Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță închiderea sesiunii de primire a proiectelor finanțate prin intermediul submăsurii 9.1 – „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fondurile solicitate de grupurile de producători din sectorul agricol depășesc cu 9,6 milioane de euro alocarea pentru această sesiune.
În intervalul 29 iulie 2021 - 29 octombrie 2021, AFIR a primit online 46 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 16.410.019 de euro, adică 242,24% față de alocarea de 6.769.295 de euro.
Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/an. Aceasta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I - 10%, Anul II - 8%,·Anul III - 6%, Anul IV - 5%,Anul V - 4%.
Prin submăsura 9.1 au obținut finanțare grupurile de producători din sectorul agricol care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare. Au fost eligibile și grupurile de producători care au obținut recunoaștere atât pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât și pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul se acordă pe baza valorii producției comercializate (VPC) aferente produselor/grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.
Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Clubul Fermierilor Români continuă pentru al treilea an consecutiv Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care pregătește generațiile viitoare de tineri fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.
În seria a III-a a Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” sunt înscriși 60 de tineri fermieri. Grupul Agricover susține integral cheltuielile de școlarizare pentru toți cei 60 de participanți. Totodată, acordă 15 burse complete, dintre care opt sunt pentru tineri fermieri din Republica Moldova, bursele acoperind costurile cursurilor și cheltuielile de cazare, masă și transport.
„Tinerii antreprenori pe care îi formăm în programul Tineri Lideri pentru Agricultură trebuie să fie conștienți că sunt parte a unui proces de transformare a României, că fac parte dintr-o elită care trebuie să-și asume rolul de a conduce această transformare a agriculturii românești. În programul de pregătire organizat de Club aducem împreună oameni, idei, resurse și oferim tinerilor un pașaport pentru succesiunea și continuitatea afacerilor de familie. Modelăm acești tineri în vectori ai modernizării și ne bazăm pe potențialul lor, pe care îl amplificăm, și pe disponibilitatea lor de a se implica și de a dărui comunității din care fac parte, în mod responsabil, asumat”, declară directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu. El a adăugat că deja 47 de absolvenți sunt implicați în afacerile de familie, unii dintre ei au și preluat afacerea de la părinți, iar alții au lansat noi linii de business. „Acestor tineri li se alătură cei 60 de fermieri recrutați din toate regiunile României, inclusiv cei 8 fermieri din Republica Moldova, și astfel continuăm să dezvoltăm comunitatea de tineri lideri pe care o formăm în jurul Clubului Fermierilor Români, pentru a declanșa schimbarea în agricultura românească”, punctează Florian Ciolacu.
Pe parcursul următorilor ani, până în 2028, Agricover își propune să înlesnească formarea profesională a unui număr de 1000 de tineri, un obiectiv asumat la nivelul grupului, prin care să se asigure o bază solidă a schimbului de generații de care agricultura românească are nevoie, pentru un management performant al afacerilor agricole. „Agricover susține agricultura românească prin crearea cadrului pentru dezvoltarea liderilor de mâine și investește în formarea tinerilor fermieri care vor asigura succesiunea și continuitatea fermelor din România. Susținem generațiile următoare de fermieri care se implică în ferme alături de părinții lor și avem încredere că vor accelera procesele de inovație și modernizare din agricultură”, a precizat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding SA.
Noutățile seriei a III-a a programului pentru tinerii fermieri
Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” este dezvoltat de Clubul Fermierilor Români împreună cu Fundația Leaders, integrator al programului, și are ca parteneri educaționali companii de training renumite și apreciate în România, precum Ascendis, Attitude Training, Sfera Business, Evolutiv Consultants Network, Smart Experience, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.
Clubul Fermierilor Români este preocupat permanent să îmbogățească experiența de învățare și practică pentru participanți și, din acest motiv, seria III aduce cu sine câteva noutăți, respectiv noi parteneri educaționali, mai mulți traineri, sesiuni noi de instruire precum „Managementul riscului – Asigurări agricole”, „Managementul producției agricole – Comerțul cu cereale”, „Succesiunea afacerii de familie” și „Reforma PAC și Pactul Ecologic European”. De asemenea, tinerii vor avea ca obiectiv să dezvolte un plan de afacere personalizat pentru ferma lor și un plan individual de carieră, sub atenta coordonare a celor mai buni traineri și specialiști din program.
