Lansare „SAS by Cropio”

Spre finele anului trecut, mai exact pe 28 noiembrie 2018, a avut loc, la Hotel Select din Slobozia (Ialomița), evenimentul de lansare al companiei „Studio of Agricultural Systems Romania S.R.L”. SAS România face parte din grupul firmelor SAS și este reprezentantul companiei Cropio în România.

Principalul serviciu pe care îl oferă nou-lansata companie este managementul terenurilor agricole din satelit, precum și monitorizarea tehnicii agricole, a operațiunilor agricole. „Practic, soluția SAS by Cropio este un instrument modern și eficient de management a unei exploatații agricole”, precizează Radu Gorunescu, manager SAS România.

Accesibil prin internet, de pe orice dispozitiv, fie el PC, telefon sau tabletă, fără proceduri de instalare complicate, fără licențe software costisitoare, sistemul «SAS by Cropio» oferă informații satelitare zilnice despre starea vegetației - prin indicele NDVI, despre temperatura aerului și solului, despre umiditatea din sol, pe trei paliere de adâncime 0 – 70 mm, 70 – 280 mm, 280 – 1000 mm, precum și informații meteo despre precipitațiile zilnice și acumulate.

Sistemul oferă informații despre productivitatea estimată, imediat după primele săptămâni de la răsărit, pe baza indicelui NDVI, comparând curbele de vegetație cu curbele similare aflate în baza de date, încă din 2013. „Această informație este foarte utilă în luarea deciziilor manageriale privitoare la viitorul lucrărilor ce se vor executa pe sola respectivă”, afirmă Radu Gorunescu.

Sistem integrat de gestiune a fermelor

În „SAS by Cropio” este disponibilă vizualizarea, în timp real, a întregii flote de utilaje agricole, a operațiunilor efectuate, a numărului de kilometri parcurși sau a suprafețelor lucrate, a combustibilului consumat, a normelor orare sau de suprafață lucrată efectuate de fiecare salariat, a recoltelor obținute, toate aceste informații fiind disponibile ca rapoarte, în format digital, pentru diferitele compartimente ale companiei – management, contabilitate, financiar, agronomic, tehnic, service etc. „De asemenea, serviciul nostru are în componență un sistem integrat de gestiune a inputurilor agricole, a terenurilor, a contractelor de arendă, a schimburilor de terenuri, a datelor personale ale salariaților, arendatorilor și partenerilor”, a specificat managerul SAS România.

Un modul important al serviciului „SAS by Cropio” este reprezentat de monitorizarea terenurilor agricole din dronă. De la acest nivel, pe baza filmărilor și a fotografiilor disponibile direct în portal, se pot identifica problemele culturii, diversele zone neuniforme, cauzele lor, infestările și tipurile de buruieni, boli, carențe și chiar tipuri de dăunători. Un modul puternic permite măsurarea densității la hectar, pe baza informațiilor din dronă, pentru culturile prășitoare. „Sistemul «SAS by Cropio» este, și vă invităm să vă convingeți, o revoluție în vizualizarea și managementul agricol”, afirmă Radu Gorunescu.

Pentru detalii suplimentare, contactați SAS România, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., tel.: 0343.401.300.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 1-14 februarie 2019

Semences de France este departamentul de vânzări de semințe pentru culturile de câmp din cadrul Grupului InVivo, cel mai important grup de cooperare agricolă din Franța. Compania, creată în 1991, este deţinută de InVivo în proporţie de 68%, iar restul de 32% aparţine celor 49 de cooperative franceze. Sediul administrativ al Semences de France se află în nordul Franței, în localitatea La Chapelle-d’Armentières. Compania Agxecutive, cu sediul în București, este reprezentantul exclusiv al Semences de France în România. Florin Constantin, Strategic consulting&business development Agro-food sector Romania, Balkans&Black Sea, ne-a spus că Semences de France, în parteneriat cu Agxecutive, doreşte să aibă un aport la valoarea adăugată din agricultura României. Toate produsele aduse în ţara noastră vor fi înscrise în catalogul european, iar varietăţile vor fi testate la nivel naţional.

Spre finalul lunii august, s-a lansat oficial pe piața românească Semences de France, eveniment în cadrul căruia, pe lângă prezentarea brandului francez, s-a vorbit despre parteneriatul exclusiv cu Agxecutive, companie fondată și administrată de Florin Constantin, un nume cunoscut în agribusiness, cu o vastă experiență managerială, el deținând în trecut poziții-cheie în diverse firme furnizoare de input-uri pentru agricultură. „Agxecutive este reprezentantul exclusiv al Semences de France în România. Se lucrează la prospectarea pieţei, dar şi la testarea unor soiuri şi hibrizi, în ideea de a introduce o gamă variată. Toate produsele aduse în ţara noastră vor fi înscrise în catalogul european, iar varietăţile vor fi testate la nivel naţional. Astfel, Semences de France, în parteneriat cu Agxecutive, doreşte să contribuie la valoarea adăugată din agricultura României. Am observat, şi este incredibil, că fermierii sunt deja interesaţi de ceea ce vom lansa în piaţă. Am fost asaltat de e-mailuri şi de telefoane pentru a afla mai multe informaţii despre genetica pe care am testat-o şi pe care o vom propune pieţei agricole româneşti. Cred că mitul prin care fermierul era fidel unei companii, mergând cu aceleaşi soiuri sau aceiași hibrizi cinci ani, pentru a nu risca, a dispărut. Astăzi, fermierii români şi-au schimbat mentalitatea. Ei sunt deschişi la tehnologia nouă, care le oferă performanţe şi, bineînţeles, un profit mai mare. Fermierii vor să testeze şi să încerce o altă genetică pentru că au realizat că noul înseamnă evoluţie, calitate, profit şi un business mai bun. Când oferi genetică, ea trebuie să confirme şi să aducă performanţe. În ceea ce ne priveşte, noi ne bazăm pe rezultatele comunicate de reţelele de testare tehnică agricolă care şi-au creat credibilitatea în piaţă, pe expertiza şi pe potenţialul genetic de producţie, dar şi pe adaptabilitatea pedoclimatică şi rezistenţa la boli şi dăunători ale soiurilor şi hibrizilor”, a precizat Florin Constantin. El a fost completat de invitatul special din Franța, Olivier Crabos, International Development Director al Semences de France: „Vom aduce revoluția franceză în agricultura din România. Avem convingerea că dacă la nivel european ne poziționăm ca un expert, vom reuși alături de partenerul nostru exclusiv Agxecutive să aducem valoare adăugată agriculturii. Chiar dacă nu suntem un ameliorator, ne dorim să devenim un jucător important şi valoros pe piața de seminţe din România”.

Hibrizi cu genetică revoluționară, care vor surprinde piața agricolă

Semences de France face parte din grupul cooperatist InVivo, care reunește mai mult de 200 de cooperative agricole, cu peste 10.000 de salariaţi, din care 60% sunt în afara Franţei. Grupul are patru activităţi principale, cea agricolă fiind cea mai importantă. „În urmă cu şase luni, partea agricolă a grupului InVivo a fost rebranduită sub numele Bioline, pentru a integra produsele de la sămânţă până la consumatorul final, cu misiunea fermă de a conserva mediul. Cea de-a doua activitate este legată de furaje pentru animale, urmată de distribuţia de accesorii şi bricolaj pentru grădinărit în cele 1.000 de magazine proprii, iar în urmă cu doi ani a fost lansată cea de a patra activitate, distribuția de vinuri. Astăzi, InVivo este prezentă în peste 40 de țări, ceea ce demonstrează că suntem un grup mare, cu o prezență substanțială. Cifra de afaceri ajunge la circa șase miliarde de euro”, a punctat Olivier Crabos.

Semences de France are 150 de angajați şi o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de euro, fiind cea mai mare companie de material semincer din Franţa. „Avem 30 de specialiști pe culturi furajere, 20 pe cereale păioase și 40 pe restul culturilor hibride de câmp. Expertiza noastră este marcată de două modele de business. Primul vizează cerealele păioase, acesta fiind un model de prestări servicii pentru cooperativele agricole membre, iar cel de-al doilea, pentru culturile furajere şi hibride, reprezintă un model clasic al firmelor furnizoare de semințe bazat pe comercializare și profit. Trebuie să precizez că noi facem distribuție, nu cercetare. Prin urmare, am încheiat acorduri strategice cu mai mulți producători de semințe pe teritoriul francez care ne dau genetica lor. Pentru alte țări, discutăm cu fiecare în parte pentru extinderea acordului”, a explicat directorul Semences de France. Olivier Crabos a ținut să menționeze că în România vor fi comercializați hibrizi promițători care, cu siguranță, vor surprinde piața agricolă cu o genetică revoluționară. „La porumb, venim cu hibrizi productivi rustici toleranți la stresul de cultură, din grupele de maturitate FAO 300 – FAO 400. Avem origini genetice diferite, din Germania, Franța, Austria și SUA, iar tot ceea ce propunem agricultorilor pentru primăvara 2019 sunt varietăți testate și certificate în România. La cultura de floarea-soarelui, suntem interesați de segmentele Clearfield, Clearfield Plus, dar și de hibrizi cu rezistență la erbicidele sulfonilureice, iar genetica vine din Franța și Austria. Pentru sorg, avem parteneriate cu Franța și Ungaria, iar pentru soia, cu firme din Argentina și Italia. La rapiță, aducem genetică din Franța și Polonia, la grâu, orz și cereale păioase, din Franța și Germania, iar pentru mazăre genetica vine tot din Franța”, a specificat specialistul companiei Semences de France.

Articol publicat în Revista Fermierului, 15-30 septembrie 2018

George Stanson, business manager pentru România, Bulgaria, Croația și Serbia al CNH Industrial, este un pasionat de agricultură care spune, fără falsă modestie, că a reușit în viață. Parcurgând interviul de față, veți constata și dumneavoastră că are de ce să fie mândru românul nostru din Târgoviște. De formație inginer zootehnist, George Stanson a absolvit, în 1993, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București și, de 25 de ani, bate lumea-n lung și-n lat, lucrând aproape în toate zonele Globului. Sunt de apreciat entuziasmul cu care vorbește despre domeniul profesional și faptul că în jurul lui subalternii zâmbesc și par că nu sunt atinși de stresul lucrului într-o mare corporație. Chiar dacă am dorit să-l cunoaștem, mai întâi, pe omul George Stanson, discuția noastră a pornit cu agricultura.

Despre loialitate și idei preluate din ferme

Reporter: În domeniul tehnicii, al tehnologiilor agricole, tendința la nivel mondial este una galopantă, noutățile apar în ritm alert. Acum, când ne urcăm într-un tractor sau într-o combină, parcă zici că suntem într-un avion ori într-o navă spațială.

George Stanson: Din motive complet obiective, toţi lucrează permanent să țină pasul cu evoluția Planetei. Niciun producător mondial de utilaje agricole nu produce și nu inovează dedicat pentru piața românească sau germană, sau franceză, sau americană. Și pentru că vorbim de inovații, mi-am amintit ceva. Să știți că noi, cei de la CNHI, preluăm din teren idei care sunt geniale. Cel mai recent exemplu: undeva în județul Galați, un fermier care exploatează o suprafață relativ mică a sudat niște chestii pe un tractor de 30-40 de ani cu care distruge tulpina de la floare în aşa fel încât să protejeze cauciucurile tractorului. Este atât de simplu, nu s-a gândit niciun greu al corporațiilor mondiale, nici măcar noi nu ne-am gândit să facem chestia asta. Este o bară pe care a luat-o de pe un disc sau un combinator care-i zăcea în curte din anul 1975, ruginit, a tăiat-o cu flexul, a pus-o în faţă și a făcut o chestie puţin flexibilă acolo, în aşa fel încât fiecare bucată de tulpină de floarea-soarelui, în momentul în care intră la prelucrarea pământului după recoltat, să fie ruptă în fața roții. Floarea-soarelui este cel mai mare distrugător de cauciucuri din agricultură. Mi-a plăcut atât de mult ideea, încât am preluat-o, am pus-o într-o formă relativ tehnologică pentru oamenii noştri și lucrăm la proiectul ăsta, să oferim ca opțiune, pe viitor, celor care fac foarte multă floare. Americanii nu produc floarea-soarelui. România și Bulgaria sunt numărul 1 și numărul 2 în floarea-soarelui în Comunitatea Europeană. Pentru noi, este o mare problemă. Pentru mulți fermieri din lumea aceasta, nu există, pentru că ei nu știu ce e aia floarea-soarelui decât din prisma folosirii uleiului. De asta spun, ne adaptăm. Și în momentul în care găsim idei de felul ăsta, iar pentru mine este o mândrie că găsești un inovator în mijlocul pustiului undeva, care gândește o chestie din asta, mi se pare absolut onorant. Deci, avem capacitatea de a prelua idei, oricât de nebunești ar putea părea din punctul de vedere al designului, care produc sisteme, le preluăm, noi, echipele de suport din regiuni, și le ducem pe masa inovatorilor. Însă durează, până să iasă pe piață o inovație.

