Discuția pe care urmează să o citiți am purtat-o la vremea secerișului, la Cenad, în vestul țării, acolo unde l-am găsit ocupat pe inginerul agronom Vasile Târziu. Chiar dacă preocuparea sa actuală este legată preponderent de cultura mare, dialogul nu s-a axat pe această chestiune. Vom vorbi, pe lângă aspecte ce privesc irigațiile și desecările, și despre legumicultură, managementul agricol, marketing,  vânzarea terenurilor, subvenții, Green Deal, asigurări, probleme de personal, destul de multe aspecte ridicate în rândurile care urmează, așa că, lectură plăcută!

„Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivate 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale.”

Reporter: Cam care a fost regimul precipitațiilor în zona dumneavoastră?

Vasile Târziu: În special primăvara am avut probleme, în primele 3 luni, de exemplu pe zona mea, am avut 17 litri în total. În trei luni, faţă de o medie de 58-100 de litri minimum, dar nu faptul că i-am primit; dacă-i primeam, dacă venea o ploaie la 1 mai de 17 litri, schimba tot câmpul. Am primit 17 litri în opt ploi, raportate la 1-2 litri, cea mai mare ploaie a fost de 5 litri, adică foarte puţin. Plantele au rezistat datorită terenului ce-l lucrez, fiind o lăcovişte, un teren mai greu, care reţine apa, deci a păstrat apa. Pe zonele aluvionare lângă Mureş, avem în zona de graniţă terenuri aluvionare care sunt mult mai permeabile şi au pierdut apa.

Regimurile normale, într-un an normal, sunt de 480-500, 550 de litri. Şi venite în fracţii normale, nu venit abundent când nu mai e nevoie, de exemplu acum 3 săptămâni a început să plouă, normal că au avut un efect benefic, în special pentru cerealele de toamnă, care au mai păstrat frunza stindard, au mai avut legături la sistemul radicular, adică o porţie încă avea nevoie de apă şi a fost un bonus, adică a ridicat puţin producţia. Dacă nu veneau acum 3 săptămâni, chit că tardiv au venit, erau clar compromise culturile.

Dar am observat că de vreo 5 ani se simt nişte schimbări la nivel climateric, nu numai la noi, că nu zonal neapărat pe vestul ţării sau raportate pe arealul României, chiar în lume se petrec fenomene atipice, adică nu mai funcţionează clima normal. În zona temperată chiar anotimpurile, din punct de vedere temporal, nu mai respectă perioada. Sunt fenomene care apar brusc, foarte intense, de exemplu ploi în exces cu sute de litri, 100 de litri în decurs de o oră și jumătate, sau secete pe perioade de trei luni, fără ploaie, în momentul în care toate plantele, în special primăvara, au nevoie de foarte multă apă pentru a se dezvolta, pentru a forma fructul, adică produsul final, deci avem parte de foarte multe interacţiuni care ne fac să ne gândim foarte bine la ce facem în viitor.

Reporter: Mă gândesc că, tocmai de aceea, ca să ai apa când îţi trebuie sau când e nevoie pentru cultură, trebuie să ai parte de sistem de irigaţii. Şi de asta şi apreciam faptul că Clubul Fermierilor Români, din care faceţi parte şi dvs., s-a gândit să realizeze un studiu pe zona aceasta pentru a utiliza canalele de desecare, lângă care suntem şi noi acum, şi pentru irigaţii, nu numai pentru desecare. Cu dublu sens, cum se spune.

Vasile Târziu: Câmpia de vest e o zonă depresionară, mai ales partea spre pusta maghiară, adică Câmpia Panonică, e un teren mai greu şi mai jos. El a fost pus în valoare începând inclusiv din Imperiul Austro-Ungar, prin drenare s-au creat canale – cum e canalul Bega, cum e canalul Aranca, aici în zona noastră, au drenat zona ducând apa în Tisa, în Mureş, în Dunăre chiar. Şi ANIF-ul, ca structură, prin anii ’60-’70  a realizat un sistem de desecare care este extraordinar, el, în mod normal, dacă funcţionează corect, asigură drenajul apei din zonă în condiţii de ploi în exces, fiindcă solul nefiind permeabil, el absoarbe o parte din apă, restul apare în depresiuni în exces şi se pierd culturi. Acum, tot sistemul ăsta nu a mai fost investit în el de 30 de ani.

Reporter: Asta voiam să întreb: de când n-au mai fost curăţate canalele?

Vasile Târziu: Noi am realizat un proiect prin care prin anumite proiecte la nivel european să se aloce bani pe partea de vest, fiindcă partea de vest a fost cumva ocolită. Toate fondurile care au venit s-au dus în sistemele vechi de irigaţii, şi care au fost mai uşor să le pună la punct când infrastructura a fost creată. La noi nu s-au alocat bani, şi dorim să se aloce şi în partea de vest bani, pentru a repune în funcţiune toate sistemele de desecare, că nu sunt ireversibile, că se pot folosi şi pentru a aduce apă în teren pe canalele respective. Trebuie anumite proiecte, inginereşte făcute.

Reporter: Tocmai de aceea am înţeles că aţi avansat ideea şi aţi pus la dispoziţia Ministerului Agriculturii un studiu făcut de USAMV a Banatului din Timișoara, chiar pentru a realiza aceste lucruri.

Vasile Târziu: Da, şi sperăm să se ţină cont de studiul respectiv, care e real, adică e făcut de oameni competenţi, şi să se aloce în viitor o măsură cu fonduri europene, şi prin intermediul structurilor statului, a ANIF-ului şi al fermierilor. Ulterior, ne vom constitui în nişte asociaţii, să întreţinem sistemul şi să-l punem în funcţiune, să funcţioneze la parametri maximi.

Reporter: De altfel, am auzit chiar o veste bună din partea ministrului Agriculturii, a ministerului şi a guvernului, că vor fi investiţi bani nu numai pentru irigaţii, ci şi pentru partea aceasta de desecare şi utilizarea lor şi pentru irigaţii, dacă tot se investeşte şi se reabilitează. Sigur, va trebui făcute şi staţii de pompare pe aceste canale – eu n-am văzut nicio staţie pe aici.

Vasile Târziu: Nu, ele au acţionat gravitaţional, adică colectarea apei se face gravitaţional, așa sunt gândite canalele. Tot aşa se poate invers, ca să pompezi apa. Staţii există, staţiile trebuie renovate şi puse în funcţiune. Sunt staţii – nu le-aţi văzut dvs., dar sunt staţii de pompare, staţii puternice. Avem aici în zonă un canal de desecare, magistrală, în care printr-o anumită staţie se introduce din Mureş apă, pe un areal destul de mare, pe 40.000-50.000 de hectare, şi într-o altă parte scoate în Mureş apa. Adică dacă e nevoie drenează zona, dacă e nevoie de apă se poate introduce.

Reporter: Sau când Mureşul este prea mare, se poate...

Vasile Târziu: Asta, da, în cazuri de inundații, dar mai rar se întâmplă. Mureşul e un râu destul de mare, când se încarcă cu apă o magistrală-canal, nu face faţă. Doar că mai scade puțin, raportat la debit, cred că ajută, e o idee bună şi asta.

Reporter: Pentru că ne aflăm aici şi am şi văzut combinele la treabă, să discutăm şi de producţii, pentru că anul acesta  cred că cine va obţine o medie de 5 tone la grâu poate fi fericit. Aveţi zone calamitate?

Vasile Târziu: Da, avem. Chiar şi aici, în lanul lângă care ne aflăm, partea înnegrită este un grâu care la un moment dat a pierdut legătura, la nivel radicular, cu apa şi el efectiv la momentul ăsta e supercopt. Rahisul e foarte scurt, avem spice vizibile cu un rahis foarte scurt, cu câteva boabe. Boabele alea sunt unele care sunt formate şi sunt încă bune şi toate putregaiurile şi restul au apărut pe el fiindcă el, nemaifiind viu, v-am şi explicat, aşa se manifestă, se înnegreşte. Şi am început de două zile să recoltăm grâul, am intrat în toate solele, le-am cam luat la rând pe cele afectate, undeva la 4-4,4 tone, exact la limita costurilor de producţie, inclusiv dacă vin şi cu costuri adiacente, nu ne acoperim chiar toate costurile la nivel de hectar.

Reporter: Mai ales pentru cei care respectă tehnologia şi își programează să obţină 7-8 tone la hectar și au costuri de producție mai mari.

Vasile Târziu: Da, o medie între 3300 – 3400 de lei la hectar cu tot cu indirecte, adică tot ce înseamnă cheltuieli adiacente în cadrul fermei, raportate la unitatea de suprafaţă. Problema e că vin scadenţele, toţi fermierii au nişte scadenţe la costurile pentru producţiile din toamnă care sunt în perioada lunii iulie, şi sunt foarte mulţi bani. Neavând producţie, neavând ce vinde, de obicei am făcut şi contracte future, contracte făcute din iarnă pe anumite cantităţi, exact în ideea să avem bani să plătim la momentul campaniei. Fiindcă fermele care s-au dezvoltat în ţara românească sunt fermele care au făcut investiţii: au profitat de proiecte sau au profitat de nişte împrumuturi bancare sau leasinguri, tot împrumuturi, credite pentru utilaje. Alea toate se înglobează în cheltuielile pe unitatea de suprafaţă.

Reporter: Şi trebuie plătite imediat după seceriş.

Vasile Târziu: Da, sunt două perioade în care avem plăţi de făcut pentru pesticide, pentru tot ce s-a cumpărat pentru producţia din toamnă plătim în perioada iulie-august, de obicei iulie, şi în toamnă, septembrie-octombrie, sunt cheltuielile pentru culturile de primăvară. Şi ele au o anumită scadenţă. Dacă nu se plăteşte, se pierd discounturile, care sunt destul de însemnate, sau chiar execuţiile la nivel de fermă.

„Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie.” 

Reporter: Când și cum ați început să vă ocupați de agricultură?

Vasile Târziu: În 1993. Eram student, ne-am apucat, eu cu fratele meu, cu familia, de agricultură pe suprafaţă mică. Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an, am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivat 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale. Am muncit foarte mult, toată familia, inclusiv soţiile noastre, noi locuim la un loc, familia noastră în fond e o familie mare.

Reporter: Soţiile, tot în domeniu?

Vasile Târziu: Da, soţia mea a terminat cu mine mecanică agricolă şi fratele meu, inginer agronom, împreună cu soţia, care a terminat tot agronomia. De altfel, ne-am cunoscut în facultăţi.

Reporter: Mă gândesc că acum n-aţi renunţat la „prima iubire”, cum se spune, legumicultura.

Vasile Târziu: Ne-am redus foarte mult, nu-i vorba de profesionalism, e vorba că am vrut să mă exprim de hobby. Eu menţin anumite culturi, în special un soi autohton, un soi de usturoi de Cenad, care e foarte căutat în zonă, până la Timişoara se cunoaşte că are nişte calităţi deosebite faţă de toate soiurile de usturoi, şi eu caut să-i menţin genetica şi cultiv cam 20 de ari, 0,2 hectare, lângă casă, şi noi îl întreţinem. Fiindcă forţa de muncă e o problemă în zonă, foarte mulţi oameni au plecat în Occident, lucrează în Occident, şi atunci lucrăm în regie proprie. Adică, chiar noi ne implicăm în a săpa şi a curăţa usturoiul ăla. Şi îl menţin ca soi, în fiecare an îl selectăm, facem o selecţie riguroasă ca să obţinem din punct de vedere morfologic să avem acelaşi tip violaceu de usturoi, are nişte caracteristici deosebite. Și nu datorită cantităţilor, ci calităţii în special şi conţinutului de substanţe uscate foarte ridicat faţă de celelalte, care necesită depozitări în frig, usturoiul de Cenad până la un an rezistă cu coadă, legat într-un mediu uscat, într-o magazie, şi are o calitate deosebită. De exemplu, referitor la cantitate pentru mujdei – dau exemplu acum – ai nevoie de câţiva căţei, dar are aciditate, are toate elementele înglobate acolo. Nu oxidează...

Reporter: Mă gândesc că au cam dispărut fabricile de legume-fructe de prin zonă şi probabil că şi de asta aţi renunţat. La vremea aia, sigur că se căutau foarte tare legumele şi nici cu desfacerea nu putem să spunem că e atât de bine organizată încât să poţi să ai o siguranţă a faptului că produci ceva şi vei reuşi să scoţi bani. Aşa cum se întâmplă de altfel şi la celelalte...

Vasile Târziu: Dacă ne referim doar la fabricile pentru prelucrarea legumelor, toate fabricile noastre au cam dispărut. Din păcate, nu mai avem fabrici de ulei suficient, nu mai avem fabrici de zahăr, cam totul se importă în ţară, şi e o problemă.

Reporter: S-au concentrat în mâna unor multinaţionale care le-au închis şi au mai lăsat câteva.

Vasile Târziu: Normal nu le-au închis, e impropriu spus le-au închis. Ele s-au închis singure, fiindcă într-o concurenţă cu noi tehnologii şi cu costuri de producţie mai scăzute faţă de cele vechi, care nu s-au retehnologizat, ele trebuiau retehnologizate pentru a fi în top cu ce e în zilele noastre. Se putea face treaba. Din păcate, piaţa de desfacere a legumelor se raportează la marketuri de dimensiuni mari, vând în magazine, şi e mult mai uşor să aduci din import cantităţi mari. Ar trebui toate produsele dintr-un bazin legumicol, depozitate, să apară un depozitar care să ţină în condiţii bune produsele şi să le redistribuie spre magazine; fiindcă pieţele volante au cam dispărut, sunt tot mai restrânse. Şi cantităţi mari nu se pot vinde...

Reporter: Practic, bazinele legumicole cu tradiţie au cam dispărut, au rămas doar...

Vasile Târziu: Noi avem în ţară câteva. Chiar aici în zonă, tomnatic, zona de cernoziomuri, avem încă oameni care ar cultiva, sunt oameni care muncesc. Sunt impedimente din cauza fluctuaţiilor mari de preţ, a lipsei unei pieţe care să aibă o continuitate permanentă, nu cu fluctuaţii, pentru că un ciclu agricol este un ciclu de viaţă. În fond, un ciclu de vegetaţie a grâului e raportat la ciclul de viaţă a unui om, adică doar într-un singur an poţi să faci ceva la el sau poţi să modifici. Dar de obicei nu putem, că nu suntem în industrie, unde poţi pe linia de producţie să modifici ceva. Aici, odată făcut un lucru, dacă l-ai greşit nu mai poţi să-l retractezi, nu mai poţi să modifici. E viaţă şi lucrezi efectiv cu viaţă.

Reporter: Așadar, aţi pornit în ’93, aminteaţi, uşor-uşor, şi aţi ajuns acum la o suprafaţă pe care o exploataţi împreună cu familia şi cu fratele, de...?

Vasile Târziu:  Pe 2.552 de hectare lucrăm, nu ştiu dacă e atât de importantă suprafaţa, important e cum lucrezi şi ce productivitate ai. Suprafeţele poţi să le măreşti, se găseşte încă teren în zonă, fiindcă terenul nu e spectaculos, terenul nu e de o productivitate deosebită, trebuie intervenit şi foarte atent lucrat solul respectiv. Noi avem soluri foarte grele în anumite zone, în anumite momente trebuie să ai o forţă teribilă ca într-o perioadă scurtă să prelucrezi solul respectiv, şi asta înseamnă costuri. Îţi trebuie tractoare de capacitate mare şi implicit costuri ridicate.

Reporter: Am pus întrebarea pentru că aici, în Banat, şi mai ales în judeţul Timiş, sunt foarte mulţi „investitori” străini veniţi, au cumpărat, unii au lucrat terenul, alţii nu l-au lucrat, alţii mai mult au fost pentru a specula preţul, au cumpărat ieftin – vor să vândă scump la un anumit moment, şi tocmai de aceea iată şi Legea vânzării terenurilor a fost modificată de curând, aşteptăm promulgarea de la preşedinţie. Cum vedeţi modificările?, dacă ştiţi ceva de modificările acestea. Au fost voci care au spus: „Dar de ce ne impozitaţi 90% dacă vindem mai devreme de 8 ani?”

Vasile Târziu: Dacă vorbim la trecut, Legea 17, prima dată când a apărut nu a avut – după mine, deci e doar o părere de-a mea – efecte pozitive neapărat. A venit şi tardiv şi n-a fost creată pentru a bloca anumite specule referitor la tranzacţiile cu terenuri agricole. Ea într-adevăr a îngrădit nişte posibili cumpărători care să vină de undeva din afară cu capital, dar oricum, ea a făcut efectiv o reclamă la vânzarea de teren prin afişajele pe care le-a făcut. În schimb, modificarea legii e destul de dură, adică e aplicată într-adevăr tardiv, fiindcă s-a cam aşezat la nivel de ţară, s-au aşezat terenurile, să spun aşa, terenuri care în ultimul timp au fost cumpărate pentru a fi revândute s-au revândut şi au apărut ferme cu adevărat agricole, care sunt lângă noi, sunt vecini cu noi, lucrează, chiar învăţăm de la unii, ei învaţă de la noi, fiindcă se adaptează zonei. Nu ştiu dacă legea are efecte neapărat pozitive pentru fermierii români şi pentru ţară. Nu ştiu, oricum eu o văd şi puţin dură şi nu pot să mă exprim, poate greşesc, neconstituţională, fiindcă îngrădeşte vânzarea de terenuri agricole în condiţii, de exemplu, de necaz; o fermă ajunge la necaz sau ai nevoie de nişte bani, şi un teren proaspăt cumpărat e foarte greu să-l revinzi, înţelegeţi? Trebuie găsite nişte modalităţi de aplicare a legii să fie puţin flexibilă, nu lăsat liber – doar flexibilă.

„Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară, se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării.”

Reporter: Oricum am da-o, tocmai din cauza acestor situații nefericite prin care a trecut agricultura anul acesta, secetă şi aşa mai departe, plus şi anii, trecuţi, dar mai cu seamă anul acesta, fermierii renunţă la a mai practica agricultura, în condiţiile în care nu este profitabilă şi vin datoriile, care se răstoarnă peste dumnealor şi aceștia nu reuşesc să facă faţă.

Vasile Târziu: Aşa este. Sincer, toţi avem temere de viitor. Viitorul e foarte incert, nu-i sigur nimic. La nivel, de exemplu, de Europă, noi facem parte din Comunitatea Europeană şi nu ştim efectiv ce se întâmplă de la anul! Nu-i clar! Orice fermier doreşte să ştie cel puţin înainte cu un an, pentru a-şi forma un asolament, să facă nişte cheltuieli, chiar creditări. Nu ştim ce se întâmplă cu subvenţia, cum va fi raportată, cum o primim, în ce condiţii! Dacă condiţiile în care trebuie să luăm banii respectivi sunt atât de drastice şi atât de „verzi” încât să nu le poţi realiza, îndeplini! Deci totul este incert.

Reporter: De altfel, am văzut chiar ieri sau alaltăieri, la intervenţia ministrului agriculturii Oros, la Consiliul Agrifish (Formațiunea Agricultură și Pescuit a Consiliului Europei, n.r.), dacă tot aţi adus aminte de povestea asta, că se doreşte plafonarea voluntară de către fiecare ţară a subvenţiilor, ceea ce înseamnă că poţi să plafonezi sau nu – adică este un lucru care rămâne la decizia fiecărei ţări şi, sigur, această plafonare voluntară care s-a stabilit de anul trecut, înainte de alegerile europarlamentare, a stabilit că poţi să nu plafonezi în condiţiile în care ai acei 10% din plăţile directe date pentru fermierii mici. O redistribuire...

Vasile Târziu: O redistribuire, o parte, da. Cum a fost şi în vechiul PAC, în PAC-ul actual, undeva la 5-6% era o redistribuire către fermierii mici; să crească cota respectivă, eu sunt de acord. Dar ca să retractezi subvenţia la fermele care s-au capitalizat, fermele care sunt moderne şi care în fond produc 70% din producţia ţării?!, şi aduc la PIB atâţia bani, trebuie gândit foarte bine. Dacă s-a lăsat libertatea asta, statul român trebuie să se gândească să adaptăm ceea ce ni se potriveşte. De altfel, cota de profit la multe ferme înseamnă chiar subvenţia în sine. În condiţiile din anul ăsta, în care producţiile la cerealele păioase sunt atât de mici, în care greu îţi scoţi chiar costurile de producţie, pierderea subvenţiei ar însemna faliment pentru multe ferme, care sunt îndatorate: au leasinguri, au costuri, salarii tot mai mari.

Reporter: Pentru că aţi amintit ceva mai devreme de salarii tot mai mari, de oameni, de forţa de muncă, în agricultură a devenit o problemă majoră. Aşa cum ne uitam în vestul ţării şi cum am asistat de altfel în ultima vreme la venirea muncitorilor în România, exodul lor în pandemie înapoi către locuri de muncă teoretic bine plătite – cu ce rămân, asta dumnealor ştiu! –, povestea este cu forţa de muncă în agricultură şi că din ce în ce mai greu găseşti oameni. De asta vă şi întreb: cei pe care-i aveţi acum angajaţi sunt de mai multă vreme sau aţi reuşit să mai şi împrospătaţi?

Vasile Târziu: Sunt de mai multă vreme. Ultimul „băiat” pe care l-am angajat este la mine de trei ani. Am forţă de muncă, ca vârstă suntem între 30 şi 50 de ani, am oamenii buni, cei mai buni din zonă, am căutat să-i selectez şi să am oameni buni şi-mi fac treaba cu ei, dar, sincer, din spate nu vine nimic. De un an nu a venit niciun tânăr să întrebe „aveţi de lucru pentru mine?” sau să zică „vreau să învăţ!”, că mulţi au învăţat în fermă, aici la mine, s-au format în fermă. Utilajele sunt tot mai performante, a fost nevoie chiar şi de un an ca să înveţe să utilizeze utilajele. Dar tineri din spate nu vin, chiar dacă nu sunt pregătiţi profesional, nu vor, nu ştiu... nu acceptă. Şi salariile sunt occidentale, eu pot să spun că salariile sunt aliniate la salariile din Occident, cel puţin în vestul ţării.

Reporter: Şi vorbim de utilaje şi tehnică modernă care nu mai costă „2 lei”, ci sunt sute de mii de euro fiecare utilaj.

Vasile Târziu: Da. Sunt costuri foarte mari, foarte greu amortizabil, foarte greu amortizezi un utilaj pe care-l iei nesubvenţionat – să nu vorbesc de proiecte. Dacă le cumperi în leasing, ai nişte costuri. Atunci necesită şi un operator de calitate pe el, pentru a-l proteja. Din păcate, sunt tot mai greu de găsit. Şi tineri sunt, avem tineri, îi vedem în jurul nostru, toată lumea vrea să termine studii superioare, foarte bine, dar e nevoie şi de operatori pe utilaje agricole, şi nu numai în domeniul agricol, peste tot; sunt oameni care ar putea să trăiască dintr-o meserie. Dacă o faci profesional bine şi eşti corect, poţi să întreţii o familie dintr-o meserie, dau exemplu: electrician, mecanic, tâmplar chiar, zidar. Sunt meserii bune. Dar că să atingi performanţă, trebuie să te pregăteşti. Adică, prin şcoli profesionale, cu oameni buni care să-i înveţe pe cei tineri.

Reporter: Clubul Fermierilor Români, din care faceţi şi dumneavoastră parte, a lansat de curând: Clubul Fermierilor – Broker de asigurări şi Broker de cereale, cel de-al doilea element foarte important, pentru că aminteaţi şi dvs. ceva mai devreme de o siguranţă a ceea ce se întâmplă anul următor, şi asta e dată până la urmă de siguranţa unei culturi, indiferent de ce se întâmplă – că vin inundaţii sau că avem secetă, omul trebuie să-şi asigure cultura şi să aibă siguranţa că va fi despăgubit. Iată câteva elemente pe care Clubul şi le-a propus să le facă pentru fermieri.

Vasile Târziu: Da... există o piaţă a asigurărilor. E foarte bine că te poţi constitui într-un grup în care să-ţi asiguri culturile, dar toţi fermierii caută cele mai bune poliţe pentru zona lor. Fiecare zonă are un specific climateric, deci alegerea se face la nivelul fermierului. E normal să ştii dinainte, cu cel puţin un an, ce o să se întâmple. Oferte să vină bune, singurul lucru, şi siguranţa plăţii. Firmele care cumpără să respecte contractul şi noi, la rândul nostru, să respectăm oferta noastră în ce priveşte calitatea. E prematur să se discute chiar acum de preţ. 

Reporter: Comisia Europeană a lansat pactul verde european, Green-Deal, prin care se doreşte creşterea suprafeţei cu agricultură bio, ecologică, reducerea cu 50% a utilizării de către fermieri a pesticidelor, reducerea cu 25% a îngrăşămintelor şi aşa mai departe. Sunt lucruri bune pentru cei care folosesc din abundenţă, dar România, trebuie să înţelegem, n-a folosit niciodată la media europeană, nici îngrăşăminte, nici pesticide, ei chiar utilizează peste 2,4 kg pe hectar, la noi media e undeva la 0,8 kg/ha. Cine trebuie să aplice povestea asta? Adică fiecare ţară aplică de la nivelul la care e sau... cum vedeţi toată această poveste?

Vasile Târziu: Exact cum aţi spus în legătură cu plafonarea, cu subvenţiile, exact aşa ne raportăm şi la nivelul ăsta, la fiecare ţară, chiar dacă face parte dintr-o comunitate, dacă privește din punctul de vedere al mediului, să spun, social; Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării. Nu poţi să aplici drastic nişte corecţii, să le aplici brusc într-o ţară care e foarte greu să se redreseze după aceea. Pot fi greşite lucrurile, trebuie făcut un studiu foarte aprofundat să vezi dacă se poate ca o fermă să susţină politicile aplicate la noi. De exemplu, retragerea a jumătate din pesticide. Am înţeles că sunt toxice – am înţeles. Dar trebuie treptat făcute şi înlocuite cu ceva. Fermierul foarte greu se adaptează la ceva nou, adică să faci agricultură bio nu e chiar simplu. Eu fac pe o suprafaţă mai mică, undeva la 10% din suprafaţa lucrată, nu am extins-o de 8 ani, în ideea că dacă cu adevărat vrei s-o faci ecologic, nu-i uşor. Greu controlezi anumite culturi. Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie. Referitor şi la politici, şi la terenuri, şi la forţă – cum aţi şi spus: noi n-am aplicat erbicide şi pesticide mulţi ani din cauză că nu am avut suficienţi bani. În ţările respective, subvenţiile din agricultură care veneau direct de la stat au făcut ca ei să aibă 5 tratamente. Sunt nevoiţi. De exemplu, Anglia sau ţările nordice, unde nivelul pluviometric e la o mie de litri pe an, în fiecare săptămână plouă, trebuie să intervină cu fungicide, fiindcă altfel pierd producţiile, alea realizate la 10 tone – fiindcă-i apă. Ceea ce noi n-am avut anul ăsta. Deci trebuie adaptat. Şi, într-adevăr, solurile României nu sunt atât de infestate şi n-au reziduuri, faţă de ceea ce se întâmplă dincolo. Rezultă asta chiar în urma studiilor, după ce au fost luate probe din sol. Fiindcă aplicând din anii ’60 cantităţi mari de fungicide, insecticide, toate se regăsesc...

Reporter: Au rămas şi fără buruieni în momentul acesta!

Vasile Târziu: Da. Rezerva de seminţe din sol de buruieni s-a epuizat – nu se epuizează total, dar ținem cont că pe un sol care-i lucrat destul de bine, într-un metru pătrat de sol, pot exista până la 1 milion de seminţe. În orice moment, în stratul fertil. Chiar dacă nu vezi buruieni. Dincolo, probabil că s-au cam restrâns, din cauza aplicării multor fungicide şi erbicide.

Reporter: De la ceea ce aţi amintit mai devreme, mi-am adus aminte, domnule ing. Vasile Târziu, de faptul că, anul trecut, nu s-au mai făcut demersuri pentru derogarea tratamentului cu neonicotinoide la floarea soarelui – la porumb s-a mai dat câte ceva – dar asta doar pentru că a fost o decizie emoţională a celor din Vest, acolo poate au fost probleme, pentru că aveau tratament foliar la floarea-soarelui, să zicem, cu neonicotinoide, pe când la noi problema era doar de tratament la sămânţă. Şi iată...

Vasile Târziu: Cu o cantitate foarte mică. Eu nu sunt un specialist neapărat să pot să susţin că nu are niciun efect nociv asupra albinelor, dar logic gândit, de la nivelul seminţei prin translocarea la nivelul plantulei în momentul răsăririi a unei cantităţi foarte mici de insecticid, până la maturare el se pierde, fiindcă planta îl metabolizează, în planta până la 6 frunze la floarea-soarelui nu vei mai găsi imidaclopridul în protoplasmă. Deci sunt sigur, după mine, că n-are niciun efect nociv asupra albinelor.

Reporter: De altfel, până şi apicultorii au recunoscut acest lucru, altfel dumnealor n-ar mai fi venit de zeci de ani în acelaşi loc, de multe ori vin şi deja s-a legat o prietenie cu fermierul care-i primeşte în pastoral. Bănuiesc că şi la dvs. e la fel, vin aceiaşi în fiecare an.

Vasile Târziu: Avem deja apicultori de 10 ani care vin pe anumite zone la mine şi ne cunoaştem, şi nimeni, nici ei nu cunosc dacă... bineînţeles, ei ar vrea – logic! – să nu se aplice nimic, să fie o floarea-soarelui pe care nu s-a aplicat niciun fungicid. Nu ştiu dacă l-au găsit în miere sau a făcut vreo daună la nivelul albinei. Noi când aplicăm tratamentele la floarea-soarelui totdeauna avem o relaţie cu ei şi le aplicăm înainte de a înflori floarea-soarelui, deci când nu apar albinele. Așadar, nu există daună, cel puţin pe floarea soarelui. La rapiţă s-ar putea, că ea înfloreşte mult mai devreme.

Reporter: Dacă ar fi s-o luaţi de la început, v-aţi apuca din nou de ce aţi făcut până acum? De agricultură?

Vasile Târziu: Da. Dacă aş lua-o de la început, cu cumulul de cunoştinţe de acum, da. Fiindcă în ’93 aveam doar studii făcute în facultate, educaţia primită de acasă în spiritul muncii, noi de copii am muncit, am fost condiţionaţi să muncim. Provin dintr-o familie de ţărani intelectuali, tatăl meu fiind inginer agronom, am învăţat de la el foarte multe, un om foarte bine pregătit. Sincer, tot de asta m-aş apuca, fiindcă agricultura mi-a dat satisfacţii, nu financiare, în decursul anilor, ci în special spirituale şi sufleteşti. Agricultura înseamnă viaţă, înseamnă că nu te poţi plictisi, fiindcă în fiecare moment apare câte un incident fericit sau nefericit care te supune la teste şi, pentru a ieşi din impas, trebuie să depui efort şi intelectual, şi fizic, de multe ori.

Reporter: Când v-a luat tata pentru prima oară în câmp?

Vasile Târziu: De copii. Chiar când nu am avut forţă fizică aveam grădini acasă, toată lumea în Banat avea grădini mari, de 20-30 de ari, şi toate erau cultivate în special cu legume, şi fiecare om se ducea pe piaţă, asta era viaţa la ţară în anii ’70. Avea câte o grădină din care trăia. Şi am fost cu el pe câmp, în trăsură – ţin minte – prima dată la 3-4 ani.

Reporter: Şi pe tractor când aţi urcat? Că bănuiesc că de asta aţi ales mecanica agricolă, că probabil ...

Vasile Târziu: Iniţial, eu mă ocupam de electronică, deci sunt pasionat de tânăr de electronică, am depanat televizoare, dar m-am orientat datorită tatălui meu, el m-a influenţat, a zis: hai să ne apucăm – în ’93 – de agricultură. El fiind pensionat de boală, am început din facultate. În anul III de facultate am luat un tractor de 45 CP şi utilaje după el.

Reporter: Îl mai aveţi?

Vasile Târziu: Îl am în fermă, n-o să-l dau niciodată, fiindcă-i primul nostru tractor. Şi cu el ne-am apucat de legumicultură. Ulterior, am mai luat un tractor de 45, unul de 65, toate, vechi, le-am pus în funcţiune fiindcă sunt pasionat de mecanică, şi cu ele am început şi mergem în continuare cu altele. Din 2008 am schimbat sistemul de maşini, au venit proiectele pe FEADR în 2009, am accesat un proiect şi s-a schimbat cu totul câmpul şi calitatea lucrărilor.

Reporter: Şi, sigur, a crescut şi producţia pe care aţi obţinut-o pe hectar tocmai datorită tehnologiei şi tehnicii agricole pe care aţi utilizat-o, că una era să tragi cu un tractor de 65 CP două sau trei trupiţe, plugul cu două trupiţe sau cu trei, şi alta...

Vasile Târziu: Şi nu numai. Şi calitatea muncii, a muncitorului, că am lucrat efectiv, ştiu ce înseamnă tractor, combina C 14, am muncit foarte mult pe utilajele astea, în fiecare an le reparam, reparaţii capitale, fiindcă nu rezistau. Într-adevăr, nu aveau fiabilitate. Tractoarele din ziua de azi sunt fiabile, dar într-adevăr, la nişte costuri de mentenanţă destul de ridicate, dar productivitate e teribilă, şi condiţiile de muncă.

Reporter: Aveţi vreun regret?

Vasile Târziu: Niciun regret faţă de ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret. Am regrete pentru anumite momente din viaţă în care am fost încercat, dar nu mă refer la ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret nu am. Doar satisfacţia că rămâne cuiva sau continuă, probabil, băiatul meu, băieţii mei, că şi fratele meu are doi băieţei şi-i consider ca şi pe copiii mei. Deci alte regrete nu am, numai doar nişte regrete care... că nu am făcut probabil la momentul oportun anumite lucruri – în afară de agricultură.

Reporter: Care e cea mai mare bucurie?

Vasile Târziu: Sănătatea copilului meu, fericirea lui şi a familiei mele. Sunt cele mai însemnate lucruri pentru mine. Restul sunt efemere, necesare, dar efemere.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Anul agricol 2019-2020 a început bine pentru foarte mulți fermieri, pentru că au văzut verzi culturile înființate în toamnă, adică răsărite, și promiteau, la vremea respectivă. Însă n-a fost să fie așa, pentru că a trecut o iarnă dificilă din punct de vedere hidrologic, seceta continuând și în perioada de pandemie, mai prin tot sud-estul României, estul și sudul Moldovei, acolo unde sunt 1,3 milioane – conform statisticii MADR – de hectare calamitate de cereale, cele înființate în toamnă. Însă vin din urmă culturile înființate în această primăvară, evident, de fermierii care au avut curaj. Stăm de vorbă cu un prieten al revistei noastre, pentru că mai ales în ultima vreme am avut multe de discutat pe tema calamităților, a secetei și a faptului că în România se mișcă lucrurile nu greu, ci foarte greu sau, cum spune moldoveanul, „noi avem trei viteze: încet, încetișor și tăt pi loc”. Cred că suntem pe loc și înapoi față de ceea ce ar trebui să se întâmple. 

