Din depărtare nu se văd detaliile, ci, așa cum spune poetul, „luminile luminilor”, ceea ce răzbate prin timp și spațiu până la privitor. Evident că detaliile sunt cele care fac lumina mai puternică, astfel încât să străbată în depărtare. Așa este pentru zona Văii Gurghiului „telemeaua de Ibănești”, singurul brand din România cu denumire de origine protejată la nivel european, iar prin acorduri, și în alte multe state din afara UE.

Nicu Bumb, cel care ne-a fost gazdă atunci când am vizitat cele două fabrici unde se face celebra „telemea de Ibănești cu saramură de Orșova”, este, cum se spune, omul bun la toate, este director executiv al fabricii de procesare, dar și omul de marketing, omul de vânzare, omul de teren, cel care ține legătura cu oamenii, face contractele pentru preluarea laptelui și așa mai departe. Nici el nu mai știe ce nu e, zice: „Dumnezeu știe. Trebuie să facem să meargă treaba bine, nu contează funcția pe care o avem, trebuie să muncim, că dacă nu muncim putem să avem funcții, n-avem roade”.

Laptele, adunat de la peste 2000 de gospodării

Noi suntem îndreptățiți să spunem că au. Pentru că de la cum a început totul, la cum e acum e drum lung. Povestea a început la puțini ani după revoluție, mai precis prin 1994, când părinții fraților David și Mircea Todoran începeau, cum s-ar zice, o afacere, adică „a facere” brânză, după o rețetă pe care o știau de la străbunici. (Firma poartă chiar numele celor doi frați, Mir(cea)da(vid)tod(oran) = Mirdatod Prod SRL) Pe atunci prelucrau, în micuța manufactură, 50 de litri de lapte, din care umpleau, în câteva zile, un butoi cu 200 de kilograme de brânză, pe care mergeau și o vindeau la piață, în București. Acum, după multe credite, rate, proiecte europene, au ajuns să proceseze în cele două fabrici, de la Ibănești și Reghin, în jur de 90.000 de litri de lapte. Nicu Bumb a ținut să ne precizeze, cu un fel de mândrie locală, că aproape toată cantitatea de lapte provine de la micii crescători: „85-90 la sută provine de la țăranul cu până la cinci vaci, pentru care singura sursă de venit, la țară, este laptele. Porcul, mielul, vițelul, o dată pe an. Ca să obții bani lunar, doar vaca de lapte. Restul de 10% sunt fermele de subzistență, cu 30-40-50 de capete”. Iar pentru a ne face tabloul complet, ne-a mai pus la dispoziție câteva cifre, pe care le intuiserăm și noi ca fiind foarte mari, dată fiind cantitatea imensă de lapte, adunată cu țârâita – o adevărată filantropie din partea lor: „Numărul de crescători de la care colectăm este de peste două mii, de pe o rază de 60-70 de kilometri pătrați, ce acoperă mai bine de 45 de localități”.

Noi nu reușim să ne închipuim ceea ce ei reușesc să facă: să adune atâta lapte de pe coclauri. Pentru că aproape toată cantitatea de lapte (90%) este strânsă de ei. Și pentru ca mirarea să fie și mai mare, adaugă un detaliu: „E foarte greu și cu infrastructura, laptele nu se obține și nici nu se procesează pe autostradă, fermele, toate, sunt pe dealuri, pe câmp, în zone greu accesibile, așa că, zilnic, din 12 cisterne pe care le avem, trei, patru sunt în service”.

O altă problemă pe care ei spun că au rezolvat-o este calitatea laptelui recoltat de la atât de multe gospodării. „Avem centre autorizate sanitar-veterinar în fiecare sat, unde producătorii aduc laptele în maximum 30-40 de minute de la muls. I-am conștientizat și i-am învățat ce înseamnă calitatea laptelui ca materie primă. «Laptele, le-am spus, este un lichid viu pe care trebuie să-l ții în viață până îl aduci la procesare». A fost destul de greu prin 2006-2007 când îi învățam ce înseamnă calitatea laptelui, numărul total de germeni, nu știau ce înseamnă, credeau că-s viermi – giermi – «ce giermi? Că nu există în lapte giermi!» – zic: «Nu, omule, stai, că-s niște bacterii care se dezvoltă, flora bacteriană, dacă dumneata nu o stopezi...» Și a fost destul de greu, după care i-am învățat să vină seara și dimineața să mulgă curat, asta însemnând ca după ce intră în adăpost să spele ugerul la vacă, să-l șteargă, să elimine primele trei jeturi, că acolo e cea mai mare floră bacteriană, fiindcă sfârcul nu se închide, după 2-3 ore în el intră aburul din adăpost, mizerie, acolo se găsește cea mai mare floră bacteriană. I-am învățat să mulgă de 3-4 ori din fiecare sfârc, să-l pună într-o cană, să-l dea la porc, la pisică, la ce vor ei, și să continue un muls igienic într-un vas separat, îl strecoară și în cel mai scurt timp îl golesc în tancul de răcire, unde opresc flora bacteriană prin răcirea laptelui la 3-4 °C.”

Odată cu extinderea capacității de procesare obținută prin investiția de aproape 8 milioane de euro (o treime proveniți din fonduri europene, restul, din împrumuturi și surse proprii) în fostul ICIL de la Reghin, s-au extins și ca arie de recoltare a laptelui, în județul Harghita.

Fabrica de la Reghin are o capacitate de 190 de litri de lapte, dar acum se procesează doar între 40 și 50 de mii de litri de lapte. Deci este loc de creștere. 

Produsele lor sunt în marile lanțuri de magazine

Desfacerea este destul de bună, vând cam 80% din produse prin supermarketuri și prin hipermarketuri, în Mega Image, în Penny, în Auchan, în Selgros, fie sub brandul propriu, fie sub mărcile private ale magazinelor. În varianta din urmă au un dezavantaj, pentru că pierd din notorietatea brandului lor, dar câștigă prin faptul că nu mai au taxe și comisioane pe care le solicită hipermarketurile și au și volume mai mari. Mai desfac prin magazinele proprii din județul Mureș și prin câțiva distribuitori locali. Exportul nu este semnificativ, pentru că piețele europene sunt destul de conservatoare și preferă prețuri mai mici chiar dacă produsul e bun. Evident că și la noi este aceeași problemă cu prețul cel mai mic. O capcană în care ne îndeamnă să nu cădem: „Lumea nu se mai uită la ce consumă, eu îi rog pe consumatori să fie foarte atenți când intră într-un supermarket sau într-un magazin să nu se înșele, să lase la o parte ofertele alea orbitoare care au cașcaval la 7 lei kg, ăla, adus de dincolo, pentru 7 lei cred că numai ambalajul, eticheta și transportul, ce-i înăuntru e zero, nu se regăsește prețul, eu pentru un kilogram de cașcaval am nevoie de 12,8 l de lapte la un preț, adus în unitate, de 1,8 lei pe litru, cu tot cu transport, plus 170 de angajați, energie electrică, combustibili solid pentru abur... sunt costuri mari”. 

De altfel, ne-a repetat de nenumărate ori următorul îndemn: „Rog consumatorul să ne cumpere produsele, că în spatele acestor produse fabricate la Ibănești stau aproape 2000 de producători, plus 170 de angajați care de aici își iau salariul. 2000 de crescători de vaci care au o soție, au copii și care la sfârșit de lună – mare parte, 80% din ei, le plătim laptele la 15 zile – își iau banii. Cumpărați cu încredere produse lactate de Ibănești. Nicio zi din cele șapte fără produse lactate de Ibănești. Poftă bună!”.

Laptele este ecologic, dar fără patalama

Zona este recunoscută ca fiind una nepoluată, nu se folosesc îngrășăminte și deci produsele obținute în această zonă ar putea fi considerate ecologice, dar asta trebuie certificat. „Tot ce vedeți aici este ecologic, materia primă convențională din zona noastră este sută la sută ecologică. Niciun țăran nu are banul să pună îngrășăminte, aruncă bălegarul lui, fertilizează solul, totul e natural sută la sută, produsul de Ibănești, că e cașcaval, că e telemea, că e brânză de burduf, că e brânză topită, totul este ecologic. Noi suntem ca un șofer care face parcări laterale la milimetru, dar n-avem permisul de conducere. Permisul de conducere fiind țidula aia ecologică.” Ceea ce îi încurcă este modul cum este perceput produsul ecologic la noi. Faptul că nu-i adaugă în preț nimic, deși el investește mai mult, îl face să renunțe pe orice investitor. „Am avut certificat lapte ecologic, am procesat vreun an și opt luni laptele ecologic, noi îl cumpăram cu 30% mai scump, în supermarketuri și unde vindeam nimeni nu ne acorda un preț mai mare și am renunțat, că am fi căzut în cap. Cădeam în cap pentru că achiziționam o materie primă cu 30% mai scumpă și o vindeam la același preț ca aceea convențională.”

Un logo național

Inspirat de sigla care stă mărturie pe pachetele de Telemea de Ibănești, că acest produs este înregistrat în Uniunea Europeană ca produs cu denumire de origine protejată, primul și singurul cu această certificare, Nicu Bumb se entuziasmează în a propune un logo național care să certifice că un produs este făcut exclusiv în România: „Dacă aș avea puterea, mâine aș crea un logo național pe care să-l pun, că-i haină, că-i mâncare, că-i mașină, că-i priză, că-s cizme, când intră consumatorul într-un supermarket, într-un magazin și va vedea logoul respectiv, să știe că acel produs este fabricat cu materii prime românești și să-l cumpere cu încredere, că atunci, dacă vom crea acest logo și vom crea această trasabilitate de la materie primă până la produs finit, că-i haină, că-i mâncare, că-s ustensile, că-s prize, că-s electrice, atunci banii vor rămâne la noi în țară. Și pe acel logo l-aș pune cum era poza lu’ Ceaușescu pe prima pagină în cărți, de mici copii, din grădiniță, când deschid cartea să vadă logoul respectiv. Și atunci vor ști că atunci când vor crește și vor cumpăra acest produs ei, vor avea locuri de muncă și, la rândul lor, copiii lor, când vor avea 18 ani, n-or să plece slugi, să rămână la noi în țară și vor avea locuri de muncă și vor avea bunăstare”.

Un certificat obținut greu

Telemeaua de Ibănești este certificată la nivel european, fiind primii care au primit o astfel de recunoaștere. Este vorba de certificarea DOP (denumire de origine protejată), pentru că înaintea lor magiunul de prune Topoloveni a primit certificare IGP (indicație geografică protejată).

Ideea le-a fost sugerată de reprezentantul Oficiului de Produse Tradiționale de la Brașov, care le-a propus să se certifice la nivel european cu un produs, pentru că le considera „de top”. „Ne-am întors acasă și ne-am gândit care e cel mai de top și are cea mai mare notorietate dintre produsele pe care le avem, și era Telemeaua de Ibănești cu saramură de Orșova. Prin 2009-2010 ne-am și apucat de caietul de sarcini, iar la sfârșitul lui 2010, începutul lui 2011, au venit cei de la CERTIND-RENAR și au autentificat caietul de sarcini cu realitatea din teren, a fost un control foarte mare, inclusiv la fermieri, toată trasabilitatea, ne-am dus în cele trei comune, Ibănești, Gurghiu și Hodac, au luat aleatoriu fermieri care au documentat că noi colectăm laptele de la ei, că respectă normele sanitar-veterinare.” După ce au primit certificarea DOP la nivel național, în noiembrie 2013 documentația a fost depusă la Comisia Europeană, iar pe 15 martie 2015, Comisia Europeană a primit un act de opoziție din partea Greciei, din cauza asemănării cuvântului telemea cu cel grecesc, telemes (τελεμες). Aceștia susțineau că ar fi astfel periclitată existența unor produse ce poartă această denumire pe teritoriul Greciei de mai multă vreme, înainte de data publicării cererii de înregistrare a denumirii „Telemea de Ibănești”. A contat foarte mult zona nepoluată din care se recoltează materia primă și faptul că nu se folosește sare, ci o saramură provenită dintr-un izvor sărat de adâncime din satul Orșova. „Împreună cu Ministerul Agriculturii, am strâns date prin care am demonstrat calitatea florei spontane din arealul geografic bine delimitat al celor trei comune, Ibănești, Gurghiu și Hodac, de unde se recoltează materia primă pentru acest produs de top, pe care-l numesc eu, în momentul de față, «Regina produselor lactate românești». Ei n-or să-l aibă niciodată în Grecia”. Este foarte interesant că la dosar a fost depus, după cum susține interlocutorul nostru, un document din vremea dacilor și romanilor: „Ne-a ajutat foarte mult o televiziune, cu care ne-am întâlnit odată la un târg, care ne-a propus, dacă vrem, din 15 în 15 minute, 24 din 24 de ore, să circule pe banda de jos: «Cine are documente despre fabricarea unei brânze românești și vrea să ajute Telemeaua de Ibănești să fie certificată la nivel european...». După câteva săptămâni, ne-a contactat cineva din Constanța care avea un document din vremea «dacilor și romanilor», care procesau prin metode tradiționale o brânză și, ca să o poată transporta cu vaporul, trebuia să o saramureze. Era o brânză albă saramurată. Am depus documentul și am primit certificarea Denumire de Origine Protejată, la nivel european”.

Denumirea a primit certificarea ca denumire compusă, Telemea de Ibănești, nu separat, ca Telemea, acesta din urmă putând fi folosit în continuare și de alte produse pe teritoriul Uniunii Europene.

Telemeaua de Ibănești este produsă din laptele obținut doar de la vacile crescute în zona Văii Gurghiului, în localitățile Gurghiu, Hodac și Ibănești. „Tot timpul, consumatorul român, cel extracomunitar sau comunitar vor ști, când vor consuma acest produs, că va avea aceleași calități. Tot timpul, animalele vor pășuna în același areal geografic și caracteristicile fizico-chimice ale acestui produs vor fi aceleași mereu.” Iar procesul de producție este condiționat de utilizarea saramurii provenite de la fântâna cu apă sărată din localitatea Orșova. „Pentru a putea să dăm o viață cât mai lungă acestui produs, natural sută la sută, folosim o saramură naturală din comuna Gurghiu, satul Orșova, unde este un munte de sare, unde, de sute de ani, este o fântână, de unde oamenii își luau apa sărată și făceau brânză, conservau murăturile sau când își tăiau porcul și conservau carnea – pe vremuri nu erau alte soluții, numai fumul sau sarea –, gospodinele și în momentul de față asta fac, și în momentul de față așa saramurează toți carnea. Am concesionat noi fântâna respectivă pe 49 de ani, am investit mulți bani, am amenajat-o, înainte era deschisă, putea să o acceseze oricine, să intre la ea, să-și ia cu găleata, am închis-o, am tras o conductă la 400 m, prin pământ, și, prin cădere, se umple un bazin de 9000 de litri, este prevăzut cu filtre și are un robinet unde fiecare, în condiții sanitar-veterinare optime, poate să meargă cu un bidon, cu găleata, poate să ducă acasă în condiții igienice.”