Reporter: În România, aveți în grijă marca americană Case IH, reprezentată de Titan Machinery. În afară de John Deere, mai avem ceva de sorginte americană aici, la noi în țară?

George Stanson: Nu. Atât. Restul sunt de producție europeană și acolo depinde foarte mult cât de global gândești. Producătorii europeni gândesc eminamente pentru fermierul european, penetrează foarte greu alte piețe, respectiv Statele Unite ale Americii, unde, să fim serioși, există state în care 95% dintre fermieri folosesc un producător, două state laterale – către stânga, către dreapta, către est sau către vest – folosesc competitorul celălalt. Și asta, din cauza faptului că se transmite din generație în generație, oamenii ăia lucrează cu aceste utilaje agricole de o sută de ani, de 50 de ani sau de când sunt în farming. Foarte mulți dintre ei sunt la a patra sau la a cincea generație de fermieri, pe acelaşi pământ, motiv pentru care relația de fidelitate s-a creat într-o perioadă extrem de lungă. Există chiar o glumă care circula pe vremea când dezvoltam în emisfera de sud mai multe țări: un fermier hâtru, care din nefericire a murit – avea vreo 80 de ani – a pus în testament către băiatul său că „dacă, cumva, cumperi altceva decât ce ai avut în curte până acum – respectiv Case IH sau John Deere, ca să fiu concret – mă întorc din mormânt și s-ar putea să avem o problemă amândoi”. Astea sunt aspecte de glumă, dar în ceea ce privește fidelitatea, ea se construiește pe parcursul foarte multor ani. Titan Machinery este cel mai mare dealer al nostru la nivel mondial, este o firmă care din utilaje agricole are o cifră de afaceri de 2,2 miliarde de dolari americani. Nu poți să ajungi la nivelul acesta de cifră de afaceri vânzând numai utilaje agricole. Dacă aveai și input-uri – ok, există foarte multe conglomerate industriale care vând semințe, fertilizanți, chimicale, utilaje agricole și aşa mai departe. Dar nu, ei vând doar utilaje agricole și atât. Deci au ajuns la nivelul acesta de fidelizare datorită faptului că la 500 de metri mai jos de sediul central din North Dakota – Titan Machinery, este cel mai mare dealer de John Deere din lume. Și ca să poată ține pasul cu el, a trebuit să se unească și au avut un deziderat foarte simplu: au vrut ca acei 35-38 de clienți pe care-i aveau la început să aibă un mecanic care să doarmă sub combina de recoltat pe perioada de recoltare, să nu se miște de lângă ea. Nu mai poți să faci lucrul ăsta în momentul în care vinzi 4.000-5.000 de combine! Dar aspectul de fidelizare aşa se creează. Și noi, astăzi, lucrăm la restrângerea sistematică a zonei de acțiune a mecanicilor și am vrea ca într-un viitor extrem de apropiat să nu se deplaseze mai mult de 75, maximum 100 km.

Cum să scoți bani din piatră seacă

Reporter: Cum vedeți agricultura românească, astăzi?

George Stanson: Coloana vertebrală a agriculturii unei țări constă în oamenii care se dezvoltă. Și când spui „te dezvolţi”, nu înseamnă să ajungi de la 40.000 de hectare la 50.000 de hectare. Că tu, dacă ai ajuns la 40.000 de hectare, ţi-ai învățat lecția. Cu siguranță, ți-ai învățat lecția, altfel nu poţi administra 40.000 de hectare. Este mai greu pentru cel care a administrat 150 de hectare și acum trebuie să se adapteze la 500 de hectare. Asocierea, de care observ că românii se cam feresc, este calea succesului, iar cooperativa te va ajuta, mai devreme sau mai târziu. Cunosc foarte bine, pentru că am trăit jumătate din viață în emisfera de sud. În Noua Zeelandă, s-a creat compania care dă prețul exact al laptelui la nivel mondial - Fonterra. Îi cunosc bine pe acționarii inițiali, patru fermieri care nu au fost mulțumiți de prețul oferit de procesatori s-au unit și, treptat, li s-au alăturat și alți fermieri. Oamenii de la Fonterra nu s-au gândit ce or să ajungă ei într-o zi, că vor controla China, că vor controla India, Pakistan, și Europa, în ceea ce privește prețul laptelui. Ei doar au vrut să-și facă un teren mai bun de business, în aşa fel încât să producă atât de mult cât pot de pe pământul pe care-l au. Asta a fost, la început, inițiativa lor. Astăzi, Fonterra are peste 70.000 de acționari, crescători de vaci, și „dă ora exactă” pentru prețul laptelui la nivel mondial.

Noua Zeelandă are vreo 4,7 milioane de locuitori, iar vreo 75% din PIB vine din agricultură. Este o națiune care nu are și trebuie să găsească soluții. Noi, din nefericire, avem foarte multe, însă fie ne batem joc de ele, fie le vindem pe nimic, fie nu le folosim la maxima capacitate. Un singur exemplu extrem de scurt, pentru că este foarte, foarte elocvent: în anii ’90, la mijlocul Insulei de Sud din Noua Zeelandă, erau 200.000 de hectare de pământ bătute de vânt. De ce? Pentru că oamenilor le-a fost frig acum 150 de ani și a trebuit să-și facă case, și au tăiat toată perdeaua naturală. S-au băgat cu toporul pe ea, au făcut case, au pus-o pe foc și, după aia, și-au dat seama că nu mai pot crește nimic acolo; nici porumb, nici iarbă, nici grâu, nimic, din cauza faptului că cele două coaste, vânturile puternice și curenții puternici spulberau absolut tot. Primul ministru, o femeie, Helen Clark, care a deținut cinci mandate (1999-2008), pentru că a făcut niște lucruri deștepte, a luat doi absolvenți de facultate, le-a pus proiectul în faţă și le-a spus: trebuie să veniți cu idei în 6 luni cu privire la acele 200.000 de hectare, că e păcat să le bată vântul și să creștem piatră pe ele, că nu cumpără nimeni piatra. Unii a venit cu niște eoliene, unii au venit cu copaci – paulownia – din care faci peleţi, centrale termice și aşa mai departe, însă unul a zis: cel mai simplu este să facem iarbă și să mulgem vaca pe iarba aia. Întrebarea ei logică a fost: unde o găsim? La 100 km nord și 100 km sud, avem teren fertil, plătiți dumneavoastră, guvernul, să cărăm pământul arabil. Și au cărat pământ pe banii guvernului. Hectarul de pământ de piatră costa un dolar, iar în momentul în care s-a transformat în „vacă de lapte”, s-a vândut cu 10 dolari. La ora actuală, suprafața asta despre care vorbesc, la care au adăugat perdele naturale laterale, este printre cele mai productive zone pentru vaca de lapte, acolo unde acum 30 de ani era piatră.

Din emisfera sudică, înapoi în Balcani

Reporter: Totuși, haideți să aflăm și cine-i George Stanson, de unde a pornit în lumea largă. Când și unde v-ați născut?

George Stanson: În România, în județul Dâmbovița, la Târgoviște, în 1968 m-am născut. Am urmat cursurile Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București. Mi-am dorit să nu părăsesc niciodată agricultura. În 1993, am terminat Facultatea de Zootehnie. Am practicat foarte puţin în Noua Zeelandă zootehnia concretă, deoarece am fost absorbit de caracterul acesta global de business și am avut șansa să fiu șlefuit de către două nații extrem de puternice în domeniul agricol, respectiv Danemarca și Noua Zeelandă. Am apucat perioada în care au dispărut condicile de prezență de la cursuri. La final, după ce licența a fost definitivată, un grup de investitori și de politicieni danezi a venit în institut și așa am luat-o pe calea unui program de educație, am plecat la un master în Danemarca.

Reporter: Cum ați ajuns, totuși, la Facultatea de Zootehnie?

George Stanson: Datorită tatălui meu, care a fost un om deschis la minte și avea o vorbă extrem de sănătoasă: „De mâncare, n-o să ne săturăm niciodată”.

Am trăit într-o familie de clasă medie. Părinții mei au fost muncitori. Am prășit ceva porumb pe la bunici, dar nu-mi făcea foarte mare plăcere cu sapa în mână, de dimineața până seara în câmp. Aveam câteva tangențe cu agricultura, respectiv bunicii, atât din partea mamei, cât și din partea tatălui, nu se puteau numi fermieri, dar fiind crescuți la țară, vaca era în curte, oaia, gâsca și, probabil, hectarul de porumb. Tatăl meu m-a îndreptat către USAMVB, el ar fi vrut să devin medic veterinar, dar probabil că n-am avut ce-mi trebuie la vremea respectivă, din nefericire pentru el, dar nu regret nimic. Am avut parte de un sistem educațional sănătos, de niște profesori „monştri sacri” ai agriculturii românești, am avut șansa să învăț de la ei. La vremea respectivă, români fiind, erau invitați la tot felul de conferințe internaționale, în care aveau un mare cuvânt de spus. Aveam tehnicieni foarte buni, agronomi foarte buni, horticultori foarte buni. Am absolvit facultatea și am continuat cu masterul în Danemarca, la Universitatea Holstebro, care nu avea decât un singur țel - să pregătească oameni pentru dezvoltare de afaceri, în viitor, pentru ei.

Reporter: Ați dat examen?

George Stanson: A existat un test psihometric, la vremea respectivă nu știam nici măcar cum se pronunță „psihometrie”, d-apăi să mai dai și un test psihometric, cu foarte multe întrebări haioase care-ți căutau curajul, îți căutau puterea de adaptare, puterea de socializare, nu avea nicio treabă cu aspecte de cunoștințe tehnice în domeniul fiecăruia. A fost un test psihometric, după aceea am fost și am dat testul de limbă la British Council și abia la sfârșit ne-au întrebat cum arată ugerul la vacă și ce-i place să mănânce – în cazul nostru. Pe agronomi i-a întrebat despre cum e treaba cu grâul și porumbul, dar doar la final. Trei absolvenți români am fost selectați. Ne-au învățat acolo chestii pe care noi nu le învățaserăm în școală. De exemplu, nu învățai în școala din România cum să stai în fața unui client supărat pe tine. Am învățat foarte multe lucruri. După care, a existat un draft la sfârşit, exact ca în Campionatul Mondial de Baschet, în care toţi oamenii de sorginte est-europeană care eram la cursul respectiv – şi nu au fost numai români, au fost iugoslavi, nu se despărțise încă Iugoslavia, cehi, slovaci, câțiva din Ungaria, foarte mulți, din țările asiatice ale Uniunii Sovietice – Tadjikistan, Uzbekistan și din țările baltice – Estonia, Letonia, Lituania – datorită faptului că oamenii respectivi, cei care au investit în programul nostru, aveau de gând să-și dezvolte afacerile în zonele respective și nu făceau acest lucru până nu-și creșteau oamenii care or să aibă grijă de afacere. Ăsta a fost principiul pe baza căruia eu am evoluat. După care, am fost contactat de Numărul 1 mondial în comerțul cu semințe mici – trifoi, lucernă. Neavând businessuri într-o piață care se deschidea, aveau nevoie de oameni vorbitori ai limbilor din piețele respective. Este foarte greu în zona Balcanilor.

Reporter: Așadar, primul job de-adevăratelea a fost la această firmă de semințe din Danemarca. Ați vândut în România?

George Stanson: Iniţial, în România, dar foarte puţin. După care, am fost ucenicul unui om care m-a implicat foarte mult în piața scandinavă, din Danemarca până sus, în Finlanda, cu ceva influențe și în Islanda. Șansa vieții mele a fost să le reprezint produsele în Emisfera de Sud, și acolo am plecat și nu m-am mai întors 17 ani deloc.

Reporter: În Noua Zeelandă.

George Stanson: Exact. Am căpătat cetățenie într-un timp foarte scurt, erau foarte puțini români la vremea respectivă în Noua Zeelandă. Când am ajuns acolo, dat fiind faptul că aveam un copil, m-am gândit la viitorul lui, să nu fie în niciun fel frustrat de faptul că are un nume est-european sau chinez, sau arab. A durat 48 de ore să-mi schimb numele de familie, am făcut-o online și mi-am primit pașapoartele prin poștă. Nu s-a pus problema să mă duc să-mi dau amprentele, datorită faptului că autoritățile din Noua Zeelandă te verifică din secunda în care ai aterizat, văd dacă plătești taxe, îți controlează nivelul de implicare în societate, orice ai făcut negativ ei știu, motiv pentru care am primit pașaportul într-un interval de trei ani. Astăzi, dacă emigrezi în Emisfera de Sud, probabil că-ți trebuie 15 ani să-ți iei un pașaport, deoarece numărul de emigranți a crescut, e un aflux imens de chinezi.