Obiectiv program
Programul pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.
Profil participanți
Tineri cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri, dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate.
În program se pot înscrie tineri indiferent de facultatea absolvită, mărimea fermei sau tipul de afacere agricolă. Este necesar ca exploatația agricolă să fie înscrisă la APIA.
Curricula program
Programul cuprinde cursuri de 1-3 zile, de pregătire în următoarele domenii: administrarea afacerii; management strategic; leadership; comunicare și vorbire în public; diplomație și protocol; vânzare și tehnici de negociere; marketing în agribusiness; resurse umane; simulare de business; succesiunea afacerii; asigurări agricole; comerțul cu cereale; reforma PAC și Pactul Ecologic European; legislativ-juridic; fiscal-audit; tehnologie. Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz, iar transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin ancorarea lor în afacerea de familie.
În funcție de interes, participanții la program se pot înscrie la stagiile de internship la Bruxelles (Reprezentanța României la Comisia Europeană; Comisia de Agricultură din Parlamentul European, asociații europene ale fermierilor), în România la instituțiile responsabile din agricultură (MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României) sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole. Stagiile se derulează pe tot parcursul programului și sunt facilitate de Clubul Fermierilor Români în cadrul dialogului cu aceste instituții.
Perioadă desfășurare Program „Tineri Lideri pentru Agricultură”
Programul se desfășoară în perioada septembrie 2021 - mai 2022. Fiecare tânăr fermier participă la cursuri câte o săptămână pe lună, în fiecare lună în perioada menționată, conform planificării training-urilor. Participarea la cursuri este obligatorie.
Mai multe informații despre Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”: cfro.ro/tineri-lideri/
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), până miercuri – 27 octombrie 2021, a autorizat la plata în avans suma de 745,29 milioane de euro pentru un număr de 546.158 de fermieri. Aceasta reprezintă 70.89% din numărul fermierilor care sunt eligibili la plata avansului.
„Suntem onorați ca prin contribuția fiecărui angajat al APIA să sprijinim agricultura românească într-o perioadă plină de provocări”, declară Adrian Pintea, director general APIA.
Mai jos, situația concretă a sumelor autorizate la nivelul fiecărui centru judetean APIA, până în prezent.
Reamintim că, pe 18 octombrie 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a dat startul Campaniei de plăți în avans 2021.
Schema de plată unică pe suprafață este în valoare de 95,4751 euro/ha.
Plată redistributivă pentru primul interval: 1-5 ha inclusiv este 5 euro/ha, iar pentru al doilea interval: 5-30 ha inclusiv este 48,1457 euro/ha.
Plata pentru înverzire are valoarea de 57,8931 euro/ha.
Plata pentru tineri fermieri este de 40,4514 euro/ha.
Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic categoria ovine (SCZ - ovine) este de 17,2430 euro/cap animal.
Sprijin cuplat în sectorul zootehnic categoria caprine (SCZ – caprine) este de 17,2430 euro/cap animal.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Luni, 18 octombrie 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a dat startul Campaniei de plăți în avans 2021. Suma totală autorizată în prima zi este 160.995.060,92 euro, iar 39.623 de fermieri beneficiază de avansul subvențiilor acordate prin APIA.
Schema de plată unică pe suprafață este în valoare de 95,4751 euro/ha.
Plată redistributivă pentru primul interval:1-5 ha inclusiv este 5 euro/ha, iar pentru al doilea interval: 5-30 ha inclusiv este 48,1457 euro/ha.
Plata pentru înverzire are valoarea de 57,8931 euro/ha.
Plata pentru tineri fermieri este de 40,4514 euro/ha.
Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic categoria ovine (SCZ - ovine) este de 17,2430 euro/cap animal.
Sprijin cuplat în sectorul zootehnic categoria caprine (SCZ – caprine) este de 17,2430 euro/cap animal.