Telemeaua de Ibănești nu poate fi realizată în altă parte decât la Ibănești, așa că la cealaltă fabrică deschisă recent, de la Reghin, se fac în principal cașcaval (70% din producție), produse acidofile, adică iaurt, sana, chefir, acestea nu se produc la Ibănești, iar vreo 10 procente sunt brânzeturi de vaci realizate prin ultrafiltrare. Nicu Bumb mărturisea că își dorește să ajungă cei mai mari producători de cașcaval din țară. La Ibănești se realizează, pe lângă telemea, peste 30 de sortimente de produse, printre care brânza de burduf și brânzeturile topite.

Telemeaua de Ibănești descrisă în Jurnalul Oficial al UE (fragmente extrase)

Pentru fiecare nume înregistrat în baza de date cu produsele care dețin etichete UE de calitate, există o descriere publicată, alături de multe alte date, inclusiv despre evoluția procesului de înregistrare, în toate limbile Uniunii, pentru ca oricine să poată vedea caracteristicile și calitățile acelui produs. Asta crește în mod evident vizibilitatea și valoarea lor.

Mai jos, am extras fragmente din această descriere, cu speranța că vom înțelege mai bine cât de important este să faci efortul de a-ți înscrie produsele de valoare pe această platformă. Oricât de frumos am scrie noi despre munca acestor oameni, nici cât negru sub unghie nu va conta, comparativ cu poziția pe care au obținut-o pe această cale.  

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Din decembrie 2019, Aurel Simion este secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ce l-a recomandat pentru această funcție? Am putea spune că experiența antreprenorială, Aurel Simion deținând împreună cu fratele său Petre una dintre cele mai vechi firme din industria cărnii – Avi-Giis, înființată în anul 1990. Apoi, secretarul de stat din MADR este fondatorul brandului de produse tradiționale „Ca altădată”, fiind printre primii producători locali care și-au atestat produsele ca fiind produse tradiționale. Se mândrește cu munca sa, participând la târguri naționale și internaționale cu produse precum „cârnații din topor”, „carnea la garniță” sau „cârnații cu ambâț”. Totodată, interlocutorul nostru este președintele Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea și vicepreședinte al Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale. Aurel Simion are un doctorat în prepararea prin afumare a preparatelor.

„Prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie.”

Reporter: Nu întâmplător facem acest interviu. Ne știm de multă vreme și vreau să vă cunoască și cititorii noștri. Sunteți un pasionat al agriculturii şi al industriei alimentare, mai precis, a tot ceea ce ţine de produsul tradiţional românesc.

Aurel Simion: Încă din şcoala generală pot să spun că am făcut agricultură, apoi liceul l-am făcut tot agricol, la Slatina, apoi facultate, din 1990 am o firmă privată în domeniul agriculturii, al industriei alimentare, deci n-am activat în alt domeniu. Am lucrat şi în Direcţia Agricolă, în OJRSA – Oficiul Judeţean de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor, la Industria laptelui, cum era pe timpuri, şi aşa mai departe.

Reporter: Ce facultate ați absolvit?

Aurel Simion: Facultatea de Agricultură la Craiova şi Liceul Agricol la Slatina.

Reporter: Oltean get-beget.

Aurel Simion: Da. Din Râmnicu Vâlcea, Oltenia de sub Munte, cum spunem noi. Eu provin din micul producător, de fapt agricultura a venit la minister, îmi dau seama foarte bine de forma duală a agriculturii, e vorba de faptul că avem cele mai mari exploataţii agricole din UE, şi atunci vorbim de marii fermieri, marii producători, câteva sute, dar vorbim şi de micul producător, baza societăţii sau baza agriculturii, cum îi spun eu, iar noi, ca minister, prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, pentru că o balanţă comercială cu marii producători o poţi regla, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie, dacă vreţi, şi v-aş da doar un exemplu: e vorba, din punctul meu de vedere, de securitatea alimentară. În caz de Doamne fereşte, întotdeauna românul s-a sprijinit pe micul producător şi atunci nu trebuie lăsat de izbelişte sau neajutorat, într-o economie de piaţă globală, spre care tinde omenirea.

Desfacerea, veriga slabă a agriculturii

„Ministerul trebuie să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul.”

Reporter: Aveţi un rol foarte important în sprijinirea acestor mici producători, pentru că, aşa cum aminteaţi faptul că în caz de Doamne fereşte, micul producător este cel care asigură până la urmă hrana de bază, şi aici până la urmă putem să vorbim de ceea ce se discută la nivel de UE, de acel lanţ scurt, de la producător la consumator. Aici trebuie să intervină ministerul prin facilitarea accesului la produse, pe de o parte la vânzare a micului producător, pe de altă parte nouă, consumatorilor, să ajungă produsele direct la noi.

Aurel Simion: De felul meu, eu nu mă plâng şi am fost pus în situaţii să găsesc soluţii, cam ăsta a fost rolul meu în viaţă. N-am aşteptat cu mâna întinsă la o subvenţie. Avem nevoie de micul producător, am ajuns, noi, agricultura românească, să „alergăm” – între ghilimele – la ora actuală după consumatorul român. Noi nu alergăm după un consumator dintr-o ţară europeană sau un consumator dintr-o ţară terţă, ci alergăm după – vă dau un exemplu – în jur de 5 milioane consumatori publici. Atâta timp cât importăm 70% din ceea ce consumăm, vă daţi seama că şi... armată, şcoli, copii, grădiniţe şi aşa mai departe, în general se alimentează prin licitaţii publice cu produse mai ieftine. Principiul UE de lanţ scurt de aprovizionare acum, din punctul meu de vedere, nouă ne vine ca o mănuşă, numai că trebuie să modificăm o parte din structura legislativă, în aşa fel încât să le dăm posibilitatea celor mici să poată să aprovizioneze o grădiniţă, o cantină, o şcoală şi aşa mai departe. Avem discuţii, deci nu vă ascund că avem aproape un an de când purtăm discuţii cu Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice, în aşa fel încât lanţul scurt de aprovizionare, schemele de calitate, calitatea produselor să reprezinte 60%, în eventualitatea unei licitaţii, din punctaj. Doar 40% să fie preţul. Mă bazez pe acest lucru şi pe rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care ne spun clar că – n-are rost să mai dau cifre acum – aproape 70% din populaţie este bolnavă din cauza alimentaţiei şi a mediului în care trăieşte. Şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce punem pe piaţă. Da, aici am ajuns în 30 de ani, trăim într-o politică agricolă comună cu o piaţă comună europeană, nu poţi să interzici să-ţi intre pe piaţă un produs, dar tu ca stat trebuie să intervii cu măsuri, în aşa fel încât nu neapărat să-l avantajez pe al tău, că iar nu ai voie, dar în acelaşi timp să creezi mecanismul prin care marfa lui proaspătă, bună, de calitate, să se poată valorifica mult mai rapid şi într-un termen mult mai scurt. Una este să aduci produs din Spania şi să duci la X market şi alta e să-l iei de lângă Bucureşti şi să-l aduci la marketul respectiv. Şi lanţul scurt înseamnă prospeţime, înseamnă calitate.

Reporter: Aţi atins un subiect foarte sensibil, acesta al desfacerii producţiei agricole, a produselor agroalimentare, în condiţiile în care supermarketurile sau lanţurile acestea mari de magazine sunt cele care fac legea, indiferent ce ne-am strădui noi să facem, cu toate că există câte o „floare”, pe ici, pe colo, care a reuşit să pătrundă, dar, cum se spune, „cu o floare nu se face primăvară”, nu putem să facem decât să sperăm că producătorii agricoli se vor organiza în aşa fel încât să impună, până la urmă, dacă şi legislaţia o va permite...

Aurel Simion: Hipermarketurile sunt un lucru existent, sunt înfipte în tot ceea ce înseamnă desfacere, am lucrat bine cu hipermarketurile în perioada stării de urgenţă, când, aduceţi-vă aminte, rafturile erau goale, chiar am avut o conlucrare bună şi cu dumnealor, dar şi cu producătorii români. Vedeţi, depinde din ce punct de vedere priveşti, unde te aşezi, în ce colţ al problemei. Unui hipermarket, ca să fie rentabil, trebuie să-i dai marfă multă, să i-o dai la timp, să i-o dai standardizată şi de calitate. Dumnealor, ca să reziste pe piaţă, va trebui să aibă întotdeauna contracte antamate cu un an înainte, în aşa fel încât hipermarketul să n-aibă sincope la aprovizionare. Agricultura românească, la ora actuală, nu poate să le asigure toată cantitatea, ritmicitatea, standardizarea produsului, pentru că n-am fost întotdeauna, prin politica pe care am desfăşurat-o noi, ministerul, ne-am gândit la „a produce”, la a subvenţiona producţia, fără să ne gândim la piaţă.

„Prin Planul Naţional Strategic vom gândi opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic.”

Reporter: Adică a dispărut legătura dintre producţie şi piaţă.

Aurel Simion: Forța unui lanţ stă în veriga slabă. Veriga slabă a agriculturii la ora actuală, din punctul meu de vedere, printre altele, este desfacerea. Şi atunci va trebui să ne orientăm, ministerul să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul. Tocmai de aceea, prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – vorbesc de planul naţional, ca să dau un exemplu – ne-am gândit la reţeaua naţională de depozitare, de fapt era depozitare, colectare, păstrare, standardizare, etichetare şi aşa mai departe, inclusiv prelucrare primară, care să funcţioneze la nivel naţional, în aşa fel încât să poată să absoarbă toată producţia pe care o face românul. Odată absorbind-o, înseamnă că ai şi calitate, ai şi standardizare şi poţi să mergi mai departe – eu o gândisem să funcţioneze public-privată, 85% să aibă privatul – în aşa fel încât să poată să stabilească contracte şi contacte cu hipermarketurile, externul, HoReCa, consumatorul public. Adică ai fi destul de competitiv. Nu a rămas prin PNRR, nu am putut convinge că este nevoie de o reformă, din punctul meu de vedere era o reformă totală a agriculturii, orientai politica spre piaţă şi nu neapărat spre producţie. Va trebui la ora actuală, picând acest plan piramidal, cum l-am gândit, pe trei etaje, va trebui să ne regândim, să ne repoziţionăm, să vedem cum putem să ajutăm producătorul român, şi nu neapărat producţia în sine, dar am rezolva şi o parte din securitatea alimentară, lanţ scurt de aprovizionare, balanţă comercială, rezolvăm asocierea producătorilor – că aici avem o mare problemă a producătorului român, nu vrea să se asocieze chiar dacă noi în PNDR avem şi măsură de încurajare a asocierii, ba avem şi contract cu o firmă externalizată care exact asta face, creează cooperative şi forme asociative. Avem o problemă aici, referitor la asociere, dar în acelaşi timp şi producătorii trebuie să înţeleagă, deoarece, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi. N-ai şi n-avem noi „industriaşi”, m-aş bucura, în aşa fel încât să poată să ţină piept tăvălugului Pieţii Comune. Avem nevoie de asociere, avem nevoie de digitalizare, avem nevoie de foarte, foarte multe lucruri. Prin Planul Naţional Strategic, vom gândi acele depozite, cele opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic – să o ajutăm în aşa fel încât să-şi construiască un depozit în spatele grădinii, în aşa fel încât să nu mai fie nevoit să-şi vândă marfa pe nimic atunci când o culege, ci s-o păstreze şi s-o vândă mai târziu, când are un alt preţ şi o altă valoare adăugată a produsului.

„Avem o mare problemă a producătorului român: nu vrea să se asocieze. Producătorii trebuie să înţeleagă, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi.”

Reporter: Asocierea, un subiect fierbinte. Nu ducem lipsă de cooperative create multe dintre ele doar pentru punctaj la accesarea proiectelor europene, pentru că după aceea s-au desfiinţat sau au rămas, dar nefuncţionale. Cred că reforma trebuie pornită de la mentalitatea producătorului, aceea de a reuşi împreună cu ceilalţi din sectorul pe care-l reprezintă. Dacă vorbim, de pildă, de legumicultură, acest sector este poate cel mai puţin organizat dintre toate. N-ai cum să faci depozit de unul singur.

Aurel Simion: O să venim în ajutorul producătorilor prin Planul Naţional Strategic. Chiar am discutat cu direcţia pe care o coordonez, vom pleca în ţară să vedem proiecte finanţate de Ministerul Agriculturii ca elemente negative, aşa ne vom duce şi la proiecte de succes, şi atunci acele proiecte de succes va trebui noi să le promovăm, să se uite producătorii la ele, să fie exemple – că e o particularitate a românului de a se uita în grădina vecinului. Atunci îi arăt eu ceea ce a făcut un fermier destoinic, bun, care a crescut pe piaţă. Apropo, avem un procent extrem de mic de trecere la o altă etapă: 5% în 5 ani de la PFA la un SRL mic, de la un SRL mic la un SRL mediu şi mare, păi e un procent extrem de mic.

E posibil ca unora să le convină să rămână mici, pentru că statul tot a subvenţionat agricultura mică. Personal, n-am găsit un răspuns la a „subvenţiona” – între ghilimele – ceea ce există, a consolida ceea ce avem, sau investim şi în forme noi, să-l mai ajut şi pe altul micuţ şi aşa mai departe. Din punctul de vedere al balanţei comerciale, ar trebui să ajut ceea ce am: cooperativele mature, firmele mature, avem firme din 1990, 1991, ar trebui să le ajutăm, dacă au rămas în piaţă înseamnă că sunt viabile, sunt eligibile, au un potenţial economic şi atunci stăm şi ne gândim acum: cum e mai bine? Să-i consolidez, să-i ajut pe cei maturi, sau să şi dezvolt? Sau să merg în paralel şi cu una, şi cu alta, dar sursele de finanţare sunt aşa cum sunt, micuţe şi limitate.

Banii nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România

Reporter: Până la aprobarea Planului Național Strategic, va mai trece ceva vreme, însă avem aceşti doi ani de tranziţie în care Programul Naţional de Dezvoltare Rurală continuă, teoretic, cu aceleaşi măsuri, aşa cum a funcţionat din 2014 până în 2020.

Aurel Simion: Pe tranziţie avem măsuri vechi cu bani împrumutaţi din noul exerciţiu financiar, 2021-2027. Sunt doi ani de tranziţie, deja din 2021 s-a dus jumătate. Am avut discuţii în minister pe tema asta, am şi căzut de acord cu AFIR-ul să lansăm pe rând calupuri cam de câte două măsuri, una foarte atractivă şi una mai puţin atractivă, în aşa fel încât sistemul nostru, AFIR-ul, să poată să înglobeze, să poată să absoarbă. Pentru că nici să dai drumul la tot şi să blochezi tot sistemul, şi să faci un amalgam nu este bine. Trebuie să vedem şi capacitatea noastră de absorbţie, e vorba de absorbţie instituţională: câţi oameni avem, cât putem să prelucrăm, cât putem să controlăm şi aşa mai departe, mai vin şi firmele de consultanţă, ca să nu dai proiectele peste cap trebuie să le faci destul de aşezate. În luna iulie lansăm două măsuri, dintre care una foarte atractivă şi foarte căutată, sunt toate în dezbatere pe site-ul ministerului, vor fi 3,2 miliarde de euro. Ce trebuie să ştie opinia publică şi fermierii în general: 37% din bani se duc pe mediu, deci măsuri de mediu şi climă. Ne mai rămâne nu mult, vom încerca să fim echilibraţi în aşa fel încât să ajutăm exact sectorul unde noi suntem deficitari. Mai concret, pe perioada de tranziţie de exemplu, am introdus o măsură de prelucrare a soiei, ceea ce n-a fost. România produce la ora actuală cea mai bună soia, nemodificată genetic, materie primă care ulterior pleacă la export, deci noi exportăm şi subvenţia şi importăm şrotul de soia modificată genetic. Ceea ce pierdem de atâtea ori. Cu asemenea măsuri vom veni şi în Planul Naţional Strategic, punctual, după o analiză extrem de atentă, să vedem ce necesar avem, cât putem să absorbim. Că degeaba mă apuc eu să fac fabrici, dar n-am materia primă sau n-am suficientă materie primă. Trebuie să gândeşti totul foarte bine şi echilibrat.