Reporter: Ați ajuns în Noua Zeelandă împreună cu soția și copilul.

George Stanson: Exact. Fetița mea s-a născut în anul 2000, a crescut acolo, în Noua Zeelandă, pleacă la facultate în toamna asta, am emoții mari. Din nefericire, n-a vrut s-o ia pe calea mea, ci vrea să facă diplomație, probabil că o să-i vând câteva ponturi cândva, dar o să facă diplomație la Eastern University, în UK. Revenind la cariera mea, am dezvoltat cât am dezvoltat acolo, după care am avut și Japonia, am avut Africa de Sud, am avut Australia, care mi-a mâncat foarte mult din timp, am plecat pe o piață în care nu aveam niciun pic de reprezentare și am ajuns la 18% cotă de piață în aproximativ nouă ani. E foarte greu, din cauză că sunt anotimpurile inversate. Eu, când spuneam că plantăm porumbul în martie, ei ziceau „stai aşa, că e septembrie!”. Adică, trebuie să-ți dai seama unde ești. Era foarte greu să te adaptezi. După care, am avut al doilea tren al vieții, în care m‑am urcat pentru ultimii zece ani. Afirm cu mândrie că eu nu am aplicat activ la niciun job, din momentul în care am absolvit facultatea. Nu am aplicat activ, adică nu am fost în situația în care să am pe CV 25 de companii într-un interval de 25 de ani.

Reporter: Îmi place asta cu „n-am aplicat activ”. Se caută cei care schimbă mai des locul de muncă sau cei care sunt mai stabili?

George Stanson: E o linie foarte fină în răspuns. Depinde de ceea ce-ți dorești. Eu, personal, în momentul în care găsesc un tânăr de 30 de ani care a avut zece joburi, ceva, probabil, nu a mers așa cum trebuie. Poate că n-a fost ajutat, poate n-a avut susținerea necesară sau sprijinul de care a avut nevoie. Pe de altă parte, este foarte greu să te integrezi într-o companie în care să reziști, o companie care, apropo, are 75.000 de oameni pe ștatul de plată. În fiecare zi, 75.000 de oameni la nivel mondial primesc salarii de la compania pentru care lucrez eu.

Reporter: Ați spus „al doilea tren al vieţii, pe care nu l-aţi ratat”. Sunteţi în el de câţi ani?

George Stanson: Din 2008, de zece ani. În toamna anului 2008, în noiembrie, am fost contactat de către un headhunter care vorbea în numele corporației. Din nefericire pentru el, și-a luat câteva înjurături neaoșe, pentru că m-a trezit la 3 dimineața, fără să facă calculul de diferență de fus orar, și am fost extrem de vehement cu el – ca să vorbesc diplomatic – , după care și-a prezentat scuzele și, după șase luni de negocieri, în condițiile în care mi-a fost foarte greu să-mi conving familia să ne întoarcem în România, pentru mine a fost o dorință imensă, am acceptat jobul și am revenit aici, în țară. A fost destul de greu, aveam grupul de prieteni, fetița era la școală, era foarte greu să o dezrădăcinezi. Dar, datorită faptului că mi-am dorit foarte mult să fac ceva cu experiența mea acolo unde m-am născut, am acceptat. Și nu regret nici în secunda de faţă. Ca o glumă, șeful nostru suprem la nivel mondial, pe care-l consider al doilea mentor al meu în viață, Andreas Klauser, m-a întrebat în taxi la vremea respectivă: ce faci, după 6 luni, după ce te-am zburat la business class cu familia, te duci înapoi acasă, la tine acolo? Și i-am zis: urmărește-mă. Și cred că este mândru de faptul că după zece ani am trecut prin foarte, foarte multe furci caudine, nu este ușor să lucrezi în Balcani, din cauza vitezei și agresivității pieței, concurența este din ce în ce mai bună, noi trebuie să fim din ce în ce mai buni, nu putem să pierdem absolut niciun tren, încercăm să fim echidistanți și să lucrăm la fel de serios cu absolut orice fel de categorie de fermier, pentru că numai acesta este viitorul. Am venit inițial pentru trei ani și probabil că n-o să mai plec foarte curând de aici, datorită faptului că-mi place foarte mult spiritul românesc de business.

Și în agricultura românească trebuie să apară contractorii

Reporter: Sunt diferențe sau asemănări între fermierii români și cei din celelalte țări de care vă ocupați, Bulgaria, Croația, Serbia?

George Stanson: Răspunsul este foarte simplu: cantitatea de „ego” în Balcani este la fel peste tot. Când vorbești de ego și de aspecte de personalitate ale fermierului român, bulgar, sârb sau croat, sunt aproximativ egale. Nivelul de dezvoltare al României, care administrează nouă milioane de hectare de pământ arabil, sau al Bulgariei, la 4,5 milioane, sau al Voivodinei, în Serbia, care este o mână de oameni, dar cumpără 100 de tractoare pe an, este complet diferit. Dar în ceea ce privește accesarea know-how-ului și evoluția într-un timp foarte scurt, toţi au făcut niște pași imenși, într-o perioadă de 25-30 de ani.

Reporter: În România, avem meteahna asta, ne lovim de mentalități când e vorba de cooperative, de unire.  Acum, în Anul Centenar al Marii Uniri, poate că ar trebui să vedem mai multă unitate între fermieri. De ce crezi că nu suntem uniți, că fermierii nu au cooperative, că nu se constituie grupuri care să lucreze împreună, să ajungem și noi să dăm ora exactă în lume în ceea ce privește grâul, așa cum e cooperativa pe lapte din Noua Zeelandă, pe care ați dat-o exemplu?

George Stanson: Din nefericire, este extrem de adevărat ceea ce ați spus. Cred că unul dintre aspecte, privind dintr-un unghi de glumă, este că foarte puțini români acceptă ca șeful să fie vecin. Din nefericire. Dar aici iarăși vorbim de ego. Pe de altă parte, probabil că pârghiile politice nu sunt destul de complexe și de atrăgătoare, poate că nu există strategii agricole, economice. În momentul în care ai capacitatea de negociere globală, se schimbă cu totul datele problemei. Începi să ai un cuvânt de spus. Indiferent cât de mare ești, la nivel mondial nu poți să fii la fel de mare ca domnul Kuzneţov din Ucraina, care administrează 800.000 de hectare, pentru că nu există în România un fermier de talia lui. Există țări cu suprafețe de agricultură foarte mici, în care fermierul își elimină astfel de probleme de mecanizare din program. Investește mult mai mult în familie, ca timp liber, investește mult mai mult în hobby-urile pe care le are, datorită faptului că se creează un contractor foarte puternic în zonă, care bagă în fiecare an un milion de euro în utilaje agricole și care ți-a promis că pe data de 17 iunie la ora 9 dimineața vine să-ți recolteze grâul. Și vine pe 17 iunie la 9 dimineața, nu peste două săptămâni. În felul ăsta, îți relaxezi cumva și viața socială, pentru că fermierii, cel puţin crescătorul de vacă de lapte, e, probabil, cel mai oropsit, 24 din 24 este slugă. Trebuie să găsești soluţii. Ele există. Nu spun că, deocamdată, fermierul român este gata să accepte contractorii, dar sunt o tagmă în agricultura mondială care balansează foarte bine ecosistemul agriculturii.

Maxim de performanță aduce doar plăcerea

Reporter: La final, pe scurt, care ar fi, dacă vă uitați în urmă, regretul cel mai mare?

George Stanson: Nu am absolut niciun regret referitor la ce am făcut în viață. Tot ceea ce am făcut mi-am dorit și nu regret nicio secundă nimic. Nu regret că am plecat și am stat departe de țară, pentru că dacă n-aș fi plecat din țară, probabil că n-aș fi fost omul de astăzi. Mie, când am redescoperit România după atâția ani, mi s-a părut extrem de frumoasă!

Reporter: Sunteți mai tot timpul pe drumuri, răspundeți de atâtea țări, plecați mult de acasă, cum vă descurcați cu familia? Soția vă înțelege?

George Stanson: Din păcate, la un moment dat nu prea m-a mai înţeles… dar viața merge înainte. Trebuie să plătești un anumit preț când ești pasionat de ceea ce faci. În momentul în care stabilești un nivel de viață la care vrei să fii constant, trebuie să mai faci și sacrificii, iar sacrificiul meu a fost că sunt de aproape 25 de ani aproape tot timpul pe drum. Dar o fac cu plăcere, iar părerea mea este că cine nu practică o meserie cu plăcere n‑o să cunoască niciodată maximul de performanță.

Reporter: Care e cea mai mare bucurie a dumneavoastră, în afara muncii?

George Stanson: În primul rând, că fii-mea merge la facultate la toamnă. Şi în al doilea rând, faptul că începem să ne aliniem ca un mare jucător pe piața românească, lucru care nu se întâmpla acum zece ani, investim permanent, avem un colaborator extrem de cooperant, Titan Machinery România. Cea mai mare bucurie, pe lângă aspectele legate de familie, ar fi faptul că am crescut în ultimii cinci ani constant și mi-aș dori să o facem și în următorii cinci ani. Îmi doresc să facem pași sănătoși, să ajungem să luăm motorul de la Titan Machinery din America și să reușim într-o zi să culcăm un mecanic nu lângă o combină, dar lângă cinci măcar, să doarmă în mașină acolo, lângă utilaj, în aşa fel încât să poată interveni într-un sfert de oră. Acolo aș vrea să ajungem într-o zi.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția 1-14 iulie 2018

L-am întâlnit pe președintele Consiliului de Administrație al Agricost Insula Mare a Brăilei la evenimentul de lansare a companiei FMC Agro Operational România, pe la început de februarie. În vervă și cu poftă de a vorbi despre câmp, dr. ing. Lucian Buzdugan și-a rupt mai bine de o oră pentru interviul de față. A făcut-o cu plăcere, ca de fiecare dată când este abordat la o discuție despre agricultură. Experiența, studiul continuu și mai ales pasiunea duc la rezultate performante, iar orice discuție cu Lucian Buzdugan devine o veritabilă lecție de agricultură.

Reporter: Domnule Lucian Buzdugan, cum arată câmpurile din Insula Mare a Brăilei?

Lucian Buzdugan: Ești prima care mă întreabă de acest lucru, iar asta mă bucură. Noi am parcurs o etapă atipică, de iarnă foarte blândă, cu care nu prea suntem obișnuiți noi, românii, şi, sigur, o iarnă pe care alte țări din zona oceanică, începând cu Franța, Belgia, Olanda o au (așa blândă, n.r.). Iată că Dumnezeu ne încearcă şi pe noi. Câmpul arată bine acum, însă pot apărea probleme dacă temperaturile scad cu amplitudini mari. De ce?  Pentru că, de exemplu, de la 6-7 grade cu plus, cât se înregistrau ziua în februarie, o scădere la minus 15º le-ar fi dus undeva la o amplitudine de  minus 22º. Plantele suportă greu treaba asta, fie ele de grâu, de orz, dar mai cu seamă de rapiţă. Speranța mea era ca temperatura măcar noaptea să fi fost de minus 2º, chiar dacă ziua era de plus 6-7º, şi s-o fi ținut așa până în martie, când să zicem că nu ne vine, cum ne vine de fiecare dată câte o ninsoare, câte o înzăpezire chiar, un puseu de scurtă durată, şi în felul ăsta am ieșit în primăvară cu culturile pe care chiar le aveam bine.

Reporter: Grâul în ce stadiu este?

Lucian Buzdugan: De foarte bine înfrățit. Şi cel care a fost neînfrățit a avut posibilitatea, ocazia să înfrățească. Dar trebuie să tragem şi un semnal de alarmă: că atunci când avem astfel de condiţii, bolile sunt la ele acasă şi evoluează foarte rapid. Cine nu este atent, foarte ușor, poate pierde producția. De exemplu, să nu stăm cu gândul că e iarnă şi că trebuie să așteptăm, ci trebuie să mergem zilnic în câmp, să verificăm starea culturii din punct de vedere fitosanitar.

Reporter: La ce vă așteptați? Ați spus că acum verificați starea culturilor şi că bolile sunt un pericol.