Reporter: Domnule Ștefan Gheorghiță, în sfârșit ne-au dat și nouă voie să mergem pe teren și să vedem ceea ce vorbeam și nu se vedea, nenorocirea care s-a abătut asupra agriculturii românești, inclusiv într-un județ care se spune că este cel mai irigat din România. 

Ștefan Gheorghiță: Este un an pe care eu personal îmi doresc să-l văd cât mai repede trecut și de care aș dori să nu-mi mai amintesc, este un an în care avem niște culturi execrabile, nici măcar nu pot să le spun proaste, execrabile, în fiecare zi când mă trezesc îmi vine să bag discul în ele, efectiv să le întorc, fiindcă nu merg de nicio culoare. După cum vedeți, suntem într-o solă de grâu unde am reînsămânțat porumb, cred că a fost o decizie proastă, ca să nu zic foarte proastă a mea, este un porumb care săracu’ a răsărit, i-am dat deja o apă fiindcă am făcut eforturi să reabilităm această tarla pentru irigat, destul de greu, cu multe probleme, avem probleme în continuare cu aceste reamenajări, reparații, readaptări, re... fel de fel de re, și situația se prezintă extrem de prost. Acesta este un porumb supraînsămânțat după o fostă cultură de grâu calamitată, care, după cum vedeți, doar la faza de iarbă a rămas, am avut și un grâu ceva mai mărișor, vorbim de câțiva centimetri în plus, adică să nu-și imagineze lumea că avea... ăsta la 10 cm, altele s-au dus la 15 cm, maxim. 20. Spic n-am văzut anul ăsta, din păcate nici noi, nici vecinii noștri, nici colegii din zonă, mulți nu vor vedea. E un an foarte greu. Vizavi avem cultură de mazăre care, la fel, a rămas la 15 cm și parcă e dată cu glifosat, avem culturi de porumb semănate mai târziu, este adevărat că noi am încercat să mergem pe o idee de a semăna mai târziu, în speranța că poate vor veni niște ploi și n-au venit, și totuși am mers mai departe și am zis: hai totuși să însămânțăm, că așa e fermierul, zice: să însămânțăm, să însămânțăm că poate, poate va veni, poate ne va da Dumnezeu, și nu ne-a mai dat. Asta-i viața și n-am făcut decât să ne adâncim pierderile. Pierderile care se cumulează, se adună, și problema este nu numai cu pierderile, vii într-un an din acesta în care te gândești la soluții și la moduri de a rezolva pentru viitor problema și nu este ușor. Și nu este ușor nu numai din punct de vedere investițional, fiindcă și asta este o problemă, dar nu este ușor când nici măcar legea nu te ajută. Și sunt multe de spus, noi am discutat foarte multe și cred că o să mai discutăm. 

Reporter: Ce suprafață calamitată a constatat în acest moment comisia? 

Ștefan Gheorghiță: La mine sunt 203 hectare de grâu, fiindcă doar grâu am avut cultură de toamnă, calamitat 90%. 

Reporter: Să înțeleg că mazărea n-a intrat. 

Ștefan Gheorghiță: Pentru mazăre am făcut deja înștiințări, așteptăm deplasarea comisiei, dar e sută la sută fiindcă nu vom aduna niciun bob, pentru că nu a făcut niciun bob. 

Reporter: La nivel de județ...?  

Ștefan Gheorghiță: La nivel de județ, din informațiile mele, avem circa 110.000 de hectare, în condițiile în care, așa cum spuneați mai devreme, vorbim de cel mai irigat județ din România. Adică situația este dramatică. Tot ce a fost la neirigat s-a cam dus. E adevărat, sunt alte județe mult mai afectate, din Dobrogea mai ales, Constanța, Tulcea; la vecinii din Ialomița, Galați, Buzău, sunt zone care suferă foarte mult și s-ar putea să mai sufere, fiindcă schimbarea climatică e din ce în ce mai prezentă, se manifestă din ce în ce mai puternic și lucrurile nu se rezolvă. 

Reporter: Și de ieri vremea stă tot așa, chipurile, cod galben că plouă, și uite că... 

Ștefan Gheorghiță: Da, e al cincilea cod galben pe care l-am avut în ultima lună jumătate. Aici este din păcate o altă problemă și e o problemă de modalitate de prezentare. Eu am încercat s-o sesizez mereu. Când se dă starea vremii, se anunță cod galben cum avem și acum, pe toată țara, dar fără să se precizeze că vara ploile nu sunt precum cele de toamnă sau primăvară devreme, pe zone largi, pe fronturi largi care acoperă o jumătate de țară. Nu, sunt ploi punctiforme. Că arealul în care se pot manifesta e în toată țara, asta e altceva. Dar ploile în general sunt punctiforme. Vă dau un exemplu pe care îl discutam și mai devreme: la mine în fermă, care se află la 1500-2000 de metri de aici, a plouat 44 de litri. Aici unde ne aflăm și unde am terenurile, a plouat cumulat în ultimele 3 luni aproape 14 litri. Aproape. Cu indulgență. 

Reporter: Și când stai și discuți de o ploaie care să aibă într-adevăr un beneficiu pentru o cultură, trebuie minim... 

Ștefan Gheorghiță: minim. 10 litri, eu așa am învățat. 10 litri odată. 

Reporter: Adică, nu adunat. 

Ștefan Gheorghiță: Da, și eu am avut adunat cam în trei ploi și un pic. 

Reporter: Din păcate, lucrurile nu stau deloc bine, pentru că odată ce s-a făcut constatarea în urmă cu vreo două luni, și cunoaștem lucrul acesta pentru că am ținut legătura destul de des, nu aveți nici acum procesul-verbal. Pe lângă asta, de atâta vreme, abia săptămâna trecută, în urmă cu câteva zile, avem și statistica la nivel de țară. Ca atare, nu avem nici măcar acel ordin prin care să se despăgubească fermierii, însă avem o lege care așteaptă să fie semnată de președinte. 

Ștefan Gheorghiță: Dacă nu va fi contestată. 

Reporter: Iată că parlamentul s-a mișcat mai repede, a făcut mai repede o lege, față de un ordin de ministru, să spunem, sau o ordonanță de urgență care se putea face de azi pe mâine. 

Ștefan Gheorghiță: Așa este. Din păcate, la noi gândirea este: ce este de interes pentru această activitate. Vorbim în primul rând de calamități. S-au mobilizat comisiile destul de bine – aici, din punctul meu de vedere, e meritul prefectului, care a fost foarte receptiv la problemele pe care noi le-am întâlnit, dl Boboc – și pe 30 martie noi am avut ordinul de prefect pentru pornirea activității de constatare a calamității în condițiile în care Ordinul 97, care aproba regulamentul, nu era încă adoptat. A fost, într-un final, adoptat. Am reușit, ușor-ușor, pe lângă adoptare, să se facă și niște modificări din mers, nu este forma cea mai reușită, dar este un mare pas înainte. Au venit comisiile, au constatat, au trecut aproape 2 luni, nu zic peste, nici acum nu avem procesele-verbale de calamitate. De ce spun treaba asta? S-au scris prima dată de mână, n-au fost bune de mână, acum le batem la mașină – sau la calculator, mai nou – și așteptăm să se mai adune, iar toată lumea să le semneze și așa mai departe. Mâine-poimâine, s-ar putea să vină ANAF-ul în control. Ce prezentăm? Mâine-poimâine, avem discuții cu firmele furnizoare de inputuri. Spui că ai o situație – trebuie să i-o demonstrezi cu documente. Cu ce documente? Cu vorbe e cam greu. 

Legat de lege, aici este o situație puțin mai nuanțată. Eu personal mi-am dorit foarte mult această lege, a ieșit, am participat și la dezbateri în Comisia de agricultură din partea LAPAR-ului, unde sunt membru, și suntem bucuroși că amendamentul LAPAR-ului a fost inclus în lege, respectiv la modul de despăgubire. Chiar dacă acum foarte multă lume o critică, că nu ar fi bună, cred că trebuie să privim, nu de unde vine, de la parlament, de la un partid, de la o persoană, ci dacă este aplicabilă sau nu. Această lege în esență privește două lucruri: unu, se despăgubește pe bază de cheltuieli, adică pe bază de facturi, de documente, nu de vorbe, și asta înseamnă că despăgubiți sunt cei care demonstrează că au avut niște cheltuieli și au problemă, și doi: despăgubește 70% din totalul cheltuielilor. Și încă una, trei, adică, ceea ce iarăși e foarte important, nu este o lege doar pentru anul 2020, că lumea nu prea subliniază treaba asta. Este o lege-cadru care se va aplica în fiecare an în care avem această problemă. Am fost acuzați că n-a fost notificată înainte la Comisia Europeană, că nu a fost anunțată suma, că n-a fost calculată – nu. Suma se calculează pe baza unor documente contabile. Legat de notificare – asta este o omisiune, ca să nu zic o minciună grosolană. De ce? Fiindcă prevederile regulamentului și orientările Comisiei Europene prevăd notificare înainte de aplicare, nu înainte de adoptare, pentru că n-ai ce să notifici înainte de adoptare, fiindcă nu există. 

Reporter: Nu spui că „vreau să fac!”. 

Ștefan Gheorghiță: Exact. Notifici după ce ai făcut-o și înainte să aplici. Lucrul ăsta putea fi verificat de cei care vorbesc acum, indiferent ce poziție ocupă, în Ordonanța de guvern 45 din 2015, când s-au dat despăgubiri și, la fel, s-a aprobat ordonanța și a intrat în vigoare după sosirea deciziei Comisiei Europene, lucru care se întâmplă și acum. La vremea aia, pe ordonanță era dl Achim Irimescu, care acum este la Bruxelles. Dacă nici dânsul nu știe birocrația de la Bruxelles, noi degeaba mai vorbim.  

Dar să ne întoarcem la oile noastre. Avem o lege. Acum nu este bună legea fiindcă a venit de la „ăia!”. Vrem să dăm altceva. Oameni buni, fermierii au nevoie de bani, au nevoie de soluții, nu au nevoie de dispute politice, că vine alegerea lu’ ăla, lu’ ăla. Nu discutăm de alegeri și de populism. Nu. Nouă ne trebuie soluții. Eu mi-aș fi dorit să-i văd pe toți la masă împreună, câți ar fi fost, că-i guvern, că-i parlament, că-s partide, să găsească soluții. E ușor acum să spui că aia nu-i bună și vrem asta și asta. Noi ce să facem mai departe? 

Acum, legat de suma forfetară, eu sunt perfect de acord. Indiferent că-i sumă forfetară, că e procent, că e cum doresc unii și alții, sunt de acord cu toate formulele. Problema este să fie formule reale, care să treacă de analiza comisiei. Eu vin și-mi pun următoarea întrebare: pentru un fermier care n-are niciun document, cum justificăm la comisie că-i dăm ajutor? Fiindcă cine poate să cuantifice cât este pierderea? Întreb. Poate s-o putea, nu știu. Doi: dacă vrem să mergem pe sumă forfetară, de ce nu venim altfel?, zic eu mai logic: vrem să despăgubim suma X pe hectar, în funcție de cultură – A, B, C, D, E. Asta e suma, așteptăm să se cuantifice suprafața și ne dă bugetul. La noi se facem altfel, din ce se discută „pe surse”, avem un buget de circa 250 milioane de euro, se vorbește, și acum așteptăm să vedem care e suprafața, ca să știm la cât să împărțim. Pe de o parte a venit prima oară dl. Scarlat, acum vreo lună, și a aruncat cifra de 175 de euro, a crescut suprafața – că atunci erau vreo 800.000. Eu mi-aduc aminte de vreo lună jumătate că noi discutam și spuneam că va fi vorba de un milion jumătate. Și-mi mențin previziunea, și se va îndeplini. Între timp a mai crescut suprafața. A venit dl Stângă, președintele Comisiei de agricultură de la Senat, acum a diminuat-o la 150 euro minimum. Așteptăm peste două săptămâni – nu știm unde vom ajunge: 130, 100 de euro, habar n-am. Dar nu este în regulă, nu așa trebuie făcut, fiindcă oamenii nu mai știu ce să înțeleagă. Va fi 175?, va fi 150?, va fi 130? Trebuie spusă odată suma care va fi în realitate. 

Reporter: Așa cum am mai spus, ne aflăm în cel mai irigat județ, dar nici aici lucrurile nu merg cum ar trebui. Din punct de vedere legislativ lucrurile trebuie clarificate, pentru că nu poți să faci proiecte, chiar dacă au fost bani, pentru a reabilita sistemele de irigații. Degeaba se dau acei bani dacă nu ai semnătura proprietarilor, pentru că iarăși este o chichiță legislativă lăsată și, așa cum dumneavoastră aici aveți 600 de hectare, sunt mii de hectare în jur care pot fi irigate, dar nu se irigă decât foarte puțin. Să dezvoltăm puțin subiectul ăsta, pentru că până la urmă ăsta este cel mai important: să se dea posibilitatea fermierului ca el să poată să-și dezvolte un sistem de irigații propriu, dacă cel vechi nu se poate reabilita, tocmai din cauza legislației proaste. 

Ștefan Gheorghiță: Da. Eu, din punctul ăsta de vedere, chiar dacă mi-am atras, îmi atrag și-mi voi atrage critici, nu sunt adeptul ajutoarelor pentru fermieri, ca principiu. Sunt de acord acest an și voi mai fi de acord în continuare ca persoană, ca reprezentant al fermierilor, din alt motiv: fiindcă nu avem o legislație care să permită fermierului să se protejeze. Dacă această legislație ar exista, atunci fermierul trebuie să se protejeze prin propriile măsură. Una dintre măsuri este cum spuneți dumneavoastră: un sistem de irigații. Nu trebuie să privim doar sistemul care există acum cu alimentare din Dunăre, trebuie să gândim mai larg. Ce putem să facem la nivel de România afară de acest sistem? Poate putem să dăm o legislație cadru pentru foraje, astfel încât fermieri și din zone neirigate să-și poată amenaja sisteme de irigații locale mai mici, mai mari, fiecare cum poate, dar are o șansă, are o legislație, știe că poate gândi un program de investiții pentru acest lucru. Sunt cursuri de apă secundare prin țară, mai mici, mai mari, care pot fi incluse într-un sistem de amenajări și de folosință locală, comunitară, astfel încât să avem alte suprafețe irigate. Chiar și pe sistem. Noi de exemplu suntem la treapta a 5-a. Eu am și prezentat un material acum ceva timp și am spus: costurile sunt foarte mari. Hai să ne gândim să îmbunătățim. Să nu înțeleagă cineva că eu sunt contra irigațiilor și trebuie să oprim irigațiile. Din contră: trebuie să le dezvoltăm, dar trebuie să le dezvoltăm strategic, cu o gândire și economică. Dacă pot să aduc apă din Dunăre, dar pot – de exemplu – să fac și foraje locale, care-s mai ieftină, și apa din Dunăre să o folosesc doar din completare, de ce să n-o fac? Dar eu nu pot să sap pe malul canalului, fiindcă nu-i terenul meu, e al ANIF-ului, trebuie o legislație, trebuie o gândire cum să facem ca acest lucru să fie posibil. Dar poate sunt și alte idei... 

Reporter: Mulți s-ar întreba și se întreabă acum: de ce să săpați lângă canal, pe malul canalului? Vă întreb și eu: de ce? 

Ștefan Gheorghiță: Fiindcă nu avem toate terenurile în proprietatea noastră și pentru că sistemul subteran începe de acolo, că am fost acolo și am discutat la fața locului. Nu pot să sap aici la 1000 de metri de canal și să gândesc un sistem să duc apa până la canal ca să o aduc înapoi. Iar începem cum am făcut cu Dunărea? Vine apa de la munte și o cărăm înapoi la deal. Nu se poate! Adică trebuie făcută o gândire. Eu sunt ferm convins că sunt oameni, specialiști care se pricep la treaba asta. Noi emitem niște idei, alții pot să facă gândirile și planurile necesare, dar trebuie început acest proces: cum să facem noi? Noi suntem, de exemplu, într-o zonă în care, cum vă spuneam, anul ăsta ne-am chinuit să o reabilităm. Cu foarte mari dificultăți: terenul nu este al nostru. Orice proprietar poate să vină mâine, i se termină contractul de arendă și zice: eu vreau terenul pe amplasament. Avem situație care s-a întâmplat în comuna noastră. A luat și a obturat antena de irigat. Ce faci? Te uiți la apă, până te judeci? Mă judec – durează 4 ani până termin toate procesele în instanță, până la o decizie finală și irevocabilă, și care nu se știe dacă e și favorabilă. Ce fac 4 ani? Mă duc în fiecare zi sau în fiecare an la Ministerul Agriculturii cu mâna întinsă să cer o pomană. Eu nu vreau să cer o pomană, eu vreau o legislație care să-mi permită să mă pun la punct, să pot să repar. Nu distrug terenul, eu vreau să repar un sistem de irigații. Dar vreau să‑l repar legal, nu pe niște înțelegeri la „capul podului”, cum se fac la noi. 