„Toate aceste măsuri sunt autorizate prin Regulamentul (UE) nr. 1295 din 4 august 2021, care stipulează că statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul FEGA și de până la 85%, în cazul FEADR”, precizează Adrian Pintea, director general APIA.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură aferentă trimestrului II din anul 2021 (1 aprilie – 30 iunie 2021).
Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare care se plătește este de 174.543.800 lei pentru un număr de 17.181 beneficiari (din sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare) cu cantitățile de motorină determinate cu acciza redusă de 111.310.132,873 litri.
Abonamente Revista Fermierului -ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agroserv Măriuța (BVB: MILK), companie românească de agricultură și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează o cifră de afaceri de 25,6 milioane de lei în primul semestru din 2021, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București a închis primul semestru din 2021 cu un profit net de 0,6 milioane de lei, o majorare cu 53% față de primele șase luni ale anului trecut.
„Prima jumătate a anului a fost una extrem de bună pentru agricultura din România, iar în ceea ce privește activitatea noastră, primăvara ne-a adus precipitații suficiente pentru a spera la o recoltă bună pentru întreg sezonul agricol. În plus, capitalul obținut în cadrul plasamentului privat ne-a ajutat să demarăm proiectul dedicat construirii unei hale noi pentru activitatea de spălare ambalaje de sticlă. Am obținut certificatul de urbanism pentru noua construcție și în prezent suntem în faza de proiectare. Totodată, ne bucurăm că investiția finanțată prin emisiunea de obligațiuni din noiembrie 2020, construcția unei hale de producție și depozit cu temperatură controlată este deja realizată în proporție de 85% și ne așteptăm ca termenul de finalizare a lucrărilor să fie devansat cu peste 30 de zile. Le mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată și sperăm să continuăm împreună dezvoltarea companiei”, a declarat Adrian Cocan, director general Lăptăria cu Caimac.
În primele șase luni din 2021, activitatea Lăptăriei cu Caimac a avut o evoluție pozitivă, marcată de o creștere a volumelor vândute, a numărului de produse în magazin și a numărului de magazine independente. Vânzările de produse realizate în fabrică au ajuns la 26,7 milioane de lei, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului 2020.
În ceea ce privește activitatea vegetală, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de lei. Activitatea de zootehnie a avut o evoluție în linie cu așteptările companiei. Veniturile din vânzările de lapte crud s-au ridicat la 4,6 milioane de lei, o creștere de 15%, datorită unui surplus de producție. În această perioadă, compania a atins o producție de peste 40 de tone de lapte pe zi, o cifră-record în istoricul fermei.
În primul semestru din 2021, Lăptăria cu Caimac a lansat noi produse pe piață, precum „Iaurtul Răcoros”, iar în prezent dezvoltă deja altele noi produse pentru toamna acestui an. De asemenea, Agroserv Măriuța a demarat lucrările pentru un depozit nou și secția de producție unt și brânzeturi finanțată din emisiunea de obligațiuni din noiembrie 2020. Conducerea estimează că atât depozitul, cât și secția de producție vor fi funcționale până la finalul anului.
În perioada următoare, compania va efectua operațiunea de majorare a capitalului social aprobată de acționari în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 18 august 2021. Astfel, Agroserv Măriuța va emite un număr de 8.655.100 de acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,1 lei/acțiune. Acestea vor fi distribuite către acționarii care dețin acțiuni MILK la data de înregistrare 5 octombrie 2021, sub formă de acțiuni gratuite, în proporție de 5 acțiuni noi la una deținută.
Agroserv Măriuța este listată pe piața AeRO începând cu 21 mai 2021, iar în prezent are o capitalizare de piață de aproximativ 130 de milioane de lei.