Lucian Buzdugan: Atenția noastră e îndreptată spre rapiţă. Noi am avut rapiţă semănată la irigat şi rapiţă semănată la neirigat. Cea semănată la neirigat a răsărit după o ploaie de la sfârșitul lunii octombrie 2017. Am fost foarte interesați ca, la colet, aceste tinere plante care au răsărit alături de câteva care găsiseră puțină umiditate şi au pornit în vegetaţie, aceste tinere plante să ajungă la grosimea măcar de 6 mm, în februarie. Spre bucuria noastră, aveau 6 mm, dar ulterior, cu temperaturile de peste 6º constant în sol şi în aer, a evoluat un dăunător, cel mai periculos, de fapt, pentru rapiţă: este vorba de o gărgăriță - Ceutorhynchus quadridens. Această gărgăriță poate duce la pierderi de producție între 30 și 40%, chiar 50%. Adică, poți ajunge la un moment dat când toate plantele să fie atacate. Pentru că gărgărița este activă, la 6º Celsius începe să miște, iar la 9º atacă în mod constant. Şi noi stăm liniștiți, că lasă, că e cam rece afară, nu cred, uite ce frumos este. Şi, atunci, ce trebuie să facem? Să punem vase galbene, așa-zise capcane, așa încât vom putea determina care este densitatea atacului. Trebuie să se colecteze într-un singur vas în jur de 20-30 într-o zi, ca în momentul ăla să se dea drumul la tratament. Altfel, trebuie să repeți tratamentul şi e păcat. V-am dat un exemplu, la rapiţă. Să continui şi cu celelalte culturi. Trebuie observat că toate frunzele acestea care s-au îngălbenit, pe care le vedem pe câmp, la ora asta pe ele există o rezervă de boli, care așteaptă să migreze de pe aceste frunze care oricum sunt moarte, care nu vor contribui cu nimic la plantele viitoare, deci să știm că avem infecția acolo şi că ea foarte ușor va migra în sus. Sigur, nu recomand un tratament pe aceste frunze care vor muri, pentru că nu rezolvăm treaba. Ci trebuie să așteptăm să înceapă să crească, şi la grâu, şi la orz, şi când apar primele infecții pe frunzele adevărate şi depășim primul internod şi ne îndreptăm către al doilea, să intervenim. Dar încă o dată, nu înălțimea plantei este importantă, ci gradul de infestare. Trebuie să intervenim cu un tratament, însă fiecare are tratamentul lui, știe exact cu ce.

Reporter: Care este structura culturilor din toamna lui 2017 în IMB?

Lucian Buzdugan: Avem în jur de 14.000 de hectare de grâu, 8.000 de hectare de orz şi 4.000 de hectare de rapiţă. Cu rapița, revenim după trei ani de oprire, am făcut o pauză şi sperăm, la nivelul acesta de suprafață, să putem asigura o rotație așa cum ne-o dorim, măcar la patru-cinci ani să revenim pe aceeași solă. Pentru că, din cauza forțării, mai cu seamă în zona noastră neirigată, neavând alte culturi pe care să le rotim în afară de grâu, orz şi floarea-soarelui, o boală, sclerotinia, ne-a infestat câmpul. Sclerotinia nu poate fi combătută direct cu niciun fel de produs, ci la ora asta sunt soiuri rezistente şi produse care încearcă să combată. Dar sclerotinia nu poate fi combătută, şi atunci această boală a făcut ca rapiţa să arate foarte frumos, să evolueze foarte frumos, cine vedea spunea că fac sigur cinci tone la hectar, dar din cauză că în momentul când trebuia să umple boabele era ruptă legătura între rădăcină şi tulpină de către această zonă sclerotizată, boabele rămâneau mici. În loc ca 1.000 de boabe să aibă 5 grame, aveau 3 – 3,5 grame. De aici pierdeam o tonă, o tonă și jumătate de producție. Ceea ce mă situa într-o zonă a neperformanţei: la 3.500-3.600, la costurile din Insula Mare noi suntem nerentabili la rapiţă.

Reporter: În această primăvară, ce culturi semănați?

Lucian Buzdugan: Floarea-soarelui, o suprafaţă însemnată şi la irigat, şi la neirigat. În jur de 10.000 de hectare de porumb, vreo 2.800 de hectare de mazăre şi vreo 8.000-9.000 de hectare de soia.

Agricultura e business, nu joacă

Reporter: Dumneavoastră, domnule Buzdugan, cum alegeţi sămânţa pe care o puneți în pământ, în funcție de ce caracteristici alegeți soiul, hibridul?

Lucian Buzdugan: Răspunsul meu categoric este: îl aleg pe cel mai performant. Eu fac business, nu mă joc. Sigur, cultivăm grâu numai românesc. Dar orz, numai străin. Hibrizi de porumb numai străini şi hibrizi sau soiuri de soia românești. Noi testăm, nu introducem nimic în câmp decât după o testare de trei ani şi care e cel mai bun pe ăla îl folosim. Dar eu cred că nici nu merită să discutăm foarte mult. Dacă ar fi hibrizi de porumb competitivi sau comparabili în România cu hibrizii de la firmele consacrate, i-aș folosi. Dar nimic nu introduc netestat. Nimic.

Reporter: Ce urmăriţi? Ce caracteristici de la o sămânţă vă interesează? Ce vă aduce această performanță pe care o vedem an de an în Insula Mare a Brăilei?

Lucian Buzdugan: Foarte bună întrebarea. Există niște elemente de producţie. Fiecare cultură are elementul de producţie. Grâul, de pildă, pe care-l cunoaște toată lumea, are câteva elemente de producţie, şi anume: în primul rând, trebuie să ai un număr de spice la metru pătrat sau la hectar. Spicele acestea le fac planta principală şi fraţii. Dacă pui normă redusă de sămânţă, ca să ai un spaţiu de nutriţie mai bun decât avem, atunci sigur că te interesează ca fraţii care se dezvoltă să fie fertili, nu să crească ca o buruiană şi după aia să moară. În felul ăsta, se comportă ca un parazit: a mâncat din mâncarea plantei-mamă şi a murit. E o investiţie zadarnică. Deci, eu trebuie să fac ca aceşti fraţi să facă spic. După aceea, vreau ca spicul meu să fie cât mai mare, şi anume să aibă cât mai multe spiculeţe. De asemenea, vreau ca în spiculeţul de grâu, alea care sunt lateral, să fie cât mai multe boabe, de la un bob până la 5, chiar 6-7 boabe, dacă s-ar putea. Dar, de regulă, avem una-două, un spiculeţ sau două cu trei şi nu facem decât vreo 25 de boabe pe spic, în timp ce 30 de boabe pe spic înseamnă o tonă în plus. Pentru că fiecare bob în plus la un spic, la o densitate de 700 de spice, înseamnă o tonă în plus. După aceea, boabele acestea trebuie să fie mari. Ca să fie mari, trebuie să crească, să aibă apă – că dacă-i secetă, ca să ia mâncare, mâncarea nu se ia din pământ pur şi simplu. În pământ, trebuie să fie soluția solului. Soluția solului se face apă plus sol sau apă plus elemente nutritive, pe care planta le poate vehicula, le poate lua. Dar trebuie să ai o frunză curată, pentru că bucătăria – acolo se transformă aceste elemente anorganice, pe care le ia din sol, azot, fosfor, potasiu, sub formă ionică, acolo se transformă în materie organică, respectiv amidon, aminoacizi  sau tot ce are planta. Prin urmare, trebuie să ai şi frunza curată. De asemenea, trebuie să ai numărul de spice. Degeaba, pe metru pătrat, în loc să ai 700 de spice cu un gram spicul, asta înseamnă 7 tone la hectar, dacă ai 600 de spice cu un gram spicul, înseamnă că ai doar 6 tone la hectar. Sau dacă ai 500, ai 5 tone la hectar. Şi atunci, în momentul când se formează fraţii – mă întorc puţin –, trebuie să vii să dai mâncare, să ştii când se formează fraţii, nu când vezi tu fraţii. Când se formează ei în primordie acolo, în intimitatea plantei pe care nici n-o vezi cu ochii, şi trebuie să ştii când. Ăsta e secretul specialistului. Că în rest, toată lumea ştie să facă agricultură şi fotbal. Revin: atunci trebuie să-i dai. Ai forţat să ai, îţi trebuie doi fraţi, trebuie să-i ai pe ăia doi. Dar ăia doi, ca să nu devină paraziţi, trebuie să aibă mâncare suficientă. Şi când faci asta? Când are loc înspicarea. Iar trebuie să dai mâncare. Noi, de exemplu, la grâu, facem trei fertilizări cu azot. Una cu fosfor şi trei cu azot. De ce? Pentru ca în momentele acestea critice, să-l obligăm să facă fraţi. Să iasă spicul! Spicul să fie mare, să aibă multe spiculeţe, spiculeţele să aibă multe boabe, iar boabele să fie grele. Toată chestiunea aceasta trebuie condusă, altfel nu ai rezultate remarcabile. Sigur, se face cu costuri, cu maşini speciale, cu oameni speciali.

Reporter: Da, dar aveți şi rezultate performante. Cheltuiala, investiția se amortizează.

Lucian Buzdugan: Se amortizează, dar să știi că uneori nu se amortizează, pentru că prețul mondial a căzut. Nimeni nu ține cont de treaba asta. În timp ce toate mașinile, toate îngrășămintele, tot ce cumpărăm noi e mai scump în fiecare an, în fiecare an prețul la cereale a scăzut. Asta e soarta oamenilor ăstora care lucrează în agricultură şi care sunt atât de stresați, pentru că stau un an de zile şi așteaptă să tragă linia, pentru că nu-i o linie programată. Că nu știi, până în ultima secundă, cu cât vinzi. Dacă pe celelalte le mai conduci, intervii – dar şi aici: vine o grindină, nu plouă, ai un vânt puternic, îţi culcă toată cultura şi așa mai departe. Deci, pe lângă aceste probleme, sunt şi cele care chiar nu pot fi controlate, cum e piața mondială.

Reporter: Tot vorbim de o bursă a cerealelor în România, o bursă a producției agricole...

Lucian Buzdugan: Bursa se face nu din dorință. Ea se face din necesitate şi din putință. Trebuie să fii mare. Acolo unde faci tu bursa, trebuie să se tranzacționeze. Prețul trebuie să se hotărască acolo. Nu-ţi vine cineva şi-ţi zice: azi e grâul atât, mâine atât. Nu. Între cerere şi ofertă este un joc pe care cineva-l stăpânește. Într-un an când este foarte mult grâu şi este o rezervă de grâu, sigur că prețul va scădea. Chiar dacă te-a costat pe tine mult. Dar asta e piața, oriunde în lume. Noi am vrut economie de piață, şi în loc de o economie din aia comandată, centralizată, sigur că o preferăm pe asta. Dar trebuie să fii foarte bun, trebuie să faci producții foarte mari, cu costuri foarte mici.

Teledetecția și aplicarea variabilă a îngrășămintelor, noi programe care se implementează în IMB

Reporter: Domnule Lucian Buzdugan, dacă ar fi să vă luaţi viaţa de la capăt, aţi mai face agricultură?

Lucian Buzdugan: Numai agricultură, nimic altceva. Sincer, nu mă văd făcând altceva. De altfel, tinerețea mi-am petrecut-o în câmp, alături de părinții mei, lucrând, muncă brută, în fiecare zi. Numai în zilele de sărbătoare nu mergeam la muncă. Şi acolo, în câmp, îmi doream, de exemplu, o mașină care să secere, că mă săturasem de secerat, acolo îmi doream o substanță care să omoare toate buruienile, să nu mai trebuiască să prășesc, deci acolo visam la tehnologia de care mă bucur astăzi. Ca să zic aşa, închei împlinit sub acest aspect.

Sigur, în agricultură sunt foarte multe lucruri de făcut. Spre exemplu, acum avem o preocupare deosebită în Insulă, care anul ăsta se realizează, şi anume, pe principiul noii agriculturi de precizie, să folosim teledetecția în determinarea problemelor care sunt în câmp. Vrem ca pe fiecare solă să ne uităm ca într-o oglindă, pentru că un fermier care are 200 de hectare, oricât de conștiincios ar fi, el nu poate să știe ce s-a întâmplat cu fiecare metru pătrat. În timp ce dacă ai o poză de sus şi ai oglinda în faţă, şi o ai în fiecare săptămână, cu această oglindă vei şti cum evoluează cultura ta, unde trebuie să intervii, cu precizie, nu peste tot, ci numai acolo unde e nevoie. Acolo dăm îngrășământ, acolo tratăm boala, acolo tratăm dăunătorul, acolo nu dăm.

De asemenea, tot anul ăsta implementăm aplicarea variabilă a îngrășămintelor. Ne-am făcut laboratorul, ne-am făcut hărțile, ne spune: aici avem substanță, aici n-avem. Aici mașina dă mai puțin, unde avem, cu ce doză dă, ca să-mi asigure necesarul meu de substanță fertilizantă în sol, element fertilizant, care să-mi asigure producția aia pe care mi-am scontat-o. Mergem mai departe, şi unde e mai puțin mărește doza, se deschide dispozitivul, mărește doza astfel încât tuturor plantelor să le asigur aceleași condiţii de a se manifesta cu producția maximă. Deci nu unde am mâncare să dau mai mult, pentru că planta cade, deoarece se dezvoltă prea puternic şi nu rezistă să stea în picioare și cade. Şi nu reușești să faci producție deloc. Iar unde nu are, face producția la cât are. Dar tu ai avut substanța şi ai dat-o unde nu trebuie. Acesta e programul anului 2018 în Insula Mare a Brăilei.