Reporter: Și acum vine următoarea întrebare legată de posibilitatea de a face investiții mari, astfel încât ele să se amortizeze pe o perioadă lungă: care este perioada maximă a contractului de arendă? 

Ștefan Gheorghiță: La noi, maxim nu există. Dacă te înțelegi. Dar minimă e 6 luni. Numai în România poți să faci un contract pe 6 luni! Dacă ne uităm în Codul civil... 

Reporter: Cum 6 luni? 

Ștefan Gheorghiță: Foarte simplu: se prevede că poți să închei un contract de arendă pentru o cultură până la obținerea recoltei. Dacă eu vin în luna martie și închei cu dumneavoastră un contract de arendă și dumneavoastră semănați mei, are o durată de vegetație 90 de zile, după ce ați recoltat eu vin... 

Reporter: Eu vin și vă spun: dacă dumneavoastră faceți investiții în irigații, înseamnă că sunteți nebun! 

Ștefan Gheorghiță: Exact! Corect. Asta spun și eu, asta țip și eu! Și toată lumea zice: ai tu ceva... n-am nimic cu nimeni, dar vreau să fie un cadru corect! Nu pot să investesc 250-300.000 de euro să amenajez – să nu mă înțeleagă cineva că amenajez sistemul, nu, cumpăr doar utilajele pentru a deservi 200-300 de hectare, și după un an să mă trezesc că nu le mai pot folosi! 

Reporter: De ce nu accesați fonduri europene pe organizație? 

Ștefan Gheorghiță: Foarte simplu. Noi aici aveam o organizație – și nu e singura, din păcate, fiindcă oamenii care citesc trebuie să înțeleagă un lucru: în toată țara au fost două tipuri de organizare, IAS-urile și CAP-urile. IAS-urile în general, în momentul când s-au privatizat, s-au privatizat cam în grup, cu fel de fel de metode mai bune sau mai proaste, dar în general terenurile au rămas comasate. Au fost exploatate comasat, s-au împărțit oarecum comasat, s-au retrocedat comasat și sunt lucrate comasat. Lucrurile au fost ținute mai în frâu. Aici unde au fost cooperative – din păcate nu se mai vorbește acum – oamenii au împărțit și cărămizile din grajduri! 10 unu, 10 altul, 10 altul și tot așa, și le-au dus acasă. Au furat toate țevile, au furat toate motoarele, totul este distrus. Am fost mai devreme și ați văzut cum arată un canal de irigații, așa-zis canal de irigații. Se pierde apă prin toate găurile, prin toate crăpăturile. Noi vrem să le reabilităm. Am un OUAI care are datorii foarte mari. Așa a fost moștenit, din perioada când se plătea apa, fiindcă nu putea să reziste la treapta a cincea, că era un preț prohibitiv. A acumulat, a acumulat, acum avem acele datorii, el nu funcționează de peste 10 ani. Noi am vrea să luăm, el deservește 6000 de hectare, eu nu am decât 600 de hectare – ce să fac cu restul? Mie îmi trebuie doar o stație din cele cinci. 

Reporter: Spuneați că sunt fermieri care nu vor să irige, nu-i interesează. 

Ștefan Gheorghiță: Da! 

Reporter: Chiar dacă, iată, anul acesta le-a demonstrat că este mare nevoie. 

Ștefan Gheorghiță: Știți de ce? Ori se gândesc la alte sisteme, și eu să știți că până la un punct îi înțeleg: foarte mulți gândesc sisteme mai simple. Cu motopompe, cu tamburi. Fiindcă toată lumea zice „hai să facem”. Este o problemă: se fură tot în țara asta. Noi nu punem pe tapet și nici nu vrem să discutăm cu cărțile pe masă. Ne plângem că zootehnia nu merge – haideți să discutăm o frază doar de zootehnie. Iei 100 de oi, trebuie să ai doi paznici. Doi paznici înseamnă un miliard – păi ăla e câștigul tău! Dar poți tu să lași oile în România cu gard electric pe câmp, nesupravegheate? Nu găsești nici iarba de sub ele, d-apăi iarba și gardul! Deci despre ce vorbim? Eu am vrut să-mi cumpăr liniară. Știu, tehnic este mai bună pentru irigat. Conform legii, trebuie să am trei paznici, fiindcă e 5 zile pe săptămână plus weekendul, și zi și noapte asta este. Trei paznici. Trei paznici înseamnă un miliard jumătate. Dar nu am cu cine să mă asociez și nici n-am cum să duc până la fermă, că până la fermă sunt 2 km și trebuie să trec pe șosea prin sat. Nu se poate, că nu se deplasează atât. Și așa mai departe. Am colegi aici care au lipsit două ore de lângă stația de punere sub presiune și le-au dispărut motoarele cu totul! Au venit controale, poliție, bineînțeles, nu s-a găsit nimic. Cred că avem cel puțin 6-7 acțiuni în ultimii trei ani – bineînțeles, niciun vinovat. Nu mai vorbesc de faptul când vii și faci reclamație, jandarmeria spune că n-are jurisdicție, poliția e doar pe localitate, nu are și canalul de irigații, ANIF-ul spune să apelăm la poliție și tot așa, suntem plimbați de la Ana la Caiafa. Și atunci ce să facem? Acum trei zile, am un vecin aici, i-au furat aspersoarele de la antena de irigat. A venit dimineață și n-a mai găsit aspersoarele! 

Reporter: Și antena mergea! 

Ștefan Gheorghiță: Și antena mergea, bineînțeles. Fiindcă a avut altul nevoie de aspersoare! 

Reporter: Corect, și-a făcut completare cum era în armată. 

Ștefan Gheorghiță: Asta este. Și atunci noi despre ce vorbim?  

Reporter: La începutul anului speram că va fi mai multă înțelegere între organizații, iată că nu se întâmplă, și nu există o voce unitară care să pună pe tapet fiecare dintre probleme, pentru că ele trebuie spuse și rezolvate unitar, dar nu pentru azi, ci pentru 10-20 de ani de aici înainte, pentru ca să ai o viziune. Să îți faci un proiect pe termen mai lung. În acest moment eu nu știu ce se va întâmpla în agricultura României, nu știu, dacă dumneavoastră vedeți, ca fermier, eu, ca om de presă, nu‑mi dau seama ce se va întâmpla în viitor. 

Ștefan Gheorghiță: Ce fermier spune că ele vede ce se va întâmpla, nu, el bănuiește sau poate ridică o ipoteză, un vis, o viziune. Fiindcă niciun fermier nu poate controla procesul legislativ, iar fără un proces legislativ clar, predictibil, nu ai ce să previzionezi. Eu vă spun situația cum este la ora actuală: vrei să amenajezi, nu ai un contract de arendă pe termen lung, nu poți să faci o investiție; vrei să investești în anumite lucruri – nu le poți păzi. 

Reporter: S-a discutat – acum s-a făcut la 7 ani la pășune contractul de concesiune, însă era discuție de acum vreo 15 ani de minim 10 ani ca să poți să faci investiții chiar și pe pășuni, sau să le reabilitezi. Așa și în cazul acesta: un fermier nu poate să facă investiții, că dacă face un credit trebuie să-l faci pe minim. 5-7 ani ca să poți să faci... 

Ștefan Gheorghiță: Culmea știți care e? Inclusiv Ministerul nu-și respectă propriile standarde, indiferent cine e la butoanele ministerului. Eu nu vorbesc  de o culoare. De ce spun asta? Fondurile europene, suntem la sfârșit de ciclu, impuneau să ai contract minim pe 5 ani. Dacă cineva este curios, poate să studieze raportul privitor la modul de implementare făcut de specialiștii AFIR și ai Guvernului, și care spun că una dintre principalele cauze este proasta gestionare a reglementărilor contractului de arendă. N-o spunem noi, o spun ei! Și spun, din cauza asta au fost foarte mulți fermieri care n-au putut accesa!  

Reporter: Sunt curios ce se va întâmpla, fiindcă sunt 43 de milioane de euro acum, deci vreo 43 de proiecte care se vor depune pe măsura asta, am văzut că a apărut deja punctajul, ce vor face, cum vor lua ei semnătură de la fiecare proprietar pe terenul căruia trece coloana care va fi reabilitată. 

Ștefan Gheorghiță: Da, este o problemă cu semnăturile, este o problemă cu arenda, este o problemă cu investițiile în irigații, vorbesc de tot ce se poate gândi pe irigații, este o problemă cu un fond de asigurări pentru despăgubiri, fiindcă în fiecare an noi vorbim să ne asigurăm, să ne asigurăm. Cum am mai discutat: avem o singură firmă care a asigurat anul ăsta pentru secetă 200-250.000 de hectare, din ce se vehiculează, și restul...? Și noi avem 3 milioane de hectare numai floare și porumb! Nu mai vorbim de faptul că alte culturi: ovăz, mazăre, soia, nu sunt asigurate, nici n-au intrat! Deci floare și porumb. Bun, ce să facă fermierul, la cine să se ducă să se asigure? Fiindcă e ușor să apărem la televizor, la radio sau în presă: fermierii să se asigure, că noi subvenționăm, noi facem. Unde? De ce nu spunem adevărul? Fiindcă este ușor să inducem... este un război mediatic. Din păcate fermierii n-au timp să se organizeze, de multe ori nici nu știu cum s-o facă, să se organizeze, să facă o politică de marketing, de comunicare. Ei se pricep la altceva, să lucreze pământul. Și atunci se profită de lucrul ăsta. Uitați-vă de când a apărut anul ăsta problema: ministerul întotdeauna a indus, subliminal, faptul că nu se irigă și faptul că nu se asigură... 

Reporter: Nu vor fermierii să irige! 

Ștefan Gheorghiță: Nu vor fermierii. Domnule, dar irigațiile oricum nu asigură toată suprafața pe care noi o avem afectată! Le-au trebuit două luni să ajungă la o concluzie pe care noi o discutam de acum două luni! Noi le spunem de acum că vor avea încă 2 milioane de hectare – zic eu și mă hazardez să spun – culturi de primăvară afectate. Nu cred încă – e treaba dânșilor. Dar ce vor face? 

Reporter: Am văzut în Dobrogea cultura de floarea-soarelui deja terminată, așa că urmează porumbul dacă nu plouă. 

Ștefan Gheorghiță: Da, și deja apar primele înștiințări. Ce facem, încotro ne ducem? Cine va subvenționa în fiecare an? Fiindcă ceea ce trebuie să înțeleagă ministerul, banii pe care-i dau pentru despăgubiri nu sunt banii dânșilor, sunt bani din taxe și impozite și noi trebuie să explicăm oamenilor: de ce dăm în fiecare an despăgubiri sau vom da în fiecare an? Fiindcă nu suntem capabili să facem o strategie, să facem o gândire astfel încât acești fermieri să poată să-și rezolve treburile și să nu mai vină la noi! De fapt asta vrem noi, sau eu cel puțin: vreau o strategie să nu mai fiu obligat să merg și să stau cu mâna întinsă! Să-mi iau măsurile: îmi plătesc asigurare – primesc despăgubiri. Nu-mi plătesc – îmi asum riscul, inclusiv falimentul. Asta e viața! Vreau să investesc în irigații – să pot s-o fac. Nu investesc – la fel, îmi asum riscul. Vreau să fac nu știu ce amenajări sau investiții – foarte bine. Nu? Piața te va scoate la pensie. 

Reporter: Avem în sfârșit și legea vânzării terenurilor scoasă, dar sunt discuții, că așa e la noi, când ceva se face, trebuie să apară cineva și să spună că nu e bine făcut, că avea el o altă soluție, niște articole mai bune pe care să le fi băgat în lege. Ideea este că, bună-rea, așa cum e, s-a modificat. Unii spun că e dezastru. De ce? 

Ștefan Gheorghiță: Fiindcă nu-i a dânșilor. Așa se interpretează la noi. Dar eu vreau să rememorez un pic faptele, prima modificare privitor la introducerea dreptului de preemțiune după modificarea Codului civil a fost Legea 17/2014, semnată de prim ministru Victor Ponta și de Daniel Constantin, ministru al agriculturii. Ca o paranteză, cred că domnul Daniel Constantin parcă este la PNL, așa, ca o înțelegere. Este important contextul. Deci nu a fost o gândire de stânga, a fost o gândire de dreapta care a inițiat. În acea lege a fost o clauză extrem de interesantă și lumea a uitat rapid: se prevedea înființarea unei autorități de reglementare și supraveghere a tranzacțiilor cu terenuri, prevedere care a fost respinsă de președintele de la acea dată, domnul Băsescu, și a fost retrimisă la reexaminare și s-a renunțat, a fost scoasă. De menționat că această lege a fost adoptată într-o perioadă când la putere era USL-ul, adică PSD+PNL. Deci erau împreună. Au gândit-o, au făcut-o. Foarte bine. După aceea a venit domnul Dacian Cioloș și care a ridicat pentru prima oară problema, urmat de domnul Achim Irimescu, și au zis: trebuie să mai umblăm și să mai strângem șurubul cu vânzările terenurilor, fiindcă avem probleme și să copiem alte state. Și eu prima oară l-am văzut pe dl. Cioloș că a cerut termen cât mai mare pentru revânzarea terenurilor, dacă se vinde mai devreme să se pună impozit. Comunitățile să fie favorizate. Păi eu vin și întreb acum un lucru: dacă noi prevedem la persoană fizică, că pe lângă cei care erau preîntorși înainte, coproprietari, vecinii, arendașii și așa mai departe, vorbim de oameni care au domiciliul în localitate. Păi nu înseamnă că este vorba de oameni din comunitatea locală? Nu-i același lucru cu ceea ce zicea domnul Cioloș prin stimularea comunităților locale să cumpere? Dacă vorbim de o firmă care să aibă activități în România și minim 75% activități din agricultură, care este problema? Dar de ce nu spunem noi acum, și cei care sunt francofoni, în Franța nu poți să cumperi un teren dacă nu ai autorizație de exploatare prealabilă. Iar această autorizație nu poți s-o obții dacă nu ești în capacitate profesională, adică nu ai documente că ești agricultor, ori tu faci dovada că angajezi agricultor de meserie, adică cu studii. Și la noi de ce nu se poate? Dacă vrei să fii notar, noi doi putem să fim notari? Nu, fiindcă nu avem pregătire. Putem noi doi să fim doctori?  Nu. Putem noi doi să fim farmaciști? Nu. Dar de ce putem noi doi să fim agricultori dacă nu ne pricepem? Fiindcă noi ne mirăm că avem pesticide în produse, că nu controlăm lanțul alimentar – oameni buni!, agricultura produce mâncare! Și noi lăsăm pe toată lumea care nu se pricepe să se ocupe de așa ceva? Toată lumea să se joace cu otrăvurile? Și pe urmă ne mirăm de ce se întâmplă! Ne mirăm de reziduuri, ne mirăm de concentrații, de nitriți, de pesticide și așa mai departe! 

Reporter: Recent Comisia Europeană, și ați rămas și dumneavoastră probabil siderat, ca și mine de altfel, că am apărut cu strategia asta „de la fermă la consumator”, era cea veche „de la furcă la furculiță”, în care se asigura trasabilitatea produsului agroalimentar până la mine în farfurie de la fermă, așa și asta acum, de la fermă la consumator – ce să spun, mare chestie! – dar se impune reducerea folosirii pesticidelor cu 50%, 20% a îngrășămintelor, creșterea cu 25% a suprafeței agricole și așa mai departe. Green-Deal-ul ăsta nu știu dacă e o soluție care să-l pună din nou pe același palier pe fermierul european cu fermierul din alte state terțe, deci din afara Comunității. 

Ștefan Gheorghiță: Vedeți dumneavoastră, acum este o problemă foarte importantă. De multe ori, diferența dintre agricultura din toate statele comunitare și birocrația de la Bruxelles este foarte mare. De multe ori acolo se fac anumite trocuri politice care nouă nu ni se prezintă. Noi trebuie să înțelegem un lucru: am pierdut tratamentul la sămânță pe bază de neonicotinoide din cauza unor deal-uri politice. Germania a trebuit să-și facă un guvern împreună cu ecologiștii – au acceptat acest deal, fiindcă pe ei nu-i afectează foarte mult. 

Reporter: Păi la ei, la cât folosesc, dacă luăm media europeană a produselor cu siguranță dacă au avut vreodată tanymecus a dispărut. 

Ștefan Gheorghiță: Exact. Oricum n-au avut și nu au. 

Reporter: Oricum, au dispărut multe plante în Germania, Franța și așa mai departe. 

Ștefan Gheorghiță: Și nu mai vorbim de faptul că dacă la ei apare un mistreț în Pirinei sau un lup, deja oierii ies în stradă și spun că ei nu se mai duc la muncă, la noi se distrug mii de hectare și nu e nicio problemă. Ei nu mai au niciun mistreț, dar ne spun nouă... 

Reporter: Se răspândește o boală infecto-contagioasă extrem de gravă – iarăși nu-i nicio problemă. 