Apropo de unităţi de procesare, de exemplu în panificaţie noi nu folosim decât 54% din capacităţile noastre de prelucrare, dar importăm pâine congelată, importăm patiserie congelată, pentru că noi nu avem şi n-am venit noi, minister, cu o politică în aşa fel încât să ne facem şi noi două-trei unităţi din astea. Avem un deficit de balanţă comercială de 310 milioane de euro pe hrana animalelor de companie, dar nu avem unităţi de prelucrare. Şi atunci ce facem? Ceea ce rezultă, subproduse din abator, mă duc şi plătesc 2-3 lei pe kilogram ca să le distrug, să le ard, când aş putea să le folosesc în partea astălaltă. Deci trebuie să fii foarte echilibrat, trebuie să ne cunoaştem nevoile, să ne cunoaştem necesităţile, şi acolo trebuie să intervenim. Că, de fapt, prin politică asta faci, intervii acolo unde tu, ca ţară, ai o problemă. Banii sunt puţini, să fim foarte clari, nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România.

Reporter: Ar putea fi stabilite câteva priorităţi şi acestea duse până la capăt.

Aurel Simion: Noi trebuie să gândim şi în viitor, să ne uităm puţin şi peste 15-20 de ani cam încotro se îndreaptă agricultura, spre ce se îndreaptă, unde merge cercetarea, cum va fi peste 30 de ani, că degeaba mă apuc eu acum să fac mastodonţi şi peste zece ani n-am ce face cu ei. Înseamnă că am pierdut. Trebuie să mergem mână în mână cu cercetarea, să ne uităm care e tendinţa, avem un studiu, inclusiv l-am discutat şi l-am pus în practică, aşteptăm rezultatele: tendinţa gastronomică a consumatorului român şi nu numai a consumatorului român. Degeaba o să investesc în mici la grătar, când ei nu mai consumă mici – dau şi eu un exemplu – consumă pârjoale sau consumă icre negre.

Reporter: Au apărut puncte gastronomice locale în mai multe localităţi. E un lucru binevenit pentru ceea ce înseamnă viitorul?

Aurel Simion: Şi aici trebuie făcute studii, pe punctele gastronomice. E foarte bine că am găsit înţelegere şi cu ANSVSA şi am putut coborî ștacheta la nivelul gospodăriei. Uşor-uşor, încep să se dezvolte şi mai opreşte şi un autocar... şi atunci sunt 15-20 de persoane – „dar nu pot să-ţi dau bon fiscal” – „dacă nu-mi dai bon, nu consum” şi aşa mai departe. Suntem în discuţii cu cei de la Finanţe şi cu ANSVSA să găsim o formulă în aşa fel încât totul să devină liniar şi corect.

E nevoie de zootehnie, ca să nu mai exportăm subvenția

Reporter: Ce ne puteți spune despre calendarul măsurilor pe care le aveţi în acest an?

Aurel Simion: Spre exemplu, în luna mai s-a dat drumul la măsura 4.2 – Sprijin pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole, la care am făcut şi o distincţie pentru zona montană, zonă defavorizată, așa cum este pentru instalarea tinerilor fermieri. Avem 20 de milioane puşi separat pentru tinerii din diasporă, ca să nu intre în „coşul mare” şi să nu aibă timp, că dumnealor au şi distanţă, şi au o măsură dedicată. La fel facem şi pentru zona montană.

Reporter: Dar au fost sume alocate pentru zona montană, spre exemplu pentru procesare, pentru acele mici abatoare, şi n-a venit nimeni. Şi cei care şi-ar fi dorit sau, mai bine zis, cei care făcuseră proiecte în urmă cu ani pe aşa-zisele abatoare mobile şi-ar fi dorit şi în restul ţării, nu numai în zona montană, ci şi la şes.

Aurel Simion: Banii nu se pierd, o să-i luăm şi o să-i ducem la alte măsuri. Sunt importante, din punctul meu de vedere, şi abatoarele. La o întâlnire cu o organizație profesională de la noi din țară, mi s-a zis că dacă vrei să dezvolţi cultura mare, s-o faci atractivă, dezvoltă prima dată zootehnia. Adică exact ce vă spuneam la început, creează necesitatea. Noi, dacă vom dezvolta zootehnia, nu ne vom mai plânge că exportăm materie primă, că exportăm subvenţie, dar avem nevoie de zootehnie. Apropo, şi prin PNRR am avut o măsură cu crearea a 100.000 de locuri de scroafe, pentru că avem o problemă cu carnea de porc, cea mai mare problemă. S-a dus matca, nu e vorba numai de pesta porcină africană, nu s-a investit în reproducţie la porc. Dacă măsura nu e atractivă, să ştiţi că fermierul sau românul se duce acolo unde e subvenţie. N-am văzut în ultimul timp ferme de reproducţie. A fost mai uşor, din păcate, să cumpărăm. Dacă ne aducem aminte, în situaţia de criză de anul trecut din martie, numai aici la minister câte telefoane ne-au venit pentru crearea acelor culoare verzi, pentru că ne mureau purceii în TIR-uri la graniţă, era şi frig. Vedeţi că importăm aproape trei milioane de purcei, material genetic.

Trebuie să le spun fermierilor: câștig ai la reproducţie. N-ai în mod special la creştere şi îngrăşare. Şi atunci? Crescătorii noștri au cumpărat atunci, anul trecut, cu 114 euro purcelul de 20 de kilograme şi l-au vândut – şi-mi pare rău – cu 5 lei pe kilogram la 120 de kg, deci a fost pierdere totală.

Benzile agro-silvice, în intențiile MADR

Reporter: La final, aș vrea să vorbim și despre Green Deal.

Aurel Simion: În opinia mea, România stă bine. Şi v-aş da un exemplu. Mergeți cu maşina din Anglia şi veniţi pe drumurile Europei până aproape de graniţa cu România, treci de Budapesta încoace, pe parbrizul maşinii n-o să vezi niciun fluture, n-o să vezi niciun gândac şi aşa mai departe. Înseamnă că acolo agricultura este extrem de intensiv făcută. La noi în România, dacă te duci de la Bucureşti până la Constanţa sau de la Bucureşti la Piteşti, o să trebuiască să oprești în fiecare benzinărie ca să ștergi parbrizul. Ceea ce nu avem noi, România: nu avem toate suprafeţele, şi mă refer în primul rând la pajişti, nu le avem trecute în culturi ecologice.

Reporter: Eu aş spune că n-avem patalamaua, nu avem acel certificat care să ateste că este ecologic...

Aurel Simion: Da, dar ca să vă dau dvs. certificatul trebuie să veniţi la mine, să vă înregistrez şi să şi dovediţi, trebuie să treceţi printr-un organism de certificare...

Reporter: E vorba despre birocraţie? Probabil că de asta se feresc producătorii sau asociaţiile care au păşunile.

Aurel Simion: Nu cred că despre birocrație e vorba. Să vă dau un exemplu, sunt foarte implicat, şi e o chestie personală, în risipa alimentară. Un cămin de bătrâni trebuie să vină la noi doar cu un dosărel să se înregistreze ca operator primitor, receptor. De ce nu o fac? De ce avem doar 14 la nivel naţional? Numai eu am semnat 5-6 adrese către consiliile judeţene şi ar primi alimente mai mult gratuit. Ce pot eu să fac? O să mă duc şi în judeţe să-i rog să vină. La fel şi cu produsul ecologic. Trebuie să ceri, prima dată. Şi după aia să văd că este ecologic. Lucrurile astea va trebui să se întâmple, în minister nu durează, cel puţin de când sunt eu, exclus a plimba pe cineva, nu, sunt foarte transparent, uşa e deschisă. Nu mă ocup eu strict de produsul ecologic, dar n-am auzit să vină cineva şi să stea la coadă ca să înregistreze o păşune în sistem ecologic. Şi subvenţiile sunt altele, ajutorul este altul pentru producţia ecologică. Avem acum în lucru, pe Directiva nitriţi, dacă tot mă întrebaţi şi ţine de Green Deal, suntem în negociere acum cu Comisia Europeană referitor la acea bandă de teren pe care trebuie s-o lăsăm liberă, fermierul să nu folosească nitriţi sau nitraţi, îngrăşăminte pe – CE zice – 5 m, eu am zis de la 1 la 3 m, pentru că nu trebuie să iau şi din potenţialul agricol al fermierului, pentru că e vorba de acea bandă pe lângă râuri, pârâuri şi aşa mai departe, pentru că oricum, prin lege, cursurile de apă sunt protejate de 6-12 m. Dacă mai las şi eu 5 m, atunci unde mă duc?, fermierul ce face?, de unde-l despăgubesc pe diferenţa de producţie? Tot pe Green Deal avem în intenție crearea acelor benzi agrosilvice. De ce sunt bune aceste perdele? Nu numai că ele creează microclimat, nu numai că stopează şi vântul, stopează şi înzăpezirea, viscolul îl atenuează, dar mă interesează, ca agricultor, îmbunătăţirea proprietăţilor solului. Într-o agricultură intensivă nu mai dai răgaz solului să se ducă un microorganism, un gândac, o râmă să se ducă în jos, să creeze acele culoare, apa să se infiltreze, aerajul, rădăcinile şi aşa mai departe. Prin aceste perdele agrosilvice, este foarte bine că se îmbunătăţeşte structura solului, avem în lucru tehnic să ne spună specialiştii cam în câţi ani se îmbunătăţeşte structura solului, în aşa fel încât după – să zic – zece ani o desfiinţăm, o redăm agriculturii şi o mut mai încolo. Deci, ce trebuie să fac eu, minister? Să vin cu măsuri, pe fermieri să-i ajut pentru acea producţie nerealizată. Afirm cu tărie că fermierii noștri, în mare parte, sunt extrem de pricepuți, iar în mine, ca secretar de stat în Ministerul Agriculturii, vor găsi mereu un sprijin.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Banii, europeni sau românești, încă au căutare în satele noastre. Pentru a se dezvolta spațiul rural are nevoie de finanțare. Însă are nevoie și de o legislație care să-i permită finanțarea și evoluția. Despre satul românesc, investiții, agricultură, zootehnie, vorbim în interviul de față cu un tânăr deputat care, înainte de a intra în politică, a pus umărul la dezvoltarea spațiului rural din poziția de vicepreședinte al Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală, precum și din cea de conducător a două mari GAL-uri din județul Ialomița, acolo unde a și candidat pentru un loc în Parlamentul României. Raluca Dumitrescu, pe care mulți o știți din teren, este astăzi membru în Comisia de Agricultură din Camera Deputaților.

„Tinerii fermieri trebuie sprijiniți mai mult.”

Reporter: Aşadar, aţi trecut de cealaltă parte a baricadei, în politică, să faceți legi pentru agricultură și mediul rural. De ce acest pas?

Raluca Dumitrescu: De-a lungul timpului am avut şansa şi oportunitatea susţinută de colegii mei din Ialomiţa de a conduce două dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală, Asociația GAL Danubius, care a avut în acest exerciţiu financiar una dintre cele mai mari abordări LEADER, respectiv 6,2 milioane euro, și Grupul de Acțiune Locală Naparis. Cele două GAL-uri reprezintă la nivelul judeţului Ialomiţa 48 din cele 66 de localităţi.

Reporter: Practic, peste 75%.

Raluca Dumitrescu: Da, peste 75%, atât în mediul rural, cât şi mic urban, oraşele Ţăndărei şi Fierbinţi. De-a lungul timpului am activat şi pe zona de Călăraşi şi Ilfov, având localităţi în cadrul GAL Călăraşi Vest în cealaltă programare, dar şi pe Brăila avem nouă localităţi care sunt astăzi membre ale Grupului de Acțiune Locală Danubius Ialomița-Brăila. Cu toţii avem nevoie de o mai bună reprezentare şi avem nevoie ca vocea celor de jos să se audă sus. Pentru că de fapt Programul LEADER reprezintă o abordare de jos în sus, nu înseamnă numai proiecte mici, înseamnă foarte multe proiecte care răspund specificului local.

Reporter: Sunt lucruri care se fac la nivel micro, dar care au impact la nivel macro, şi aici vorbim sigur nu numai de proiectele de infrastructură, ci și de cele care au ținut de mici afaceri în mediul rural sau de mici fermieri. În acelaşi timp, suntem într-o perioadă de tranziție, 2021-2024. Ce înseamnă aceasta pentru implementarea proiectelor până intră noua Politică Agricolă Comună pe de-a întregul în vigoare?

Raluca Dumitrescu: Avem un regulament de tranziţie care vine să completeze această perioadă de doi ani, reguli noi pentru alocări vechi, deşi Ministerul Agriculturii nu ţine foarte mult cont de acest lucru. Şi mă refer în mod special la tinerii fermieri pe care am vrea să-i vedem mai mult sprijiniţi, deşi există un act normativ care la nivel de Ialomiţa şi Călăraşi, judeţe care au foarte mult teren agricol, ajută tinerii să ia teren de la ADS, chiar în acest moment este deschisă o astfel de sesiune, dar aceşti tineri nu pot să vină mai departe să aplice pe măsura tânărului fermier, pentru că ea este dedicată în mod special tinerilor fermieri din diasporă. Deşi au fost câteva apeluri, deşi cererile de finanțare sunt puține, totuşi MADR rămâne la aceeași decizie. Nu am primit banii de calamităţi, dar nici nu vedem politica de susţinere a Ministerului Agriculturii pentru OUAI-uri. Avem foarte multe proiecte depuse de Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații care sunt gata evaluate de către AFIR, ar putea primi ajutor şi totuşi asta nu se întâmplă.

Da, sunt nişte bani care vor veni şi pentru Grupurile de acţiune locală, vor veni şi pe măsura 4.1, vor veni şi pe 6.2, și pe 6.4, dar totuşi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se încăpăţânează să nu meargă la firul ierbii. Pe ministrul Oros îl vedem povestind despre întâlnirile sale cu mediul asociativ, cu mediul interprofesional din cadrul tuturor ramurilor agriculturii, dar se pare că sunt doar întâlniri de complezenţă sau nu li se pare că cei cu care se întâlneşte au suficientă informaţie şi bune intenţii cât să ţină cont de solicitările organizațiilor profesionale în politica agricolă pe care o promovează.

La Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor avem colegi cu experienţă în ceea ce înseamnă implementarea proiectelor şi mă refer la Daniel Constantin, la Emil Dumitru, la Adrian Chesnoiu, la colegul meu Adrian Aldea şi totuşi domnul ministru al Agriculturii nu ascultă niciuna din aceste voci, nu ne-a fost niciodată permis să mergem la Comitetul de monitorizare şi să vedem cum sunt alcătuite fişele măsurilor. Pentru că într-adevăr, viitorul agriculturii şi viitorul României stă şi în aceste forme de sprijin venite de la Bruxelles.