Interviu publicat în Revista Fermierului nr. 7 (159)/15-30 aprilie 2018

Despre fuziunea companiilor Dupont, Pioneer și DowAgroscience, am mai vorbit în Revista Fermierului. Despre oamenii care au trudit ani la rând în cadrul acestora și care vor continua și în nou-înființata companie - Corteva Agriscience, care va activa exclusiv în agricultură, am făcut-o mai puțin. Ne luăm revanșa și vă invităm să cunoașteți o doamnă care a pus mult suflet în tot ce a făcut în cadrul companiilor amintite, ca și în altele pe la care a mai activat, Maria Cîrjă, în prezent – director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova.

Reporter: Pentru început, aș vrea să vorbim despre noua companie, Corteva Agriscience, un nume pe care fermierii îl vor auzi de acum încolo și cu care încă nu sunt prea familiarizați. Pe dumneavoastră, lumea vă știe ca director de marketing la Pioneer.

Maria Cîrjă: Corteva este un nume nou, care înglobează trei nume pe care agricultorii din România, şi nu numai, le-au cunoscut și le cunosc. Este vorba de Pioneer, de DuPont şi de Dow AgroScience. Prin urmare, Corteva este noua companie care a luat fiinţă anul trecut, prin unirea celor doi mari coloși: DuPont şi Dow, iar în această primăvară numele Corteva a fost lansat în toată lumea, inclusiv în România, iar noi, cei care am lucrat în cele trei companii, suntem acum angajaţii noii companii, Corteva Agriscience, despre care putem afirma că în acest moment este numărul 1 în lume ca firmă de agricultură. Pioneer acum face parte din grupul Corteva. Trebuie să ştie toţi clienţii noştri, toţi fermierii din țara noastră, că sămânța în continuare se va numi Pioneer, deci brandul Pioneer rămâne. În schimb, produsele de protecția plantelor Dow AgroScience şi DuPont vor fi reetichetate Corteva, dar nu în 2018, ci, probabil, cel mai târziu la începutul sezonului 2020.

Corteva acum este compusă din două mari businessuri: sămânța Pioneer şi produsele de protecția plantelor de la DuPont şi Dow AgroScience. Așadar, oferim fermierilor pachetul integrat semințe plus pesticide.

În ultimii ani, există schimbări la nivel global. Companiile mari se cumpără sau se unesc – cum a fost cazul Dow-DuPont, s-au unit 50 la 50 toate industriile celor două companii. Pentru ca astfel de fuziuni să fie aprobate, bineînțeles pe motive concurențiale, o parte din produse trebuie să fie vândute, pentru a evita monopolul, de exemplu. În cazul fuziunii Dow-DuPont, s-a ales ca o parte din produsele DuPont să fie vândute unei alte companii, tot o companie americană, este vorba de FMC. Deci, o parte bună din produsele pe care noi le cunoșteam că erau vândute de DuPont în România au fost cumpărate de către FMC şi astfel s-a obținut aprobarea de fuziune de către Comisia Europeană, de către autoritățile din America de Sud, din Asia, pentru că în toată lumea există autorități care controlează foarte bine aceste evenimente.

Indiferent de mișcările din piață, misiunea noastră, a celor care lucrăm în agricultură, este una foarte importantă, pentru că trebuie să producem hrană pentru oameni. Şi orice s-ar întâmpla cu vremea, condițiile climatice, noi trebuie să găsim soluții ca să ne hrănim semenii. Normal, investițiile care se fac în cercetare, în crearea de produse noi, adaptate la fiecare zonă de cultură din lume, urmează evoluția condițiilor climatice. În cazul României, de pildă, putem spune că, an de an, seceta e tot mai agresivă. Automat, trebuie să venim cu hibrizi toleranți la secetă şi la arșiță, nu numai la seceta pedologică, cât şi la arșița atmosferică, mai ales că în două-trei zile de arșiță în perioada de polenizare, poți să nu mai ai porumb. La fel, la floarea-soarelui. Sunt tot felul de buruieni, dăunători care se adaptează la substanțele active – vorbim în cazul acesta de produse de protecția plantelor. După 2-3-4-5-10 ani, dăunătorul respectiv rezistă, își dezvoltă forme de rezistență. Automat, trebuie să găsești soluții, să vii cu alte substanțe active, alte combinații, ca să distrugi concurentul plantei de cultură, pentru că altfel nu faci producție. Pe de altă parte, Uniunea Europeană vine cu noi reglementări în ceea ce privește protecția plantelor, prin legislația foarte pro-natură – şi este de apreciat, şi fiecare dintre noi dorește să trăiască într-o lume mai curată, să mănânce hrană sănătoasă – dar prin hrană sănătoasă să nu înțelegem întotdeauna produse ecologice la care nu s-au aplicat pesticide. De pildă, un vierme al mărului în fruct poate să dezvolte toxine mai periculoase decât un insecticid care este aplicat pentru combaterea lui. Există o grămadă de dăunători care dezvoltă micotoxine în cazul netratării culturilor. Este prost înțeles conceptul de „agricultură ecologică” neapărat fără tratamente. Putem găsi soluții naturale, extracte de plante, care să fie repelente, să plece dăunătorii că le miroase a mentă sau a leuștean, de exemplu, dar asta n-o putem face pe suprafețe mari şi să avem producții încât să hrănim miliarde de oameni. Asta o putem face pe suprafețe mici. Este normal să ai şi produse ecologice, dar, încă o dată, cu suprafețele pe care se cultivă în sistem bio nu putem hrăni pe toată lumea. Şi nu întotdeauna, cum spuneam, sunt cele mai curate.

Reporter: Dacă tot ați adus vorba de câmp, de condițiile climatice, nu pot să nu întreb despre această primăvară ciudată, venită după o iarnă atipică, mai ceva decât în anii trecuți. Fermierii au cam întârziat cu lucrările în primăvara aceasta.

Maria Cîrjă: Niciun an nu seamănă cu celălalt, fiecare sezon vine cu provocări noi. Acum, în 2018, am avut o primăvară foarte răcoroasă şi foarte lungă, s-a întârziat semănatul, mai mult de atât, temperaturile ridicate care au apărut brusc au determinat o creștere excesivă sau o maturare, am putea spune, rapidă a culturii de rapiţă, care n-a avut timp să se dezvolte suficient, a înflorit prematur şi sperăm să nu fie probleme prea mari cu producțiile. Acum, toată rapiţa este semipitică, ceea ce este un inconvenient, pentru că rapiţa trebuie să dezvolte foarte multe ramificații, să aibă timp să-şi dezvolte elementele de producție, iar această înflorire prematură poate afecta producția din anul acesta. Rapiţa a trecut peste iarnă în condiţii destul de bune. I-ar mai fi trebuit două săptămâni măcar de temperatură constantă şi de o trecere mai ușoară de la 7º sau 5º la 25º. A fost forțată înflorirea.

Reporter: Revenind, sunteți director de marketing Corteva Agriscience România şi Republica Moldova. De ceva vreme, observăm că marile companii au reprezentare nu numai pentru România, ci şi pentru piața din Moldova de peste Prut.

Maria Cîrjă: Da, majoritatea companiilor care au afaceri în agricultură în România îşi extind activitatea şi în Republica Moldova, deoarece putem spune că este un copil mai mic al României, în ceea ce priveşte evoluţia şi dezvoltarea agriculturii. În Republica Moldova, o să fiţi surprinşi, există ferme cu tehnologie avansată, fermierii investesc în agricultură.

Pasiunea poate călăuzi pașii spre culmi

Reporter: Haideți să vorbim puțin și despre omul Maria Cîrjă. Sunteți născută, crescută, unde?

Maria Cîrjă: Îmi place să spun că m-am născut în pădure, la marginea pădurii, chiar acasă, nu într-un spital. În august 1968, a plouat foarte mult, apa care trecea pe la poarta casei a crescut atât de mult, încât a luat punți, poduri, şi atunci mama a fost nevoită să mă nască acasă. M-am născut la poalele munților Stânişoarei, în județul Suceava, la Mălini, în comuna cunoscutului poet Labiș. Am urmat școala generală în satul meu, Văleni-Stânişoara, după care cursurile liceului agricol din Fălticeni, la secția de horticultură, iar mai departe, Facultatea de Horticultură din Bucureşti, pe care am absolvit-o în 1993.

Reporter: Aţi ocolit Iaşiul.

Maria Cîrjă: Nu ştiu de ce, dar în perioada respectivă era o concurență foarte, foarte mare, iar la universitățile agronomice de la Iași, Cluj și Craiova erau doar 20 de locuri la Facultatea de Horticultură. Am considerat că am șanse mai mari la USAMV din București, unde erau 40 de locuri. La admitere, am fost 11 candidați pe un loc la Horticultură în București. Bineînțeles că n-am reușit din prima încercare, am revenit în 1988 și mi-am început cursurile la Facultatea de Horticultură, pe care am absolvit-o în ’93.

Reporter: Să ne întoarcem la Mălini, o zonă frumoasă, lângă pădure, un peisaj, probabil, extraordinar. Vă amintiți cu plăcere de copilărie…

Maria Cîrjă: M-am născut într-o familie de țărani, oameni care aveau un mod de gândire foarte sănătos, într-o familie cu șase copii, patru fete și doi băieți. Eu sunt al patrulea copil al familiei, mai mici ca mine - un băiat şi o fată. Tata, Dumnezeu să-l ierte, că a murit anul trecut, un om foarte, foarte inteligent, cu o inteligență emoțională… i-am urmat întotdeauna sfaturile. Pentru mine, tata a fost modelul de viață, modelul de corectitudine, modelul de cinste. Tata spunea un singur lucru: „Dacă nu învățați, o să ajungeți să aveți cizmele murdare de noroi ca ale mele”. Şi nu trebuia să spună mai mult. Pentru el, şcoala era sfântă. Nu am lipsit o zi de la școală. Aveam colegi pe care părinții nu-i trimiteau la școală, fiindcă îi puneau să muncească. Orice ar fi avut, nu a existat o oră sau o zi în care să spună tata „stai acasă, că avem ceva de făcut”. Bineînțeles că în momentul în care ne terminam temele și eram siguri că totul este pregătit pentru a doua zi, nici nu trebuia să ne cheme, pentru că mergeam singuri să ajutăm în gospodărie. Aduceam lemne, tăiam lemne, duceam oile la râu, deci tot ce înseamnă de făcut pe lângă casă. Agricultura pe care am practicat-o pe lângă casă a fost una de mici dimensiuni, pentru că fiind un sat de munte, suprafaţa de pământ agricol era foarte mică. Era o suprafață mică unde plantam cartofi, unde aveam porumb, lucernă și, desigur, o grădină de legume. Mai aveam două vaci, doi porci, 10-15 oi. Când am început eu să ajut la treburile gospodăriei, cei trei frați mai mari erau plecați deja la facultate, iar eu eram cea mai mare din grupul doi.

Reporter: Pasiunea pentru horticultură de unde se trage?

Maria Cîrjă: Pasiunea pentru horticultură a venit în momentul în care am început să învăț la liceul agroindustrial din Fălticeni. Asta, pentru că pe vremea aceea făceam foarte multă practică. Fălticeniul este înconjurat de livezi care, din păcate, parte din ele, au dispărut, dar stațiunea pomicolă încă există. Bazinul pomicol Fălticeni era cunoscut pe vremea aia, și atunci toate lucrările care trebuiau făcute le făceam noi în practică. Acolo am învățat să tai pomii, acolo am învățat să altoiesc, acolo am învățat toate lucrările de îngrijire din pomicultură. Şi a început să-mi placă lucrul ăsta. Aşa că m-am îndreptat către Facultatea de Horticultură. Mi-a plăcut agricultura în liceu şi nu mă vedeam făcând altceva.

Reporter: N-aș vrea să mergem mai departe până nu discutăm un pic şi despre ceea ce înseamnă învățământul, la ora actuală. Mulți părinți sunt îngrijorați că nu ne îndreptăm într-o direcție bună.

Maria Cîrjă: Învățământul, înainte de 1989, era orientat spre meserii, puteai de mic să gândești cam ce ai vrea să faci şi găseai nișa, sistemul, școala pe care doreai să o urmezi, să ajungi să lucrezi în domeniul pe care ţi-l doreai. Selecția era mult mai riguroasă, pentru că nu poți să accepți într-o universitate de agricultură pe oricine nu reușește să intre la altă facultate, care zice că „mă duc totuși să fac o facultate, şi fac agricultură, că acolo pot să intru cu o notă mică”. Niciodată nu vei ajunge un bun specialist dacă faci o școală doar pentru că „asta e, n-am altă posibilitate de a avea o diplomă”. Asta e marea greșeală care se întâmplă acum. De aceea, acum, e foarte greu să găsești specialiști. Noi căutăm specialiști, încercăm să recrutăm şi e foarte greu să găsești oameni pregătiți care vin de pe băncile școlii. Devin pregătiți sau îi pregătim noi în doi, trei, patru ani, investim, ca să putem să pregătim un specialist care să răspundă cerințelor pe care le are compania.