Ștefan Gheorghiță: Ei n-au mistreți, n-au lupi, și ne spun nouă să-i protejăm. Dar întreb și eu un lucru: dacă sunteți atât de preocupați, vă dăm vouă vreo mie de bucăți! Două! Gratis. Luați-i și puneți-i la voi și conservați-i cum doriți. Că așa, la alții, e simplu. Nu vreau să se înțeleagă că eu nu sunt proeuropean. Sunt proeuropean, dar nu înțeleg o birocrație, nu înțeleg niște lucruri care să se întâmple la ei și nu la noi! Și acum revenim. Vin și spun: dacă ei susțin că pot să facă aceste reduceri, cum? E adevărat că în Franța dacă un an nu lucrezi un teren, cresc 5-6 buruieni pe hectar. La noi, dacă l-ai lăsat o lună e deja cum se vede mazărea, care nu e tratată fiindcă asta îmi cere la înverzire, că n-am voie să tratez. Și atunci e numai buruiană, și uite, nici nu mai știi ce e, mazăre sau buruiană! Deci sunt multe lucruri care le facem așa. Am scos tratamentul la sămânță – este un subiect pe care văd că multă lume nu-l abordează la noi. Noi avem o industrie producătoare de sămânță importantă, vorbesc ca unul care am lucrat în sistem mulți ani și cred că măcar la atâta lucru mă pricep. Vom pierde această producere de sămânță care se va disloca către Ucraina, fiindcă Ucraina, subit, a fost repusă pe tapet pentru a fi recunoscută certificarea semințelor produse în Ucraina, care vor putea să intre în comunitate. Noi nu mai putem să susținem această industrie, neavând tratament la sămânță. Și ce facem cu rățișoara? Bun. Cu ce ne-a ajutat lobby-ul pe care l-am făcut? Cu nimic. Noi trebuie să înțelegem un lucru: trebuie să ne căutăm aliați politici și trebuie să înțelegem ce se dorește. Dacă noi credem că ne vom duce la Bruxelles și vom bate cu pumnul în masă și banii germanilor și olandezilor îi vom folosi noi cum credem, ne înșelăm. Asta e părerea mea. Nu s-a întâmplat... și să-mi arate mie cineva, în afară de declarații sforăitoare, că așa s-a întâmplat. Nu, se întâmplă ceea ce vor ei, că e pe banii lor! Noi trebuie să înțelegem și să ne adaptăm. Chestiunea este la ce ne adaptăm și cât putem să acceptăm. Putem să facem alte alianțe? Noi n-avem alianță cu nimeni. Uitați-vă, de exemplu, la problema secetei, și o abordăm din contextul ăsta. În toate regulamentele europene se prevede ca riscuri climatice care nu trebuie notificate pentru ajutor, cum ar fi: tornadă, uragane – ați văzut dumneavoastră uragane în Europa și n-am văzut eu? – alunecări de teren, avalanșe – ce treabă are avalanșa cu agricultura? Avalanșă e în timpul verii și-mi strică porumbul? – dar astea sunt trecute. Seceta nu e trecută. De ce? Fiindcă noi n-am fost capabili ca țară să ne aliem cu Italia, cu Spania, cu Portugalia, țări care au aceeași problemă ca noi, și să impunem și seceta. Și atunci noi seceta trebuie s-o notificăm, și ei ne răspund când cred de cuviință, când au timp și când consideră că merită să ne dea ceva. Asta e situația, așa se întâmplă și acum! Reducem – bun, reducem, ce facem? Suntem pregătiți pentru treaba asta? Eu sunt foarte curios... 

Reporter: Păi nu, dar luând media la nivel național care se autorizează și este statistica IPROM-ului, și asta este clar că acolo și programele astea cu finanțare europeană unde se adună toate bidoanele utilizate de fermieri, știți foarte bine că trebuie să le păstrați, să le dați înapoi și așa mai departe, deci practic se cunoaște exact cât s-a utilizat într-un an ca produs și media la nivel de România este de 700 mg pe hectar, față de media europeană de peste 2 kg la hectar – cred că 2,5 kg dacă nu mă înșel – unde stăm? Unde suntem? Atunci cine să reducă? Și de ce? 

Ștefan Gheorghiță: Exact! De ce? ca să fim un piculeț mai controlabili. Noi trebuie să înțelegem că aceste lozinci că suntem toți egali, sunt doar așa, pentru cine chiar nu vrea să citească o carte. Niciodată nimeni nu e egal cu altcineva sută la sută, sunt diferențe. Asta este structura... 

Reporter: Am înțeles. Ferma animalelor.... 

Ștefan Gheorghiță: Dacă noi am fi o societate egalitaristă n-ar fi unul mai bogat, unul mai sărac, unul mai la stânga, unul mai la dreapta. Nu, am fi toți de un fel – dar nu suntem! Nu mâncăm toți la fel, nu ne plimbăm toți cu aceeași mașină, nu plecăm în aceleași vacanțe, și atunci de ce credem că politic ar fi altfel? Chiar nu vrem să pricepem că nu suntem în aceeași ligă cu cei mari? Nu, noi suntem mai la anticameră și așteptăm din când în când să fim invitați. Din păcate ne-o facem de multe ori cu mâna noastră. 

Reporter: Lucrurile totuși ar trebui să se schimbe, pentru că nu poți să stai tot timpul, așa cum aminteați și dumneavoastră, cu mâna întinsă, poate ne pică și nouă ceva.  

Ștefan Gheorghiță: Și aici este o problemă, nu este o problemă care să-mi placă dar este un subiect care este real. Noi ca organizații ne batem să fim la Bruxelles, fiindcă e plăcut. Ne urcăm în avion, ne ducem, bem o cafea, ne întoarcem și vedem cum e lumea acolo. Dar noi nu suntem în stare să convingem Ministerul nostru să voteze cum vrem noi! Atunci pentru ce mă duc să fac lobby acolo? Fiindcă nu noi fermierii votăm, votează guvernul. 

Reporter: Da, din păcate sunt iar două lucruri care sunt, aș spune, de „noaptea minții”, că până acum nu s-a discutat niciodată în România. Da, vehement, că suntem de acord cu plafonarea. N-a existat niciodată! N-a fost vreodată o discuție ca acum. 

Ștefan Gheorghiță: Uitați-vă că și acum e foarte multă liniște. Prea multă liniște. Afară de fermieri, mulți dintre ei neînregimentați, ca organizații, ca structuri asociative, ei sunt mai vocali și iau poziție acum. Pe când poziția unitară, o spun cu regret, sunt membru într-o asociație, s-a făcut o alianță. Afară de niște declarații de genul „vrem să contribuim la dezvoltarea agriculturii” – asta o știam, nu trebuia să o mai scriem o dată!, întrebarea mea este cum? Cu subiect și predicat. Care este programul? Setul de măsură: trei, cinci, zece, hai să le punem una sub alta și să le urmărim și să ne batem pentru ele. Facem câte o comisie. Trei inși se ocupă de arendă, trei inși se ocupă de asigurări, trei inși se ocupă de irigații, și cu astea să mergem. După ce le închidem le bifăm și trecem la următoarele, mai punem încă trei. Nu, noi vorbim doar pompieristic: „vrem să ne ocupăm de noul program pentru 2021-2027”. Bun, și? Noi îl votăm și nu știu eu? Păi dacă noi nu suntem în stare să convingem ministerul să adopte o lege ultranecesară, cum ar fi arenda, sau o lege ultranecesară, cum ar fi un Fond de despăgubiri pentru calamități, credem noi că-i lămurim și-i convingem să facă un nou program cum credem noi? Au mai încercat și alții acum 7 ani și a ieșit ce a ieșit. Și să nu ne îmbătăm cu apă rece, rezultatele nu sunt așa de bune. Am tot stimulat micii fermieri – și? Am umplut câmpul de pepeni și dovleci! Domnule, ți-e și frică toamna să mai circuli pe drumuri că dai din dovleac în dovleac, că ăia se cultivă și rămân pe câmp. Că așa i-a obligat la fonduri europene! Dar partea de valorificare, plusvaloarea unde este? Afară de faptul că a pus dovleci pe câmp... despre ce vorbim? Și am dat bani cu nemiluita, am făcut fel de fel de fermieri balconiști... 

Reporter: Păi nu, și mici fermieri instalați. Tineri fermieri instalați. 

Ștefan Gheorghiță: Exact, și avem tineri fermieri care săracii chiar se chinuiesc și nu reușesc să meargă înainte și nu-i ajută nimeni. În schimb, îi ajutăm pe cei care doar pe hârtie sunt. Și sunt multe situații, și nu se dorește să se vadă, cu toate că se știe, inclusiv în rapoartele ministerului există aceste afirmații făcute de echipele lor de specialiști, nu de mine sau de dumneata. Și atunci de ce nu vrem să înțelegem și să facem și altfel? Vorbim de fonduri europene. Afară de cei care au avut o armată de specialiști care să facă birocrația, cine a luat? De ce trebuie să am neapărat un consultant cu capul mare și care să-mi facă trei topuri de hârtii pentru a obține niște bani? De ce nu pot să fac mai simplu? Ce o fi așa de complicat să cumperi un tractor, de trebuie să faci trei lucrări de doctorat pentru asta? Înțeleg, dacă fac niște construcții, niște amenajări de îmbunătățiri funciare mai complicate, cu proiecte de arhitectură, dar să cumpăr o semănătoare trebuie să fac trei dosare? Fiindcă am depus pentru AFIR la subvenție, de cinci ori mi-au cerut aceleași documente! În condițiile în care le scanează și le bagă în sistem! Dar cei de la Brăila nu văd ce au scanat ăia de la Constanța; ăia de la Constanța nu văd Bucureștiul și așa mai departe, și tu te plimbi cu hârtiile! Mă pune să dau semnătură electronică – dau, deci pe proprie răspundere. După aia mă mai cheamă și cu documentele în original. De ce? De ce mi-am mai asumat răspunderea? Nu era mai simplu din prima să mă chemi cu documentele în original? Îmi cere confirmare de la bancă că este adevărat contul pe care eu îl dau. Păi ce, eu sunt tâmpit să dau contul dumneavoastră, să vă intre dumneavoastră banii care mi se cuvin mie? Chiar așa față de prost am încât nici să nu știu ce cont am la firmă, ca să-mi intre banii de la AFIR? Păi ce, eu îi trimit în altă parte? Nu-i normal să-i iau pentru societate? 

Deci avem fel de fel de situații de genul ăsta. Ne pun să aducem hârtii de la Registrul Agricol cu cei de la APIA. Registrul Agricol lucrează cu hărțile de la Cadastru, APIA lucrează cu hărțile satelitare. Bineînțeles că sunt diferențe – nu e vina noastră, fiindcă APIA recunoaște doar ce se lucrează, nu cât este perimetrul. Apar diferențe – nu ești eligibil. De ce? Dar întreb și eu: de ce nu se folosește aceeași hartă pentru toate? Fiindcă ambele sunt instituții de stat, nu sunt instituțiile domnului Rancu sau ale lui Gheorghiță, sunt de stat! Și noi plătim inadvertențele dintre ei! Noi suntem declarați neeligibili fiindcă aceste autorități nu-și fac treaba! Și alții, peste aceste autorități, nu sunt în stare să-i controleze și să-i pună să-și facă treaba! Și atunci noi despre ce vorbim? Eu sincer m-am săturat de toate aceste echipe. Vine o echipă și o ia de la zero și îi trebuie un an sau doi până învață despre ce e vorba. Dar cât au stat în opoziție de ce n-au pus mâna pe Monitorul Oficial să vadă: la agricultură s-a dat un ordin, s-a dat o ordonanță, s-a dat o lege – nu-mi place această lege. Scrie-o, domnule, și când ai venit în funcție, în 3 luni implementează și hai să ne apucăm de treabă! Noi stăm să bâjbâim: aia e a lui domnu’ Rancu și nu-mi place, aia e a lui Gheorghiță și e proastă, aia e a lui ăla și nu-mi convine – și înainte când mai mergem? 

Reporter: Și tot așa din „nu-mi convine” în „nu-mi convine”... 

Ștefan Gheorghiță: ...din prost în prost mergem! 

Reporter: ...nu mai ajungem nicăieri. Însă de vom întoarce, pentru că acum suntem la mijloc de iunie 2020 și vreau să reluăm aceste probleme care sper eu într-o lună-două să nu mai fie probleme, dar tare mi-e teamă că vom fi în același loc... 

Ștefan Gheorghiță: Ce pot să vă zic este că anul ăsta vă primesc cu mare drag oricând, că am o vacanță prelungită - e umor negru, dar cum zic psihologii, este o fază premergătoare nebuniei... fiindcă efectiv aici ajungem. Eu le-aș mai sesiza celor care se perindă pe la guvernare un lucru, și să se uite că în foarte multe țări comunitare a apărut un flagel: problema sinuciderilor între fermieri. Este un subiect macabru, dar din păcate nu cred că foarte mulți de la minister știu că în Franța rata sinuciderilor între fermieri este cea mai mare dintre toate meseriile franceze. În Germania, în Belgia, în Anglia, în Cipru, în Malta, fenomenul a început să crească. De ce? Fiindcă noi credem că lucrurile sunt foarte simple. Nu. Și mai ales se manifestă între micii și mijlociii fermieri. Păi nici nu mi-e greu să înțeleg. Păi dacă eu, ca o firmă bancabilă, care nu am o problemă să trec peste acest an, trec, eu ceea ce îmi doresc este o modificare legislativă, dar cei mici și mijlocii, care se chinuiesc cu 10-15-20 de hectare, ce vor face? Dacă vrem să-i ajutăm, cum îi ajutăm? Îngropându-i? Stimulând ce? Fiindcă nu avem nicio strategie, nu avem nicio gândire! Ce vrem să facem cu ei, să-i punem pe butuci? Hai să o spunem și să ne-o asumăm! Vrem să-i dezvoltăm? – la fel, s-o spunem și să ne-o asumăm. Eu nu spun ce este bine sau nu, că nu eu conduc. Eu ceea ce spun este că trebuie să ne asumăm ceea ce vrem să facem, într-un fel sau altul. Ca să ieșim odată din această bâlbâială în care ne învârtim de 30 de ani.

Reporter: E o generație! Chiar mai mult. 

Ștefan Gheorghiță: Da, din păcate. Și noi nu înțelegem un lucru: ceea ce simbolizează foarte mult agricultura românească este că percepția pe care o trimitem celor care ne urmează este, o frază pe care o știe toată lumea: „nu pui mâna pe carte? O să ajungi la vaci! O să ajungi să sapi câmp!” – ce-o fi așa de rău? Ăsta e respectul pe care-l arătăm fermierului? Ăla e amărâtul ăla care pune mâncarea pe masă, și nu vorbesc ca amărâtul în sensul că n-ar duce-o bine sau rău sau altfel, nu vorbesc de condițiile de viață. Vorbesc de munca pe care o are. 

Reporter: Dar problema e că nu mai găsim să mai vină oameni să lucreze în agricultură. 

Ștefan Gheorghiță: Aia e! Păi de ce să vină? Ce să facă? Care este respectul instituțional pe care-l primește? Vrem să plătim mai bine oamenii din agricultură? Foarte simplul. Dar ministrul cu Parlamentul și Guvernul, pe de-a întregul, ar trebui să se întrebe: au habar – întreb și eu, chiar dacă pare dur – au habar de ce înseamnă o fermă de 50-60 de hectare? Cu 100 de vaci? Le spun eu, foarte simplu: 100 de vaci ca să le duci la pășune înseamnă doi paznici, înseamnă un miliard. Ca să faci brânza îți mai trebuie un om – încă 500 de milioane – de ăia vechi vorbim. Trebuie să plătești contabilitatea, trebuie să plătești firmă de PSI și SSM, trebuie să ai sisteme de pază, trebuie să-ți plătești paznici, trebuie să nu uite domnul ministru și de la interne că noi de la fermieri, dacă ni se sparge, după ce că suntem prăduiți și ni se fură, mai suntem și amendați că n-am avut trei paznici! Domnule, unde o să vedeți dumneavoastră în Franța, în Belgia, în Polonia trei paznici la o fermă, doi paznici la animale? Sunt cinci oameni – înseamnă două miliarde jumătate! Ăia sunt banii care trebuiau să-i rămână fermierului! Una era dacă avea un singur îngrijitor, îi dădea un salariu decent, dar el trebuie să țină cinci, fiindcă așa-l sufocă legislația! Fiindcă tot tu ești de vină că ți s-au furat pesticidele, tot tu ești de vină că ți s-a furat porumbul de pe câmp, tot tu ești de vină că ți se fură motoarele de la irigații, tot tu ești de vină că se fură tot! Domnule, dar poliția chiar n-are nicio vină? Parchetul care-i prinde și le dă drumul, chiar n-are nicio vină? Că de justiție – ce să mai vorbim? Stăm până ieșim la pensie sau se prescrie faptele. Despre asta vorbim. Și atunci, care este realitatea? 

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Din iunie 2019, la conducerea companiei Titan Machinery România se află o femeie, Melania Ungureanu, pe care mulți o știm, actualul director general activând aici încă din 2007. O femeie puternică, ambițioasă, care se simte bine într-o lume care, până mai ieri, era considerată a bărbaților. Cum a evoluat Titan Machinery România, cine e firma-mamă din SUA, cum sunt primite de agricultorii noștri mărcile Case IH și Vaderstad, cele mai importante din portofoliul firmei, cum a fost anul trecut și care sunt planurile pentru 2020, reprezintă câteva din punctele atinse în discuția pe care am avut-o la început de an cu Melania Ungureanu.

„Nu e un domeniu uşor. Echipa Titan Machinery România este formată din peste 250 de oameni, dintre care vreo 40 sunt femei, avem vânzători femei, sunt pasionate de ceea ce fac. Departamentul nostru de piese de schimb are la conducere o femeie.”

Reporter: Cum a fost anul 2019 pentru Titan Machinery?

