utilaje cartof, achiziționate de forme asociative – cooperative, asociații.

Reporter: Sumele pe care le-ați amintit de zeci și sute de milioane de euro alocate pentru fiecare dintre măsurile povestite până acum sunt sume totale pe cei 5 ani sau sume anuale?

Sorin Moise: Sunt sume totale pe cei 5 ani. Nu sunt anuale, din păcate. Aici, pe zona de irigații, noi o să venim în completare cu Programul Național de Irigații, sumele pentru infrastructura principală, care au fost majorate anul trecut în Parlament, încercăm să venim și de la bugetul Ministerului Agriculturii cu niște sume, suntem în așteptarea răspunsului de la Comisia Europeană să vedem până la urmă cum se finalizează și cu PNRR-ul, pentru că s-au solicitat sumele acelea din PNRR o dată pentru refacerea unei zone de infrastructură principală de irigații, cât și pentru eficiența energetică la nivel de ANIF. Acum eu cred că rolul nostru, al Ministerului Agriculturii, este să căutăm diferite măsuri care să vină în sprijinul și în completarea acestui PNS, și cu bani de pe alte fonduri. Pentru că am putut să observăm că ni s-a permis, cel puțin anul trecut, să mutăm niște sume de pe alte programe către agricultură. Și cred că și anii aceștia și anul acesta putem obține niște derogări de la Comisia europeană, dacă vom ști ce să scriem și cum să scriem, în contextul în care acest război din Ucraina afectează foarte serios securitatea alimentară a zonei, adică România e un pilon important în ceea ce privește piața de cereale din UE și eu cred că o să primim mai mult sprijin de la UE și mai multă atenție.

Reporter: Fermierii, în ultima vreme, se confruntă cu una dintre cele mai grave probleme despre care credeam că este doar la nivelul țărilor dezvoltate: forța de muncă calificată. Cum facem ca forța de muncă pe care încă o avem în țară să rămână în țară, tinerii să rămână în sate? Pentru că asistăm la depopularea satelor. E bine că liceele agricole au fost preluate de Ministerul Agriculturii, un lucru foarte important și așteptat de multă vreme, pentru că lipsește și calificarea în ceea ce privește forța de muncă de care are nevoie fermierul.

Sorin Moise: Tot în PNS sunt sume prevăzute, 300 de milioane de euro, cu un milion de euro pe proiect și valoarea finanțării va fi sută la sută, o dată pentru crearea și modernizarea infrastructurii de acces agricol, adică drumuri în câmp, cât și pentru crearea sau modernizarea infrastructurii rutiere din spațiul rural, drumurile din comune. Încercăm să alocăm bani, și am încercat prin acest PNS să alocăm sume de bani și către comunitățile rurale, pentru că degeaba discutăm de strategii, degeaba discutăm de fonduri europene, dacă nu avem cetățeni în zonele rurale și, din păcate, ca imagine generală, vedem că satul românesc s-a depopulat, dar acum câteva zile am văzut un reportaj foarte interesant prin care am văzut că foarte multă lume, și în special tineri, în perioada pandemiei, în ultimii doi-trei ani, s-au mutat de la oraș la sat. Adică a crescut cu câteva sute de mii populația din mediul rural, ceea ce e foarte interesant pentru noi, pentru că asigurându-le o infrastructură prielnică, asigurându-le niște fonduri europene și un stil de viață ridicat, poate că acești tineri vor opta să rămână acolo unde au, să spunem, locuința de vacanță, dacă le place să stea la țară, poate rămân acolo și fac un proiect, și reușim să-i ajutăm.

Reporter: Ce se mai întâmplă pe partea de LEADER.

Sorin Moise: În jur de 500 de milioane de euro va avea alocare în exercițiul financiar viitor.

Reporter: Și tot pe bază de concurență, de licitație pe proiecte?

Sorin Moise: Da. Sistemul încă nu e pus la punct, deci v-am spus că Ghidurile și Fișele măsurii încă nu le-am elaborat, vom lucra împreună cu sectorul la elaborarea lor, dar în principiu noi ne dorim să rămână același. Dar bazat pe eficiență economică, eficiența economică a proiectului, în funcție de necesitatea zonei. Poate o să mergem un pic și pe specificul zonei, adică să nu mai facem proiecte pentru toată țara la fel prin Fișele măsurii. Să obțină punctaj în funcție de ce e necesar pe zonă. Pentru că poate să facă un proiect prin care să obțină un punctaj ridicat, dar care să nu se aplice în zona respectivă; să nu fie eficient și după doi-trei ani: am făcut proiectul, am luat banii, dar n-am făcut nimic cu el, nu m-am dezvoltat deloc.

Reporter: La final, domnule secretar de stat, câteva întrebări mai pe scurt: cine e Sorin Moise?

Sorin Moise: E un fermier din Brăila...

Reporter: Născut-crescut în orașul Brăila sau într-o comună din județ?

Sorin Moise: Născut-crescut în comuna Tufești, județul Brăila, și care din 2012 lucrează în Ministerul Agriculturii la Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale din Brăila, ca director, și de anul trecut, în Ministerul Agriculturii. Și spuneați dacă sunt născut și crescut în oraș sau la țară, mi-am adus aminte zilele trecute de iernile de la țară și cum mergeam în perioada asta și treceam un pic prin grajd cu bunicu’, pe la oi și pe la văcuțe.

Reporter: Deci treabă cu agricultura ați avut.

Sorin Moise: Da. Familia mea deține o exploatație agricolă de 300 de hectare, de care m-am ocupat atâta cât am avut timp, cât am fost la Brăila, și mult mai puțin de când am venit în București.

Reporter: Și în continuare au rămas?

Sorin Moise: Au rămas tatăl meu, care este acolo, mama, soția și rudele de la Brăila.

Reporter: De profesie?

Sorin Moise: Inginer agronom. Absolvent 2005.

Reporter: Și tatăl?

Sorin Moise: Inginer zootehnist.

Reporter: Deci n-a sărit așchia prea departe.

Sorin Moise: Da, dar ca în orice fermă în care este un inginer zootehnist și unul agronom, mai sunt și neînțelegeri…

Reporter: Ies scântei. Cam așa e. Căsătorit, copii?

Sorin Moise: Căsătorit, doi copii, o fetiță de 8 ani și un băiețel de 2 ani jumătate. Mi-a fost greu anul acesta fără ei. O să vedem, ori vin ei la București, ori mă întorc eu la Brăila, în perioada următoare, o să vedem ce avem de făcut.

Reporter: Regretați că ați venit la București?

Sorin Moise: Nu regret. Dacă e să punem în balanță, din punctul de vedere al familiei, da, e o pierdere foarte mare; în schimb, poate mi-ar fi părut mai rău dacă n-aș fi fost aici, dacă n-aș fi fost în echipa Ministerului Agriculturii, în această perioadă. Eu o consider o perioadă grea în care am reușit să deschid ușa fermierilor în permanență, pentru că au fost perioade în care eram fermier și aveam nevoie de o discuție la Ministerul Agriculturii cu cineva și nu reușeam să dau de nimeni și, vă dați seama, când mi s-a ivit oportunitatea nu ar fi fost drept pentru mine să refuz.

Reporter: Credeți că e mai bine ca un funcționar public care răspunde, ca și dumneavoastră, ministru sau orice ar fi, să fi trecut prin problematica de care este responsabil, în cazul dumneavoastră fermier?

Sorin Moise: Sută la sută da. Dacă nu a avut legătură cu sectorul, îi va fi foarte greu să înțeleagă problemele sectorului și necesitățile acelui sector.

Reporter: Care e cea mai mare bucurie a lui Sorin Moise?

Sorin Moise: Că sunt sănătos.

Reporter: Ce-și dorește pentru 2023?

Sorin Moise: Pace, sănătate și ploaie.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2023
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Marți, 20 Decembrie 2022 17:55

Paula Vals, modelul unui antreprenor necesar 

Suntem în Tulcea, la Greci. Am mai fost prezenţi aici, nu o dată, şi de fiecare dată am adus informaţii noi despre ce se întâmplă în industria alimentară. Vorbim astăzi despre lucruri care ţin de bunul mers al agriculturii şi industriei alimentare într-o perioadă destul de tulbure, când seceta este cuvântul de ordine, când războiul este lângă noi, când criza alimentară este anunţată de toţi şi, tocmai de aceea, la nivelul Uniunii Europene se vorbeşte de „lanţul scurt” – nu de acum, de mai mulţi ani –, iar noi vrem să vedem cam cum se întâmplă lucrurile acestea în ţara noastră. Vom vorbi astăzi şi despre produsul tradiţional local, în acelaşi timp vom vorbi şi despre cum este să fii antreprenor în România. Partener în acest demers este doamna Paula Vals, fondatorul grupului de firme Angelo.

vals

„Lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împinge de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva.”

Paula Vals sărbătoreşte, anul acesta, 30 de ani de când a pornit prima afacere. „Am început în anul 1992, timid, fără experienţă antreprenorială, pornind prima dată pe partea de comerţ, după care bineînţeles că am conştientizat că producţia ne va aduce plusvaloare, şi datorită faptului că era nevoie în acea perioadă de produse româneşti, am deschis şi partea de producţie. Dacă am plecat de la 2 angajaţi în momentul de faţă, am ajuns la 240, 150 suntem în producţie, ceilalţi în punctele de desfacere, pentru că am considerat că businessul trebuie să ni-l construim pe orizontală, să avem cash-ul asigurat în fiecare zi, de aceea avem 13 puncte de lucru pe care le aprovizionăm în fiecare zi şi, la fel, avem necesarul de cash pentru a asigura materia primă necesară producţiei.

La început am dezvoltat partea de comerţ, vă daţi seama că trebuia să aprovizionăm magazinele, în acea perioadă era o criză de produse în domeniul patiseriei-cofetăriei, pentru că fabricile vechi, aşa cum s-a întâmplat după Revoluţie, multe s-au închis, şi-mi aduc aminte că stăteam la nişte cozi infernale pentru a lua fursecuri, prăjituri de la Brăila chiar. Şi atunci am luat decizia de a face o mică patiserie, prima dată cu vânzare în faţă, unde nu prea a funcţionat, ne-am dat seama că trebuie să investim, am cumpărat acest teren la Greci unde prima dată am pus livada, după care am construit o clădire mică, am început cu câţiva oameni şi ne-am dat seama că trebuie să ne dezvoltăm. Am accesat nişte credite, am luat prima linie de patiserie şi aşa, etapă cu etapă, am ajuns să ne dezvoltăm şi să avem investiţii de milioane de euro la momentul acesta. Bineînţeles, parte din ele a fost profitul reinvestit, iar cealaltă parte, din 2007, am accesat, de când am intrat în UE, fonduri europene atât pe măsurile de investiţii, cât şi pe măsurile de promovare.

La momentul respectiv am început cu cornuleţele, care sunt oricum foarte căutate şi tradiţionale la noi în zonă, nucile umplute, era bătaie atunci pe vremea aceea, bineînţeles plăcinta dobrogeană, care e recunoscută şi mai ales renumită şi căutată la noi şi nu numai, cozonacii şi prăjiturile de cofetărie. Dacă am pornit de la câteva produse în acea perioadă, şi în cantităţi mici, acum am ajuns să avem sute de produse şi, bineînţeles, capacitate mult mai mare. Nu ne-am oprit şi nu ne vom opri pentru a dezvolta cât mai mult partea aceasta de procesare, de tehnologizare. Am accesat atâtea proiecte pe fonduri europene, dar la momentul acesta conştientizăm că tehnologia este cea care ne va ajuta. Şi vă spun de ce. În primul rând, lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împing de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva. Dacă în ultimii ani am vizitat atâtea fabrici din afară şi am văzut ce înseamnă tehnologia în alte ţări, care este randamentul având automatizare, şi noi ne dorim acest lucru. Numai că avem nevoie într-adevăr şi de susţinere. Dacă până acum pentru proiectele pe fonduri europene aveam un buget-limită de 2,6 milioane de euro plus partea noastră – două milioane și jumătate, trei, patru milioane, depinde de fiecare cum şi-a construit bugetul –, ne dăm seama că acum avem nevoie de mult mai mulţi bani pentru a ajunge ca industria alimentară să fie automatizată.” 

 

Proiectele noi, sub presiunea prețurilor 

 

Așadar, e nevoie de bani mulți, dar ce te faci în situații precum cea de acum, în care prețurile au luat-o razna, iar tu ai făcut proiectul pe valorile de mai înainte? Urmează construcția unei fabrici la Constanța, pentru care mai au de luat câteva avize, fiind deja arvunite și utilajele. Totul stă să demareze, dar „nu este uşor, pentru că în această perioadă s-au modificat atât de mult preţurile materialelor de construcţii şi ale utilajelor, creşterile au fost substanţiale, dacă la materialele de construcţii au ajuns chiar să se dubleze sau chiar să se tripleze, s-au schimbat datele proiectului. Noi acum sperăm că se vor face nişte rectificări, pentru că avem nevoie, dacă la momentul depunerii proiectului şi aprobării lui proiectul era de 6 milioane de euro, cu siguranţă acum ne va ajunge peste 8-9 milioane de euro, bani pe care va trebui să-i luăm credit din bancă, şi asta vă daţi seama că ne va sufoca într-un fel. De aceea, în momentul de faţă investiţiile le mai facem şi aici, la fabrică, pentru a dezvolta cât mai mult partea de vânzări şi lanţurile mari, pentru că acolo sunt volumele, dezvoltăm partea de export pe toate căile, şi prin magazinele proprii, şi ale clienţilor, şi ale vânzării online. Adică, trebuie să avem tot timpul mai multe strategii pregătite şi planuri, A, B, C...”