***
Agroserv Măriuța este o companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MILK, care desfășoară o activitate agricolă mixtă de cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor în județele Călărași și Ialomița. Începând cu anul 2018, compania și-a adăugat o noua arie de business și anume procesarea laptelui de vacă, respectiv obținerea de produse lactate: lapte integral ambalat la sticlă, brânzeturi maturate, produse acidofile. Din dorința de a extinde afacerea de familie, precum și identificarea unei nevoi de piață, respectiv de a găsi pe rafturile magazinelor produse lactate de calitate, sigure, nutritive și fără adaosuri, compania a lansat brandul „Lăptăria cu Caimac”. De mai bine de trei ani Lăptăria cu Caimac livrează pe piață lactate naturale, fără adaosuri inutile, fără lapte praf și cu o grijă deosebită pentru a procesa minimal laptele. Produsele companiei sunt unice, provoacă industria și cresc ștacheta de calitate. Totodată, Agroserv Măriuța este printre foarte puținele companii din România cu trasabilitate 100% pentru materia primă, până la nivel de tratament al plantelor care compun hrana.Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Cererile de plată depuse online în cadrul Campaniei 2021 trebuie semnate de fermieri până la data de 1 octombrie, anunță Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
„Ne apropiem cu pași repezi de startul plăților în avans aferente Campaniei 2021. De aceea, în această perioadă, ne concentrăm pe finalizarea controalelor pe teren. Conform calendarului de lucru, până la 15 octombrie 2021, aceste verificări vor fi realizate în totalitate”, transmite directorul general APIA, Adrian Pintea. Potrivit calendarului Agenției, plata avansului ar trebui să înceapă luni - 18 octombrie 2021.
Până la ora actuală, au fost controlați 12.324 de fermieri din cei 13.035 de fermieri selectati la controlul pe teren prin metoda clasică, precum și 3.534 de fermieri din 3.793 selectati pentru controlul schemelor de ajutor din sectorul zootehnic.
„Fiecare cerere de plată depusă de fermieri urmează un flux procedural complex până la autorizarea plății, fiind supusă unor multiple controale și verificări, atât administrative, cât și pe teren. Scopul vizat este de a asigura îndeplinirea tuturor criteriilor și normelor comunitare și naționale de acordare a plăților. Astfel, inspectorii noștri din teritoriu realizează ultimele verificări pentru ca plățile pe care le vom demara să fie corecte și conforme. În acest context, reamintesc fermierilor că este foarte important să colaboreze cu colegii mei, astfel încât să încheiem această activitate cu succes, așa cum am făcut-o în fiecare an”, a precizat Adrian Pintea.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Săptămâna trecută, vineri 23 aprilie 2021, a avut loc ședința Adunării Generale a Uniunii Naționale de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal, șapte noi cooperative agricole fiind primite în Uniune, numărul membrilor UNCSV ajungând la 32.
Cooperativele agricole reunite în UNCSV însumează, în prezent, peste 386 de persoane juridice și 118 fizice. Membrii afiliați în cooperativele agricole din Uniune exploatează suprafețe între 1,5 ha și 1.900 ha.
„Cooperativele agricole autentice nu sunt o alternativă, ci singura cale optimă de reducere semnificativă a riscurilor principale la care sunt expuși agricultorii individuali, indiferent de mărimea lor. Rolul cooperativelor este să ajute la optimizarea costurilor membrilor și să aducă valoare adăugată produselor prin investiții în comun. Cooperativele agricole performante trebuie să răspundă nevoilor majorității membrilor, scopului pentru care au fost create și să combine negocierea cu mutualizarea, standardizarea și optimizarea”, a arătat Florentin Bercu, director executiv UNCSV.
Cooperativele participante la Adunarea Generală au făcut schimb de experiență, au dezbătut problemele cu care se confruntă atât în desfășurarea și eficientizarea activității cooperativelor, cât și a exploatațiilor unde își desfășoară activitatea, au discutat despre proiectele legislative u impact, au trasat direcția pe care o va urma organizația și au reactualizat obiectivele UNCSV.
„Un element important în cadrul discuțiilor a fost legat de îmbunătățirile care trebuie aduse pentru a avea soluții integrate privind managementul riscului comercial și agroclimatic. Misiunea de bază a UNCSV este încurajarea fenomenului dezvoltării și eficientizării activității fermierilor prin cooperative agricole consolidate, sustenabile și durabile, care să aibă capacitatea de a întări puterea de negociere a fermierilor în lanțul agroalimentar”, a precizat Florentin Bercu.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2021 (trim. I al anului 2021).
