Creșterea temperaturilor medii multianuale, cât și perioadele prelungite de secetă au dus la reducerea recoltelor și, implicit, la pierderi financiare pentru fermieri. După cum s-a văzut, anul agricol 2019-2020 a debutat foarte prost, cu o toamnă secetoasă, continuând cu o primăvară și o vară la fel de secetoase. „Calitatea lucrărilor la semănat în toamnă a scăzut foarte mult, mă refer la păioase și la rapiță, fapt reflectat în producțiile obținute la aceste culturi, mult mai mici decât în anii trecuți. Asistăm de circa trei săptămâni la o creștere foarte mare a temperaturilor în foarte multe zone ale țării, la instalarea fenomenului de caniculă, ceea ce are efecte negative în acest moment la porumb, floarea-soarelui, soia, furaje, legume cultivate în câmp, pomi fructiferi și viță-de-vie”, arată președintele Federației AGROSTAR, Niculae Ștefan.
Pentru a veni în sprijinul fermierilor, Federația AGROSTAR propune următoarele măsuri:
Toate neajunsurile vor avea impact asupra forței de muncă, care e oricum deficitară
Dacă nu se vor lua rapid măsuri, mulți fermieri din toate sectoarele agriculturii vor da faliment, primii fiind cei mici, implicând și pierderea multor locuri de muncă, este de părere președintele AGROSTAR, Niculae Ștefan, care a adăugat: „Toate neajunsurile din agricultură vor avea un impact major și asupra forței de muncă, care și așa e deficitară în agricultură. Piața forței de muncă în țara noastră a devenit foarte scăzută și de foarte multe ori neprofesională, cu referire strictă la agricultură în general. Se impun măsuri energice în acest sector al pieței forței de muncă: școli profesionale care să pregătească muncitorii din această ramură având în vedere robotizarea foarte rapidă a acesteia, menținerea în continuare la angajator a scutirii procentuale a celor care angajează tineri profesionalizați din impozitele datorate bugetelor locale dacă aceștia sunt din zona respectivă, programe speciale de guvernare pentru tinerii din mediul rural, pentru ca aceștia să rămână la sate, stimulând astfel ca satul românesc să nu se depopuleze și mai tare și să moară”.
Securitatea alimentară a țării poate fi afectată
Pe 14 iulie 2020, Curtea Constituțională a României a dezbătut și s-a pronunțat pe legea care prevede despăgubiri pentru agricultorii afectați de secetă, CCR considerând că legea este neconstituțională în ansamblul ei. Federația AGROSTAR solicită Parlamentului României rediscutarea acestei legi în regim de urgență și punerea ei într-un cadru legal constituțional. „Dacă despăgubirile nu vin la timp, mulți agricultori vor intra în faliment, fie ei mari sau mici, cu consecințe pe termen scurt și lung asupra producției agricole din România, afectând chiar securitatea alimentară a țării. De asemenea, a fost promulgată Legea vânzării-cumpărării terenurilor, cu ultimele modificări. Noi, Federația AGROSTAR, am susținut în plenul Comisiilor de Agricultură din parlament ca vânzarea terenurilor să fie oprită către străini, punându-se anumite condiții la vânzare, considerăm că este un act de dreptate pentru România și pentru fermierul român”, apreciază Niculae Ștefan.
Federația AGROSTAR, organizație sindicală reprezentativă la nivelul sectoarelor agricultură, acvacultură, pescuit, silvicultură și economia vânatului, are în componență salariați din agențiile Ministerului Agriculturii, din cercetarea agricolă, societăți comerciale agricole cu capital privat, producători agricoli și crescători de animale. Federația este afiliată pe plan internațional la EFFAT și UITA.