0012500 00 05.8200001

„Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”

 

Valoarea impune  

 

Și apropo de lanţurile mari de magazine, de retaileri, s-a tot vorbit că ar trebui să aibă deschidere către producătorii din ţara noastră, lucru care nu prea se întâmplă, foarte mulţi producători din România spun că au o problemă legată de accesul la raft pe marile reţele. Se pare însă că doamna Vals a găsit calea către aceste rafturi. „Noi colaborăm şi vom colabora şi pe viitor, avem discuţii făcute. Într-adevăr, procedura nu este foarte simplă pentru că, într-adevăr, când eşti producător, procesator, şi mai ales în industria alimentară, trebuie să îndeplineşti anumite condiţii, trebuie să ai anumite certificări pentru a putea să intri în aceste lanţuri mari, producătorii mici încă nu au ajuns la acest nivel de certificare IFS, BRC sau alte certificări necesare. În cazul nostru am început colaborarea, sunt nişte paşi de făcut, pentru că e o adevărată procedură, cu caiet de sarcini, cu avize, şi foarte mulţi din ei merg pe produse cât mai naturale, fără să conţină conservanţi, şi asta e foarte important, pentru că contează foarte mult sănătatea oamenilor şi am văzut că ei chiar într-adevăr vor să meargă pe acest segment, mai ales pe marcă proprie.”

Chiar dacă nu este ușor, suntem convinși că au calea deschisă pentru că în primul rând vorbim despre calitatea produsului, vorbim despre produse care ţin cont de regiunea unde au fost create, gazda noastră a ținut întotdeauna cont de acest lucru, practic s-a inspirat din produsul local. „Majoritatea produselor sunt făcute sau moştenite din generaţie în generaţie, iar aici pot aduce la cunoştinţă toate tipurile de plăcintă pe care le avem, Plăcinta dobrogeană, care are o notorietate extraordinară şi noi o certificăm pe schema de calitate europeană IGP, şi toate celelalte tipuri de plăcintă făcute sub aceeaşi formă, adică ele se identifică clar că sunt dobrogene, foile întinse manual, subţiri, umplutura clasică, indiferent că e o plăcintă de mere, de gutuie, de dovleac, de spanac cu brânză, pentru că aici avem şi influenţele celorlalte etnii, cu praz, de exemplu, unde e o plăcintă cunoscută pe zona etniei armene, machedoni, cea cu spanac la fel, şi multe alte tipuri. Urmează să facem şi alte tipuri de plăcintă, dar momentan cele șapte pe care le avem în varianta precopt-congelat, tocmai pentru a veni în ajutorul consumatorului, ele sunt congelate corespunzător.” 

0010700 09 09.6400016

Mulți dintre cititori vor sări revoltați de acest concept atât de demonizat în ultima vreme, produsele congelate. Situația nu este nici pe departe de natură să ne sperie, mai degrabă să ne bucure, pentru că e mai bun un produs conservat prin frig decât prin cine știe ce substanțe chimice. „Dacă produsul este congelat în mod corespunzător, iar lanţul frigorific nu se întrerupe, nu se pierde nimic din el. E chiar mai sigur. Vă daţi seama că o plăcintă poate avea termenul de valabilitate de trei zile, lucru care chiar şi a doua zi nu are cum să mai fie proaspăt. Dar consumatorii s-au obişnuit, şi cred că le şi place această formă, de a-şi lua acasă şi un sfert de oră după decongelare s-o bage în cuptor la 180° şi să aibă gustul autentic de plăcintă de casă. Viitorul ăsta va fi: produse congelate de calitate, deoarece congelarea înlocuieşte un conservant, şi atunci eliminând aceşti conservanţi avem siguranţa că este un produs mult mai sănătos şi indicat pentru oameni.”

Iar noi adăugăm că astfel pot și cei de la sute de kilometri distanță să beneficieze de un produs natural și autentic. Mai ales că în portofoliul Angelo încap foarte multe produse. „Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”

 

„Lanțul scurt” ajută comunitatea locală

 

Vorbeam la începutul articolului de lanțul scurt al produselor agricole, iar Paula Vals este unul dintre cei care au înțeles devreme că acest lanț scurt este oportun. Materia primă vine de foarte aproape, dând astfel un imbold economiei din zonă. „Vorbeaţi mai devreme de lanţul alimentar scurt, contează foarte mult, pentru că în zona locală, dezvoltându-se cât mai multe lanţuri alimentare, se dezvoltă şi economia zonală. Şi aici mă refer strict la domeniul meu de activitate, unul din lucrurile importante pe care ar trebui să le dezvoltăm cred că ar fi centrele de achiziţii, pentru că am întâlnit şi firmele, pe cei din fermele cu care colaborez, sunt de multe ori atât de supăraţi pentru că li se oferă la final nişte preţuri foarte mici, iar unii din ei ajung să-şi arunce recolta, legumele şi fructele, tocmai pentru a o lăsa îngrăşământ pentru pământ, decât să o dea pe doi bani. Noi materiile prime le luăm din zonă. Pe partea de legume-fructe, avem colaborări cu producători şi fermieri de la noi din Tulcea, care nu sunt la o distanţă mai mare de 75 km, şi am ţinut cont de lucrul acesta, pentru că noi am accesat proiecte pe măsura 16.4 şi 16.4A, proiecte pe promovare, de aceea pe lângă proiectele de investiţii avem şi pe promovare, am avut două pe care le-am implementat, încă două care chiar săptămâna aceasta ne-au anunţat că sunt eligibile, urmează contractarea, iar aceste proiecte pe promovare ne ajută foarte mult. Pe lângă faptul că putem achiziţiona şi utilaje pentru a ajuta producţia în domeniul legumelor-fructe, avem şi oportunitatea de a face promovare. În perioada pandemiei au fost ca o mană cerească aceste proiecte, pentru că am avut pe proiectul 16.4 şi deschiderea site-ului online de vânzări. Într-adevăr, a fost un real succes, pentru că în pandemie toată lumea a accesat site-urile online, dar nu numai atunci. Oamenii s-au obişnuit, intră pe calculator, pe un site online, comandă, ştiu produsele, ştiu calitatea şi atunci le e mai uşor decât să le caute. Dacă în momentul de faţă nu putem să le avem în toate lanţurile sau în toată ţara, ei au acces online la aceste produse, prin site.”

0008200 00 06.5200001

Pe lângă activitatea concretă de producție pe care a pus-o la punct doamna Paula Vals, s-a organizat și în direcția promovării, găsind căi foarte eficiente pentru aceasta. Una dintre ele este Asociaţia „Moesis tradiţional”, prin care promovează tradițiile locale în ansamblul lor, nu doar produsele tradiționale ale firmei. Încă o acțiune prin care ajută comunitatea, pentru că înțelege că un agent economic nu va prospera în mijlocul unei populații paupere. „În cadrul asociaţiei noi organizăm destule evenimente, pentru că ne dorim foarte mult să promovăm tradiţiile locale din toată Dobrogea, tradiţiile culturale, tradiţiile gastronomice, şi atunci de câţiva ani organizăm târgul Etno-Dobrogea, unde producători de produse tradiţionale bio își prezintă marfa, eco, pe schemă de calitate, în fiecare an în luna septembrie clienţii şi turiştii noştri din zonă pot vedea un târg foarte frumos organizat, şi reamintesc pe această cale că mulţumesc Consiliului Judeţean, care ne-a fost întotdeauna aproape.”

„Încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”

 

Alături de oameni

 

O altă problemă este legată de factorul uman. Pentru că nu de puţine ori constatăm că vrem să facem ceva, dar nu mai avem cu cine. „Am întâlnit ferme şi colaboratori de-ai mei spunându-mi: te rog, trimite-mi oameni ca să culeagă! Să mă ajute, că nu am forţă de muncă.” De aceea trebuie să găsești soluții să îi ții alături. Iar Paula Vals se pare că a găsit, pentru că a început cu câțiva oameni, iar acum are câteva sute de angajați. „Dacă până acum salariile nu erau cele dorite, cu toate că eu zic că oamenii au fost mulţumiţi întotdeauna aici, acum, după ultimele modificări, se resimte, creşterea salarială îi determină cumva să rămână în industria alimentară, dar pe lângă salariu oamenii trebuie să fie mulţumiţi, liniştiţi, să simtă că îi pasă cuiva de ei, iar eu zic că întotdeauna am fost aproape de fiecare om, de fiecare angajat, de fiecare coleg, nu numai pe partea profesională, ci şi pe partea umană, personală. Atunci când au o situaţie sau o problemă şi aleg să vină pentru a-mi cere sprijinul, niciodată nu am spus că nu sunt alături de ei.”

0011400 01 50.9800004

Legat de problema fermierilor locali care se confruntă cu lipsa forței de muncă, doamna Vals crede că se poate rezolva prin organizarea de centre de achiziție, chiar și sub forma de cooperație. „Marfa ar putea fi selectată, care e pentru procesare, care pentru vânzare, prin aceste centre de achiziție, de ce nu centre-cooperative chiar? Asta este o altă problemă a noastră, a românilor, că de multe ori nu reuşim să ne asociem, şi mai ales în momentul de faţă cooperativele cred că ar fi o soluţie ca să funcţionăm cât mai bine, m-am gândit şi la lucrul acesta şi încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”

 

Antreprenoriatul, un concept necesar

 

Nu ne este greu să credem că în curând ar putea conduce o astfel de cooperativă, pentru că deja se află la conducerea unei filiale a unei confederații. Este vorba de Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin din judeţul Tulcea. „Am încercat să dezvoltăm o filială a acestei confederaţii tocmai pentru a face o unitate a femeilor de afaceri, pentru a coagula mediul de afaceri feminin şi nu numai, pentru că în cadrul confederaţiei întâlnim şi firme care sunt conduse de bărbaţi, dar au destule antreprenoare, şi atunci noi avem deschiderea necesară pentru a primi pe oricine în această confederaţie, pentru a ne ajuta între noi, în primul rând, şi mai ales pentru a fi o portavoce către guvernatorii noştri, către guvernul nostru, pentru a negocia anumite facilităţi, şi avem în cadrul acestei confederaţii foarte multe proiecte pe digitalizare, pe antreprenoriat, acum acest proiect de a introduce în şcoală antreprenoriatul cred că este o idee extraordinară, pentru că, aşa cum vă spuneam, când am început businessul nu aveam idee ce înseamnă antreprenoriatul, iar copiii de astăzi au această oportunitate, sau o vor avea, de a afla ce înseamnă antreprenoriatul, şi făcând aceste cursuri nu neapărat trebuie să fii antreprenor. Poate unii nu au capacitatea sau poate n-au posibilitatea materială, sau poate n-au curajul necesar, dar pentru a forma lideri este extraordinar ca aceste cursuri de antreprenoriat să existe, chiar din şcolile primare. Pentru că copiii sunt atât de deschişi şi au o aşa viziune acum, numai că ei trebuie direcţionaţi spre a învăţa lucruri.” Salutăm și susținem și noi o astfel de abordare, un deziderat pentru care merită să te implici, pentru că simțul antreprenorial din păcate nu vine din familie și este necesar oricăruia dintre noi. Sau poate vine și din familie sau din genele noastre, pentru că unii parcă sunt născuți pentru asta. Indiferent cât de greu le este. 

0010700 22 46.0800044

 

Fără regrete, cu iubire, mereu înainte

 

Am întrebat-o pe doamna Vals dacă merită tot acest efort. Răspunsul este, pentru cei care o cunosc, oarecum așteptat: „În momentul în care te apuci şi eşti un om de construcţie, nu poţi da înapoi. Chiar dacă în decursul a 30 de ani am avut atâtea impedimente, când eşti făcut să construieşti, să faci lucruri, e greu să dai înapoi. Şi apoi ştiţi cum e zicala: când intri în horă, trebuie să joci. Nu prea ai cum să mai ieşi. Și am învăţat jocul şi sper să-l învăţ şi mai bine, pentru că nu vreau să renunţ la această idee, nu vreau să renunţ la business şi la dorinţa de a construi şi de a ajunge ca ţara noastră să aibă o industrie, aşa cum am văzut în alte ţări. Eu sunt încă optimistă şi cred în capacitatea noastră, şi a antreprenorilor, şi a guvernanţilor, că vom da mâna şi că vom ajunge să construim o Românie ca afară, o România frumoasă. Încă sper”.

0010700 20 52.2200035

Noi am zice nu neapărat ca afară, dar să fie o Românie a noastră, pentru noi, în care să trăim şi să ne bucurăm că am rămas pentru a construi. Să ne bucurăm și de dulciurile de la Greci, făurite cu pasiune de ceea ce se cheamă a doua familie a doamnei Paula Vals. A doua familie pentru că, totuși, așa cum este normal, pe primul loc este propria familie. „Nu pot spune că am un regret, întotdeauna îmi asum fiecare lucru pe care-l fac, fiecare greşeală, şi asumându-ţi nu poţi să ai regrete. N-ai cum. Nu, nu am niciun regret. Cea mai mare bucurie sunt copiii, pe primul loc, următoarea e a doua familie, cea de care spuneam mai devreme, 240 de oameni; bucuria de a construi şi de a merge mai departe, bucuria de a trăi, bucuria de a fi sănătos, în primul rând, cred că ar trebui să ne bucurăm de fiecare lucru pe care-l întâlnim şi care ni se întâmplă în fiecare zi. Îmi sunt alături fetele, cea mare se ocupă de partea de vânzări şi are un mic business dezvoltat tot cu produsele de aici, cea mică e la facultate, începe facultatea în domeniu, pentru că vrea să ducă businessul mai departe, şi asta îmi dă putere să merg mai departe, să nu renunţ şi să duc această afacere acolo unde zic eu că ar trebui, după ani de muncă să ajungem la tehnologizare, la automatizare, să putem fi în toate lanţurile şi în toată ţara. Asta este dorinţa cea mai mare.”

O dorință onorabilă. O viziune prin care se poate crește în orice domeniu de activitate. Să îți dorești să faci lucrurile să meargă bine, cât mai bine. O atitudine pe care ar fi bine să o aibă toți cei care au energia, capacitatea și șansa de a mișca lucrurile în țara asta. Fie antreprenori, fie politicieni. 

 

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Resursele fermierilor sunt pe terminate, asta simțim la fiecare vizită făcută în exploatațiile agricole. Speranța este medicamentul care ține în viață fermele noastre. Seceta, lipsa irigațiilor, lipsa forței de muncă, costurile din ce în ce mai mari ale inputurilor, ale tehnologiilor necesare sunt probleme actuale în fermele românești, fie că vorbim de sectorul vegetal ori de cel zootehnic.