Să ştiţi că noi, la Ialomița, am reuşit performanţa să facem un depozit de legume şi fructe. Am reuşit să implementăm prin Grupurile de Acţiune Locală, sunt trei la nivelul judeţului Ialomiţa, aproximativ 44 de tineri fermieri. La una dintre sesiunile deschise am avut bani pentru zece proiecte şi s-au prezentat 34 de tineri fermieri. Toţi aceştia au reuşit să facă trei cooperative, pe care Grupurile de Acţiune Locală le-au finanţat, dar la nivelul judeţului Ialomiţa sunt şi alte cooperative făcute prin măsura de sprijin a Ministerului Agriculturii. Aceste cooperative nu se pot prezenta să primească pasul doi de finanţare pentru că MADR cere ca ele să aibă bonitate bancară şi un pic de experienţă. Când? Pentru că totuşi aceste măsuri ar trebui să se întrepătrundă şi să ajute beneficiarul final.

„Programul LEADER reprezintă o abordare de jos în sus, nu înseamnă numai proiecte mici, înseamnă foarte multe proiecte care răspund specificului local.”

Reporter: Ce se întâmplă cu Grupurile de Acțiune Locală în această perioadă de tranziție?

Raluca Dumitrescu: Ministerul Agriculturii a anunţat o bonusare a Grupurilor de Acţiune Locală. Așteptăm ca această bonusare să se facă şi, bineînţeles, GAL-urile primesc pe tranziţie o alocare financiară de 120 milioane de euro. Nu se ştie însă cum va arăta fişa măsurii şi cum se va face această alocare, dacă ea va urma celebra formulă a teritoriului şi populaţiei sau va fi o altfel de alocare. Într-adevăr, în fişa măsurii din PNDR, aşa cum el a fost modificat şi aprobat de Comisia Europeană, se spune că Autoritatea de management are dreptul să facă evaluarea GAL-urilor din timp în timp. Fără a da detalii, cred că pentru o bună funcţionare şi a Grupurilor de Acţiune Locală, dar şi a evaluării, ar trebui ca aceste momente să fie stabilite printr-un calendar comun, şi colegii de la Grupurile de Acţiune Locală, dar şi colegii din CRFIR (Centre Regionale pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, n.r.) să ştie când trebuie făcute aceste lucruri. De ce vă spun? Pentru că sunt foarte multe centre regionale în care proiecte declarate eligibile depăşesc cele şase luni în care trebuie contractate.

Reporter: Mă gândesc că suntem deja în luna mai şi nu s-a întâmplat nimic. Va fi pierdut și anul acesta?

Raluca Dumitrescu: Eu am încredere că nu se va întâmpla acest lucru. Conducerea Autorității de Management pentru PNDR din MADR a fost la Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, iar eu cred în profesionalismul celor din AM-PNDR şi sunt convinsă că vor face tot efortul ca undeva în iulie-august România să poată da drumul la următoarele linii de finanţare.

„Fondul mutual ne va ajuta ca pe viitor să nu mai stăm la mâna unui guvern sau a altuia.”

Fondul mutual, salvarea agricultorilor

Reporter: Să discutăm și despre despăgubirile pentru secetă care n-au mai ajuns la fermieri. Ce se întâmplă cu agricultorii, mai ales cei mici și mijlocii, pentru că, în mare parte, datoriile lor sunt către furnizorii de inputuri pe de o parte, pe de altă parte au nevoie de bani, ei nefiind bancabili în acest moment? Chiar şi susţinerea aceasta, despăgubirile oricât ar fi fost ele, mici sau mari, ar fi fost o gură de oxigen, ar fi revenit foarte repede în economie, având în vedere că agricultorii şi-ar fi plătit datoriile şi dările către stat. Ce e de făcut mai departe? Proiectul de lege privind despăgubirile pentru culturile de primăvară 2020 nu a fost aprobat în parlament şi nici în bugetarea Ministerului Agriculturii nu s-a regăsit acel miliard de lei necesar.

Raluca Dumitrescu: Deşi toată lumea este conştientă că aceste despăgubiri trebuiau să vină, de necesitatea şi rolul lor economic, se pare că ne putem lua adio. Cred că trebuie să fim conştiincioşi şi să creăm acel Fond mutual care ne va ajuta ca pe viitor să nu mai stăm la mâna unui guvern sau altul, asta pe o parte. Pe de altă parte, există Agro IMM Invest care, din păcate, din ceea ce-mi spuneau colegii mei fermieri, deşi s-au publicat normele legislative, nu le sunt sub nicio formă de folos.

Reporter: Agro IMM Invest este o soluţie, dar doar pentru cei care sunt bancabili, adică pentru fermierii mari, dar nici aceia toţi nu ajung ușor la acest program.

Raluca Dumitrescu: Din păcate, cred că fermierii au dat o lecţie extraordinară şi nouă, celor care suntem în parlament, dar şi guvernului. Ei sunt foarte demni. Şi-au spus punctul de vedere şi cred că vor găsi resursele necesare să treacă şi peste acest lucru. Ne revine datoria să facem funcţional fondul mutual şi niciodată, absolut niciodată să nu mai luăm bani din Pilonul II şi să-l lăsăm neacoperit.

Reporter: Cum aţi vedea funcţional un fond mutual?

Raluca Dumitrescu: Prin consens între Legislativ, cei care au instrumente guvernamentale, în mod special fondurile de garantare care trebuie să vină să susţină acest lucru, și în mod special şi agricultorii. Cred că fiecare federaţie în sine, cei care îi cuprind pe cei mai mari pot da astfel de modele. Cred că modelul francez ar fi cel mai bun.

„Abatoarele de mică capacitate sunt necesare. Avem foarte multe exploataţii cu 20-30 de capete de animale în mediul rural. Apoi, cred că ar da foarte multă siguranţă sanitar-veterinară pentru toată lumea un astfel de abator.”

Micile abatoare, din bani românești

Reporter: Micile abatoare, un subiect extrem de discutat. Dacă-mi amintesc bine, în 2019, vreo 60 de proiecte fuseseră aprobate pe o măsură specială, s-a venit în 2020 cu o măsură destinată abatoarelor de capacitate mică, dar numai pentru zona montană, într-o primă sesiune a fost aprobat un singur proiect, s-a mai deschis încă o dată o sesiune, au mai fost încă 2-3 depuneri de proiecte, dar se pare că nu funcţionează această măsură, că nu sunt cereri pentru construirea de abatoare de mică capacitate în zona montană. Însă ar fi mulți doritori să construiască mici abatoare în alte zone. Care este opinia dvs.?

Raluca Dumitrescu: N-au fost cereri în zona montană. În schimb, în Ialomiţa pot să vă spun că există o astfel de nevoie. Abatoarele de mică capacitate sunt necesare. De ce? Pentru că avem foarte multe exploataţii cu 20-30 de capete de animale în mediul rural, în zona de est a judeţului Ialomița sunt foarte multe astfel de exploataţii. Apoi, cred că ar da foarte multă siguranţă sanitar-veterinară pentru toată lumea un astfel de abator.

Reporter: Având în vedere că în zona montană nu există cerere, pot fi redirecționați banii spre celelalte zone?

Raluca Dumitrescu: Banii europeni care vin pentru zona montană sunt doar pentru această zonă, care are probleme specifice, deci nu pot fi luaţi de acolo. Prin urmare, cred că tot din rezerva naţională trebuie găsită o soluţie pentru construirea micilor abatoare în alte zone decât cea montană.

Reporter: Numai din bani româneşti?

Raluca Dumitrescu: Consider că ar fi o soluţie foarte bună, pentru că ne-ar ajuta foarte mult mai ales în bătălia pe care o ducem cu pesta porcină africană, şi mai ales în condiţiile în care avem celebrul Ordin 24/2021 şi ce o mai urma după el.

Reporter: Da, celebrul Ordin 24 în care se continuă creşterea suinelor în gospodăriile populaţiei, dar cu foarte multe măsuri restrictive.

Raluca Dumitrescu: Dar micile abatoare ne-ar ajuta foarte mult şi poate chiar am putea corecta acest Ordin, dând dreptul gospodăriilor mici să aibă mai multe animale, în condiţiile în care am face o certificare a analizelor animalelor înainte de tăiere.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Una dintre rețetele bunăstării unei societăți, rurale, în cazul nostru, este închiderea lanțului producție-valorificare în plan local. Cu alte cuvinte, atragi cât mai mulți clienți să cumpere din grădina proprie, la un preț cu valoare adăugată. Practic, acest lucru se poate face prin turism. Ce produce comunitatea consumă turiștii. Un astfel de exemplu, în povestea din acest articol.

Nu este cazul să vă mai spunem cât de minunat este locul unde se află pensiunea agroturistică la care am poposit recent. Spunem doar atât: Delta Dunării.

Pentru amatorii de detalii, vom adăuga câteva indicații de localizare. Pensiunea se numește Lotus și este în Ilganii de Jos. Zona este un fel de insulă mare, cum o caracterizează gazda noastră, doamna Gabriela Avram, situată între brațele Sfântu Gheorghe, Sulina și canalul Litcov, tot domnia sa explicându-ne și de unde vine denumirea localității, ilgan, în limba turcă, însemnând zonă de pășunat. Așa că vă închipuiți că pe lângă produsele din pește pe care le puteți gusta mergând acolo, ați avea la dispoziție și produse ciobănești. Dar despre mâncare, mai încolo.

„În fiecare vară cunosc sute de oameni, foarte mulți se întorc și în următorul an, cu prieteni. Și prietenii trimit alți prieteni... Și sunt oaspeți cu care am devenit prieteni și ne vedem an de an. Și vă dați seama că este o mare, mare bucurie.” 

O precizare de care am zis să nu vă păgubesc este că zona are un potențial economic multiplu, fiind propice și culturilor cerealiere. Dar Gabriela Avram nu vine dinspre sfera preocupărilor agricole către activitatea de antreprenoriat turistic, ea părăsind o altă meserie nobilă, aceea de dascăl. Și nu vreau să spun prin asta că e o scădere profesională, ci doar să evidențiez faptul că toate cele trei opțiuni pe care le-am numit mai sus, fermier, profesor și întreprinzător în turism, stau pe același palier valoric. Din păcate, ultima nu este foarte bine împământenită pe plaiurile noastre, neexistând cine știe ce tradiție în domeniu, cu toate că este în plină dezvoltare. Iar cei ca doamna Avram simt asta: „A fost foarte greu, pentru că neavând experiență în antreprenoriat înveți din mers. Cred că suntem prima generație de antreprenori, și în țară, nu numai în familia noastră. A fost foarte greu să înveți să lucrezi cu băncile, să înveți să faci anumite documente, să înveți să lucrezi cu fonduri europene. Deci fiecare zi a fost o provocare, dar în turism fiecare zi este o provocare”.

Poate că n-ar strica introducerea în planurile de învățământ a unor materii care să doteze fiecare cetățean al României de mâine cu astfel de abilități, utile într-o lume în care proiectarea unei afaceri este din ce în ce mai complexă și mult mai puțin predictibilă.

Curajul de a te apuca

Comparativ cu potențialul turistic pe care îl are România, în ansamblu, și Delta Dunării, în mod special, numărul celor care pornesc să-l exploateze nu este foarte mare, de aceea, cu atât mai mult, este remarcabil pasul pe care l-a făcut dinspre o profesie pe care o practica de multă vreme, în care se profesionalizase prin experiența pe care a căpătat-o vreme de 15 ani și pe care o îndrăgea. Începutul s-a petrecut în 2007, când s-au apucat să construiască pensiunea. „Am avut o discuție în familie și am zis că este oportun să facem așa ceva, mai ales că soțul este localnic, este din județul Tulcea. Am accesat atunci fonduri SAPARD 50%-50%, maximum 100.000 de euro suma accesată, și am construit pensiunea asta la care, în 2009, pe 1 mai, am avut primii oaspeți, și de atunci în fiecare an facem lucruri noi, schimbăm, îmbunătățim, ne informăm, mergem la întâlniri cu temă turistică, ne întâlnim cu alți antreprenori din țară, schimbăm impresii, învățăm lucruri noi și mergem mai departe.”

Probabil că așa, cum spune doamna Avram, se întâmplă cu majoritatea celor care pornesc în astfel de investiții. „Trebuie să ai puțin curaj, trebuie să ai și puțină „inconștiență”, adică să-ți dorești foarte mult să faci un lucru, neștiind de la început de ce te poți lovi.” Mai ales că meseria pe care o avusese înainte nu era una în care să se dezvolte abilitățile de antreprenor. „Aveam impresia, la acel moment, că nu pot să fac altceva decât să predau chimie și fizică, și-mi plăcea ce făceam, dar a fost o decizie atunci, luată și în anumite condiții, care acum nu mai contează sau nu mai sunt valabile, și am intrat pe drumul ăsta. Nu-mi pare rău, pentru că-mi place, lucrez în continuare cu oamenii, gândiți-vă că în fiecare vară cunosc sute de oameni, foarte mulți se întorc și în următorul an, cu prieteni. Și prietenii trimit alți prieteni... Și sunt oaspeți cu care am devenit prieteni și ne vedem an de an. Și vă dați seama că este o mare, mare bucurie.” Înțeleg această satisfacție ce răzbate din ochii doamnei, ca pe un premiu pe care l-a câștigat în urma efortului depus an de an. Pentru că un turist care îți trimite un prieten este un turist care a plecat mulțumit de la tine și asta înseamnă că ai făcut ce trebuia. „Încercăm tot timpul să fim actuali. Pentru că și societatea evoluează, și dorințele, și așteptările oaspeților sunt altele și noi încercăm să fim la înălțime. Și sper să reușim.”

Personalul specializat, o problemă majoră

O problemă pe care o întâmpină în demersul acesta de a fi mereu la înălțime o reprezintă personalul calificat. „Găsim cu greu persoane pregătite, am ales varianta să căutăm personal și chiar să încercăm să-l instruim aici în pensiune. Este o problemă nu mare, extraordinar de mare și nu știu cum va fi pe viitor. Ducem lipsă de personal, muncim foarte mult cei care suntem aici, noi și echipa pe care o avem, dar încă avem nevoie de personal și este o problemă în sensul că nu te poți dezvolta dacă nu ai personal calificat. Deci este o piedică în dezvoltare.”

Evident că implicarea familiei mai atenuează din neajunsul amintit „Am avut tot timpul familia lângă mine, soțul, copiii, copiii care erau destul de mari când am luat deciziile pe care le-am luat și care ne sprijină. Copiii mă ajută de când erau chiar foarte mici, de acum 10 ani, de la început. Vacanțele și le-au petrecut aici, bineînțeles muncind și ajutându-ne. Acum băiatul deja a terminat, de trei ani, facultatea, s-a implicat foarte mult în fermă, iar fetița mai mare, care termină anul ăsta masterul la ASE, în fiecare vară este pe aici și muncește, și ne ajută, iar acum, mai nou, și asta mică, de 13 ani, care a crescut odată cu pensiunea. Ea are vârsta pensiunii!”