Având în vedere că ultima zi de depunere a cererilor de plată este 30 aprilie 2021,iar aceasta este zi nelucrătoare, termenul de depunere se prelungește până pe data de 4 mai 2021 inclusiv.
Cererile se transmit prin mijloace electronice la Centrele ale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoţite de următoarele documente:
Pentru sectorul vegetal: situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 (OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare); copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz; documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.
Pentru sectorul zootehnic: situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 (OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 (OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare); copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente; documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.
Pentru sectorul îmbunătățiri funciare: situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 (OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare); copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 ( OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare); copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații; situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat; documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.
Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnătură, și vor purta sintagma „conform cu originalul”.
APIA precizează că, în conformitate cu HG nr. 409/2021: „Pentru anul 2021, diferenţa dintre nivelul de 1.674,55 lei/1.000 litri al accizei prevăzut la nr. crt.12 din Anexa nr. 1 de la titlul VIII „Accize şi alte taxe speciale” din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, actualizat conform art. 342 alin. (1) din acelaşi act normativ și rata accizei reduse prevăzută la alin. (21), care este în cuantum unitar de 1,572 lei/litru se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare”.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Începutul anului 2021 aduce Summit Agro România și mai aproape de partenerii de afaceri din România, de fermierii români, angajații acestora, familiile și beneficiarii culturilor acestora, prin dezvoltarea de noi servicii de consultanță în asigurarea culturilor, punând accentul pe importanța gestionării riscurilor în agricultură și asigurarea culturilor în fața neprevăzutului: Plusvaloare cu asigurări „chibzuite” de la Summit Agro.
Summit Agro România face astfel încă un pas în adaptarea la nevoile pieței și dezvoltare responsabilă, continuandu-și misiunea de a fi alături de fermierii români cu soluții complete, integrate, venind în întâmpinarea nevoilor lor cu pachete personalizate, adaptate, chibzuite, prin care oferă consultanță și asigurări pentru ferme, fermieri sau lucrători în fermă.
Printre asigurările oferite se evidențiază cele pentru culturi, animale, pasări, albine, pești, protejarea angajaților, a clădirilor și utilajelor, dar și asigurări generale de persoane, de locuință, auto, voiaj, sănătate, viață, economii etc.
Reprezentanții Summit Agro vor oferi astfel consultanță dedicată în ceea ce privește comercializarea și utilizarea produselor pentru protecția plantelor, prezentarea potențialelor riscuri asociate în sfera domeniului agricol și valorificarea instrumentelor de asigurare a fermelor și culturilor în gestionarea optimă a riscurilor.
Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul companiei, www.sumi-agro.ro, în secțiunea „Asigurări”.
Summit Agro România s-a înfiinţat în anul 1997 şi este parte a Sumitomo Corporation, cu sediul central în Japonia. Printre mărcile cele mai cunoscute comercializate în România, sigur recunoașteți insecticidele Mospilan 20 SG, Wizard şi Trika Expert, fungicidele Cyflamid 5 EW și Topsin 70 WDG, erbicidele Click Pro şi Lancelot Super sau Gama BIO Seipro; ce conține fertilizanti, biostimulanti și bioinsecticide cum ar fi Shigeki, Kaishi și NoFly.
Sumitomo Corporation are o istorie care datează încă din 1630, este prezentă în 66 de ţări și regiuni cu 136 de locații și peste 700 de sucursale, cu un număr de aproximativ 73.000 de angajaţi.
Corporaţia Sumitomo desfăşoară activităţi în diferite industrii: finanțe, asigurări, comerț, extracţie şi prelucrare a metalelor, transporturi şi sisteme de construcţii, mediu şi infrastructură, media, bunuri şi servicii pentru îmbunătăţirea stilului de viaţă, resurse minerale, energie, produse chimice şi electronice.
Articol scris de: DR. ING. PATRICIA MARIA ȘTIRBU, PREȘEDINTE SUMMIT AGRO ROMÂNIA, BULGARIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html