De fiecare dată ne bucurăm când întâlnim fermieri, mai ales tineri, care privesc cu încredere în viitor și care încearcă să facă față tuturor lipsurilor. Este cazul lui Ionuț Cioranu, care are o fermă de circa 400 de oi, în județul Arad. „Eu şi tata (Nicolae Cioranu, n.r.) avem împreună în jur de 1.200 de oi. Eu nu am gram de teren, dacă nu ar fi tata cu arendele pe care le are de 15-20 de ani, eu nu aş avea unde să-mi ţin oile”, spune tânărul crescător de oi.

cioranii

Ionuț Cioranu a urmat pașii tatălui, crește oi, dar a luat în primire și terenurile pe care le exploatează Nicolae Cioranu. Tânărul Cioranu are în plan amenajarea și administrarea unei ferme după un plan de bătaie modern, care poate înlocui o bună parte din forța de muncă umană, pentru a eficientiza costurile de producție.

Ionuț este inginer zootehnist, dar preferă să se recomande drept cioban, întrucât munca lui principală este creșterea oilor. Tatăl său a pornit la drum cu obiceiuri străvechi, învățate de la bunici, cu „transhumanța în sânge”. Însă Ionuț Cioranu vrea să modernizeze ferma, să aducă tehnologiile de ultimă oră pe care le-a văzut în fermele de animale de peste granițe. „Intenționez să-mi cumpăr utilaje de ultimă oră, ne-a zis tânărul Cioranu. Vreau să fac o fermă modernă de ovine, automatizată, mecanizată şi, când nu am cu cine lucra, să le dau de lucru utilajelor şi să hrănesc animalele. Am văzut așa ferme în Austria, în Germania, în Anglia.”

În timp ce Nicolae Cioranu crește și iubește rasa Țurcană, Ionuț Cioranu s-a îndreptat către o altă rasă de ovine, cea cu cap negru german sau Schwarzkopf, care este mai profitabilă. „El nu a îndrăgit Țurcana, că e o rasă care produce puţin. Ionuț are un nucleu de oi de carne care e clar mai profitabil. Eu am mai multe animale decât el şi aproape că mă bagă în buzunar”, arată Nicolae Cioranu.

Prin modernizare, Ionuț și Nicolae Cioranu vor să înlocuiască lipsa de personal. „Vă dau un exemplu, un tractor cu o remorcă tehnologică scuteşte 3-4 oameni într-o fermă, vorbesc de o fermă de aproximativ o mie de capete”, punctează Nicolae Cioranu.

DSC04630

 

Furaje scumpe, carne ieftină

 

De ce pot privi cu încredere viitorul cei doi crescători de oi, având în vedere toate problemele? Datorită eforturilor de a se susține singuri aproape în totalitate. Fără împrumuturi mari de la bănci, fără proiecte europene cu costuri exagerate, celor doi fermieri le merge binișor. Ionuț Cioranu povestește despre situația fermierilor din afară, de la care s-a inspirat și de unde a luat parte din tehnologia pe care o folosește în ferma sa. „În Franța, la Clermont-Ferrand, unde fermierii se întâlnesc în fiecare an, sunt destule cazuri în care împrumuturile îi năpădesc, ajungând câte un fermier să-și ia zilele.” De aceea, Nicolae Cioranu nu și-a sfătuit niciodată băieții să facă împrumuturi, să acceseze bani de la Uniunea Europeană: „Nu i-am sfătuit niciodată să-şi facă proiecte pe bani europeni. De ce? Pentru că, ce-i drept, am văzut realizări în toată Europa, ferme moderne, tractoare noi, tot, dar, în schimb, nu ştiu de unde erau plini de datorii fermierii din Europa. Nu vă ascund că acum vreo trei ani, înainte de pandemie, când am fost la expoziţie în Franţa, la Clermont-Ferrand, într-o seară la o masă rotundă cu nişte fermieri, erau tare îngrijoraţi şi spuneau că la ei în fiecare zi îşi ia zilele un fermier, pe rând.”

În plus, nici prețurile actuale la carnea de ovine nu îi favorizează pe fermieri. Furajele sunt scumpe, nu se găsesc, iar prețurile la carne au scăzut vertiginos. „În România, în timpul epidemiei un kilogram de miel era 16 lei, iar furajul pentru el sub 1,5 lei/kg. Anul acesta, în schimb, mielul este 13 lei/kg, iar prețul furajelor a crescut la peste 2 lei/kg. Fapt care arată că nu există cerere în piață pentru carnea de miel, nu așa cum există pentru furaje, unde seceta a afectat recolta, iar prețurile au crescut întrucât cantitățile existente nu fac față nevoilor fermierilor. Deci fermierii sunt obligați să se axeze pe creșterea raselor pentru lapte, pentru a avea un cuvânt în piață”, arată Nicolae Cioranu.

0009000 00 28.7200002

 

Tehnologia luptă cu seceta

 

Pe lângă costurile mari pe care le au fermierii cu inputurile, cu tehnologiile care le asigură producții mulțumitoare, seceta de anul acesta a adus din nou în prim-plan lipsa irigațiilor. Deja sunt câteva luni bune de când fermierii se plâng de lipsa apei căreia sunt nevoiți să îi dea piept. Dar problema irigațiilor care se află acum în centrul atenției este, de fapt, un cumul de treizeci de ani de nepăsare din partea autorităților publice, care se acutizează cu fiecare sezon agricol.

La Arad, aproape de granița țării, se întrevede o așa-zisă luminiță de la capătul tunelului. Ionuț Cioranu, împreună cu tatăl său, Nicolae, a găsit o soluție proprie, ingenioasă, pentru a rezolva măcar parțial lipsa de apă. În timp ce alți fermieri au de suferit pentru că li se usucă recoltele, Ionuț a construit singur coloane de irigații și o motopompă pe care reușește să le utilizeze pentru a iriga 6.000 – 7.000 mp pe zi. Investiția l-a costat aproximativ o mie de euro pentru o coloană, iar recolta de lucernă, fiindcă aceasta e cultura pe care o irigă, este mai mult decât suficientă pentru a-și hrăni animalele. „Noi am reuşit cu un minim de investiţii să irigăm lucerna, pentru că e hrana principală la noi în fermă. Cu un minim de investiție, undeva la o mie de euro pentru coloana de irigat, vorbim de 300 m lungime şi o motopompă asamblată de noi în fermă, artizanală, un motor adus de la fier vechi şi o pompă de pe o maşină de pompieri scoasă din uz, la a treia coasă de lucernă am avut o medie de 2.800 – 3.000 kilograme de lucernă la hectar.”

0008700 00 20.5800002

Iar perseverența lui Ionuț Cioranu din spatele proiectului „artizanal” al pompei se extinde și la interacțiunea cu statul român. Toți fermierii știu bine că irigarea este un subiect sensibil, pe care dacă îl deschid dau numai de refuzuri și opreliști. Însă cei doi crescători de oi din județul Arad au avut grijă să îngrijească sau, mai popular zis, să coasă canalul de la râul Mureș al ANIF-ului care le deservește parcelele. Cu toate că acel canal nu este nici foarte adânc, nici bine construit, este o variantă în lupta cu seceta. Ionuț este singurul din județul Arad care are contract cu ANIF, după multă muncă de convingere dusă din partea lui, dar și pentru că se îngrijește de canal cu sârguință: „Parcelele pe care tata le-a cumpărat şi eu le lucrez acum sunt înconjurate pe trei părţi de un canal, se numeşte Canalul Ier, un canal al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare şi administrat de ANIF, care provine din râul Mureș și duce apă în Ungaria. Sunt singurul, din informaţiile mele, care are în Arad un contract cu ANIF”.

Prin irigarea culturii de lucernă, Ionuț Cioranu câștigă o oarecare independență în ceea ce privește asigurarea furajelor, care în prezent au și prețuri foarte mari și nici nu prea sunt stocuri. Unchiul său, care are și el o fermă de animale, dar nu are deloc teren agricol, este forțat să caute furaje cam prin toată țara. Așa cum zice Nicolae Cioranu: „Şi dacă ai avea bani, n-ai de unde lua furaje!”.

 

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Marți, 27 Septembrie 2022 11:39

Fermierii români, copleșiți de probleme

În județul Mehedinți, la Gârla Mare, Cornel Stroescu, împreună cu fiul său, Cristian, și cu fratele, Nicolae, administrează o afacere agricolă vegetală de circa 2.000 ha (cultură mare și legumicultură) și una zootehnică, de 16.000 găini ouătoare. Astfel, familia Stroescu e capabilă să schițeze un tablou care oglindește cu adevărat realitatea industriei agroalimentare din prezent, făcând parte dintre cei aflați în „prima linie” a frontului agriculturii: fermierii.

Despre familia Stroescu putem spune că face parte dintre fermierii mai mari și că știe cam toate greutățile cu care dau piept cei din sectorul agricol, inclusiv micii agricultori, Cornel Stroescu făcând parte de ani buni din diverse organizații profesionale, conducând unele structuri și reprezentând fermierii în dialogul cu autoritățile. Prin urmare, cei din familia Stroescu cunosc atât aspectele financiare ale unei afaceri agricole, mai mici sau mai mari, împrumuturile, ratele, creditele, cât și pe cele tehnice, dar și opreliștile politice pe care guvernanții le impun de mai bine de 20 de ani.

Nicolae Stroescu este inginer agronom și este familiarizat cu tehnica și tehnologiile. Cristian Stroescu, pe de altă parte, a studiat administrarea afacerilor și are în plan preluarea afacerii pe care a construit-o tatăl său, Cornel Stroescu. Crescând în fermă, Cristian Stroescu a dezvoltat o pasiune pentru munca în natură: „Îmi place să stau în aer liber, să muncesc pentru mine”.

Cristian Stroescu

stroescu 3

 

Pierderi generate de calitatea recoltelor și lipsa depozitării

 

Din cauza secetei pedologice și a arșiței atmosferice instalate încă de la începutul anului, fermierii s-au confruntat cu schimbări în ceea ce privește calitatea recoltei și procesele cu care erau obișnuiți în anii trecuți. De obicei, recoltarea grâului are loc după data de 1 iulie. Anul acesta, Cornel Stroescu a început recoltarea în data de 17 iunie. Umiditatea era undeva la 10%, consecințele condițiilor climatice fiind clar vizibile. Nici pentru culturile de porumb sau floarea-soarelui nu estimează succese însemnate. Nu a mai plouat serios de la finalul lunii mai, iar plantele deja au intrat în stres. În lipsa apei culturile de porumb și floarea-soarelui au și ele de suferit. „Grâul nostru se află în zona parametrilor de 72% - 76%, greutate hectolitrică care este cerută de majoritatea cumpărătorilor din piață. Atunci când bobul a acumulat substanţe nutritive şi proteice nu a fost apă, şi atunci parametrii scad”, spune Cornel Stroescu.

Cornel Stroescu

stroescu 1

Un alt aspect care contribuie la pierderile fermierilor, alături de condițiile meteo care afectează parametrii recoltei, este lipsa spațiilor de depozitare pentru cereale. „Asta e o problemă de infrastructură a statului român. Lipsa silozurilor este un impediment în special pentru fermierii aflați la început de drum. Neavând spații pentru a păstra ceea ce produc în condiții optime, prețurile la cumpărare scad. Cu toate că au fost făcute promisiuni din partea guvernanților, cu ani în urmă, despre construirea de depozite, într-un anumit număr per județ, nu s-a construit nimic, iar fermierii au fost nevoiți în continuare să se descurce așa cum le-au permis propriile resurse financiare”, ne-a zis Nicolae Stroescu. Construcția unui depozit, spune Cornel Stroescu, este o investiție costisitoare pe care majoritatea nu o poate susține. „Încă nu ne putem permite să stocăm producția agricolă, pentru că în general foarte mulţi fermieri care au făcut investiţii încă nu s-au capitalizat, pentru că investiţiile în agricultură costă şi, bineînţeles, creditarea e aşa cum este din partea băncilor, de multe ori nu este, şi atunci când este, este cu dobânzi foarte mari, ratele foarte mari, perioade scurte. E foarte greu de construit spații de depozitare.”

din ferma in ferma 231 stroescu 3

 

Statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor

 

În opinia lui Nicolae Stroescu, România stă foarte bine la partea de tehnică agricolă, având utilaje de ultimă generaţie, de la tractor, pluguri, până la semănători și combine. În ceea ce privește sămânța, Nicolae Stroescu zice: „Testăm cu firmele producătoare de sămânţă sau multiplicatoare de sămânţă ce seminţe merg aici, ţinând cont de specificul locului, de ariditate, de lipsa de apă şi aşa mai departe. Am ajuns în anii cu precipitaţii cât de cât normale la producţii bune. Anul trecut, am avut medii mari şi la grâu, şi la rapiţă, tocmai datorită respectului pentru tehnologie. În agricultură sunt cinci factori limitativi de producţie, ei sunt strâns legaţi între ei: aerul, temperatura, lumina, solul şi omul. Nu se pot ajuta decât într-un fel de osmoză unul cu altul. Mai glumesc și spun că există și un al şaselea factor limitativ pe care nu-l putem de mult ameliora, factorul politic. Nu avem nici pesticide pentru el, nu avem nici alte soluţii pentru el”.

Nicolae Stroescu

stroescu 2

Dar la finalul zilei, cea mai mare problemă a fermierilor rămâne în continuare apa, mai bine zis lipsa ei. Irigarea este un subiect intens dezbătut. Familia Stroescu vorbește despre canale de irigații care au fost astupate cu vegetație, odată funcționale și care deserveau culturi agricole de pe terenurilor lor, la doar 2 km de Dunăre. Statul a dat vina pe fermieri pentru stadiul deplorabil în care au ajuns instalațiile. În anul 2018 au fost reabilitate, în teorie, pompele de apă. În fapt, a fost dată o mână de vopsea pe exteriorul lor și puse în funcțiune doar pentru două ore, fără a se curăța măcar canalele magistrale de vegetație: „Două ore au funcţionat acele pompe, au fost vopsite frumos – deja sunt şi vândute la fier vechi o parte din ele”.