Delta Dunării, un loc special

Simte că locul în care locuiește este unul cu totul special. „Delta Dunării este specială din toate punctele de vedere, și din punctul de vedere al condițiilor de trai al localnicilor este specială, și din punctul de vedere al turismului este specială, și din punctul de vedere al naturii, al ecosistemului, pentru că ea trebuie păstrată așa cum este, nu trebuie modernizată, pentru că, fiind unică, trebuie avut mare grijă. Se fac multe lucruri și pentru populație, și pentru păstrarea mediului așa cum este. Apare un pericol, din păcate, nu vreau să supăr pe nimeni, din partea turiștilor. Deci anul ăsta a fost o problemă gunoiul prea mult.” Faptul că are această perspectivă, responsabilă față de mediu și față de comunitatea din Deltă, este dovedit și de soluția aleasă pentru încălzirea pensiunii, cu panouri solare, dar și de oferta culinară ce se bazează pe produsele din zonă, așa cum spuneam la începutul articolului. Și iată că a venit momentul să detaliem și această chestiune de bucătărie: „Turiștii pot consuma la noi în primul rând preparate din pește, pregătite ca la noi în Deltă: ciorbă, saramură, plachie, pește la grătar, pește afumat, scordolea (este un piure făcut cu cartofi, carne de pește fiartă și zeamă de pește, cu condimentele corespunzătoare), tradiționalul borș de pește, bineînțeles, storceag din somn sau din sturion – am văzut, anul ăsta, a fost preferatul turiștilor de la noi. De asemenea, fiind aici și zonă de pășunat, ne procurăm de la particularii care au oi tot ce se poate: brânză mai sărată, mai puțin sărată, smântână. Apoi, de la noi din fermă, ouă proaspete, păsări. Deci, cam tot ce avem este proaspăt și este din zonă, chiar ținem la lucrul ăsta ca tot ce se consumă în pensiune să fie procurat de la întreprinzătorii locali”. Nici vinul nu vine de prea departe, din podgoriile dobrogene. „La noi în pensiune se servește numai vin din Dobrogea, de la Niculițel, de la domnul Vlad, și vin de la Baia, crama Hamangia, este o podgorie nouă, a domnului Ion Bălan, care a investit foarte mult acolo și care produce un vin foarte bun, despre care am auzit că a fost și premiat deja, vinuri foarte apreciate de oaspeții noștri, alb, rose și roșu.”

„Avem bărci pentru plimbări, avem o persoană care se ocupă de aceste plimbări, care cunoaște Delta, care și povestește.”

De toate, pentru toți

Evident că dacă vorbim de o destinație turistică, chiar și așa din perspectiva noastră, mai degrabă socio-economică, de dezvoltare rurală, tot trebuie să spunem ceva și despre obiectivele de care s-ar putea bucura cel care ar alege să tragă la „hanul” doamnei Avram, rebotezat în vremurile noastre pensiune. „Avem, în primul rând, condiții de cazare în camere mari, luminoase, cu mobilier din lemn. O curte mare, multă vegetație, piscină, teren de tenis, club unde se poate juca biliard, tenis de masă, se poate asculta muzică, se poate dansa, se poate sta de vorbă, se pot spune povești seara la un pahar de vin, la o țuică fiartă, când afară este mai rece, se pot face excursii în Delta Dunării, pe lacuri și canale, în zona Partizani, Ilganii de Jos, Ilganii de Sus, se poate merge la Sfântu Gheorghe o zi, se poate merge la Sulina, deci sunt foarte multe activități. Avem bărci pentru plimbări, avem o persoană care se ocupă de aceste plimbări, care cunoaște Delta, care și povestește. Se pot stabili anumite trasee pentru plimbare pe lacuri și pe canale, iar dacă dorim pentru pescuit, primăvara sau toamna se poate merge pe lacuri la știucă, la somn sau la crap, în funcție de sezon. Primăvara mai mult la crap, toamna mai mult la știucă.”

Contrar așteptărilor, un an bun

Așadar, foarte multe motive de bucurie am avut vizitând aceste locuri. Frumusețe, delicatese, stare de spirit bună, optimism, curaj, unitate, nici măcar necazul provocat de pandemie, care a speriat planeta, nu a determinat umbre prea multe pe chipul aprigei foste dăscălițe. „La noi este o situație mai bună, pentru că avem un hectar de curte, adică 10.000 de metri pătrați, iar distanțarea fizică nu a fost o problemă. Din punct de vedere economic, a fost un an bun, cu o cerere mare din partea turiștilor, făcând o paranteză că a trebuit să începem activitatea turistică abia în iunie, aproape de mijlocul lui iunie, pentru că am fost prevăzători, adică nu am deschis chiar după încetarea stării de urgență, am zis că să ne pregătim foarte bine, și atunci când am crezut că suntem ok, am așteptat și primii oaspeți. Spunem că a fost un an bun comparând lunile iulie și august cu anii precedenți. Nu a fost bine pentru că nu am putut să avem o activitate începând cu martie. Dar e bine.”

Articol publicat în Revista Femierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Iată că au fost locuri în țară ocolite de secetă, unde chiar în cruntul an 2020 unii fermieri au avut parte de precipitaţii suficiente cât să facă producții destul de bune, atât la păioase, cât şi la prăşitoare, producții care să le permită agricultorilor să-și continue activitatea. Este cazul județului Hunedoara, unde am ajuns toamna trecută, la final de octombrie 2020, în fermele lui Dumitru Andreșoi, pe care l-am prins la recoltat de porumb. Cu toate că era destul de grăbit și telefonul suna întruna, având în vedere că abia prinsese o fereastră de vreo patru zile fără ploi, a stat la taifas cu noi, chiar destul de mult, pentru că și problemele din sectoarele vegetal și zootehnic, încă, sunt nenumărate.

„Tot ce am încasat am reinvestit în teren şi animale. Când intrau banii, fuguţa cumpăram teren, animale şi aşa ne-am dezvoltat în fiecare an.”

Reporter: Cât porumb ați semănat și cum au fost producțiile, inclusiv la culturile de toamnă?

Dumitru Andreșoi: 2.800 de hectare numai cu porumb și abia suntem undeva la 25% din suprafaţă recoltată, cu o producție de 10 tone/ha. Porumbul arată foarte bine, în solele unde am intrat până acum, având precipitaţii foarte multe, umiditatea încă e foarte ridicată şi am început pe solele mai nisipoase şi pe solele mai fragmentate, mai mici, pentru a încerca să recoltăm suprafeţele mai mici până scade umiditatea să ne mulţumească, şi atunci intrăm în forţă la recoltat. În ce privește culturile de toamnă, la grâu am avut undeva la 6.600-6.700 kg/ha, ne-am închis la orz undeva la 7.000 kg/ha şi ceva mai slăbuţ am avut la triticale, dar n-am semănat o suprafaţă foarte mare, undeva la o sută de hectare, dar şi acolo a fost mulţumitor, între 5.700-6.000 kg/ha.

Reporter: Ne bucură să vedem că sunt fermieri în ţară care obţin producţii normale, îmbucurătoare. Observ că aici în câmp, la recoltat de porumb, ați venit însoţit de fiica dvs...

Dumitru Andreșoi: Da, am venit însoţit de fetiţa mea cea mai mică, ea e mezinul familiei, cea care deocamdată este pasionată de zootehnie şi de cultura mare, îi place pe combine, pe tractoare, cunoaşte toţi tractoriştii… încet-încet e tot mai mult lângă mine, mă bucur că am reușit să-i insuflu dragostea de agricultură, de zootehnie.

De la furcă la furculiță

Reporter: Asta e bine. Dacă nu se plictiseşte şi stă lângă dvs. de fiecare dată, cu siguranţă va avea cine să preia din mers frâiele afacerilor pe care le aveţi. Revenim la povestea cu partea vegetală a afacerii dvs., când a început?

Dumitru Andreșoi: În 2016 a început această activitate, care atunci a fost o aventură, acum e o activitate pe care o dezvoltăm de la an la an, o activitate pe care eu zic că o facem bine, cu eforturi foarte mari, cu achiziţia de utilaje, n-am avut absolut nimic, am avut patru tractoare de mică capacitate care deserveau sectorul zootehnic, iar începând cu toamna lui 2016 și pe parcursul anului 2017 am început să achiziţionăm toată gama de utilaje cu care să ne putem desfăşura activitatea. La ora actuală spun că suntem foarte bine dotaţi atât pe partea de tractoare, cât şi pe combine, pe mașini și echipamente agricole. Anul acesta, ne-am completat gama de maşini de transport, TIR-uri, am luat încă trei cap-tractoare cu trei bene de cereale noi.

Reporter: Cu fonduri europene?

Dumitru Andreșoi: Din păcate, n-am mai apucat fondurile europene... Sperăm şi suntem pregătiţi pentru următoarea programare, dar am vrea să ne dezvoltăm mai mult pe procesare pentru viitor, pentru că, v-am zis, prin eforturi foarte mari am reuşit să ne dotăm pe partea de utilaje pentru sectorul vegetal, şi cu forţe proprii, din resursele proprii ne mai dezvoltăm, dar pe partea de procesare acolo avem nevoie într-adevăr de sprijin prin proiecte europene. Cred că am mai discutat noi, avem în derulare acum un proiect, l-am prins pe zootehnie, pe extindere şi modernizare fermă zootehnică, în comuna Bretea Română, unde am animale la îngrăşat pentru sacrificat, un proiect care, spun eu, e destul de complex şi care cumva închide lanţul „de la furcă la furculiţă”.

Reporter: Prin urmare, vă faceți abator, procesare, un combinat...

Dumitru Andreșoi: Cu abator, cu procesare, cu silozuri, cu FNC, granulator de 8 tone pe oră... Modernizăm adăposturile care sunt acolo, mai construim două noi adăposturi pentru tineret îngrăşat ovin. Este un proiect de 4,5 milioane de euro, din care 50% fonduri europene şi 50% aport propriu.

Reporter: Este un lucru minunat, mai ales că toţi cei care au trecut pe la conducerea Ministerului Agriculturii au zis că trebuie să facem procesare, să nu mai vindem materie primă.

Dumitru Andreșoi: Încercăm să dăm plusvaloare produselor pe care le obţinem din activitatea pe care o facem, atât pe cultura mare, cât şi pe zootehnie, pentru că, din punctul meu de vedere, acesta este viitorul şi la discuţiile pe care le-am avut la Ministerul Agriculturii, rugămintea noastră, a fermierilor, a fost să se direcţioneze fondurile europene din viitoarea Politică Agricolă Comună foarte mult spre procesare, spre lucrurile care aduc plusvaloare unei ferme.

E păcat să vindem porumbul la 50-60 de bani şi să importăm făină sau mălai la de trei ori valoarea porumbului sau grâului. Eu zic că se poate dacă e voinţă din partea tuturor, şi a noastră ca fermieri, şi a guvernanţilor, putem face totul bine şi agricultura într-adevăr să devină motorul României, pentru că avem tot ce ne trebuie, începând de la pământ foarte fertil la fermieri pricepuţi care ştiu să-şi facă treaba, faţă de alte ţări avem foarte multe râuri, avem Dunărea din care putem iriga ca să nu stăm la mila Celui de Sus.

Reporter: Că ați ajuns la apă, aici, în județul Hunedoara, cum stați cu irigațiile?

Dumitru Andreșoi: Au fost irigaţii, nu peste tot, dar avem norocul să avem râuri, Mureşul, Streiul. 80-90% din terenurile pe care le lucrăm sunt pe Lunca Mureşului şi Lunca Streiului, care sunt foarte uşor de irigat, şi chiar din primăvara lui 2021 vreau să fac un pilot pe 200-300 de hectare să vedem ce costuri sunt şi ce spor de producţie avem, să vedem cât e de rentabil şi pe viitor să ne stabilizăm investiţia, pentru că din 2016 până acum în judeţul Hunedoara nu am avut probleme să avem pierderi în procesul tehnologic, în fiecare an am făcut profit.

Reporter: Asta este foarte bine pentru că aveţi de unde reinvesti, pentru că dvs. n-aţi stat niciodată pe loc, adică aţi pornit de la câteva oi şi aţi ajuns acum unul dintre cei mai mari crescători de animale din Europa, nu numai din România. V-aţi dezvoltat continuu, investind.

Dumitru Andreșoi: În activitatea pe care o avem noi, atât pe zootehnie, cât şi pe cultura mare, nu ai voie să stai pe loc. Confortul propriu şi al familiei trebuie să fie pe locul doi, pe primul loc sunt investiţiile în fermă şi noi, fiind şi într-o zonă care nu a suferit de secetă foarte mare în ultimii zece ani – cam doi ani am avut totuşi secetă cât de cât, dar nu ca fermierii din sud –, şi într-o zonă în care, dacă-ţi faci treaba sârguincios şi profesionist, îţi aduce şi satisfacţii.

Sufletește, familia este pe locul întâi, așa e normal, dar financiar, vă spun cu mâna pe inimă, familia a fost mereu pe locul doi. De foarte multe ori confortul familiei l-am pus pe locul doi.

În afară de fata cea mare care a ales altă cale, medicina, fata mijlocie, mezina, soţia sunt lângă mine, şi familia cu toţi ceilalţi am încercat să creez o echipă care să fie aproape, să trecem peste toate momentele, că sunt momente şi mai grele, şi mai uşoare. Și în fermele zootehnice, şi în cultura mare, eu spun că avem un colectiv foarte bun şi vreau să le mulţumesc şi pe această cale colegilor mei din grupul de firme pe care-l avem şi pe care-l administrăm, pentru că fără ei nu puteam face nimic. Deci, începând de la ciobanul care stă lângă oi, la tractorist, la conducătorii auto, ingineri, contabilitate până la inginerul-șef de la cultura mare, fiecare-şi face treaba foarte bine la locul lui, pentru că altfel nu putem. Dacă o verigă din lanţul acesta nu merge, anulează toate realizările celorlalţi.

„Cel mai bun preţ este atunci când te hotărăşti să vinzi şi să cauţi momentul prielnic.”

Fermierii români încă au un mare handicap de recuperat

Reporter: Vreau să discutăm despre un subiect abordat şi cu fermieri mai mici, care au zis: „Pentru mine a fost mai greu, am intrat mai târziu în domeniul ăsta, n-am mai găsit teren să arendez sau să cumpăr”, lucruri de genul ăsta. A fost greu, a fost uşor în anii aceştia?

Dumitru Andreșoi: Vă daţi seama că a fost greu. Din 2001, de când am luat hotărârea să dezvoltăm partea zootehnică, pentru că eu de când mă ştiu am avut animale acasă, la vârsta de 9 ani am fost cioban la oi, dar în 2001 am început să dezvolt această activitate de zootehnie, de atunci m-am lovit de lipsa terenului. Dar am făcut nişte eforturi foarte mari, am luat credite din bancă, mi-am pus casele gaj, a mea, a părinţilor, a fratelui, tot ce am avut, şi am luat credit şi am cumpărat teren. În 2001, când am început să cumpăr teren, nu era lucrat, era tot pârloagă, toată lumea spunea că a înnebunit Andreşoi, de cumpără teren. Eu am cumpărat primul teren cu 200 de dolari hectarul! Era foarte ieftin şi am luat credit, am cumpărat câteva sute de hectare; din 2007 mi-a fost foarte uşor că au venit subvenţiile, dar tot ce am încasat din producţiile pe care le-am făcut noi, din subvenţii, am reinvestit în teren şi animale; nu am cumpărat familiei nici măcar un pachet de biscuiţi, vă rog să mă credeţi. Când intrau banii, fuguţa cumpăram teren, animale şi aşa ne-am dezvoltat în fiecare an.