Melania Ungureanu: În câteva cuvinte, pot să spun că suntem acolo unde vrem să fim. 2019 a fost un an cu bune şi cu rele, însă cu toate greutăţile anului agricol 2018-2019, în decembrie am putut spune că încheiem anul bine. Într-o piaţă a României în care anul trecut, din informațiile noastre, a scăzut un pic numărul tractoarelor noi vândute, Titan Machinery a reușit o creștere a cotei de piață, iar la momentul ăsta depăşim 15% din piaţă la tractoare.

În ceea ce privește combinele, anul 2019  a fost foarte bun pentru noi, a fost o creştere cu 20% faţă de 2018, chiar în condiţiile unui an dificil pentru fermieri. Subliniez că noi suntem cei care vindem combine Axial-Flow, iar în acest segment Titan Machinery este lider de piață.

De asemenea, vreau să punctez că Titan Machinery România este firma-fiică a lui Titan Machinery din Statele Unite ale Americii, firmă cotată pe NASDAQ, cel mai mare dealer de utilaje agricole şi de construcţii din lume, care comercializează patru branduri, două de agro și două de construcţii, iar după ce zic lucrul ăsta e clar că mă duc la marca Case IH, marcă care presupune înainte de orice calitate, care într-adevăr în SUA înseamnă putere, înseamnă tractoare de peste 250 CP în special. Revenind în România, în afară de aceste tractoare de putere mare pentru care e recunoscută marca Case IH, am reuşit să intrăm în segmentul de ferme mici şi mijlocii, unde am vândut un număr important de tractoare între 60 CP şi 250 CP. Ceea ce mă bucură e că fermierul mic şi mijlociu începe să investească în tehnologie, în calitate, înainte de orice.

Reporter: Care este gama de tractoare având cererea cea mai mare din partea fermierilor români?

Melania Ungureanu: Soluţia tehnică pe care o propune Titan Machinery clientului român e una completă, de la tractor de 55 CP până la 600 CP, e clar că ne îndreptăm spre clienţi mici, medii şi mari...

Reporter: Să înţeleg că dialogul începe de la suprafața exploatată...

Melania Ungureanu: Întotdeauna. Încercăm cumva să ghidăm clientul spre acel tandem, acea soluţie tehnică care să i se potrivească. De aia n-aş putea să spun că avem o categorie de tractoare vândută mai mult sau mai puţin, pentru că toate-şi au rostul lor în planul pe care-l avem. Ziceam la început că anul ăsta am vândut mai mult ca în alţi ani tractoare mai mici. Era un plan al nostru să facem asta, să ducem marca Case IH şi în segmentul ăsta care până acum nu era acoperit, dar e cumva dictat şi de piaţă, şi mă bucur că-i aşa, înseamnă că și pe fermierul mic și mijlociu îl interesează să investească în tehnologie, înseamnă că-l interesează să înceapă să lucreze eficient, să-şi aibă mare grijă de resursele lui financiare şi de pământul lui, până la urmă. Deci de aia aş spune că reuşim să vindem din toate categoriile, şi tractoare mici, şi medii, şi mari, iar la combine, v-am zis, am terminat anul extraordinar de bine. Combinele Case IH Axial-Flow asigură o bună calitate a recoltei, o bună calitate a seminţei. Oful nostru vis-a-vis de Case IH este că dacă am avea combine mai mici, am vinde şi mai multe. Combina cea mai mică de la Case IH e o combină care se adresează clientului care are măcar câteva sute de hectare, pentru că e o combină mare, o combină de valoare mare. Pe de altă parte, lăsăm viitorul să decidă, să hotărască, până la urmă suntem dealeri, depindem de producător şi de soluţiile tehnice pe care le propune producătorul.

„Fermierul mic şi mijlociu începe să investească în tehnologie, în calitate, înainte de orice.”

Ca să fii acolo unde vrei, înveți tot timpul

Reporter: N-am vrut să vă întrerup când ați vorbit de combine, mi-am amintit că nu demult am fost într-o fermă din județul Dolj, la Drănic, iar fermierul mi-a arătat mândru noua achiziție, o combină roșie, Axial-Flow, marca, desigur, Case IH. Cum se desfăşoară o tranzacţie? Spre ce înclină balanța, spre tehnologie ori spre preț?

Melania Ungureanu: Orice tranzacţie e un dublu sens, e cerere şi ofertă, şi trebuie să ai mare grijă pentru că trebuie să satisfaci cererea care-ţi vine. Pe de altă parte, ca dealer de două branduri foarte importante, care înseamnă calitate – respectiv Case IH şi Vaderstad, dar nu numai, pentru că vreau să subliniez că suntem pe piaţa din România şi oferim soluţii complete clienţilor noştri, însemnând de la mașini și echipamente de pregătire a solului, de însămânţare, de protejare a solului, remorci şi toate celelalte, până la tractoare și combine, ne considerăm responsabili pentru clienţii noştri, pentru fermieri şi în orice tranzacție le propunem nu numai soluţii tehnice noi, pe care le avem la îndemână de la producătorii noştri, dar mai venim cu ceva în plus, ne dorim să aibă parte de acele soluţii calitative, de acele tehnologii ale viitorului, care să le permită o foarte bună eficienţă. Şi aici facem un lucru pe care l-am început de câţiva ani şi sigur o să-l continuăm în viitor, vorbesc de Precision Farming, un departament foarte, foarte important din structura firmei noastre. Avem rețeaua de semnal de precizie RTK. Am început acest proiect în 2016, iar în 2017 aveam deja la nivel de ţară vreo 30 de staţii RTK, care permit fermierilor care investesc în tehnologie să aibă acces la echipamente care pot să lucreze singure, pe autopilot, şi care le asigură o eficienţă şi o precizie de 2,5 cm – ceea ce e extraordinar.

Am mai început un proiect în 2017, se cheamă FarmiS, care în cuvinte simple poate fi explicat aşa: fiecare utilaj vândut unui client în perioada asta, tractor, combină şi autopropulsate, are nişte device-uri care le permit clienţilor să aibă acces la diverse informaţii precum consumul de combustibil. Fermierul, dacă e interesat ce face tractorul pe tarla, poate foarte bine să afle această informaţie, pentru că poate să primească pe telefon semnal şi ştie efectiv ce se întâmplă.

Dispunem azi de tehnologie care permite clienţilor să aibă acces la informaţiile pe care şi le doresc, informaţii pe care să le folosească în scopul de a economisi bani, că până la urmă despre asta este vorba.

Mai avem un proiect, Agricultura Plus, e un proiect de Crop Intelligence, cum îl numim noi, practic e un management al culturilor. Aici suntem tare mândri pentru că exact ce încercăm noi să aducem clientului român e acea soluţie integrată care să-i permită în acelaşi timp, pe baza analizei unor probe de sol din tarlaua lui, cu ajutorul unor hărţi digitizate şi cu ajutorul unor echipamente inteligente ale noastre care sunt posibile să înglobeze aceste informaţii, să aibă posibilitatea unei distribuţii variabile a seminţei în sol, a îngrăşămintelor. E foarte important să ne axăm pe treaba asta, pentru că totul se duce în bani, în rezultat. Agricultura depinde de vreme și, după cum vedem, condițiile climatice sunt într-o continuă schimbare, vara ba e mai scurtă, ba mai lungă, iarna când e, când nu e. Astfel că e foarte important ca agricultorii să-şi protejeze solul, să-şi protejeze umiditatea în sol, să se uite cu mare atenţie la resursa financiară, pentru că pot veni ani grei în care rezultatele să nu fie grozave. De aceea trebuie o mare, mare atenţie pe partea asta financiară. Accentuez, datoria noastră e să aducem fermierul român lângă aceste echipamente care prin ele însele înseamnă calitate, dar şi aproape de partea asta de tehnologie nouă, tehnologia viitorului în care, apropo, investim mult şi suntem foarte, foarte interesaţi s-o dezvoltăm şi mai mult.

Viitorul e al soluţiilor tehnologice.

Reporter: Nu cumva tehnologia a luat-o înaintea oamenilor? Avem specialiști care să lucreze pe utilajele acestea sofisticate, cu atâta electronică, automatizate? Nu mai vorbim azi de mecanicul cu cheia şi cu levierul în mână.

Melania Ungureanu: Sunt echipamente foarte scumpe, sunt echipamente automatizate, nu mai e vorba doar de un simplu mecanic, e vorba de oameni care să poată să ştie şi să citească coduri de erori, să le comunice într-un fel cât mai simplu. Nu mai e de mult acel mecanic la care faceți referire. Indiferent că e mecanicul cu levierul, indiferent că e inginerul specializat, tot ce-i leagă e o mare pasiune pentru domeniul ăsta. Pentru că, dacă stau şi mă uit la tehnicienii noştri, care, apropo, în momentul de faţă sunt aproximativ o sută de oameni în structura noastră, e un melanj între oameni mai în vârstă, oameni care s-au format în alte timpuri, oameni cu pasiune pentru aceste maşini agricole pe care le-au învăţat din mers, împreună cu oameni tineri, care sunt gata să înveţe şi care, dacă ştiu „să fure” meseria de la cei în vârstă, şi de la profesorii lor, şi de la product-manageri, şi de la cei de la care au posibilitatea să înveţe, nu pot să facă altceva decât să facă echipă bună. Și în România, ca și pe plan mondial, ne confruntăm și noi, furnizorii de input-uri, și fermierii cu lipsa forței de muncă. Eu cred că trebuie găsite soluții. De pildă, Titan Machinery are un proiect cu Liceul Harnaj, investim în elevi pentru a ne asigura forță de muncă specializată, avem deja 11 copii, 3 în anul I, 3 în anul II şi 5 în anul III. Elevii din anul III o mare parte din săptămână o petrec aici, la sediul nostru, şi fac practică, sunt foarte atent supravegheaţi, am investit foarte mult financiar în proiectul ăsta şi efectiv ne dorim ca acești copii să rămână în continuare cu noi, avem în plan chiar să înceapă să meargă în tandem cu echipele de tehnicieni la clienţi, să înveţe din teren, să înveţe din mers; în afară de latura asta teoretică, e foarte, foarte important şi lucrul practic, să vadă cum se întâmplă lucrurile în teren, ca mai târziu să poată să le preia singuri.

Aş aminti și colaborarea pe care o avem cu universităţi din ţară, vară de vară avem studenţi în practică, fie la Bucureşti, fie la Craiova, fie la Oradea. Dintre aceşti studenţi, după ce-şi termină stagiile de practică, rămân în continuare cu noi şi sunt tineri care nu vin neapărat în domeniul tehnicii, sunt şi oameni care vin la departamentul de sales-administration sau de business-operation. E clar că fiind un domeniu cu predilecţie tehnic, majoritatea sunt bărbaţi şi majoritatea îşi doresc să rămână la tehnic. Dar să nu credeţi că nu avem şi domnişoare de la Politehnică. Într-o primă fază, ele vin în hală şi vor să repare tractoare. A fost greu la început, dar după aceea s-au adaptat. Sunt oameni pasionaţi de domeniile astea.

Reporter: Şi dvs., directorul general al unei companii de tehnică agricolă, trăiți și lucrați într-o lume care, se zice, e a bărbaților.

Melania Ungureanu: Nu e un domeniu uşor, însă sunt în domeniul ăsta de mulţi ani, de foarte mulţi ani. Echipa Titan Machinery România este formată din peste 250 de oameni, dintre care vreo 40 sunt femei, care sunt grozave, avem vânzători femei, care sunt extraordinare, care dacă ar vrea să vândă gheaţă eschimoşilor ar reuşi, să ştiţi, fără nicio problemă. Sunt femei pasionate de ceea ce fac și atunci totul este simplu. Departamentul nostru de piese de schimb, care e unul foarte larg, are la conducere o femeie, iar acum, la financiar, controlorul nostru financiar, în echipa aia mare de fete, e bărbat. Deci e pasionat de treaba asta şi e clar că i se potriveşte rolul ăla.

Acum, revenind la mine, rolul meu aici e foarte clar, propunerea a venit de la grup, în firma asta sunt de la început, m-am ocupat înainte de tot ceea ce înseamnă administrare vânzări, business-operation, de departamentul administrativ, de departamentul HR, deci eu nu sunt om tehnic, n-o să fiu niciodată om tehnic, nici nu e rostul meu să mă ocup de partea asta; rostul meu e de coordonare, de închegare a echipei, de conservare a rezultatelor, de lărgire a echipei, că, apropo, avem planuri mari în continuare de dezvoltare, iar ştiu clar că în echipa noastră Titan Machinery sunt o grămadă de staruri, acolo „jos” avem cei mai buni product-manageri din ţara asta, avem cei mai buni specialişti la marketing. La nivel de Europa, rezultatele României sunt recunoscute datorită oamenilor din România. Avem vânzătorii noştri, nişte staruri reale, pentru că oamenii ăia chiar reuşesc să facă minuni prin dedicaţia lor, şi la fel avem nişte oameni la departamentul tehnic şi piese de schimb grozavi, care clar învaţă tot timpul. Învăţăm din mers, tehnologia asta evoluează atât de repede, încât e clar că trebuie să înveţi tot timpul. Vorbeam înainte de Harnaj, vorbeam de universităţi, dar vreau să mai vorbesc şi de training-urile pe care le avem noi la Titan Machinery, că stăteam şi mă uitam zilele trecute, cred că anul trecut au fost 140 de training-uri organizate, e un mare efort financiar, training-uri ale oamenilor noştri ca să fie pregătiţi să poată să ajungă la fermieri şi să-i deservească şi să le asigure soluţii bune. Nu e aşa simplu. Producătorii clar vin de la un an la altul cu soluţii noi, tehnice, care mai de care mai grozave. Trebuie să ţinem pasul cu informaţiile respective, trebuie să învăţăm tot timpul. Apropo de învăţatul ăsta, dacă stau să mă gândesc, în prima parte a anului, când ne permite sezonul agricol, care e destul de intens din martie până în noiembrie, deci undeva în iarnă, mare parte din timpul nostru e dedicat acestor training-uri. Că sunt training-uri de produs, că sunt training-uri tehnice, că sunt training-uri de soft-schi, cum le zicem noi, dar care sunt foarte importante în grupurile mari de oameni, echipe mari, e foarte important să ai o bună comunicare, să ai o bună organizare, să ai o bună planificare a activităţilor, deci asta vreau să vă spun: învăţăm tot timpul ca să fim acolo unde vrem să fim.

„Și în România, ca și pe plan mondial, ne confruntăm și noi, furnizorii de input-uri, și fermierii cu lipsa forței de muncă. Titan Machinery are un proiect cu Liceul Harnaj, investim în elevi pentru a ne asigura forță de muncă specializată.”

„Vara sanie – iarna căruță”, cheia reușitei

Reporter: Unde aţi ajuns cu acoperirea naţională? Cât de rapidă e intervenţia, atunci când vă solicită fermierii?

Melania Ungureanu: Trebuie să fim aproape de clienţii noştri, să acoperim toate serviciile de post-vânzare, să asigurăm piese de schimb și service la timp. Avem 12 filiale, în prezent, în România, ultima a fost deschisă în decembrie 2019, la Botoşani, care va deveni funcţională acum, în 2020, din februarie. Nu ne oprim aici, avem în plan să mai deschidem încă trei cel puţin. Ne dorim să fim aproape de clienţii noştri, să le asigurăm rapid serviciile de post-vânzare. Prin urmare, continuăm să deschidem puncte de lucru, să fim aproape de fermieri, continuăm să mărim echipele, în momentul de faţă vă spuneam că suntem peste 250 şi la sfârşitul lui 2020, potrivit bugetului, ar trebui să trecem de 285 de oameni, să ne apropiem de 300 de oameni, şi continuăm să aducem plusul ăla pe care cred eu că-l aduce Titan Machinery în România, prin originalitate, prin soluţii tehnice, prin soluţii inteligente la client.

Reporter: Ce pregătiți pentru 2020, care sunt planurile?

Melania Ungureanu: An de an, avem promoţii, şi financiare, şi promoţii de produs, şi tot felul de promoţii gândite cumva tot în sprijinul agricultorului. Aici vreau să dau un exemplu, dacă la un moment dat avem o promoţie pentru un tractor şi împreună cu tractorul dăm, să zicem, un echipament de curăţare, de spălare, ne gândim dacă chiar clientul are nevoie de aşa ceva. E una dintre promoţiile pe care le-am avut în toamna trecută. Sau, legat de finanţare, ţinem foarte aproape de partenerii noştri financiari, că e foarte important să ne ducem la client cu soluţii împreună, noi cu soluţia tehnică şi ei cu un produs financiar adecvat, împreună cu ei încercăm cumva să le cosmetizăm şi din când în când avem subvenţii, efectiv suportăm o parte din costuri ca să mergem la client cu produse şi mai bune, care să ne diferenţieze pe piaţă. Așadar, avem în plan o grămadă de lucruri, n-aş putea acum să vi le enumăr pentru că, din mers, te adaptezi. Nu e o soluţie pe care s-o pui pe masă acum şi să spui clar: la anul ori anul ăsta bifez asta, asta şi asta, e efectiv în funcţie de cum evoluează şi piaţa, în funcţie de ce poate să apară nou pe piaţă, în funcţie de vreme, în funcţie de mai multe. Deci trebuie tot timpul să fii cu mare, mare atenţie şi să te pliezi pe cererea clientului. Trebuie să fii acolo.

Reporter: Cum a evoluat de la primul an de prezență pe piața noastră și până acum Titan Machinery România?