Ca răspuns, în lupta pentru a obține sisteme de irigații au fost formate asociații sau societăți ale producătorilor agricoli. Cornel Stroescu, alături de fratele lui și de vecini, este unul dintre fermierii care a încercat să înființeze o OUAI (Organizație a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații). Dar și aici statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor. „Pentru a înființa o OUAI, fermierii trebuiau să îi găsească pe vechii administratori, mulţi dintre ei sau majoritatea au pământul în arendă, au murit şi n-am mai găsit documente. Ceea ce, printr-un artificiu legislativ, trebuia desfiinţat, reziliat, radiat, că nu poţi să te duci să scoţi un mort din groapă şi să-l învii. Deci asta mi se pare ciudat şi rea-voinţă politică. O altă variantă este găsirea a 15 membri dispuși să dea declarații la notar legate de terenurile pe care le dețin pentru înființarea unei organizații”, arată Cornel Stroescu.

din ferma in ferma 231 stroescu 1

În ciuda capacității de producție a țării, chiar și în condițiile climatice actuale, România se afla într-un cerc vicios, devenind, așa cum zice Cornel Stroescu, din exportator de grâu, importator de pâine congelată, din exportator de carne în importator de mezeluri. Astfel, pe rafturile magazinelor din țara noastră ajungeau, de pildă, ouă poloneze, la momentul respectiv fiind cele mai scumpe din piață, în condițiile în care România exportă 50% din producția de ouă, chiar la cel mai mic preț. „Ouăle poloneze erau cele mai scumpe pe rafturile magazinelor, dar de fapt ne punem întrebarea: cine aduce în ţară aceste ouă din Polonia? Cine? Că am avut o declaraţie a unui ministru, care spunea că o să controleze toate fermele de găini ouătoare din România ca să vadă de ce au crescut prețurile. Răspunsul acestor întrebări este dat de lipsa de implicare a guvernului și de legile scrise parcă împotriva fermierilor, oameni care susțin o bună parte din economia țării. Totodată, remarcăm dezinteresul celor care se ocupă de finanțarea proiectelor care ar trebui să susțină producția agricolă, anume: sisteme de depozitare, irigații sau recoltare”, concluzionează Cornel Stroescu

 

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Orice lucru bine făcut trebuie să țină cont de mai multe aspecte care să se potrivească între ele. Așa se face că pentru o cultură bună, în cazul nostru vorbim despre grâu, trebuie să potrivim foarte bine genetica, tehnologia de cultură și condițiile pedo-climatice, pentru a avea atât calitate, cât și cantitate. Vă propunem să cunoașteți în articolul de față două soiuri de grâu potrivite condițiilor din sud-estul țării noastre, acolo unde au fost testate. Cel care s-a preocupat îndeaproape a fost chiar gazda noastră, Constantin Mihalache, administratorul societății Agromec Vlad Ţepeş, din județul Călărași. 

mihalache 1

 

RGT Borsalino, un soi care promite mult

 

Primul soi de grâu despre care vom vorbi este cultivat în exclusivitate în cadrul fermei de la Vlad Țepeș, pentru producerea de sămânță, fiind testat și omologat abia anul trecut. Este vorba despre RGT Borsalino, produs de RAGT în Franța, fiind omologat acolo în cursul anului 2019, deci este un soi relativ tânăr. Fermierul care ne-a prezentat soiul de grâu, Constantin Mihalache, spune că în condițiile destul de grele de anul acesta,  se comportă bine, spre foarte bine. „Date fiind condiţiile greu de îndeplinit pentru o cultură de grâu de anul acesta, având, practic, din decembrie până la sfârşit de mai 190 de litri de apă pe metru pătrat şi, după cum vedeţi, starea lui fitosanitară este bună, dar stindardul ne arată că a suferit enorm tocmai atunci când avea nevoie mai mult de un regim hidric bun.”

Caracteristicile lui ne-au fost prezentate tot de domnul Constantin Mihalache: „Este un soi de grâu extratimpuriu, de talie medie, ceea ce-i conferă o rezistenţă foarte bună la cădere şi frângere, rezistent la ruginit, atât brună-galbenă, cât şi la fuzarium, cu o foarte mare putere de înfrăţire, aici am semănat în jur de 320-340 de boabe germinabile pe metru pătrat, a înfrăţit foarte bine, şi cu calităţi foarte bune atât de producţie, cât şi de panificație. În condiții normale pedoclimatice, producătorul ne spune că acest soi de grâu poate produce o cantitate extrem de bună, undeva la 11-12 tone, şi calităţi foarte bune de panificație. Categoria biologică a fost bază și va fi spre vânzare ca şi categorie biologică C1. După condiționare și însăcuit, va fi pus la dispoziţia fermierilor începând, probabil, cel mai devreme, cu 10 septembrie. Cu specificaţia că, dacă există un pat germinativ foarte bine pregătit şi avem o bonitate a solului bună spre foarte bună, densitatea să nu fie mai mare de 340 de boabe la momentul optim, ceea ce ar însemna probabil maximum 170 kg de sămânţă la hectar. Asta înseamnă economie atât pe logistică, cât şi la preţul pe hectar la înfiinţat. Sperăm să aducă rezultate bune spre foarte bune fermierilor din România, exemplificând de altfel că acest soi este aflat în exclusivitate la SC Agromec Vlad Ţepeş, pentru primul an de producere de sămânţă în România”.

mihalache 4

În ceea ce privește condițiile de cultivare, gazda noastră ne explică: „Anul trecut, cultura premergătoare a fost cultura de rapiţă, unde am obţinut producţii foarte bune, în jur de 4.200 kg la hectar în această tarla. Sistemul de pregătire este minim-till, am făcut o singură trecere pentru o dezmiriştire uşoară, după care, la 30 de zile, am făcut o trecere cu un subsolier, în aşa fel încât să încorporez şi samursala de rapiţă care mi-a adus un plus de materie organică în sol. S-a fertilizat cu 200 kg de 18-46 şi, conform tehnologiei de administrat îngrăşăminte prescrise, aici fiind un sol acid, s-a mers pe nitrocalcar, s-a administrat mai mult nitrocalcar, în trei faze, ajungându-se până la cantitatea comercială de aproximativ 350 kg. S-au folosit trei aplicări de fungicid, erbicidat din toamnă, n-a mai fost nevoie de erbicidat de corecţie în primăvară, pentru că n-am avut infestări cu buruieni termofile gen volbură sau polygonum, şi atunci erbicidarea din toamnă a fost suficientă, deci aplicarea de trei fungicide. Insecticid la spic, pentru că am avut un atac din cauza secetei foarte pronunţate atât de afide, cât şi de tripşi, şi sperăm la o producţie foarte bună. Anticipăm o producţie de 6,5-7 tone la hectar, în condiţii extreme din cauza schimbărilor climatice la care suntem martori şi, din păcate, suntem obligaţi să le înfruntăm”.

„Principala calitate la Borsalina: este un grâu extratimpuriu, iar asta îl face ca momentul apariţiei spicului şi a înfloritului să fie foarte devreme şi să treacă peste arşiţa din mai, şi atunci producţia este cât de cât asigurată, numai anul acesta a fost, din păcate, caniculă şi secetă în săptămâna a doua din luna mai şi a treia, ceea ce l-a afectat foarte mult, dar, după cum se vede, a trecut cu bine peste această problemă, talia mică spre medie, ceea ce-l face foarte rezistent la cădere, şi nu avem probleme cu dozele suficient de bune pentru azot, şi atunci n-o să fie cădere, şi greutatea hectolitrică o să fie cea care trebuie; rezistenţa la rugini, atât galbenă, cât şi brună, şi la fuzarium. Ceea ce-l face un grâu – şi sperăm să fie – de o calitate, atât a producţiei, cât şi a panificaţiei, deosebită.”

mihalache 2

Am reținut și un sfat din partea lui Constantin Mihalache, administratorul societății Agromec Vlad Ţepeş: „Vreau să remarc şi să sfătuiesc sau să dau sugestia fermierilor ca aplicarea îngrăşămintelor să se facă în perioada în care există posibilitatea căderii de precipitaţii, în aşa fel încât cultura să folosească într-un procent cât mai mare aceste îngrăşăminte chimice. La fel, pe fenofaze de dezvoltare aplicarea de fungicide să se facă pe tipurile de boli care apar în anumite fenofaze ale dezvoltării grâului. Şi avem în primă fază dezvoltare pe oidium sau pe făinare şi pseudocercosporella, pătarea în ochi, după care ne confruntăm cu rugini şi septorioze şi bineînţeles tratament la spic pentru fuzarium, care, aşa cum ne sfătuiesc specialiştii, trebuie aplicat în maximum 24 de ore de la apariţia spicului din burduf”.

 

RGT Accroc, în revenire spectaculoasă 

 

Un alt soi pe care cei de la Agromec Vlad Țepeș îl au în producție pentru sămânță este RGT Accroc, un soi deja cunoscut în România, „este soiul care practic a revoluţionat cultura de grâu din zona Tulcea-Constanţa, un soi de grâu care s-a adaptat foarte bine în România, în cea mai secetoasă zonă, Constanța-Tulcea. Fermierii de acolo îl cunosc foarte bine. De altfel, în urma publicităţii făcute de firma mea pe Facebook, foarte mulţi fermieri din zona Constanţa-Tulcea m-au contactat pentru a contracta această sămânţă de grâu, Accroc, grâu care a făcut în anii 2005-2006-2007, până prin 2015, recorduri în Constanţa, dar, din păcate, firma care l-a adus nu l-a mai promovat şi s-a cam pierdut sămânţa de la acest soi”.

„Accroc este un grâu timpuriu care s-a adaptat extraordinar de bine la condiţiile de secetă şi arşiţă din România, la fel apariţia spicului şi înfloritului se face timpuriu, ceea ce-l face să treacă foarte bine peste condiţiile severe din luna mai, cu arşiţă şi lipsă de precipitaţii, producţiile sunt foarte bune, am înţeles că în anumite zone din zona Constanţa a depăşit 10-11 tone la hectar. Deci e un grâu foarte dorit şi cultivat în zona Constanţa-Tulcea, pe locuri nisipoase, aride, secetoase.”

Aşa cum am procedat și cu celălalt soi, vom da cuvântul fermierului Constantin Mihalache, pentru a ne prezenta, pe scurt, caracteristicile soiului. „E un soi de grâu de talie medie, cu o calitate nu atât de bună de înfrăţire, dar spectaculos, foarte tolerant la secetă, la cădere. La fel, un grâu aristat, cu pruină – acolo n-am avut deloc probleme, cu soiul respectiv, pentru afide şi tripşi, foarte economicos la pesticide, deci ne încadrăm practic în cerinţele Comisiei Europene de reducere a pesticidelor, şi, la fel, aşteptăm rezultate spectaculoase şi acolo, tot undeva la 7 tone la hectar, în condiţii extreme pedoclimatice.”

mihalache 3

 

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Situația economică este, după cum se știe, într-un proces de degradare. Primii afectați sunt agenții economici mici și mijlocii, iar cei din domeniul alimentar pot altera, prin dispariția lor, siguranța alimentară și implicit pe cea națională. Am poposit la unul dintre ei, un mai vechi prieten al publicației noastre, pentru a cere câteva păreri. Este vorba despre Călin Muscă, manager al PorkProd din Iratoșu, județul Arad.

calin musca

Cauzele crizei economice, chiar dacă sunt complexe, nu sunt și complicat de descifrat, crizele provocate de covid și de războiul ruso-ucrainean s-au cumulat, accentuând presiunea pe agenții economici. Cei mai afectați sunt, ca de obicei, cei mici și mijlocii. În astfel de cazuri, logic ar fi ca administrația statelor să caute să îi protejeze pe aceștia, pentru că fără ei nu mai ai ce administra. Se pare însă că nu e chiar așa, cel puțin așa mărturisesc cei afectați. „Dacă anul trecut discutam, cam pe finalul anului, despre 180 de lei pierdere pe fiecare porc scos din fermă, acum situația este un pic mai bine, în sensul că am ajuns să pierdem doar câte 100 de lei pe porcul scos din fermă, dar, chiar dacă a scăzut pierderea, problema este că e mult mai dificil de dus, din cauza perioadei foarte lungi de anul trecut în care am pierdut bani pe fermă. Din această cauză, de exemplu, în Germania s-a încercat acum o lună, dacă nu mă înșel, o variantă de protejare a fermierilor, în sensul că s-a stabilit un preț, adică s-a majorat prețul carcasei și implicit prețul animalului în viu, în așa fel încât fermierii să nu mai piardă bani. Nu câștigau spectaculos, dar rămâneau cu un mic plus de unde să poată să închidă din facturile mai vechi. Dar s-a revenit, nu pot să-mi dau seama dacă lanțurile sau consumatorul final nu a acceptat această mărire de preț, cert este că s-a revenit și a scăzut valoarea carcasei cu încă 15 cenți după această majorare, fapt care duce de fapt din nou la pierderi ale fermierilor, ale crescătorilor de porc.”