Reporter: Acelaşi lucru se întâmplă și în ferme. Agricultorii se plâng de ceva ani de lipsa forței de muncă. E drept, nici înainte nu ieșeai școlit, să știi practică sută la sută, dar învățai din mers, îți plăcea și mai și furai meserie.

Maria Cîrjă: Pe vremea mea, chiar se făcea practică în școală. De pildă, aici unde am biroul, în Băneasa, era ferma Facultăţii de Horticultură. Chiar aici unde este clădirea în care eu lucrez acum, era livada de pruni. Când ies şi plec spre casă sau mă duc la mall, știu exact unde era via, unde erau cireșii, unde erau florile, unde am muncit, aș putea spune, cinci ani. Cunoșteam fiecare rând. Unde să mai facă practică studenții de azi?

Reporter: La fermierii care-şi deschid porţile pentru studenţi.

Maria Cîrjă: Da, am putea chiar să facem un apel la fermieri pentru acest lucru. Universitățile ar trebui să înceapă să aibă parteneriate cu fermele şi cu fermierii mari, unde studenții să poată să facă practică sau, dacă nu practică efectiv, măcar să vadă cum se face o lucrare.

Reporter: Ați terminat facultatea într-o perioadă tulbure, în care nu mai aveai un loc de muncă asigurat, ca înainte de ’89. În 1993, nu mai era aşa.

Maria Cîrjă: Anul acesta, facem 25 de ani de când am terminat facultatea. Fiecare dintre noi era un pic derutat: ce fac, unde mă duc. Iar agricultura, fermele sau unitățile de stat nu mai erau deschise să primească absolvenți şi nici ei nu știau ce se va întâmpla cu unitățile respective.

Reporter: Apăruseră societățile agricole în ’91, adică după desființarea CAP-urilor, mai erau întreprinderile agricole, niște IAS-uri.

Maria Cîrjă: Da. Dar care nu angajau o sută de absolvenți, câți terminam agricultură şi horticultură la București. Așa că m-am întors acasă, la Mălini, şi un an am fost suplinitor, am predat biologie la două școli generale. Pot să spun că sunt un om norocos. După primul an de învățământ, m-am întors la București să-mi ridic diploma, în 1994. Era aprilie, am întâlnit un profesor care m-a întrebat „ce faci, Maria, unde eşti?”, i-am zis că în învățământ, „şi e ok, cum e?” – „da, dar…” – „dar ce? Te-ai întoarce la Bucureşti, dacă ar fi...?”. Am răspuns: „Cred că da!” – „Stai că acum sunt la Institutul de Legumicultură de la Vidra, mi-a cerut domnul director să-i recomand un absolvent, pentru că are nevoie”. La laboratorul de ameliorare aveau nevoie, mai exact. „Rămâi până mâine, să te duci să vezi despre ce este vorba?”. Şi am rămas. Am mers şi la Vidra, când l-am cunoscut pe domnul Scurtu – că acum este profesor la Universitatea de Științe Agricole – cu dumnealui era domnul Costache, biolog, care era șeful Laboratorului de Protecția Plantelor, am stat de vorbă cu ei, iar domnul Costache a spus: „Eu o vreau la mine” – „Dar noi avem nevoie la ameliorare la ardei!” – „Nu, o vreau la protecția plantelor”. M-am întors acasă, le-am spus părinților că închei anul școlar şi că plec. A fost dezamăgire generală, amândoi plângeau, credeau că voi rămâne la Mălini, mai ales că eram primul dintre copii care s-a întors şi sperau că nu mai plec. Dar am plecat, m-am întors la București şi am lucrat la Vidra doi ani şi jumătate, în cadrul Laboratorului de protecția plantelor, unde am devenit în doi ani şi jumătate cercetător științific, mi-am început doctoratul, iar în toamna anului 1996, la un târg de agricultură, ProPlant, la Călimănești-Căciulata (Vâlcea), dedicat protecției plantelor, una dintre companiile expozante, Makhteshim Agan (azi, Adama), mi-a făcut o ofertă, prin directorul de atunci al companiei, care m-a întrebat: „N-aţi vrea să renunțați la cercetare pentru o activitate mai comercială?” I-am spus: „Cred că da”. M-au invitat la un birou, am semnat contractul şi, în ianuarie ’97, domnul Scurtu de la Vidra, în cele din urmă, mi-a acceptat demisia, că inițial mi-a zis „nu vreau!”...

Reporter: Sigur, pierdea un om. Şi poate că nu era primul, pentru că după aceea s-a întâmplat ca mulți dintre cercetători să plece în sectorul privat, în companii multinaționale.

Maria Cîrjă: În ’97, în ianuarie, am început să lucrez la Makhteshim Agan, unde în primele două luni m-am ocupat de dezvoltarea produselor, asta a fost intenția, dar din luna martie am primit poziția de director tehnic, după trei luni, şi a trebuit să mă ocup de tot ce înseamnă omologări în România, dezvoltare, promovare. Zece ani, am lucrat aici, până în 2007. Am colaborat foarte bine cu Constantin Soare, care și azi lucrează în aceeași companie. 70%, poate chiar 90% din timp ni-l petrecem la serviciu și uneori activitatea pe care o desfășuram era destul de presantă. Dacă nu ai colegi cu care să colaborezi foarte bine şi nu este o atmosferă plăcută, atunci consumul energetic este dublu.

Reporter: Iată, inginerul Maria Cîrjă, proaspăt cercetător, a trecut repede în barca cealaltă, a celor care se ocupă de promovare şi comerț. N-a fost o perioadă grea şi pentru companiile furnizoare de input-uri pentru agricultură? Atunci, în 1997, inflația era mare, un IAS ba falimenta, ba nu mai avea bani, nu mai veneau fonduri de la buget, prețurile la materiile prime – vorbesc aici de grâu, de porumb, de floarea-soarelui – nu erau unele extraordinare.

Maria Cîrjă:  Îmi amintesc că se colectau bani cash, se umbla cu genţi de bani, directoarea economică trebuia să meargă cu ele la bancă... Nu puteai să facturezi în lei pentru că azi era un leu 3-4-5 dolari şi mâine putea să fie dublu, şi toate facturile se făceau în dolari şi se plătea la cursul zilei. Au fost perioade foarte dificile şi, în general, companiile străine nu erau obișnuite cu o astfel de atitudine economică. România a trecut prin perioade foarte, foarte grele. Dar trebuia să te adaptezi rapid la piaţă. Dacă voiai să rămâi acolo, trebuia să găsești soluții şi să reziști. Şi s-a rezistat. Makhteshim a crescut în fiecare an. Mi-amintesc când am ajuns, în ’96, a avut o cifră de afaceri de un milion de dolari, în ’97 a avut trei milioane, iar în 2007, când am plecat eu, avea deja 18 milioane USD.

Agricultura României, pe drumul cel bun

Reporter: În 2007, ați plecat la o altă companie.

Maria Cîrjă: Domeniul a rămas agricultura, dar am schimbat segmentul de piață, am schimbat obiectul muncii. Nu mă mai ocupam de promovare-dezvoltare la produse de protecția plantelor, ci am trecut la semințe. Bineînțeles că în momentul în care am fost sunată de acea companie de recrutare, mi s-a şi spus compania care caută un specialist şi am spus „da” din prima. Au fost câteva runde de interviuri şi nu eram singurul candidat, dar am plecat la drum cu gândul că vreau o schimbare, după zece ani, şi eu am fost aleasa. În aprilie 2007, am început să lucrez la Pioneer, cea mai mare companie de semințe din lume.

Reporter: Adică, la una dintre cele mai vechi companii, cu care stațiunile de cercetări din România, institutele și statul nostru au colaborat și înainte de 1989.

Maria Cîrjă: Hibrizii de porumb Pioneer erau importați de Ministerul Agriculturii, cu ministerul se făceau toate aşa-zisele afaceri, deal-uri, schimburi, erau importați din anii ’60 în România. Deci Pioneer era o companie cunoscută inclusiv de specialiștii români, care reușeau să plece înainte de ’89 în Statele Unite ale Americii, vizitau compania și învățau cum se face ameliorare la porumb și la floarea-soarelui. Un cercetător de la Fundulea, care a plecat în SUA, a creat primul hibrid de floarea-soarelui aici, în țară.

Reporter: E trist că România, care a avut bază genetică pe toate speciile de plante, pornind de la porumb, floarea-soarelui, grâu, a decăzut. Ca fin cunoscător al domeniului semințelor, de ce credeți că am ajuns în această situație, de ce am decăzut atât de tare?

Maria Cîrjă: Din cauză că nu investim bani în cercetare-dezvoltare. Dacă ne uităm la porumb și la floarea-soarelui, când am venit eu în 2007 la Pioneer, Fundulea era pe primul loc. În zece ani, dacă vă uitați în studiile de piață, parcă ne e rușine că suntem români, să vedem unde a ajuns pe cele două culturi Institutul de la Fundulea și, bineînțeles, cu stațiunile cu care lucrează din țară. Este păcat! Pentru că bază genetică aveam, oameni pregătiți erau, dar faptul că nimeni n-a mai avut, nu știu, interes să mergem mai departe în crearea de produse românești pe care să le dezvoltăm și să investim bani în marketing și fermierii români să aibă posibilitatea să cumpere produse românești... Fără bani, n-ai cum să ții pasul cu investițiile pe care le fac companiile multinaționale în cercetare. În Corteva, în acest moment, se investește un milion de dolari pe zi. Pe zi! Investițiile care se fac au dus cu rapiditate la crearea de noi produse... Un hibrid de porumb prin metodele vechi se crea în șapte ani. Acum, într-un an, poți să creezi un hibrid de porumb, prin noile metode de ameliorare rapidă. Vă dați seama câți bani trebuie investiți într-un institut ca Fundulea? Şi oameni pregătiți care să poată ține pasul cu această dezvoltare rapidă?

În România, partea de cereale încă a rămas un segment de care instituțiile de cercetare românești țin strâns și e foarte bine că se întâmplă aşa. Dar nu putem să facem bani numai din grâu și orz. Trebuie să ne ducem și spre celelalte culturi care ocupă suprafețe importante.

Reporter: Ce părere aveți despre nivelul la care a ajuns agricultura în România? Avem tehnică, avem tehnologie, avem și performanță. Nu întotdeauna constantă, e drept.

Maria Cîrjă:  Marea nemulțumire a fermierilor, de peste 20 de ani de când lucrez în agricultură, este, și ne-am obișnuit cu ea – nu că nu ar fi adevărată – lipsa banilor. Când își cumpără un produs, fie sămânță, fie pesticid, cer credit. De exemplu, toate vânzările de semințe, de îngrășăminte, de pesticide, sunt pe credit. Noi nu vindem cu banii jos niciun sac de porumb sau niciun gram de produs de protecția plantelor. În general input-urile sunt pe credit. Caz în care există dobândă. Dar întorcându-mă la situația agriculturii, este o dezvoltare vizibilă și, să spunem aşa, colegii noştri din alte țări care vin în România o dată pe an simt lucrul acesta și-l văd. Fermierii au cunoștințe mai multe, știu să-și aleagă produsele, fermierilor le place să aibă tractorul cel mai bun, mașina cea mai bună, combina cea mai bună, pentru că toate investițiile astea pe care le fac, de fapt, sunt regăsite în producțiile obținute la hectar. Nu se mai abat de la a cumpăra o sămânță de calitate. Agricultura României este pe drumul cel bun, și asta o spun vânzările noastre, care cresc în fiecare an cu 10-15%, aș putea să spun, la semințe. Deci, asta ce înseamnă? Că agricultorul vrea hibrizi cu potențial mare de producție. Și ca să ai un potențial mare de producție, acea sămânță are nevoie de o pregătire a terenului corespunzătoare, de fertilizanți, nimic nu crește fără mâncare, are nevoie să combați buruienile, are nevoie să combați dăunătorii și bolile. Agricultura din România, aș putea spune, 60% este agricultură de performanță.

În 2007, când am aderat la Uniunea Europeană, a fost o revelație. Imediat, ne imaginam că totul se va derula rapid și că vom fi tratați precum celelalte țări membre. Dar știm foarte bine că subvenția primită de fermierii români nu este la nivelul subvenției din Franţa sau din Germania, iar contribuția ţării – poate știți mai bine – este aproximativ la fel. Așadar, și aceasta poate să fie o cauză a faptului că ne dorim să avem o agricultură dezvoltată, ne uităm la țările dezvoltate, dar, din păcate, nu avem parte de aceleași resurse.