Trebuie investit mereu, pentru că aşa e dinamica în toată lumea, noi suntem pe o piaţă mondială, nu europeană, trebuie să fim cel puţin egali cu colegii noştri şi încă avem un handicap foarte mare de recuperat. Ce au făcut ei în zeci şi sute de ani, noi trebuie să facem în 10-15 ani, să-i ajungem prin tehnologii.

Reporter: Practic, acolo este vorba de moştenire, e vorba de generaţii care au venit şi s-au succedat la conducerea unei ferme. Au preluat de la părinţi, au preluat de la bunici şi au mers mai departe. În mod real, noi acum suntem la prima generaţie de agricultori, de fermieri.

Dumitru Andreșoi: Da. Cum v-am spus, şi eu mă trag dintr-o familie de fermieri din zona montană, de la Costeşti, acolo aveau bunicii 100 de oi, 10-15 vaci, 3-4 cai, dar până în ’89 crescătorul de oi se ocupa chiar de creşterea lor, pentru că statul îţi asigura desfacerea. Începând cu 1990, nu e destul să ai o pălărie pe cap, o bâtă în mână şi să spui că eşti foarte priceput. Nu. Eşti priceput să le creşti, dar dacă nu ştii şi nu poţi, n-ai capacitatea să vinzi marfa la adevărata valoare, brânza, laptele, porumbul, toate, ai o problemă. Şi anul acesta, cel puţin pe cultura mare, ne-a dat un foarte mare exemplu. Dacă nu aştepţi momentul prielnic când să-ţi vinzi marfa, ai de suferit. Sunt colegi care au făcut contracte din primăvară cu 50-55 de bani la porumb. Acum (octombrie 2020, n.r.) porumbul este 0,75-0,80 lei. Fiecare-şi face calculele lui în fermă, cel mai bun preţ este atunci când te hotărăşti să vinzi şi să cauţi momentul prielnic. Acum nu toată lumea are depozite, dar trebuie creat un mecanism în fermă care să-ţi aducă plusvaloare, că degeaba faci 10-12-15 tone la hectar dacă nu vinzi la adevărata valoare. Cheltui foarte mult, vinzi cu 50 de bani, atunci e mai rentabil pentru cel care face 8 tone, are o tehnologie mai ponderată şi vinde la un preţ mai mare. Totul e la sfârşit de an, când tragem linie să fim pe plus, ca să ne putem dezvolta. Dacă nu, degeaba muncim, că nu avem continuitate. M-aţi întrebat cu terenurile: într-adevăr, e greu cu terenurile, v-am spus, am început atunci cu teren şi pe cultura mare am simţit această problemă de lipsă a terenurilor pentru arendat, dar eu când am intrat în 2016, de exemplu la noi în zonă era undeva la 500 kg/hectar arenda, am intrat cu 1.000 kg. Deci, arenda era de 500-600 kg în 2016 și eu le-am dat oamenilor 1000 kg, iar astăzi dăm 1.300 kg la hectar. Sunt foarte multe zone în ţară unde şi acum arenda este 500-600 kg/ha.

Reporter: Bineînţeles, trebuie să faci tehnologie. Dacă nu faci tehnologie, dacă nu dai, de unde să-ţi dea pământul?

Dumitru Andreșoi: Începând de la sămânţă, cumpărăm doar sămânţă de top, certificată, de la cei mai buni producători care produc inputuri, îngrăşăminte, tot, colaborăm – nu-i un secret – cu firma Alcedo, care pentru mine pot să spun că a fost un foarte mare sprijin din toate punctele de vedere, atât tehnic ne-au susţinut cu tot ce apare nou pe piaţă, cu sfaturi, am ţinut cont de sfaturile lor şi pot să spun, mă repet, că suntem pe un drum bun şi sunt mulţumit şi mândru de ceea ce am realizat.

„Încercăm să dăm plusvaloare produselor pe care le obţinem din cultura mare și zootehnie. Acesta este viitorul. Fondurile europene din viitoarea PAC ar trebui direcționate foarte mult spre procesare, spre lucrurile care aduc plusvaloare unei ferme.”

Subvenția rezolvă problemele pe moment. E nevoie de sprijin pentru investiții în procesarea tuturor produselor

Reporter: Referitor la zootehnie, am o nedumerire, văd oamenii la tuns oile în fermele dvs. E totuşi toamnă, ce se întâmplă? Că de obicei primăvara se tund...

Dumitru Andreșoi: Ce aţi văzut dvs. în ferma de la Bretea Română sunt mieii fătaţi în 2020 care sunt pregătiţi pentru sacrificare. Aşteptăm să-i încărcăm pentru valorificare. Avem trei ferme zootehnice care sunt pline, numai masculi, femelele le-am livrat în vară, acum în toamnă am mai livrat pe Italia, Grecia, ce aţi văzut dvs. avem undeva la 28.000 de capete, berbecuţi care sunt gata pentru livrare şi din anumite motive nu s-au livrat până acum. Ei au fost tunşi în primăvară, dar acum le-a crescut lâna şi am hotărât să-i mai tundem o dată pentru a nu avea probleme la livrare, după cum ştiţi noile norme nu mai permit animalele să fie îmbarcate cu lână la transport şi atunci le-am băgat la tuns. Sunt animale care au media undeva la 55 kg. Până la sfârşitul anului, fermele se golesc şi facem loc pentru următorul ciclu. Din ianuarie-februarie încep oile-mamă, oile de producţie să fete şi să ne pregătim pentru alt an.

Reporter: Unde ajung animalele din România? Sigur, până la etapa în care veţi face acel complex frumos, acea idee de care ne povesteaţi, şi aici ne referim la abatorizare şi procesare, până la acel moment sigur că veţi continua să livraţi în viu. În Italia, în Grecia aţi amintit...

Dumitru Andreșoi: Femelele au mers în Italia, Grecia, Croaţia şi masculii în Orient, în ţările arabe. Am livrat în Comunitatea Europeană animale şi în viu, şi carcasă, numai că la un preţ un pic mai micuţ, şi arabii la femele au reţinere pentru că n-au voie să le sacrifice, ritualul lor, şi atunci masculii i-am oprit pentru a fi livraţi în ţările din Orient. La ora actuală, din ce cunosc eu, nu sunt ţări care să aibă probleme să fie închise sanitar-veterinar, sunt Arabia Saudită, Iordania, Siria, Libia, Kuweit, foarte multe ţări în care exportăm şi se încarcă, din ce ştiu eu, săptămânal. Noi am avut un preţ anul ăsta (2020, n.r.) bun faţă de anii trecuţi, dublu, ce să mai vorbim. Preţul a fost undeva între 10-12 lei/kg viu în vară, când e grosul mieilor, când se vând mieii am cumpărat şi eu, şi de la crescători, de la ciobani din câmp am luat între 10-12 lei/kg, un preţ bun faţă de ce a fost anii trecuţi. Sperăm ca pe viitor să crească, eu aş spune – cu ce se întâmplă în lume, cu toată pandemia – undeva ar fi un preţ corect la fermier de 13-14 lei/kg în viu, un preţ corect, nu foarte bun, dar să-i rămână şi fermierului nişte bănuţi. Am mai discutat şi în alţi ani, noi am făcut tot ce a depins de noi să creştem preţul, pentru că s-au lichidat foarte multe ferme zootehnice anii trecuţi, în special ovine, pentru că, oricât ai face calculul nu ai cum să poţi să rezişti, nu să te dezvolţi, nu reziști, nu trăiești cu 5-6-7 lei pe kg de miel în viu, e imposibil! Dar aici, între 10-12 lei, e un preţ bun. În 2019, dacă ne spunea cineva că vindem în 2020 cu 10-11 lei făceam contract din prima. Acum, noi vrem mai mult pentru că, v-am zis, ca să ne putem dezvolta şi pe partea zootehnică ar trebui să vindem mielul cu 13-14 lei/kg viu, atunci ar fi un preţ care ar fi chiar mulţumitor. Sperăm ca în 2021 să avem creşterea aceasta şi atunci totul o să fie bine.

Reporter: A crescut în țara noastră, în urma acelei acţiuni „Alege oaia!”, consumul de carne de oaie?

Dumitru Andreșoi: Nu am date oficiale, dar din experienţa proprie şi din ce discut cu colegii, dacă în urmă cu 4-5 ani mergeai în 10 restaurante şi comandai  carne de oaie sau de vită, găseai în maximum două. Acum e invers, din 10, în 8 găseşti sigur cotlet de berbecuţ, carne de vită, ceea ce denotă că într-adevăr se consumă. Acum, nu ştiu dacă în urma acţiunii aceleia sau prin ceea ce noi oferim la consum, românul a avut încredere şi a simţit gustul cărnii de oaie şi de vită.

Reporter: Revin la tunsul oilor, mai tundeţi şi în primăvară? Se adună lână cât cuprinde de la zecile de mii de ovine. Ce faceţi cu lâna?

Dumitru Andreșoi: Din păcate lâna, cel puţin la mine în fermă anul acesta, nu am valorificat niciun kilogram. Pe toată am distrus-o, am ars-o. Până prin 2018, lâna se valorifica undeva la un preţ mic, 1,50 - 2 lei, apoi a venit subvenţia, leul pe kilogramul de lână, în primul an s-a mai dat câte 50 de bani… În 2019, nu că nu primeai nimic, de când s-a făcut 2 lei subvenţia, dar trebuia să-i mai plăteşti celui care venea după ea oamenii care o încărcau în saci plus motorina. Şi nu... În opinia mea, programul „Lâna” nu a fost gândit foarte bine, trebuia gândit altfel, am mai spus-o, de banii aceia care ni s-au alocat să se fi făcut nişte centre de colectare, de prelucrare primară, prima spălare, să scoată lanolina din ea, pentru că ăsta e viitorul: degeaba produci, dacă nu ai ce să faci cu produsul. Prin subvenţionare nu rezolvi decât problema pe moment. Trebuie sprijin pentru a ne dezvolta şi a crea oportunităţi de a procesa toate produsele, începând de la lână, carne, lapte – trebuie să creăm plusvaloare prin procesare la orice produs pe care noi îl producem şi trebuie neapărat România să devină independentă în sectorul alimentar. Pentru că vedeţi ce necazuri vin, cu pandemii, cu tot, se blochează totul, anumite ţări impun restricţii de transport al alimentelor şi să nu rămânem fără mâncare... Pentru că noi dacă direcţionăm banii pe care-i avem, atât din buget naţional, cât şi european, dacă-i direcţionăm bine nu trebuie să aducem din import absolut nimic, putem să producem totul aici: de la legume, fructe, tot. Dar trebuie altfel gândit şi programul „Tomata” şi tot pe viitor, nu e foarte indicat să dăm banii direct în buzunarul fermierului, mai bine trebuie sprijinit în a se dezvolta. Trebuie ajutat fermierul să investească. Vrei să faci legume şi pe timp de iarnă? Îţi subvenţionez căldura, îţi dau bani să-ţi faci solar închis, la noi la fel: să ne facem abatoare, pentru că asta e foarte important dacă vrem să rămânem în piaţă şi să fim competitivi.

„Asociaţia Dacia, din 2008, a început efectuarea COP şi până în anul 2018 nu a beneficiat de niciun ajutor din partea statului. 11 ani am făcut-o pe banii mei personali, vreau să se accentueze, nu am luat de la fermieri niciun ban pentru COP.”

Pentru siguranță, crescătorii de ovine trebuie să continue programele de ameliorare

Reporter: Domnule Dumitru Andreşoi, sunteți președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia, pe care o coordonați împreună cu specialişti recunoscuţi...

Dumitru Andreșoi: În 27 de judeţe ne desfăşurăm activitatea de COP (Control Oficial al Performanţelor de Producție) şi Registru Genealogic. La ora actuală, direct la Asociaţia Dacia avem peste 70-80 de angajaţi, care sunt permanenţi. Plus asociaţiile acreditate să-şi desfăşoare activitatea de COP au peste 200. Deci undeva la 300 de persoane de specialitate care desfăşoară această activitate. Colectează datele din teren şi transmit la Registrul Genealogic.

Asociaţia Dacia pe care o conduc desfăşoară activitate de COP din anul 2008. Şi din 2015 deţine şi Registrul Genealogic, Cartea de Rasă. Primul an de colectare a datelor din teren a fost anul 2016. Noi am avut activitate din 2015, din 2016 am început să colectăm date de la crescători. Am început cu un efectiv de 27.000 de capete în 2015, când ni s-a dat acreditarea, când ni s-a încredinţat; la ora actuală, pe anul 2020 am avut 640.000 de oi mame, deci nu punem tineretul an curent, şi din discuţiile cu colegii mei numărul creşte şi o să depăşim 750.000-800.000 de capete, oi-mame. Asociaţia Dacia, din 2008 a început efectuarea Controlului Oficial al Producţiilor şi până în anul 2018 nu a beneficiat de niciun ajutor din partea statului. Deci 11 ani am făcut-o pe banii mei personali, vreau să se accentueze, nu am luat de la fermieri niciun ban pentru COP. Începând cu anul 2018, am solicitat şi noi contravaloarea serviciilor de la stat. A spune că nu s-a făcut nimic în ameliorarea raselor de ovine e o mare minciună şi o mare prostie, care face numai rău ţării noastre. Vreau să vă spun că în anul 2016, când am făcut primele colectări de date, rasa Ţurcană nu avea calculată estimarea valorii de ameliorare. Aici ar trebui să-şi pună întrebarea domnii de la ANZ şi toţi: ce au făcut din ’89 până în 2016?, când noi, începând cu anul 2017 am creat un program care să poată calcula valoarea de ameliorare a fiecărui individ, făcut de noi, atât pe lapte, cât şi pe carne şi lână. Noi avem în programul de ameliorare obiectivele pe care trebuie să le atingem, şi acolo sunt nişte parametri minimi şi maximi care sunt atinşi de animale. Dar nu trebuie să fii mare specialist să vezi progresul genetic al ovinelor din rasa Ţurcană. Un animal ca să-şi arate potenţialul lui genetic trebuie să fie furajat, atât la ovine, cât şi la bovine. Şi la vaca de lapte spui că-ţi dă 12.000-13.000 de litri – ia dă-i coceni de porumb şi vezi, îţi dă 2.000 de litri?

La orice animal, nu contează specia, rasa, sunt trei factori: casa, masa, rasa. Dacă unul lipseşte anulează şi celelalte două lucruri bune. Deci eu spun că s-au făcut nişte eforturi foarte mari din partea colegilor. Să începi în 2016 cu 27.000 de capete şi să ajungi la efective de sute de mii de capete trebuie o muncă titanică atât fizică, în teren, cât şi din partea specialiştilor de a califica şi de a pune acei controlori în temă cu tot ce înseamnă – că nu-i foarte uşor să stabileşti şi să aduni nişte date din teren care să fie cât mai concrete şi cât mai reale. Aţi văzut, în fiecare an facem întâlniri cu ei, îi adunăm aici, merg la ei în judeţe specialiştii noştri şi le explică şi le arată cum să se facă corect colectarea de date. Că de acolo pleacă totul.