Din păcate, situația la noi nu a fost nici înainte de aceste crize mai bună. Aproape că nu s-a schimbat nimic, s-ar zice că suntem deja obișnuiți. Dar să fii obișnuit să pierzi nu poate dura prea mult. Doar speranța că la un moment dat vei veni la linia de plutire te poate ține în activitate, dar această linie, acum, pare că se îndepărtează. Deși interlocutorul nostru administrează acel gen de complex integrat, care pornește de la vegetal până la producție și vânzare-procesare carne, și s-ar putea spune că îi este mai ușor în condițiile de azi, el ține să ne contrazică: „În cel mai fericit caz, suntem în aceeași situație în care am fost și anul trecut, în sensul că și atunci partea de zootehnie și în special fermele de porci au pierdut bani, și acum se întâmplă exact același lucru. Avem practic o creștere de prețuri pe toate verigile, plecând din vegetal până la raft la produsul finit, dar, ce se întâmplă în momentul acesta, prețul din raft nu acoperă costul de producție al porcului în fermă. Pentru că s-a aruncat practic pe crescătorul de porc toată diferența dintre creșterea pe toate prețurile și prețul final, care încă nu este profitabil”. Cu alte cuvinte, zicem noi, în acest moment crescătorii de porci din România sunt prinși la mijloc, să spunem, între vegetal și abatorizare – procesare – desfacere. Pe lângă asta, adăugăm frustrarea pe care o au fermierii pentru că se văd nevoiți să vândă la un preț mai mic decât cel la care aceiași procesatori către care vând cumpără din import. „Dacă ne raportăm la prețurile de bursă din acest moment sau la valoarea cu care se face import de carcasă în acest moment, vedem o discrepanță între prețul carcasei din vestul Europei și prețul carcasei autohtone, adică avem deja o diferență pe care procesatorii din România o speculează și în acest moment pot să spun că stăm undeva la un 50 de bani mai puțini noi, carcasă românească, decât carcasa adusă de afară.” Faptul e mai mult decât bizar, pentru că producătorii români de porc abia dacă acoperă 20% din necesarul de consum al populației. Paradoxul se justifică prin lipsa de alternative la vânzare a producătorilor autohtoni. „Procesatorii aleg să lovească fermierii, plătindu-le mai puțin decât ar trebui să plătească pe carcasa de afară, ca să‑i forțeze. Pentru că, la porc, cea mai mare problemă a fermei de porc este că în momentul în care nu scoate la timp animalul, deja pierde bani. Orice săptămână în care-l ții în plus, că nu-ți convine prețul, induce costuri suplimentare. Pe partea cealaltă, dacă ai o fermă completă, integrată, în sensul că ai și partea de reproducție, și partea de îngrășătorie, cum suntem noi, cu toate cele trei ferme, aici e o problemă de disponibilitate a spațiilor de cazare. Ele așa au fost gândite, să scoți porcul la 110 kg, poți să stai maximum două săptămâni dacă te umpli complet, deși îți perturbi tot ciclul. Și indiferent de prețul de piață, trebuie să scoți animalele.”

musca ferma porci

 

Ajutoarele nu se cumulează

 

Situația nu pare a avea ieșire. Doar ajutorul venit din partea statului, zice Călin Muscă, ar mai da o șansă de supraviețuire fermierilor de la noi. Dar și acesta ar trebui făcut cu grijă, pentru a fi eficient. Pe interlocutorul nostru nu pare să îl prea ajute. „Dintre rezolvările pe care le văd eu sunt aceste ajutoare pe care guvernul a început să le dea fermierilor sau urmează să le dea, de fapt acum se depun cererile, dar și aici este cumva o situație incorectă, aș spune eu, pentru marii procesatori. Dacă se dă un sprijin, o valoare X pe fiecare animal produs, de ce limitezi valoarea maximă a sprijinului pe beneficiar la un anumit număr de animale sau o anumită sumă, în condițiile în care eu și produc mai multe animale? Se ajută fermele mai mici și fermele mai mari pierd și mai mulți bani cu această limitare, și de fapt sunt în aceeași categorie.”

Aparent sunt două ajutoare, unul pentru covid și unul „de minimis”, dar în realitate nu se cumulează. „Vorbim de fapt de același ajutor pe două direcții diferite, dar fără a depăși un anumit prag pe beneficiar. Practic, eu, de exemplu, nu mă mai încadrez la ajutorul de covid pentru că am luat pe partea de producție, adică am o limită de unde nu trec ca valoare a ajutoarelor. Vă mai dau un exemplu, acum urmează să iasă niște granturi pe capital de lucru. Nici la alea noi nu ne încadrăm, pentru că intră sub aceeași incidență de ajutor de minimis și nu poți să te folosești de ele pentru că ai luat pe partea de ajutor de covid. Deși toate stipulează, tot ce s-a derulat prin APIA era de fapt un sprijin pentru fiecare unitate produsă. Când spun unitate, aici eu mă refer la fiecare animal în parte, ai un cuantum, X lei pe cap de porc livrat, de exemplu, dar cu o limită de atâtea capete.”

E de menționat că, pe lângă porci, fermierul Călin Muscă se ocupă și cu creșterea vitelor de carne. Din păcate pentru el, situația este asemănătoare: „Aici eu, unul, personal, stau la fel de prost, pentru că se îmbină ajutoarele pe beneficiar. Și atunci, dacă iau pe porc, nu mai sunt eligibil pentru vită. Dacă lucram pe societăți diferite, da, eram eligibil și pe vită, și pe porc, dar alegând să lucrăm ca societăți mult mai mari, întâmpinăm aceste limitări”.

Așadar se pare că nu e bine sa te dezvolți prea mult. Oare de ce nu încurajează statul nostru dezvoltarea? Noroc că nu depășește pragul de 250 de angajați, că apăreau și aici alte limitări. Nici angajarea, se pare că nu o încurajează statul. Călin Muscă e de părere că se promovează în continuare doar o politică socială, de protejare a celor mulți, care va avea, din păcate, efecte nedorite chiar asupra celor care sunt protejați prin astfel de politici.

 

E necesară educația consumatorului

 

De altfel, nici nu crede că statul este în stare de ceva pentru a rezolva problemele. Mai degrabă, zice el, consumatorul român ar putea fi cheia problemei, dar nu de azi pe mâine și nu fără intervenția statului – iată că nu se poate fără el –, care este chemat să reglementeze mai bine și mai drastic etichetarea produselor. „Și aici suferim foarte mult, pentru că, din păcate, în România, la nivel declarativ, toată lumea este interesată de etichetă, de ce conține produsul pe care-l achiziționează, dar faptic, de cele mai multe ori, se alege strict pe criteriul preț. Și aici statul ar putea să intervină prin instituțiile abilitate în controlul conformității produsului. Adică, nu este normal să ai produs declarat cu doi aditivi, de exemplu, și înăuntru să ai cinci. Sau nu este normal să ai un produs gen – dau un exemplu – Salam Victoria, care este reglementat printr-un ordin ca rețetă de producție, și să nu fie respectată. Pentru că, discutăm strict de Salamul Victoria, este un salam afumat. În momentul de față, 90% din acest produs, din salamul Victoria găsit în rafturi, este în etichetă de polietilenă, adică în plastic. Spuneți-mi vă rog frumos și mie: care este rolul afumării, în momentul în care membrana este plastic și nu permite ca fumul să intre prin ea? Într-adevăr, sunt și membrane de polietilenă care permit afumarea produsului, după care se închid, dar diferența de preț dintre polietilena clasică și aceasta este atât de mare, încât nimeni nu o folosește. Și atunci, strict declarativ, merge să zicem că am un produs afumat, dar el este în plastic – adică aici ar putea și statul să intervină și să lucreze un pic, vizavi de control și conformitatea produsului pe care producătorii de cele mai multe ori sunt «forțați» de cursa pentru un preț de producție cât mai mic să nu o respecte. Sunt tot felul de artificii, unde producătorul este pus în situația «dacă nu o fac eu, o face altcineva, dar trebuie s-o scot cumva pentru că mi se impune un preț foarte jos». Nu poți să ai produs ieftin și de calitate, este o utopie. În momentul în care carnea costă în acest moment, dacă vorbim de carnea-lucru, care este ingredientul de bază, îți iese dintr-o carcasă de zece lei, îți rezultă un cost de producție a CPL-ului undeva la 11,5 lei/kg, preț de producție vorbim. De aici nu poți să faci un parizer sau un crenvurști corect și să te coste șapte sau zece lei kilogramul. Nu ai cum, pentru că ai costuri suplimentare. Dar în același timp lumea compară parizer cu parizer, după preț.” Evident că ai cum, îl contrazicem noi, dar înlocuind carnea cu altceva. Iar dacă am citi atent eticheta, chiar am vedea că scrie că este adăugat X procente de griș, făină sau te miri ce alte ingrediente de umplutură. Într-un fel, în atare situație, consumatorul pare un pic culpabil, fără a fi în realitate, fapt pe care îl confirmă și interlocutorul nostru: „Consumatorul nu se uită, și și dacă se uită nu neapărat sancționează producătorul. Aici trebuie să încercăm să înțelegem și consumatorul. E nevoie de… nu aș putea spune studii, dar e nevoie un pic de aplecare vizavi de lectura etichetei și pentru a putea înțelege ce scrie pe etichetă, că nu este suficient să citesc o listă de ingrediente dacă nu știu ce înseamnă acele ingrediente, pe de o parte, și pe partea cealaltă trebuie să vedem și realitatea dură care nu ne place, disponibilul de cash al consumatorului a scăzut drastic, din cauza majorărilor care s-au întâmplat la nivel de utilități, practic costul vieții de zi cu zi a crescut foarte mult, și atunci banii rămași pentru partea de mâncare au scăzut. Și atunci, în varianta acestei puteri scăzute de cumpărare, este normal să se orienteze și către produse mai ieftine. Dar produse mai ieftine trebuie să înțelegem că se pot face în limita în care avem totuși și un pic de decență.”

mezeluri calin.musca 1

Teoretic, cel puțin, această „decență” ar trebui să nu fie necesară, dacă s-ar respecta standardul produsului. Gazda noastră spune răspicat că nici nu se pune problema de așa ceva. „Aici avem două probleme. Sunt doar câteva produse reglementate de ordinul 566 al ANSVSA, dar sunt câteva, și în rest în România se permite standardul de producător. Standardul de producător presupune că fiecare dintre noi poate să producă salam cu denumirea, să zicem, «salamul vesel» și să pună o etichetă de Salam Vesel, eu pot să fac un produs complet diferit de produsul tău și pe amândouă să le cheme la fel. Pentru că aici este standardul meu de producător și standardul tău de producător sau, unde fiecare își face rețeta pe produsele care nu sunt reglementate de ordinul 566, fiecare își face rețeta cum vrea. La fel micii, de exemplu. Sunt mici în momentul acesta, în comerț, care sunt oaie-vacă, sunt mici porc-vacă sau sunt mici doar de porc. Toți se numesc mici. În momentul în care carnea de vită costă mai mult, este clar că dacă eu vin să fac o rețetă de porc cu vită, micii mei vor fi mai scumpi decât micii produși de tine, care pui doar porc înăuntru. Că este și diferență de gust – acolo este și condimentul, este și calitatea cărnii în sine, dar este o diferență și de cost. În varianta în care se face o comparație: micii tăi sunt mai ieftini decât micii mei, nimeni nu mai urmărește de ce.”

porci calin.musca 4

Pe lângă aspectul calității, el observă că și în ceea ce privește efectul asupra sănătății ar trebui să ne îngrijoreze. Pentru că, din păcate, frauda în această zonă economică face victime. „Ceea ce se întâmplă în momentul acesta în industria alimentară este că se fură, se fură într-un mod care nu se vede, și există victime, dar nu sunt multe deodată și din această variantă este un fenomen neinteresant pentru societate. Da, mor. Mor oameni de diabet, de tot felul de tulburări și situații de acest tip și nimeni nu vine să atragă atenția asupra riscurilor pe care le aduc anumite ingrediente folosite în industria alimentară. Au dispărut acele «E-uri», dar care este diferența că vezi isoscrobat sau E51 (dau un exemplu acum, pentru consumator)? Ori unul, ori celălalt e o chestie pe care nu o înțelege, nu știe ce face, nu știe ce se întâmplă în corpul lui în momentul în care-l consumă.” Chiar dacă pentru unii ar părea că tema aceasta a mâncării sănătoase face parte din portofoliul așa-zișilor conspiraționiști, nu poate fi acuzat interlocutorul nostru de așa ceva, pentru că nu este adeptul eliminării tuturor substanțelor sau a tehnologiilor de producere moderne, ci doar a celor dăunătoare. Este convins că publicul ar trebui informat despre utilitatea și valoarea acelor metode de producție și de conservare a produselor alimentare. „E o chestie și de modul în care reușești să ajungi la publicul-țintă. Pentru că dacă eu vin și pun carnea într-o caserolă cu atmosferă modificată, prima tendință a celui care aude „produs ambalat într-o atmosferă modificată” – ceva nu e în regulă… Foarte mulți producători, de exemplu, folosesc formula «produs ambalat în atmosferă protejată». De ce? Pentru că «atmosferă modificată», de fapt, este, pur și simplu, o vacuumare a caserolei, se injectează, în cazul produsului din carne proaspătă, un amestec de azot care există oricum, un 70%, ceea ce avem și în aer, și un exces de oxigen, care în proporție de 30% inhibă activitatea microbiană, are un efect bactericid. Dar este o atmosferă modificată în interiorul caserolei. Și atunci mergem pe atmosferă protectoare, pentru că este mai ușor acceptat de publicul-țintă. De ce? Pentru că nimeni nu stă să facă un pic de educație vizavi de consumator și de termenii folosiți în această parte a industriei. Au fost toate acele campanii de conștientizare vizavi de Covid 19 – «poartă mască…», toate cele – de ce nu vine statul să-și asume, în aceleași variante: hai să explicăm consumatorului niște noțiuni de bază, de citire a etichetei? Atmosferă modificată, cum vă dădeam exemplu, înseamnă asta: este nevoie de nitrit în cantități reduse ca să obții asta; se folosește acid lactic, care este un produs corect, pentru a limita dezvoltarea de germeni sau bacterii în produsele tratate termic; fumul are rol de conservare – că există variantă de fum lichid sau fum obținut din rumeguș de fag este a doua discuție, dar sunt foarte multe noțiuni care în momentul în care reușești să le explici, să le faci cunoscute consumatorilor, poți să faci un pic de educație în acest sens consumatorului, în așa fel încât să aleagă un pic mai conștient decât o face în momentul de față.”