Melania Ungureanu: Titan Machinery a venit în România în 2011, deci Titan Machinery Romania SRL s-a născut în noiembrie 2011, la acel moment când au venit ei au găsit un dealer cu mai puţin de 30 de oameni, eram câţiva aici la București şi alți câţiva colegi la Timişoara. De atunci, din 2011 până acum, am crescut ca echipă, cum am zis, suntem mai mult de 250, suntem prezenți în 12 puncte în ţară. Am evoluat exponenţial, a fost nevoie să facem treaba asta, pentru că noi am venit mai târziu pe piaţă faţă de alţi dealeri existenţi la acel moment, ne interesează în continuare să ne mărim, să ne lărgim echipele, să ajungem mai aproape de client, e clar că nu încape comparaţie între cele două momente. Dar istoria a fost frumoasă. Titan Machinery a venit în Europa prima oară în România, după care au început să deschidă filiale în Bulgaria, în Austria, Serbia, Ucraina, Germania. Apariţia unor asemenea dealeri ţine de puterea financiară a grupurilor, de interesul lor, de dezvoltarea tehnologiei pe pieţele respective, iarăşi, subliniez cine e Titan Machinery: cel mai mare dealer de utilaje agricole şi de construcţii din lume. A vrut să investească în partea asta de lume, e clar că nu se opreşte aici, e clar că va merge şi pe alte pieţe. E un proces continuu, e un proces natural, e un proces care până la urmă are ca scop rezultatul la client, rezultatul firmei – până la urmă e un câştig pentru toate părțile. Noi avem datoria să ajungem la clienţi, să le arătăm produsele din portofoliul nostru, să le vorbim despre aceste echipamente noi, despre tehnologia nouă, e scopul nostru să-i învăţăm, e scopul nostru să le deschidem ochii asupra a ceea ce a apărut pe piaţă. Să ne uităm la suprafaţa agricolă a României, să ne uităm la calitatea solului din România, să ne uităm la producţiile României în ultimii ani, cu toate schimbările astea – secetă, ploaie sau ce a mai fost, că până la urmă uite, cu o tehnologie adecvată, în condiţiile în care campaniile agricole se micşorează, rezultatele apar. Acolo unde tratezi serios şi cu mare responsabilitate toate lucrurile și îţi faci treaba, în final rezultatul apare.

Cum vă spuneam, mai deschidem încă trei puncte minimum, în nord-vestul ţării, în zona centrală, în zona Braşovului, căutăm locaţii şi nu găsim, dar trebuie să găsim la un moment dat, în centrul Moldovei. Ne mărim echipele ca să fim aproape de clienţii noştri, ne mărim numărul de service-mobil, aceste service-uri mobile sunt echipe tehnice care merg la clienţi pentru intervenţii uşoare la client în curte. Maşinile astea de service sunt dotate cu tot ceea ce e nevoie pentru intervenţii uşoare, astfel încât reparaţia tractorului, reparaţia combinei, a semănătoarei să se facă repede la client în curte. Se pleacă şi se rezolvă pe loc, din punct de vedere tehnic.

Ce ne mai interesează pentru 2020 e să investim foarte mult în partea asta de after-sale, ne interesează să creştem foarte mult sectorul de piese de schimb şi service. Ce încercăm să facem e să avem parteneriate foarte clare cu furnizorii, care să ne permită să aducem foarte repede piesele de schimb necesare, că chiar dacă nu ai pe stoc, atâta timp cât poţi să le aduci la urgenţă într-o zi-două eu cred că deja e un pas înainte făcut. Ne dorim să fim foarte aproape de clientul nostru şi cumva să anticipăm. Au trecut anii în care eram la service şi doar aşteptam să ne sune clienţii, suntem în perioada în care schimbăm puţin tactica şi începem să devenim proactivi, vrem să ne ducem la clientul nostru să-i aducem aminte de vorba aia românească „vara sanie – iarna căruţă”, că e mai simplu aşa, că altfel sezoanele agricole sunt scurte, sunt din ce în ce mai scurte. Cam asta e ceea ce încercăm noi să facem, şi în 2020 şi pe termen mai lung, să schimbăm această abordare, să mergem proactiv la client, să încercăm cumva să facem vorba asta românească să se întâmple, „vara sanie – iarna căruță”.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La început de an, Mario Tomsic – country manager BASF România, ne-a dezvăluit câteva dintre noutățile și provocările anului 2020, dar și cum se pregătește producătorul german pentru fiecare moment în care Bruxelles-ul mai interzice câte o substanță activă, BASF investind inclusiv în segmentul bio. Portofoliul de semințe s-a extins din acest an, iar viitorul în agricultură le aparține tinerilor, care vor schimba agricultura ajutându-se de instrumente digitale.

Reporter: Cum a fost 2019 pentru BASF România? Care au fost principalele provocări ale anului trecut?

Mario Tomsic: Ei bine, a fost un an cu încercări, aș spune unul dificil. Clar, nu a fost cel mai ușor an. Principalele provocări au fost condițiile meteorologice cu secetă extremă, care au afectat puternic rapița, dar și dezvoltarea cerealelor. Cred că a fost foarte ciudat să fie zece luni fără ploaie în unele părți ale României.

Reporter: Care sunt posibilitățile de adaptare a tehnologiei și a structurii de culturi la schimbările climatice?

Mario Tomsic: Cred că o parte din posibilități o reprezintă, cu siguranță, sectorul de semințe, dar cealaltă parte stă în protecția culturilor. În trecut, compania BASF a făcut multe. Vedeți că multe dintre produsele noastre se mențin mai mult timp în condiții de secetă. Nu putem face față unei perioade de secetă de zece luni, dar sigur că putem face produse precum cele pentru stadiul preemergent, pe care le avem pentru rapiță, de exemplu, Butisan, care își păstrează eficacitatea chiar și în condiții de umiditate redusă. Iar când ploaia vine, după 30 de zile, funcționează, în timp ce alte produse nu funcționează. Dar, da, nu o poți face pentru zece luni de secetă. Noi facem ce putem și există câteva exemple în care îmbunătățim produsele pentru a ne adapta acestor condiții.

Reporter: Agricultura bio a devenit o tendință la nivel mondial și în special în UE. Este acest lucru exagerat în opinia dumneavoastră? Credeți că produsele de protecție a culturilor ar trebui adaptate treptat la această tendință?

Mario Tomsic: Da, segmentul bio este în creștere și cred că aceasta este piața, iar pe piața liberă, da, piața are întotdeauna dreptate. Prin urmare, există cerere pentru produsele bio și, bineînțeles, obiceiurile consumatorilor se schimbă, iar noi reacționăm mai întâi cu scăderea semnificativă a reziduurilor, pentru a îmbunătăți produsele. De asemenea, în protecția plantelor, există acest segment care este bio, iar BASF investește și în acest segment, deoarece, în viitor, acest domeniu va crește și mai mult, cu siguranță. Nu va fi niciodată sută la sută, sigur, dar aceasta nu este doar o tendință pe termen scurt.

Reporter: An de an, există produse eliminate din lista celor omologate, substanțe active care se interzic. Cum s-a pregătit BASF pentru acest lucru?

Mario Tomsic: Ei bine, cred că cel mai bun lucru îl reprezintă cercetarea și dezvoltarea pentru a găsi produse noi, produse mai bune, iar BASF face acest lucru. Sincer, dacă decizia de a elimina un produs este corectă, atunci să fie interzise cele care nu mai corespund standardelor, care sunt sub standarde. Cred că acesta este un lucru bun. Și ajută BASF și companii precum BASF, astfel încât cercetarea să meargă în direcția corectă și să creeze produse noi.

Reporter: Concurența în domeniul produselor de protecție a plantelor este încă foarte puternică. Unde se află BASF în această zonă?

Mario Tomsic: Bine poziționat, aș spune, destul de bine poziționat, mai ales dacă vă uitați la produsele despre care se știe că vor fi eliminate anul acesta și veți vedea cine a anunțat noi molecule și produse noi. Compania BASF se poziționează foarte bine. Cred că ați auzit de noul triazol – Revysol și vedeți ce se întâmplă cu substanțele active existente în prezent, cum ar fi propiconazol, care va fi eliminat, epoxiconazolul va fi eliminat curând, tebuconazol va fi eliminat și, dacă vă gândiți la viitor, atunci cu noua substanță activă Revysol, pe care BASF o va lansa în România în 2021, cred că suntem foarte bine poziționați. Acesta este doar un exemplu în acest sens.

Reporter: În ultimul timp, am asistat la tot felul de fuziuni între companii din domeniul input-urilor agricole, precum Pioneer, DuPont, Monsanto, iar BASF nu constituie o excepție. Care sunt motivele? O companie devine astfel mai puternică?

Mario Tomsic: Motivul principal este, desigur, întotdeauna economic. Situația generală creează presiune asupra companiilor și acestea caută modalități de a face față acestei presiuni, iar fuziunea este desigur una dintre soluțiile pentru a crește și a oferi rezultate mai bune. În acest fel, o companie devine mai puternică, deoarece își extinde portofoliul. Vorbesc în numele  companiei BASF, unde achiziționarea unui producător de semințe completează portofoliul actual. Căutăm soluții prin care să îmbunătățim oferta noastră, să ne adaptăm la nevoile pieței.

Am vorbit mai devreme despre modul de acțiune al companiilor cauzat de schimbările climatice și luați rapița ca exemplu, care este foarte puternic afectată de condițiile climatice și vedeți ce s-a întâmplat în ultimii doi ani. Desigur, atunci când ai atât semințe, cât și produse de protecția plantelor, poți oferi soluții mult mai bune. Anul agricol 2018 – 2019 a fost plin de provocări pentru cultura de rapiță. Am avut doar o treime din suprafața cultivată cu rapiță la care ne-am așteptat. Și știți că producția de semințe nu se pregătește cu o zi înainte de semănat, ci vorbim despre doi ani înainte de semănat, așa că eram deja pregătiți pentru o suprafață mai mare. Cu toate acestea, cred că a fost un an de succes și am realizat cota de piață pe care ne-am propus-o, care este o creștere foarte bună față de trecut, pentru acest segment. Și continuăm. Cred că suntem pe drumul cel bun. Anul 2019 a fost o excepție din cauza condițiilor climatice și nu pentru că fermierilor nu le place rapița sau nu au nevoie de rapiță. Deci, cred că pentru 2020 suntem bine pregătiți. Și pe deasupra, venim cu semințe de floarea-soarelui. Anul acesta, ne extindem portofoliul și avem și semințe de floarea-soarelui, ceea ce ne va oferi noi posibilități.

Reporter: Pentru că vorbiți de acest an, care sunt așteptările dvs. pentru 2020?

Mario Tomsic: Din punctul de vedere al agriculturii, cred că situația actuală este mai bună, comparativ cu cea de anul trecut. Sper că vom avea și o primăvară normală și, în aceste condiții, cred că piața va înflori și va fi un an mai bun pentru fermieri comparativ cu 2019, pentru distribuitori, dar și pentru producători. Cu siguranță nu va fi un an ușor, ați menționat reglementările europene, ați menționat concurența și toate celelalte. Dar cred că este bine și suntem pregătiți pentru această creștere în România.

Reporter: Acum, la finalul discuției, am câteva întrebări referitoare la dvs. ca om și nu ca șef al BASF România. De unde sunteți și când ați început să lucrați pentru BASF?

Mario Tomsic: Sunt din Croaţia. În 2002, m-am angajat în BASF, dar am început în Germania. De meserie sunt economist, iar primul job a fost în consultanță, am fost consultant, în 1999, în Germania.

Reporter: Cât de importantă este echipa pentru a avea succes?

Mario Tomsic: Cred că echipa contribuie în proporție de 100% la asigurarea succesului. Dacă nu ai o echipă bună, nu poți avea succes. Slavă Domnului, compania BASF are o echipă bună în România, cea mai bună echipă de pe piață.

Reporter: În ianuarie începe seria simpozioanelor de iarnă ale BASF. Ca în fiecare an, și acum, la început de 2020, veniți cu noutăți pentru fermieri, cu surprize?

Mario Tomsic: Ei bine, sunt mereu surprize. Aștept cu nerăbdare aceste simpozioane de iarnă pe care le facem. De pildă, lansăm pe piață un produs, Flexity Duo, o noutate din categoria fungicidelor pentru cereale, care este într-adevăr un produs perfect, zic eu. Și vom veni și cu alte surprize.

Reporter: Ce țări mai cunoașteți din punct de vedere agricol?

Mario Tomsic: Aș spune că știu, cumva, trei țări, pentru că, înainte de România, am lucrat în domeniul agricol în Croația. Și înainte de asta, în Rusia. Așadar, știu puțin despre Rusia și Croația.

Reporter: Puteți face o comparație?

Mario Tomsic: Ei bine, Croația este semnificativ mai mică. Se caracterizează prin fermieri mici, fermieri privați. În timp ce Rusia este la polul opus, are exploatări agricole uriașe, terenuri uriașe, așa că, dacă le comparați cu România, aceasta din urmă le are cumva pe ambele și este undeva la mijloc.

Reporter: Cum credeți că ar trebui să se organizeze fermierii români?

Mario Tomsic: Dacă vor să aibă succes? Cred că ar trebui să asculte de experți și să încerce, de asemenea, lucruri noi și uneori să fie gata să investească bani, pentru că merită, mai ales pentru produse de calitate.

Reporter: Cum vedeți agricultura viitorului?

Mario Tomsic: Ei bine, cred că în viitor vom avea mai mult digital. Vom trece pe digital nu numai în agricultură, dar va veni digitalul și în agricultură. Și tinerii fermieri, ei se vor schimba și nu vor continua cu tehnicile tradiționale. Ei vor schimba agricultura ajutându-se de instrumente digitale.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Aurel Petruș lucrează 1.300 de hectare certificate ecologic, în județul Călărași, la Ștefan cel Mare. Este și producătorul „Gălbenușului de Bărăgan”, brand de ouă ecologice. Împreună cu fiul său Mihai se ocupă de câmpurile pe care are o structură de 13 culturi și crește 9.000 de găini ouătoare, în sistem ecologic. L-am vizitat pe la începutul verii (2019, n.r.) și l-am găsit, cum ne și așteptam, în câmp.

„Găsești cumpărătorul, ai încheiat contractul, știi deja despre ce este vorba și după aceea te apuci să produci. Nu produci și după aceea cauți cumpărătorul, că s-ar putea să rămâi cu marfa nevândută. Asta trebuie făcut, să căutăm să vindem și după aceea să producem.”

Reporter: Domnule ing. Aurel Petruș, iată, vă găsim pe tractor, la pregătit terenul.

Aurel Petruș: Subliniez mereu că în agricultura ecologică poți să dai și greș, sunt anumite culturi pe care dacă le-ai scăpat din mână, ele se compromit total. Aici unde m-ați găsit a fost o încercare de a cultiva ceapă prin semănat direct, a răsărit, avea densitate corespunzătoare, dar n-am mai reușit să facem față la buruieni, s-a îmburuienat și s-a compromis total. Acum pregătim terenul și vom semăna floarea-soarelui high oleică. Asta este, agricultura ecologică are și aceste pierderi, eu pot să le spun planificate, vrei sau nu vrei, la peste o mie de hectare n-ai cum să le reușești pe toate încât totul să meargă perfect. Ăsta este și motivul pentru care UE acordă o subvenție suplimentară pentru agricultura ecologică, pentru că, se știe, este mai multă muncă, este mai mult risc, sunt mai mulți factori care îi fac pe fermieri uneori să piardă, dar în același timp câștigând prin valoarea produsului care iese în urma procesului ecologic. Adică un produs curat, un produs de calitate, un produs fără pesticide, un produs cu o valoare adăugată mai mare, un produs care se vinde mai scump față de produsul convențional.

Reporter: Anul acesta a fost unul deosebit, vremea n-a fost cea care să vină în sprijinul dvs., au fost și ploi, acum în ultima parte, dar a fost și secetă severă.

Aurel Petruș: Am pornit cu stângul în anul agricol 2018-2019, dar după aceea vremea s-a reglat foarte bine și trebuie să recunoaștem că în zona noastră am beneficiat de ploi mici cantitativ, chiar și medii, dar, ceea ce este important, ploile au fost curate și n-au fost probleme cum au fost la alți colegi, cu grindină, cu furtuni, cu vijelii, cu tot felul de fenomene meteo nefavorabile care au cauzat pagube. Cred că, totuși, se anunță un an destul de bun pentru fermierii din zona noastră. Au fost și fermieri care au avut mici probleme în câmp, dar eu zic că au reușit să treacă peste ele. Aici unde suntem acum, este un teren foarte bine pregătit, un teren în care putem să semănăm foarte bine și cultură dublă, pentru că avem condiții de irigare, noi beneficiind de canalul de irigație CA1 care vine de la Borcea și merge până aproape de Slobozia, unde avem apă aproape tot anul, apă gratuită, și sigur aici vom beneficia de acest lucru și vom uda culturile. Chiar alături de noi se vede o suprafață de 30 ha de orz, imediat după orz vom semăna din nou floarea-soarelui high oleică, care are o căutare destul de mare la export.

Buruienile sunt combătute prin rotația culturilor

Reporter: Sunt deja 20 de ani de când practicați agricultura ecologică și, pentru că ați amintit de cultura de orz, cum e cu tehnologia pe care o aplicați acestei culturi?