Lucrarea începe de la monta pentru anul următor: montă, fătare, cântăriri, muls, tot. Atunci să spui că nu s-a făcut nimic? Într-adevăr, mai avem foarte mult de lucru, pentru că în ameliorare nu ai voie să stai, de asta se numeşte „ameliorare”.

Reporter: Nu spui că ai ajuns sută la sută la ce ţi-ai propus, că n-ai cum.

Dumitru Andreșoi: Nu există aşa ceva. Perfectul nu există. De asta se numeşte ameliorare, tot timpul să cauţi să îmbunătăţeşti performanţele animalului unde vrei să-l duci: pe lapte, carne, lână. Și lucrând. Dar, cum am spus, s-a început în 2008. Eu am început controlul oficial în 2004, când se făcea de către OARZ şi mai mulţi colegi mai devreme. Şi am făcut de plăcere, pentru că până în 2015 când s-a dat acest sprijin, dar nu ştiu dacă a intrat cineva dintre colegii mei chiar din primul an să-şi verifice, dar cam din 2016, până atunci am făcut de plăcere. Nu poate să ne acuze cineva că eu, în 2004 când am intrat, ştiam ce o să vină în 2016. „Băieţii deştepţi” sunt cei care au muncit din 2004 fără niciun beneficiu. Şi ştie toată lumea, eu mă refer la mine, toate târgurile, începând din 2002, cu berbeci prin toate târgurile – Haţeg, Poiana Sibiului, venea lumea ca la urs acolo, vindeam sute de berbeci fără certificat de origine, certificatul de origine era animalul care era un animal bun. Eu sunt unul dintre cei care au pierdut de când au venit certificatele de origine, pentru că în loc să vând animalul, berbecul, cu 3.000-4.000 de lei, l-am vândut cu 2.000 că aşa vindea toată lumea! Şi, într-adevăr, s-au vândut şi animale care nu sunt de foarte bună calitate, dar care îndeplinesc condiţiile şi standardul rasei. Acum la noi la Registru am creat nişte diferenţe între fermele de elită, fermele de înmulţire şi fermele comerciale.

Reporter: Acesta este un alt proiect...

Dumitru Andreșoi: Un proiect pe care l-am început în anul 2019, împreună cu introducerea miorilor în testare, şi continuăm acum să vedem rezultatele. Dar astea se fac în timp, or, colegii din ţările europene fac asta de zeci şi sute de ani, noi o facem de câţiva ani şi ne tot scot ochii că am cheltuit foarte mulţi bani. Să ştiţi că nu sunt foarte mulţi bani, cum se vehiculează în piaţă, şi banii aceia 80% se duc pe salarii, din care jumătate se întorc înapoi la stat prin taxe şi impozite. Într-adevăr, cum am spus, mai avem de muncă foarte mult, trebuie să trecem la lucrurile de fineţe şi de acurateţe, să facem acele ecotipuri de Bălă, Ţurcană, Oacheşă, Bucălaie, dar pe astea nu le poţi face de azi pe mâine şi dacă se gândeşte cineva să oprească această lucrare de ameliorare, face foarte mare rău şi atunci chiar nu mai avem niciun viitor. Şi poate chiar se vrea lucrul ăsta de cineva de afară, să nu fim foarte performanţi şi să stăm tot cu mâna întinsă la ei după genetică, să aducem totul de afară.

Reporter: Într-o perioadă a fost subvenţionată genetica adusă de afară.

Dumitru Andreșoi: Da. Vă daţi seama că genetica în orice domeniu aduce plusvaloare, dar noi trebuie, o parte din efective, şi pe zootehnie, dar şi la cultura mare, trebuie să avem soiuri, hibrizi, rase româneşti de care trebuie să ţinem cu dinţii. Asta e bogăţia noastră. Dacă pierdem astea, suntem în bătaia vântului, cum se spune. Ţările care au genetică profită de acest lucru şi urcă preţurile.

Reporter: Genetica înmagazinează cercetare, înseamnă ani de muncă în spate.

Dumitru Andreșoi: Cel puţin noi, cei care am făcut ameliorare pe ovine până în 2015, o s-o facem şi în continuare. Cei mulţi clar vor lua şi din aceste lucrări şi e mare păcat, pentru că vedeţi şi dvs., oriunde mergeţi, în orice ţară din lume, animalele de reproducţie se vând cu certificate de origine. Animalele care nu au certificate de origine se duc direct la abator. Şi nu vreau ca peste ani de zile, când o să se caute animale, femele pentru reproducţie, să se spună: numai „băieţii deştepţi” vând oi cu certificate de origine. Şi prin intermediul dvs. vreau să le transmit colegilor crescători de ovine, cei care au intrat în programele de ameliorare, să continue această activitate pentru că chiar nu au nimic de pierdut dacă vor să facă această activitate pe timp mai îndelungat. Dacă se gândesc că mai fac un an-doi şi pe urmă se orientează spre altceva, atunci nu are rost să supui animalele acestui control oficial pentru că într-adevăr nu e uşor să faci aceste lucrări, şi plus de asta să mai dai şi bani din buzunar, undeva la 6 lei pe cap de animal care se plătesc pentru Controlul Oficial al Performanţelor – la Registru nu se plăteşte. Şi atunci, într-adevăr, nu e uşor, dar, repet, dacă vrem să continuăm această activitate, pe cei care doresc îi sfătuiesc să rămână în programele de ameliorare pentru a avea o siguranţă şi a ne urmări evoluţia efectivelor de animale şi producţiile din efectivele noastre.

Reporter: Şi eu aştept cu nerăbdare să văd acele ferme de elită cu rasa Țurcană, această suprarasă, cum îi spun specialiştii, şi care are acele ecotipuri de care aminteaţi mai devreme, să vedem ferme de elită cu aceste ecotipuri şi poate vor deveni rase dacă se vor face demersurile necesare. În 2-3 ani ar trebui să avem aceste ferme de elită, ferme de reproducţie şi ferme comerciale.

Dumitru Andreșoi: Cu siguranţă o să vedeţi aceste ferme, acum depinde de guvernanți ce hotărăsc dânşii cât să ne sprijine. Pentru că v-am spus: fără sprijin din partea guvernului e imposibil. La mine în fermă se face montă dirijată...

Reporter: Oricum, dvs., de se va da sau nu vreun sprijin, nu veţi renunţa.

Dumitru Andreșoi: Eu fac în continuare. De asta vă spun, e chestia de câte ferme o să fie. De făcut se fac sigur, suntem fermieri – v-am spus – am făcut şi înainte de venirea acestor ajutoare, această activitate o vom face sigur. Dar, dacă nu sprijină ferma de elită, care are nişte costuri fantastice, vedeţi, animalele se introduc pe boxe, se face montă naturală „la mână” cum se spune, montă dirijată, asta se face cu costuri extraordinar de mari şi fermierii, până acum cei care au fost în Controlul Oficial al Producţiilor nu au primit niciun ban în plus; cei care au cumpărat berbeci cu certificate i-au băgat pe nişte oi care nu au nicio lucrare de selecţie şi au acelaşi ban, acelaşi sprijin cuplat. Deci dacă nu se face o diferenţiere vă spun că nimeni nu mai face, nu poţi să faci, efectiv n-ai cum! Totul e economic până la urmă, trece prin buzunar. Dacă la sfârşit de an ai văzut că ai cheltuit cu animalul 1.000 de lei şi tu ai scos 600, nu mai faci, elimini anumite etape din procesul tehnologic din decursul anului. Noi am avut discuţii, sperăm să avem înţelegere şi să venim cu un sprijin către cei care fac această ameliorare. Un sprijin corect, deci nu am avansat nicio sumă pentru că nu poţi să avansezi nişte sume, asta înseamnă că mergi dinainte stabilit. Nu. Eu am făcut la mine anul trecut, prima dată când am băgat în testare aşa ceva, acum la sfârşitul anului să facem calculul cât ne-a costat, începând de la montă cu toţi produşii, lotizaţi, ţinuţi spre stabulaţie, cântăriţi, sporurile ce le avem la ei. Pe urmă putem vorbi de un cost al animalelor care fac parte din fermele de elită.

Reporter: Aşteptăm cu nerăbdare să realizați ce v-ați propus şi să discutăm la momentul respectiv. Oricum, sunteţi un optimist, sunteţi un om care crede în agricultura României, pentru că de asta şi investiţi tot timpul.

Dumitru Andreșoi: Da, din fire sunt un om optimist, dacă nu ai o doză şi de nebunie controlată în ceea ce facem noi, dacă eşti foarte sceptic tot timpul, până te gândeşti ce să faci altul ţi-a luat-o înainte. Deci trebuie să ne mai şi hazardăm câteodată, dar nu să sărim calul, şi trebuie să fim optimişti.

Agricultura României, dacă e finanţată corect, dacă suntem sprijiniţi corect pentru a ne dezvolta, poate să aducă foarte multă stabilitate din toate punctele de vedere, atât social, cât şi economic. Şi putem deveni independenţi alimentar, nu ne trebuie să importăm absolut nimic, pentru că alţii dacă ar avea ce avem noi, şi ştiţi foarte bine, am fost şi împreună în Franţa, în anumite ţări din Uniunea Europeană, nicio ţară nu are ce avem noi. Una are pământ – nu are apă, alta are apă – nu are pământ, noi avem tot ce ne trebuie, numai să vrem şi să fim lăsaţi să facem această activitate, pentru că am demonstrat că ştim s-o facem şi că putem s-o facem.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Flaviana Tatu a vrut să facă stomatologie, dar munca înaintașilor trebuie dusă mai departe, mai ales dacă aceasta s-a dovedit spornică. A lăsat cabinetul și a preluat o parte din afacerea familiei, aproape 500 de hectare. „Domeniile Lungu” este o afacere pe care nu o poți ignora, mai ales dacă faci parte din sufletul ei.

„Agricultura este loterie. Un an ai, un an abia te strângi, dar pe ansamblu e bine.”

Ploaia, care a cam lipsit în anul agricol trecut, ne-a împins dialogul la adăpost, într-o stație de condiționat semințe. Stația este relativ nouă, cei aproximativ șapte ani de când a fost implementată investiția nu sunt mulți, la acest nivel de tehnologie. Gazda noastră ne-a explicat că au instalații foarte bune și funcționale și de treizeci de ani. Zice că instalația e folosită doar pentru porumb, pe care îl preia, îl selectează, îl trece prin centre gravitaționale și, în funcție de calibrul dorit, îl aleg, îl separă, îl pun în saci, totul în conformitate cu solicitările clientului, deținătorul de drept al hibrizilor de porumb. E mulțumită de investiție. „A meritat. În ziua de azi, după cum bine știți, nimeni nu mai poate pune, cel puțin la porumb, sămânță care nu este certificată. Și atunci toată sămânța vine printr-un astfel de traseu. Totul e automatizat, inclusiv partea de tratament sămânță, totul e la butoane.”

„În fiecare an reinvestim tot ce se poate, cumpărăm nou, schimbăm.”

Stația depășește capacitatea fermei lor pentru că nu au doar loturi semincere, ne explică Flaviana Tatu: „Parțial producem și noi în câmp un număr limitat de hectare, în funcție de instalațiile de irigat pe care le avem pe câmp, deoarece în ziua de azi loturile semincere nu se mai pot produce dacă nu ai sisteme de irigații. Noi avem irigate, în prezent, 280 de hectare, din 490, toată intrând la loturi semincere, rămânând suprafața cealaltă pentru cultură convențională. În 2019 am fost axați pe porumb, la lot semincer, în 2020 am făcut și floarea-soarelui cam jumătate-jumătate, ca suprafață”. Zice că la cultura convențională au aproape tot, adică orz, grâu, soia, floarea-soarelui, porumb.

Nu au scăpat de calamitate: „Mai ales la soia, calamitate sută la sută anul ăsta. Dar n-avem încotro, trebuie să le acceptăm. La grâu a fost mulțumitor pentru o iarnă fără pic de zăpadă, am scos în jur de 3300 kg la hectar. E ok pentru anul care a fost, în general scoatem în jur la 5000 kg la hectar”.

Am îndrăznit să spun că presupun că ar trebui să fie mulțumită dacă și-a scos investiția, știind că aplică tehnologii costisitoare, chiar ea îmi confirmase asta: „Da, absolut. Tot ce avem în curte e nou: utilaje, agregate. Nici nu se mai poate altfel. Totul este foarte bine gândit și analizat din timp, toate lucrările le facem în perioada oportună, totul, ca lucrurile să iasă așa cum e bine sau cât mai bine posibil”, dar m-a contrazis: „Am scos un pic mai mult decât cheltuiala, dar asta și pentru că investițiile sunt pe măsură, în fiecare an reinvestim tot ce se poate, cumpărăm nou, schimbăm”.

Se mândrește că, pe lângă o echipă tânără și pricepută, dispune de tehnologii de ultim moment, performante și eficiente, pe care aceștia să poată lucra. „Absolut totul este computerizat, de la tractoare până la acest sistem pe care-l vedeți în fața dvs., totul e computerizat. Dacă nu știi puțină engleză, pentru că meniurile sunt în engleză, dacă nu ai puține cunoștințe legate de tehnică, nu ai făcut nimic în ziua de azi.”

„Ori nu sunt bine dirijați banii, ori nu prezintă un real interes zona agricolă, n-aș putea să spun, dar, într-adevăr, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene suntem deficitari.”

E multă birocrație, dar te adaptezi

O mare parte din utilajele cu care se mândrește le-a obținut cu fonduri europene. A realizat două proiecte prin GAL, pe PNDR-ul 2007-2013, unul în valoare de 400 de mii de euro, iar cel de-al doilea, de 200 de mii de euro, cu care a achiziționat utilaje, tractoare, agregate și alte lucruri necesare în fermă.

Am fost surprins să aflu că nu i s-a părut dificil procesul de aplicare: „Dificil nu a fost absolut deloc, am și colaborat cu o firmă de consultanță care ne-a ajutat pe tot parcursul, perioada de monitorizare este într-adevăr undeva la 5 ani, dar nu e niciun fel de problemă, atât timp cât tu-ți faci treaba, pentru care ai și luat toate beneficiile și toate utilajele, noi nu am avut probleme și nu avem nici în continuare, încă sunt în perioada de monitorizare la unul din proiecte, nu e niciun fel de problemă. Bine, e de durată, trebuie să-ți asiguri și partea ta, cofinanțarea, trebuie să o ai și trebuie să-ți asiguri și tot cadrul legal că poți și dispui de anumite lucruri până ce cei de la fonduri europene îți vor înapoia banii și chiar și perioada de monitorizare nu e o problemă, atât timp cât tu-ți faci treaba și lucrurile merg exact cum te-ai și angajat să le faci, nu e un dezavantaj. Din contra, e un avantaj”. Insist legat de birocrație, iar acum recunoaște că din acest punct de vedere e dificil: „Vreau să zic că am semnat cred că vreo șase bibliorafturi doar la un singur proiect, foaie de foaie. Norocul meu a fost că nu le-am făcut singură, ci printr-o firmă de consultanță. E adevărat, birocrația e foarte stufoasă și e mult de muncă, dar nu ai ce să faci, te adaptezi pentru că n-ai încotro”.