Un mic producător de vin, cândva, în viitor

Reporter: Agricultura nu-i ușoară. Dumneavoastră faceți mult teren, sunteți plecată destul de mult de acasă. Probabil, vi s-a întâmplat să lipsiți de acasă cu săptămânile…

Maria Cîrjă: Vreau să vă spun că am de ce să mă întorc acasă. Am o fată extraordinară, acum are 15 ani, ne pregătim de liceu. Este atât de matură, încât mă susține, și nu de acum, ci de mic copil este alături de mine și chiar îmi dă sfaturi. Iris este o minune care mi s-a întâmplat în viață. Îmi doresc un pic mai mult timp să petrecem împreună. Dar și aşa, atunci când îl avem, suntem sută la sută una cu cealaltă și compensăm. Am avut noroc de o doamnă care și acum este cu noi, de 15 ani, care a suplinit lipsa mea de acasă și care, aș putea spune, este a doua mamă a lui Iris.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete, dar bucuria cea mai mare care ar fi?

Maria Cîrjă: Regrete n-am, cred că totul s-a întâmplat la momentul potrivit. Chiar nu văd ceva ce aș fi vrut să fac mai repede decât s-a întâmplat. Totul a mers ca la carte. Iar cea mai mare bucurie a mea este copilul, Iris.

Reporter: Ce ați vrea să mai faceți, ce vă doriți de aici înainte, v-ați gândit?

Maria Cîrjă: Pe termen scurt, aș putea să spun că-mi doresc ca acest nou nume, Corteva, să devină cunoscut – am spus pe termen scurt, într-o lună-două efectiv să uităm de DuPont, să uităm de Dow, să uităm de Pioneer. Corteva este  compania care va trebui să fie pe buzele tuturor celor care-şi doresc sămânță și produse de protecție a plantelor.

Pe termen lung, îmi doresc să am o pensie lungă și frumoasă, undeva într-o plantație viticolă, să am un conac mic în vie, că-mi place vinul și-mi place să colecționez vin, dar cred că mi-ar și plăcea să produc vin. Deocamdată, degust și colecționez vinul făcut de alții. Vinul este o poveste frumoasă care se poate termina într-o sticlă frumoasă. Dar ăsta este un vis care nu știu dacă se va realiza neapărat, dar îmi place să mă gândesc la el.

Interviu publicat în Revista Fermierului nr.10 (162) / 1-14 iunie 2018

Președintele consiliului de administrație al AgroConcept Impex SRL, Heinrich „Ricky” Stein, distribuitorul exclusiv în România al produselor New Holland Agriculture își dorește ca firma pe care o conduce să devină parteneră atât cu fermierii mari, dar și cu cei mici, precizând totodată că își dorește ca agricultura românească să nu ajungă să fie gestionată doar de câțiva producători agricoli influenți.

„Nu vreau ca întreaga agricultură românească să fie doar în mâinile câtorva fermieri. Nu este sănătos pentru mediu, nu este sănătos pentru industrie, nu este bine pentru populație. Este un trend ca oamenii să plece de la oraș la sat, să devină fermieri; oamenii tineri. Există chiar și un sprijin guvernamental pentru asta”, a declarat Heinrich „Ricky” Stein, președintele consiliului de administrație AgroConcept Impex SRL, filiala în România a Gemila Beteiligungsverwaltungs GmbH, cu ocazia inaugurării sediului central din Șindrilița. „Nu ne dorim să convingem doar fermierii mari, ci și pe cei mici și că le putem fi parteneri. Succesul de bazează pe o activitate impecabilă post-vânzare, vânzări transparente, faptul că furnizăm produse excelente și că tot ce facem, o facem pentru sustenabilitate”.

Cu un buget investițional pentru România care totalizează circa 20 de milioane de euro, AgroConcept și-a propus păstrarea cotei de piață pentru 2016, adică 20-22 la sută din total (conform spuselor lui Marcelo Pedrazzini, Business Director New Holland Agriculture).

„În ceea ce privește ținta noastră de vânzări, pentru acest prim an ne-am propus să păstrăm cota de piață pe care New Holland o are în România, iar în următorii ani, cu siguranță obiectivele noastre vor fi direcționate către creșterea acesteia”, a punctat Stein. „În ceea ce privește finanțarea pentru fermieri, le vom oferi toate soluțiile. Nu suntem noi cei care stabilim soluțiile. Sunt clienții noștri cei care ales soluția de finanțare. Soluția de finanțare a clientului este destul de subiectivă. Orice soluție alege, vom fi acolo și vom fi competitivi”.

Cu o orientare proactivă către client, șeful AgroConcept a menționat totodată că echipa de after sales este deja echipată cu cele mai bune piese de schimb, unelte și scule, astfel încât nevoile partenerilor de business (atât fermieri mari, cât și producători agricoli mici) să fie satisfăcute la timp.

„AgroConcept se străduiește ca toți angajații săi să aibă o abordare de business care are ca element central apropierea față de client. Ne dorim să învățăm zilnic de la clienții noștri și vom folosi aceste cunoștințe pentru a-i servi din ce în ce mai bine”, a spus Ricky Stein. „Trebuie să le fim aproape clienților noștri, trebuie să le garantăm cei mai scurți timpi de intervenție, disponibilitate ridicată a pieselor de schimb, prețuri corecte și transparente, precum și contact permanent cu aceștia. (...) Cu cât suntem mai aproape de clienții noștri, cu atât mai ușor ne va fi să le fim aproape atunci când vom avea nevoie, ba chiar un pic înaintea acestui moment. Centrele de service sunt un element de suport al acestei activități, însă majoritatea operațiilor se desfășoară pe câmp. Din acest motiv, echipa noastră after sales este echipată cu cele mai bune scule. Vor susține sesiuni de training în mod constant; nu ne oprim niciodată din a învăța”.

Jumătate din parcul de tractoare din România este îmbătrânit. Peste 100.000 de unități sunt Universal 650

În condițiile în care jumătate din parcul de tractoare din România este „îmbătrânit”, conform spuselor lui Marcelo Pedrazzini, Business Director New Holland Agriculture, potențialul la care se poate ajunge din punct de vedere al numărului de tractoare vândute anual în România este de 4.000 pe parcursul a 10 ani.

În condițiile în care New Holland deține 20 la sută din piață, AgroConcept ar putea comercializa constant, în următorul deceniu, nu mai puțin de 800 de tractoare anual.

„Aceasta este previziunea noastră. Aceasta ar trebui să fie ținta de achiții de tractoare noi a României – 40.000 de unități într-un deceniu”, a afirmat Pedrazzini.

Datele statistice ale Ministerului Agriculturii relevă că la sfârșitul anului 2014, parcul de tractoare al României totaliza 193.120 unități. Potrivit spuselor specialiștilor din piață, peste 100.000 sunt vehicule Universal 650 produse de Tractorul Braşov. Tot aceștia afirmă că New Holland, Case şi Steyr, parte a concernului italian CNH Industrial, vând anual pe piaţa locală circa 700 de unităţi, din care cele mai multe sunt New Holland, urmate de Case şi Steyr.

Spre comparaţie, în 2011 parcul număra 183.000 de tractoare, ceea ce înseamnă o creştere de 10.000 de utilaje la fiecare patru-cinci ani. Anual în România se vând între 1.900 şi 2.000 de tractoare, cei mai mari jucători fiind John Deere, New Holland, Case şi mai nou Deutz Fahr, brand german preluat de fostul importator al New Holland.

Raportat la judeţe, cel mai prolific este  Timişul, singurul cu peste 10.000 de tractoare, urmat de Bihor cu aproape 9.800 şi Dolj cu 7.700. Cele mai puţine tractoare sunt în Prahova, Bistriţa şi Ilfov.

AgroConcept, importatorul și distribuitorul exclusiv New Holland Agriculture în România, își consolidează poziționarea ca partener de încredere al fermierilor români și inaugurează sediul central din Șindrilița, pentru a fi mai aproape de partenerii săi.

La șase luni de la semnarea parteneriatului de distribuție exclusivă a produselor New Holland Agriculture, AgroConcept anunță progrese importante în îndeplinirea obiectivului de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători din industria agricolă locală. Astfel, compania a pus bazele unei echipe profesioniste de consultanți de vânzări și asistență post-vânzare și a deschis șase puncte regionale de vânzare și service deja operaționale în Călărași, Giurgiu, Timișoara, Craiova, Constanța și sediul central inaugurat în Șindrilița astăzi.

Sediul central din Șindrilița reprezintă un centru integrat pentru vânzări/service/piese de schimb, sediul administrativ, locul unde se vor desfășura periodic training-uri special dedicate echipelor de vânzări și service. De asemenea, aici va fi gestionat și stocul central de piese de schimb.

AgroConcept devine distribuitor exclusiv al produselor Kvenerland în România. Parteneriatul exclusiv încheiat cu producătorul global de utilaje agricole Kverneland este un pas important al strategiei de dezvoltare a companiei ce are menirea de a aduce mai aproape de fermierii români toate mijloacele necesare care îi vor ajuta să dezvolte piața agricolă din România, având la îndemână cele mai noi și eficiente produse.

AgroConcept a intrat în 2016 pe piața agricolă din România poziționându-se ca partener al fermierilor locali.

Un protest de amploare cu producători agricoli legați cu lanțuri și lacăte de gardul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ar urma să fie condus de rebelul vicepreședinte PNL, Costel Caraș, miting care ar urma să aibă locîn jurul datei de 20 martie 2016, a declarat acesta într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului.

Mai bine de 1.500 de metri de lanț și „multe” lacăte au fost deja achiziționate pentru protestul care strânge adepți pe Facebook chiar de către președintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine (SCT), el însuși deținător al unei ferme integrate (vegetal și zootehnic), Costel Caraș.

„Vrem să ne legăm de porțile Ministerului Agriculturii și să rămânem acolo până plesnim. Plesnim sau nu plesnim. Să vedem, se rezolvă problemele sau nu se rezolvă?”, a afirmat acesta.

Costel Caraș este destul de inventiv atunci când vine vorba de proteste. În 2012, fermierul politician sosea la protestul LAPAR din Piața Victoriei cu un tractor de mare putere și o vacă din plastic spânzurată de partea din față a utilajului. Mesajul era clar – nu omorâți zootehnia!

Un an mai târziu, omul, care deţinea pe atunci o fermă cu 200 de vaci (în prezent, numărul acesta a scăzut la 100), arunca opt tone de lapte direct din cisternă, pe câmp, pentru că nu mai avea cui să îl vândă de la izbucnirea scandalului laptelului contaminat cu aflatoxină.

Tot el este cunoscut pentru faptul că a protestat alături de fermieri, cu mai mulți ani în urmă, într-un coșciug, tot în fața Ministerului Agriculturii. Și lista nu se oprește aici.

Revendicarea numărul unu din lista lui Costel Caraș și a protestatarilor pe care acesta îi va conduce la mitingul din martie 2016 este cea legată de achitarea integrală a subvențiilor pentru cultură mare și zootehnie până la data de 31 martie, altfel ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, ar trebui să-și dea demisia.

„Cea mai importantă revendicare a mea este însă ca până la 31 martie 2016 să se plătească în total toate obligațiile către fermieri. Mă refer la toate subvențiile – și la animale, și la vegetal. Acum am văzut tot felul de îmbârligători din ăștia, prosteală: «Dăm banii pe suprafață, iar crescătorilor de animale din iulie încolo»”, a afirmat penelistul. „Mie îmi dai banii sau imediat îți dai demisia dacă nu ești de acord; te duci și te spânzuri. Ce, te-am pus eu să accepți să fii ministrul Agriculturii sau să fii director la APIA? Ai acceptat? Rezolvă problemele!”.

El îi îndeamnă totodată pe producătorii din sectorul vegetal și pe cei din sectorul zootehnic să-i viziteze pagina de Facebook și să adauge revendicări la lista deja deschisă.

În plus față de toate acestea, despre noul scandal al brânzei și laptelui cu E-coli și despre cum acesta i-au înjumătățit vânzările de lapte crud prin automate, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Am observat că vă pregătiți de proteste serioase pe Facebook.

Costel Caraș: Da, mă rog, încercăm să demarăm o acțiune că nu se mai poate. Este depășită orice limită.

R.F.: Ce aveți în plan mai exact?

C.C.: Avem în plan un protest. Deocamdată suntem în perioada de organizare. N-am putut să stabilim foarte clar totul, știți cum este. Când te organizezi, trebuie să vezi dacă ai masa critică, că altfel nu are rost demersul.

R.F.: Observăm că s-au strâns ceva doritori. Ce spun aceștia?