Aurel Petruș: Pe această suprafață, în toamnă s-au aplicat trei udări atât de răsărire, cât și în perioada de vegetație. Am semănat foarte târziu, după porumb, imediat am aplicat udări, cultura a răsărit, a reușit să intre în iarnă bine înfrățită, cu o densitate corespunzătoare, producția fiind pe măsura așteptărilor. Tehnologia pe care o aplic nu este un secret, eu mă bucur ca și alți fermieri să facă pasul către agricultura ecologică, însă deocamdată politica agricolă din România pentru agricultura ecologică, din punctul meu de vedere, nu este favorabilă și ăsta este și motivul pentru care țara noastră este pe ultimul loc ca procent, ca suprafață cultivată cu culturi ecologice. Aș sublinia faptul că și agricultura ecologică la ora actuală beneficiază de foarte multe produse fitosanitare ecologice recunoscute și aprobate pentru a fi folosite, că uneori chiar avem probleme cu alți colegi când ne văd și pe noi că tratăm culturile, aplicăm substanțe permise, ei n-au de unde să știe, dar dacă ne văd cu MET-ul pe câmp spun „a, uite, el spune că nu tratează culturile, dar o face!”. La ora actuală este un singur produs fitosanitar care nu există pe piață pentru eco, erbicidul pentru combaterea buruienilor, dar avem foarte multe produse pentru combaterea bolilor, pentru combaterea dăunătorilor, insecticide ecologice, fungicide ecologice și chiar biostimulatori ecologici, și aici pot să spun că stăm chiar foarte, foarte bine. La această cultură de orz, în primăvară s-au aplicat două tratamente cu produse cu biostimulatori ecologici și efectele s-au văzut. Pot să spun că pe un fond de îngrășăminte naturale aplicate putem să sperăm la o cultură aproape la fel cu a colegilor din convențional.

Reporter: Adică?

Aurel Petruș: Eu aș spune că dacă reușim peste 6 tone la hectar este o producție mulțumitoare, având în vedere că prețul este un pic mai mare, undeva la 15-30% prețul este mai mare față de orzul convențional. Important este că avem desfacere imediată. Pe mine, de pildă, recoltarea mă prinde cu contractul de vânzare încheiat, marfa pleacă imediat din câmp către partenerul nostru care vine și o preia în cel mai scurt timp.

Reporter: Cum rezolvați problema buruienilor, având în vedere că nu există, deocamdată, un erbicid ecologic?

Aurel Petruș: Prin rotația culturilor. Subliniez, culturile de orz, grâu, mazăre de toamnă sunt culturi care se fac, zic eu, ușor, cu o tehnologie foarte simplă, care combate foarte bine buruienile și nu sunt probleme. Deja am început să avem mici secrete, pot să spun, și pentru culturile de floarea-soarelui și porumb, și, în cel mai scurt timp, zic eu că într-un an-doi, o să stăpânim și tehnologia la porumb și floarea-soarelui, și la soia, încât și acolo combaterea buruienilor să se facă atât prin rotație, cât și prin lucrările mecanice specifice, cu unelte specifice, pe care le-am achiziționat în ultimul timp, despre care sunt convins că vor rezolva problema buruienilor și la aceste culturi.

„Problema mare este că un fermier ecologic este aproape ultimul pe listă la subvenții. Trebuie să înțeleagă toți că subvențiile, în 99% din cazuri, se duc exact acolo unde trebuie, în tehnologizarea, în dezvoltarea fermei, în modernizare.”

Subvențiile ajung în modernizare, în dezvoltarea fermei

Reporter: Din păcate, nu întotdeauna autoritățile sunt aproape de fermieri. În cazul dvs., produceți hrană bio, hrană ecologică și, pentru asta, primiți o subvenție mai mare, pentru că e alta tehnologia, sunt alte lucrări, alte cheltuieli. Numai că dvs. ați ajuns la un moment dat într-o situație nefirească, să-i spun așa, cu Agenția de Plăți de aici, de la Călărași, care, nu-mi dau seama de ce, nici până acum nu a rezolvat problema pe care chipurile au descoperit-o dumnealor. În continuare vă judecați cu autoritățile?

Aurel Petruș: Da, este o problemă neplăcută, din 2015 sunt probleme în primirea subvenției, procesele sunt încă pe rol, un fermier normal nu ar fi putut să suporte acest șoc. Faptul că noi aici ne aflăm într-o biocooperativă, unde am organizat treaba, zic eu, diferit față de cazul în care am fi fost pe o singură fermă, celelalte nu au probleme, iar această problemă sigur se va rezolva în instanță. Deja sunt două procese câștigate, dar nu definitiv, vom vedea. Important este că am reușit să mergem mai departe prin producțiile obținute, prin valorificarea superioară a lor. Spun mereu, problema mare este că un fermier ecologic este aproape ultimul pe listă la subvenții. Acum, când stăm de vorbă, nu am primit încă subvenția nici pe ecologic, nici pe suprafață, dintr-o „mică” eroare în sistemul informatic privind o suprafață, mi-e și rușine să spun, de 0,75 ha, și nu am primit toată subvenția până la această oră. Deci, până în prezent, subvenția pe 2018 pentru una din fermele din cadrul biocooperativei nu s-a dat, nu s-a primit niciun ban. Trebuie să înțeleagă toată lumea că aceste subvenții vin să ajute fermierul în achiziționarea de utilaje performante, de material semincer deosebit, toate aceste subvenții fiți convinși că ele se duc, în 99% din cazuri, exact acolo unde trebuie, în tehnologizarea fermei, în dezvoltarea, modernizarea fermei.

Eu, din surse proprii și cu sprijinul acestor subvenții care vor veni, chiar dacă vor ajunge mai târziu, deja am achiziționat încă o instalație de irigat, care se montează acum și care va reuși să irige încă 25 ha.

În opinia mea referitor la agricultura ecologică, marea problemă care trebuie rezolvată este această diferențiere care se face între subvenția normală și subvenția pe ecologic. Nu poți să „pedepsești” un fermier ecologic și să-i dai banii ultimul, să îl treci pe listă când se dau ultimele subvenții. Consider că și el are aceleași probleme precum celălalt fermier. Măcar subvenția pe suprafață să o ia la timp, odată cu toți fermierii, iar subvenția la ecologic să fie un fel de ajutor suplimentar, așa cum se acordă subvenția la soia, o subvenție cuplată cu producția. Cred că ăsta este motivul care nu-i determină pe fermieri să facă pasul către agricultura ecologică. Ar fi unul dintre motive. Pentru că, trebuie să recunoaștem, sunt și celelalte motive, de mentalitate, de confort, poate fermierii nu vor să se înhame la o treabă foarte, foarte grea, care să le creeze probleme și să facă o producție doar un pic mai rentabilă, omul se mulțumește cu cât poate să obțină în convențional și cu efort mai mic.

„Recomand tuturor care ar vrea să se apuce de agricultura eco în primul rând să fie mai mulți în aceeași zonă, să reușească să ducă tot lanțul până la capăt, pentru că altfel nu poți să reușești.”

Înainte de a te apuca să produci, trebuie să găsești cumpărătorul

Reporter: Aveți 20 de ani de experiență în agricultura ecologică, ce ne spuneți în legătură cu valorificarea? Știu că, încă de la începutul afacerii, exportați materie primă în Germania...

Aurel Petruș: Da, așa este. Valorific producția la export pentru că procesarea la nivelul României la ora actuală, atât pe produsul convențional, cât și pe produsul ecologic, lasă de dorit. Încă nu avem unități de procesare bine dezvoltate, încă nu avem o zootehnie bine dezvoltată care să absoarbă toată cantitatea de grâu, porumb, orz și celelalte ingrediente care intră în componența furajelor, ca ele să rămână în țară, să fie procesate în țară și după aceea să fie vândute sub formă de carne sau alte produse procesate. Pe această temă, ca o necesitate, pentru a fertiliza câmpul ecologic, noi putem să spunem că am închis deja circuitul pe un anumit segment, producem ouă ecologice de aproape zece ani, ouă care sunt destinate sută la sută pieței românești. Deci, o parte din produsul obținut de noi în câmp se întoarce procesat direct pe raftul magazinului, direct din fermă, fără niciun intermediar. Este un lucru bun, ne ajută foarte mult să asigurăm un cash-flow aproape săptămânal, noi nu am dus lipsă de bani, dăm salariile la timp, lucrurile, pot să spun că de câțiva ani, aproape că s-au normalizat.

Având această experiență de 20 de ani în producție și valorificarea producției, le spun că înainte de a te apuca să produci, trebuie să găsești cumpărătorul. Găsești cumpărătorul, ai încheiat contractul, știi deja despre ce este vorba și, după aceea, te apuci să produci. Nu produci și după aceea cauți cumpărătorul, că s-ar putea să rămâi cu marfa nevândută. Asta trebuie făcut, să căutăm să vindem și după aceea să producem.

Reporter: Ați accesat fonduri europene?

Aurel Petruș: Am avut un singur proiect cu finanțare europeană aprobat și reușit, în 2010, un proiect simplu, de achiziție de utilaje, pe care l-am dus la bun sfârșit, deși și acolo au fost ceva probleme pe care nu mai vreau să mi le amintesc, important este că s-a aprobat, am depășit momentul, așteptăm să apară și să funcționeze anunțatul Program Național de Dezvoltare a Zootehniei prin care, cu susținerea care se promite prin acest program, să ne dezvoltăm în continuare cu încă un adăpost pentru aproape 9.000 de păsări crescute în sistem ecologic.

„Pe mine, recoltarea mă prinde cu contractul de vânzare încheiat, marfa pleacă imediat din câmp către partenerul nostru, care vine și o preia în cel mai scurt timp.”

Pe bio, cooperativele zonale asigură reușita

Reporter: Astăzi, e greu să faci agricultură ecologică? E greu să te apuci în prezent, comparativ cu acum 20 de ani, când ați început dvs.?

Aurel Petruș: Acum pot să spun că nu mai este chiar atât de greu. Iată, în jurul nostru au apărut foarte mulți factori care influențează pozitiv dezvoltarea acestui sector. Au apărut distribuitori de mașini agricole specializate pentru agricultura ecologică. Au apărut furnizori de input-uri ecologice, care oferă și consultanță, instruire, îți spun ce trebuie să faci, cum să faci, în funcție de cultură, de fermă. Este numai problema fermierului, el este cel care hotărăște să facă pasul către acest tip de agricultură. Dar, înainte de a face pasul, recomand tuturor care ar vrea să se apuce de agricultura eco, în primul rând, să fie mai mulți în aceeași zonă, să reușească să ducă tot lanțul până la capăt, pentru că altfel nu poți să răzbești, să-ți faci unitatea de păstrare, de condiționare, silozul propriu în care să depozitezi marfa. Toți partenerii care ar fi într-o astfel de asociere, cooperativă, să fie oameni serioși, unul să nu greșească că, dacă greșește unul, toată marfa, și a celorlalți, se strică. Toată marfa este contaminată, luându-se probe din tot, creându-se un singur lot, și atunci nu mai știi cine a greșit, dar tot lotul este refuzat. Sunt lucruri delicate. Eu nu vreau să sperii pe nimeni, dar asta este, dacă fac pasul, ei trebuie să știe la ce să se aștepte.

Reporter: Știu că era, la un moment dat, o problemă legată de certificare, au apărut foarte multe firme care au început să ceară mai mulți bani pentru certificarea la hectar, asta întâmplându-se anual. Cum este situația în prezent?

Aurel Petruș: Toate firmele care vor să certifice producția ecologică trebuie înregistrate și aprobate de Ministerul Agriculturii. Există o listă foarte clară la minister, unde firmele câștigă acest drept de a face certificarea producției, se dă o autorizare de a face această certificare. Au fost ceva probleme, mai sunt ceva probleme și azi. Odată cu apariția subvenției în sistemul ecologic, într‑adevăr prețurile cu certificarea s-au ridicat, dar ele s-au ridicat la nivelul costurilor de certificare existente pe piața europeană. Deci n-au crescut fără o logică, au o logică, că sunt aceleași costuri ca și la ceilalți fermieri din Uniunea Europeană. Eu știu că firma cu care lucrăm este o firmă acreditată, este o firmă recunoscută de partenerul ecologic care cumpără produsul respectiv de la mine. Dar pe lângă aceste certificări, de doi-trei ani inițiativa ministerului, pe care am lăudat-o, și o spun de fiecare dată, este o inițiativă unică în UE, mă refer la eliberarea certificatelor de tranzacție. Mi se pare o acțiune foarte bună, o acțiune în care există responsabilitatea prelevării probelor. Adică, responsabilul să fie la fața locului, și în acest caz responsabilul de la Direcția Agricolă, împreună cu organismul de certificare și cu producătorul, care prelevează proba, proba pleacă la laborator și, după ce rezultatele vin de acolo, se eliberează certificatul de tranzacție, care la ora actuală este cerut numai pentru valorificarea către UE. Consider că ar fi bine chiar și către firmele din România acest certificat de tranzacție să însoțească toate loturile de produs ecologic. Prin acest certificat de tranzacție, se urmărește foarte clar trasabilitatea, care este clară, este limpede, se vede clar cine a produs, unde a ajuns produsul, a doua oară, a treia oară, până la beneficiarul final. Și atunci, pe această verigă, sunt convins că ar dispărea, dacă apar, ar dispărea acei intermediari care încearcă să încalce regulamentul.

Reporter: Probele de materie primă, de produs agricol obținut de dvs., sunt luate și certificate de aceeași firmă care certifică solul sau de firme pe care le agreează cel cu care lucrați în momentul comercializării, cel care vă cumpără marfa?

Aurel Petruș: Sunt două aspecte diferite. Pe de o parte, avem prelevarea probelor pentru certificatul de tranzacție care se face la nivel local de organismul de certificare, însoțit de responsabilul de la direcția agricolă, respectiv de la producător, probe care merg la un laborator. Din păcate, în România nu există un laborator acreditat care să facă aceste analize și, la ora actuală, probele se trimit în Bulgaria pentru eliberarea certificatului de tranzacție. Aici apare a doua problemă: ridicarea probelor de către cumpărător. De pildă, vine cumpărătorul, adus de un organism de el acreditat, de exemplu SGS-ul este delegat și recunoscut de firma care cumpără, de beneficiarul mărfii, care vine și prelevează probe din lan, din lanurile pe care tu le-ai pus la dispoziție către beneficiar, prelevează probe, le trimite pe cheltuiala lui, de data aceasta, la laborator, în cazul în care ele ies negative, lucrurile merg mai departe către produsul final. Când produsul final este lotizat și pus într-o celulă de siloz, cumpărătorul își rezervă dreptul de a ridica încă o dată o probă, și din siloz. Am uitat să spun că, la rândul lui, organismul de certificare, odată cu eliberarea raportului de inspecție, singur vine să facă inspecția pe teren, prelevează probe din plante, din aproape toate parcelele, bineînțeles aleatoriu, pe care le trimite la un laborator, și de data aceasta tot în Bulgaria, unde, dacă probele ies – Doamne Ferește! – pozitive, tu ai o contraprobă la tine în birou, iar de data aceasta se trimite la alt laborator, noi am trimis în Austria, deci se trimite la un alt laborator și dacă de acolo vin negative, lucrurile deja sunt clare, sunt bine, și tot procesul poate să meargă mai departe.

Reporter: Înțeleg că ați trecut printr-o poveste de genul acesta.

Aurel Petruș: A fost un accident, a fost un accident cu un vecin fermier, a bătut vântul, a ajuns substanța cu care trata în 10-15 metri din lanul meu, el trata la mazăre, noi aveam niște grâu, bine că s-a depistat la timp, organismul de certificare a observat acest lucru, s-a separat marfa, i-am dat altă destinație, lucrurile se pot rezolva. Pentru lucrurile accidentale, nu se ia gâtul. Asta să fie clar. Se găsesc soluții, se declasează o anumită suprafață, o anumită cantitate de marfă, nu înseamnă că totul este pierdut. Există și accidente, asta e. În jurul nostru sunt agricultori care aplică pesticide, îngrășăminte în condiții uneori chiar nefavorabile, asta este, și lotul poate să fie contaminat. Eu, întotdeauna când știu că sunt în apropierea celorlalți colegi, marginile, aproape 15-20 m, le recoltez, depozitez separat producția, îi dau o altă destinație și stau liniștit.

Reporter: Nu pot să nu vă întreb, ați mai trece vreodată la agricultura convențională?

Aurel Petruș: Nu cred că am mai putea face față agriculturii convenționale. Dar niciodată să nu spui niciodată. Oricum, cererea de produse bio este în continuă creștere în toată Uniunea Europeană şi mă bucur că și în România consumul de produse ecologice este într-o continuă creștere, asta, ce văd eu pe produsul ou, dar se vede și pe celelalte produse. Au apărut foarte multe produse cu statut bio: de la banane, morcovi bio, legume bio, produse procesate, biscuiți și tot felul. Piața este deschisă. Important este ca și alți factori să deschidă ochii și să se îndrepte către acest tip de agricultură care, iată, are o piață an de an în continuă creștere. Pe cultură mare, văd că rămânem singuri, nu mai apar și alți colegi de cultură mare, dar semnalele sunt foarte bune, că încep fermierii mici, fermierii cu suprafețe mici și mai ales cei care produc legume, să conștientizeze că deja văd în asta un produs de nișă și că au început să acceseze acest tip de agricultură.

În concluzie, chiar dacă nu apar fermieri care să facă cultură mare bio, apar pe culturi mici, pe legume, pe fructe, iar ăsta e un lucru foarte important.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019