În momentul în care am adus aminte de situația fermierului român pus în balanță cu alții de prin Europa în ceea ce privește subvenția la hectar, care e mereu în defavoarea primului, asta în condițiile în care declarativ Uniunea Europeană dorește ca toți agricultorii să fie egali, a reacționat oarecum pesimist. „Nu cred că vom fi egali niciodată, din punctul ăsta de vedere, cred că nici statul, la noi, nu dă o foarte mare importanță zonei ăsteia agricole. Ori nu sunt bine dirijați banii, ori nu prezintă un real interes zona agricolă, n-aș putea să spun, dar într-adevăr, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene, suntem deficitari.”

Agricultura, mai tare decât stomatologia

Prima alegere de carieră a fost stomatologia, o meserie pe care spune că a iubit-o, că a practicat-o cu pasiune, dar apar alte argumente care te determină să decizi altfel. Poate sentimentul responsabilității a fost mai mare, știind că are de dus mai departe o moștenire creată cu mult efort și care a oferit satisfacție întregii familii. „Așa că m-am înscris la Facultatea de Agronomie și o perioadă, în paralel cu studiile, am și lucrat, iar apoi încă o perioadă am lucrat și în stomatologie, și în agricultură, până când mi-am dat seama că nu poți să faci două lucruri bine odată, așa că am renunțat la stomatologie și în prezent sunt doar inginer agronom. Și între timp au mai venit și copiii.”

Tatăl ei, Vasile Lungu, își va fi pus speranța, de la bun început, că fetele lui vor merge pe drumul lui. „Tata, probabil că în sinea lui, spera să aleg domeniul agricol, nici eu și nici sora mea într-o primă instanță nu am ales, de altfel sora mea e notar și eu am ieșit medic stomatolog, după care cred că la mine conștientizarea a venit odată cu primul meu copil, ca să fiu sinceră, mi-am dat seama cât de greu e în domeniul medical, student fiind sau proaspăt absolvent, să intri în meserie. În domeniul stomatologic e foarte greu să-ți creezi o clientelă. În primul rând lumea se uită la tine și dacă nu ai puțin păr alb și câteva riduri, se pare că ești lipsit de experiență și că nu știi să faci nimic. Acum 9 ani mi-am deschis un cabinet stomatologic care nu a funcționat, dar și fiindcă în jurul meu mai aveam încă 6 pe o rază de 100 de metri, însă mă bucur, pentru că nimic nu e rău într-adevăr și totul e spre creșterea noastră, așa că m-a direcționat pe latura cealaltă, pe cealaltă variantă posibilă.”

Așa că se poate spune că toată lumea e fericită, și tatăl, și tânăra agronom. „Îmi place libertatea pe care ți-o dă această meserie. Ca stomatolog, stai închis într-un cabinet, de dimineața până seara, pe un scaun sau eventual în picioare, și nu-i o muncă tocmai grațioasă... dar libertatea pe care ți-o oferă meseria de inginer agronom e alta, stai în natură, lucrezi cu oameni bine școliți în domeniu și beneficiezi efectiv de libertatea asta. Deci nu vă pot spune ce satisfacție poți să ai când știi că ai plantat un bob și vezi etapele creșterii unei plante, rezultatul pe care l-ai obținut, și tot procesul ăsta e plin de încântare. E ca la nașterea unui copil.” Nu ascunde că și aspectul financiar a contat în balanță: „Nu pot să neg că și partea financiară este una benefică, asta e afacerea noastră și de aici ne susținem, și trebuie să recunosc că în perioada asta de criză cred că e o meserie foarte bine aleasă, pentru că întotdeauna domeniul producător și procesator de alimente va fi unul care va rezista”.

Acum, nu ne închipuim că a crescut într-un clopot de sticlă și nu a știut cu ce se ocupă tatăl ei, și s-a întâlnit cu agricultura după ce a terminat stomatologia. Mai ales că Vasile Lungu, pe lângă faptul că este foarte priceput, este și un foarte bun pedagog, dispus tot timpul să ofere din cunoștințele lui. Cu alte cuvinte „nu a picat din lună”, cum se zice. „Cu agricultura am avut contact aproape dintotdeauna, tatăl meu fiind inginer agronom, așa am crescut practic. Știam ce înseamnă câmpul, de la 11 ani tatăl meu mă ducea pe câmp, îmi arăta tot ce înseamnă etapă tehnologică și lucrările care se fac în câmp, îmi arăta exact cum se face spicuitul sau, mă rog, noi îi spuneam castrat la vremea respectivă, și aveam un rând și spicuiam cot la cot cu zilierii și mâncam pâine cu salam și muștar pe câmp, deci eram familiarizată.”

Amintirea momentelor petrecute în copilărie muncind „cot la cot” cu ceilalți o binedispune, nu mergea doar să se uite. Acest fapt îl consideră benefic. „Și eu voi face la fel cu copiii mei, e un mare beneficiu pentru că efectiv am învățat să fim mai chibzuiți, să știm ce înseamnă munca și să ne drămuim. Am fost de mică învățată să muncesc și ăsta e un lucru absolut minunat. E un lucru care rar se vede la generațiile de azi.”

I se pare că tinerii ar trebui să plece în viață cu câteva elemente pe care le consideră esențiale pentru a te putea angaja undeva. „În zilele noastre cred că, nu numai pentru un tânăr fermier, dacă nu ai permis de conducere, nu ai cunoștințe în limba engleză și ceva cunoștințe de tehnologie actuală, nu poți să te angajezi nicăieri. Repet, nu cred că e vorba numai de tineri fermieri, dar în special ei, pentru că în cele mai multe cazuri colaborăm cu firme străine și atunci colaborarea e prin e-mailuri, în engleză sau altă limbă de circulație internațională și nu există altă variantă. Plus tehnologia de pe utilajele din ziua de azi, la care nu ai accesibilitate dacă nu te descurci puțin.”

Privind-o cât entuziasm are, m-am întrebat și am întrebat-o dacă îți trebuie mai degrabă curaj sau mai multă nebunie. Ea crede că un pic din amândouă. „Pentru că ești la mâna Domnului, oricum, și mie-mi spunea tata că agricultura este loterie. Și așa este. Un an ai, un an abia te strângi, dar pe ansamblu e bine.” Eu cred că un pic de curaj e mai necesar. Și cred că asta a moștenit, cu prisosință, Flaviana de la tatăl ei.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Creșterea exporturilor este una dintre cele mai importante priorități pentru guverne, jucând un rol important în agenda de dezvoltare a tuturor țărilor, indiferent de stadiul de dezvoltare ori de venituri. De aceea, Ștefan Pădure – președintele Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), consideră bătaie de joc la adresa producătorilor români blocarea exporturilor de către ministrul Economiei, Claudiu Năsui, și refuzul acestuia de a dialoga cu reprezentanții organizațiilor profesionale, ai producătorilor și exportatorilor.

„Un buget se face cu obiective și resurse. Continuarea intensificării comerțului necesită un cadru politic deliberat adaptat nevoilor specifice fiecărei țări și intereselor producătorilor. Având în vedere acest lucru, guvernele din întreaga lume au elaborat diverse politici de promovare a exporturilor – unele care au caracteristici similare și altele care sunt unice – care pot servi ca bune practici pentru mulți. Trebuie identificate cele mai bune practici promoționale puse în aplicare în diferite țări și de a le împărtăși guvernelor care intenționează să adopte sau să revizuiască politicile de promovare comercială și cu părțile interesate. În acest context, trebuie analizate aceste politici din mai multe puncte de vedere, inclusiv cadrul instituțional al acestora; exemple practice de măsuri de promovare a exporturilor (cum ar fi proceduri, granturi și asistență tehnică pentru producători); posibilitățile de finanțare pentru exportatori (cum ar fi creditul, asigurările și factoringul); precum și măsurile puse în aplicare în mod specific pe piețele interne. Există studii de caz efectuate de experți naționali din Polonia, Austria, Estonia, Serbia, Chile și Brazilia, elaborate în cadrul unui proiect pentru Republica Moldova intitulat și au fost discutate în cadrul atelierului FAO , care a avut loc în Halle (Germania), 24-25 mai 2016, găzduit de Institutul de Dezvoltare Agricolă din Economia de Tranziție din Leibniz”, precizează Ștefan Pădure.

Cele mai relevante constatări ale atelierelor, arată președintele APAR, sunt incluse într-o sinteză care oferă o revizuire a opțiunilor de politică importante pentru factorii de decizie. Ștefan Pădure enumeră acțiunile care ar trebui întreprinse de autorități împreună cu mediul de afaceri, desprinse din raportul FAO (2019):

1. Instituirea unui organism național desemnat care să desfășoare și să coordoneze în mod transparent promovarea exporturilor cu un mandat, responsabilități și buget clar;

2. Implicarea sectorului privat într-un dialog cu autoritățile relevante în vederea elaborării unui plan de promovare a exporturilor în străinătate (de exemplu, camerele de comerț care urmează să fie implicate în dezvoltarea activităților de promovare a comerțului și furnizarea de expertiză pentru orientarea acțiunilor din sectorul public);

3. Aplicarea unei abordări sistematice, acordând prioritate produselor și piețelor agroalimentare în funcție de potențialul lor de export;

4. Identificarea piețelor cu valoare adăugată ridicată și/sau de nișă pentru produsele ecologice și tradiționale derivate din sistemele de indicații geografice (IGP);

5. Elaborarea de standarde de calitate pentru a spori concurența între producătorii naționali și pentru a spori încrederea în produsele lor;

6. Îmbunătățirea sistemelor sanitare și fitosanitare (SPS) și punerea în aplicare a standardelor internaționale, esențiale pentru accesarea piețelor;

7. Identificarea principalelor probleme și obstacole și depășirea obstacolelor prin instituirea unor fonduri de promovare a exporturilor;

8. Încurajarea și facilitarea cooperării între producători;

9. Lansarea unui program de imagine/branding de țară pentru creșterea aprecierii consumatorilor și atragerea investitorilor străini;

10. Eliminarea restricțiilor la export, eliminarea birocrației și facilitarea cadrului de reglementare;

11. Sprijinirea cercetării de piață și a evaluării piețelor străine și asigurarea accesului la informații despre piață;

12. Sprijinirea participării producătorilor la târguri și expoziții în străinătate;

13. Delegarea de atașamente și reprezentanți ai comerțului agroalimentar către principalele țări exportatoare;

14. Dezvoltarea educației și a resurselor umane pentru producție și comercializare în sectoarele exportului;

15. Promovarea coordonării interguvernamentale în domeniile agriculturii, economiei și comerțului pentru a raționaliza eforturile agențiilor de promovare a exporturilor/investițiilor și ale autorităților vamale și SPS;

16. Promovarea transparenței cheltuielilor publice și evaluarea frecventă a eficacității programelor de promovare a exporturilor;

17. Promovarea investițiilor în infrastructura comercială, logistică și transport;

18. Facilitarea comerțului și simplificarea procedurilor de import și export;

19. Alocarea mai multor resurse financiare cercetării agricole și de piață pentru dezvoltarea bazei tehnologice și a viziunii strategice a sectorului (inclusiv orientarea către export).

Viața companiilor românești, îngreunată de Ministerul Economiei

Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor Români (ANEIR) a transmis președintelui României Klaus Iohannis o scrisoare în care precizează că ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a tăiat finanţarea pentru anul 2021 a Programului de promovare a exporturilor. Programul, funcțional din 2002, prevede că finanţarea se face şi prin bugetul de stat, guvernul suportând jumătate din unele cheltuieli, cum ar fi transportul sau cazarea pentru târgurile internaţionale de promovare a companiilor. Anul trecut, a fost convenită participarea la o sută de târguri şi expoziţii internaţionale a peste o mie de companii. În bugetul de stat pentru 2021 nu mai figurează finanţarea Programului de promovare a exporturilor (reglementat prin OUG 120/2002) și nici finanțarea Programului de internaţionalizare a firmelor (reglementat prin OUG 8/2017, prelungit de UE până în 2023, dar neactualizat de România). Prin urmare, exportatorii susțin că li s-a încălcat dreptul legal de a putea promova ofertele de export, pentru a angaja noi comenzi şi contracte.

În 2019, potrivit celor mai recente date anuale publicate de INS, România avea exporturi ca pondere în PIB de 31%. Comparativ, ponderea exporturilor în PIB-ul Ungariei era de 71%.

Din Europa Centrală şi de Est, România are de departe cel mai mare deficit comercial, de 17,6 miliarde de euro în 2019. În același timp, Cehia înregistrează excedent comercial la bunuri – de 195 de miliarde de euro, Ungaria are și ea un excedent de 3,5 miliarde de euro, iar Polonia are un excedent comercial la bunuri de 1,8 miliarde de euro.

Foto: APAR - Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc (SIAL Paris 2018)

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

„Pe noi ne interesează în primul rând apa pentru irigaţii, pentru agricultură, dar s-ar putea, dacă regimul pluviometric în această zonă a Mării Negre să fie cel din ultimii ani şi seceta aceasta endemică să se instaleze, să avem la un moment dat, şi trebuie să luăm în calcul ca orice stat responsabil, probleme cu apa menajeră sau cu apa potabilă.” – Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 

Urmăriți un scurt interviu cu ministrul Agriculturii, despre programul de gestionare a apei, irigații, banii disponibili, realizat pentru emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18:00, la AGRO TV, emisiune realizată de Revista Fermierului), aici: https://www.youtube.com/watch?v=uCwt72Kdgks&feature=youtu.be

Toate tranzacţiile începute înainte de apariția noii legi referitoare la vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole se fac pe vechea metodologie, iar tranzacţiile demarate după apariţia legii se fac după normele de aplicare care sunt în circuitul de avizare. „Doar pe unii îi încurcă”, declară despre noua lege Adrian Oros.

Blocajul pieței funciare a fost tema interviului pe care ni l-a acordat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 

Urmăriți un scurt interviu cu ministrul Agriculturii, realizat pentru emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18:00, la AGRO TV, emisiune realizată de Revista Fermierului), aici: https://www.youtube.com/watch?v=-rHQsegQgeQ&feature=youtu.be

Circa 20% din terenul care se lucrează în România este lucrat de vreo 1.700 de fermieri în ferme medii, între 30-300 de hectare.

Aproximativ 40% este lucrat de 0,56% din fermieri în ferme foarte mari.

Cam 40% din teren este lucrat de vreo 790.000 de ferme de subzistenţă.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, continuă să afirme că una dintre priorităţile programului de guvernare este sprijinirea fermei de familie.

În interviul pe care ni l-a acordat, oficialul MADR a vorbit despre sume de bani consistente prevăzute în Programul Național Strategic din perioada de tranziție 2021-2023 pentru legumicultură, pomicultură, zootehnie.

Adrian Oros susține că singura șansă a micilor agricultori este asocierea în cooperative. 

Urmăriți un scurt interviu cu ministrul Agriculturii, realizat pentru emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18:00, la AGRO TV, emisiune realizată de Revista Fermierului), aici: https://www.youtube.com/watch?v=XXOIpRdIy-I&feature=youtu.be