 

Pârghii economice irosite

 

Acum trei ani discutam cu același fermier, cu care am stat de vorbă și acum, despre ce utile vor fi acele „scheme de calitate” pe baza cărora fiecare producător ar putea să încaseze o sumă de bani, dacă o respectă. Evident că trebuia implementate pentru a se ajunge la o susținere măcar pentru etichetarea produsului, măcar pentru partea care ține de la poarta fermei până la comercializare, până la raft, care să fie suportată din aceste scheme de calitate. Din păcate, ne aflăm în același punct, fără nicio evoluție, pentru că, de, a fost pandemie.... Lăsând gluma la o parte, să consemnăm părerea domnului Muscă, care crede că „problema cea mai mare a României este faptul că nimeni nu-și asumă..., în sensul că la orice radiografie a sectorului se vede cum e situația și sunt cifre economice, adică nu sunt păreri că «ar fi așa sau invers», în orice moment, orice producător poate să demonstreze costul de producție și să arate prin facturile pe care le emite că nu reușește să vândă animalul la costul de producție măcar, ci-l vinde în pierdere. Prin aceste scheme de calitate, de exemplu, România ar putea să vină să forțeze procesatorii să folosească carne produsă în România, și în varianta aceasta ar putea să dea o gură de aer fermierilor, forțând sau împingând un pic abatoarele și implicit procesatorii să folosească materie primă produsă în România. În această variantă, practic ai reuși să ridici un pic prețul în așa fel încât să miști un pic din banii pe care poți să-i dai de la bugetul de stat către sectorul de creștere a animalelor”.

 

Brandurile naționale, încă la stadiul de vis

 

Ne aducem aminte de încă un lucru despre care s-a tot vorbit și vorbă a rămas. S-a discutat foarte mult pe tema realizării unor branduri naționale, a acelor produse în care, de la vegetal până la raft, s-a folosit numai materie primă românească, cu origine din România, fiind realizate în România. În continuare suntem tot la stadiul de dorință. I-am ridicat această problemă interlocutorului nostru, încercând să aflăm ce ne lipsește pentru ca să se întâmple concret asta. Zice că în primul rând voința politică și asumarea, urmată de o mai mare disponibilitate a consumatorilor. „Dacă vrei să faci un produs românesc, în momentul în care ai nevoie de marfă din România ar trebui să iei în calcul măcar să plătești pentru acea marfă prețul de producție. Măcar. Asta în momentul de față ar presupune să obții un produs ceva mai scump decât îți vine de afară. Fiind ceva mai scump, ai două variante: fie statul vine să susțină produsul românesc și să dea producătorului o parte din diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare, fie stimulează consumatorii, sub diverse forme – și se pot găsi aceste forme – în așa fel încât consumatorul să fie educat să consume porc românesc.”

porci calin.musca 9

Trebuie să precizăm că este o diferență între „sută la sută românesc” și „produs în România”. Pentru că „produs în România” nu înseamnă că ai neapărat și materia primă de origine din România, poți să ai fabrica în România și să aduci materie primă din afară, cum este, credem, marea majoritate a fabricilor de procesare de lapte și, posibil, marea majoritate a marilor procesatori de carne din România. Călin Muscă e de părere că întreaga industrie din România este construită astfel. „În mare măsură, tot ce înseamnă industrie în România este un sistem lohn, de fapt. Producem aici, dar folosim materie primă de afară, iar aici rămâne doar sarcina de a plăti mâna de lucru. Din păcate, asta este situația economiei românești în acest moment. Și asta se întâmplă inclusiv în industria alimentară. Dacă vrei într-adevăr să dezvolți producție, începând cu nivelul primar..., la vegetal stăm mult mai bine în sensul că pe partea de vegetal cumva prețurile au fost acceptate mult mai ușor sau nu au fost acceptate, au fost impuse și s-a ajuns la un preț la care orice fermier de vegetal vinde marfa cel puțin la preț de producție, dar în general este cu profit; pe partea de zootehnie, din cauza constrângerilor care sunt, aşa cum vă spuneam, sunt forțat să scot marfa, îmi convine, nu-mi convine prețul. Și în momentul acela, deja acolo este ruperea de profitabilitate. Din acel moment, practic tu nu mai ai materie primă pentru industria de procesare de alimente din România și cumva ești expus la fluctuațiile de afară. Ceea ce se și vede în realitatea pe care o trăim, până la urmă. Dacă în momentul acesta țările din vestul Europei decid: nu mai iese nimic – carne, produse lactate, noi facem stocuri pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul, în România nu o să mai găsești carne de porc sau o vei găsi în cantități infime.” Trist este că, deși nu putem spune despre gazda noastră că este un pesimist, dovadă stau investițiile mari la care s-a angajat, modul cum vede viitorul ne poate îngrijora, tocmai pentru că vine pe fondul unui trend de creștere foarte mare a prețurilor la inputuri. „Este extrem de greu de anticipat unde vor ajunge prețurile. Ce pot să vă spun vizavi de această situație sau această proiecție de fapt – că vorbim de o potențială situație – este că vom trăi niște vremuri extrem de tulburi, în ritmul în care s-a mers cred că industria alimentară din România va cădea încet-încet și cumva noi poate vom fi printre ultimii care vor stinge becul și vom avea satisfacția orgoliului, doar că «v-am spus, am avut dreptate», cred că la asta se va ajunge. Dar, din păcate, vom trăi o criză alimentară pe care nimeni nu vrea să vadă că vine. Deja ne bate la ușă, iar în acest ritm clar se va amplifica. Și nu războiul e de vină, pentru că tot ce s-a întâmplat de fapt au fost niște jocuri dinainte de război. Adică anul trecut cerealele au crescut fără nicio explicație a războiului, doar prin prisma costurilor de energie. Dependența de materia primă din China, vizavi de partea de vitamine, premixuri, aminoacizi care se folosesc în toată Europa în momentul acesta, dependența de cele două Americi vizavi de șrotul de soia sau de soia consumată în ferme, toată această situație a dus la o creștere a prețului fără niciun război, care nu a fost acceptată de piață, dar noi, ca producători, am resimțit-o. În toamnă, de exemplu, tot ce a însemnat aditivi furajeri deja a venit cu prețuri triplate. Și asta s-a întâmplat în toamnă, fără nicio explicație, fără niciun război, doar pe ideea de costuri suplimentare cu energia, care nici alea, la modul real, nu aveau de ce să crească, decât dacă stăm să ne uităm că din orice leu plătit pentru orice formă de energie, undeva la 60-70% merge către stat sub formă de accize și diverse taxe. Și atunci, până la urmă, vedem că este un ciclu care se închide tot în buzunarul statului.”

 

Produsele ecologice, o iluzie

 

Nici cu agricultura ecologică nu se prea împacă, mai ales că aceasta este îmbrățișată de oficialii Uniunii Europene, care au trecut-o drept politică de viitor a agriculturii europene, impunând norme și termene încă de pe acum. El crede că nu este o politică sustenabilă. „Pentru că nu reușim decât să ne mințim singuri. Toată această migrațiune din agricultura convențională în agricultura ecologică, care de cele mai multe ori și în cele mai multe situații este doar o idee de marketing, un mod de promovare a unui produs relativ diferit, dar nu foarte diferit și despre care nu se poate spune într-adevăr ceea ce ar însemna prin definiție «ecologic». Este un produs cumva semi-ecologic, se renunță la o parte din..., dar nu la tot.”

Am adăuga noi că dacă s-ar renunța în totalitate la substanțele de protecție a plantelor, ai avea un produs bolnav, de slabă calitate, dar nu ne-a dat dreptate și prietenul nostru Călin Muscă: „Nu neapărat ai un produs bolnav și de slabă calitate, ci ai o productivitate redusă pentru a putea să ai un produs sănătos în continuare. Trebuie să mergi la niște densități atât de mici, încât producția pe hectar, de exemplu, ți se reduce – dacă vorbim de ecologicul real – către jumătate. În momentul în care noi, ca rasă, nu ne înjumătățim, ca număr de consumatori. Spuneți-mi, vă rog, și mie, unde se va ajunge dacă peste trei sau cinci ani noi vom avea 75% din alimentele care se produc acum, dar noi creștem ca populație? Cam care este ideea?”.

zoo.230 calin.musca 4

Dacă putem trage o concluzie la discuția pe care am purtat-o cu tânărul fermier din vestul țării Călin Muscă ar fi că se impune, ca măsură de securitate națională, o protejare a crescătorilor de animale; o implicare mai intensă a autorităților în ceea ce privește respectarea rețetelor și a normelor de tot felul, de la cele sanitare, la cele de tehnologie, din industria alimentară; utilizarea tuturor pârghiilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin care s-ar putea obține bani. Iar ca idee indusă de dialogul ce a stat la baza acestui articol ar fi că trebuie să înțelegem că tot efortul pe care vrem să îl facem pentru o viață mai bună, cu o hrană de calitate și sănătoasă, cu o atmosferă bună, într-o economie sustenabilă, ar trebui să se concentreze în termenul „cumpătare”, acea măsură în toate, de care omenirea nu a mai dat dovadă de multă vreme. A acționa necumpătat pentru a repara ce s-a stricat prin necumpătare nu poate avea efectul dorit, dimpotrivă.

 

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Comerțul cu cereale în România este deținut de marii traderi cunoscuți în toată lumea. Cine face prețul cerealelor la Marea Neagră, ce anume face ca prețul să crească sau să scadă? Întrebări firești pe care ni le punem de fiecare dată când apar turbulențe pe piața cerealelor. O piață foarte volatilă și sensibilă la orice ingerință, fie ea politică sau militară. Așa se face că, vrem nu vrem, musai trebuie să sărim în ajutorul celor aflați la restriște.

Vremurile nu sunt deloc binevoitoare cu fermierii români, în condițiile în care prețurile la inputuri au luat-o efectiv razna. Bine, puteți spune că a crescut și prețul produselor agricole. Corect! Dar în niciun caz de trei-patru ori ca la inputuri. În tot acest timp, aglomerația din portul Constanța a dus, inevitabil, la scăderea prețului produselor care se recoltează chiar acum, rapița și grâul, chiar și cu 50 de bani/kg.

Și mai punem faptul că prețurile la energie și combustibili NU vor da înapoi. În țara noastră, regula e doar să crească?! În tot acest timp, vecinii noștri din Uniunea Europeană NU numai că au scăzut prețul, dar l-au și înghețat la nivelul anului trecut (vezi Ungaria și Bulgaria).

La cereale, însă, acestea repede se duc în jos, ba că portul este ocupat cu exportul altor cereale, ba că infrastructura existentă de depozitare sau transport este insuficientă... și mai scade prețul puțin. Și uite așa orice calcul și-ar fi făcut fermierul român, există toate „șansele” ca nici măcar cheltuielile să nu poată fi acoperite în ritmul acesta. Al cui este interesul pentru ca fermierul român să nu-și poată acoperi cheltuielile? Al cui este interesul ca prin portul Constanța cerealele românești să nu mai poată fi comercializate?

Știe cineva câte zile face un tren de marfă de la Timișoara la Constanța? Dar de la Craiova sau Oradea? Niciun ministru trecut pe la Transporturi, după ‘89, nu a fost interesat ca infrastructura feroviară să fie modernizată (la cea rutieră au fost investiții ineficiente și insuficiente), să crească viteza de deplasare a trenurilor pentru persoane sau de marfă, nu să scadă în așa hal încât să ajungem de rușinea Europei.

Și ca să exemplificăm, un tren cu marfă, pe căile noastre ferate, aproximativ 1.000 km, să zicem de la Caransebeș în portul Constanța, descărcat cereale și retur, face 20 de zile, în timp ce, la vecinii bulgari, pentru distanța Vidin – Burgas (600 km) și retur, adică 1.200 km, plus timp de descărcare în portul Burgas, este nevoie de 48 de ore. De zece ori mai puțin! Nu vi se pare că este prea mare diferența?

La bătaia asta de joc, se adaugă prețurile de transport mult mai mari, cu toată infrastructura proastă și timpul mult prea mare de transport pentru ca să nu-l considerăm imposibil, dar adevărat pentru Românica, în același timp fiind prea greu de explicat. Indiferența pentru investiții la standarde europene a celor care au trecut pe la cârma Transporturilor ne-a adus în situația de față.

A! Era să uit de cel mai ieftin mijloc de transport, cel pe Dunăre, cu barjele. Vremuri frumoase, apuse astăzi, tragi cu pușca și nu găsești nimic pe tot tronsonul românesc. Toate sunt la Galați ocupate cu marfa din Ucraina, cu preț de 10 ori mai mare/tona de marfă față de cel de anul trecut.

Ce facem în aceste condiții cu cerealele românești? Cum vor supraviețui producătorii români de cereale, în condițiile în care seceta și-a spus deja cuvântul, producțiile fiind mult mai mici față de previziunile din primăvară cu minimum 20 de procente, până la zone cu cel mult o tonă de grâu/ha?

Cui folosesc toate acestea? În niciun caz producătorilor români! 

 

Editorial scris de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2022
Abonamente, aici:https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dan Moşneag este unul dintre „făuritorii de vinuri” și director al Cramei Mugurel, cu o plantație de struguri pentru vin de 18 ha la Blaj, în județul Alba. Spune că încearcă să o administreze cât mai bine alături de prietenul și asociatul său Ioan Fleşer, ba chiar să diversifice producţia, să crească desigur calitatea, să lucreze mai bine şi să obţină producţii adecvate pentru zona Transilvaniei.