C.C.: Deocamdată există o teamă, pentru că eu am adoptat sistemul acesta: - am vrut să se vadă clar cine este bărbat, cine este agricultor! Oamenii mă sună și îmi spun: „Bă frate eu vin, dar nu vreau să mă postez că mă întreabă ăștia, mă văd, mă iau la întrebări... ”. Adică statul polițienesc a rămas.

R.F.: Să înțelegem că oamenilor le este teamă...

C.C.: Le este teamă, da. Am primi zeci și zeci de telefoane. Eu cred că, până la urmă, se va mișca treaba, dar oamenii se tem de represalii, pentru că nu este pentru prima dată când organizăm și când înainte de a face protestul, oamenii sunt presați pe diferite căi de instituțiile statului.

R.F.: De către cine?

C.C.: De instituțiile statului! De APIA, de tot felul de instituții cu care fermierii au relații mai mult de SCLAVIE. Sigur, reprezentanții acestora îi cheamă și le spune: „Băi, vezi că nu este bine, băi, vezi că este posibil să fie probleme, lasă-l pe Caraș că el este cu treaba lui... ”.

R.F.: Din câte cunosc, cel puțin unul dintre apropiații premierului a mărturisit într-o discuție privată cu unii membri ai presei că Guvernul susține de principiu protestele bine întemeiate pentru că, în felul acesta, societatea civilă își spune cuvântul.

C.C.: Ce să sprijine ei? Astea sunt date pe trompetă, așa, ca să dea bine. Ei ă susțină protestele? Ei trebuie să dea banii domne! Să dea banii, să lase oamenii să trăiască, să facă treabă, să facă profit, să se dezvolte.

R.F.: Să plătească taxe...

C.C.: Să plătească taxe, bineînțeles. Că dacă faci profit, plătești, dacă ești mort pe masă, pe catafalc, ce să mai plătești? Trebuie să cheltuiască alții cu tine ca să te înmormânteze.

R.F.: Cum mai stă treaba cu partidul agricultorilor?

C.C.: Nu este nicio treabă. Merge prost de tot.

R.F.: Ați încercat să-l refaceți?

C.C.: Eu l-am lăsat cum era (...), am terminat. N-am mai făcut absolut nimic pentru că după alegerile din 2012, toată lumea a fugit. M-au lăsat cu datorii, m-au lăsat cu tot felul de probleme, fiecare și-a văzut de drumul lui.

R.F.: ... iar dumneavoastră ați rămas să trageți ponoasele.

C.C.: Da. Ponoase de sute de milioane de lei vechi și încă mai am de plată pentru că nu te iartă nimeni când ai datorii. Or, eu dacă am fost președintele partidului, normal că eu răspund, nu?

R.F.: Păi partidul dumneavoastră nu a fuzionat cu PNL?

C.C.: Ba da, a fuzionat cu PNL, dar datoriile au rămas.

R.F.: Datoriile nu s-au preluat și ele să înțelegem...

C.C.: Nu s-au preluat. Ideea este că și fuziunea aceasta cu PNL este un fiasco. Eu am venit aici prin fuziune cu PNL, am venit să facem un program pe agricultură, asta a fost înțelegerea și promisiunea PNL-ului: „Vrem neapărat o colaborare cu voi că nu avem segmentul acesta în PNL, că suntem morți, că suntem... ” și acum... nu se întâmplă absolut nimic.

R.F.: Noi știm că promisiunea aceasta v-a fost făcută de Crin Antonescu.

C.C.: A fost promisiunea președintelui partidului, dar el n-a fost singur acolo. Toți cei care sunt acum pe scaune, au fost și acolo. Mă refer la vechiul PNL. Că au mai venit și alții după aia, asta este o altă problemă.

R.F.: În prezent, mai aveți o funcție în Partidul Național Liberal?

C.C.: Da, sunt vicepreședinte la nivel național.

R.F.: Aveți o funcție importantă. Ați putea avea oarece influență pe zona de agricultură în interiorul PNL.

C.C.: Nu, nu pot avea niciun fel de influență. Adică nu am, nu că nu pot să am, nu am. Vă referiți la influență în partid?

R.F.: Da, în partid, la asta ne referim, la a crea politici, la a crea un departament de specialitate...

C.C.: Sunt create astea, ca peste tot, dar sunt create așa, ca să existe pe hârtie.

R.F.: Noi ne-am uitat pe pagina dumneavoastră de Facebook și am văzut acolo sintagma de protest mai dur. Ce ar însemna chestia asta? Am văzut pe Youtube că la cel mai important târg din Franța, fermierii din Hexagon l-au huiduit pe Hollande. Asta înseamnă dur!

C.C.: Nu numai că a fost huiduit, a fost aproape SECHESTRAT de fermieri, cum a fost și domnul Cioloș (n.r. - Dacian Cioloș, premierul tehnocrat al României) SECHESTRAT de mine și de fermieri pe vremea când era ministrul Agriculturii, la IndAgra; cu trei ore înainte de marile vizite pe care le aștepta acolo, mă rog, de la un oficial de la Comisia Europeană, vreo doi miniștri (al Poloniei, mi se pare, era o doamnă ministru atunci) (...) s-au plătit banii! Așa se face treaba. În loc să fim oameni și să respectăm munca, producția și plusvaloarea, noi ne batem joc de oameni, iar dacă oamenii se urcă cu picioarele, începem... „bă stai așa un pic că nu e chiar așa!”. Eu am avut atunci o demonstrație clară, făcută chiar cu domnul Cioloș, mă rog, în condiții grele și pentru dânsul. La acea vreme „cheia și lăcata” erau la Ministerul Finanțelor; s-a rezolvat totul. Acum, cheia nu mai este la Ministerul Finanțelor, ci la Ministerul Agriculturii, dar nu se rezolvă nimic. Prosteli din astea că, Vezi-Doamne, „ne sabotează” nu știu cine; povești.

R.F.: Eu știu că dumneavoastră ați acționat și diplomat, ați fost chiar și inventiv, atunci când ați protestat în coșciug, și uneori chiar dur, când ați aruncat laptele pe câmp sau ați legat o vacă din plastic de tractor și ați venit la Guvern. Adică ați încercat să transmiteți un mesaj. La ce vă gândiți de această dată? Ce mesaj să transmitem fermierilor din țară?

C.C.: Mesajul, acum, este legat de un protest dur! (...) Am un kilometru jumate de lanț și multe lacăte, vrem să ne legăm cu acest lanț o mie de fermieri minimum. Dacă va mai fi nevoie de lanț cumpărăm, că este lanț în țară, importat din Turcia, o grămadă. Vrem să ne legăm de porțile Ministerului Agriculturii și să rămânem acolo până plesnim. Plesnim sau nu plesnim. Să vedem, se rezolvă problemele sau nu se rezolvă?

Lactate Brădet, Fenov Robănești și Ferma Joiana, „terminate” de scandalul E-coli

Revista Fermierului: Că tot vorbiți de Facebook, am rămas consternați de reacția ministrului Agriculturii pe rețeaua de socializare. L-am apreciat ca un profesionist pe probleme europene, dar gurile rele spun că nu s-a orientat deloc cu afirmațiile vizavi firma Brădet. A confirmat numele vehiculat de presă, apoi și-a cerut scuze online. Un procesator și doi producători de lapte ar putea intra în faliment. Lipsa de implicare a Ministerului Sănătății care a pasat pisica ANSVSA-ului i-au pus tehnocratului în brațe „mortul”.

Costel Caraș: Nu numai de patronul Brădet putem vorbi de faliment. Așa cum ați menționat și dumneavoastră, de cei doi fermieri, primul de la Craiova – Viorel Ninulescu (n.r. - Fenov Robănești) și băiatul acesta de la Argeș pe care îl cunosc Romică (Romeo) Mandu (n.r. - ferma Joiana) din Stolnici. Ambii au ferme foarte bune; sunt terminați.

R.F.: Îi vom contacta și pe ei să vedem ce cred ei că s-a întâmplat. Este o nebuloasă, efectiv, situația actuală... Cazul aflatoxina, numai cu reacții diferite.

C.C.: Lucrurile sunt simple, nu este niciun fel de nebuloasă. Nebuloasă este în capul ministrului. O fi fi specialist pe probleme europene, și bine că este, eu n-am nimic cu el. Din câte înțeles, a ajutat agricultura românească pe la Bruxelles, a știut să deschidă uși, ce mi-au spus și mie alții care au lucrat cu el. Dar să vii ca ministru și să faci o astfel de gafă... Mie mi se pare intenționat făcută. Nu poți face așa ceva. Acum am văzut pe Facebook că se scuză și bagă copiii în față. Adică, „Domne, eu nu vreau să îi am pe conștiință!”. Păi băi frate, brânza a fost vândută vrac. Omul când s-a dus să cumpere brânză, a luat din cutie sau de unde au pus-o ăia în vitrina frigorifică, au luat cu o spatulă brânză și au vândut – 500 de grame, 800 de grame; pe pungă nu scria că era de la Brădet. Era brânză proaspătă de la magazinul lui „Popescu”. (...) Este o scuză venită cu ea de ministru. El și-a dat seama sau i-or fi spus alții: „Bă, oprește-te că faci prostii. Mergi pe un drum greșit” și acum o dă la întors. Dar nu-mi bagi mie copiii în față. Eu dacă iubesc ceva pe lumea asta, eu iubesc copiii mai mult ca orice și îmi dau seama ce s-ar fi întâmplat în inima mea și în casa mea dacă exista o astfel de situație.

Însă, de aici, să călcăm așa pe cadavre, este mult. Eu sunt extrem de supărat pe chestia asta. Nu vă mai spun că mie mi-a scăzut vânzarea la jumătate la laptele meu și la toată lumea a scăzut vânzarea, pentru că, deja, sunt procesatori mari care spun așa: „Băi, nu mai luăm lapte de la voi o perioadă că ne distrugeți. Cu scandalul mediatic și cu astea aducem din Polonia, aducem de pe unde aducem, o perioadă, până se liniștesc lucrurile. După aceea mai discutăm”.

R.F.: A scăzut achiziția de lapte la dumneavoastră?

C.C.: Eu comercializez materia primă crudă prin automate; în trei zile mi-a scăzut la jumătate vânzarea. Oamenii sunt precauți. Este și normal: „Eu dau lapte copilului”, spun unii. „Cine știe? N-o avea și laptele ăsta ceva?” Nu este gândirea corectă? Este! „N-am de unde să știu, văd că treaba este confuză. Dacă a ieșit ministrul Agriculturii și a spus că problema este de la lapte... ”. Oficialul guvernamental a făcut afirmația foarte clar, că problema este de la lapte. Ce să fie băi nene de la lapte? Laptele este pasteurizat!

R.F.: Cât lapte crud vindeați prin automate?

C.C.: Circa 500-600 de litri la două zile prin cele 15 aparate autorizate pe care le dețin.

R.F.: Mai reprezentați vreo asociație în prezent?

C.C.: Sindicatul Crescătorilor de Taurine (al cărei președinte sunt) funcționează. Când eram în putere, eram 5.200 în SCT. Acum nu știu ce să vă mai spun. De când a fost cu partidul, n-am mai apăsat pedala. Dintre membri nu a fost dat nimeni afară, n-a depus nimeni vreo cerere că ar dori să plece. N-a mai fost nici cazul de cotizație pentru că SCT nu a mai avut cheltuieli. A fost zero pe zero că n-am mai făcut acțiuni, n-am mai plătit angajați, chirie.

R.F.: Atunci protestul din partea cărei forme asociative va fi?

C.C.: Protestul este pur și simplu o inițiativă de-a mea pe Facebook – chem fermierii la acțiune, la „bătaie”.

R.F.: Când preconizați că va avea loc protestul?

C.C.: Eu mi-aș dori ca până pe 20 martie 2016 să fim cu lanțul de gât.

R.F.: Care sunt revendicările dumneavoastră?

C.C.: Revendicările sunt, în fapt, o listă deschisă în care oamenii sunt liberi să introducă tot felul de propuneri. Cea mai importantă revendicare a mea este însă ca până la 31 martie 2016 să se plătească în total toate obligațiile către fermieri. Mă refer la toate subvențiile – și la animale, și la vegetal. Acum am văzut tot felul de îmbârligători din ăștia, prosteală: „Dăm banii pe suprafață, iar crescătorilor de animale din iulie încolo”.

R.F.: Dar știți de ce se întârzie plata la animale? Nu au fost contractate modulele necesare de soft în APIA. Noi am scris despre acest subiect.

C.C.: N-a fost contractată... de ce? Din cauza fermierilor? Nu mă interesează că ai contractat sau nu modulele. Ce-mi explici mie toate astea? Sunt prosteli! Mie îmi dai banii sau imediat îți dai demisia dacă nu ești de acord; te duci și te spânzuri. Ce, te-am pus eu să accepți să fii ministrul Agriculturii sau să fii director la APIA? Ai acceptat? Rezolvă problemele!