Dan Moşneag a lucrat inițial la Staţiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj, iar despre tranziţia spre meseria de oenolog spune că nu a fost uşoară, dar că știa totul despre vie și vin chiar de copil. Mai mult, s-a specializat în a face vin pentru consumul propriu, chiar în gospodăria sa. „Pe vremuri, părinţii mergeau la serviciu şi-ţi lăsau, ca să te obişnuieşti cu lucrul, un rând sau două de vie „până vin acasă, te rog să-l sapi!”. Crescând, mai speli un butoi, îi mai ajuţi să tragă vinul şi mi-a plăcut. Apoi, la staţiune era o modă: toţi colegii, toţi prietenii făceau vin şi, după ce se limpezea vinul, fiecare venea cu ceea ce a reuşit să facă. Am constatat că, de la început, nu eram printre cei mai slabi care făceau vin. De multe ori, calitatea vinului meu era un pic mai ridicată, pentru că acolo am mai întrebat, am mai pus în practică acasă şi mi-am format un pic o deprindere de a face vin. Ulterior, prietenul meu având nevoie, i-am zis: dacă ne putem înţelege, eu spun toţi paşii pe care-i fac şi tu îi aprobi, mergem mai departe. Şi se pare că n-o ieşit prea rău”, și-a amintit oenologul care a ajuns în al patrulea an de când lucrează la Agro-Serv-Comp, societate al cărei proprietar este antreprenorul din Blaj, Ioan Fleșer, mai cunoscut ca „Mugurel”.

horti 225 vie blaj 2

 

Producții bune în ultimii ani

 

Despre producțiile obținute în ultimii ani am aflat că la domeniile viticole din Blaj ale cramei Mugurel, din fericire, au fost bune, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, cu o medie de 10-11 tone de struguri la hectar. „O producţie mai mare bineînţeles că ar fi în detrimentul calităţii vinului. Anii trecuţi am recoltat struguri din soiul Fetească Regală în jur de 200-210 g zahăr şi Sauvignon Blanc la 250 g zahăr, Pinot Gris la 250 g de zahăr. Asta spune ceva”, ne-a zis Dan Moşneag. Despre anul 2021 însă spune că din punct de vedere cantitativ seamănă cu anii trecuţi, dar din punct de vedere calitativ, din cauza condiţiilor climatice, o primăvară şi o vară mai ploioase şi fără soare suficient, acumularea de zahăr a avut de suferit, la fel și maturarea. Soiul Pinot Gris a avut în anul agricol încheiat 220 g zahăr, dar o producție mai mică decât cea din 2020. De altfel, întreaga producţie a fost mai mică decât în 2020 şi probabil aceasta a favorizat acumularea de zaharuri. Dar pentru ca vinul să fie de calitate, nu doar cantitatea de zahăr contează, ci întregul proces de obținere a strugurilor, din primăvară și până toamna târziu. „Dacă viile au fost bine lucrate manual şi în verde, a permis obţinerea unor struguri mai frumoşi, chiar am şi desfrunzit un pic ca să fie mai expuși la soare, ca să ne ajute şi pentru protecţie împotriva putregaiului, pentru care am și stropit. (...) Trebuie să fie un echilibru între cantitatea de precipitaţii şi durata de strălucire a soarelui sau suma gradelor de temperatură care se cumulează pe parcursul unui an”, a detaliat viticultorul. În vara anului trecut a fost o perioadă mai lungă cu ploi multe şi o temperatură sub media anuală, ceea ce a dus la o întârziere a recoltatului de aproape două săptămâni Din calcule, cantitatea de zahăr a fost mai mică cu 20 g zahăr pe kilogram comparativ cu anul 2020.

 

Toate soiurile spun o poveste

 

Pe plantaţia de 18 hectare de la marginea Blajului sunt 1,4 hectare cu Pinot Gris, 3,6 hectare cu Sauvignon Blanc şi restul de 13 hectare sunt cu Fetească regală. Zona nu a permis până acum viticultorilor să planteze și soiuri roșii, aici, pe Târnave. Dar schimbările climatice din ultimii ani, cu ierni cu zăpadă mai puțină, cu primăvară timpurie, toamnele mai lungi, temperaturile pe parcursul anului mai ridicate decât mediile multianuale – cel puțin în ultimii 2-3 ani, au făcut ca lucrurile să se schimbe. „Unii producători, care şi-au şi permis, au început să planteze şi soiuri de struguri roşii – cu toate că n-au fost specifici zonei noastre – şi se pare că au rezultate mulţumitoare, mai ales că în ultima vreme a apărut moda cu rose-ul, cu vinuri spumante rose”, a menționat Dan Moşneag.

horti 225 vie blaj 10

Dacă îl pui pe oenologul cramei Mugurel să aleagă un soi anume, spune că nu se poate decide. „Fiecare îşi are locul lui. Într-adevăr, Pinot Gris este mai puţin pentru că avem o suprafaţă mai mică și nu produce o cantitate mare de struguri la hectar, dar este un vin deosebit, mai ales dacă reuşeşti să laşi un pic de rest de zahăr şi chiar un pic să se matureze. Feteasca regală, în schimb, este specifică acestei zone a Târnavelor și, într-adevăr, este, poate, vinul cel mai bun în prima parte a anului următor, din februarie până prin vară. E un vin proaspăt, tânăr, este deosebit, mai ales dacă ai condiţii şi să faci o anumită calitate. Cred că puţine vinuri în România sunt aşa de savuroase şi aşa de bune proaspete. (...) Nu suntem noi inventatorii vinului tânăr, francezii au brevetat Vin Nouvelle sau aşa ceva. Ei, probabil, culeg mai devreme decât noi, că e altă temperatură şi în noiembrie deja ies cu vinul nou. Dar, din punctul meu de vedere, Feteasca regală nu se poate compara cu alte vinuri produse în zona noastră. Este savuros, deosebit, are şi o culoare deschisă galben-verzui”, a afirmat Dan Moșneag, care crede că fiecare vin, fiecare soi de strugure își are locul lui. Mai mult, e de părere că trebuie să ne promovăm vinurile din soiuri autohtone, care nu diferă cu mult din punct de vedere calitativ față de altele din lume.

 

Mustul, salvare pentru micii producători

 

O nevoie care rămâne la crama din Blaj este achiziţia de tehnologie care devine dificilă chiar și cu finanțarea europeană. „Sumele pentru un proiect de retehnologizare a unei crame, adică procentul care trebuie să-l asigure de cofinanţare, de 50%, pentru majoritatea oamenilor şi pentru firmele mai mici, nu este simplu. O firmă mare are alte posibilităţi”, explică Dan Moșneag.

horti 225 vie blaj 4

Mai mult, toată perioada pandemică și-a pus amprenta asupra vânzărilor, care au scăzut. O soluție a fost cea a vânzării, în toamnă, a strugurilor și a mustului. Iar telefoanele au sunat pentru programări, programări făcute tot pentru binele consumatorului. S-a evitat astfel situația în care ar fi fost prea mulţi oameni într-o zi și nu ar fi putut fi serviți.

„În mai puţin de o oră de când strugurele a fost tăiat de pe viţă se transformă în must şi omul vede traseul, cum vin strugurii, cum se zdrobesc, cum se storc, iar mustul ajunge direct la el în vas. Deci o trasabilitate mai bună ca la noi nu cred că poate să ofere cineva. Şi lumea este mulţumită, toţi care au cumpărat struguri anii trecuţi ne caută, pe lângă ei mai aduc şi pe alţii, că au fost mulţumiţi de vinul obţinut din produsele noastre. Într-adevăr, noi dăm mustul aşa cum este el, nedeburbat, pentru că nu avem posibilitatea să deburbăm şi să-l şi dăm omului imediat. Nu avem tehnologia necesară. Şi atunci oamenii sunt mulţumiţi, cu burba care se mai adună îşi fac un pic de ţuică sau ce-şi fac ei”, povestește oenologul.

Astfel, în perioada de cules, când numărul zilierilor e crescut și necesarul de flux numerar destul de mare, soluția cramelor mici o reprezintă vânzarea strugurilor și a mustului. Toate acestea au făcut ca, în timp, crama să cunoască o creștere.

 

Dezvoltare pas cu pas

 

horti 225 vie blaj 5

Pentru a face alți pași spre dezvoltare, așa cum este îmbutelierea, trebuie avut grijă și la alte aspecte. Stabilizarea și detartrarea vinului creează la o firmă mică nişte probleme şi chiar costuri suplimentare. „În următorii ani, poate anul viitor, vrem să rezolvăm şi această problemă, pentru că este foarte greu să vinzi o sticlă de vin şi să nu fie exact aşa cum trebuie, adică limpiditate, să nu se depună bitartatul… pentru că lumea plăteşte şi are nevoie de o anumită calitate. (...) Dar, din păcate, ca să pui vinul pe piaţă la sticlă sunt nişte costuri mari. Şi dacă se întâmplă să-ţi vină înapoi, şi pierderea e pe măsură: pierzi dop, pierzi sticlă, spală, desfă etichetă, capişon... la ora asta nu prea vinzi vinul la aşa un preţ care să-ţi permită să-l aduci înapoi. Noi ne bucurăm dacă vindem vinul şi avem câştigul ăla pe care ni-l propunem noi, ca să putem să mergem înainte, să putem să ne mai dezvoltăm pas cu pas”, ne-a zis în încheiere Dan Moșneag, care se consideră tipicar și nu vrea să sară nicio etapă, deoarece nu va atinge nivelul pe care și-l dorește sau să realizeze un vin de calitate. „Dacă sari nişte etape, n-ai să rezolvi niciodată problema la nivelul pe care ţi l-ai propus. Partea asta de a respecta fiecare etapă este esenţială în realizarea unui vin de calitate. Noi trebuie să înţelegem că doar consumatorul decide ce vrea să consume. Şi atunci noi trebuie să-i asigurăm vinuri de cea mai bună calitate şi care să-l satisfacă. Dacă-l satisface, mai cumpără. De obicei, eu cam aşa sunt. În general dacă-mi place vinul, cu siguranţă consumatorul o să-l aprecieze”.

 

Articol scris de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

O vizită în câmpul marilor fermieri este o experiență interesantă, atât pentru reporteri, dar mai ales pentru cei către care aceștia, adică noi, transmit cele mai interesante fragmente din experiența pe care gazda și-o mărturisește. L-am vizitat pe Gheorghe Nițu, acel fermier, doctor agronom, pentru care agricultura nu este loterie. Riscurile sunt calculate și prevăzute. Tot pe post de gazdă a fost, alături de domnul Nițu, și Gheorghe Dumitrescu, șeful fermei de la exploatația Mihăilești și Valea Plopilor, unde am poposit.

DSC05445

Momentul vizitei a fost spre sfârșitul toamnei anului trecut, atunci am mers și am văzut două culturi, pe cea de grâu și pe cea de rapiță. Gheorghe Nițu ne-a explicat condițiile climatice de până la momentul întâlnirii noastre: „Am avut o toamnă lipsită de precipitații începând cu luna iulie și am întârziat, de altfel în ultimii ani, pe baza schimbărilor condițiilor climatice, am împins perioadele de însămânțare cu mai mult în afara epocii optime de acolo, după carte, stricto-sensu, cum am învățat noi la facultate. De pildă, rapița, care trebuia să o punem la sfârșitul lunii august, ne-am dus cu ea aproape de începutul lunii octombrie. În dorința și speranța că vin precipitații. La grâu, la fel, ne-am întins. Ne-am dus cu el după 20 octombrie. Totuși, după aceea, au venit două ploi «agronomice», cum îmi place mie să le spun, ploi sănătoase, cu mai multe cifre, respectiv peste 40, 50 de litri, și ne-au ajutat, pe fondul lucrărilor solului pe care le-am făcut la timp, dar degeaba, dacă nu avea mobilitate, era o problemă cu răsărirea”. Zice că împingând timpul de semănat mai târziu a scăpat și de afide.

DSC05436

 

Grâul, printre cifre

 

Locul unde am stat de vorbă era același în care am mai vorbit și în primăvara anului trecut, doar că era o cultură de rapiță, samulastra pe care o vedeam stând și ea mărturie. Sola despre care vorbim are 45 de hectare și anul acesta a fost semănată cu grâu din soiul Ingenio. Iată cum ne descrie modul de lucru domnul Gheorghe Dumitrescu: „Imediat după recoltarea rapiței, am făcut o lucrare de dezmiriștire a solului,  am scarificat și am așteptat să vină o sfântă de ploaie. Ploaia ne-a ocolit și nu a venit, și nu a venit, și atunci am fost nevoiți să mai forțăm cu o lucrare, de fapt, am fertilizat după prima lucrare de discuire, de după scarificat, am dat 200 de kilograme de complexe 18-48-0, am mai făcut o lucrare și încă o lucrare, deci anul acesta, practic din cauza secetei, care s-a extins, am fost nevoiți să mai facem o lucrare de pregătire a solului. Solul s-a mărunțit în condiții destul de bune, aș spune, nu sută la sută mulțumitor, dar în jur de 90%. Am semănat chiar pe 1 octombrie și am avut noroc că pe 10, 11 octombrie a venit o sfântă de ploaie, bună, în jur de 40 de litri. După cum se vede, grâul arată foarte bine, de mâine o să facem o lucrare de erbicidare, pentru că am stat să răsară cât mai multă buruiană să nu prindem doar samulastra, pentru ca eficacitatea lucrării pe care o facem să crească”.

Dr. ing. Gheorghe Nițu a precizat și ce fel de erbicide folosește: „Lucrăm cu tritosulfuron – adică Biathlon, denumire comercială – cu 714 gr/kg și florasulam 54 de gr/kg, am folosit de vreo doi-trei ani acest erbicid și e minunat, merge și la temperaturi mai joase și curăță bine plantele, lăsându-le libere de buruieni”.

Domnul Dumitrescu a mai precizat că semănatul s-a întins până spre 27 octombrie 2021, având și o perioadă de trei zile de pauză din cauza ploii de care a amintit. Zice că în afară de fertilizarea făcută odată cu semănatul va urma și o fertilizare după erbicidarea amintită, preconizând 50 kg de substanță activă de azot la hectar, pentru ca la intrarea în iarnă să aibă 80, 90 kg de substanță activă azot, pentru a acoperi trei sferturi din cantitatea necesară. De altfel, despre nutriție Gheorghe Nițu spune că „vom urma graficul nostru din ultimii ani, pe fenofaze, păstrând acele proporții în funcție de cartarea agrochimică și având în vedere producțiile programate și randamentele pe care ni le-am propus la hectar, ținând în mână cheltuielile, costurile de producție”.

Spune domnul Dumitrescu că pentru a avea o bună rezistență peste iarnă, „grâul trebuie să fie înfrățit, să aibă patru-cinci frați, să acopere practic terenul; să aibă până la șapte, zece centimetri”. Oricum el nu prea se mai teme de iarnă, pentru că nu prea mai sunt ierni grele, „adică cu geruri năprasnice, iar ca să-l afecteze greu ar trebui un ger de -18, -20°, care să țină o săptămână, că dacă vine într-o noapte, chiar nu este nicio problemă, chiar dacă nu este acoperit de zăpadă. Și să știți că nici rapița, am avut într-o iarnă -18°, într-o singură noapte, nu a avut probleme. Hibrizii de rapiță făcuți în ultimul timp sunt mult mai rezistenți la ger”.

DSC05462

 

Prețuri și nesiguranță în aprovizionare

Spunea la un moment dat domnul Nițu că încearcă să țină în frâu costurile pentru că au cam scăpat de sub control. S-au bucurat fermierii că au avut prețuri bune la producția de anul trecut, dar se pare că pentru prea puțină vreme, pentru că problema actuală este cea a prețurilor la inputuri. „Îngrășămintele au crescut cu 400%. A fost ceva neprevăzut și nu știm unde se vor opri. Nu știm dacă vom mai găsi îngrășăminte. Eu, datorită experienței, mi-am pus bugetul la bătaie și am făcut rost pentru întregul an agricol, dar tot cu 300%, cu 350%, m-am apropiat de 400%”. Este de părere că statul ar trebui să repună în funcțiune combinatele chimice pe care le-a avut, pentru că se teme că altfel nu o să mai avem nici producțiile actuale și că ne vom întoarce la epoca când socoteam „sacii în căruță, nu tonele în camioane”.

 

Piața nu stimulează calitatea

 

Gheorghe Nițu este printre cei care folosește încă soiuri românești, cei mai mulți renunțând la acestea. Zice că la început folosea soiuri românești trei sferturi din cultură, dar că acum a redus la jumătate ca urmare a presiunii pe care piața a pus-o: „Calitatea soiurilor românești, nu o au cele străine. Acelea de afară se îndreaptă mai ales către furaj, nu au calitățile de panificație ale celor românești, dar prețul de valorificare a lor nu acoperă diferența de producție în favoarea celor de afară”, afirmă Gheorghe Nițu. Nici soiurile din import nu le-a ales la întâmplare, „cele mai apropiate de spațiul geografic al nostru, după experiențe minuțioase, făcute pe suprafețe mai mici, apoi mai mari, an de an, și-au făcut loc la noi Ingenio – care a dat producții constante începând de la șapte tone jumate la nouă tone – Avenue, Apilco, Alcantara și altele, soiuri care s-au adaptat condițiilor noastre. Nu luăm un soi pentru că ne-a spus cineva de el, îl testăm întâi în condițiile noastre”.

Legat de soiurile românești pe care le apreciază încă foarte mult, Gheorghe Dumitrescu a ținut să aducă totuși o critică: „Rezistența la boli e cam scăzută. Nu s-a lucrat în ultimii ani pe creșterea rezistenței la boli. Primăvara, dacă e mai ploioasă, pe lângă banii pe care trebuie să-i dai pe tratament, nici nu poți să-l dai la momentul oportun; dacă ai pierdut o săptămână, zece zile și nu ai putut să intri, deja ți-a mâncat o parte din bucătăria plantei și deja producția ți-a fost diminuată. Am avut în 2021 o diminuare a producției de cel puțin 20% la soiurile românești, din cauza rezistenței reduse la boli. Faptul că am redus de la 70% la 50% prezența soiurilor românești, putem să ajungem și la 10%, este în detrimentul nostru ca țară, dar noi avem nevoie să fim rentabili, dacă pun soiuri românești și țin steagul sus că sunt patriot, dar sunt patriot cu buzunarele goale și ăla care nu e patriot are buzunarele pline…”. Este o dovadă că economia de piață, nereglementată în vreun fel, nu va promova calitatea, ci cantitatea și prețul cel mai mic. Așa se întâmplă în orice domeniu de activitate. Iar interlocutorii noștri sunt pe lângă niște profesioniști pasionați și niște oameni de afaceri care înțeleg, după cum se vede, foarte bine mecanismele economiei de piață.

Gheorghe Nițu continuă să ne atragă atenția asupra unei greșeli pe care mulți fermierii, luați de valul performanței, o fac. „Cine face 8 tone și le face-n pagubă nu e în regulă. Eu am întâlnit foarte mulți fermieri, nu cu declarații de câmp, la unul chiar am găsit că a livrat producția respectivă, dar e dator. Trebuie să ținem cont de o fișă tehnologică ajustată economic, trebuie să gândim economic. Pe noi nu ne ajută nimeni, nu putem să ne împrumutăm la bănci, că banca zice stop. Deci, noi trebuie să ne gândim foarte atent, fac cinci tone și le fac economii sau fac șapte și mă împrumut? Împrumutul ăsta, ce cotă are din valoarea patrimoniului, din valoarea producției mele? Noi, în general, avem o cotă de îndatorare de 10, 15, 20 %. Mereu gândim că rentabilitatea în agricultură nu e mare”. Evident că oricine se gândește la stilul de lucru al lui Dimitrie Muscă, de la Arad, care investește foarte mult pe hectar, obținând, evident, rezultate mereu spectaculoase, de aceea a ținut și el să adauge: „Iar ca Muscă, cine are... cine are în Europa ca doctorul Muscă? Doctorul Muscă trebuie clonat. Dacă ar fi ca Muscă 20 % ar înnebuni Europa. Și nu-l ascultă..., s-a dus ministrul ăsta, Oros – bine c-a plecat, trebuia să-l plătim, să-l premiem –, n-a înțeles nimic de la el. Să dormi doi ani de zile! Să nu faci nimic! Ce a rămas în urma lui? Praf și pulbere!”.

DSC05461

 

„Nu găsim zilieri aproape deloc”

 

O problemă pe care o cunoaștem ca fiind foarte răspândită îi afectează și pe ei, poate chiar mai intens, este vorba de lipsa forței de muncă. „Situația este foarte grea, mai ales că noi ne aflăm la 25 de kilometri de București, unde toată lumea pleacă. Merg la București cu o plasă și un buchet de flori, se duc și vând, și se întorc acasă cu 50, 70, 80, 100 de lei. Noi nu găsim zilieri aproape deloc, foarte rar dacă găsești. Dar dacă te duci dimineață la cârciumă, găsești aceiași oameni în fiecare zi. Deci asta este cea mai mare problemă a agriculturii. Norocul nostru este dezvoltarea mașinilor și utilajelor care înlocuiesc forța de muncă umană. Îmi aduc aminte, când m-am angajat eu, această întreprindere avea 1.000 de zilieri, că aveam ferme de legume, ferme de pomi, ferme de semințe de legume..., era  o nebunie, căram cu toții din toate comunele astea cu mașinile. Acum, dacă ai nevoie de doi zilieri, abia îi găsești, te rogi de ăla, «ia-l bă pe unchi-tu ăla», «bă, cam bea», «nu-i dai să bea diseară și mâine dimineață îl aduci, să îmi rezolv și eu treaba», numai așa ne chinuim”, ne explică Dumitrescu, iar Nițu adaugă: „Hai să fim atenți cu aceste ajutoare sociale – avem foarte mulți care trebuie să gândească, dar trebuie să și aplice –, să le dăm celui sărac, care are o problemă reală, nu știu care, poate de tip locomotor, adică celui care-i potrivit, nu să aruncăm cu banii pe fereastră, ca ajutor, ajutor, ajutor, dacă el poate să lucreze, dărâmă munții cu pumnul și nu e bun să lucreze unde trebuie, în legumicultură, în pomicultură, în cultura vegetală – chiar dacă s-a mecanizat destul de mult, mai e nevoie de ei. Păi, dacă noi venim și îi dăm «ajutor» cât ar câștiga el pe câmp, de fapt noi îi dăm sticla de bere în mână, să «îmbrace» bufetele, să stea toată ziua, să se clatine acolo, îl șubrezim și cu sănătatea și nu facem altceva decât... frână”.

DSC05590

 

De rapiță, aproape mulțumit

 

Despre rapiță, directorul Agrozootehnica Mihăilești este foarte mulțumit. Mulțumit de munca inginerului Cătălin Matei, șeful fermei unde am mers să vedem această cultură. La început nu au fost îndeplinite chiar toate condițiile pentru ca toată lumea să fie mulțumită, pentru că au lipsit acele precipitații care ar fi pregătit o răsărire foarte bună, dar nu se poate spune că păreau chiar nemulțumiți. „Rapița arată cam cum trebuie. Cum spune cartea că ar trebui să arate, să intre în anotimpul iarnă cu planta bine dezvoltată, cu o densitate bună de 35 - 45 de plante, așa scrie cartea. Noi avem aici în jur de 35 de plante, sigur, cu un stadiu de dezvoltare nu chiar perfect, neuniform, așa, din cauza lipsei precipitațiilor la vreme. Cu un diametru al tulpinii, cum să cere, aproape de un centimetru, cu un sistem radicular bine dezvoltat. Asta spune că s-au făcut lucrările la timp. Dacă venea și apa..., dar, oricum, a venit ce trebuie. Este înființată după o cultură de grâu pe care dumneavoastră ați văzut-o anul trecut, care a dat aproape de 8 tone de grâu, cu soiul Glosa. Acum avem hibridul Pioneer pe care l-a cultivat domnul inginer anul trecut și a avut succes. A avut peste patru tone, 4200 kg/ha”, arată Gheorghe Nițu.

Inginerul Cătălin Matei vine să adauge niște detalii tehnice legate de această cultură de rapiță, provenită tot de la Corteva, de la Pioneer, un hibrid numit PT298/Agile, pe care-l apreciază pentru rezistența la scuturare – cea mai importantă caracteristică –, productivitate, rezistență la principalele boli, la phoma, la sclerotinia. „Noi, imediat după recoltatul grâului, am venit cu un disc mare, am executat lucrarea de dezmiriștit, imediat cum ne-a permis terenul, pentru că în  perioada aia a fost un pic de umiditate peste ce ne trebuia. Câteva zile, în mod normal, imediat, în spatele combinei trebuie să lucrăm. Apoi am avut lucrarea de scarificat și o trecere cu teradiscul. Deci trei lucruri, mari și late. Două superficiale și una de scarificare.” Zice că patul germinativ trebuie făcut bine, dar nu foarte tare mărunțit, pentru că o eventuală ploaie puternică poate forma o crustă care va împiedica planta să răsară. Cică trebuie un pat puțin mai bine pregătit decât la grâu.

De semănat, au terminat pe data de 3 septembrie 2021, iar semănatul a durat vreo 3-4 zile. Îngrășămintele, le-a administrat înainte de semănat, 250 kg la hectar, iar cu câteva zile înainte de discuția noastră, i-a administrat nitrocalcar, pentru corectarea acidității, și urmează să dea și un fungicid, un tebuconazol, pentru că, spune el „în primăvară, când revine în vegetație trebuie să aibă, fix în momentul acela, substanțele de care are nevoie să poată pleca, le mai completăm și cu niște tratamente foliare, deja i-am dat unul, și urmează și în primăvară, cel puțin două”.

Este foarte interesantă replica pe care a avut-o domnul dr. ing. Gheorghe Nițu atunci când i-am lăudat colaboratorii: „Au experiență, stau cu cartea în mână, citesc în fiecare zi, de altfel, ca și mine. Deviza mea este așa, să fim studenți în fiecare zi. Atunci ținem pasul cu ce trebuie”.

DSC05719

 

Mai puține lucrări, mai multă eficiență

 

Solul poate fi adus la o calitate bună în timp. La efortul și grija investite cu răbdare, el îți răspunde pe măsură. Dar cum faci asta? De aceea este interesant de știut ce fel de abordare au în lucrarea solului. Domnul Nițu ne asigură că este adeptul tehnologiei no-tillage. „Eu, cu școala asta pe care am făcut-o în America, mi-am fixat, încă din anii ‘75, că solul se lucrează altfel. Pe verticală și nu pe orizontală, cum eram obișnuiți și cum învățasem, și am trecut, treptat, când am avut posibilitate să cumpăr și tehnică bună, cu tractoare pe șenile – încă de acum 14-15 ani – și am trecut la acest tip de abordare, cu scarificare și cu lucrări cât se poate de puține pentru a păstra apa, să nu scoatem organismele, se cunosc avantajele și dezavantajele. Sunt în favoarea și în avantajul fermierului, încorporează materie organică, se creează un mulci, sunt foarte multe avantaje. Consumul de carburanți la nivel de 45 - 55 de litri pe hectar, noi mergem pe 55 – 60, dar tendința noastră este să ajungem la 45 de litri pe hectar. Știm cu toții ce prețuri or să atingă și ne dăm seama ce trebuie să facem, mai multe lucrări la o singură trecere.”

Invocă experiența americanilor, pe care îi consideră cei mai buni agricultori, pentru că practică acest tip de agricultură de foarte mulți ani, cu succes. Nu este radical, înțelege că trebuie să te adaptezi situațiilor, „sigur, depinde de sol, zero lucrări se pot face pe un anumit tip de sol. Nu se poate face un șablon pe care să-l aplici peste tot, însă cei care au avut succes, cu randamente și cu o agricultură economică, au practicat această agricultură, cu minimum de lucrări, cu tractoare de mare capacitate, care lucrează în profunzime, la 50-60 de centimetri, mărind spațiul de nutriție al plantelor, ca să-și atingă randamentul și potențialul biologic al amelioratorilor obținut prin cercetare. Că atunci e un agronom satisfăcut, când reușește să obțină ce spune cartea, ceea ce a spus geneticianul,  amelioratorul. Să obțină randamentul maxim al plantei”. Recunosc și el, și colegul său, inginerul Cătălin Matei, că potențialul acesta maxim se poate obține doar în condiții ideale de precipitații, temperatură și aport de substanțe nutritive, fără boli sau dăunători, dar că trebuie tot timpul să ai ca obiectiv atingerea potențialului maxim, să cauți calea cea mai bună, să vezi dacă ai făcut vreo greșeală, pentru a nu o repeta. Cât despre apă, insistă că avem nevoie de ea, să dăm potență celorlalți factori. Dar că sunt posibilități pe care trebuie să le folosim, să găsim acele soluții posibile de a iriga, puțuri, foraje, salba de lacuri și hidrografia bogată, de care consideră că nu ducem lipsă.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pagina 1 din 5

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Corteva 2020

 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista